Sistemul de partide in Romania -1989

Ideea de baza a lucrarii de fata o constituie partidele politice, sistemele de

partide din Romania tratate din perspectiva valorilor democratiei si a consolidarii
acesteia. Accentul lucrarii cade pe impulsul politic nou pe care partidele nou aparute
intrand intr-un fel de reactie chimica, o genereaza.
Nu exista democratie fara partide, dar reciproca insa nu este valabila: caci
partidele nu pot garanta prin simpla lor existenta, democratia.
Ipoteza – In lucrarea de fata incerc sa observ si sa analizez evolutia sistemelor de
partide in Romania, dupa 1989,ca punct de referinta in istoria celor doua state;
momentul in care sistemul comunist se prabuseste, lasand loc aparitiei pluralismului si a
viziunilor socio-economice de tip liberal. Important este de observat impactul pe care
partidele politice nou aparute l-a avut asupra societatii, si modul in care acestea au
reusit sa implementeze politica liberala. Pornind de la aceste premise am incercat sa
observ totodata ce elemente diferentiaza cele doua cazuri luate in discutie, pornind de la
ideea ca amandoua au fost timp de cateva decenii sub acelasi regim politic.
Metoda de cercetare care sa ilustreze cel mai bine subiectul propus este analiza
comparativa.
Democratia nu poate exista cu adevarat decat daca indivizii se grupeaza in
functie de scopurile si afinitatile lor politice, adica daca intre un individ si stat se
insereaza acele formatiuni colective, fiecare reprezentand o anume orientare comuna
pentru membrii sai, un partid politic
Sisteme de partide – parte teoretica.
In conformitate cu precizarile facute de Maurice Duverger “un sistem de partide
al unei tari se defineste prin formele si modalitatile in care coexista mai multe partide 1.
Pentru autorul francez exista doua serii de lemente care compun un sistem de partide:
pe de o parte, este vorba de asemanarile si deosebirile care pot exista in structurile

1
interioare ale fiecarui partid; se pot distinge astfel sisteme de partide centralizate si
descentralizate, de partide totalitare si partide specializate, de partide suple si partide
rigide. Pe de alta parte, compararea diferitelor partide permite un nou nivel de analiza,
si anume: numarul partidelor, dimensiunile si tipurile lor, localizarea spatiala, repartitia
politica a acestora.
Sistemele de partide insa sunt efectul a numerosi si complexi factori. Pe de o
parte e vorba de factorii generali, comuni tuturor statelor, iar, pe de alta parte este
vorba despre factorii specifici. Prima categorie, cea a factorilor specifici include elemente
ca: istoria si traditiile specifice unui stat, credintele religioase ale acestuia, compozitia
etnica.
In ceeea ce priveste factorii generali acestia sunt in numar de trei, si anume:
socio-economici, ideologici si tehnici.
Factorii socio-economici. Pentru Duverger influenta claselor sociale asupra
sistemului politic are cea mai mare importanta. In acest sens, autorul considera ca se
poate descrie diviziunea partidelor europene din secolul al XIX-lea, intre conservatori si
liberali, ca opozitia intre aristocratia funciara si burghezia financiara; de asemenea,
aparitia partidelor socialiste la inceputul secolului al XX-lea coincide cu intrarea clasei
muncitoare in viata politica.
Factorii ideologici. Acesti factori de ordin ideologic corespund intr-o buna masura
pozitiilor de clasa. Un partid care nu-si schimba “sigla” nu inseamna ca nu este supus
transformarii, inclusiv in privinta ideologiei sale: competitia politica obliga partidele sa-si
revizuiasca permanent pozitiile ideologice.
Factorii tehnici. Acesti factori vizeaza regimul sau sistemul electoral. Aceasta are
un rol esential pentru configurarea sistemului de partide al unui stat. Duverger a
schematizat impactul general al modului de scrutin in urmatoarele trei formule:
- reprezentarea proportionala tinde spre un sistem de partide multiple,
rigide, independente si stabile;
- scrutinul majoritar cu doua tururi tinde spre un sistem de partide multiple,
suple, dependente dar mai putin stabile;

2
 - scrutinul majoritar cu tur unic tinde spre un sistem dualist, cu alternanta
marilor partide independente.
Critica adusa pozitiei lui Duverger apartine lui Douglas W. Rae care arata “ca toate
sistemele electorale, inclusiv reprezentarea proportionala, dau o prima de locuri
parlamentare celor mai puternice partide si afecteaza mai mult sau mai putin partidele
mici. Totodata, scrutinul majoritar cu un singur tur implica in mod inevitabil sistemul
bipartidismului”.
Tipologia sistemelor de partide.
Literatura traditionala despre partidele politice este in cea mai mare parte
favorabila sistemului bipartidic, numit si sistem cu doua partide, considerandu-se ca
acest sistem nu este numai unul stabil si eficient decat cel multipartidic, dar este si
superior din punct de vedere calitativ in ceea ce priveste valorile democratice
fundamentale.
Avantajele sistemului bipartidist sunt prezentate, succint, astfel:
- are o influenta moderatoare si centralizatoare asupra regimului
democratic. Daca exista doar doua partide competitoare ele vor tinde sa-si
concentreze atentia asupra alegatorilor neangajati, aflati in mijlocul
spectrului politic.
- in sistemul bipartidic executivul va fi stabil, pentru ca el va fi o entitate
consistenta a unui singur partid – partidul majoritar (A. Lawrence Lowell
considera ca legislativul trebuie sa contina doua partide si numai doua….in
scopul ca formula parlamentara a guvernamantuluisa poata sa produca
mereu rezultate bune”1).
- alegatorii pot face o distinctie clara intre doua seturi alternative de politici
publice; programul partidului castigator va deveni automat programul
cabinetului.
Totusi, in literatura s-au impus si criticile aduse sistemului bipartidist, cum ar fi:
- Punctul de referinta in analiza sistemului bipartidist ca fiind cel mai bun, au
fost statele unde contrastul dintre multipartidism si bipartidist a fost
puternic: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, pe de o parte si Italia

3
 postbelica, Republica de la Weimar,Republicile a II-a si a IV-a franceze pe
de alta parte. Insa recentele analize compoarative au aratat ca in
democratiile mai mici democratia este combinata cu un sistem
multipartidic: statele scandinave, Elvetia, Benelux.
- Realitatea ne arata ca multipartidismul este asociat cu o durata de viata
relativ scurta a cabinetelor, dar este eronat sa privim astfel instabilitatea
ca un indicator al declinului unui sistem politic.
- In ceea ce priveste asertiunea ca sistemele bipartidiste sunt mai bune
calitativ decat cele multipartidiste trebuie aratat ca este o contradictie intre
cele doua
- asumptii ale exponentilor acestor sisteme: ca ambele partide vor fi
moderate si centriste precum si ca aceea ca ele ofera o alegere clara intre
programe. Daca programele lor sunt inchise centrului ele vor fi similare
unul cu celalalt astfel incat, in loc sa ofere o alegere semnificativa pentru
alegatori, partidele vor fi simple “ecouri” unul pentru celalalt.
- In final trebuie sa semnalam faptul ca adeptii bipartidismului isi intemeiaza
sustinerea pe asumptia ca in sistemul politic exista o singura dimensiune
ideologica: stanga-dreapta. Astfel, un sistem bipartidist nu poate reflecta
domensiunile ideologice majore care pot exista intr-o secietate.
Asadar, multa vreme sistemele de partide au fost clasificate dupa criteriul
numarului de partide existente intr-un sistem politc. O prima reactie la acest mod de
abordare este scaderea bazei numerice “pe fundamentul afirmatiei ca distinctia
traditionala dintre pattern-urile bi si multi-partidiste nu a condus la o intelegere
suficienta”. Astfel, M. Weiner si J. LaPalombara propun pentru sistemele de partide
competitive urmatoarea tipologie (dupa modul de distribuire a puterii):
1. Hegemonic-ideologice;
2. Hegemonic-pragmatic;
3. Alternant-ideologic;
4. Alternant-pragmatic1.

4
 Alta reactie este aceea a lui Jean Blondel care a propus o clasificare a sistemelor
de partide care ia in calcul atat numarul partidelor cat si dimensiunea lor relativa, astfel
identificand patru clase, categorii de sisteme de partide:
1. Sistem bipartidic;
2. Sistem de doua partide si jumatate;
3. Sistem multipartidic cu un partid dominant;
Sistem multipartidic fara un partid dominant.
Cel care va reusi sa elaboreze o teorie unificata asupra partidelor si a sistemelor
partide va fi Giovani Sartori, el considerand ca numarul partidelor conteaza in analiza
unui sistem de partide, “pentru ca numarul de partide indica o trasatura importanta a
sistemului politic: masura in care puterea politica este sau nu fragmentata, dispersata
sau concentrata. Prin simpla cunoastere a numarului de partide aflam numarul de
curente de interactiune care sunt implicate”.
In urma stabilirii celor doua reguli de numarare (una care ne spune ca un partid
minor poate fi scos de la socoteala ca fiind irelevant daca el ramane in timp inutil, si,
cea de-a doua care ne spune ca un partid este considerat relevant daca existenta sa sau
modul in care este perceput afecteaza tactica competitiei partidelor si, in particular,
cand modifica directia competitiei electorala), Sartori va propune o clasificare a
sistemelor de partide nu o tipologie din care vor rezulta sapte clase de sisteme politice:
- cu partid unic
- cu partid hegemonic
- cu partid predominant
- bipartidic
- pluralist limita
- pluralist extrem
- atomizat.
Totusi, Sartori va avansa o tipologie operationala pantru analiza sistemelor de partide:
Sisteme de partide Poluri Polarizare Tendinte
Pluralism simplu Bipolar nici una Centripeta
Pluralism moderat Bipolar Mica Centripeta
Pluralism extrem Multipolar Polarizat Centripeta

5
 Prin bipolar, autorul intelege functionarea pivotilor sistemului de partide in jurul a
doi poli, caz in care sistemul nu are centru; termenul de multipolar desemneaza un
sistem care pivoteaza in jurul a mai mult de doi poli, in care exista un centru.

Teoria clasica a clivajelor

Mai departe voi discuta despre sistemele de partide din prisma teoriei clivajelor
elaborate de catre Lipset si Rokkan. Autorii isi fundamneteaza tipologia ca partidele
politice sunt in acelasi timp agenti ai conflictului si mijloace de integrare politica. Rokkan
si Lipset considera doua momente din evolutia istorica a unei natiuni care sunt
determinante pentru structura clivajelor fundamentale pe care se vor constitui ulterior
partidele politice: Revolutia Nationala si Revolutia Industriala.
Revolutia Nationala determina conflictul dintre cultura centrala a natiunii in
formare si rezistenta crescanda a populatiei subjugate din provincii si periferii, distincte
etnic, lingvistic si religios, conflictul dintre centralizarea, standardizarea si mobilizarea
statului-natiune si privilegiile comune, istoric stabilite ale Bisericii.
Revolutia Industriala determina conflictul dintre interesele proprietarilor de
pamant si clasa in ascensiune a antrepenorilor industriali si anatagonismul dintre
proprietari si stapani, pe de o parte si arendasi, salariati si muncitori , pe de alta parte.
*Formarea clivajelor sub incidenta celor doua Revolutii:
Clivajul Momentul de rascruce Oponentii Probleme tematizate
-privilegiile corporatiste ale
Bisericii Romano-Catolice
Revolutia Nationala Biserica vs. Stat sau -independenta Bisericii
Stat vs. Biserica (precedata de Reforma si Biserica de stat vs. Biserica Nationale
Contra-Reforma) minoritara -educatia in limba materna
-privilegiile elitelor locale
- expansiunea culturii statului-
Centru vs. Periferie Revolutia Nationala Centru vs. periferie sau natiune in detrimentul culturii
capitala vs. provincie traditionaliste, locale
-interese economice
Urban vs. Rural Revolutia Industriala Populatia urbana vs. industriale vs. interese
populatia rurala economice agrare
- libera concurenta industriala

6
 vs. protectionismul de tip
agrar
-interese socio-economice “de
clasa”
- izolationism “de clasa” vs.
Patron vs. muncitor Revolutia Industriala Patron vs. angajat integrare in sistemul politic
(urmata de revolutia national si in defavoarea unei
Bolsevica) miscari revolutionare
industriale

De la inceputul secolului al XIX-lea, mare parte din istoria Europei ar putea fi

descrisa in termeni de interactiune intre cele doua procese de transformare
revolutionara, unul declansat in Franta, celalalt in Anglia. Singura si cea mai importanta
analiza a derivarii structurii de clivaj in sistemele democratice, se gaseste in analizele
efectuate de cei doi autori. Pe de o parte, aceasta analiza se concentreaza in evolutia
istorica si comparativa a sistemelor de partide, legate srans de revolutiile industriale si
nationale ale secolului al XVII-lea pana in secolul XX, si urmareste institutionalizarea
alternativelor de partid pana la proeminenta conflictelor centru/periferie, ca si a
conflictelor intre oras si sat si clase sociale. Pe de alta parte, Lipset si Rokkan au simtit
ca o reconstructie istorica ad-hoc a structurilor de clivaje in sistemele de partide este
destul de fada si de aceea au suprapus schema AGIL a lui Parson ale functiilor in
schema societala cu alternativele de clivaj intalnite in formarea sistemelor de partide
europene.
Tipologiile de mai sus sunt un element ce ne ajuta la intelegerea sistematica a
sistemului de partide din Europa de Est, cu precadere din Romania si Ungaria. Care sunt
caracteristicile fiecarui dintre sistemele de partide din cele doua state, voi incerca sa
analizez in cele ce urmeaza. Pentru ca partidele nu exista si nu actioneaza decat printr-
un univers politic precis, la configurarea caruia ele insesi contribuie intr-o masura mai
mare sau mai mica, dar care le este totusi preexistent si modelator. Acest univers este
constituit esentialmente din sistemul de partide.
Sisteme de partide in Romania.

7
 Anul 1989 a intrat in istoria omenirii ca an al prabusirii in lant a regimurilor
comuniste din tarile Euroepi Centrale si de Est, iar rapiditatea cu care s-a desfasurat
acest eveniment marturiseste cat de artificial si antisocial era acest sistem. Partidul unic
comunist s-a dovedit a fi u element strain in societate dar pe care o stapanea cu o forta
si stotputernicie nemaiintalnita in istorie. De indata ce monopolul Partidului Comunist a
disparut se produce emergenta pluripartidismului si, odata cu acest fenomen, societatile
cunosc o schimbare de esenta.
Din punct de vedere genetic, partidele alternative la partidul comunist apar in societatile
comuniste intr-o maniera inversa fata de patternul emergentei lor istorice. Ele sunt,
citandu-l pe Maurice Duverger, “partide de creatie exterioara”, pentru ca s-au
format/reformat in exteriorul institutiilor parlamentare.
Nasterea noilor partide s-a bazat efectiv, atat in Romania cat si in Ungaria, pe
noul drept constitutional de libera asociere. Este si motivul pentru care ele au proliferat
intr-o progresie geometrica in prima etapa a existentei acestui drept, aparand imediat o
inflatie partidista, numarul partidelor depasind cu mult paleta rezonabila de oferte
politice, depasind o suta sau chiar doua sute de formatiuni politice (in Romania, de
exemplu, in intervalul dintre aparitia Decretului-Lege nr.8/1989, care legifera
pluripartidismul, si alegerile de la 20 mai 1990, s-a inregistrat in fiecare zi cate un
partid; o situatie asemanatoare s-a petrecut si in Ungaria, Polonia sau Bulgaria).
Insa nu toate partidele au avut aceeasi geneza: in acest sens trebuie amintite cel
putin doua exceptii, si anume: pe de o parte, este vorba de faptul ca fostele partide
comuniste au continuat sa existe (intr-o forma mai putin primitiva) sau ele s-au
autodivizat, redefinindu-si doctrina, sigla si asumandu-si o pozitie, de obicei, de centru-
stanga. Pe de alta parte, este vorba de reaparitia fostelor partide istorice interzise in
perioada comunista; asemenea partide se gasesc mai ales in Romania (Partidul National
Liberal, Partidul National Taranesc Crestin Democrat sau Partidul Social-Democrat), dar
ele sunt prezente si pe scena politica a Ungariei (Partidul Micilor Proprietari).
In statele aflate in plin proces de democratizare, datorita faptului ca nu exista cai
alternative suficient de bine elaborate si dezvoltate pentru manifestarea cetatenilor,
partidele politice joaca un rol instrumental important in consolidarea unor noi regimuri.

8
Aceasta se datoreaza in principal faptului ca democratia este asociata cu xistenta mai
multor partide politice. In al doilea rand, partidele politice sunt percepute la nivel
societal ca entitati mobile si mobilizatoare, cele care sesizeaza sau determina modificari
in structura politica si sociala a unei tari si reactioneaza la aceasta. Totodata, partidele
apar ca principal canal de comunicare dintre cetatean si domeniul public: autoritati
publice, guvernamant.
Partidele poltice in Romania au aparut imediat dupa revolutie. Noi lideri politici au
fost cei care au luat o prima masura legislativa care a permis aparitia unui sistem
pluralist de partide. Fac aici referire la Decretul-Lege nr.8/1989 care stabilea dreptul
cetatenilor de a forma partide politice conditionand minim existenta acestora. Prin acest
lucru, Romania se inscria in randul sistemelor pluraliste, urmand traditia sa istorica, dar
si contextul international in care dorea sa se integreze.
Tinand cont ca “noua” elita aparuta pe scena politica era formata din fostii
comunisti reformatori, este interesant de vazut de ce a adoptat ca sistem electoral
reprezentarea proportionala, sistem care pe termen lung impiedica formarea unei
majoritati monocolore. Daca la primele alegeri, cele din 1990, aceasta caracteristica nu a
fost evidenta (FSN obtinand in alegeri o majoritate covarsitoare), cele din 1996 au dus
la formarea unei coalitii pluricolore nu numai din punct de vedere ideologic dar si din
punct de vedere etnic. Nemidificcarea legii electorale de catre FSN in 1990 (dupa ce
alegerile avusesera loc), tinand cont de situatia extrem de favorabila din Parlament, a
fost determinata intr-o foarte mare masura de necesitatea pastrarii increderii
Occidentului, mai ales ca Bucurestiul incepuse sa devina criticat.
Intre 1990-1992 discursul populist al noilor comunisti se opunea discursului
criticist si ratinal al opozitiei. In aceasta perioada, prins intre demagogia comunistilor
refomatori si critica acerba a opozitiei electoratul se indreapta spre partide nationaliste si
etnice: PUNR, PRM si UDMR. Parlamentul format in 1992 reprezinta un spectru politic-
ideologic mult mai larg decat cel din 1990, de la extrema stanga la extrema dreapta.
Caractersitic atat Romaniei cat si Ungariei, este faptul ca nu a avut timpul necesar sa-si
dezvolte gradual sistemul de partide. Incercand sa refaca multipartidismul interbelic,
noile partide politice nu s-au mai bazat pe clivaje sociale preexistente, aderarera

9
membrilor lor avand loc primordial pe criterii ideologice sau de traditie. In acest context
afirmatia lui Roskin cum ca: “In multe cazuri, partidele est-europene nu aveau baze
sociale clare, iar alegatorii est-europeni se identificau in mica masura cu partidele”, este
indreptatita.
In Romania alegerile legislative si prezidentiale din 27 noiembrie 1992 s-au
desfasurat in baza unei noi legi electorale (Legea nr.68/1992) care continua practica
reprezentarii proportionale, pe care insa o amenda, fata de vechea formula, cu pragul
electoral de 3% din totalul voturilor exprimate. Scopul reducerii acestui prag electoral a
fost reducerea numarului exagerat de partide politice reprezentate in Parlament prin
eliminarea celor cu rezultate mediocre. In urma alegerilor FDSN (28%) si CDR (20%)
devin principalele doua forte politice ale statului.
Ele sunt urmate de un grup de 3 formatiuni politice care obtin fiecare 8-10% din
voturile exprimate, aceste partide fiind: FSN, PUNR si UDMR. In sfarsit, rezultatele
electorale contureaza un al treilea grup de partide care abia reusesc sa depaseasca
pragul electoral, acestea fiind: PSM, PRM si PDAR.
Faptul ca nici un partid politic nu a obtinut majoritatea absoluta a voturilor si,
implicit, a mandatelor parlamentare sunt argumente care pledeaza pentru un sistem
multipartidic “pur”. De asemenea, pentru aceasta concluzie pledeaza si dispunerea pe
esichierul politic al partidelor: PDSR situat la centru-stanga si CDR, situat la centru-
dreapta.
Incepand cu cea de-a doua sesiune a anului 1995, viata parlamentara din
Romania a cunoscut o noua dinamica, in sensul ca s-a produs ruperea dintre PDSR si
PRM (asociat la guvernare de catre PDSR pentru a-si asigura majoritatea). In alta ordine
de idei, este vorba despre destinderea relatiilor dintre partidul de guvernamant si unele
partide din opozitie. In acest context nou, sistemul de partide, inca numeros ca parti
componente dar cu pondere relativ echilibrata, s-a distribuit, spre finalul mandatului
parlamentar, gratie mai ales aliantelor din opozitie (PD s-a apropiat tot mai mult de
CDR) si a anularii aliantelor PDSR, cautand o formula de existenta.
Toate acestea au facut ca la alegerile din 3 noiembrie 1996 esichierul politic sa
se prezinte sensibil modificat sub aspectul orientarilor politice ale unor partide si aliante.

10
Mai intai, a avutloc o modificare de natura compozitionala a CDR (in care reintra PNL si
din care ies PSDR, PAC si PL’93) si de constituirea unor aliante: Uniunea-Social
Democrata (PD si PSDR), Alianta National Liberala formata din PAC si PL’93; Uniunea
Nationala de Dreapta, formata din nou aparutul Partid Umanist Roman (PUR). Se
observa foarte bine faptul ca partidele care au fost la guvernare s-au prezentat la
alegeri de sine statator, in timp ce fortele politice din opozitie au cunoscut o intensa
dinamica a aliantelor.
Astfel, algerile parlamentare si prezidentiale din 1996 au adus o schimbare
politica esentiala asteptata de peste 50 de ani, si anume: alternanta la putere ( *vezi
“Alegerile legislative din 3 noiembrie 1996).
Schimbarile radicale produse in urma alegerilor, au conturat si mai bine ideea ca
sistemul romanesc de partide si-a corectat cateva din deficientele constitutive. In primul
rand trebuie amintit ca sistemul multipartid “pur”, rezultat la alegerile din 1992, s-a
reprodus in 1996, ceea ce reprezinta un indiciu de stabilitate si intareste un orizont de
asteptare. In al doilea rand, distanta inter-partidica constituita la alegerile din 1992 a
fost sensibil diminuata, in sensul ca nu mai sunt doua forte politice care au sprijinul a
cate 20% din electorat, ci sunt chiar doua partide politice in aceasta situatie: PDSR si
PNTCD, acesta din urma facand parte din CDR, dar avand cel mai mare procentaj. In al
treilea rand, este vorba de pozitionarea ideologica a partidelor parlamentare, pozitionare
ce confera sistemului un echilibru functional cert: CDR situata in centru-dreapta, contra-
balansata de centru-stanga reprezentata de PDSR.
Alegerile locale din iulie 2000 au avut un rezultat care era surprinzator, dar
totodata de asteptat. Astfel, CDR se duce in jos pana pe locul 5 in preferintele
electoratului roman, asta in timp ce PDSR iese in urma acestor alegeri ca marele
invingator, fara sa-si fi modificat intr-un fel ideologia sau pozitia fata de problemele
societatii. PDSR a castigat alegerile locale efectiv pe baza neputintei CDR de a face fata
efectiv problemelor economice cu care se confrunta Romania, iar alegerile din noiembrie
2000, cele prezidentiale si cele parlamentare, vin sa confirme acest lucru.

11
 Aceasta asezare din startul democratiei ungare satisfacea, formal, toate cerintele
de ordin normativ ale sistemului multipartidist cu partid dominant. “Cand Ivan Volgyes
afirma, la scurt timp dupa alegeri, cand exista deja o perspectiva comparatista, ca
“Ungaria a devenit singura democratie multipartidista adevarata din Europa de Est”, el
avea in vedere nu numai prioritatea cronologica al instituirii pluralismului politic in
Ungaria, ci si calitatea sistemica a acestora”.
Pentru a da o concluzie generala cu privire la fenomenul partidic in cele doua
state, trebuie aratat inainte de toate, ca ele au aparut ca raspuns a unei necesitati
imperioase a regimului reprezentativ. Odata aparute, partidele au devenit organele
esentiale ale vietii politce, cu o dubla functie, si anume: sa promoveze si sa apere
interesele electorilor si sa limiteze puterea (presedintelui si a guvernului).
Datorita sufragiului, partidele politice pot exercita functia de mediatori intre
poporul suveran si poporul guvernant, intre corpul electoral si parlament. Intr-o
democratie, nu atata partidele ca entitati sau ca unitati, conteaza ci relatia dintre ele,
pentru ca ea este apanajul sistemului pe care il formeaza, fiind facute sa confere
fundament toturor problemelor ce pot aparea la un moment dat in societate.
Este totusi prematur sa vorbim despre sisteme de partide, atat in cele doua state
luate in discutie in prezenta lucrare, cat si in restul Europei Centrale si de Est. Si asta
pentru ca sistemul politic din aceasta parte a continentului se afla in plin proces de
transformare si tranzitie, cunoascand reorganizari, restructurari de la o etapa la alta a
procesului de consolidare democratica darl se poate intrevedea cat de cat ca linia spre
care tind sa se organizeze sistemele de partide din Romania este cea a pluralismului
pur.

Rezultatele alegerilor din Romania din 20 mai 1990.

Nr. crt. Partide/formatiuni politice CAMERA SENAT
DEPUTATILOR
1. Frontul Salvarii Nationale (FSN) 66,31% 67,2%
2. Uniunea Democratica a 7,23% 7,20%

12
 Maghiarilor Din Romania
(UDMR)
3. Partidul National Liberal (PNL) 6,41% 7,06%
4. Miscarea Ecologista din 2,64% 7,06%
Romania (MER)
5. Partidul National Crestin 2,56% 2,50%
Democrat (PNTCD)
6. Partidul Uniunii Nationale a 2,12% 2,15%
Romanilor (AUR)
7. Partidul Democratiei Agrare din 1,83% 1,59%
Romania (PDAR)
8. Partidul Ecologist Roman (PER) 1,69% 1,38%
9. Partidul Socilaist Democrat 1,05% 1,10%
(PSD)
10. Partidul Social-Democrat 0,53% 0,50%
Roman (PSDR)

ALEGERI LEGISLATIVE IN ROMANIA (1992): principalele partide

Nr. crt. Partide/formatiune politica CAMERA SENAT
DEPUTATILOR
1. FDSN 28% 28%
2. CDR 20% 20%
3. FSN 10% 10%
4. PUNR 8% 8%
5. UDMR 7% 8%

ALEGERI LEGISLATIVE IN ROMANIA (1996): principalele partide

Nr.crt. Partide/formatiuni politice CAMERA SENAT

13
 DEPUTATILOR
1. CDR 30% 34%
2. PDSR 22% 23%
3. USD 13% 13%
4. UDMR 7% 7%
5. PRM 5% 5%
6. PUNR 4% 4%

14