UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU

FACULTATEA DE DREPT
Program de studii: DREPT/DREPT EUROPEAN ŞI INTERNAŢIONAL
Disciplina: ECONOMIE- restanta

STUDENT
Mihai (Ciobotaru) Alina Iuliana
DREPT
Anul I, grupa 16
Forma de învățământ: IF regim ID

LUCRARE SCRISĂ

Temă examen:

Concurenţa – trăsătură esenţială a pieţei. Argumente economice şi juridice.

1 pct. din oficiu.

REZOLVARE:
 Concurenţa – trăsătură esenţială a pieţei.
Argumente economice şi juridice.

Concurența este diferită de la țară la o alta și de la o etapă la alta, în funcție de numarul și

puterea economică a vânzătorilor și cumpărătorilor în economia națională, în una sau alta dintre
ramuri, de gradul de diferențiere a produselor, de posibilitățile noilor firme de acționa în același
domeniu, de transparența pieței ca și de alți factori. În tabloul formelor de piață surprinse de
Alain Cotta și pe baza cărora se va desfășura analiza tipurilor de concurență în funcție de
numărul de participanți.
Piața cu concurență perfectă este cazul care nu se regăsește în realitate, ea reprezentând o
ipoteză de lucru și un punct obligatoriu de trecere al analizei economice, de la modelul ideal
către formele concrete ale acesteia. Concurența perfectă, denumită și concurența pură,
presupune un asemenea raport de piață, în care toate firmele să vândăn întreaga lor producție pe
care o au la prețul pieței, fără a-l influența, împreună sau fiecare separat într-un fel anume (în
mod hotărâtor), iar toți cumpărătorii să poată cumpăra la prețul pieței, ceea ce doresc și au
nevoie, fără a-l modifica. Concurența perfectă se întâlnește în următoarele condiții: atomicitatea
participanților la tranzacții(existența unui număr mare de cumpărători și vânzători cu puteri
economice egale și reduse, astfel încât nici unul nu are puterea de a exercita vreo acțiune asupra
producției sau prețului); omogenitatea bunurilor aparținând aceleiași ramuri, a.î. celor ce le
cumpără le este indiferent de la ce vânzător achiziționează; libera intrare pe piață a
producătorilor care doresc; transpareța perfectă a pieței; fluiditatea/adaptarea fără restricții a
cererii și ofertei la modificarea prețului; mobilitatea perfectă a factorilor de producție.
Piața cu concurență imperfectă se manifestă în situațiile în care agenții economici
(vânzători și cumpărători) pot să influențeze, prin acțiunile lor unilaterale, raportul dintre cererea
și oferta de mărfuri și nivelul prețului, cu intenția de a obține avantaje durabile. Piața cu
concurență imperfectă este cea mai aproape de modelul real economic, deoarece concurența
perfecă rămâne doar ca model ideal, folosit doar in teorie.
Piața cu concurență monopolistă este forma de concurență imperfectă care se apropie
destul de mult de concureța perfectă. Ea se caracterizează însă prin diferențierea produselor ce
aparțin aceleași ramuri. Alăturu de prețuri și cantități competiția se desfășoară și prin produse,
adică prin diferențierea produselor și a mărcilor. Producătorii sunt în număr sufiecient de mare,
atfel încât există condiții pentru o bună satisfacere a cererii datorită posibilităților mari pe care
cumpărătorii o au de a alege din multitudinea de vânzători, în conformitate cu dorințele și
posibilitățile lor.
Intrarea de noi firme pe piață este liberă. În condițiile diferențierii produselor, creșterea
profiturilor ( maximizarea lor la ofertă) se poate realoza numai prin influențarea cererii pe piață.
Piața cu concurență de monopol este o formă a concurenței imperfecte în care piața unei
industrii (ramuri) este dominată de un singur producător-vânzător, care în relațiile cu
consumătorii își impune condițiile de preț sau de calitate. Piața de monopol se caracterizează
așadar, în planul ofertei, prin asigurarea calității numai de către un producător, al cărui bun
fabricat nu dispune de substituienți apropiați.
Existența monopolului se explică prin următoarele: raritatea unor resurse care pot fi
exploatate numai dintr-un singur loc, nimeni nu poarte avea acces la ele decât o singură firmă;
existența unor patente (licențe), care pentru anumite produse, sunt deținute de către o singură
firmă (licențele fiind protejate prin lege); în anumite domenii( de exemplu exploatarea energiei
electrice, telefoanele etc) existența mai multor firme ar însemna risipă; concentrarea și
centraliarea capitalului și deci și a producției, care are ca efect eliminarea de către o firmă a
celorlalți concurenți din industrie.
Piața cu concurență de oligopol se caracterizează prin existența a câțiva producători – nu
dețin mai puțin de trei – (oligos înseamnă în limba greacă “câțiva”). Fiecare firmă producătoare
este destul de puternică pentru ca acțiunile ei să aibă efecte importante asupra rivalilor. Piața cu
concurență oligopolistă este cea mai răspândită piață în țările cu economie de piață. Concurența
oligopolistă se caracterizează în principal prin următoarele: existența unui număr redus de
producători-vânzători, care dețin o parte însemnată din piață; diferențierea sau nu a produselor;
dificultăți la intrarea în ramură; un anumit grad de control al prețurilor.
În funcție de gradul de cooperare dintre firmele oligopoliste, întâlnim oligopol perfect
coordonat, în care înțelegerile între firmele oligopoliste imbracă forma unor acorduri formale,
care pot fi publice sau secrete. În cadrul acestei forme se constituie structuri oligopoliste de tipul
cartelului sau trustului. Cartelul este un acord de înțelegere prin care un grup de firme
producătoare sau distribuitoare ale aceluiași produs fixează anumite prețuri sau își împart piața.
Obiectul cartelului constă în creșterea prețului prin înlăturarea concurenței. Astfel, se reduc
cantitățile de produse vândute, cresc prețurile, profiturile se maximizează, ca și cum ar fi vorba
de monopol. Oligopolul parțial coordonat, presupune existența unei firme situată într-o postură
de lider, datorată dimensiunilor sale, forței economice și cotei de piață. Celelalte firme din cadrul
oligopolului se subordonează în mod voluntar ( datorită unor interese comune) liderului.
Oligopolul fără coordonare este în cazul în care firmele oligopoliste acționeză fiecare
independent de celelalte, neexistând întelegeri sau strategii comune. Confruntarea dintre ele este
deschisă, chiar agresivă ( război economic ), ducându-se cu arme cum ar fi: prețul, calitatea,
publicitatea etc.
În concluzie, problema concurenţei prezintă interes pentru toţi actorii pieţei: producători,
consumatori, intermediari. Fiecare firmă este preocupată să fie cât mai competitivă, iar câştigul
net să fie cât mai bun. Iar acţiunile unei firme nu depind exclusiv de aceasta, ci de acţiunile
concurenţilor ei. În absenţa concurenţilor orice firmă aflată pe piaţă ar putea să-şi stabilească
liber preţurile la un nivel ridicat. Concurenţa este un mod de manifestare a economiei pe
piaţă, în care pentru un bun omogen şi substitutele sale, existenţa unui singur producător devine,
practic, imposibilă.
BIBLIOGRAFIE :

1. CREȚOIU Gheorghe, CORNESCU Viorel, BUCUR Ion; “Economie ED. III”,

București, Editura C. H. Beck, Colectia Oeconomica

DECLAR CĂ AM ÎNTOCMIT PERSONAL PREZENTA LUCRARE