ISRI

STUDIILE DE SECURITATE
Într-o definiție generală, de lucru, RI ar însemna studiul
tuturor interacțiunilor politice între actorii internaționali,
fie ei guvernamentali sau non-guvernamentali (includem
aici toate organizațiile „private“ cu incidență politică: ONG,
corporații, organizații teroriste, grupuri de presiune,
grupări religioase etc.).
Este evident că fenomenul numit globalizare a generat o
confuzie în ceea ce privește o bună delimitare a ceea ce
(mai) înseamnă „intern“ și „extern“, de unde și dificultatea
de a separa domenii consacrate de genul „științe politice“ și
„relații internaționale“.
Dar nu acesta este subiectul nostru. În ceea ce privește
domeniul studiilor de securitate, acestuia îi era consacrat
domeniul problematicii militare cu tot eșafodajul de
problematici conexe.
În acest caz, unde și cum s-au întâlnit cele două domenii?
REALISMUL ÎN SS
„Securitatea celor mai puternice state se baza pe ideea de a nu permite unuia
dintre ele să încline balanța și să devină prea puternic“. De aici și concluzia
extrem de semnificativă0:
⚫ „Pentru realiștii clasici, deci, domeniul relațiilor internaționale era sinonim cu studiile
de securitate “.

Și așa au stat lucrurile o bună bucată de timp, până când interacțiunile

economice din anii ’60-’70 încep să schimbe geografia puterii internaționale
dincolo de politica și puterea militare.

De aici și metamorfoza în „neorealism“, pe ideea că tot statele sunt actorii

principali pe scena lumii, doar că nu numai instrumentul numit putere militară
le stă la dispoziție, ci și — de pildă — puterea economică (Japonia, Germania
Federală etc.).

Din această perspectivă, apare o nouă subdiviziune a RI, respectiv, Economia

Politică Internațională (Internațional Political Economy — IPE). După cum
conchide Peter Hough, „pentru (neo)realiști, Studiile de Securitate devin brațul
militar al Relațiilor Internaționale, iar IPE sora lor economică “
PLURALISMUL
Pluralismul a fost răspunsul domeniului relațiilor
internaționale la insatisfacția resimțită acut față
de simplificările și limitele realismului, inclusiv
ale neorelismului.
Lumea părea — și era — mai complicată, iar
statele și prestația lor pe scena lumii nu mai
dădeau seama de ea. Apar noii competitori sau,
dacă nu apar chiar atunci, devin tot mai vizibili.
ONG-uri internaționale, ONU, Comunitatea
europeană, corporațiile multinaționale etc. devin
concurente active și efective ale statelor
propriu-zise.
„Pluralismul s-a construit pe filosofia politică a
liberalismului pentru a susține că amoralitatea
interesului național nu era un ghid suficient sau
potrivit pentru politica externă“.
Pluraliștii, pe urmele liberalilor, considerau că
indivizii își urmează eficace scopurile în
interacțiunile dintre indivizi, care le asigură
beneficii comune și le asigură împlinirea optimă a
intereselor.
De aici și ideea că interacțiunile politice sunt mult
mai variate, iar ideea că există low politics trebuia
obligatoriu cauționată, pentru că schimbările
climatice, de mediu sau evoluțiile economice sunt
repere de neevitat.
Ideea că tot ce se întâmplă în lume ține de „balanța
militară între state“ devenea o simplificare enormă a
RI.
Pluralismul, deci, conchide că „multe dintre
chestiunile non-militare sunt preocupări legitime ale
RI“ și că trebuie asumate ca atare.
Deci: „pentru pluraliști, Studiile de Securitate sunt
doar un mic pachet al unui domeniu mult mai extins
și pe care îl denumim RI“
MARXISMUL ȘI SS
Specificul susținătorilor paradigmei marxiste în RI este proeminența
decisivă a elementului economic în configurarea scenei naționale, dar și
internaționale. Nu aspectele militare, ci aspectele economice determină
și desenează configurația lumii noastre. Asta, cel puțin, au crezut și
cred marxiștii. Pentru ei, nu e nimic nou sub soare: globalizarea este
un alt nume pentru lupta dintre „cei care au“ și „cei care nu au“, iar
imperialismul este corelativul ei cel mai evident.
Pentru marxiști, competiția dintre state — marca incontestabilă a
realiștilor — este doar o fațetă a unei bătălii mai adânci, mai profunde,
dintre bogații lumii bogate plus bogații (mai puțini!) lumii
subdezvoltate, împotriva săracilor lumii. După cum puncteză Peter
Hough, pentru marxiști, „RI sunt sinonime cu Economia Politică
Internațională“. Strategiile militare servesc „interese economice
globale, mai degrabă decât interese naționale“, războaiele sunt purtate
pentru a menține sistemele economice de exploatare. E inutil să
sperăm ceva de la această stare a lumii, doar o revoluție
socialistă/comunistă ne mai poate salva sau elibera viețile.
De aici și ideea — logică — conform căreia „Studiile de securitate, așa
cum au evoluat ele, sunt superflue, din moment ce securitatea globală
și umană vin numai dintr-o schimbare globală, structurală, totală“.
CONSTRUCTIVISMUL
Această perspectivă s-a născut din conștiința unui
eșec. Provocările anilor ’90 au decodat, printre
altele, eșecurile teoretice ale curentelor amintite
înainte16. De aici, din acest proiect critic și
negativ, treptat, se naște o nouă abordare.
Pe fond, „constructivismul social crede că
înțelegerea evenimentelor politice în lume
presupune mai multă introspecție și mai puțin
teoretizări abstracte. Paradigma încurajează mai
mult abordarea sociologică și susține o mai mare
apreciere a dimensiunii culturale a deciziei
politice“.
Este vorba și despre statutul ideii de „rațiune“ și
raționalitate în comportamentul uman
„Dacă pluraliștii și marxiștii tind să se
concentreze pe alte aspecte ale RI, lăsând Studiile
de securitate realiștilor, constructiviștii sociali au
elaborat primul atac concertat asupra logicii
Studiilor de securitate așa cum s-au dezvoltat
acestea după cel de-al Doilea Război Mondial.
Întrebări ontologice ignorate sistematic între
1940-1990 încep să fie puse.
Cine este securizat?
Cine face securizarea?
Ce înseamnă să fii securizat?
Barry Buzan este un autor fundamental aici. Lucrarea sa din 1983 — People, States, and
Fear — marchează cea mai pregnantă regândire a problematicii securității. Ideea că
securitatea trebuie să fie redusă la „studiul amenințărilor, utilizării și controlului forțelor
militare“ (Stephen Walt) — definiția clasică — intră iremediabil în criză. ținta lucrării lui
Buzan este redefinirea conceptului de „amenințare“ și realizarea unei conexiuni utile între
„ameninþări“ (threats) și „vulnerabilități“ (vulnerabilities).
Întrebările cruciale devin acum: „Ce anume trebuie securizat?“, respectiv obiectul
securizării, și „Împotriva căror amenințări trebuie securizat obiectul de referinþă?“.
Într-o mare măsură aceste întrebări au fost cele în jurul cărora vor pivota dezbaterile
despre securitate de aici înainte. Pentru Buzan, „securitatea colectivităților umane este
afectată de diverși factori în cinci sectoare majore: militar, politic, economic, societal și de
mediu. Securitatea militară privește jocul la două nivele al capabilităților ofensive și
defensive ale statelor și percepția statelor relativ la percepțiile fiecăruia. Securitatea
politică vizează stabilitatea organizațională a statelor, a sistemelor de guvernare și a
ideologiilor care le conferă legitimitate.
Securitatea economică privește accesul la resurse, piețe și capital necesare pentru a susține
nivele acceptabile de bunăstare și putere a statului. Securitatea societală privește
sustenabilitatea, în condiții de evoluție acceptabile, a pattern-urilor tradiționale ale limbii,
culturii și religiei, precum și a obiceiurilor și identității naționale. Securitatea mediului
privește menținerea biosferei locale și globale ca suport esențial de care depind toate
celelalte activități umane. Aceste cinci sectoare nu operează separat unele de altele.
Fiecare definește un aspect focal în cadrul problemei securității și o cale de ordonare a
priorităților, dar toate sunt legate împreună printr-o rețea puternică de legături“.
În continuare, Buzan delimitează „sistemul
internațional“, „statele“ și „indivizii“ ca „obiecte de
referință“ și spectrul militar, politic, economic, societal
și de mediu ca surse potențiale de amenințare la
respectivele „obiecte de referinþă“. Totuși, pentru
Buzan, cel puțin în această lucrare, obiectul de
referință principal al oricărei analize de securitate
trebuie să rămână statul.
Dincolo de critici și disputele suscitate. cartea a
devenit de referință pentru studiul relațiilor
internaționale. Un comentator, Ken Booth, scria în
1991 despre volum: „... rămâne cea mai completă și
complexă analiză teoretică a conceptului de securitate
în literatura relațiilor internaționale până astăzi și, de
la publicarea ei, noi, ceilalți, îi scriem în continuare
notele de subsol“
ȘCOALA DE LA COPENHAGA
Security: A new Framework for Analysis, în care autorii reiau analiza
securității în termeni militari, societali, economici, de mediu și politici. Aceste
dimensiuni operează la nivele diferite: state, grupuri de indivizi (etnii), regiuni
sau contexte globale.
Modelul este suplu și suficient de fin pentru a include aici chestiuni ignorate
prea mult: sărăcia, migrația, traficul de persoane, riscurile de mediu,
ameninþări economice sau politice. Conceptualizarea securității a mers mai
departe în cadrul școlii. Ole Waever, de pildă, deschide în 1995 problematica
securității spre abordarea acesteia ca „discurs“ al „statului“, de aici relația
ambiguă dintre cele două. Waever vorbește despre ameninþările „existențiale“ la
adresa statelor și a indivizilor24, de aici apariția conceptului de „securizare“ —
cu referire la obiectul și strategiile securității —, crucial în analizele acestei
școli polimorfe altfel, care cuprinde cercetători proveniți din neorealism, precum
Buzan, sau post-structuraliști precum Waever. Importanța școlii, în ciuda
criticilor aduse de-a lungul anilor, este enormă, și nu doar la nivel teoretic (vezi
McSweeney). Fundamental este faptul că impactul ei s-a resimțit și la nivelul
celei mai puternice alianțe militare din toate timpurile. În 1991, la summit-ul
de la Roma, NATO decreta — într-un limbaj care amintește izbitor de cel al
Școlii de la Copenhaga — că securitatea are acum cinci dimensiuni: militară,
societală, economică, politică și de mediu.
Este performanța cea mai durabilă și concretă a acestei perspective: și-a
imprimat pecetea la cel mai înalt nivel al politicii mondiale. Un motiv în plus
pentru a fi asumată la adevărata dimensiune.
 Securitate

Analiză de
Intelligence

Cyeberintelligen
ce
Competitve
Intelligence

Geopolitică
SECURITATEA UMANĂ

Securitatea umană: un termen care referă la apărarea și interesele

personale ale oamenilor