Dimitrie Cantemir

-personalitate enciclopedică a culturii române și reprezentant de marcă a umanismului

european-

Dimitrie Cantemir (născut pe 26 octombrie 1674 în Vaslui, România – decedat pe 21

august/1 septembrie 1723 în Harkov, Imperiul Rus]) a fost domnul Moldovei în două rânduri
(martie-aprilie 1693 și 1710 - 1711) și un mare cărturar al umanismului românesc.Printre
ocupațiile sale diverse s-au numărat cele cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof,
istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin.
George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean,
academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. La moartea tatălui său în
1693, a fost proclamat domn după modelul lui Constantin Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a
confirmat în domnie. Și-a petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a
fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității) și a însoțit armata otomană în
expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii oștilor otomane ale sultanului Mustafa
al II-lea de către austrieci în luptele de la Petrovaradin și Zenta, unde s-a convins de
decadența Imperiului Otoman.
În evoluţia literaturii române opera principelui Dimitrie Cantemir reprezintă un
moment de cotitură prin care se schimbă modelul narativ nonfictiv al cronicarilor cu proza
artistică, act de percepţie a lumii prin intermediul plăsmuirii, creaţiei. Câteva din operele sale
sunt: ”Compendiolum universae logices institutiones ”(1701), ”Sacrosanctae Scientiae
Indepingibilis Imago”, ”Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu
trupul”, ”Istoria Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman” etc.
La vârsta de numai 25 de ani, Dimitrie Cantemir îşi publică la Iaşi prima sa lucrare,
”Divanul sau Gâlceava Înţeleptului cu Lumea sau Giudeţul Sufletului cu Trupul” (1698, Iaşi;
în limba română şi greacă), carte ce încearcă să rezolve eterna dispută dintre trup şi suflet,
patimă şi raţiune, sfânt şi profan.
”Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea”, scrisă în română și tipărită la Iași în
1698 este una din lucrările fundamentale ale lui Dimitrie Cantemir.
Această operă este prima lucrare românească originală de gândire religioasă. Până la
”Divanul”lui Cantemir, cărțile religioase la români sunt numai traduceri din limbi străine. În
această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință.
Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om
un stăpân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului,
încearcă să definească concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică.
Subiectul cărții, lupta între trup și suflet, între materie și spirit, prin care biserica
înțelege lupta între păcat și trăirea mistică, pornește de la epistola lui Pavel către galateeni
(trupul se luptă necontenit cu spiritul). Cea mai apropiată ca formă de Divanul lui Cantemir,
dintre diferitele opere cu această temă, este Dioptra (Oglinda lumii), scriere a lui Filip
Solitarul , scriitor ascetic bizantin (secolul XI). Concluzia logică a autorului Dioptrei este
disprețuirea lumii și a vieții, ascetismul. Pentru Cantemir, însă, lupta împotriva vieții se dă în
viață și nu prin părăsirea ei, prin retragerea în mănăstire. Formula proprie a lui Cantemir este
astfel exprimată lapidar: " Câte fortuni în lume sunt, toate omului a le trage îi este."
Lucrarea este împărțită în trei părți. Prima parte este un dialog între lume și înțelept, în
care înțeleptul învinuiește, iar lumea se laudă și se apără. Partea a doua, în care se părăsește
forma dialogului, este o culegere de citate, cele mai multe din Vechiul și Noul Testament,
urmărind să dovedească pe puncte, învinuirile aduse lumii de înțelept în partea întâi. Partea a
treia este intitulată: Pentru a preafericitei între lume și între înțelept sau între trup și suflet
pace și pentru vremelnica și vecinica pace, legământ și așezare, așijderea pentru a trecătoarei
și viitoarei lumi bună chiverniseală. În partea a treia a Divanului...autorul conchide la o
împăcare între înțelept și lume. Pentru Dimitrie Cantemir, un om de credință creștină nu
trebuie să se retragă din lume, ci pe baza unor criterii morale, poate trăi în lume, trebuie chiar
să lupte cu primejdiile morale, să înfrunte și să stăpânească patimile lumii.
Însă virtuţile literare se vor consolida în cea mai importantă operă literară a lui
Dimitrie Cantemir Istoria ieroglifică (terminată în 1705), „adevărat Roman de Renard”
românesc, cum o numeşte G. Călinescu. În operă, Cantemir înfățișează conflictul dintre el și
fratele său Antioh Cantemir, pe de o parte, și domnul Țării Românești Constantin
Brâncoveanu – susținut de boieri, protectori de pe lângă Înalta Poartă – și domnul Moldovei
Mihai Racoviță, pe de alta. Istoria ieroglifică poate fi înțeleasă doar cunoscând cheia
(„scara”). Cartea a fost scrisă la Constantinopol, în anii 1703 - 1705. Manuscrisul scrierii a
fost cumpărat de la urmașii lui Cantemir de către consilierul aulic Nicolae Bantîș-Kamenski și
a intrat în 1783 în posesia Arhivelor Ministerului de Externe din Moscova.
Din păcate, acest prim roman al literaturii noastre nu şi-a lăsat amprenta asupra
istoriei literare româneşti, căci până pe la sfârşitul secolului al XIX-lea a fost departe de ochii
cititorului (1883).
Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când trăia
în Rusia, la cererea Academiei din Berlin. Descrierea Moldovei reprezintă prima prezentare
interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a
Moldovei și locuitorilor ei. Descrierea Moldovei are trei părți: o primă parte consacrată
descrierii geografiei, unde sunt prezentate relieful, bogățiile și organizarea administrativă a
țării; partea a două se ocupă de politică, descriind pe larg forma de guvernământ,
ceremonialul de la curtea domnească, armata, justiția, finanțele, clasele sociale și politice,
obiceiurile; ultima parte este consacrată religiei, culturii, cuprinzând și un capitol despre
limba și literatura moldoveană. În Descrierea Moldovei, principele cărturar dă lista familiilor
boierești din țară. Sunt consemnate numele a 77 familii boierești.În Descrierea Moldovei a
fost prezentată harta Moldovei, în manuscris ( în latină: Tabula Geographica Moldauiae),
aceasta fiind prima hartă reală a țării, conținând detalii geografice, precum și informații
administrative. Descrierea Moldovei a fost tradusă pentru întâia oară în limba germană de J.
Redslob, abia în 1769-1770 (cu titlul Beschreibung der Moldau) și publicată de către Anton
Friedrich Büsching , iar în românește în anul 1825, sub titlul "Scrisoarea Moldovei", la
Mănăstirea Neamț; ediția a II-a, Iași,1851, sub titlul Descrierea Moldaviei. Manuscrisul
original al lucrării Descriptio Moldaviae se află la Bibliothèque Nationale din Paris. Prima
ediție critică a fost realizată de Dan Slușanschi în 2006.
Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi
de autor în română (1719 - 1722), cuprinde istoria românilor de la Traian până în pragul celei
de a doua "descălecări" sau întemeierea principatelor. Susține ideea lui Miron Costin: originea
latină comună a tuturor dialectelor românești. Hronicul vechimei...este încununarea erudită a
eforturilor întreprinse de predecesori pentru a dovedi originea romană a românilor și unitatea
lor de neam.Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare
române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă. Cantemir mărturisește: "nici o piatră
neclătită și nici un unghi nescociorât n-am lăsat, pentru ca să ne înștiențăm de începătură, și
purcederea, și așezământul, cel mai de pre urmă, a acestui neam, din care ne înștiințăm cu
adevărat"
Umanismul este o poziție filozofică care pune omul și valorile umane mai presus de
orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea
supremă, este un scop în sine și nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru
căutarea adevărului și moralității prin mijloace umane, în sprijinul intereselor acestora. În
țările române umanismul s-a manifestat târziu, explicația pentru acest fapt fiind considerată
izolarea intelectuală față de Occident, deși această idee nu a rămas neatacată. Dimitrie
Cantemir este cel mai de seamă gânditor umanist român şi totodată autor al primelor scrieri
filosofice originale româneşti.
Ca umanist, Cantemir a afirmat demnitatea omului, în contextul valorilor ortodoxe și
ale umanismului filosofic . Binele public, interesele obşteşti, apărarea moşiei sînt norme
supreme ale conduitei sociale preconizate de cărturar şi traduse în faptă în primul rând de el
însuşi, prin opera şi activitatea sa. Cantemir cere ca omul să fie apreciat după învăţătura şi
faptele sale şi nu după origine. După Cantemir, omul este cea mai nobilă dintre toate făpturile.
Nobleţea omului rezidă în raţiune, care îi conferă titlul de fiinţă conştientă de libertatea sa şi
de participarea prin aceasta la moralitate. În vreme ce toate creaturile naturii urmează
inconştiente ordinea naturii aşa cum a fost creată iniţial de divinitate, omul are de la început
“socoteala sfârşitului” (conştiinţa scopului).
În concluzie, Dimitrie Cantemir a fost nu doar un domnitor nobil, ci și un savant
înțelept, ce punea pe primul loc omul însuși, văzându-l ca ”stăpânul lumii”. Astfel, putem
afirma că Dimitrie Cantemir este unul dintre cei mai importanți gânditori și creatori din
perioada secolelor XVII și XVIII.