Modelul atomic Bohr este primul model de natură cuantică al atomului și a fost introdus în anul 1913

de către fizicianul danez Niels Bohr. Acest model preia modelul planetar al lui Ernest Rutherford și îi
aplică teoria cuantelor. Deși ipotezele introduse de către Bohr sunt de natură cuantică, calculele
efective ale mărimilor specifice atomului sunt pur clasice, modelul fiind, de fapt, semi-cuantic.
Modelul lui Bohr este aplicabil ionilor hidrogenoizi (He+, Li+2, Be+3, etc, adică ionii care au un singur
electron în câmpul de sarcină efectivă a nucleului).

Îmbunătățirea modelului Rutherford este în mare parte o interpretare fizică cuantică a acestuia.
Succesul cheie al modelului constă în explicarea formulei Rydberg pentru liniile de emisie spectrală
ale hidrogenului atomic. În timp ce formula Rydberg fusese cunoscută experimental, nu a avut o bază
teoretică până la introducerea modelului Bohr. Modelul Bohr nu explică doar motivul pentru
structura formulei Rydberg, ci și justificarea rezultatelor sale empirice în termeni de constante fizice
fundamentale.[1]

Modelul Bohr este un model relativ primitiv al atomului de hidrogen, în comparație cu atomul
învelișurilor de valență. Ca teorie, el poate fi derivat ca o aproximare de ordinul întâi a atomului de
hidrogen utilizând mecanica cuantică mai largă și mai exactă și astfel poate fi considerat o teorie
științifică depășită. Cu toate acestea, din cauza simplității sale și a rezultatelor sale corecte pentru
sistemele selectate, modelul Bohr este încă învățat în mod obișnuit ca introducere în mecanica
cuantică sau diagramele de nivel energetic înainte, de a trece la unul mai precis, atomul învelișurilor
de valență. Un model asemănător a fost propus inițial de Arthur Erich Haas în 1910, dar a fost
respins. Teoria cuantică a perioadei dintre descoperirea de către Planck a cuantei (1900) și apariția
unei mecanici cuantice mature (1925) este adesea menționată ca vechea teorie cuantică.