AUDITUL INTERN vs.

AUDITUL EXTERN

1
 CUPRINS

I.Introducere............................................................................................................... 3
II. Audit intern - Audit extern: Sfera de curpindere si obiective........................... 4
III. Diferenţe între funcţia de audit intern şi cea de audit extern............................ 7
IV. Asemănări între funcţia de audit intern şi cea de audit extern......................... 9
V. Complementarităţi................................................................................................. 11
VI. Paralela între auditul intern şi auditul extern al funcţiei contabile.................. 11
Bibliografie.................................................................................................................... 13

2
 Paralela între auditul intern şi auditul extern

INTRODUCERE

Cuvântul de origine latină, audit, provine de la auditus, care înseamnă a asculta, a audia.
Auditul este verificarea profesională a unei informaţii sau situaţii în scopul exprimării unei opinii
argumentate pe baza raportării la un standard de calitate. (Sabou F., 2007)

Auditul, în general, este un proces sistematic de obţinere şi evaluare în mod obiectiv a

unor informaţii sau afirmaţii în vederea aprecierii gradului lor de conformitate cu criteriile
prestabilite, precum şi de comunicare a rezultatelor către utilizatorii interesaţi. Obiectivul oricărui
tip de audit îl constituie îmbunatăţirea utilizării informaţiei. (Tiron A. & Popa I., 2010)

În accepţiunea actuală, generalizarea utilizării termenului „audit” este legată de

dezvoltarea societăţilor comerciale din secolul al XIX- lea, când a avut loc o delimitare a
competenţelor şi responsabilităţilor managerilor (directorilor executivi) de cea a proprietăţilor
(acţionarilor şi asociaţilor). În această perioadă conducerea afacerilor şi gestionarea patrimoniului
societăţilor comerciale este tot mai mult preluată de către aceşti manageri. În urma acestor
evoluţii proprietarii au simţit nevoia să cunoască modul în care managerii şi alte persoane cu
funcţii de conducere gestionează afacerile încredinţate.

Utilizarea termenului de audit in acceptiunea folosita in prezent este relativ recenta si se

plaseaza in perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, cand organizatiile
afectate de recesiunea economica trebuiau sa plateasca sume importante pentru auditorii externi
care efectuau certificarea conturilor tuturor intreprinderilor cotate la bursa.
Apoi intreprindeile au inceput sa isi organizeze propriile Cabinete de Audit Intern ,in special
pentru reducerea cheltuielilor,prin preluarea efectuarii lucrarilor pregatitoare din interiorul
entitatii,iar pentru realizarea activitatii de certificare au apelat la Cabinete de Audit Extern in
continuare,care aveau dreptul asupra unei supervizari a activitatii acestora.

3
 În România, primul act normativ care a introdus noţiunea de audit intern a fost Ordonanţa
Guvernului nr. 119 din 31 august 1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv. Aşa
cum se poate remarca chiar din titlu, expresia de „audit intern” a fost lipsită iniţial de cuvântul
„public” acesta fiind introdus ulterior prin Ordonanţa Guvernului nr. 70 din 30 august 2001.
( Control si audit intern, suport de curs, 2011).

La început proprietarii verificau personal activitatea managerilor, iar ulterior au început să

apeleze la serviciile unor profesionişti independenţi de conducerea entităţilor, care au fost
însărcinaţi să verifice modul în care averea lor era gestionată de către managerii companiilor,
inclusiv onestitatea şi corectitudinea acestora. În aceste condiţii apare o nouă profesie, cea de
auditor.

Conducatorii de activităţi şi alţi funcţionari ai entităţii din toate departamentele fac

numeroase declaraţii şi informări către conducerea generală. Directorii executivi fac informări
către Consiliu de Administraţie, aici apare auditul intern care are, printre altele, obligativitatea
de a verifica corectitudinea acestor informaţii raportate.

Conducerea entităţilor şi cei însărcinaţi cu guvernanţa transmit şi ei la randul lor

numeroase informări şi afirmaţii către utilizatorii externi, prin intermediul situaţiilor financiare, a
declaraţiilor fiscale, a prospectelor de emisiune, a cererilor de credite etc. Aceste declaraţii nu
sunt susţinute de probe, motiv pentru care ele sunt denumite „aserţiuni”, aici intervine nevoia de
audit financiar extern care are sarcina de a verifica corectitudinea acestor declaraţii şi informaţii
destinate terţilor.

4
CAPITOLUL 1. Audit intern - Audit extern: CONCEPT, Sfera de curpindere

Prin audit, in general, se intelege examinarea profesionala a unei informatii, in vederea

exprimarii unei opinii responsabile si independente, prin raportarea la un criteriu de calitate.

Auditul intern este o activitate desfăşurată în cadrul unei entităţi economice sau unei
instituţii, dar independentă de aprecierea sau controlul operaţiilor , fiind o examinare metodică
realizată în vederea determinării dacă activităţile şi rezultatele relative la subiectul examinat
satisfac dispoziţiile prestabilite şi dacă aceste dispoziţii sunt puse în operă într-un mod eficace şi
apt în vederea atingerii obiectivelor. Auditul intern este în interiorul unei entităţi o activitate
independentă de apreciere sau control al operaţiilor, fiind în subordinea directă a conducătorului
entităţii şi acţionează în funcţie de obiectivele primite, ceea ce înseamnă, în general, că munca sa
este orientată în funcţie de dezideratele conducerii entităţii patrimoniale şi nu numai conform
principiilor şi normelor general admise. Ca atare, auditul intern este un control în serviciul
conducerii ce are ca scop estimarea şi evaluarea eficacităţii altor controale; oferind asistenţă
managerială conducerii în exercitarea eficientă a responsabilităţilor membrilor conducerii prin
furnizarea de analize, aprecieri, recomandări şi comentarii pertinente referitoare la
activităţile/structurile examinate. În acest domeniu, el este un control care are drept funcţie
estimarea şi evaluarea eficacităţii altor controale.

„Auditul intern este o activitate independentă şi obiectiv care dă unei entităţi o asigurare
în ceea ce priveşte gradul de control asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi
operaţiunile.
Auditul intern ajută această organizaţie să îşi atingă obiectivele evaluând, printr-o abordare
sistematică şi metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control, şi de guvernare a
organizaţiei, şi făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea” (Standardele de audit intern
elaborate de IIA şi preluate prin Hot.88/2007 a CAFR).

Obiectivul auditului intern este de a asista managementul în exercitarea eficace a

responsabilităţilor lor furnizând analize, aprecieri, recomandări şi comentarii pertinente
referitoare la activităţile examinate. Auditorul intern este vizat de toate fazele activităţii entităţii
care interesează conducerea. Aceasta implică faptul de a apela la aspecte contabile şi financiare,

5
dar şi tehnice pentru atingerea unei înţelegeri depline a operaţiilor examinate.( http://www.graiu-
gorjului.ro ).
Indiferent de metodele, mijloacele şi tehnicile utilizate pentru prelucrarea datelor, auditul
financiar intern urmăreşte realizarea următoarelor trei grupe de obiective:
 realitatea, sinceritatea şi integritatea informaţiilor furnizate de către
evidenţa economică;
 legalitatea, realitatea, necesitatea şi economicitatea operaţiunilor economico-financiare
consemnate în evidenţă,
 integritatea patrimoniului agentului economic

De cealalta parte auditul financiar extern este activitatea prin care se urmăreşte dacă
situaţiile financiare sunt complete, reale şi conforme cu legile în vigoare, furnizându-se în acest
sens o opinie. Importanta auditului financiar consta în sporirea credibilităţii informaţiei din
situaţiile financiare, pentru viitoarele decizii ale utilizatorilor de informaţii. Validarea raportărilor
financiare se face de către un auditor, un bun profesionist, ajutând la realizarea uneia dintre
calităţile informaţiei şi anume credibilitatea. (Bǎtrancea M, 2006). Activitatea de audit extern
are drept scop colectarea elementelor probante pentru exprimarea unei opinii cu privire la
regularitatea şi sinceritatea contabilităţii şi sintetizându-le rezultă o imagine fidelă, clară şi
completă a patrimoniului.

Opinia emisa de auditor, prin raportul de audit sporeste credibilitatea situatiilor financiare,
atesta conformitatea cu legile in vigoare si recunoaste respectarea si promovarea principiilor
economicitatii, eficientei si eficacitatii in activitatea entitatilor auditate. Cu toate acestea,
utilizatorul rapoartelor de audit nu trebuie sa considere ca opinia este o garantie a viabilitatii
viitoare a activitatii si a eficientei de perspectiva a conducerii entitatilor auditate.

Pentru obţinerea probelor de audit, auditorii publici externi trebuie să evalueze aserţiuni
de audit, reprezentând "afirmaţii" ale conducerii entităţii auditate, care este responsabilă pentru
prezentarea fidelă în situaţiile financiare ale tuturor operaţiunilor efectuate de aceasta, în condiţii
de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate.

Aserţiunile analizate de auditorii publici externi sunt următoarele:

6
 Acurateţea - respectiv dacă toate operaţiunile economice sunt înregistrate în situaţiile
financiare la valoarea corectă;
 Evaluarea - respectiv dacă activele şi pasivele deţinute de entitate sunt evaluate conform
reglementărilor legale în vigoare;
 Exhaustivitatea - respectiv dacă toate operaţiunile economice au fost înregistrate în
registrele contabile;
 Existenţa - respectiv dacă activele şi pasivele înregistrate există la data întocmirii
situaţiilor financiare;
 Prezentarea - respectiv dacă toate operaţiunile economice sunt înregistrate potrivit
planului de conturi, clasificaţiei bugetare şi sursei de finanţare şi sunt corect descrise;
 Proprietatea - respectiv dacă activele şi pasivele înregistrate în bilanţul contabil aparţin
entităţii;
 Realitatea - respectiv dacă toate operaţiunile economice înregistrate sunt reale, sunt
înregistrate în exerciţiul financiar la care se referă şi potrivit clasificaţiei bugetare;
 Regularitatea - respectiv dacă toate operaţiunile economice respectă sub toate aspectele
ansamblul principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice care sunt aplicabile
categoriei de operaţiuni din care fac parte, inclusiv principiile de economicitate, eficienţă
şi eficacitate.

7
CAPITOLUL 2: AUDITUL INTERN vs. AUDITUL FINANCIAR EXTERN –
INTRE OBIECTIVE, AVANTAJE SI LIMITE

Facand o paralela intre cele doua conepte, reliefam faptul ca auditul intern odata
implementat intr-o entitate sau institutie publica prezintă numeroase avantaje,dar are si
cateva limite, care sunt privite ca puncte in plus aduse de auditul financiar extern 1, astfel
auditul intern:
 Cunoaşte mai aprofundat specificul entităţii;
 Garantează permanenţa intervenţiilor operative pentru redresarea situaţiei, pentru
modificarea sau aplicarea corectă a metodelor de gestiune;
 Abordează şi domenii mai puţin semnificative sau prioritare, având un cost mai redus;
 Prin rapoartele pe care le întocmeşte, informează conducerea, la intervale mai scurte de
timp, asupra concluziilor sale referitoare la sistemul contabil şi sistemul de control intern
din entitatea respectivă;
 Asigură o mai mare confidenţialitate a informaţiilor etc. ( I. Oprean & altii, 2007)

Dezavantajele pe care le prezinta auditul intern fac utilă apelarea la serviciile unui auditor
extern. Astfel, cunoscând mediu intern al entităţii şi personalul acesteia, auditul intern nu reuseşte
în toate cazurile să se detaşeze suficient, raţionamentele sale putând fi subiective sau
preconcepute.

Independenţa, integritatea şi obiectivitatea auditului intern poate fi pusă în discuţie.

Auditul intern are tendinţa de a-şi restrânge acţiunile numai la analiza sitemului contabil şi
sistemului de control intern. Auditul intern riscă a se învârti în cerc închis, să dea dovadă de
rutină, să nu se multiplice, ceea ce duce la scăderea competenţei profesionale şi a calităţii
lucrărilor executate. Auditorul intern este cu atat mai eficient cu cat profesionalismul, cunosterea
intreprinderii, priceperea sa in functia auditata sunt mai importante, schitandu-se astfel modul de

1
Ioan Oprean, Irimie Emil Popa, Radu Dorin Lenghel, „Procedurile Auditului si ale Controlului Financiar” Editura
Risoprint, Cluj Napoca, 2007;

8
impartire a sarcinilor in cadrul compartimentului: auditorilor mai noi le revin ca sarcina auditurile
de conformitate, iar celor mai experimentati cele de performanta.

Independenţa, auditorilor externi este mai mare decât a auditorilor interni-salariaţi

ai entităţii, si se derulează pe baza unui contract de prestări servicii încheiat cu o societate de
profil sau cu un liber profesionist contabil, fapt ce creste independenţa auditorului atât faţă de
personalul entităţii cât şi faţă de evenimentele şi situaţiile auditate.

Entităţile economice ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse, potrivit legii,
auditului financiar sunt obligate să organizeze şi să asigure exercitarea activităţii
profesionale de audit intern.

Auditul intern are următoarele obiective2:

 Verificarea conformităţii activităţilor din entitatea economică auditată cu politicile,
programele şi managementul acestuia, în conformitate cu prevederile legale;
 Evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi nefinanciare
dispuse şi efectuate de către conducerea unităţii în scopul creşterii eficienţei activităţii
entităţii economice;
 Evaluarea gradului de adecvare a datelor/informaţiilor financiare şi nefinanciare destinate
conducerii pentru cunoaşterea realităţii din entitatea economică;
 Protejarea elementelor patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi identificarea metodelor
de prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel.

Responsabilii pentru organizarea activităţii de audit intern, coordonarea

lucrărilor/angajamentelor şi semnarea rapoartelor de audit intern trebuie să aibă calitatea de
auditor financiar.

Cu ocazia exercitării independente a profesiei de auditor financiar, indiferent de cadrul

legal care se aplică pentru organizarea şi funcţionarea auditului intern; aceasta se referă la gradul
de adecvare a ariei de cuprindere a programelor conexe aplicate, cât şi la performanţele acestuia,

2
Art.21, Cap.VI, Ordonaţa de urgenţă nr.75 din 1 iunie 1999,republicată, privind activitatea de audit financiar.

9
pentru a determina măsura în care auditorii financiari se pot baza pe rezultatele auditului intern în
desfăşurarea activităţii lor.

Consideraţii referitoare la obiectivele celor două funcţii3:

1. Organizaţia are mai multe funcţii, printre care şi funcţia financiar-contabilă. În
domeniul auditului intern intră şi această funcţie, şi ea ar putea fi examinată din punct de
vedere al regularităţii, eficacităţii şi managementului. Această examinare a auditorilor
interni nu se confundă cu auditul financiar-contabil exercitat de auditul extern, deoarece
acesta nu urmăreşte aceleaşi obiective şi nu foloseşte aceeaşi metodologie, astfel:
 Auditul financiar-contabil extern realizează certificarea regularităţii, sincerităţii
şi imaginii fidele a conturilor şi a declaraţiilor financiare finale;
 Auditul intern efectuat asupra funcţiei financiar-contabile a entităţii evaluează
sistemul de control intern al acestuia şi prezintă recomandări şi concluzii pentru
îmbunătăţirea funcţionării acestuia.
2. Analizând rolul controlului intern faţă de auditul extern şi cel intern, constatăm că şi
acesta este diferit, astfel controlul intern apare ca un mijloc pentru auditul extern, în timp
ce pentru auditul intern apare ca un obiectiv.
 Auditorii externi în activitatea lor stabilesc pragul de materialitate care le permite
să elimine erorile a căror importanţă nu pune în discuţie rezultatul, şi aceasta este
o abordare raţională prin care se compară sumele în litigiu cu totalul bilanţului sau
cu totalul cifrei de afaceri, abordare total inadecvată şi străină principiilor
auditului intern;
 Auditorii interni când apreciază controlul asupra afacerilor, pentru orice
disfuncţie evidenţiată, oricât de mică ar fi, nu trebuie s-o compare cu bugetul
global al entităţii, deoarece aceasta ar putea fi dovada unor deregleri grave,
deocamdată neconfirmate şi care trebuie remediate.Obiectivele auditorului intern
nu se concentrează asupra unui moment precis al timpului real, el ia în
consideraţie şi riscurile posibile, ţinând cont de caracterul preventiv al activităţii
de audit.

3
Marcel Ghiţă, Audit intern, Ed. Economică, Bucureşti, 2004

10
 CAPITOLUL 3: DIFERENTE INTRE AUDITUL INTERN SI
AUDITUL FINANACIAR EXTERN

Se pot inventaria cu uşurinţă diferenţele între cele două funcţii, acestea vizând cel puţin
zece domenii de referinţă:
1. Raportul fata de organizatie:
Auditul extern oferă servicii şi este independent din punct de vedere juridic, pe cand
auditul intern face parte din funcţiile întreprinderii.
2. Beneficiarii raportului de audit:
În sectorul privat, auditorii externi sunt numiţi de acţionari, care le stabilesc şi perioada de
timp pe care să o auditeze şi tot acestora le raportează. În sectorul public, prin analogie, se
solicită o certificare în numele statului, reprezentat tot de o instituţie independentă, în cazul
României această instituţie este Curtea de Conturi. În cazul auditului intern, beneficiarul
concluziilor rezultate este managementul entităţii, iar în cazul auditului extern de regulă toţi cei
care doresc o certificare a conturilor: bănci, autorităţi, acţionari, clienţi, furnizori ş.a.
3. Obiective urmarite:
Din punctul de vedere al obiectivelor urmărite de auditul intern acesta evaluează sistemul
de control intern şi dă asigurări managementului că acesta funcţionează. Auditul extern certifică
exactitatea conturilor şi a situaţiilor financiare, care constă în regularitatea, sinceritatea şi
imaginea fidelă a declaraţiilor financiare finale. Cu această ocazie, auditul extern evaluează şi el
sistemul de control intern, dar numai pentru elemente de natură financiar-contabilă.
4. Domeniul de aplicare
Auditului intern are un domeniu de aplicare mult mai vast, deoarece include nu numai
toate funcţiile întreprinderii, dar şi dimensiunile lor. Domeniul auditului intern depăşeşte
domeniul cifrelor pentru că în cazul unui spital de exemplu nu putem număra doar paturile de
spital sau contabiliza fondurile cheltuite pe medicamente, ci trebuie să se analizeze şi calitatea
actului medical ceea ce presupune şi alt fel de analiză. În cazul auditului extern, domeniul de
aplicare înglobează tot ceea ce participă la determinarea rezultatelor, la elaborarea situaţiilor
financiare finale şi numai la acestea.

11
 5. Periodicitatea misiunilor de audit
audit intern, această activitate este efectuată permanent în cadrul entităţii prin acţiuni
planificate, în funcţie de analiza riscurilor. Misiunile de audit extern îşi desfăşoară activitatea, în
general, în mod intermitent şi în momente propice certificării conturilor, respectiv după sfârşitul
semestrului sau anului, în restul perioadelor nefiind prezent în entitate. În cazul auditului public
extern acesta poate desfăşura misiuni de certificare a conturilor publice în funcţie de planificare
în toată perioada anului, dar opinia exprimată este tot asupra situaţiilor financiare anuale.
6. Legatura cu factorii din intreprindere sau entitatea publica
Dacă în cazul auditului intern interlocutorii, sau subiecţii discuţiilor şi analizelor se
schimbă mereu, în funcţie de misiunea planificată şi din acest punct de vedere auditul intern este
periodic pentru cei auditaţi, în auditul extern sunt mereu aceiaşi interlocutori din entitate, din
acest punct de vedere acesta fiind permanent pentru cei auditaţi.
7. Caracterul de independent al auditorului
Auditorul extern are independenţa specifică titularului unei profesii libere, reglementată
juridic şi statutar, el fiind independent faţă de clientul său. Chiar şi în cazul auditului public
extern această independenţă se păstrează, fiind reglementată clar prin actele normative şi
standardele de lucru. Incompatibilităţile la care este supus un auditor public extern conduc la
premiza unui audit independent şi echidistant. Nu acelaşi lucru se poate spune despre auditorul
intern care este independent în exercitarea funcţiei sale în sensul unei independenţe a gândirii şi a
raţionamentului profesional faţă de subiectele pe care le auditează, dar în acelaşi timp este
dependent prin faptul că aparţine entităţii şi depinde de standardele profesionale interne pe care
trebuie să le respecte.
8. Metoda de abordare
Conform literaturii de specialitate în auditul intern abordarea este una în funcţie de riscuri
şi are deviza: „oricare ar fi sectorul, domeniul de activitate, se va audita cu aceleaşi tehnici şi
instrumente“. Auditul extern se ghidează după o metodologie precisă, standardizată şi se bazează
pe inventare, interviuri, chestionare, analize, comparaţii, rapoarte ş.a.
9. Prevenirea fraudelor
prevenţia în cazul auditului intern vom constata că acesta se interesează de toate
problemele organizaţiei, de la confidenţialitatea dosarelor de personal şi până la fluxul tehnologic
într-o secţie, pe când auditul extern este preocupat numai de fraudele care pot afecta conturile şi
situaţia financiară a entităţii. În cazul auditului public extern există interes şi pentru modul de

12
organizare a evidenţei contabile pentru a putea analiza evoluţia patrimoniului entităţii publice şi
pentru a determina o conduită responsabilă faţă de bunurile şi banii publici a celor puşi să
gestioneze aceste bunuri.
10. Alte asemanari
Auditul intern nu poate şi nici nu încearcă să dea asigurări asupra situaţiile financiare în
privinţa corectitudinii şi dacă sunt rezonabile sau nu, deoarece aceasta este sarcina auditului
extern.
La rândul lui, auditul extern nu efectuează audit intern, deoarece nu are norme metodologice
pentru acesta.
Regularitatea şi performanţa exercitării funcţiei financiar-contabile constituie domeniul de interes
al auditului intern prin evaluarea sistemului de control al acestuia şi formularea de recomandări
pentru a-i îmbunătăţi funcţionalitatea şi performanţele.
Auditul extern realizează certificarea regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a
conturilor şi a situaţiilor financiare finale.

I. Asemănări:
Cele două tipuri de audit au şi două trăsături comune ce se desprind din funcţiile lor în
cadrul unei entităţi: interzicerea oricărui amestec în gestiunea entităţii şi utilizarea aceloraşi
instrumente şi tehnici, chiar dacă metodologia de aplicare este diferită.
Auditul intern este complementar auditului extern deoarece auditul intern furnizează toate
informaţiile necesare pentru ca auditul extern să formuleze şi să furnizeze aprecieri fără rezerve.
În plus, acolo unde nu există funcţia de audit intern, auditorul extern este în mod firesc înclinat să
manifeste unele rezerve în ceea ce priveşte calitatea regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a
conturilor care îi sunt prezentate. Auditul extern este un complement pentru auditul intern
deoarece acesta din urmă poate să profite de pe urma concluziilor auditului extern pentru a-şi
formula recomandările şi a-şi susţine concluziile, ceea ce conduce la ideea unei colaborări, în
beneficiul ambelor părţi.
Ambeele sunt efectuate de specialistii in domeniu.
Ele sunt preconizate de normele profesionale ale auditului intern, care precizează:
„Directorul auditului intern trebuie să coordoneze eforturile auditului intern şi extern”.
a. Prestările externe

13
 Definite de Institutul de Audit Intern ca asistenţă punctuală a cabinetelor externe
specializate în audit, la planul formării, al metodologiei şi al consiliului. În acest cadru se poate
face apel la specialişti din multiple discipline: tehnicieni, informaticieni, fiscalişti, jurişti.
b. Co-tratarea
Definită de Institutul de Audit Intern ca constituţie a unei echipe comune de auditori
interni şi consultanţi externi în vederea unei misiuni determinate. Această echipă se bazează pe
leadershipul auditului intern.Co-tratarea implică concertaţia.
c. Sub-tratarea
Caracterul punctual devine permanent, însă el ramâne cantonat activităţilor specifice. IIA
defineşte ,ca urmare a sub-tratării în audit intern:
Acţiunea constând în încredinţarea într-o manieră permanentă şi punctuală a unui
organism extern,auditul unui sau mai multor instituţii sau unei sau mai multor funcţii sau
activităţi specifice. În toate cazurile,sub-tratarea acţionează sub directivele directorului auditului
intern.Activităţile specifice la care se face aluzie sunt adesea activităţi informatice, câte o dată
activităţitehnice. Riscul de derivă devine aici important, el este total în formula următoare:
d. Externalizarea
Termenul nu este poate foarte fericit şi care pretinde să se desemneze sub evoluţia
funcţiilor auditului intern unei organizaţii externe. De ce această mişcare? Acestea sunt cele trei
întrebări la care vom răspunde:
Ideea de externalizare a apărut în marile întreprinderi în timpul dificultăţilor: cum să
conţină cheltuieli de exploatare? Nu există aici o sursă de economii? Cu atât mai mult marile
cabinete exercitând o funcţie vecină – auditul extern – putea în acest demers să existe o sură de
sinergie de exploatat. Din această cauză, fundamentată probabil, s-a adăugat a doua, a treia.
- Marile cabinete de audit extern trebuie din ce în ce mai mult să exercite misiunea de
consultanţă, în domeniile cele mai variate. De aici, tentaţia este mare de a lua loc. De ce nu dacă
se dispune de competenţă pentru a o face? Şi ele nu lipsesc.
- A treia cauză ţine de „aerul timpului”. De mulţi ani, întreprinderile cunosc fenomene de
subtratare amorsate cu utilizări (afectări) situate în afara activităţii principale (transport),
mişcarea s-a întins la sarcini mai esenţiale (menţinerea aparatelor).
Motivul astfel este de a explora toate posibilităţile cu riscul de a atinge inima meseriei şi
de a atinge performanţa globală.
Astfel, din aproape în aproape, iată că mişcare atinge auditul intern: Este încă rezonabil?

14
 Puţine din serviciile de audit intern – cel puţin în Europa – sunt lansate în aventură. Ele
sunt încurajate de opinia IIA care a luat clar poziţie insistând asupra caracteristicii „intern” al
funcţiei. Şi IIA dezvoltă o argumentare în mai multe puncte pentru a afirma necesitatea de a
conserva auditul intern în sânul organizaţiei:
 auditul este mai bine administrat de un serviciu integrat structurii: el este întotdeauna mai
eficace decât un organism extern;
 auditorii interni aderă la normele şi la codul etic al funcţiei;
 ei înţeleg mai bine controlul intern;
 ei pot să dea cele mai bune răspunsuri la problemele de confidenţialitate.
Însă IIA nu se mulţumesc cu o atitudine în retragere, el sugerează să se sprijine pe
tentativele de externalizare pentru a ameliora funcţia:
 a munci mai bine şi la costuri mai mici;
 a căuta cea mai bună coordonare cu managementul;
 a crea oportunităţi de inovare;
 a fi proactiv: a face din auditul intern un agent de schimbări în linii cu obiectivele
organizării;
 a ameliora imaginea auditului intern şi satisfacţia clientului.
Per total, a sesiza această oportunitate pentru a integra mai bine funcţia în organizare.

II. Complementarităţi
Între auditul intern şi auditul extern există o complementaritate de care beneficiază în
mod deosebit practicienii şi care este reglementată de standardele profesionale ale celor două
categorii de auditori astfel:
 Auditul intern este un complement al auditului extern, deoarece acolo unde există
funcţia de audit intern, auditorul extern este în mod natural înclinat să aprecieze în
mod diferit calitatea regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a conturilor care îi
sunt prezentate.În practică poate chiar să folosească anumite lucrări ale auditului
intern pentru a-şi formula opinia sau pentru a-şi susţine demonstraţia;
 Auditul extern este un complement pentru auditul intern, având în vedere că,
acolo unde un profesionist şi-a exercitat meseria, avem un mai bun control şi un
element profesional de comparaţie.Auditorul intern poate ajunge să profite de pe

15
 urma unor lucrări ale auditului extern pentru a-şi formula recomandările şi a-şi
susţine concluziile.

III. Paralela între auditul intern şi auditul extern al funcţiei contabile.

Auditorul extern, în analiza funcţiei contabile, pentru a aprecia regularitatea,
sinceritatea şi imaginea fidelă a conturilor, examinează mai amănunţit:
 Exhaustivitatea înregistrărilor;
 Veridicitatea cifrelor;
 Evaluarea corectă a operaţiunilor;
 Perioada de înregistrare;
 Corectarea situaţiilor în funcţie de obligaţiile legale.
În vederea îndeplinirii acestor obiective, auditorul extern apreciază sistemul de control
intern din punct de vedere al regularităţii conturilor şi a rezultatelor.

Auditorul intern, în studiul funcţiei contabile, examinează:

 Respectarea regulilor de funcţionare stabilite de întreprindere, cauzele şi eventualele
consecinţe;
 Ansamblul sistemului de control intern care guvernează funcţionarea contabilităţii şi care-
i permite responsabilului să aibă un control mai bun asupra activităţii.De aceea el trebuie
să se preocupe atât de pregătirea profesională a contabililor, cât şi de organizarea muncii

16
 BIBLIOGRAFIE:

1. Boţa-Avram Cristina, „Auditul intern al societăţilor comerciale”, Editura Risoprint,

Cluj-Napoca, 2009
2. Ioan Oprean, Irimie Emil Popa, Radu Dorin Lenghel, „Procedurile Auditului si ale
Controlului Financiar” Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2007;
3. Ioan Oprean, „Control şi audit financiar-contabil”, Editura Intelcredo, Deva, 2002;
4. Marcel Ghiţă, „Audit intern”, Ed. Economică, Bucureşti, 2004;
5. Ordin nr.252 din 3 februarie 2004, pridind conduita etică a auditorului intern
6. Legea 672/2002, privind auditul public intern, cu modificările şi completările aduse de
OG37/2004, Monitorul Oficial 91/31.01.2004;
7. Ordonanţa de Urgenţă nr. 75 din 1 iunie 1999 privind activitatea de audit financiar;

17