Prevenirea și combaterea poluării atmosferice

         Pentru  prevenirea și combaterea poluării atmosferice se

folosesc o serie de metode care țin cont în primul rând de starea
de agregare a poluantului, ca ți de natura chimică, concentrație,
prezența mai multor poluanți în același efluent gazos.

         În general, se folosesc metode fizico-mecanice pentru

îndepărtarea poluanților solizi și lichizi antrenați de gaze și
metode fizico-chimice pentru îndepărtarea poluanților gazoși din
diverși efluenți.

         Pentru a se asigura o epurare avansată a efluenților, înaintea

evacuării în atmosferă, se practică o purificare în trepte, în funcție
de concentrația substanțelor nocive și dimensiunea particulelor
antrenate.

         Cu cât dimensiunea particulelor este mai redusă (<1µ), cu

atât ele sunt mai stabile în aer și metodele de epurare devin mai
dificile și mai costisitoare.

Metodele fizico-mecanice

         Metodele fizico-mecanice sunt utilizate în practică se

bazează fie pe separarea gravitațională și centrifugală a pulberilor
 antrenate de gaze fie pe filtrarea particulelor solide foarte fine sau
a picăturilor lichide antrenate de gaze. Pentru îndepărtarea
poluanților gazoși se utilizează metode speciale.

         Separarea gravitațională și centrifugală  are în vedere

sedimentarea particulelor solide prin acțiunea diferențială a
forțelor gravitaționale asupra particulelor de dimensiuni și
densități diferite.

         În acest scop, se utilizează aparate ce diferențiază prin

principiul de funcționare și arie de aplicație.

         Astfel, pentru particulele mari (10-1.000 µm) se folosesc

turnuri de spălare, filtre electrostatice, epuratoare sonice.

         S-a constatat că fiabilitatea utilajelor folosite scade cu

creșterea temperaturii de evacuare a gazelor, limita maximă la
care pot funcționa fiind 60000 C. În plus, chiar cele mai bune filtre
separă doar 96-99% din pulberi,restul ajungând în atmosferă, ceea
ce, în funcție de capacitățile de producție existente, reprezintă
cantități importante.

         În prezent, cea mai completă metodă de epurare avansată a

gazelor constă în utilizarea electrofiltrelor. Funcționarea lor se
bazează pe ionizarea gazelor sub acțiunea unui câmp electric de
înaltă tensiune. Particulele solide se încarcă cu electricitate și sunt
atrase de un electrod semn contrar, pe care se depun, pierzând
sarcina electrică.

Aceste utilaje au aplicații multiple, de exemplu:

 industria extractivă și industria cimentului, la instalațiile de

măcinare fină;
 elaborarea fontei și oțelului (separarea de pulberi metalice);
 purificarea gazelor de cocserie (separarea prafului de cărbune și a
picăturilor de gudroane);
 fabricarea acidului sulfuric (recuperarea acidului antrenat prezintă
o serie de avantaje certe: sunt insensibile la temperaturi înalte, pot
fi folosite chiar la 1.0000 C; au eficacitate de reținere mare (98-
99,9%) pentru particule cu diametru < 2 µm); necesită un consum
redus de energie, de 0,1-0,4 k Wh/1.000 m3

         Totuși, prezintă dezavantajul unor investiții mari, datorită,

mai ales, necesității controlului riguros al condițiilor de lucru
(tensiunea curentului,viteza gazelor), prin automatizare.

Metodele fizico-chimice

Sunt folosite în special la eliminarea unor poluanți gazoși: SO2,

H2S, CO, Cl2, NH3, HCl etc. În acest scop se folosesc:

 absorbția în solvenți selectivi;

 adsorbția pe substanțele solide cu capacitate de adsorbție mare;
 procedee catalitice.

         Având în vedere pericolul pe care îl prezintă evacuarea în

atmosfera a unor efluenți gazoși cu conținut variabil de compuși
cu sulf și alți poluanți, cum ar fi CO, NOX etc., în continuare vom
prezenta procedeele de desuflare a gazelor industriale și
purificarea gazelor de eșapament.

Desuflarea gazelor de combustie

         Gazele de combustie, rezultate la arderea combustibililor

fosili, în special în termocentrale, au un conținut mai ridicat de
SO2.

         Astfel, într-o termocentrală cu putere instalată 2000 MW,

dacă se ard 460 t păcură/h (cu 3,5% S) rezultă gaze cu 3,2 t SO2,
iar dacă se ard 770 t cărbune/h (cu 9% S) rezultă gaze cu 15 t
SO2.
         Unii specialiști consideră SO2 ca find principală noxă
atmosferică, luând în considerare faptul că anual se elimină în
atmosferă o cantitate de SO2 mai mare decât cea necesară
fabricării H2SO4.

         Metodele de desuflare a gazelor au în vedere atât

diminuarea poluării cât și recuperarea sulfului (cu atât mai mult
cu cât s-a accentuat criza de minereuri piritice pentru fabricarea
H2SO4 și s-a trecut la prelucrarea unor minereuri sărace, cu
conținut redus de sulf).

         Gazele de cocserie și rafinărie conțin în special H2S, dar și

alți compuși cu sulf, în funcție de calitatea, respectiv conținutul în
sulf al materiei prime prelucrate. Metodele de purificare aplicate
țin cont de concentrația H2S din gaze.

Pentru purificarea gazelor de cocserie cu conținut redus de H2S se

aplică adsorția oxidativă, folosind ca adsorbant cenușa de pirită,
cu conținut ridicat de Fe2O3 .

         Pentru purificarea gazelor cu conținut strict de H2S se aplică

absorbția selectivă.

         Procedeul de absorbție se aplică atât la purificarea gazelor

de cocserie, cât și a gazelor de rafinărie. Recuperarea sulfului din
H2S regenerat se face prin ardere în volum limitat de aer
(procedeul Clasuss). Randamentul de recuperare a sulfului este
deosebit de ridicat.

         Recent, în Japonia s-a pus la punct un procedeu de tratare a

gazelor sulfuroase din industria chimică și rafinării de petrol, cu
ajutorul unor bacterii specializate (procedeul BOI-SR).

Purificarea catalitică a gazelor de eșapament

         Circa 60% din poluarea atmosferică a marilor centre urbane
se datorează gazelor de eșapament.

         Poluanții emiși de autovehicule diferă din punct de vedere

calitativ și cantitativ, în funcție de:

         – tipul motorului;

         – starea de întreținere;

         – condițiile de circulație;

         – regimul de viteza;

         – calitatea carburantului folosit.

         În general, autovehiculele evacuează în atmosferă CO,

NOX, hidrocarburi nearse, compuși cu sulf, Pb, Zn, Mo, aldehide
și cetone precum și compuși rezultați prin reacții fotochimice.

         Valorile concentrațiilor admisibile diferă de la o țară la alta.

Cercetarea efectului poluant al motoarelor cu ardere internă se
realizează cu ajutorul unor cicluri de funcționare pe banc, care țin
cont de trafic, condiții meteorologice etc.    Exista cicluri în SUA,
CEE, Japonia care diferă prin valorile normale recomandate.

         Diminuarea gradului de poluare atmosferică datorită gazelor

de eșapament se poate realiza în prezent prin purificarea catalitică
a acestora. Metoda constă în montarea în sistemul de evacuare a
gazelor de eșapament a unui cartuș catalitic antipoluant, având
forma unui suport ceramic de tip fagure, impregnate cu metale
nobile Pt, Pd, Rh. Rolul cartușului catalitic constă în eliminarea
simultană a trei tipuri de poluanți.
         Cartușul trebuie să prezinte stabilitate mecanică, la șocuri și
termică, la variații de temperatură între 200-1000 0C. Este
considerat a fi cel mai perfecționat reactor catalitic existent.

         Realizarea condițiilor de lucru implică costuri deosebit de

ridicate.

         S-a calculat că prețul suplimentar pe care trebuie să-l

plătească cumpărătorul unui autoturism echipat cu cartuș
antipoluant se poate amortiza în 1-2 ani, prin reducerea cu 12% a
costului combustibilului, datorită arderii lui complete.

         Datorită măsurilor impuse de Agenția pentru Protecția

Mediului, S.U.A. a fost primul stat care a adoptat cartușul
antipoluant încă din 1975, încurajând producătorii proprii printr-o
serie de măsuri protecționiste (taxe vamale pentru importuri).

Din 1991, echiparea cu cartuș antipoluant a devenit obligatoriu și

în CEE, începând cu Germania.

         Transporturile auto generează și riscul poluării cu plumb,

prezent în benzină sub formă de aditiv antidetonant, pentru
creșterea cifrei octanice a acesteia.

         Scăderea gradului de poluare atmosferică cu plumb este

posibilă prin utilizarea unor filtre special, adsorbante pentru
aerosolii cu plumb, dar mai ales prin utilizarea unor carburanți
automeliorați (aditivați cu metal-tertbitil-eter, când scade și
concentrația de CO în gazele de eșapament cu 25-35%) sau prin
folosirea unor carburanți de substituție.

         Nu întotdeauna, însă, “substituția” rezolvă problema

poluării. De exemplu, prin folosirea metanolului drept carburant,
scade nivelul O3 în aer, crește concentrația de aldehide (CH2O) și
concentrația de CO2; în plus, metanolul este toxic și foarte solubil
în apă, putând contamina cu ușurință pânza freatică.
         O soluție ar consta în reducerea traficului auto prin restricții
de circulație în anumite zone și zile, taxe suplimentare pentru
parcări etc.