UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil.

Teoria generală
FACULTATEA DE DREPT Curs 7. Actul juridic civil. Condițiile AJC (noțiune și clasificare)

Conf. univ. dr. Carmen Todică

I. Noţiunea şi clasificarea condiţiilor actului juridic civil

Art. 1179: Condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului

(1)Condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract sunt:
1.capacitatea de a contracta;
2.consimţământul părţilor;
3.un obiect determinat şi licit;
4.o cauză licită şi morală.
(2)În măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie
respectată, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile legale aplicabile.

Prin condiţiile actului juridic se înţelege acele componente care intră în structura actului
juridic civil, mai exact, elementele din care este alcătuit actul juridic civil.

1. În funcţie de aspectul la care se referă, distingem: condiţii de fond şi condiţii de

formă.

Condiţiile de fond (intrinseci) privesc conţinutul actului juridic = condiţiile enumerate

de art. 1179 alin. (1) C.civ. – capacitate, obiect, cauza si consimtamant.

Condiţiile de formă (extrinseci) privesc exteriorizarea voinţei;

- forma solemna cerută pentru validitatea actului juridici (ad validitatem), atrage
nulitatea absoluta.
- forma cerută pentru probarea actului juridic (ad probationem), atrage imposibilitatea
de probare.
- forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi (ad opposabilitatem) atrage
inopozabilitatea actului fata de terti.

2. În funcţie de obligativitatea sau neobligativitatea îndeplinirii lor, condiţiile se

subîmpart în: condiţii esenţiale şi condiţii neesenţiale.
Condiţiile esenţiale trebuie îndeplinite în mod obligatoriu, în lipsa lor actul juridic civil
nefiind valabil. În această categorie intră condiţiile de fond prevăzute de art. 1179 alin. (1)
C.civ., și condiţia de formă la actele solemne.
Condiţiile neesenţiale sunt acelea care pot fi prezente sau pot lipsi din actul juridic civil
fără a afecta valabilitatea actului juridic (modalităţile, în cazul în care prezenţa lor nu este
obligatorie, diferite condiţii stabilite prin convenţia părţilor).

3. În funcţie de consecinţele nerespectării lor, condiţiile se divid în: condiţii de

validitate şi condiţii de eficacitate.
Condiţiile de validitate sunt acelea fără a căror îndeplinire actul juridic civil nu este
valabil, fiind sancţionat cu nulitatea (condiţiile de fond, condiţiile de formă ad validitatem).
Condiţiile de eficacitate sunt acelea a căror neîndeplinire nu atrage nulitatea actului
juridic civil, deci care nu se referă la formarea valabilă a actului civil, dar care îl pot face
inopozabil.

1
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Teoria generală
FACULTATEA DE DREPT Curs 7. Actul juridic civil. Condițiile AJC (noțiune și clasificare)

Conf. univ. dr. Carmen Todică

II. CAPACITATEA CIVILĂ A PERSOANEI FIZICE

Art. 34: Noţiune. Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi
obligaţii civile.
Art. 35: Durata capacităţii de folosinţă. Capacitatea de folosinţă începe la naşterea
persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.
Art. 36: Drepturile copilului conceput. Drepturile copilului sunt recunoscute de la
concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu. Dispoziţiile art. 412 referitoare la timpul legal al
concepţiunii sunt aplicabile.
Art. 412: Timpul legal al concepţiunii.
(1)Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii
copilului este timpul legal al concepţiunii. El se calculează zi cu zi.
(2)Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiunii copilului într-o
anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.

1. Capacitatea de folosinţă

Prin capacitate de folosinţă a persoanei fizice se înţelege aptitudinea generală şi

abstractă a persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile (art. 34 C.civ.).

- Toate persoanele fizice au capacitate de folosinţă, în acest sens art. 28 alin. (2) teza a II-
a C.civ. stipulând expres: „Orice persoană are capacitate de folosinţă (...)”.
- Nicio persoană fizică nu poate fi lipsită de capacitatea de folosinţă, întrucât lipsa acestei
capacităţi ar echivala cu însăşi lipsa calităţii de drept Astfel, art. 29 C.civ. stabileşte că „Nimeni
nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă (...) decât în cazurile şi condiţiile expres
prevăzute de lege. (2) Nimeni nu poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă
(...)”.

Începutul capacităţii de folosinţă este stabilit de art. 35 C.civ., care precizează:

„Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei (...)”. – regula
De la această regulă, art. 36 C.civ. prevede şi o excepţie, statornicind că „Drepturile
copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu”. Copilul
conceput se socoteşte ca născut ori de câte ori aceasta este în interesul său. („infans
conceptus pro nato habetur quoties de eius commodis agitur”) Este ceea ce numim
capacitatea de folosinţă anticipată.
Copilul conceput are vocaţie de a dobândi drepturi de la concepţie, însă dacă se naşte viu.
Astfel, dobândirea capacităţii juridice în acest caz, este supusă unei condiţii legale – copilul
să se nască viu. Dacă se îndeplineşte (copilul se naşte viu), acesta dobândeşte drepturile
retroactiv, din momentul concepţiei. Dacă nu se îndeplineşte această condiţie, copilul
născându-se mort, se consideră că nu a avut niciodată capacitate juridică.
În virtutea acestei capacităţi de folosinţă anticipate, copilul născut dobândeşte drepturi din
momentul concepţiei. Cât priveşte determinarea acestui moment, art. 412 C.civ. prevede că
„Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului
este timpul legal al concepţiunii”. Astfel, un copil poate fi conceput în orice zi din intervalul
cuprins între 300 zile (durata maximă) şi 180 de zile (durata minimă) înainte de data naşterii.

2
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Teoria generală
FACULTATEA DE DREPT Curs 7. Actul juridic civil. Condițiile AJC (noțiune și clasificare)

Conf. univ. dr. Carmen Todică

Conţinutul capacităţii de folosinţă se exprimă prin aptitudinea persoanei de a avea toate

drepturile şi obligaţiile civile.

- Capacitatea de folosinţă cuprinde în conţinutul său atât drepturi, cât şi obligaţii şi are două
laturi: latura activă (aptitudinea de a avea drepturi subiective civile) şi latura pasivă
(aptitudinea de a avea obligaţii).
- Excepţie face capacitatea de folosinţă anticipată, al cărei conţinut este format numai din
latura activă, deoarece copilul conceput şi nenăscut nu poate avea decât drepturi subiective
civile, nu şi obligaţii. Regula este aceea că în conţinutul capacităţii de folosinţă sunt cuprinse
toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este reglementată de art. 35 teza a

II-a C.civ., care stabileşte: „Capacitatea de folosinţă (...) încetează odată cu moartea
acesteia”.

Constatarea morţii unei persoane fizice se realizează prin două moduri:

– moartea constatată fizic, direct, prin examinarea cadavrului şi întocmirea unui certificat
de deces de către medic sau de un cadru mediu sanitar;
– declararea judecătorească a morţii. În cazurile în care nu este posibilă constatarea morţii
fizice direct – şi deci nu se poate întocmi certificatul de deces –, se recurge la declararea
judecătorească a morţii, în baza căreia se întocmeşte actul de deces.

2. Capacitatea de exerciţiu

Art. 37: Noţiune

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile.

Notiune. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice ca fiind acea parte a capacităţii

civile a omului care constă în aptitudinea acestuia de a exercita drepturi civile şi de a-şi asuma
obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile

3
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Teoria generală
FACULTATEA DE DREPT Curs 7. Actul juridic civil. Condițiile AJC (noțiune și clasificare)

Conf. univ. dr. Carmen Todică

Clasificare
În raport de inexistenţa, de existenţa şi calitatea discernământului, distingem:
- lipsa capacităţii de exerciţiu.
- capacitatea de exerciţiu restrânsă
- capacitate anticipata
- capacitatea de exerciţiu deplină.

A. Lipsa capacităţii de exerciţiu

Art. 43: Lipsa capacităţii de exerciţiu

(1)În afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exerciţiu:
a)minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
b)interzisul judecătoresc.
(2)Pentru cei care nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele
acestora, de reprezentanţii lor legali, în condiţiile prevăzute de lege. Dispoziţiile art. 42 alin.
(1) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3)Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu poate încheia singură
actele anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum şi actele de dispoziţie de mică
valoare, cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor.
(4)Actele pe care minorul le poate încheia singur pot fi făcute şi de reprezentantul său legal,
afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru.

Persoane lipsite de capacitate de exerciţiu. Articolul 43 alin. (1) C.civ. stabileşte: „(...)
nu au capacitate de exerciţiu:
a) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
b) interzisul judecătoresc”.

Conţinutul lipsei capacităţii de exerciţiu.

Regulă, potrivit art. 43 alin. (2) C.civ., pentru persoanele lipsite de capacitate de
exerciţiu, actele juridice se încheie de reprezentanţii legali (părinţi, ori, după caz, tutore sau
curator).
Prin excepţie, persoana lipsită de capacitate de exerciţiu poate încheia singură:
- acte de conservare şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care
se execută la momentul încheierii lor [art. 43 alin. (3) C.civ.].
- poate încheia singur, dar cu încuviinţarea reprezentantului legal, acte juridice privind
munca, îndeletnicirile artistice ori sportive sau referitoare la profesia sa [art. 43 alin. (2) teza
a II-a raportat la art. 42 alin. (1) C.civ.].

Persoana lipsită de capacitate de exerciţiu poate încheia în mod valabil singur,

următoarele acte juridice civile:
a) acte de conservare a patrimoniului, care au drept scop păstrarea unui drept pe cale
de a se pierde, nefiind vătămătoare pentru titularul lor (somaţia, inventarul bunurilor la care o
persoană are dreptul, înscrierea unei ipoteci, întreruperea unei prescripţii prin cererea de
chemare în judecată);

4
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Teoria generală
FACULTATEA DE DREPT Curs 7. Actul juridic civil. Condițiile AJC (noțiune și clasificare)

Conf. univ. dr. Carmen Todică

b) acte juridice mărunte, de mică importanţă, cu valoare redusă, care se încheie în mod
curent (cumpărarea de rechizite şcolare, cumpărarea de bilete pentru transportul în comun
sau pentru spectacole, cumpărături obişnuite din magazine).

Încetarea lipsei capacităţii de exerciţiu. Situaţia juridică a lipsei capacităţii de exerciţiu

ia sfârşit astfel:
– în cazul minorului, prin împlinirea vârstei de 14 ani, când dobândeşte capacitatea de
exerciţiu restrânsă, sau prin decesul minorului;
– în cazul persoanei puse sub interdicţie judecătorească, prin ridicarea interdicţiei (tot prin
hotărâre judecătorească definitivă) sau prin decesul acesteia.

B. Capacitatea de exerciţiu restrânsă

Începutul capacităţii restrânse de exerciţiu. Articolul 41 alin. (1) C.civ. prevede că

minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitate restrânsă de exerciţiu.

Conţinutul capacităţii restrânse de exerciţiu.

Actele juridice ale acestuia se încheie personal de către minor, dar cu încuviinţarea
prealabilă a ocrotitorului legal (părinţi, tutore sau curator) şi uneori cu autorizarea
instanţei.
Regula: „Actele juridice ale minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă se încheie de
către acesta, cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de
lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă. Încuviinţarea sau autorizarea poate fi dată, cel mai
târziu, în momentul încheierii actului” [art. 41 alin. (2) C.civ.].
Prin excepţie, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate să încheie singur:
- acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum şi acte de
dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor [art. 41
alin. (3) C.civ.].
- poate să încheie acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori
referitoare la profesia sa, cu încuviinţarea ocrotitorului legal (părinte, tutore) şi, dacă este
cazul, cu respectarea dispoziţiilor legii speciale. În cazul acestor acte, minorul exercită singur
drepturile şi execută obligaţiile izvorâte din acestea. De asemenea, minorul poate dispune
singur de veniturile dobândite în urma acestor acte juridice (art. 42 C.civ.).

Încetarea capacităţii de exerciţiu restrânse. Capacitatea restrânsă de exerciţiu

încetează când survine unul dintre următoarele cazuri:
– minorul dobândeşte deplina capacitate de exerciţiu, adică la împlinirea vârstei de 18 ani,
ca regulă, şi prin excepție la data încheierii căsătoriei.
– minorul este pus sub interdicţie judecătorească, el devine incapabil, fiind total lipsit de
capacitate de exerciţiu;
– minorul de 14-18 ani decedează.

5
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Teoria generală
FACULTATEA DE DREPT Curs 7. Actul juridic civil. Condițiile AJC (noțiune și clasificare)

Conf. univ. dr. Carmen Todică

C. Capacitatea deplină de exerciţiu. Capacitate anticipata

Art. 38: Începutul capacităţii de exerciţiu

(1)Capacitatea de exerciţiu deplină începe la data când persoana devine majoră.
(2)Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.
Art. 39: Situaţia minorului căsătorit
(1)Minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitatea deplină de exerciţiu.
(2)În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-credinţă la încheierea
căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exerciţiu.
Art. 40: Capacitatea de exerciţiu anticipată
Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta
de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu. În acest scop, vor fi ascultaţi şi părinţii sau tutorele
minorului, luându-se, când este cazul, şi avizul consiliului de familie.

Începutul capacităţii depline de exerciţiu este stabilit de legiuitor la vârsta majoratului.

Astfel, potrivit art. 38 C.civ. „(1) Capacitatea deplină de exerciţiu începe la data când persoana
devine majoră. (2) Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani”.
Codul civil stabileşte, totodată, două excepţii de la regula dobândirii capacităţii de exerciţiu
la vârsta majoratului:
– potrivit art. 39 C.civ., minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitate deplină de exerciţiu.
Acesta păstrează capacitatea deplină de exerciţiu chiar şi în cazul în care căsătoria se
anulează ulterior, cu condiţia să fi fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei.
– de asemenea, Codul civil introduce şi o categorie nouă – capacitatea de exerciţiu
anticipată –, fiind, totodată, un al doilea caz de dobândire a capacităţii depline de exerciţiu
înainte de majorat. Potrivit art. 40 C.civ., „Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate
recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu. În acest
scop, vor fi ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, şi avizul
consiliului de familie”.

Conţinutul capacităţii de exerciţiu depline. Persoanele fizice pot încheia orice fel de acte
juridice civile, cu excepţia celor interzise de lege, care au drept efect îngrădirea capacităţii de
folosinţă şi, implicit, a celei de exerciţiu.

Încetarea capacităţii de exerciţiu depline. Capacitatea de exerciţiu deplină încetează în

următoarele cazuri:
– prin moartea sau declararea judecătorească a morţii persoanei fizice;
– prin punerea sub interdicţie judecătorească (reversibilă);
– prin anularea căsătoriei, înainte ca persoana să fi împlinit 18 ani, dacă aceasta a fost de
rea-credinţă la încheierea căsătoriei (cunoscând cauza anulabilităţii căsătoriei).

Sanctiune:
- Nerespectare reguli Cap de folosinta –atrage nulitate absoluta
- Nerespectare reguli Cap de exercitiu – atrage nulitate relativa

6
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Teoria generală
FACULTATEA DE DREPT Curs 7. Actul juridic civil. Condițiile AJC (noțiune și clasificare)

Conf. univ. dr. Carmen Todică

3. Obiectul

Art. 1225: Obiectul contractului

(1)Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea,
locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din
ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale.
(2)Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii
absolute.
(3)Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice
ori bunelor moravuri.

Art. 1226: Obiectul obligaţiei

(1)Obiectul obligaţiei este prestaţia la care se angajează debitorul.
(2)Sub sancţiunea nulităţii absolute, el trebuie să fie determinat sau cel puţin
determinabil şi licit.

Art. 1229: Bunurile care nu sunt în circuitul civil. Numai bunurile care sunt în
circuitul civil pot face obiectul unei prestaţii contractuale.

3.1. Noțiune

Distingem între:
– obiect al actului juridic (operaţiunea juridică, negotium iuris);
– obiect al obligaţiei (prestaţiile în sine la care se obligă debitorul);
– în anumite cazuri, obiect al prestaţiei, respectiv bunul la care se referă prestaţia (obiect
derivat al actului juridic).

Obiectul actului juridic constituie o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi

generală a actului juridic civil.

3.2. Prezentarea condiţiilor

A. Obiectul actului juridic trebuie să existe

– dacă bunul nu mai există în momentul încheierii actului juridic, lipseşte o condiţie
esenţială a actului juridic, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestuia. Cu privire la contractul
de vânzare-cumpărare, art. 1659 C.civ. dispune: „Dacă în momentul vânzării unui bun
individual determinat acesta pierise în întregime, contractul nu produce niciun efect. Dacă
bunul pierise numai în parte, cumpărătorul care nu cunoştea acest fapt în momentul vânzării
poate cere fie anularea vânzării, fie reducerea corespunzătoare a preţului”;
– bunul existent în momentul încheierii actului juridic îndeplineşte cerinţa, chiar dacă piere
ulterior;
– bunurile viitoare pot forma obiectul unui act juridic valabil. Potrivit art. 1228 C.civ., „În
lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta şi asupra bunurilor viitoare”. Sunt
exceptate succesiunile viitoare, care nu pot forma obiectul niciunui act juridic unilateral

7
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Teoria generală
FACULTATEA DE DREPT Curs 7. Actul juridic civil. Condițiile AJC (noțiune și clasificare)

Conf. univ. dr. Carmen Todică

B. Obiectul să fie determinat sau determinabil

- art. 1225 alin. (2) C.civ. dispune: „Obiectul contractului trebuie să fie determinat (...), sub
sancţiunea nulităţii absolute”,
- art. 1226 alin. (2) C.civ. prevede că obiectul obligaţiei, „sub sancţiunea nulităţii absolute,
trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil”.
- Când obiectul actului juridic priveşte un bun individual determinat (res certa), cerinţa ca
obiectul să fie determinabil este îndeplinită. Problema „determinării obiectului” se pune la
lucrurile generice, care se cer a fi determinate prin indicarea cantităţii, valorii, calităţii etc.
(astfel, se poate vinde una tonă grâu sau una tonă grâu de toamnă, dar nu se poate vinde una
tonă cereale).

Condiţia ca „obiectul să fie determinat sau cel puţin determinabil” se cere împlinită sub
condiţia nulităţii absolute a actului juridic.

C. Obiectul să fie posibil

Condiţia este impusă de regula de drept potrivit căreia nimeni nu poate fi obligat la imposibil
(ad impossibilium nulla est obligatio – „nu este obligaţie cu privire la lucrurile imposibile”).

Potrivit art. 1227 C.civ., „Contractul este valabil, chiar dacă, la momentul încheierii sale,
una dintre părţi se află în imposibilitate de a-şi executa obligaţia, afară de cazul în care prin
lege se prevede altfel”.
Distingem, astfel, între:
– imposibilitatea absolută (cu caracter obiectiv), adică executarea prestaţiei să fie cu
neputinţă nu numai pentru debitor, ci şi pentru orice altă persoană. În acest caz, actul juridic
este sancţionat cu nulitatea absolută;
– imposibilitate relativă, atunci când obiectul este imposibil doar pentru debitor, (situaţie
prevăzută de art. 1227 C.civ.). În acest caz, contractul este valabil, iar debitorul este obligat
la despăgubiri pentru neexecutare.

D. Obiectul să fie licit

Cerinţa este prevăzută de
- art. 1225 alin. (2) C.civ. [„Obiectul contractului trebuie să fie (...) licit, sub
sancţiunea nulităţii absolute] şi
- de art. 1226 alin. (2) C.civ. privind obiectul obligaţiei [„Sub sancţiunea nulităţii
absolute, el trebuie să fie (...) licit”].
Potrivit art. 1225 alin. (3) C.civ., „Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau
contravine ordinii publice ori bunelor moravuri”.
Prin urmare, în actuala reglementare, nu mai există cerinţa distinctă a obiectului de a fi
moral. În cazul în care obiectul actului juridic este ilicit, sancţiunea este nulitatea absolută.

E. Obiectul să fie în circuitul civil

Potrivit art. 1229 C.civ., „Numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei
prestaţii contractuale”. Cerinţa are în vedere bunurile ca obiect derivat al actului juridic.
Bunurile aflate în circuitul civil sunt cele care pot fi dobândite sau înstrăinate prin acte
juridice civile, indiferent dacă pot circula liber sau sunt în circuitul restrictiv.

8
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Teoria generală
FACULTATEA DE DREPT Curs 7. Actul juridic civil. Condițiile AJC (noțiune și clasificare)

Conf. univ. dr. Carmen Todică

Bunurile scoase din circuitul civil sunt inalienabile, însă pot forma obiectul unor acte juridice
cu regim juridic special (bunurile proprietate publică, pot fi concesionate sau închiriate).

F. Cel ce se obligă să fie titularul dreptului

Condiţia este cerută în cazul actelor juridice constitutive sau translative de drepturi, fiind o
aplicaţie a principiului de drept potrivit căruia nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu
are – nemo dat quod non habet

Potrivit actualei reglementări, este valabil actul juridic care are ca obiect un bun al altei
persoane.
– art. 1230 C.civ., „Dacă prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui terţ pot face obiectul
unei prestaţii, debitorul fiind obligat să le procure şi să le transmită creditorului, sau, după
caz, să obţină acordul terţului. În cazul neexecutării obligaţiei, debitorul răspunde pentru
prejudiciile cauzate”.
- potrivit art. 1683 alin. (1) C.civ: „Dacă, la data încheierii contractului asupra unui
bun individual determinat, acesta se află în proprietatea unui terţ, contractul este
valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate
de la titularul său către cumpărător” (s.n.).

Prin urmare, cumpărătorul devine proprietar al bunului numai dacă vânzătorul dobândeşte
proprietatea asupra acestuia sau dacă vânzarea este ratificată de către terţul proprietar.
În măsura în care vânzătorul nu asigură transmiterea proprietăţii către cumpărător (ceea ce
echivalează cu o neexecutare a obligaţiei asumate), cumpărătorul poate cere rezoluţiunea
contractului, restituirea preţului, precum şi daune-interese

G. Să existe autorizaţia cerută de lege

Pentru anumite bunuri – obiect derivat al actelor juridice – se cere îndeplinită, sub
sancţiunea nulităţii absolute, existenţa autorizaţiei administrative prevăzute de lege sau
existenţa autorizaţiei judiciare (dată de instanţele judecătoreşti).