Student: Amihaesi Silvian Vasile

Master – PS an II
Profilaxia si recuperarea traumatismelor in sport

Recuperarea traumatismelor genunchiului la

sportive

Genunchiul este cea mai mare articulatie a corpului, fiind totodata si cea mai
predispusa la accidentari. Cu ajutorul articulatiilor genunchiului putem merge,
alerga sau aseza pe vine fara dureri. Totodata, in functie de situatie si de activitate,
genunchiul va suporta greutatea corpului multiplicata. Stabilitatea si mobilitatea
genunchiului sunt date de interactiunea dintre oase, muschi, tendoane, cartilaj si
alte parti moi din articulatia genunchiului.
Patologia genunchiului este data in primul rand de suprasolicitare (vorbim aici de
sportivii de performanta sau chiar sportivii amatori care practica activitati fizice
intense), precum si de diverse traumatisme (cazaturi, anumite miscari gresite).
Cele mai frecvente patologii intalnite la nivelul genunchiului sunt reprezentate de
leziuni ale ligamentelor incrucisate, ale ligamentelor colaterale, ale cartilajului sau
leziuni ale meniscului. Simptomele acestor patologii includ durerea si impotenta
functionala partiala (scaderea mobilitatii), precum si instabilitatea articulara.

Diagnostice frecvente:
1. Ruptura de menisc: simptomele acestei patologii includ durere la nivelul
interliniului articular, hidartroza/hemartroza , impotenta functionala partiala (mai
ales in momentul urcatului si coboratului scarilor), cat si instabilitatea articulara
(pacientul acuza ca-i sare genunchiul si ca il pune la loc).
Diagnosticul presupune o anamneza detaliata, un examen clinic exhaustiv si o
investigatie imagistica (de regula, cel mai elocventa este investigatia RMN).
Optiunile terapeutice includ atat tratamentul conservator, cat si tratamentul
chirurgical. Tratamentul conservator este eligibil doar in rupturile longitudinale
stabile (
2. Leziunile ligamentelor incrucisate: in numar de doua, LIA si LIP, acestea
joaca un rol deosebit de important in stabilitatea genunchiului. Diagnosticul se
bazeaza pe anamneza, pe examenul clinic, precum si pe o investigatie imagistica
(RMN). Aceste leziuni pot fi diagnosticate si prin manevrele clinice specifice, insa
o musculatura bine dezvoltata poate masca chiar rupturile ligamentare complete.
De aceea ne vom baza in primul rand pe examinarea imagistica (RMN) care nu
doar ca ne certifica diagnosticul, dar ne poate oferi si un bilant complet la nivelul
genunchiului, oferind informatii si despre structurile complementare ce puteau fi
lezate in momentul traumatismului: meniscuri, cartilaj articular.
Tratamentul este intotdeauna chirurgical si consta in refacerea ligamentului lezat
cu o grefa, prelevata, de regula, tot de la pacient. Scopul final al tratamentului este
redobandirea stabilitatii genunchiului si intoarcerea la activitatile sportive dorite.
3. Leziunile ligamentelor colaterale: mult mai putin frecvente decat leziunile
ligamentului colateral medial, leziunile ligamentului colateral lateral provoaca un
grad de instabilitate mai mare la nivelul genunchiului. Simptomele includ durerea
si instabilitatea articulara. Diagnosticul de certitudine se pune cu ajutorul unei
investigatii imagistice, de regula RMN. Tratamentul este indeosebi conservator si
consta in repaus (cu sau fara imobilizare) pentru a permite vindecarea
ligamentului. Totodata, accentul se pune pe scaderea intensitatii durerii si a
tumefactiei genunchiului, pentru asta pacientul fiind sfatuit sa-si aplice gheata in
permanenta la nivelul genunchiului, si fiindu-i prescrisa o medicatie
antiinflamtorie. Odata ce durerea si tumefactia s-au remis, putem incepe procesul
de kinetoterapie, pentru redobandirea mobilitatii normale a genunchiului.
Chirurgical dispunem de doua optiuni, sutura sau reconstructia ligamentului.
4. Leziunile cartilajului articular: acestea pot fi deseori omise, diagnosticul fiind
unul de excludere, aceste leziuni fiind deseori revelate de catre interventia
artroscopica. Cel mai frecvent simptom este durerea. Deoarece cartilajul articular
nu dispune de inervatie, durerea nu va aparea decat in momentul in care leziunea
condrala va fi in contact cu osul subcondral, daca pacientul prezinta o reactie
inflamatorie (sinovita) sau daca exista alte patologii associate (instabilitate, leziuni
meniscale). Alte semne si simptome includ cracmente articulare, blocajul articular
sau prezenta corpilor liberi intra-articulari. Tratamentul este conservator sau
chirurgical. Tratamentul conservator include lavajul si debridarea cartilajului
articular, tehnici de simulare a blastilor, forajele Pridle, microfracturile Steadmann,
transplantul osteocondral sau implantarea de condrocite autologe.
5. Osteocondrita disecanta a genunchiului: mai ales la nivelul extremitatii
distale a femurului, comparativ cu extremitatea proximala a tibiei. O suprafata
articulara afectata de osteocondrita disecanta nu se vindeca in mod natural. Chiar si
 cu rezolvare chirurgicala, osteocondrita disecanta va lasa sechele si va determina
alte afectiuni secundare, precum artrita degenerativa sau osteoartrita.
6. Condromalacia femuro-patelara (sau artroza femuro-patelara): este o
patologie frecvent intalnita la nivelul genunchiului si afecteaza atat rotula, cat si
femurul. Cand vorbim de condromalacie ne referim la afectarea cartilajului
articular, in timp de termenul de durere patelo-femurala se refera la etapele
anterioare bolii, cand pacientul acuza dureri dar cartilajul nu este afectat. Astfel,
simptomul determinant al acestei patologii este reprezentat de durere. Diagnosticul
este unul dificil si este dat in primul rand de examenele imagistice (RMN).
Tratamentul de electie este cel conservator si consta controlul durerii si a
inflamatiei. Pentru aceasta aveti nevoie de terapie fizica, precum si de masaj cu
gheata si cu ultrasunete. Cand durerea si procesul inflamator s-au remis,
kinetoterapeutul va lucra cu dumneavoastra pentru imbunatatirea mobilitatii, fortei
si echilibrului muscular. Numai in momentul in care tratamentul conservator nu a
dat semne de imbunatatire ne putem gandi la o optiune chirurgicala.

Cauzele care produc accidentele traumatice în sport pot fi împărțite astfel:

1. De ordin local
 Genu valgum;
 Genu varum;
 Piciorul plat;
 Laxitate articulară.
2. De ordin general
 Oboseală;
 Supraantrenament;
 Leziuni anterioare netratate;
 Încălzirea insuficientă;
 Nepurtarea echipamentului de protecție;
 Depășirea greutății corporale normale;
 Carențele alimentare;
 Reluarea activității sportive înainte de vindecarea completă;
 Scăderea reflexelor musculare prin doping.
OBIECTIVELE RECUPERĂRII:

Obiectivele recuperării postoperatorii pentru reconstrucția de LIA(ligament

incrucisat anterior) sunt:
1. Combaterea durerii și a procesului inflamator
2. Creșterea mobilității articulare
3. Creșterea forței musculare
4. Creșterea stabilității genunchiului
5. Echilibrarea tonului muscular
6. Obținerea funcționalității totale a genunchiului.
Aceste obiective sunt organizate secvențial și trecerea de la unul la altul este în
funcție de răspunsul pacientului. Fiecare pacient reacționează diferit la intervenția
chirurgicală, în funcție și de toleranța la durere. Literatura de specialitate, alături de
specialiștii in recuperare medicală, susțin faptul că timpul necesar refacerii este de
6 luni de zile. Kinetoterapia este cheia succesului după intervenția ortopedică.
CUM SE REALIZAZA RECUPERAREA?
Recuperarea medicală include o serie largă de mijloace și metode:
 Kinesio Tapingul
 Exercițiul fizic
 Hidrokinetoterapia
 Crioterapia
 Masajul
 Posturarea
 Fizioterapia
 Imobilizarea
Studii:
Potrivit cercetătorilor din cadrul University of Memphis, accidentările la genunchi
au reprezentat 19,1 % din toate accidentările care au avut loc în rândul
halterofililor de elită.
Un alt studiu realizat in Portugalia de cercetătorii de la Acta Ortopedica Brasileira,
dovedește faptul că din 440 de sportivi din 33 de sporturi diferite, 50% au fost
diagnosticați cu traumatisme la nivelul ligamentului încrucișat anterior, îndeosebi
la fotbaliști și handbaliști.
Un alt studiu realizat de EHF în anul 2014 ne arată că:
– în procesul de antrenament la fiecare 1000 de ore se produc în jur de 2
 accidentări;
– în competiție incidența accidentărilor este de 10 ori mai mare. Aici variabilele
sunt vârsta, sexul, istoricul medical al sportivilor și nivelul la care aceștia
performează;
– în timpul unui sezon se petrec în jur de 320.000 de accidentări. Costurile
medicale anuale estimate sunt de 400.000 de euro. Jumătate din această sumă
reprezintă accidentările la nivelul articulației genunchiului.
Mai mult de 80 % din acestea apar în urma unor acțiuni non-contact!

CONCLUZII:

Recuperarea medicală include o serie largă de mijloace și metode:

1. Reuşita recuperării funcţionalităţii genunchiul depinde în egală măsură atât de

actul chirurgical cât şi de programul de tonicizare (izometric, izokinetic, izotonic)
privind realizarea contracţiei musculaturii membrului inferior – genunchi în lanţ
kinetic închis şi lanţ kinetic deschis.
2. Eficacitatea, succesul recuperării funcţionale a genunchiului după leziuni
traumatice depinde de alcătuirea protocoalele de recuperare în funcţie de metodele
terapeutice utilizate.
3. Activitatea kinetoterapeutului îl obligă la o pregătire continuă teoretică şi
metodică, nu numai în specialitatea sa ci şi în ramuri ale medicinei, cum sunt:
fiziologia, biomecanica, chirurgia, ortopedia etc.