Științele economice

Sistemul ştiinţelor economice

Ştiinţa economică este din:
- sistemul ştiinţelor naturii, structurat în: ştiinţe ale naturii însufleţite (vii) şi ştiinţe ale naturii
neînsufleţite;
- sistemul ştiinţelor sociale, în care este inclus şi sistemul ştiinţelor economice, din care face parte
economia politică.
Ştiinţa economică îndeplineşte în societate două funcţii:
cognitivă (educativă), prin care oamenii învaţă, cunosc fenomenele şi procesele economice;
normativă (pragmatică), prin care ştiinţa economică pune la dispoziţia oamenilor mijloace şi metode cu
ajutorul cărora se poate realiza o activitate eficientă.
Șt. economică furnizează teorii utile fundamentării politicii economice care influenţează activitatea
practică. Aceasta din urmă, la rândul său, furnizează date, informaţii despre fenomenele şi procesele
economice.
Sistemul ştiinţelor economice este structurat astfel:
- ştiinţe fundamentale ca: economia politică şi istoria economiei naţionale;
- ştiinţe funcţionale, ca: managementul general, contabilitatea generală, marketingul general;
- ştiinţe speciale: finanţele societăţilor comerciale, preţuri şi tarife;
- ştiinţe de ramură: management industrial, management în comerţ;
- ştiinţe ale unităţilor economice: managementul firmei;
- ştiinţe ale economiei mondiale: relaţii valutar-financiare;
- ştiinţe de graniţă: matematica economică, cibernetica economică,
- informatica economică.
- ştiinţe de graniţă: matematica economică, cibernetica economică, informatica economică.
Legile economice
 Legăturile dintre fenomene şi procese pot fi de tip determinist sau de tip stochastic. Cele deterministe se
pot exprima printr-o relaţie de forma:
y = f(x), unde y este fenomenul efect şi x – fenomenul cauză.
Atunci când apare fenomenul x, se va manifesta şi fenomenul y.
Legăturile stochastice se pot reprezenta prin relaţia:
y = f (x1, x2, ..., xn ).
La realizarea efectului y vor contribui diversele combinaţii între fenomenele cauză x1, x2, ..., xn.
Legile economice au următoarele trăsături:
- presupun implicarea oamenilor şi acţionează prin intermediul manifestărilor acestora;
- sunt interne activităţii economice;
- se manifestă ca tendinţă şi cu amplitudine relativ constantă;
- pot fi cunoscute cu metode de cercetare adecvate;
- operează în anumite condiţii (sunt contingente);
Legile economice se pot grupa după diverse criterii:
 după modul de descoperire:
empirice – evidenţiate cu ajutorul experimentelor;
abstracte – evidenţiate cu ajutorul raţionamentelor ştiinţifice; au caracter universal;
 după modul de manifestare:
generale: legea randamentelor neproporţionale, legea rarităţii;
specifice: legea cererii şi ofertei.
Obiectul economiei politice
Ideile economice încep să apară încă din Antichitate.
Multe dintre ideile economice apărute în această perioadă sunt vitale pentru înţelegerea mecanismelor şi
fenomenelor economice ulterioare, căci în acea etapă de evoluţie a omenirii existau capital social, de
împrumut, precum şi o circulaţie a mărfurilor, atât pe plan intern cât şi internaţional. În această etapă se
conturează treptat curentul de gândire mercantilist, Acest curent de gândire economică se împarte într-un
curent timpuriu, care este numit în literatura de specialitate sistemul monetar şi un curent mercantilist
matur sistemul balanţei comerciale.
Curentul fiziocrat, conceput ca o ştiinţă a ordinii naturale. În urma circulaţiei mărfurilor şi implicit a
comerţului internaţional apare un nou model de gândire economică – cel protecţionist. Edificatoare în acest
sens este legea privind transportul maritim, Impunerea unor suprataxe la unele produse importate reprezintă
o alta cale de a proteja atât producţia internă cât şi mâna de lucru autohtonă. O primă consecinţă a acestei
măsuri o reprezenta stimularea ramurilor mai puţin productive. Se considera însă că măsurile protecţioniste
trebuie limitate, iar pentru dezvoltarea progresivă a activităţii economice este necesar liberul schimb.
Ca orice curent de gândire economică, marxismul se instituie pe două planuri: ca doctrină ideologică şi ca
politică practică. Marxismul considera că există trei faze în evoluţia omenirii:
cea primară, în care omul este absorbit de conştiinţa colectivă;
a doua, în care, graţie descoperirii eu-lui şi diviziunii muncii, omul se individualizează;
a treia – comunismul.
O altă direcţie importantă o constituie concurenţa imperfectă

A. SISTEMUL ŞTIINŢELOR ECONOMICE

 Structura sistemului general de ştiinţe:
Figura 1.1. Sistemului general de ştiinţe

Funcţiile ştiinţelor economice în societate:

 funcţia cognitivă (educativ-formativă);
 funcţia normativă;
 funcţia orientativă (pragmatică).

Figura 1.2. Activitate practică

Figura 1.3. Structura sistemului ştiinţelor economice

Un ansamblu coerent de idei, teze şi teorii se constituie în ştiinţă dacă se evidenţiază:
obiectul de cercetare
metodele de cercetare
categorii şi legi proprii
B. OBIECTUL ECONOMIEI POLITICE
Opinii privind obiectul de cercetare al economiei politice:
bogăţia materială (gândirea economică clasică)
schimbul de mărfuri (gândirea economică neoclasică)
alegerea opţiunilor eficiente
alegerea resurselor productive rare cu ajutorul banilor pentru a produce mărfuri destinate unor
consumuri prezente şi viitoare (Paul Samuelson)
C. METODELE ECONOMIEI POLITICE
 Figura 1.4. Treptele cercetării ştiinţifice
Metode de cercetare:
Abstractizarea Deducţia
Inducţia Analiza Sinteza
Modelarea economico-matematică
Teoria sistemelor Informatizarea
Sistemul reprezintă un ansamblu de elemente intercondiţionate a cărui stare depinde de legăturile interne
existente între elemente şi de funcţiile elementelor. Variabile perturbatoare,
neînregistrate ()

Figura 1.5. Teoria sistemelor

Evoluţia stării sistemului se analizează:
cantitativ (intrare – I, ieşire – E)
structural
calitativ (eficienţa sistemului: E/I)
Starea sistemului (S) este descrisă de o funcţie cu mai multe variabile: S=S(l, s, f)
legături interne (l) structura internă (s)
funcţiile elementelor interne (f)
Sistemele economice reale sunt complexe şi cu reacţie negativă (cu feed-back negativ) pentru a se asigura
stabilitatea lor:

Figura 1.6. Sistemele economice reale

D. LEGILE ECONOMICE
Legea economică exprimă legăturile cauzale, esenţiale, relativ stabile şi repetabile dintre fenomene şi/sau
procese economice.
Trăsăturile legilor economice:
- sunt interne activităţilor economice;
- se manifestă ca tendinţă;
- pot fi cunoscute cu metode adecvate;
- operează în anumite condiţii;
- manifestarea lor presupune implicarea agenţilor economici;
- influenţează acţiunile agenţilor economici.
Categorii de legi economice:
Empirice generale
abstracte specifice
E. EVOLUŢIA ŞTIINŢELOR ECONOMICE
Şcoli şi curente de gândire economică
Perioada preştiinţifică
Perioada ştiinţifică preclasică
Mercantilism (spaniol, francez, englez, cameralist);
fiziocratism;
clasică: liberalism (economia politică clasică engleză); marxism;
modern: marxism; neoclasicism (marginalism): austriac, francez, englez; dirijism;
contemporană : Marxism, mneoclasicis, dirijism, radicalism, neocapitalism
 Activitatea economica
Activitatea umană
Trăsăturile activităţii umane sunt:
- complexă, structurată pe subactivităţi între care există legături reciproce dinamică – suferă modificări în
timp;
- raţională – se conştientizează acţiunea, respectă anumite principii şi se anticipează efectele;
- funcţională – îndeplineşte un anumit rol în societate;
- repetabilă – se manifestă ori de câte ori reapare trebuinţa;
- are finalitate – are un scop (satisfacerea de trebuinţe).
Acţiunea practică este forma de manifestare a activităţii umane. Ea reflectă o relaţie om – natură sau
nevoi – resurse. Activitatea economică – formă a activităţii umane
Activitatea economică este o componentă a activităţii umane.
Activitatea economică reflectă efortul uman de a combate raritatea resurselor. Prin aceasta se
compensează deficitul de resurse, adaptând structura lor la cea a trebuinţelor nelimitate. Soluţionarea sa
teoretică se realizează cu ajutorul modelului economic.
Astăzi, la baza activităţii economice se află principiul hedonist: maxim de efect, minim de effort.
 Formele activităţii economice contemporane se structurează astfel:
trebuinţelor. Acestea din urmă sunt satisfăcute cu ajutorul bunurilor.
Bunurile economice sunt resurse adaptate la structura nevoilor. Ele pot fi clasificate astfel:
- libere, care sunt generate de procese naturale, fără implicarea omului, sunt abundente şi nu implică o
contraprestaţie din partea utilizatorului;
- economice, care sunt rezultate prin implicarea omului. Ele pot fi bunuri materiale sau serviciiAccesul
la ele se realizează prin preţ.
Bunurile economice pot fi împărţite, după destinaţia consumului, în:
- bunuri finale – menite să stingă trebuinţe finale
- bunuri intermediare sau resurse derivate, care vor fi adaptate, mai întâi, pentru a fi consumate
Activitatile economice au două determinări:
- subiectivă, reprezentată prin deciziile luate de factorul uman;
- obiectivă, dată relaţia nevoi-resurse dintr-o anumită perioadă.
Problema fundamentală a economiei constă în alocarea resurselor limitate pentru satisfacerea cât mai
ridicată a
a. după funcţia avută în societate:
- activităţi de producţie, prin care se realizează bunuri;
- activităţi de schimb sau de circulaţie, prin care bunurile sunt
transferate între agenţii economici;
- activităţi de repartiţie a veniturilor între subiecţii participanţi la activitate;
- activităţi de consum, de utilizare;
b. după gradul de agregare, de însumare a rezultatelor:
microeconomie – reflectă activităţile la nivel de firmă, de agent;
mezoeconomie – prezintă activitatea la nivel de ramură;
 macroeconomie – prezintă activitatea la nivel naţional;
mondoeconomie – descrie activitatea la nivel planetar;
c. după structura pe orizontală a activităţilor economice:
- structura teritorială: pe comune, municipii, judeţe;
- forma de proprietate: în sector privat, public, mixt;
- structura demoeconomică – analizează activitatea după populaţia activă, sex, vârstă, calificare, studii;
- organizaţională (mod de conducere, de organizare).
d. după destinaţia rezultatelor bunurilor economice:
- economia naturală, în care bunurile sunt destinate autoconsumului
- (familiei, gospodăriei), schimbul se face direct cu bunuri care prisosesc în gospodărie;
- economia de schimb, unde bunurile realizate sunt destinate schimbului pe piaţă, prin intermediul
banilor, şi poartă denumirea de mărfuri. Sistemul trebuinţelor
Între sistemul de trebuinţe şi activitatea economică există un lanţ de cauzalitate:

Figura 2.1. Relaţia nevoi – activitate

Interesul reprezintă o trebuinţă conştientizată, declanşatoare de acţiune.
Există următoarele opinii cu privire la natura trebuinţelor:
- în concepţia obiectivă, nevoile sunt considerate determinate de gradul de civilizaţie al societăţii;
- în concepţia subiectivă, trebuinţa reflectă o stare a individului în raport cu grupul sau societatea (stare de
jenă, de suferinţă etc.);
- în concepţia economică, trebuinţa este reprezentată de ceea ce se doreşte, ea rezultând din natura internă
a individului.
Nevoile au următoarele trăsături:
- sunt complexe – structurate şi interdependente – adică: nevoi fundamentale – nevoi elevate, nevoi
individuale (subiective) – nevoi de grup, nevoi sociale (obiective);
 - sunt dinamice (se modifică în timp);
- sunt saturabile la un moment dat;
- sunt nelimitate ca structură, dar limitate ca volum şi număr;
- depind de gradul de dezvoltare al individului şi al societăţii
Sistemul de resurse
Resursele reprezintă totalitatea elementelor materiale şi organizatorice care contribuie la satisfacerea
trebuinţelor. Ele fac obiectul proprietăţii.
După natura proceselor care le generează, ele sunt:
resurse primare – generate de procese naturale, fără intervenţia omului. Ele se împart în:
potenţial demografic;
 resurse naturale: regenerabile, neregenerabile, greu regenerabile sau recuperabile, nerecuperabile,
economice, subeconomice sau neeconomice (care nu pot fi utilizate cu tehnologia existentă sau nu există
posibilităţii financiare pentru utilizarea lor);
 resurse derivate (bunuri economice), care rezultă din combinarea potenţialului demografic şi a
resurselor naturale;
 resurse calitative, rezultate din cercetarea ştiintifică şi tehnică.
Sistemul de resurse are trăsăturile:
- resursele sunt rare, limitate, deoarece capacitatea Terrei este limitată, tehnologiile au limite, resursele
financiare sunt limitate;
- ritmul de creştere al resurselor este mai mic decât ritmul de creştere al trebuinţelor (această relaţie se
identifică cu legea rarităţii resurselor);
- consumul de resurse creşte proporţional cu gradul de civilizaţie al societăţii.
Avuţia naţională
Totalitatea resurselor materiale şi spirituale de care dispune un popor la un moment dat formează avuţia
naţională. Rolul avuţiei naţionale este acela de a constitui premiza activităţii economice. Pe de altă parte,
avuţia naţională este rezultatul activităţii economice.
Resursele naturale sunt formate din: fondul agricol, cel forestier, potenţialul hidroenergetic, resursele
subsolului etc.
Valorile spirituale sunt: brevetele, licenţele, stocul de învaţământ, de sănătate, fondul de cultură.
Bunurile economice reprezintă bogăţia materială acumulată: unelte, utilaje, materii prime, rezerve
financiar –valutare, inventar gospodăresc.
Totalitatea elementelor aparţinând avuţiei naţionale, folosite sau care pot fi folosite ca intrări în activitatea
economică, formează potenţialul economic.
Potenţialul economic (PE) conţine două elemente: rezervele (RZ) şi potenţialul atras în circuitul economic
(factori de producţie –PACE)
PE = RZ + PACE
Avuţia naţională se poate evalua după mai multe metode:
- metoda evaluării directe (obiectivă), care presupune identificarea şi stabilirea valorii elementului la
preţul pieţei; este folosită pentru bunurile economice;
- metoda evaluării indirecte (a capitalizării venitului), care este utilizată pentru resursele naturale ;
- metoda evaluării prin corelare (unui element aparţinând avuţiei naţionale i se stabileşte valoarea
corelându-l cu un alt element deja cunoscut); este folosită pentru evaluarea valorilor spirituale şi chiar
pentru resursele de muncă.

A. ACTIVITATEA UMANĂ
Definiţia activităţii umane
Structura activităţii umane
 Trăsăturile activităţii umane:
Complexa dinamică
Raţională funcţională
Repetabilă are finalitate

B. ACTIVITATEA ECONOMICĂ – FORMĂ A ACTIVITĂŢII UMANE

Activitatea economică are ca obiect asigurarea satisfaceri nevoilor nelimitate cu resurse limitate.
Locul activităţii economice în activitatea umană
Determinările activităţii economice:
obiectivă (relaţia nevoi – resurse)
subiectivă (deciziile factorului uman)
Trăsăturile activităţii economice = Trăsăturile activităţii umane.
Raţionalitatea activităţii economice constă în: conştientizarea acţiunii, respectarea principiilor
(principiul eficienţei), anticiparea efectelor
Obiectivele sistemului activităţii economice: ce se produce, pentru cine se produce, cum se produce, cât
se produce