ISTORIA DREPTULUI

ROMÂNESC
-curs J. Andrei-

1
 CURS 1

PREZENTARE GENERALA:
Asa cum, in universul fizic, exista un singur element de natura duala: lumina care este si
unda si corpuscul, asa si in viata sociala exista un singur element cu natura duala: dreptul,
care este si stiinta si sistem.
a) Stiinta dreptului : reprezinta, prin definitie, un ansamblu de categorii-concept, reguli
si principii de drept exprimate intr-un limbaj specific denumit limbajul stiintei dreptului.
Dreptul ca stiinta si limbajul propriu acestuia au fost creat de romani pe cale
procedurala si pe cale de interpretare. Prin actiunea exercitata asupra dreptului civil, devenit
anacronic in raport cu noile realitati economice si sociale de la sfarsitul Perioadei
Republicane. Astfel, pe de-o parte, magistratii romani, folosind mijloacele procedurale care
le-au fost puse la dispozitie de procedura civila romana, au creat noi formule, adica noi
programe de judecata, pe cale de consecinta noi actiuni si subsecvent noi drepturi subiective
civile extinzand astfel sfera de reglementare juridica. Pe de alta parte, jurisconsultii romani,
sub pretextul interpretarii vechilor dispozitii ale dreptului civil, au utilizat metodele stiintifice
ale analizei, sintezei si din nou analizei extragand noi reguli de drept pe baza solutionarii unui
numar considerabil de cazuri practice (spete) asemanatoare intre ele, reguli pe care le-au
ridicat ulterior la rangul de principii de drept dupa ce le-au verificat intr-o maniera extrem de
riguroasa pe cazuri practice dintre cele mai complicate create pe cale artificiala.

b) Dreptul ca sistem: un ansamblu ierarhizat de norme, institutii si ramuri de drept care

reglementeaza relatiile sociale existente la un moment dat in societate, ceea ce unii autori
denumesc dreptul pozitiv. La origine, in Antichtate, dreptul privit ca sistem era inclus in sfera
mai larga a normelor morale si religioase. Primul sistem de drept in istoria umanitatii care s-a
afirmat ca un sistem distinct de morala si religie este sistemul dreptului roman. Cu toate
acestea, chiar si sistemul dreptului roman are puternice radacini morale si religioase, asa cum
este si firesc pentru ca orice sistem normative trebuie sa isi aiba izvorul in morala si in religie.

In timp ce stiinta dreptului este elementul static si peren, sistemul de drept este
elementul dinamic care evolueaza pe de-o parte in raport de sistemul axiologic al societatii
(sistemul de valori al societatii), iar pe de alta parte in raport de cerintele concrete ale vietii
economice si sociale.
RETINEM: Dreptul roman, alaturi de filozofia greaca si de religia crestina reprezinta pilonii
civilizatiei europene.
Istoria, traditiile, credinta si institutiile reprezinta elementele identitatii nationale ale
oricarui popor. Istoria este memoria colectiva a natiunii, in absenta careia natiunea nu isi
poate cunoaste originea si evolutia si, ca atare, nu isi poate determina in mod constient
viitorul. In acest sens, un mare autor roman, Octavian Paler, preciza ca o tara fara statui si fara
trecut nu are viitor. Istoria dreptului romanesc urmareste si analizeaza originea si evolutia

2
institutiilor juridice si politice ale poporului roman incepand cu stramosii acestuia : tracii si
romanii, continuand cu etnogeneza romaneasca (procesul istoric care a dus la crearea
poporului roman, a limbii romane, si a dreptului national al romanilor, denumit legea tarii).
Istoria dreptului romanesc analizeaza evolutia institutiilor politice romanesti de-a lungul
istoriei poporului roman, terminand cu dreptul scris, care la randul sau este infatisat in toate
etapele istorice ale evolutiei sale. Crearea institutiilor politice si juridice romanesti a avut la
baza sinteza civilizatiilor trace si romane care a insemnat, printre altele, nu doar o sinteza
etnica si lingvistica, ci si o sinteza institutionala. In cadrul acestei sinteze institutionale,
influenta dominanta a revenit, cum este si firesc, elementului roman. Acesta a influentat si
evolutia istorica ulterioara a institutiilor juridice si politice romanesti pana in
contemporaneitate. In procesul constiturii dreptului national si a institutiilor politice ale
poporului român, influenta dreptului roman si a statalitatii romane a fost una directa si
nemijlocita. Aparitia si evolutia dreptului scris in Evul Mediu romanesc, precum si evolutia
institutiilor politico-statale in aceasta perioada au fost si ele marcate de o influenta romana,
insa, de aceasta data, influenta romana nu a fost una directa, ci una mediate pe filiera
bizantina, aceasta intrucat Bizantul a reprezentat instrumentul de adaptare a statului si a
dreptului roman la realitatile economice si sociale ale lumii feudale. In Epoca Moderna,
institutiile juridice si politice romanesti evolueaza din nou sub pecetea directa a Romei, sens
in care codurile adoptate in timpul domniei lui Alexandru Ioan I si cu precadere codul civil de
la 1865, precum si multe dintre elementele de oranizare politica ale statului român modern,
consacrate de Constitutia din 1866 si de legislatia ulterioara, au la baza dreptul roman post
classic, adica dreptul roman din vremea imparatlui Justinian, precum si forme institutionale
ale statului roman. Aceasta situatia s-a mentinut in tara noastra si in epoca interbelica. Dupa
cel de-al Doilea Razboi Mondial, pe fondul instaurarii si consolidarii regimului de ocupatie
sovietice, in perioada 1945-1958, multe dintre instituiile juridice si politice traditionale
romanesti au fost abandonate in favoarea celor de inspiratie straina. Dupa retragerea
trupelor de ocupatie sovietice si afirmarea independentei Romaniei in cadrul lagarului
socialist, se renunta treptat la importurile straine in favoarea solutiilor juridice autohtone, sens
in care sunt adoptate codurile Dongoroz, adica codul penal si cel de procedura penala de la
1969. Prabusirea sistemului socialist si atragerea Romaniei in stucturile institutionale
Europene si Euro-Atlantice au generat un proces rapid de abandonare a traditiilor juridice si
politice romanesti de sorginte(=origine) romana in favoarea celor de inspiratie anglo-saxona.
In acest sens, rand pe rand, marile noastre legi organice din Epoca Moderna: codul civil,
codul comercial, codul de procedura civila, adoptate in timpul domniei lui Alexandru Ioan I,
au fost inlocuite cu noi coduri a caror ineficienta in reglementarea relatiilor sociale a fost
dovedita in scurt timp.

CAP 1:ORGANIZAREA SOCIALA SI NORMELE DE CONDUITA ALE TRACILOR

IN EPOCA PRESTATALA

3
RETINEM : Toate marile civilizatii ale antichitatii s-au nascut si au inflorit, fie de-a lungul
vailor unor fluvii, fie de-a lungul unor masive muntoase, formatiuni geografice care
reprezentau, pe de-o parte instrumente naturale de aparare, iar pe de alta parte ofereau reale
posibilitati de exploatare economica.
Tracii nu au facut exceptie de la aceasta regula, astfel incat poporul trac s-a constituit in
cursul Neoliticului pe un intins areal geografic marginit de 2 lanturi muntoase :
1. Muntii Carpati
2. Muntii Emus(=Balcani)
+ 3 cursuri de ape:
• fluviul Tisa
• fluviul Istru(=Dunarea)
• fluviul Nistru.
Este exact arealul geografic ramas inafara calotei glaciare care a acoperit Europa acum
20.000 ani in timpul ultimei glaciatiuni denumita Glaciatiunea Wurn. Aceasta inseamna ca
teritoriul pe care s-a constituit poporul trac reprezinta vatra vechii Europe, insa marginile
spatiului trac au fost intotdeauna flexibile, sens in care mare nostru istoric Nicolae Iorga arata
ca tracii sunt un popor in miscare, fara hotare. Dupa retragerea ghetarilor asistam la o masiva
colonizare traca dinspre teritoriul de formare atat spre celelalta regiuni ale Europei, cat si spre
Asia Mica.
In Europa tracii s-au intins pe un areal geografic imens marginit la:
 V de Dunarea Panonica si Bratislava
 E de fluviile Hippanis (=Bug) si fluviul Boristene(=Nipru)
 N de Carpatii Padurosi si Cracovia
 S de Marea Egee
Tracii au dezvoltat o stralucita civilizatie pe acest areal geografic,fiind creatorii si
purtatorii, in primul rand ai culturilor neolitice : BOYANG, HAMANGIA SI CUCUTEN ,
in al doilea rand, creatorii si purtatorii Epocii Bronzului, in al treilea rand, creatorii si
purtatorii Epocii Fierului cu cele 2 faze ale acesteia(faza Hallstattsi faza La Tene ), toate
acestea pe arealul geografic pe care l-au locuit. Din aceasta perspectiva, TRACII SUNT
AUTOHTONI IN SPATIUL GEOGRAFIC DE FORMARE SI EXTINDERE.
Neamul tracilor era, dupa Herodot, cel mai numeros neam dupa acela al inzilor. Tracii
poarta diferite denumiri dupa regiunea in care traiesc. Scriitorii antici, mai ales cei greci,
pentru o epoca mai veche, apoi cei latini, pentru o epoca mai recenta, ne ofera informatii
pretioase despre denumirile diferitelor triburi trace pe baza carora au fost identificare
aproximativ 100 de triburi trace. Referindu-ne la triburile trace care locuiau pe teritoriul
actual al Romaniei, cele mai importante erau getii (asa cum erau denumite aceste triburi de
autorii greci, cu referire la zona exterioara a arcului carpatic) si dacii (asa cum erau denumite
de autorii latini triburile din zona intracarpatica). Cu toate acestea, asa cum precizeaza
Strabon in lucrarea sa “Geographia”, getii si dacii vorbeau aceeasi limba si constituiau acelasi
4
popor. Prezenta statornica a triburilor trace, modul de viata si nivelul de economica pe care
acestea l-au atins, precum si sistemul de realizare a conducerii sociale sunt mentionate in
izvoarele istorice grecesti si latine inca din secolul al VI-lea inainte de Hr. Datele transmise de
istoriografia greaca si latina se completeaza in mod corespunzator cu rezultatele cercetarilor
arheologice, intregind imaginea organizarii societatii trace in epoca prestatala. Dintre cele mai
importante marturii ale istoricilor antici despre traci, mentionam:
• HERODOT: in cartea a 4-a a istoriilor sale relateaza expeditia regelui persan Darius
impotriva scitilor din stepele de Nord. Expeditie desfasurata in anul 514 i.Hr. toate neamurile
trace s-au supus regelui persan cu exceptia tribului tracic al getilor care a opus o rezistenta
indarjita, fiind totusi infranti de armata persana, cu toate ca, spune Herodot, erau cei mai viteji
si mai drepti dintre traci.
• TUCIDIDE: in lucrarea sa intitulata “Razboiul Peloponesiac”, vorbeste despre uniunea
de triburi trace a odrizilor din Dobrogea, condusa in secolul al V-lea i. Hr. de regele Sitalcles
si apoi de regele Seuthes. Acelasi istoric mai face o afirmatie extrem de importanta si anume,
arata ca getii si celelalte popoare din aceste tinuturi sunt vecini cu scitii, au aceleasi arme si
aceleasi obiceiuri.
• POMPEIUS TROGUS: se refera la uniunea getilor dunareni condusa de un anume
Rex Histrianorum, care a jucat un rol important in conflictul dintre regele trac al Macedoniei
Filip al II-lea si capetenia scita Atheas.
• STRABON SI ARIAN: descriu cu lux de amanunte expeditia regelui trac Alexandru
cel Mare sau Alexandru Macedon la nordul Dunarii in anul 335 i.Hr.
• IUSTINUS: descrie conflictul regelui trac Oroles cu tribul bastarnilor, iar textele unor
inscriptii descoperite la Histria mentioneaza numele a doi regi traci din timpul getilor:
ZALMODEGIKOS si RHEMAXOS, care in secolul al III-lea i.Hr. isi exercitau autoritatea
asupra cetatilor grecesti de pe tarmul pontului EUXIN(zona Dobrogei)
• DIODOR DIN SICILIA(SICHILIUS) SI POLIANUS SI geograful PAUSANIAS:
infatiseaza pe larg desfasurarea conflictului militar dintre diadohul trac al Machedoniei, regele
Lisimah si regele get Dromichaites, conducatorul unei uniuni de treburi a getilor din Campia
Munteana, conflict care s-a derulat intre anii 300 si 292 i. Hr.
• CURTIUS RUFUS: in lucrarea sa “Historia Alexandriei” vorbeste despre triburile
trace ale getilor de la nordul gurilor Dunarii, care in anul 326 i. Hr. au infrant armata
generalului macedonean Zophyrion
• POMPEIUS TROGUS: incrementa dacorum per rubobostem regem(=cresterea puterii
dacilor sub regele Rubobostes intr-o zona aflata in interiorul arcului carpatic)
=> Concluziile pe care le desprindem din toate aceste relatari, coroborate cu rezultatele
descoperirilor arheologice, sunt urmatoarele:
1. Dacii sunt o populatie sedentara care practica agricultura pe scara larga, inalta
constructii obidane impunatoare, poseda armate puternice si bine echipate
2. Tracii au dezvoltat o stralucita civilizatie a fierului, mai ales in cadrul celei de a doua
varste a fierului, denumita La Tene, caracterizata printr-o puternica dezvoltare a
mestesugurilor, a productiei si a schimburilor de marfuri, ceea ce a dus la acumularea unor

5
bunuri de mare valoare, inclusiv tezaure cu obiecte si podoabe din aur si argint, pe care
agresorii veniti de pretutinduni erau permanent tentati sa le prade
3. Formele de organizare si conducere ale tracilor prezinta elementele societatii gentilice
aflate in plin proces de descompunere, mai ales in ultimul stadiu al acestui proces, si anume
democratia militara a triburilor si a uniunilor de triburi. In cadrul acestui sistem de organizare
sociala, atributiile de conducere sociala apartin poporului inarmat, constituit in Adunarea
poporului, care, intrucat isi expune viata in lupta, este indreptatita sa si decida, adica sa ia cele
mai importante decizii pentru viata comunitatii.
Regii mentionati in izvoarele antice de mai sus nu sunt sefi de stat, ci sunt simplii
conducatori militari ai unor triburi si ai unor uniuni de triburi alesi si revocati de Adunarea
poporului, care le stabileste si atributiile. Se manifesta tot mai puternic tendinta acestor sefi
militari , sprijiniti de aristrocratie gentilico-tribala, aflata in prim proces de construire, de a-si
consolida pozitia, de a o transmite cu titlu ereditar, tendinta care marcheaza tranzitia de la
organizarea gentilico-tribala la organizarea politico-statala. In ceea ce priveste normele de
conduita, in epoca prestatala, relatiile sociale ale tracilor erau reglementate prin norme de
conduita fara caracter juridic, norme care erau aplicate si respectate de buna voie de toti
membrii societatii, intrucat ele erau expresia unui interes social general, avand un pronuntat
caracter religios. Unele dintre aceste obiceiuri au supravietuit sub anumite aspecte si in
societetea feudala, fapt care atesta inca o data continuitatea poporului roman.
HERODOT arata ca fiii puteau cere si obtine de la parinti delimitarea partii care li se
cuvenea din proprietea comuna, semn ca proprietatea private se afla in plin proces de
constituire. In acelasi sens pot fi interpretate si izvoarele care mentioneaza ca la traci furtul
era socotit o foarte grava incalcare a normelor de convietuire sociala. Pentru incheierea
anumitor conventii sau invoieli, tracii utilizau juramantul, insotit de un anumit ceremonial,
asemanator cu procedura infratirii (partile picurau cateva picaturi de sange intr-ocupa cu vin,
isi inmuiau hainele si armele, apoi beau continutul acelei cupe). O alta forma de juramant
practicata de traci este juramantul pe vetrele regale sau pe zeitatile palatului regal. Daca regele
se imbolnavea, se socotea ca unul dintre supusii sai incalcase acest juramant, motiv pentru
care se recurgea la o procedura de aflare a vinovatului, asemanatoare in privinta dublarii
numarului de ghicitori cu institutia juridica feudala a juratorilor.
In privinta casatoriei, poetul grec MENANDRU, referindu-se la o epoca mai veche,
Epoca Bronzului, adica epoca marii familii patriarhale, arata ca tracii practicau poligamia. Din
potriva, poetul roman Horatiu, referindu-se la o perioada mai recenta, Epoca Fierului, adica
epoca micilor familii monogame, arata ca tracii erau monogami si pazeau cu strajnicie
monogamia. La sfarsitul comunei primitive, in societetea traca, femeile aveau un statut social
inferior barbatilor, dovada in acest sens fiind pedeapsa aplicata de regele Oroles si anume sa
faca slujba femeilor lor, slujbe care mai intainte lor li se faceau. Toate aceste reguli de
conduita erau respectate in tip firesc, si nu prin constrangere. Semnificativ in acest sens, un
neam tracic (agatarsii), potrivit lui Aristotel, formulau normele de conduita in versuri si le
invatau pe de rost cantandu-le. In acelasi sens, istoricul Iustinius arata ca scitii respecta
dreptatea in tip firesc, nu prin legi. Herodot mentioneaza ca inca de pe vremea lui Darius, getii
erau cei mai drepti dintre traci

6
 CAP 2:formarea statelor trace
Saltul calitativ de la democratia militara la stat a fost determinat in chip dialectic de
acumularile cantitative reprezentate de transformarile economice si sociale pe care societatea
traca le-a suferit la sfarsit comunei primitive.
PE PLAN ECONOMIC, progresele realizate in cea de a doua varsta a fierului,
constand in perfectionarea uneltelor de munca au dus la cresterea productivitatii muncii,
cresterea productiei agricole si la aparitia si dezvoltarea schimbului de marfuri. Acestea au
fost determinate si au determinat la randul lor intensificarea comertului si a circulatiei
monetare astfel incat , alaturi de monedele grecesti si romane, incep sa fie puse in circulatie si
monedele proprii ale dinastiilor tracice , batute in atelierele locale, inclusiv monede de aur,
denumite cosoni.
PE PLAN SOCIAL, se remarca aparitia si adancirea stratificarii sociale, adica
diferentierea dintre bogati si saraci, oglindita de descoperirile arheologice care au pus in
evidenta morminte cu un bogat inventar in obiecte de podoaba si arme, precum si mari
constructii, care contrasteaza cu asezarile si mormintele saracacioase ale marii mase a
membrilor societatii. Stratificarea sociala a dus la formarea celor 2 clase antagoniste, la
aparitia relatiilor de exploatare pe fondul deposedarii de pamant a unor obsti si constituirii de
mari latifundii, adica de mari proprietati private, apartinand aristocratiei gentilico-tribale.
Aceasta acapareaza si uriasele prazi de razboi, plasandu-se in fruntea societatii trace. Pe de
alta parte, asistam la slabirea solidaritatii gentilice, bazata pe legaturile de rudenie intre
membrii comunitatii sociale. Acesta este contextual istoric in care apare statul, ca un
instrument in mana clasei dominante, menit sa asigure functionarea unei fortei publice
distincte si separate de masa membrilor societatii. Criteriile pe baza carora distingem intre
gentilic si statal sunt urmatoarele:
1. Criteriul stratificarii sociale
2. Criteriul teritorial: potrivit acestui criteriu, apartenenta individului la colectivitatea
organizata in stat se realizeaza nu in functie de legatura sau relatia de rudenie, ci in functie de
teritoriul locuit, aflat sub jurisdictia statului respectiv
Acest din urma criteriu, criteriul teritorial, inlocuieste definitive criteriul rudeniei de
sange pe baza caruia se realiza apartenenta individului la colectivitate in cadrul societatii
gintilico-tribale. In afara acestor factori interni, procesul de constituire a unora dintre statele
trace, a fost grabit si de o serie de factori externi, spre pilda:ascensiunea puterii romane si
expansiunea romana in afara Peninsulei Italice, in bazinul Marii Mediterane, totodata slabirea
puterii celtilor si ilirilor in luptele cu romanii.
Examinam statele trace constituite pe arealul geografic de raspandire a poporului trac:
1. Regatul Odrizilor: infiintat, potrivit legendei, in anul 500 inainte de Hr., regat care a
fost incorporate ulterior de catre regele Filip al II-lea in regatul trac al Macedoniei, iar dupa
destramarea Imperiului Macedonean, Regatul Odrizilor si-a redobandit identitatea politica,

7
pana in anul 46 i. Hr., cand devinde provincie romana, dupa ce anterior fusese transformat din
regat independent in stat clientelar Romei
2. Regatul trac al Dardanilor: infiintat in sec III i. Hr. pe un areal geografic care incepe
la confluenta Dunarii cu Drava, se continua pe valea Moravei pana la varsarea acesteia in
Dunare, apoi dincolo de localitatea Anaisus, pe valea Vardarului, pana la Scopje. Acest regat
trac a fost incorporat Imperiului Roman in anii 76-74 i.Hr.
3. Regatul trac al Iliriei: constituit in N-V Peninsulei Balcanice, teritoriul actual al
Albaniei, Muntenegrului, coasta dalmata si o parte a Panoniei, regatul fiind cucerit de romani
in anul 168 i.Hr.
4. Regatul trac al Epirului: se intindea din zona Muntilor Pindului pana la Marea
Ionica, a fost intemeiat in secolul al IV-lea i.Hr. de regele Algeta. A atins apogeul in timpul
domniei regelui Pius, cel care a purtat mai multe razboaie cu statul roman, fiind insa in cele
din urma invins in batalia de la Benevehtum din anul 275 i.Hr. Dupa aceasta infrangere,
Epirul devine stat clientelar Romei, fiind incorporate in Imperiul Roman in anul 167 i.Hr.
5. Regatul trac al Macedoniei sau Imperiul traco-macedonean: infiintat in 795 inainte
de Hr. de regele CARAN. Acest regat a avut victorii in razboaiele cu statele grecesti, apoi cu
Imperiul Persan, devenind un imperiu cu o vocative universala in timpul domniei lui
Alexandru al III-lea cel Mare, zis si Alexandru Macedon. Perioada lui Alexandru Macedon a
fost o perioada in care s-a declansat un proces de stralucita sinteza intre civilizatia traca,
greaca si persana, rezultand civilizatia elenistica, ca punte intre Orient si Occident, adica intre
Asia si Europa. Alexandru Macedon a pus capat pana in zilele noastre suprematiei Orientului
asupra Europei. Dupa moartea sa si dupa destramarea Imperiului traco-machedonean,diadohul
Lysimah devine rege al Macedoniei, unul dintre statele elenistice constituite pe
teritoriul(ruinele) fostului imperiu traco-machedonean. Ultimul rege trac machedonean,
Perseu, a fost infrant in anul 168 si in 146 i.Hr., Regatul trac al Macedoniei impreuna cu toate
statele din S Peninsulei grecesti se transforma in provincie romana, sunt incorporate in
Imperiul Roman.
6. Regatul trac al Pontului: intemeiat in sec al IV-lea i.Hr. pe coasta tratoliana a
Pontului Euxide al Marii Negre. Acest regat si-a extins permanent frontierele, cunoscandu-si
apogeul in timpul regelui Mitriade al VI-lea Eupato, care a intrat intr-un conflict fatal cu statul
roman, declansand razboaiele mitridaice,sfarsite cu Victoria Romei, astfel incat in anul 64
i.Hr. si acest regat trac devine provincie romana.
7. Regatul trac intemeiat de regele Burebista: era o capetenie geta din Campia
Munteana, care ajutat de marele preot Deceneu, un dac din zona Muntilor Orastiei, a pus
capat razboaielor interne care ii divizau pe traci si i-a facut pe acestia sa asculte de poruncile
lui, ne spune Strabo, intemeind o mare stapanire, de a carei putere se temeau toti vecinii,
inclusive romanii aflati in acea vreme la apogeul expansiunii lor militare inspre N Peninsulei
Balcanice. Burebista si Deceneu au intreprins mai multe reforme, in directia constituirii
acestui stat trac:
• O reforma politica, constand in unificarea triburilor trace sub aceeasi putere politica
• O reforma religioasa, costand in unificarea credintelor disperate ale triburilor trace
intr-un system politeist unic

8
• O reforma administrativa, constand in mutarea centrului de putere al noului stat trac
din Campia Munteanu in interiorul arcului carpatic, in zona Muntilor Orastiei, prin
construirea unei noi capitale, Sarmisegetusa, care era inconjurata de un sistem vast de cetati si
puncte fortificate de aparare
Informatiile despre Burebista pe care ni le-a transmis Strabo sunt confirmate de alte
izvoare antice, cum ar fi inscriptia de la mormantul lui Acornion de la Dionisopolis in care se
arata ca Burebista ajunsese cel mai mare dintre regii traci, stapan al tuturor tinuturilo de
dincolo si de dincoace de Dunare. La terminarea procesului de unificarea triburilor trace,
subsecvent izbanzilor militare pe care Burebista le-a repurtat impotriva celtilor, statul lui
Burebista s-a intins pe un areal geografic extrem de larg, delimitat la :
• N: Carpatii Padurosi
• S: Muntii Balcani
• E: Gurile Bugului
• V: Dunarea MIjlocie
ORGANIZAREA STATULUI TRAC A LUI BUREBISTA
Puterea suprema in stat era detinuta de rege ca varf al ierarhiei al aparatului de stat si al
aristocratiei trace. Burebista si Decebal au fost fii de regi, insa avem si o particularitate a
sistemului succesiunii la tron, in sensul vocatiei succesorale pe care nu o au doar fiul regelui,
ci si fratele regeleui si Marele Preot. Marele preot este un vice rege a carui putere religioasa
completeeaza puterea laica a regelui. Conform lui Iordanes si Dio Casius, marii preoti
detineau o putere aproape regala, iar rolul foarte imp care revenea puterii religioase, se
explica prin aceea ca regii traci si varfurile aristocratiei trace erau interesati sa acrediteze ca la
Roma ideea divina a legilor, context in care, preotii, singurii in masura sa interpreteze vointa
zeilor le reveneau si principalele atributiuni judecatoresti. Marele preot era si judecatorul
suprem in statul trac al lui Burebista, desi este o chestiune controversata, pt ca despre
Comosicus stim ca era judecatorul suprem, dar el cumula calitatea de rege cu cea de
judecator. In statul trac preotii au fost principalul factor prin intermediul caruia s a elaborat in
sens formal si s-a impus sistemul de drept trac. Pe langa rege si mare preot exista si o curte a
regelui compusa din sfetnici si executanti ai poruncilor regale, desi nu exista date concrete cu
privire la organizarea sistemului puterii centrale in statul lui Burebista, stim doar ca acestia se
bucurau de continuitate si stabilitate in exercitarea functiilor lor, dovada fiind activitatea
indelungata pe care Acornion a avut-o in calitate de sfetnic al lui Burebista.

Sistemul dregatoriilor de la curtea lui Burebista si a urmasilor era organizat dupa

modelul statelor elenistice, iar in cadrul acestui sistem se contureaza si o oarecare ierarhie, in
sensul ca Acornion este primul sfetnic al lui Burebista, iar Vezina al lui Decebal. Izvoarele
istorice ne dau informatii pretioase cu privire la organizarea locala.

ORGANIZAREA LOCALA

9
 Suidas arata ca inante de instaurarea dominatiei romane, in Tracia erau unii pusi mai mari
pentru treburile agricole (dregatori locali cu atributiuni administrative) si cei pusi la paza
cetatii (dregatori locali cu atributiuni militare).
Aceasta inseamna ca teritoriul era impartit in unitati administrativ-teritoriale, iar treburile
agricole erau dirijate si supravegheate prin organe specializate ale statului, aceasta arata
ponderea si importanta pe care agricultura o avea in viata economica a statului.
Principala atributiune a acestor functionari administrativi era supravegherea distribuirii
periodice a loturilor de cultura conform sistemului asolamentului intre membrii obstilor
satesti, precum si supravegherea distribuirii recoltelor obtinute pe aceste loturi de catre
membrii obstei. Distribuire care se facea atat intre membrii obstei cat si in raport cu statul
trac.
Existau dregatori militari, astfel statul trac dispunea de un vast sistem de aparare alcatuit
din cetati construite pe intregul teritoriu al statului trac.

ESENTA SI FORMA STATULUI TRAC

-dpdv al esentei sale, statul trac al lui Burebista , spre deosebire de celelalte regate trace, a fost
un stat sclavagist incepator cu particularitati care il apropie de statele bazate pe modul de
produxtie tributal sau asiatic. Aceasta intrucat in scurta sa perioada istorica, de la Burebista la
Decebal, statul nu s a putut desavarsi acemenea celorlalte state trace ca un stat sclavagist de
tip clasic.

STRATIFICAREA SOCIALA IN REGAT

- a fost observata de Diohicrostorum, Diocasius, Iordanes, care ne-au transmis denumirile

categoriilor sociale ale tracilor
 Tarabostes/Pileati-cei bogati
 Comati/Capilati- patura saraca a societatii

Toti factorii de conducere in statul trac al lui Buresbista erau desemnati si recrutati din
randul Tarabostilor. Cu toate ca s-a practicat in anumite domenii ale vietii sociale si
economice pe proprietatile private si in mine, relatiile de productie sclavagiste nu au atins
nivelul clasic. Astfel statul strac a dezvoltat un sclavagism sporadic, patriarhal.
Baza productiei=munca oamenilor saraci sau liberi grupati in obstile satesti teritoriale
(tarani+mestesugari)

10
 Alaturi de latifundiile aristocratiei trace aflate in plin proces de consolidare si extindere,
se mentine pe scara larga proprietatea devalmasa a obstilor satesti.
O alta caracteristica a statului este monopolul pe care regele trac il are asupra minelor de
aur din zona muntilor apuse.
Forma este aceea a unei monarhii cu un pronuntat caracter militar. Strabo
denumeste stapanirea exercitata de Burebista "imperiu", iar o inscriptie din Siria denumeste
stapanirea lui Decebal "regat". Imparatul Domitian a recunoscut puterea monarhica a lui
Decebal atunci cand personal i-a inmanat diadema de rege, conducator al unui stat clientelar
Romei.
Caracterul militar nu reprezinta o expresie a primitivismului statal, ci este o consecinta a
permanentului pericol extern cu care statelel se confrunta inca de la intemeierea lor.
O alta caracteristica este alternanta puterii laice cu cea religioasa in competenta aceeasi
persoane sau a unor persoane diferite. Tendinta de contopire a acestor atributii supreme nu s-
a putut implini in scurta perioada de existenta monarhiei trace de la nordul Dunarii.

DREPTUL TRAC

Odata cu formarea statului trac s-a consituit si dreptul trac, alcatuit din normele juridice
care iau locul obiceiurilor sau cutumelor nejuridice din perioada democratiei militare. Astfel,
dreptul trac s-a consituit pe trei cai:
1. Unele dintre vechile obiceiuri ale epocii prestatale, acele convenabile si utile clasei
dominante aflate in plin proces de constituire au fost preluate si sanctionate de stat, devenind
obiceiuri juridice
2. Prin impunerea unor noi comportamente corespunzatoare noilor cerinte sau noilor
realitati economice si sociale ale organizarii de tip statal au fost sanctionate de catre puterea
politica noi obiceiuri juridice
3. Pe langa dreptul nescris exprimat in forma cutumelor, in statul trac al lui Burebista s-a
elaborate si un sistem de legi scrise care nu ne-au parvenit pe cale directa, dar despre care
autorii antici vorbesc. Astfel, Strabo si Iordanes arata ca legile tracilor au fost adoptate in
vremea lui Burebista care pretindea ca i-au fost inspirate de catre zei. Aceste legi, spun autorii
antici s-au transmis din generatie in generatie pana in vremea lui Iordanes (sec. VI d.Hr.)
De mentionat si de retinut ca prin aceste legi nu s-a facut o simpla codificare a
obiceiurilor ca in cazul Legii celor 12 table de la Roma, ci s-au impus reguli noi, intrucat
potrivit istoricilor pe care i-am mentionat, aceste legi cuprind porunci ale regelui. Regele
Burebista a recurs la autoritatea religiei pentru a se face ascultat de popor si pentru a dubla
autoritatea de stata cu cea religioasa in asigurarea respectarii legilor.
Institutiile juridice al dreptului trac nu ne sunt cunoscute in amanunt, intrucat textele
vechilor legi nu ne-au parvenit pe cale directa, insa le putem reconstitui in linii générale pe
baza unor izvoare istorice indirecte si a urmelor pe care aceste institutii le-au lasat asupra
dreptului de mai tarziu.
11
 O institutie reglementata de dreptul trac si in orice sistem de drept este cea a proprietatii,
deoarece proprietatea este expresia juridica a libertatii. Conditia esentiala pentru a fi liber este
aceea de a fi proprietar.
In materia proprietatii, tracii au cunoscut alaturi de proprietatea privata a tarabostilor, a
aristocratiei si proprietatea comuna devalmasa a obstilor satesti sau teritoriale. Proprietatea
privata este atestata de Criston care mentioneaza ca in statul trac exista mari proprietari de
pamanturi si vite, iar, pede alta parte, vanzarea sclavilor pe pietele statului roman era o
practica frecventa a triburilor trace. Rezulta ca obiectul proprietatii private il constituie
pamantul, vitele si sclavii, iar titularii dreptului de proprietate privata sunt tarabostii. In ceea
ce priveste proprietatea obsteasca, fizionomia ei a putut fi reconstituita pe baza unor versuri
din odele poetului roman Horatiu, conform carora pamanturile obstilor nu erau potarnicite, se
aflau in proprietatea comuna devalmasa a membrilor obstei la fel ca recoltele de pe aceste
terenuri. In perimetrul obstilor satesti cultivarea terenurilor se facea in sistemul asolamentului
anual in sensul ca pamantul pamantul obstei era impartit in loturi de cultura, atribuite annual
prin tragere la sorti, in folosinta individuala a fiecarei familii din obste. In anul urmator se
proceda la o redistribuire tot prin sistemul tragerii la sorti a acestor loturi de cultura intre
familiile din obste.

12
 CURS 2
PRINCIPALELE INSTITUTII ALE DREPTULUI TRAC

INSTITUTIA CASATORIEI
Autorii antici ne ofera info pretioase, de ex Herodot arata ca , la traci, casatoria se
realizeaza printr-un contract de cumparare a sotiei de la parintii ei de catre barbat, femeia
aflandu-se intr-o stare de inferioritate fata de sot, fapt conf si de poetul roman Ovidiu, care vb
despre muncile grele pe care, la traci, sotia trebuia sa le indeplineasca in cadrul gospodariei.
Poetul roman Horatiu, referindu-se la familia traca, arata si el ca tracii erau monogami si
pazeau cu strasnicie monogamia. Este mentionata, totodata, si practica zestrei pe care romanii
o numeau DOTA, institutie confirmata si prin pastrarea in voc lb romane a acestui termen de
sorginte traca, alaturi de termenul roman, acela de DOTA.
Totusi, Horatiu precizeaza ca principala zestre a femeii trace nu o reprezentau bunurile
acesteia, ci virtutea sa.

Un alt domeniu de reglementare a dreptului trac l-a constituit DREPTUL PENAL. In

aceasta materie, principalele institutii ale dreptului trac vizeaza apararea statului si a
proprietatii private. Informatii concrete referitoare la reglementarile de drept penal avem
numai in privinta ADULTERULUI, despre care Horatiu arata ca este pedepsit cu moartea.
Desi, dpdv formal juridic, atributiile realizarii justitiei au fost preluate de organele statului
trac, totusi, i anumite cazuri, in special in cazurile de vatamare corporala, a continuat sa se
aplice si vechiul sistem al razbunarii sangelui.
ORGANIZAREA ACT DE JUDECATA a fost una dintre preocuparile principale ale
statului trac, spre ex, autorii antici precizeaza, in acest sesn, ca regele trac Comosicus se
ocupa de organizarea si judecaraea proceselor in calitate de JUDECATOR SUPREM. La
randul sau, poetul roman Ovidiu arata ca tracii utilizau duelul judiciar, ca mijloc de
solutionare a litigiilor.

IN DOMENIUL RELATIILOR INTERNATIONALE, autorii antici semnaleaza rolul pe

care preotii traci, asemanatori preotilor romani, il au in cadrl ceremonialului incheierii
tratatelor cu alte popoare.

13
 ORGANIZAREA DE STAT A PROVINCIILOR TRACE IN CADRUL STATULUI
ROMAN

Istoria tracilor nu poate fi desprinsa de istoria Romei, intrucat, pe de o parte, in cadrul

colonizarii trace, surplusul de populatie din arealul de formare a neamului trac s-a revarsat in
aproape toata Europa, inclusiv in Pen Italica, sens in care Herodot spune ca etruscii, unul
dintre cele trei triburi fondatoare ale Romei, au venit in Italia dupa ce parasisera Lidia, o tara
despre care stim ca era locuita si de triburi trace. In acelasi sens, imparatul Traian, patrunzand
in regatul dac al lui Decebal, spunea ca ,,m-am intors in tara stramosilor mei”. Pe de alta
parte, unitatea triburilor trace s-a realizat in cadrul statului roman. Romanii sunt aceia care i-
au unificat pe traci, in cadrul acelorasi frontiere, si anume, frontierele statului roman, iar, in
epoca postclasica a Romei, a avut loc o sinteza intre civilizatia romana si civilizatia traca,
tracii dominand Imperiul Roman tarziu, dupa stingerea dinastiei Severilor, si pana la caderea
Imp Roman de Apus. Astfel, jumatate dintre imparatii romani au fost de origine TRACA.
Rand pe rand, incepand din sec II i.Hr., regatele trace au cazut sub dominatia romana,
ultimul regat trac fiind regatul dac al lui Decebal, care a cazut sub dominatia romana in urma
razboaielor purtate intre 101-102 si 105-106 d.Hr. Desi romanii au cucerit cea mai mare parte
a teritoriului regatului trac al lui Decebal, au ramas in continuare locuite de tracii liberi
importante teritorii, si anume: CRISANA, MARAMURESUL, N si E MOLDOVEI PANA
LA NIPRU. Cea mai mare parte a teritoriului cucerit de romani in urma razboaielor purtate
impotriva lui Decebal a fost inclusa administrativ in provincia roman DACIA, care este
ultima prov traca inglobata in statul roman. Insa, o parte dintre teritoriile cucerite de romani in
cadrul ultimelor razboaie purtate cu triburile trace, a fost inclusa dpdv administrativ in
provincia MOESIA INFERIOARA, si anume: MUNTENIA, coltul S-E al TRANSILVANIEI
(acea parte cuprinsa intre Olt si Carpati), precum si S MOLDOVEI.

ETAPELE ORGANIZARII PROVINCIEI DACIA SUB DOMINATIA ROMANA

De-a lungul stapanirii romane, provincia Dacia a cunoscut mai multe etape ale organizarii
ei administrative, astfel:
-intre 106-117: Dacia s-a mentinut ca o prov UNITARA, avand,  la V- fluviul Tisa de la
confluenta cu flluviul Dunarea, pana la varsarea ..........Pana la pasul Oituz si al Crapatilor
Meridionali pana la Bran, de unde se continua cu o lini care cobora diagonal, pana la Dunare
la S: Dunarea, din punctul de confluenta cu Tisa, si pana la varsarea in punctul Euxid.
- La moartea imp Traian, in anul 117, noul imparat Hadrian realizeaza prima REFORMA
ADMINISTRATIVA a provinciei DACIA, in sensul ca abandoneaza sudul Moldovei si cea
mai mare parte a Campiei Muntene, teritorii greu de aparat, si imparte restul teritoriului
cucerit in 2 provincii:
1.DACIA INFERIOARA cuprinzand coltul S-E al Transilvaniei si Oltenia
2.DACIA SUPERIOARA- cuprinzand Banatul si restul Trans

14
-tot imp Hadrian, in anul 124, desprinde din Dacia Superioara teritoriul situat la N de Adris si
de Muresul Superior, formand o noua provincie, si anume DACIA POROLISENSIS
-imparatul Marc Aureliu intreprinde ultima reorganizare administrativa a provinciei Dacia, in
sensul ca, in anul 167, uneste Dacia Inferioara cu Dacia Superioara, formand DACIA
APULENSIS, iar, in anul urmator, desprinde din DACIA APULENSIS Banatul, dupa alti
autori, Oltenia, formand DACIA MALVENSIS, si mentine Dacia POROLISENSIS in vechile
sale granite.

ORGANELE CENTRALE DE CONDUCERE ALE PROVINCIEI ROMANE DACIA

Provinciile romane erau de 2 categorii:
1)PROVINCII PACIFICATE (SENATORIALE) administrate de Senatul Romei
2)PROVINCII NEPACIFICATE (IMPERIALE)- administrate de catre imparat.
Dacia a fost o provincie IMPERIALA, condusa de catre imparat prin intermediul unui
reprezentant al sau, un guvernator care purta titulatura de LEGATUS AUGUSTI PRO
PRETORAE. Acest guvernator era recrutat dintre membrii ordinului senatorial si avea rang
consular, adica fusese consul la Roma, astfel incat el dispunea de IMPERIUM PRO
CONSULARE, adica puterea de comanda a consulului, in sensul ca putea comanda mai multe
legiuni romane si exercita la nivelul provinciei, puterea suprema: militara, administrativa si
judecatoreasca.
Resedinta regatului imp al Daciei era in capitala provinciei, COLONIA ULPIA
TRAIANA AUGUSTA DACICA SARMISEGETUSA. Aceasta situatie se mentine si dupa
prima reorganizare administrativ-teritoriala in Dacia Superioara, cu deosebirea ca regatul
imperial al Daciei Superioare era recrutat dintre membrii ordinului senatorial, dar avea rang
PRETORIAN, in sensul ca fusese pretor la Roma, astfel incat el putea comanda o sg legiune-
LEGIUNEA A 13-A GEMINA, care stationa in castrul de la Apulum. Resedinta regatului
imperial al Daciei Superioare era tot la Apulum, insa capitala provinciei ramane Colonia
Ulpia Traiana.
DACIA INFERIOARA era o provincie PROCURATORIANA, condusa de un
procurator augusti denumit si PRESES. El era recrutat dintre membrii ordinului ecvestru,
adica era un cavaler, si se buca de IUS GLADI (dreptul sabiei, care ii conferea puteri depline
judiciare si militare). Capitala acestei provincii, precum si resedinta guvernatorului sau se
aflau la DROBETA.
DACIA POROLISENSIS este si ea o prov PROCURATORIANA, procuratorul prezidial
al provinciei avand resedinta la NAPOCA, unde se afla si capitala acestei provincii.
Dupa ultima reorganizare ad-terit, DACIA MALVENSIS este o provincie
PROCURATORIANA, condusa de un procurator prezidial, cu resedinta la MALVA.
In Dacia Porolisensis, atributiile de guvernator sunt preluate de comandantul LEGIUNII
A 5-A MACEDONICA, transferata din Dobrogea in castrul de la Potaisa pentru a asigura
apararea Limesului de N.
15
 Guvernatorul Daciei Apulensis redobandeste importanta de odinioara, in sensul ca el
coordoneaza acum conducerea celor 3 provincii Dacia pe plan: militar, administrativ si
judiciar cu titlul de LEGATUS AUGUSTI PRO PRETORAE DACIARUM TRIUM. El este
recrutat ca odinioara dintre membrii ordinului senatorial si are rang CONSULAR, putand
comanda mai multe legiuni romane.
Unitatea celor 3 provincii Dacia este intarita si prin faptul ca, incepand din timpul
domniei lui Alexandru Sever, Colonia Ulpia Traiana devine METROPOLIS a celor 3 Dacii.
Tot la nivel central, functiona in Dacia, incepand din vremea domniei lui marc Aurelum,
un CONCILIUM-PROVINCIAE (CONCILIUM DACIARUM TRIUM), adica o adunare
provinciala alcatuita din delegati ale oraselor din Dacia. Acestia se intruneau o data pe an, la
Colonia Ulpia Traiana, in Palatul Augustalilor, membrii acestei adunari apartinand
ORDINULUI ECVESTRU si ORDINULUI DECURIONILOR, si alegeau dintre ei un
presedinte al adunarii, care indeplinea si functia de PREOT AL CULTULUI IMPERIAL in
Dacia (,,SACERDOS ARE AUGUSTI”).
Concilum provinciae era un organ consultativ cu atributiuni restranse limitate la
discutarea problemelor de interes general ale oraselor si provinciilor si sustinerea acestor
interese provinciale in fata administratiei imperiale, sens in care membrii acestei adunari
puteau adresa plangeri imparatului in legatura cu eventualele abuzuri ale magistratilor si
functionarilor provinciali. In realitate, principala menire a acestei adunari era intretinerea
fultului imperial si al Romei, in scopul intaririi unitatii provinciilor, a loialitatii si
devotamentului provincialilor fata de puterea romana.
In ceea ce priveste administrarea finantelor prov, ea revenea unui PROCURATOR
FINANCIAR, cu sediul la Colonia Ulpia Traiana, unde se centralizau datele privind
impozitele si celelalte surse de venituri ale Daciei (,,TABULARUM PROVINCIAE”).
Procuratorul financiar era subordonat regatului imperial al Daciei, fiind recrutat dintre
membrii ordinului ecvestru. El avea in subordine un intreg aparat fiscal, alcatuit din: contabili,
registratori si casieri. Aceasta organizare financiara a continuat si dupa reorganizarile
succesive ale provinciei Dacia, in: Dacia Superioara, Dacia Apulensis. Atunci cand locul
guvernatorului consular al Daciei Apulensis era vacant, interimatul conducerii celor 3 Dacii
era asigurat de procuratorul financiar al acestei provincii, care era competent sa actioneze ca
un viceguvernator.
In Dacia Inferioara, Dacia Porolisensis si Dacia Malvensis, atributiile financiare
apartineau procuartorilor prezidiali ai acestor provincii, iar, in Dacia Porolisensis, dupa ce
conducerea provinciei a fost incredintata comandantului Legiunii a 5-a Macedonica,
atributiile financiare, in aceasta provincie, au revenit unui procurator financiar SPECIAL,
competent sa actioneze ca un VICEPRESES. In vederea stabilirii impozitelor, se realizau de
catre MAGISTRATI SPECIALIZATI denumiti DUMVIRI QUIQUENALES, recensaminte
ale bunurilor si persoanelor din 5 in 5 ani. Impozitele percepute in provincii erau de 2
categorii:
1.IMPOZITE DIRECTE=TRIBUTA
2.IMPOZITE INDIRECTE=VECTIGALIA.

16
 Impozitele directe erau: -TRIBUTUM, SOLII sau STIPENDIUM, care este un impozit
funduar, platibil atat pe fondurile locative, cat si pe fondurile de pamant si
-TRIBUTUM CAPITIS- impozit personal, platibil atat de catre cetatenii romani, cat si de
catre peregrini (necetateni).
Impozitele indirecte erau:
- impozitul de 5% pe mosteniri si eliberari de sclavi
-de 4%- pe vanzarile de sclavi
-de 1% pe vanzarea altor marfuri
-de 2,5%- pe circulatia marfurilor si a persoanelor  CEL MAI IMPORTANT IMPOZIT
INDIRECT CARE ERA PERCEPUT IN PROVINCIILE ROMANE. Incasarea acestei taxe
vamale de 2,5% au fost organizate pe intregul teritoriu al Daciei, atat la granite, cat si in
interirorul provinciei, puncte (oficii) vamale numite STATIONES, conduse de sclavi
imperiali, iar supravegherea incasarii acestei taxe vamale a fost incredintata, la inceput, unor
arendasi numiti CONDUCTORES, organizati in soc de republicani, iar, dupa ref lui Marc
Aureliu (169), perceptia acestei taxe vamale a fost incredintata unor procuratori vamali,
recrutati dintre membrii ordinului ecvestru.

ORG ARMATEI IN PROV DACIA

De-a lungul stap romane, in prov Dacia au stationat mai multe legiuni romane:
-Legiunea a 3-a Flavia Telis
-Legiunea I Adriutics, insa acestea au fost, ulterior, transferate in alte prov
-Legiunea a 5-a Macedonica- transferata de Marc Aureliu din Dobrogea la Potaisa pt aparaea
granitei de N a Daciei Porolisensis
-Legiunea a 13-a Gemina- sg legiune romana care a stationat in Dacia permanent, de la
cucerire si pana la Retragerea Aureliana, cu sediul la Apulum, aflata in subordinea regatului
imperial de rang consular al Daciei, apoi a regi mp de ord pretorian al Daciei Superioare, iar,
dupa reforma lui Marc Aureliu, in subordinea regatului consular al celor 3 Dacii.
Legiunile romane dispuneau de un teritoriu propriu care era utilizat pt nevoile economice
ale armatei romane, iar populatia de pe acest teritoriu era obligata sa presteze anumite servicii
si corvezi in folosul armatei romane. In afara legiunilor pe care le-am mentionat, in Dacia au
mai stationat si trupe auxiliare denumite COHORTE si ALAE, precum si detasamente mixte
denumite NUMERI. Apararea provinciei era asigurata de un sistem de vale, case si castele.
Efectivul total al armatei romane din Dacia era de 50000 de soldati, adica 1/10 din armata Imp
Roman.

ORGANIZAREA LOCALA A PROVINCIEI DACIA

17
 In Dacia romana, au existat atat atasezari urbane, cat si rurale. Localitatile urbane erau de 2
categorii:
-Colonii- centre urbane puternic romanizate, locuitorii lor, in majoritate, cetateni romani,
bucurandu-se de plenitudinea drepturilor civile si politice. Unele dintre aceste colonii
beneficiau de JUS ITALICUM, care este o fictiune juridica potrivit careia teritoriul acestor
colonii era asimilat teritoriului Italiei, astfel incat cetatenii romani care locuiau in aceste
colonii puteau exercita PROPRIETATEA CVIRITARA asupra pamantului, fiind, astfel,
scutiti de plata impozitului funduar denumit TRIBUTUM SOLII (STIPENDIUM).
-Municipii- aveau o pozitie inferioara coloniilor, locuitorii lor bucurandu-se de un statut
juridic intermediar intre cetateni si peregrini, desi, in perioada stapanirii romane a daciei,
delimitarea, la origine foarte stricta, a oraselor romane incepuse sa se estompeze. Cu exceptia
Coloniei Ulpia Traiana, toate orasele din provincia Dacia au fost vechi asezari trace, ridicate
succesiv la rangul de municipiu, apoi la rangul de colonie, cu exceptia ROMULA, toate
orasele din prov Dacia si-au pastrat vechile denumiri dace.
Orasele din provinciile romane se bucurau de o conducere autonoma exercitata numai de
cetatenii romani. Toate aceste orase aveau o conducere asemanatoare, intrucat toate aveau un
sg model de organizare, si anume Cetatea Eterna, Roma. Un autor latin, pe numele sau Aulu
Geliu, in lucrarea ,,NOCTES ATICE”, desemna orasele imperiului ca ,,mici efigii ale
poporului roman” (,,efigies parvae simulcvre populi romani”).
Conducerea suprema, in colonii si municipii, era exrrcitata de un consiliu municipal,
denumit si SENAT MUNICIPAL, asemanator Senatului Romei. Membrii sai alcatuiau ORDO
DECORIONUM. Nr-ul decourionilor din Senatul municipal era cuprins intre 30 si 50, fiind
stabilit in actul de intemeiere a orasului in raport de numarul cetatenilor romani din oras.
Membrii Senatelor municipale erau desemnati din 5 in 5 ani de catre DUMVIRII
CVINCVENALES (magistratii insarcinati cu efectuarea recensamantului bunurilor si
persoanelor). Pt a fi ales ca membru al Senatului municipal, o pers trebuia sa indeplineasca
cumulativ 3 conditii:
1.Sa fie cetatean roman in genium, adica nascut din parinti care au fost intotdeauna oameni
liberi, ulterior s-a admins sa fie nascut si din parinti care odinioara fusesera sclavi.
2.Sa aiba varsta min de 25 de ani.
3.Sa aiba o avere de cel putin 100 000 serteti.
Erau preferati aceia care indeplinisera imp magistraturi municipale si sacerdotale.
In epoca stapanirii romane a Daciei, ordinul decurionilor ajunsese in Imp Roman la
apogeul puterii sale politice si militare, dovada in acest sens fiind o inscriptie descoperita la
Drobeta in care acest ordin era desemnat prin sintagma ,,ORDO SPLENDISIMUS”.
Principalele atributii ale Senatelor municipale erau:
-atribuirea de terenuri
-solutionarea problemelor edictare
-organizarea spectacolelor si a jocurilor publice
-coordonarea activitatii administrative si fiscale
18
-indeplinirea obligatiilor de cult
-cinstirea persoanei imparatului si a conducatorilor provinciei
-alegerea magistratilor municipali si sacerdotali.
MAGISTRATII SUPERIORI erau denumiti, in colonii, DUMVIRII JURE DICUNDO,
iar, in municipii, CUATOR VIRII JURE DICUNDO. Ei erau alesi pe termen de un an dintre
decurioni si aveau atributiuni executive si judiciare. Alti magistrati municipali erau
1.EDILES (edilii), insarcinati cu:
- politia oraselor
-aprovizionarea pietelor
-intretinerea strazilor si cladirilor.
2. Cvestores se ocupau cu administrarea finantelor si a bunurilor orasului In subordinea
caestor magistrati civili, exista un aparat de functionari si slujbasi marunti
denumiti ,,APARITORES”.
3. Magistratii SACERDOTALI (preotii municipali_- alesi de ordinul decurionilor. Cea mai
inalta magistratura sacerdotala era aceea de
1)PONTIFEX, ales dintre decurioni,
2)urmau FLAMINES (flaminii- preotii cultelor zeilor principali, cum este, de ex, flaminul lui
Jupiter), insarcinati cu efectuarea sacrificiilor publice
3)AUGURII.
In cel de-al doilea esalon al conducerii oraselor, dupa decurioni, se aflau AUGUSTALII.
Ordinul augustalilor era alcatuit din persoanele care nu aveau acces la decurionat si, in
consecinta, nici la magistraturile municipale. Augustalii erau alesi pe viata de catre decurioni,
avand misiunea de a intretine cultul Romei si al imparatului, sens in care ei trebuiau sa
raspunda cu donatii banesti fata de oras, precum si contributii pecuniare pentru edificarea
constructiilor civile si religioase. Augustalii se constituiau intr-o asociatie la nivelul intregii
provincii, cu sediul central la Colonia Ulpia Traiana, unde isi avea resedinta si conducatorul
lor suprem, si anume SACERDOS ARAE AUGUSTI, cel care indeplinea si functia de
PRESEDINTE AL CONCILIUMULUI CELOR 3 DACII.
La cel de al 3-lea palier, conducerea oaselor era asigurata de COLEGIILE (asociatii cu
caracter profesional, religios sau funerar, avand, ca scop, ajutorarea reciproca a membrilor lor;
ex: Colegiul Mestesugarilor, Colegiul Negustorilor, Colegiile Profesionale- organizate dupa
model militar in CENTURII si DECURII, fiind conduse de un PREFECTUS= MAGISTER si
aflandu-se sub protectia unei personalitati influete din provinei = PATRONUS=DEFENSOR).

Asezarile rurale curpindeau cea mai mare parte a pop prov. 2 categorii:
1.ASEZARI RURALE ORG IN FORMA TRADITIONALA A OBSTILOR SATESTI SAU
TERITORIALE ale tracilor

19
2.ASEZARI RURALE ORGANIZATE DUPA MODELUL ADMINISTRATIEI ROMANE,
care, la randul lor, se imparteau in 2 categorii:
a)PAGUS (pl:PAGI)- satul alcatuit pe teritoriul unei colonii si locuit, in majoritate, de cetateni
romani
b)VICUS (pl: VICI)- un sat mai mic situat in afara teritoriului unei colonii si locuit, cu
precadere, de necetateni.

CURS 3
Alte asezari rurale:
-STATIONES- puncte fiscale, vamale, postale, de paza si control a drumurilor si a granitelor
-CANABE- asezari intemeiate pe langa castrele romane de catre mestesugari, negustori,
familii si rude ale soldatilor, veterani si alte persoane care aveau interese si legaturi cu trupele
romane.

-STATIUNILE BALNEARE- destul de numeroase pe teritoriul prov romane Dacia

Existau si teritorii cu organizare speciala :

1)DOMENIILE IMPERIALE (PATRIMONIUM CAESARIS)- cuprindeau : minele, salinele
si carierele de piatra. In aceasta categorie erau incluse si minele de aur din Muntii Apuseni,
administrate de un PROCURATOR AURARIUM, celelalte domenii imperiale fiind
administrate tot prin procuratori imperiali, iar, ulterior, prin arendasi denumiti
CONDUCTORES

SISTEMUL DE DREPT APLICABIL IN PROVINCIILE TRACE ALE IMPERIULUI

ROMAN

Dreptul aplicat in prov Imp Roman, ca si dreptul aplicat la Roma si in Pen Italica, avea
un profund caracter statutar, deoarece consacra un statut juridic diferit pt diversele clase si
categorii sociale. In varful ierarhiei sociale, se aflau cetatenii romani, care se bucurau in
provinciile trace, ca si la Roma, de PLENITUDINEA DREPTURILOR CIVILE SI
POLITICE. Cu exceptia dreptului de PROPRIETATE CVIRITARA, de care beneficiau
doar cetatenii romani, care locuiau in coloniile investite cu JUS ITALICUM.
Astfel, cetatenii romani aveau urmatoarele drepturi politice :

20
-JUS SUFRAGI (SUFRAGIUM)= dreptul de a alege
-JUS ONORUM= dreptul de a candida la o magistratura, intrucat magistraturile romane erau
desemnate prin termenul generic de ,,HONORES” (erau onorifice)  magistratii romani nu
erau remunerati pentru activitatea pe care o desfasurau
-JUS MILITIAE= dreptul de a face parte din legiunile romane.
Cetatenii romani aveau urmatoarele drepturi civile :
-JUS CONUBI (CONUBIUM) = dreptul de a incheia o casatorie valabila potrivit Dreptului
Civil roman
-JUS COMERCI (COMERCIUM)= dreptul de a incheia acte juridice valabile, potrivit
Dreptului Civil roman
-LEGIS ACTIO= dreptul de a utiliza mijloacele procedural ale dreptului civil romanpt
valorificarea drepturilor lor subiective si a pretentiilor lor legitime.
In raporturile dintre ei, cetatenii romani utilizau NORMELE DREPTULUI CIVIL,
adica ale lui JUS CIVILAE, iar, in raporturile cu latinii si peregrinii, cetatenii romani utilizau
NORMELE DREPTULUI GINTILOR (JUS GENTIUM).

2.LATINII- aveau un statut juridic intermediar intre cetateni si peregrini, bucurandu-se de o

parte dintre drepturile civile si politice ale cetatenilor romani. Astfel, ei aveau : JUS
COMERCI, uneori, JUS CONUBI si LEGIS ACTIO, insa nu se bucurau de JUS HONORUM
si JUS MILITIAE. Latinii din Dacia erau latini FITILI, in sensul ca aveau statutul juridic al
latinilor CORONIARI, insa nu erau rude de sange cu romanii.
Incepand din sec II d.Hr., adica in perioada stapanirii romaen asupra Daciei, statutul de
latin a devenit o exceptie, aplicandu-se unui numar restrans de persoane, pe fondul afirmarii
tendintei de generalizare a cetateniei romane, concretizata prin decretul imparatului Antoninus
Caracala (dinastia Severilor), din anul 212 d.Hr., a dat o CONSTITUTIUNE IMPERIALA,
prin care a generalizat cetatenia romana in imperiu, cu 2 exceptii: LATINII IUNIANII si
PEREGRINII DEDIFICI. In rest, toti ceilalti locuitori liberi ai imperiului devin cetateni
romani.
Latinii utilizau, in raporturile dintre ei, precum si in raporturile cu cetatenii romani si
cu peregrinii, NORMELE DREPTULUI GINTILOR (JUS GINTIUM).

3.PEREGRINII- cea mai importanta categorie sociala in provinciile trace ale Imperiului
Roman, deoarece, in aceasta categorie sociala, intra marea masa a tracilor, cucerita de romani.
Multi dintre acestia erau peregrini DEDIFICII, deoarece se opusesera cu forta armelor
cuceririi romane si, ca atare, erau inclusi in aceasta categorie inferioara de peregrini. O numim
,,inferioara”, intrucat peregrinii dedificii, spre deosebire de cei obisnuiti, nu puteau dobandi
niciodata cetatenia romana, dovada ca edictul Carcala ii excepteeaza de la acordarea cetateniei
romane, si nu puteau niciodata sa vina la Roma, sub sanctiunea caderii in scalvie. Peregrinii
dedificii, spre deosebire de ceilalti peregrini, nu se mai puteau bucura in raporturile dintre ei
de dreptul lor national, adica dreptul trac, aplicabil anterior cuceririi romane, a.i. peregrinii
21
dedificii utilizau atat in raporturile dintre ei, cat si in rap cu cel romani si cu latinii,
NORMELE DREPTULUI GINTILOR.
In ceea ce-i priveste pe peregrinii obisnuiti, acestia utilizau si ei, in rap cu cetatenii si cu
latinii, NORMELE DREPTULUI GINTILOR, dar, in plus, fata de dedificii, puteau utliza, in
raporturile dintre ei, dreptul lor national, dreptul trac pe care romanii il desemnau prin
sintagma ,,LEGES MORESQUE PEREGRINORUM”, recunoscut de romani in masura in
care nu contravenea dreptului roman.

Din examinarea acestor categorii sociale si a normelor care reglementeaza raporturile

dintre ele, rezulta ca dreptul gintilor este un DREPT COMUN al cetatenilor, latinilor si
peregrinilor, utilizat de toate aceste categorii sociale pt reglementarea raporturilor dintre ele.
Formele juridice bazate pe JUS GENTIUM, desi diferite de cele bazate pe dreptul civi
produceau, totusi, efecte juridide valabile, chiar daca imperfecte in raport cu cele ale dreptului
civil. Exemple:
-cetateanul roman se putea casatori, in mod valabil, cu o peregrina, potrivit formelor prescrise
de dreptul gintilor, insa nu avea MANUS (puterea maritala asupra sotiei) si nici PATRIA
POTESTAS deplina (puterea parinteasca deplina) asupra copiilor rezultati din aceasta
casatorie
-contractele incheiate intre cetateni si peregrini puteau imbraca forma scrisa, insa aceasta era
utilizata nu ACT VALIDITATEM, ca in dreptul civil, ci AD PROBATIONEM. Litigiile
dintre cetateni si peregrini erau deduse spre solutionare tribunalelor romane din provinciile
trace, pe baza unei fictiuni juridice pe care magistratul roman o introducea in formula actiunii
si, anume, aceea ca peregrinul ar fi cetatean roman ( SICIBIS ROMANUS ESET). Precum se
intampla in dreptul roman, Jus Gentium este mult mai evoluat in rap cu dreptul civil, deoarece
nu presupune forme solemne si gesturi rituale, ci se intemeiaza, in principal, pe elementul
subiectiv al vointei umane, ceea ce inseamna ca aceasta diviziune a dreptului privat roman se
caracterizeaza printr-un inalt grad de subiectivizare si abstractizare.
In procesul convieturii tracilor cu romanii, cele 3 randuiri juridice (dreptul civil,
dreptul gintilor si dreptul trac) s-au apropiat pana la contopire, dand nastere, in conditiile
specifice prov trace, unui sistem de drept nou, si anume DREPTUL TRACO-ROMAN. Este
vorba despre un proces de sinteza juridica, in cadrul caruia influenta dominanta a fost
exercitata, asa cum este si firesc, de catre dreptul roman, insa si normele dreptului trac au
exercitat, la randul lor, o influenta juridica asupra dreptului roman, in special in 2 directii:
1)in directia inlaturarii formalismului din actele juridice
2)in directia generalizarii Principiului buneicredinte.

PRINCIPALELE INSTITUTII JURIDICE ALE DREPTULUI APLICABIL IN

PROVINCIILE TRACE ALE IMPERIULUI ROMAN

22
A.INSTITUTIA PROPRIETATII- cea mai imp, deoarece dimensiunea esentiala a libertati
este aceea de a fi proprietar. Indivizii si popoarele care nu sunt proprietari, nu sunt libere.
Trebuie sa distingem, pe de o parte, intre PROPRIETATEA ASUPRA PAMNTULUI si
PROPRIETATEA SUPRA CELORLALTE BUNURI.
In prov trace, propr asupra pamantului a imbracat 2 forme:
1.PROPRIETATEA CVIRITARA
2.PROPRIETATEA PROVINCIALA.

1.Proprietatea cviritara era exercitata doar de catre cetatenii romani din coloniile investite cu
JUS ITALICUM ( o fictiune juridica potrivit careia solul, terenul acestor colonii este asimilat
cu solul Italiei, a.i. cetatenii romani care locuiesc in aceste colonii nu platesc impozitul
funduar asupra pamantului = TRIBUTUM SOLII/ STIPENDIUM).
2.Proprietatea provinciala- apartine tuturor locuitorilor liberi ai provinciilor, cu exceptia
cetatenilor romani din coloniile investite cu Jus Italicum, pt ca acestia exercita supra
pamantului prop cviritara.

Potrivit unei stravechi reguli, pamanturile cucerite de romani de la dusmanii lor treceau in
pro statului roman cu titlul de AGER PUBLICUS (OGORUL PUBLIC), intrucat, considerau
romanii, dusmanii lor nu se bucura de niciun drept => nici de dreptul de proprietate asupra
pamantului. Aceste terenuri intrate in prop statului roman erau date insa in folosinta
provincialilor, care plateau, in schimb, statului roman acel imposit funduar denumit
TRIBUTUM SOLII/ STIPENDIUM. Deoarece aceasta stapanire era dificil de incadrat dpdv
juridic, jurisconsultii romani ai Epocii Clasice au cautat sa o defineasca pe baza ideilor si
institutiilor juridice existente la acea data. Considerand, in acest sens, ca provicialii exercita
asupra teritoriilor primite in folosinta de la statul roman POSESIUNEA sau UZUFRUCTUL
si ca pot fi asimilati, pana la un punct, cu tittularii de drepturi reale. In realitate, provincialii
exrcitau asupra terenurilor respective, un veritabil drept de proprietate pe care doctrina
moderna l-a desemnat prin sintagma PROPRIETATE PROVINCIALA. Astfel, provincialii,
ca titulari ai acestei forme de proprietate, pyteau transmite terenurile respective atat prin
ACTE INTERVIVOS (utlizand traditiunea), cat si prin acte MORTIS CAUSA (pentru cauze
de moarte => le puteau lasa mostenire).
Dupa modelul uzucapiunii din dreptul civil, a fost creata pt proprietarii provinciali o
uzucapiune proprie denumita PRESCRIPTIO LONGI TEMPORIS/ PRESCRIPTIO LONGE
POSESIONIS, cum era denumita de jurisconsultii Paul si Modestin. E se deosebea de
uzucapiunea din dreptul civil sub o serie de aspecte:
1)dpdv al DURATEI, asa cum ii arat si numele, PRESCRIPTIO LONGI TEMPORIS avea
termene de prescriptie lungi: 10 ani intre prezenti si 20 de ani intre absenti.
Intre prezenti= intre persoane care, la origine, se aflau in aceeasi localitate, apoi, in aceeasi
provincie.
Intre absenti= intre persoane care se aflau in localitati diferite, ulterior, in provincii diferite.

23
 La uzucapiunea din dreptul civil, termenele erau scurte: 1 an pt bunurile mobile si 2 ani pt
bunurile imobile.
2)Prescriptio.... se deosebeste de uzucapiune sub aspectul EFECTELOR => uzucapiunea din
dreptul civil este o PRESCRIPTIE ACHIZITIVA, adica un mod de dobandire a proprietatii,
a.i., la implinirea termenului de prescriptie, UZUCAPANTUL devine PROPRIETAR.
Prescriptio..... este, din contra, o prescriptie EXTINCTIVA, in sensul ca, dupa implinirea
termenului de prescriptie, uzucapantul poate respinge cu succes actiunea in revendicare
formulata de proprietar impotriva sa, ca posesor, de catre proprietar, dar, daca pierde
posesiunea bunului, chiar daca termenul de prescriptie se implinise, el nu putea revendica.
3)in cazul lui Prescriptio...., spre deosebire de uzucapiune, datorita termenelor lungi de
prescriptie, pe de o parte, era admisa JONCTIUNEA POSESIILOR, iar, pe de alta parte, nu se
cereau nici justul titlu (JUSTA CAUSA POSESIONIS), nici bunacredinta.

Tot in sprijinul proprietarilor provinciali, a fost creata si o PRESCRIPTIO LONGISIMI

TEMPORIS (Prescriptia celei mai lungi durate), care avea un termen general fixat la 40 de ani
in timpul domniei imparatului Constantin cel Mare, redus, apoi, la 30 de ani, in timpul
domniei imparatului Teodosiu al II-lea. De remarcat ca aceasta prescriptie se aplica si
bunurilor imperiale (PATRIMONIUM CAESARIS), si bunurilor Bisericii crestine, si,
totodata, ea este tot o prescriptie extinctiva, ca si Prescriptio longi temporis.

In ultima faza de evo istorica a statului si a dreptului roman, imparatul Justinian a

suprimat distinctia intre fondurile italice si fondurile provinciale, in sensul ca si pamantul
Italiei a fost supus impozitelor (impozitul funduar), a.i. imparatul Justinian unifica
uzucapiunea cu Prescriptio longi temporis, creand urmatorul sistem:
-bunurile mobile se uzucapau printr-o posesie de 3 ani= USUS CAPIO
-bunurile imobile se uzucapau printr-o posesie de 10 ani intre prezenti si 20 de ani intre
absenti= PRESCRIPTIO LONGI TEMPORIS.
In toate situatiile, prescriptia era achizitiva si presupunea, pt a putea opera, existenta atat a
justului titlu (JUSTA CAUSA POSESIONIS), cat si a unei credinte.
Justinian mentine si Prescriptio longisimi temporis, insa ii modifica fizionomia printr-o
constitutiune imperiala data in anul 528 d.Hr., dupa cum urmeaza:
1.daca posesorul este de bunacredinta si nu a intrat in posesia bunului prin mijloace violente,
atunci, printr-o posesie de 30 de ani, dobandeste proprietatea bunului => Prescriptio longismi
temporis devine o prescriptie achizitiva, un mod de dobandire a proprietatii
2.daca posesorul a intrat in stapanirea bunului prin mijloace violente sau nu este de
bunacredimta, dupa o posesie de 30 de ani, poate respinge cu succes actiunea in revendicarea
proprietarului, dar nu poate dobandi el insusi proprietatea, a.i., daca dupa implinirea
prescriptiei, pierde posesia bunului, nu poate revendica => Prescriptio longisimi tempori isi
pastreaza caracterul extinctiv.

24
 Forma juridica a prop provinciale a dat nastere, pe planul tehnicii de reglementare
juridica, unor atribute si unor determinative care au putut fi utilizate cu succes in vederea
consacrarii ulterioare a proprietatii divizata de tip feudal. Pe langa cele 2 forme de proprietate
aplicabile solului, locuitorii liberi ai provinciilor trace ale statului roman au putut utiliza si o
alta forma de proprietate aplicabila celorlalte bunuri, altele decat pamantul, si anume
proprietatea PEREGRINA. Aceasta forma de proprietate a fost creata de romani, care erau
un popor profund pragmatic, din considerente de ordin eco, deoarece peregrinii erau
principalii parteneri de comert ai romanilor, insa ei nu aveau Jus Comerci si nu puteau
exercita dreptul de proprietate cviritara, intrucat aceste drepturi erau rezervate, in
exclusivitate, cetatenilor romani.
PROPRIETATE PEREGRINA a fost protejata prin mijloace juridice create dupa modelul
celor care protejau proprietatea cviritara. Exemple:
-actiunea in revendicare a fost acordata si peregrinilor fie cu suprimarea din formula actiunii a
expresiei EX JURE CVIRITIUM, fie prin introducerea in formula actiunii a fictiunii ca
titularul acestei actiuni, recte peregrinul, este cetatean roman (SICIVIS ROMANUS ESET). Cu
aceeasi fictiune, le-au fost acordate peregrinilor si actiunile FURTI si DAMNUM IN JURIA
DATI, care sanctionau delictul de furt, respectiv delictul intitulat ,,PAGUBA CAUZATA PE
NEDREPT”.

B.INSTITUTIA CASATORIEI- au fost admise atat casatoriile intre peregrini, cat si

casatoriile intre peregrini si cetatenii romani. A fost admisa utilizarea de catre provinciali a
institutiilot tutelei si adoptiei fraterne, cea din urma stand la baza institutiei juridice feudale a
INFRATIRII.
C.INSTITUTIA SUCCESIUNILOR- succesiune putea fi deferita prin testament, peregrinii
testand intr-o forma specifica, si anume prin testamentul oral, denumit, in feudalism,
TESTAMENT CU LIMBA DE MOARTE. Peregrinii aveau si TESTAMENT DE FACTIO
PASIVA, astfel incat ei puteau veni la mostenirea cetatenilor romani.

D.INSTITUTIA (MATERIA) OBLIGATIILOR- exista o reglementare amanuntita si

evoluata, intrucat aceasta epoca s-a carcterizat printr-o puternica dezvoltare a productiei si
schimbului de marfuri. In acest context, obligatiile, in special cele contractuale, sunt supuse
unui regim juridic extrem de complex, rezultat din impletirea unor elemente de drept civil cu
elemente de drept al gintilor si elemente de drept autohton trac. In cadrul sintezei juridice
traco-romane, forma, elementele si efectele unor contracte care s-au aplicat frecvent in prov
trace, inclusiv in Dacia, ne indica faptul ca o serie de reguli si principii ale dreptului roman au
fost deviate de la fizionomia si menirea lor initiala, capatand, in noile conditii specifice vietii
proviciale, functii si finalitati noi.
Acest proces istoric este evidentiat de unul dintre cele mai importante ale dreptului privat
roman, ce face parte din categoria textelor/scrierilor epigrafice, TABLITELE (TRIPTICE)
CERATE DIN TRANSILVANIA. Ele au fost descoperite intre 1786 si 1855 in localitatea
Alburus Maior (Rosia Montana), intr-o mina de aur parasita. Au fost descoperite 25 de
asemenea tablite cerate, dintre care doar 14 sunt vizibile si au putut fi citite si descifrate,

25
celelalte 11 nefiind lizibile. Ele se prezinta sub forma unor tablite din lemn de brad, legate
cate 3 (TRIPTICE). Fetele interioare ale tablitei 1 si 3, precum si ambele fetei ale tablitei 2,
sunt scobite, scobitura acoperita cu ceara pe care s-a scris cu ajutorul unui stilet. Aceste tablite
cerate contin:
-4 contracte de vanzare
-3 contracte de munca
-2 contracte de imprumut
-un contract de depozit
-un proces verbal privind desfiintarea unei asociatii funerare
-obligatia unei persoane de a plati o datorie
-lista cheltuielilor efectuate pt organizarea unui banchet.
Aceste tablite cerate au fost traduse si publicate de catre marele romanist german Teodor
Momzen intr-o editie criptica, cu o valoare exceptionala denumita CORPUS
INSCRIPTIORUM LATINARUM, aparuta la Viena. Momzen a incercat sa faca si un istoric
al acestor tablite, sens in care, plecand de la faptul ca ultima tablita cerata este datata 29 mai
167 d.Hr., data la care romanii se aflau in razboi cu CVAZII si MARCOMANII =
RAZBOAIE MARCOMANICE, a presupus ca membrii asezarii au ascuns actele comunitatii in
mina de aur parasita si au plecat din localitate din cauza razboiului, iar, apoi, nu s-au mai
intos, a.i. aceste acte au ramas, pe mai departe, acolo unde fusesera ascunse. Aceasta
presupunere a lui Momzen nu poate fi luata in considerare, pt ca exista numeroase dovezi
care arata ca exploatarea minelor de aur din Muntii Apuseni a fost o preocupare constanta a
Administratiei Imperiale pe intreaga perioada a stapanirii romane in Dacia, a.i. este greu de
presupus ca locuitorii acelei localitati nu s-ar mai fi intors la terminarea Razboaielor
Marcomanice. Este mai usor de presupus ca doar persoana care a ascuns actele in mina nu s-a
mai intors, astfel incat actele respective au ramas, pe mai departe, ascunse in acea mina
parasita.

26