Biogeografie – Lucrări practice

LP6. Arealul biogeografic.

Metode de reprezentare cartografică a arealelor biogeografice

6.1. Definiție și caracteristici

Arealul biogeografic reprezintă suprafața sau teritoriul ocupat de reprezentanții unui anumit
rang taxonomic: familie, gen, specie etc. De asemenea, poate reprezenta arealul ocupat de
unele formații biogeografice sau biomuri terestre: arealul pădurilor boreale, arealul pajiștilor
alpine, arealul savanei sau tundrei.
Principalele caracteristici ale arealelor biogeografice sunt: mărimea, forma, vechimea,
densitatea indivizilor în cadrul arealului.

6.2. Reprezentarea cartografică a arealului biogeografic

Reprezentarea cartografică a arealului unei specii prezintă importanță practică, deoarece

evidențiază:
 Mărimea arealului de răspândire – care depinde de rangul sistematic al plantelor sau
animalelor respective. În general, taxonii inferiori (specii, subspecii sau varietăți) au
areale mai restrânse în comparație cu cele corespunzătoare familiilor, ordinelor etc.
 Forma arealului –circulară, eliptică, tentaculară, cu aspect de bandă etc.
 Gradul de fragmentare–areal continuu sau discontinuu.
 Valența ecologică a speciei– se poate distinge caracterul euribiont al unei specii, dacă
indivizii acesteia ocupă teritorii cu caracteristici diferite din punct de vedere al
factorilor de mediu. Caracterul opus, stenobiont, aparține speciilor ai căror indivizi au o
răspândire condiționată de anumite valori ale temperaturii, umidității, de lumină,
compoziție chimic, pH-ul, structura sau textura solurilor.
 Prezența unor obstacole de natură fizică sau climatică pe care organismele nu le pot
depăși, ele concentrându-se în apropierea lor. În prima categorie sunt incluse
sistemele montane și acvatoriile oceanice, marine sau lacustre. Din categoria
barierelor climatice cel mai elocvent exemplu îl oferă deșerturile.
 Dinamica în timp a răspândirii unei specii, rezultată din analiza unor reprezentări
cartografice ale arealului acesteia realizate cu o anumită periodicitate.

6.3. Metodologia reprezentării cartografice a arealului unei specii presupune:

1. Inventarierea, pe baza identificării realizate pe teren (conform fișelor biogeografice) și a

consultării materialului bibliografic de specialitate (studii de floră și faună) a punctelor
sau locurilor unde a fost semnalată prezența a cel puțin unui reprezentant al speciei
respective.

1
 Biogeografie – Lucrări practice

2. Înscrierea pe hartă a răspândirii speciei, utilizându-se în acest scop metoda care să

sugereze cel mai bine caracteristicile arealului de răspândire:
a. Metoda semnelor convenționale – dacă locațiile în care a fost identificatăspecia
respectivă se află la distanțe mari unele față de celelalte (fig. 6.1);
b. Metode limitelor – care utilizează numai punctele periferice în care a fost identificată
specia (această metodă evidențiază forma unui areal, în cuprinsul căruia indivizii
speciei au o răspândire relativ continuă – fig. 6.1);
c. Metoda fondului calitativ – utilizată ca și metoda limitelor, dacă densitatea
punctelor de răspândire este optimă. Arealul rezultat în urma unirii punctelor
periferice în care a fost semnalată prezența unor exemplare ale speciei respective va
fi colorat sau hașurat (fig. 6.1).

Figura 6.1. Metode de reprezentare cartografică a arealelor biogeografice ale unor specii de origine
submediteraneană pe teritoriul României (prelucrare CorelDRAW v12.0 după Atlasul R.S.R., planşa VI.3)

6.4. Areale biogeografice a căror reprezentare cartografică prezintă importanță

practică și științifică deosebită:

 Arealele unor elemente floristice sau faunistice indicatoare de biodiversitate

(endemice, rare, foarte rare, noi pentru știință etc.);
 Arealele unor elemente fitogeografice și zoogeografice (cu apartenență
areal-geografică diferită);
 Arealele unor elemente floristice sau faunistice vulnerabile, periclitate sau
amenințate cu dispariția, în principal datorită activităților umane, în vederea
protecției și conservării lor;
 Arealele unor elemente faunistice de interes cinegetic.

2
 Biogeografie – Lucrări practice

6.5. Model de realizare a hărţii arealografice în aplicaţia QGIS v1.8.8

Harta arealului biogeografic al speciilor endemice

Cephalaria transsilvanica şi Syringa josikaea

Etape de lucru:

1. Inventarierea punctelor în care au fost identificate speciile respective pe teritoriul

României, în urma consultării lucrării Flora României (Vol. IV-X)

a) Cephalaria transsilvanica
Staţiunea: pajişti, pe lângă drumuri, semănături, pârloage, mai abundentă în partea de SE a
ţării.
Răspândirea în ţară: Turda, Reghin, Racoşul de Jos pe Dl. Tipeiului, Blaj, Slimnic, Munţii Bucegi,
Alba Iulia, Oiejdea, Zam, Dobra, Deva, Orăştie, Mercurea, Cunţa, Pâncota, Şiria, Păuliş,
Timişoara, Băile Herculane, Turnu Severin, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Călimăneşti, Buzău,
Urziceni, Cotorca, Feteşti, Mogoşoaia, Titu, Ciocăneşti, Buftea, Comana, Lehliu, Constanţa,
Techirghiol, Cernavodă, Vasile Roaită, Basarabi, Tulcea, Malcoci, Teliţa, Măcin, Greci, Brăila,
Focşani, Bârlad, Iaşi, Bucium, Bran, Aroneanu, Vânători, Cucuteni, Ţigănaşi, Belceşti, Hârlău.
b) Syringa josikaea – liliac sălbatic (endemit carpatic)
Staţiunea: prin văile de munte, uneori cultivat ca arbust ornamental.
Răspândirea în ţară: Reg. Cluj: Valea Drăganului, între Valea Drăganului şi Săcuieu; Ciucea pe Vf.
Ciucea, Negreni; V. Belişului (din V. Someşului Cald) până la confluenţa cu P. Morii, 955 m alt.;
V. Someşului Cald mai sus de comuna Someşul Cald, între 470-935 m alt.; Gura Albacului pe V.
Arieşului Mare; V. Arieşului Mare între Gura Albacului şi Gârda de Sus şi la punctul Lăpuş 850 m
alt.; P. Râul Alb din V. Arieşului Mare mai sus de Lăpuş; Obârşia, pe malul drept al P. Obârşia,
520 m alt.; Reg. Crişana: Lorău, la S de Remeţi, V. Iadului sub Piatra Bulzului şi în partea
superioară a văii Aleului; Pietroasa pe malul stâng al văii Galbena la 440 m alt.; Poiana în V.
Cireşului din V. Izvorul Bihorului.

2. Înscrierea punctelor pe hartă, urmând paşii de mai jos:

2.1. În aplicaţia QGIS v1.8.8 se creează un proiect nou, în care se adaugă

următoarele straturi tematice preexistente:
- rauri_principale.shp
- lac_nat_accs.shp
- vecini_romania.shp
- judete.shp
- black_sea.shp
- orase.shp

 Vectorii necesari pot fi descărcați gratuit de pe website-urile www.diva-gis.org și

www.naturalearthdata.com, fiind necesare adaptări minime la nivelul României. Pentru fiecare
strat tematic în parte se selectează proiecţia Stereographic, datum Dealul Piscului 1970 din
caseta cu opţiuni care se afişează automat pe ecran.
3
 Biogeografie – Lucrări practice

New shapefile layer

Figura 6.2. Afișarea straturilor tematice după editarea simbolurilor (în coloana din stânga)

 Acționând comanda Opțiuni → Opțiuni proiect, se va selecta unitatea de măsură a

distanțelor (Meters), care se va modifica automat pe ecran.
 Se va edita modul de afișare – culori, linii – pentru fiecare strat tematic (layer),
astfel încât pe ecran acestea să apară ca în Fig. 6.2.

2.2. După editarea simbolurilor, se va crea un nou strat tematic, acționând comanda New
shapefile layer (Fig. 6.2). Pe ecran va apărea o casetă ca în Fig. 6.3.a.

 Stratul tematic nou creat se salvează sub denumirea puncte_draft.shp în folderul de

lucru. Va fi afişat în mod automat în coloana din partea stângă a ecranului.
 Se activează modul de editare (Toggle editing), după ce în prealabil stratul tematic a
fost selectat şi evidenţiat pe fond albastru.
 Acum pot fi amplasate punctele în care a fost localizată fiecare dintre cele două
specii de plante. Pentru a fi reprezentate cu simboluri distincte, în tabelul de atribute al
stratului tematic, în coloana Specia se va trece cifra 0 pentru Cephalaria transsilvanica și cifra 1
pentru Syringa josikaea.

4
 Biogeografie – Lucrări practice

a. Se selectează tipul de layer (punct), iar în caseta b. După ce se adaugă câmpul acționând comanda Add to
pentru atribute se creează un câmp nou (Specia), attributes list, acesta va apărea în lista de atribute sub
de tip număr (whole number). câmpul id, cu lățimea de 10 caractere.
Figura 6.3. Editarea atributelor noului strat tematic

Figura 6.4. Stratul tematic în care vor fi vectorizate punctele de localizare a celor două specii
(puncte_draft.shp)

5
 Biogeografie – Lucrări practice

 Se realizează clasificarea punctelor în funcție de câmpul Specia din tabelul de atribute.

Se activează fereastra conținând proprietățile stratului tematic, iar în pagina Style se
selectează opțiunea Categorized funcție de câmpul Specia → Classify. Punctele vor fi
clasificate în funcție de numărul dat (0 sau 1) și vor fi reprezentate pe hartă cu simboluri
diferite, atribuite în mod automat (Fig. 6.5). Ele vor putea fi modificate ulterior.

Figura 6.5. Clasificarea punctelor funcție de atribut (Specia)

 Localizarea corectă a punctelor se poate face cu ajutorul stratului tematic

localitati_poligoane.shp (care va fi încărcat în spațiul de lucru respectând aceleași
proceduri), al atlasului rutier al României sau al hărților online.
 Afișarea denumirilor, indiferent de stratul tematic (localități, râuri ș.a.) se realizează
acționând comanda Strat tematic → Labeling (etichetare). Va apărea o casetă precum
cea din Fig. 6.6.

Figura 6.6. Editarea etichetelor în funcție de atribute

6
 Biogeografie – Lucrări practice

 Se bifează opțiunea Label this layer, iar în dreptul opțiunii Field with labels se selectează
coloana Denumire (sau Nume). Mai jos, în secțiunea Text style, se editează modul în care
va fi afișat textul denumirilor. În cazul denumirilor de ape, este de preferat, din
considerente estetice, ca textul să aibă aceeași culoare ca vectorii, în tonuri de albastru,
cu mod de redare Italic (Fig. 6.7).

Figura 6.7. Etichetarea (afișarea denumirilor funcție de atribut)

2.3. Alegerea metodei de reprezentare cartografică a arealelor biogeografice

 În această etapă se poate decide ce metodă va fi utilizată pentru reprezentarea arealului

biogeografic al fiecărei specii în parte, în funcție de distribuția, numărul și densitatea
punctelor în care au fost localizate. După editările personalizate aplicate simbolurilor din
coloana stângă, o variantă posibilă poate fi cea din Fig. 6.8.

Figura 6.8. Distribuția punctelor în care au fost identificate speciile de plante Cephalaria transsilvanica și
Syringa josikaea pe teritoriul României.
7
 Biogeografie – Lucrări practice

 Pentru afișarea denumirilor celor două specii în legendă în locul cifrelor 0 și 1, va trebui
creat un nou câmp (coloană de atribute) pentru stratul tematic puncte_draft.shp. Acesta
va fi de tipul Text (string) și intitulat Denumire (opțional), cu lățimea sau numărul de
caractere cât mai mare, de exemplu 50. Câmpul va fi adăugat în tabelul de atribute,
unde se vor înscrie denumirile celor două specii, în dreptul fiecărei cifre (Fig. 6.9).
 Specia Cephalaria transsilvanica, cu răspândire largă în diverse unități naturale, are un
areal bine definit de punctele distribuite relativ uniform. Syringa josikaea, specie
endemică a României, deține un areal mult mai restrâns, în perimetrul Munților
Apuseni, cu precădere în bazinele Crișului Repede, Someșului Cald și Arieșului superior.
Totuși, se evidențiază o suprafață definită destul de clar de punctele în care specia a fost
identificată. Pentru reprezentarea arealului biogeografic al ambelor specii poate fi
utilizată metoda fondului calitativ.

Figura 6.9. Editarea denumirilor speciilor în tabelul de atribute

 Se creează un nou strat tematic de tip poligon (Areale_specii.shp), iar în tabelul de

atribute se vor insera denumirile speciilor, precum în Fig. 6.9. Se editează simbolurile
pentru arealul fiecărei specii, iar în final se elimină stratul tematic ajutător
(puncte_draft.shp). În această etapă, harta poate fi considerată completă (Fig. 6.10),
urmând a fi ulterior definitivată în modul layout.

2.4. Definitivarea hărții arealului biogeografic

 În această ultimă etapă va fi creată harta în modul Layout, care va permite exportul
acesteia în format .tif, .jpeg, etc.
 Se acționează comanda File → Composer Manager → Add → Show.
 Se inserează harta curentă cu ajutorul comenzii Add new map.
 Se adaugă celelalte elemente ale hărții (legendă, scară, titlu, etichete suplimentare) și se
prelucrează în caseta din partea dreaptă. Se exportă harta în format .jpeg.

8
 Biogeografie – Lucrări practice

Figura 6.10. Harta arealului biogeografic al speciilor Cephalaria transsilvanica și Syringa josikaea

2.5. Interpretarea rezultatelor obținute

În urma examinării hărții întocmite se pot desprinde câteva concluzii privind configurația
și dinamica arealelor biogeografice ale celor două specii, precum și o serie de cauze care le-au
determinat.
Arealul biogeografic al celor două specii diferă ca extindere, poziție geografică și grad de
fragmentare, toate aceste particularități fiind condiționate de evoluția lor teritorială în timp și
spațiu.

Bărburelul (Cephalaria transsilvanica) Liliacul transilvănean, carpatin sau unguresc

http://www.bgflora.net (Syringa josikaea)http://www.about-
garden.co
Figura 6.11. Imagini ale speciilor al căror areal biogeografic a fost cartat

9
 Biogeografie – Lucrări practice

Bărburelul (Cephalaria transsilvanica) este o specie ruderală cu mare variabilitate a

condițiilor de habitat și în primul rând a celor climatice (se poate dezvolta în regiunile joase cu
deficit de precipitații – Câmpia Bărăganului, Câmpia Moldovei, Podișul Dobrogei, dar și în
regiunile cu climat temperat moderat – Culoarul Mureșului, Podișul Târnavelor, iar insular chiar
și în regiunile cu climat montan – Masivul Bucegi, Defileul Dunării).
În schimb, liliacul carpatin (Syringa josikaea) este o specie endemică, relict al glaciarului
cuaternar, ocrotită prin lege și vulnerabilă la schimbările de mediu. Arealul său natural este
restrâns pe teritoriul României la nordul Munților Apuseni – V. Iadului, V. Arieșului – Belișoara,
V. Dudului, V. Aleului. Pe Valea Iadului (în comuna Bulz), în apropiere de satul Remeți, există o
rezervație de liliac carpatin pe o suprafață de 2 ha.

Bibliografie recomandată

Lehrer, A.Z., Lehrer, M.M., 1990. Cartografierea faunei şi florei României (coordonate
arealografice). Bucureşti: Ceres. ISBN 973-40-0132-9.
Manea, G., [2008], 2011. Elemente de biogeografie. Bucureşti: Editura Universitară, 221 p. ISBN
978-973-749-588-4.
Osaci-Costache, G., 2006. Topografie – Cartografie. Metodologie, exemple rezolvate şi 355 de
aplicaţii. Bucureşti: Editura Universitară, 324 p. ISBN 973-749-040-1.
*** 1974. Atlasul R.S.R., Planşa VI.3 – Elemente de fitogeografie şi zoogeografie. Bucureşti:
Institutul de Geografie.

10