Activităţile matematice în grădiniţa de copii

Activităţile matematice ca formă de activitate didactică urmăresc realizarea

obiectivelor cadru, formarea capacităţilor intelectuale şi gândirea logică.
După cum ştim conceperea demersului didactic, educatoarea ţine seama de obiectivele
educaţionale (obiectivele cadru, de referinţă).
Obiectivele cadru se bazează pe componenţa cognitivă, afectivă şi pshiomotorie.
Obiectivele de referinţă sunt caracteristice activităţilor matematice şi fac trecerea treptată de la
gândirea concret-intuitivă la gândirea simbolică-logică. Unele obiective de referinţă asigură
aria cognitivă, unele înglobează atitudini, comportamente şi calităţi ale gândiri.
În selectarea obiectivelor de referinţă s-a ţinut cont de criteriile psihologice şi
pedagogice, pornind de la necesitatea asigurării coerenţei interne a sistemului de cunostinţe,
priceperi şi capacităţi, respectării etapelor psihologice în formarea reprezentărilor matematice
pe nivele de vârstă şi a nivelelor de formare a conceptelor. Obiectivele operaţionale reprezintă
finalităţi concrete, măsurabile.
Operaţionalizare se impune pentru :
 a dirija mai bine învaţarea;
 a stabili concret şi clar acţiunile directe implicate în cunoaştere, întelegere, sinteza,
aplicare, evaluare ;
 a interveni la momentul oportun ;
 a asigura orientarea progresivă a copilului.
Obiectivele operaţionale trebuie să îndeplinească condiţii de conţinut şi formă,
necesitând folosirea unor verbe acţiuni (a distinge, a identifica, a recunoaşte, a completa, a
compara, a descompune, a clasifaca, a alege).
Obiectivele operationale se clasifică în :
 obiective de învăţare (cognitive);
 obiective de transfer (formative);
 obiective de verbalizare (verbal) ;
Limbajul matematic fiind specific conceptelor abstracte se va insista mai întâi pe
înţelegrea noţiunilor prin acţiune, apoi acţiunea va fi însoţită de exprimare verbală, accesibilă,
limbajul matematic precizându-se odată cu evoluţia procesului de formare a conceptului.

1
 Metoda constituie modalitatea prin care se transmite şi se însuşeşte conţinutul
activitatilor matematice.
Între scop şi conţinut metoda apare ca un instrument în vederea atingerii finalităţilor
urmărite. Metoda încorporează o suită de procedee ordonate logic (tehnica de acţiune).
Relatia dinamică între procedee şi metodă:
 metoda explicaţiei devine procedeul în cadrul exerciţiului, iar exerciţiul poate
constitui un procedeu în cadrul metodei jocului.
Functile metodei :
 funcţia cognitivă
 funcţia formativ-educativă
 funcţia operaţională
 funcţia normativă
După scopul didactic urmărit metodele se clasifică în:
 metode de dobândire de cunoştinţe;
 metode de consolidare şi formare a priceperilor, deprinderilor ;
 metode de sistematizare şi verificare ;
Ţinând cont că acţiunea cu obiectele declanşează actul intelectual, metodele se
clasifică:
 metode intuitive (concret senzoriale): observaţia, demonstraţia;
 metode active: exerciţiul, algoritmizarea, jocul;
 metode verbale: explicaţia, conversaţia, problematizarea.
 metode specifice activităţilor matematice: explicaţia (să fie clară, precisă,
accesibilă, concisă, corectă, demonstraţia (să respecte succesiunea logică păstrând proporţia
corectă favorizând învăţarea; conversaţia (functii): euristică, de clarificare de consolidare şi
sistematizare, de verificare sau control;
Mecanismul conversaţiei constă într-o succesiune logică de întrebări de tip
reproductiv-cognitiv şi productiv-cognitiv.
Problematizarea constituie o modalitate de instruire prin creeare unor situaţii
problemă, care solicită copiilor utilizarea, restructurarea şi completarea unor cunoştinţe şi
capacităţi anterior dobândite în vederea rezolvării unei situaţii problemă pe baza experienţei
şi a efortului personal.
Observaţia este o metodă de cunoaştere directă a realităţii, a copilul aflat în contact
direct, senzorial cu realitatea de conoscut.

2
 Exerciţiul de imitare, de exemplificare de grupare, separare şi triere, de înlocurire, de
completare şi ordonare şi algoritmizarea.
Jocul ca metodă, cunoaşte o largă aplicabilitate regăsindu-se pe anumite secvenţe de
învăţare în cadrul tuturor activităţilor matematice.
Materialul didactic are un rol deosebit în cadrul activităţilor matematice, nu este un
simplu material intuitiv, el devine funcţional în momentul în care se operează cu el. Din
puncte de vedere psihologic, materialul didactic acţionează în momentul perceperi şi ajută la
perfecţionarea capacităţii perceptive.
Funcţile materialului didacitc:
 de comunicare
 ilustrativ demonstrativă
 formativ educativă
 stimulativă
 ergonomică
 evaluativă
Funcţiile mijloacelor didactice determină clasificarea acestora în:
 mijloace informativ demonstrative
 mijloace de exersare şi formare de deprinderi
 mijloace de raţionalizare a timpului.
După scopul didactic activităţile matematice sunt :
 de dobândire de cunoştinţe;
 de consolidare;
 de verificare.
După forma de evaluare activităţiile sunt :
 formative
 cumulative
Forme specifice de organizare a activităţiilor matematice:
 Activităţi pe baza de exerciti: acestea sunt forme de organizare specifice ce permit
realizarea prin exerciţii cu eficienţa tuturor tipurilor fundamentale de activităţi matematice.
Eficienţa acestei forme este asigurată şi de materialul şi de mijloacele didactice folosite.
Exerciţiile cu material individual presupun un material didactic divers, bogat, şi se va lucra
atât la tabla magnetică, cât şi la măsuţe.

3
  Activităţi pe bază de joc didactic matematic.
La grupa mică, jocul didactic are un rol de exersare a capacităţilor de cunoaştere, şi el
satisface cel mai bine tendinţa de acţiune specifică copiilor. Un rol important în cadrul
activităţilor matematice, ca şi în celelalte activităţi, o are tratarea diferenţiată. În cadrul grupei
mari la activitatea instructiv-educativă principalul mod de organizare a procesului didactic
este tipul de organizare frontal, însă este necesar şi deosebit de util şi tipul de organizare pe
grupe.
Ex: In cadrul activităţii matematice cu tema « Compunerea şi descompunerea
numărului 7 » copiii sunt grupaţi după nivelul cunoştinţelor şi prin sarcini diferenţiate,
realizând număratul în limitele 1-6. Cei ce au lipsit la activitatea de predare, sunt solicitaţi şi
ei trasându-le sarcini mai uşoare cum ar fi : număratul în limitele 1-6 şi fişe de evaluare
accesibile nivelului informaţional.
In cea ce priveşte grupele combinate: grupa mijlocie şi grupa mare, cele două grupe
au ca tema un joc logic, este acelaşi joc, însă sarcinile şi fişele de evaluare sunt diferite,
folosindu-se metode şi procedee diferite.
Diferenţierea şi individualizarea are ca scop eliminarea unor lacune în cunoştinţele şi
deprinderile copiilor şi atingerea performanţelor minimale acceptate, dar şi îmbogăţirea şi
aprofundarea cunoştinţelor copiilor capabili de performanţe superioare. Apar situaţii când
grupul este eterogen ca nivel de pregătire, dar şi cazuri când se formează grupe combinate.
Criterile de diferenţiere a educaţiei apar în urma aplicării şi interpretării rezultatelor unor
probe de evaluare iniţiale. Educatoarea urmăreşte conţinutul, modul de realizare a sarcinilor şi
aprecierea rezultatelor.
Exemplu: grupa mare – joc didactic « Ordonăm şi numărăm », sarcina este frontală,
difereţiată, echivalentă, copiii răspund individual şi prin cooperare ; grupa mijlocie –
activitate cu material individual, sarcinile sunt diferenţiate ca obiective, conţinut şi mod de
realizare, preşcolarii rezolvă şi răspund individual, educatoarea anunţă sarcinile, urmăreşte
modul de realizare, îndrumându-i.
Munca independentă pe grupuri omogene, constituie principalul mijloc pentru tratarea
diferenţiată în cadrul activităţilor matematice, aceasta fiind determinată de nivelul realizării
obiectivelor comportamentale aşteptate, evidenţiată prin probe de progres.
Principalul instrument folosit de educatoare în scopul diferenţierii sarcinilor îl
constituie fişele de muncă independentă, ce trebuie concepute, structurate, corectate şi
intregrate în sistemul lecţiei. In felul acesta, educatoarea realizează un demers diferenţiat în
condiţii optime a noilor cunoştinţe. Când se lucrează cu grupe combinate, activitatea
4
individualizată are ca premiză de reuşită cunoaşterea nivelului individual de cunoştinţe la un
moment dat.
Majoritatea activitatilor de matematica prespun folosirea unor strategi euristice, rolul
educatoarei este de a stabili obiectivele, sarcinile de lucru cunoaşterea nivelului copiilor,
îndrumarea şi finalizarea întregii activităţi. Aceste forme trebuie văzute ca un ansamblu de
modalităţi, care prin combinare conduc la utilizarea învăţării.
In desfăşurarea activităţii matematice (frontale) îmbinarea celor trei forme de
organizare (frontal, inividual, pe grupe) are urmatoarele avantaje:
 sporeşte eficienta procesorului instructiv-educativ, permiţând tratarea diferenţiată a
copiilor;
 trezeşte interesul pentru activitate, copilul nu este un simplu spectator, ci participă
activ la activitate rezolvând sarcinile trasate;
 ofera copilului libertate şi iniţiativă ;
 dezvoltă gândirea şi logica prin exersarea şi însuşirea strategiilor de învăţare
euristică şi munca independentă.
Educatoarea trebuie să aibe capacităţi psihopedagogice şi psihosociale deosebite
pentru a reuşi să trateze diferenţiat.
Tehnicile de evaluare sunt :
 evaluare acţională
 evaluare orală
 evaluare scrisă
Evaluarea este ultimul pas într-o suită ce cuprinde: stabilirea obiectivelor, proiectarea
si realizarea.
Funcţiile evaluării: (acestea sunt esenţiale pentru demersul didactic)
 constată performanţele copiilor, măsurându-le şi apreciindu-le;
 permite diagnosticarea factorilor ce au determinat aceste performanţe ;
 sugerează soluţii pentru optimizarea activităţii, conturând obiective ale
demersurilor ulterioare.
Problematica diferenţierii activităţilor matematice oferă cadrul adecvat pentru
manifestarea creativităţii fiecărui cadru didactic, în condiţiile realizării cerinţelor programei,
în formarea aptitudinilor de şcolaritate la copii.