Universitatea Aurel Vlaicu Arad

Facultatea de Psihologie si Știintele Educației

Ce este FERICIREA?

ETICA SI INTEGRITATE ACADEMICA

Prof. Univ. Roman Regis Studenta: Sanda Sarac
PSIHOLOGIE, An. I

1
Fericirea sf [At: (a. 1702) LITURGHIE, ap. GCR I, 334/ Pl: ~ri / E: ferici]

1 Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină

(https://dexonline.ro/intrare/fericire/66718)

  

„ Pentru un om cu picioarele goale, fericirea este o pereche de pantofi. Pentru un

om care poartă pantofi vechi, fericirea este o pereche de pantofi noi. Omul care nu
are picioare ar fi fericit să meargă desculț. Măsoară fericirea cu ceea ce ai nu cu
ceea ce-ți lipsește! Când îți vine să renunți, amintește-ți de ce ai început! ”
(Părintele Arsenie Boca)

„ Credem că fericirea derivă dintr-un loc în care am fost odată fericiţi. Adevărul
este că fericirea derivă din noi înşine.” (Franz Schubert)

 „Fericirea cuprinde cinci părţi. O parte este a lua hotărâri bune; a două este a
avea simţuri bune şi sănătate trupească; a treia este reuşita în ceea ce întreprinzi;
a patra-i reputaţia bună printre oameni şi a cincea bunurilor folositoare pentru
viaţă.” (Platon)

„ Împrietenește-te cu Dumnezeu, și vei avea pace; te vei bucură iarăși de fericire.”

(Iov 22:21)

2
Ce este Fericirea ?
 

  Îmi amintesc că am pus această întrebarea cu mulți ani în urmă, să tot fie
vreo 20…unui prieten, mai „deștept”, l-am întrebat :

Tu eșți fericit, ce este fericirea după ține?

Răspunsul a fost simplu și la obiect ( era informatician) :

Fericirea e făcută din momente!

Am luat-o că atare și încă tind să-i dau dreptate deși idealul fiecăruia este să
fie o stare continuă. Însă de-a lugul timpului am invtatat, că în afară de situațiilor
tragice pe care ni le aduce viață în cale : pierderea cuiva drag, boală, suferință,
lipsuri materiale grave, calamnitati, războaie etc. perioade în care oricât ai încerca
e greu să fii fericit, în rest, momentele fericite ni le facem noi. Spun asta pentru că
de-a lungul interacțiunii mele cu destul de mulți oameni am văzut copii care aveau
tot dar erau nemulțumiți și nefericiți, oameni săraci care erau cu zâmbetul pe buze
și fără grijă zilei de mâine, femei frumoase dar nefericite, bărbați puternici
financiar dar goi pe dinăuntru, mame de copii bolnavi dar care nu au uitat să
zâmbească și să spere…și lista poate continuă.

Ceea ce am costat eu pe propria piele este că fericirea se învață chiar dacă nu te-ai
născut cu ea, sau daca undeva de-a lungul drumului, ai pierdut-o! Oricând poți
învață să fii fericit, bucurându-te de lucrurile cele mai simple: cafeaua de
dimineață, un răsărit de soare, o îmbrățișare, râsul unui copil, un examen luat, un
telefon al unei prietene,o glumă bună, o bijuterie frumoasă, o rochie roșie, un
zâmbet al unui necunoscut, o floare, un peisaj, o muzică care îți place, dragostea
aproapelui, sănătatea și faptul că poți să te ridici din pat pentru a face ceva, ce vrei,
ce e nevoie, ce poți AZI! și că nu eșți singur niciodată, cineva acolo sus te iubește
chiar mai mult decât te iubeșți tu, necondiționat și în fiecare clipă,
INTOTDEAUNA! Iar multiplicând aceste momente și căutându-le, uneori
construindu-le alteori luptând pentru ele…ajungi la o stare de Fericire sau cel puțîn
de bine, împăcare, recunoștiință, mulțumire, apreciere, optimism. 

Această este opinia mea, din ceea ce am văzut, învățat și trăit …dar să vedem ce
zic cărțile….

 „What Makes Us Happy?

3
 Have you ever wondered if the rich is happier than the poor? Being în love makes
you happier then not being în love? Having the power rather than following it?
Having a social life rather than being alone? Will before you answer the following
questions first ask yourself what is happiness? How can we find happiness? And
what is the power of happiness? Psychology research relieved the studies and gave
us answers to fall back on to.

Happiness is defined în variety of ways and identifies its sources but

according to positive psychology happiness is the state of mind or feeling
characterized by contentment, love, satisfaction, pleasure, or joy. Happiness is
being aware not only of the positive events that occur în your life but also that you
yourself are the cause of these events that you can create them, that you control
their occurrence, and that you play a major role în the good things that happen to
you.

So how do we find happiness? Positive psychology say happiness is found

by starting to attempt aș many positive events aș one is capable of and of course
being successful în them. A person must first find what really makes them happy,
it doesn’t matter what it just have to be that, that person is happy with whatever
they are doing, wither making million dollars or sitting în the park admiring the
nature, at the end of it all it must be something that will trigger your mood up.
After you found what makes you happy you need know how to be able to create
those events, maybe going out with couple of friends having a good time, or even
having a romantic evening with your loved one. A person must be motivated to do
these happy actions, whatever it may be, take the chance and be happy. One must
always remember to just try to avoid negative events, thoughts, emotions în their
lives. “We need the sense of mastery, of control; the feeling that something good
has happened because we caused it to happen” (Reich).

Believing that you can be happy is the first step în order to find what makes you
happy and how to fulfill that. Second we all need to accept who we are and stop
comparing with each other, we are all special în our own way always have pride în
that. No one will ever make you happy if you aren’t happy with yourself it all
comes from inside. I have always thought that happiness is to please others, but
then I realized I wasn’t happy at all. I found happiness în beauty, friends and
family love, and the power of making my own choices. ”
http://www.authentichappiness.sas.upenn.edu/images/TimeMagazine/Time-
Happiness.pdf

4
 Pe baza mai multor studii, psihologul Sonja Lyubomirsky a ajuns la
concluzia că fericirea depinde în proporţie de 50% de genele noastre, 10% de
circumstanţele vieţîi, iar 40% de propriile noastre acţiuni. Astfel, continuă
specialiştii, o modalitate bună de a deveni mai fericiţi este să cultivăm emoţîi şi
gânduri pozitive.

Potrivit psihologilor, cei care simt mai multe sentimente pozitive în viaţa lor
sunt aceeia care au legături mai strânse cu membrii familiei sau cu prietenii. De
asemenea, persoanele optimiste şi cele care au o stimă de sine mai ridicată, au mai
multe şanse de a fi fericiţi. Într-un fel previzibil, copiii care au crescut cu părinţi
divorţaţi tind să fie mai puţîn fericiţi la maturitate decât copiii care au crescut în
familii intacte. Oamenii în vârstă sunt mai fericiţi decât tinerii, aceştia din urmă
fiind mai uşor cuprinşi de sentimente negative, de furie şi anxietate.

Chiar dacă nu am reuşit să oferim un răspuns concret la întrebarea ce este

fericirea, poate ar fi mai indicat să ne îndreptăm atenţia către definiţiile date
fericirii de mai marii filosofi şi autori ai lumii:

„Fericirea cuprinde cinci părţi. O parte este a lua hotărâri bune; a două este a avea
simţuri bune şi sănătate trupească; a treia este reuşita în ceea ce întreprinzi; a patra-
i reputaţia bună printre oameni şi a cincea bunurilor folositoare pentru viaţă.”
(Platon)

„Fericirea rezidă în căutarea ei.” (Jules Renard)

„Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume; există doar compararea unei stări
cu cealaltă şi atâta tot. Doar cel care a simţit nefericirea cea mai cumplită e în stare
să simtă cea mai mare fericire.” (Alexandre Dumas)

„Fericirea este cea mai mare biruinţă, aceea pe care o dobândim împotriva
destinului ce ne este impus.” (Albert Camus)

„O viaţă fericită nu poate există fără o anume cantitate de întuneric.” (Jung)

5
 

„Nu numai o durere îţi poate tulbură o fericire, ci şi altă fericire.” (Lucian Blaga)

„Fericirea nu constă în a fi iubit. Fiecare fiinţă umană are iubire pentru ea însăşi, şi
totuşi, sunt mii care trăiesc o existenţă damnată. Nu, faptul de a fi iubit nu-ţi aduce
fericirea. Dar a iubi, această este fericirea.” (Hermann Hesse)

„Din nenorocire, fericirea înseamnă în aparenţă ceva absolut şi tocmai de aceea se

găsesc atâţia neghiobi care să se întrebe: "Ce e fericirea?" (Balzac)

„Credem că fericirea derivă dintr-un loc în care am fost odată fericiţi. Adevărul
este că fericirea derivă din noi înşine.” (Franz Schubert)

„Dar e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea
ajunge chiar un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi
cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea.” (Mircea
Eliade)

(https://adevărul.ro/life-style/stil-de-viață/ce-fericirea-10-definițîi-originale-
1_54b09c14448e03c0fd767be2/index.html)

6
Două feluri de fericire

Ceea ce pentru corpul fizic este orgasmul este fericirea pentru corpul nostru
spiritual. E o senzație scurtă și copleșitoare, este acea iluminare pe care-o caută
misticii și poețîi.

Nu poți fi fericit ani întregi sau zile-ntregi. Nici măcar cîteva ore-n șir.
Dostoievski o descrie că pe un preludiu al epilepsiei.

Rilke vorbește despre "cumplitul" ei: ea este frumusețea la limita

suportabilului, dincolo de care începe durerea.

Poate că Goethe a intuit cel mai bine criteriul fericirii: eșți cu adevărat fericit
cînd vrei să opreșți timpul, să păstrezi acel moment pentru întreaga eternitate:
"Clipă, ramîi! Eșți atît de frumoasă!" într-un fel, viață ta a avut sens dacă, în șirul
nesfîrsit de momente banale, cenușîi, triste, rușinoase, ticăloase, mizerabile,
plicticoase din care orice viață este compusă, s-a aprins totuși, de cîteva ori sau
doar o singură dată, scînteia cutremurătoare a fericirii.

"O dată că zeii-am trăit și mai mult nu-mi doresc", scrie despre ea Holderlin.
Această e adevârâtă fericire, pe care cei mai mulți oameni n-o caută și n-o rîvnesc,
pentru că ea îi poate distruge. A trăi că zeii, fie doar și pentru o clipă, e un hybris
care se plătește.

Bineînteles, nu această e fericirea din "Declarația drepturilor omului". Dacă

aici se spune că oamenii urmăresc fericirea că fiind bunul suprem al viețîi, se are în
vedere un cu totul alt sens al cuvîntului, mult mai "sociologic", făță de misticul,
esteticul și religiosul primei accepțîi. Fericirea pe care oamenii o caută îndeobste n-
are nimic de-a face cu experiențele extatice, extreme. Dimpotrivă, e vorba de
faimoasa "aurea mediocritas" a antichitățîi, de cultivarea grădinii proprii, de tihna
și pacea unei vieți întelepte, potrivite omului, lipsite de zbucium și de excese. în
acest sens filozofii invidiau viață simplă și mulțumită a păstorilor, împlinirea celor
ce n-au ambițîi mari, ci se multumesc cu ceea ce le aduce clipă.

Dacă fericirea orgasmi-că despre care am vorbit la-nceput ar putea fi numită

transcendență, avem în schimb de-a face aici cu o fericire terestră, imanentă. în
lumea consumistă și globaliza-ta actuală nu mai cunoaștem alt sens al fericirii decît
acesta din urmă: mediocru, utilitar, lipsit de orice aspirație care depășește
standardele materialiste: o casă confortabilă, un loc de muncă bănos, o vacanță în

7
Caraibe (sau măcar la Sinaia...), o familie asigurată financiar. O dragoste calduță
(nu te mai osteneșți să-ți dai seama măcar dacă-ți iubesti sau nu cu adevărat
partenerul), o muncă nu prea creativă, obiecte (recomandate la televizor) cu care-ți
umpli orice spațiu liber... Oamenii au uitat cu totul că li s-a făcut un dar copleșitor:
cel de a există în minunea lumii, de a fi vii, de a fi conștienți de sine. Ei nu-și mai
pun niciodată întrebari că: de fapt, cine sînt eu? Ce rost am pe lume? Oare mi s-a
dat minunea că pot vedea și auzi doar că să fiu șofer de autobuz sau să fac
reclame? Oare n-am să mor fără să fi făcut nimic pe lumea asta ?

Condamnarea acestui gen de fericire este totuși în bună parte nedreaptă,

după părerea mea, că întreaga condamnare a modului de viață occidental, căci
înseamna, de fapt, o reacție "elitistă" în făță unei fericiri "populare".

Eu cred că avem nevoie de ambele feluri de fericire, că fiecare-n parte este

săracă și "extremă" în lipsa celeilalte.

Cred, de altfel, că sînt foarte rari atît poețîi puri și extatici, cît și consumistii
complet imbecilizati de bere și televiziune.

Sîntem cu toțîi, de fapt, o combinație între cele două căzuri, și idealul uman
ar putea să fie, în consecință, o viata împlinita și decentă material străbătută din
cînd în cînd de fulgurațiile nebuneșți ale marii și adevăratei fericiri.
(http://www.scritub.com/sociologie/)

Fericirea e starea fiinţei ce suferă şi judecă, ce-şi reprezintă lumea şi o

evaluează în raport cu propria-i imagine asupra să şi a lumii. Fericirea este o stare
individuală, strict personală, care implică, însă, în mod inevitabil prezenţa altor
oameni sau a lumii. Intrucît fericirea e legată de individ, considerat că un tot, ea are
o puternică notă de subiectivitate — oamenii doresc să fie fericiţi, dar există
diferite moduri de a o înţelege. Nu toţi oamenii înţeleg fericirea în acelaşi mod.

Un mare aport în soluţionarea problemei în cauză a adus-o filozoful român

P. Andrei, care consideră că fericirea este un fenomen-etico-social, este produsul

8
factorilor psihici şi ai mediului social. Factorii subiectivi, psihici care
condiţionează fericirea formează izvoarele psihologice, iar analiză factorilor
sociali, ai condiţiilor vieţîi sociale formează obiectul „etico-sociologic al fericirii".

Lui P. Andrei îi sînt străine concepţiile ce tratează în mod unilateral

fericirea, cele voluntariste, afective, sau ale celor ce văd fericirea dependentă doar
de un factor extern, teoriile obiectivist sociologice sau biologizante. „Fericirea,
remarcă P. Andrei, nu e un fenomen pur subiectiv, intern al unui om abstract izolat
de viaţa socială, nu e nici rezultatul influenţei sociale asupra sufletului omenesc
pasiv, ci ea e produsul activităţîi personalităţîi, prelucrării materialului social"
însăşi viaţa psihică a omului este o expresie a mediului social, susţine el. Procesul
de integrare a individului în societate se realizează concomitent, îl presupune pe cel
de individualizare, de subiectivizare a scopurilor sociale.

„Armonizarea sufletului cu mediul social, cu tendinţele morale, stabilirea

unui echilibru între subiectiv şi obiectiv, această produce fericirea. Izvorul fericirii
este concordanţa sufletului cu sine însuşi şi cu mediul moral-social".

O asemenea tratare îi permite filozofului să conchidă că fericirea este un

fenomen social-etic ce se deosebeşte de simplă plăcere, satisfacţie sau mulţumire
biologică. Fericirea presupune un scop conştient, un ideal, rezultat al unei selecţîi
valorice, al unei alegeri sau angajări.

Cea mai bună teorie a fericirii, afirmă P. Andrei, este aceea a meliorismului,
deoarece ea porneşte de la ideea progresului social şi a posibilităţîi îmbunătăţirii
permanente a vieţîi umane, a posibilităţîi ameliorării continue a condiţiilor de
existenţă în societate, a ridicării nivelului de cultură şi instrucţie a membrilor
societăţîi. Concepţia melioristă a lui P. Andrei pune problema fericirii în termenii
dezvoltării optimale axate pe personalitate. De aceea, el nu prezintă o imagine
ideală a fericirii, dar menţionează că ea are un caracter concret în funcţie de mediul
socio-cultural şi de un anumit stadiu al dezvoltării umanităţîi.

În lucrarea să Sociologie generală el abordează o problemă de cea mai mare

importanţă, aceea a sănătăţîi: sănătatea biologică a poporului, înfierînd degenerarea
fizică la care acesta este condamnat prin indiferenţa şi iresponsabilitatea
guvernanţilor, sănătatea fizică şi mentală a individului şi sănătatea socială, politică
şi morală.

În genere gînditorii români (P. Andrei, D. Guşți, P. Negulescu etc.) preconizează o

atitudine firească în făţa morţîi, de încredere în forţa vieţîi.

9
 

Un alt filozof român, care s-a referit plenar la problema fericirii că sens al
existenţei umane este P.P.Negulescu. El îşi axează teoria despre fericire pe analiză
condiţiilor suficiente ale acesteia. Pentru el contrariul fericirii este nefericirea.
Această ar indică nu numai prezenţa durerilor, a suferinţelor, ci şi prisosul lor:
„nefericit este omul împovărat de suferinţe mari... durabile sau chiar iremediabile".
De aici şi înţelesul negativ al fericirii că „lipsă a durerii". înţeleasă în acest mod,
fericirea este nerealizabilă pentru că durerea şi suferinţa fac parte din viaţa omului
şi nimeni nu le poate ocoli. Evitarea durerii cu orice preţ nu poate fi obţinută, cel
puţîn în plan spiritual, decît printr-o detaşare absolută care ar exclude cunoaşterea
fericirii. Contrarul fericirii, vom spune, nu este suferinţa sau durerea, ci
depresiunea, indiferenţa, inutilitatea etc.

Omul fericit este cel ce trăieşte un moment de plenitudine, de împlinire, de

realizare şi de recunoaştere, le trăieşte în comuniune şi comunicare cu lumea în
condiţiile păstrării integrităţîi şi identităţîi sale, deci în urmă unei învingeri, a unui
triumf.

Pentru a-şi întemeia punctul său de vedere, P.P. Negulescu face o incursiune
în modul de viaţă al oamenilor începînd din cele mai vechi timpuri pînă în prezent.
El urmăreşte concomitent să pună în evidenţă factorii de progres ce au dus la
sporirea „cantitativă şi calitativă" a fericirii. între aceştia include intelectualizarea
şi spiritualizarea omului, socializarea necesităţilor umane.

P.P. Negulescu susţine că factorii intelectuali sînt fundamentali în atingerea

fericirii, că sentimentele umane au evoluat de la egoism la altruism. Criteriile
fericirii sînt, după Negulescu, cunoaşterea şi îndeplinirea îndatoririi făţă de
semeni. El susţine necesitatea, utilitatea elaborării unei „Ştiinţe a fericirii", care va
constitui o puternică pîrghie de progres, un izvor de optimism, va spori încrederea
oamenilor în valoarea vieţîi şi în eficacitatea sforţărilor de a îmbunătăţi şi a
înfrumuseţa. în aşa mod, se va putea oferi popoarelor o concepţie optimistă asupra
vieţîi, care va fi valabilă, în egală măsură, atît pentru indivizi, cît şi pentru
colectivităţi.

O altă concepţie, cu finalitate practică umană, a fost elaborată de marele

filozof român D.D. Roşca, care se referă la ideea cunoaşterii ştiinţifice şi filozofice
că temei a acţiunilor şi scopurilor umane. El propune un stil de viaţă cu mare
putere formativă şi cu rezonanţe politice pozitive.
10
Idealul de viaţă pentru care militează, constă în atingerea plenitudinii interioare
ce alimentează demnitatea umană, libertatea creatoare şi responsabilitatea. O
asemenea viaţă îl face pe om să pătrundă deopotrivă în tainele ştiinţei, să le
valorifice şi să le transforme.

Personalitatea ce realizează sinteză acestor lături ale vieţîi umane —

cunoaşterea critică, lucidă, libertatea de a riposta la provocările universului prin
protest şi decizii hotărîtoare de destin, prin creaţie de valori de artă, ştiinţă, politică,
este personalitatea spirituală activă, cea mai înaltă valoare spirituală.

Pentru o asemenea personalitate „plenitudinea interioară" este fericirea.

Totodată, D.D. Roşca remarcă izvorul neliniştii umane, a incertitudinii sale, ce
apare din conştiinţa tragismului existenţei umane, dar care poate mobiliza şi
intensifica atitudinea activă a omului în societate.

BIBLIOGRAFIE

11
  
        Andrei, P (1997). Sociologie generală, Polirom, Iași

        Negulescu, P.P (1971). Scrieri inedite: Destinul Omenirii, Editura

Academiei Republicii Socialiste România, Bucureșți

        Roșcă, D.D (1995). Existența tragică: încercare de sinteză filosofică,

Editura Dacia, Cluj Napoca

WEBOGRAFIE
 • WALLIS, C. (2005). The new science of happiness. Retrieved from
http://www.authentichappiness.sas.upenn.edu/images/TimeMagazine/Time-
Happiness.pdf

• Siegel, R.D. (2009). Positive psychology: harnessing the power of

happiness, personal strength, and mindfulness. Retrieved from
http://www.health.harvard.edu/special_health_reports/Positive-Psychology

• Epstein, M. (2009). Opening up to happiness . Retrieved from

http://www.psychologytoday.com/articles/200910/opening-happiness

• Lambert, C. (2009). The science of happiness. Retrieved from

http://harvardmagazine.com/2007/01/the-science-of-happiness.html

         https://adevărul.ro/life-style

12