ITEMI:

a. Prezintă atitudinea lirică, susţinută prin reluarea verbului „a căuta”.

b. Precizează semnificaţia titlului poeziei, punând-o în relaţie cu textul dat.

c. Ilustrează conceptul operaţional de modernism, având ca suport poezia citată.

REZOLVARE:

Apărut în volumul „Nebănuitele trepte”, „Autoportret” urmează poeziei

întitulate „9 Mai 1895”, data naşterii sale în satul Lancrăm – sat ce poartă în
nume „sunetele lacrimei”. Şocantul oximoron încununează lirica blagiană. Poezia
cu care debutează volumul este evident autobiografică. În acest context,
„nebănuitele trepte” sunt treptele cunoaşterii pe care urcă şi coboară poetul în
evoluţia sa spirituală.

Poezia „Autoportret” este o artă poetică în care potul – filozof îşi explică
propria formă de cunoaştere, propriile aspiraţii – un „autoportret” spiritual.

Comparaţia din primul vers: „Lucian Blaga e mut ca o lebădă”, ne trimite cu

gândul la cântecul lebedei înainte de moarte, deci la motivul marii treceri.
Imaginea lebedei pe apă, apa fiind simbol al vieţii, este o exprimare metaforică a
ideii că viaţa toată este, pentru Blaga, o lungă alunecare spre moarte, o „mare
trecere” prin „lumină” (viaţă). În versurile: „În patria sa / zăpada făpturii ţine loc de
cuvânt”, universul său spiritual este numit metaforic „patria sa”, în care, nu
cuvântul, logosul, este cel ce exprimă adevăruri, ci „zăpada făpturii”, umbra albă,
eternă – spiritul prin care este posibilă relaţionarea cu transcendentul. Versurile
următoare întăresc această idee: „Sufletul lui e în căutare / în mută, seculară
căutare / de totdeauna / şi până la cele din urmă hotare” – sufleul său, nemuritor,
se află într-o „seculară” căutare a celor mai îndepărtate hotare ale universului de
dincolo de „cezura transcendentă” trasată de Marele Anonim (Dumnezeu).

A doua strofă luminează dintr-un alt unghi titlul şi comparaţia din primul
vers. O nouă înlănţuire de metafore dezvăluie ideea că poetul este în căutarea
vieţii eterne: „ El caută apa, / din care curcubeul / îşi bea frumuseţea şi nefiinţa”
– viaţa din cer, unde apare curcubeul după ploaie, viaţa de dincolo de moarte – o
viaţă frumoasă, precum culorile curcubeului şi eternă, dincolo de fiinţă, în
„nefiinţă”. Verbul „a căuta” exprimă atitudinea lirică fundamentală evidenţiată prin
repetiţie. A căuta înseamnă a investiga, a interoga tainele, misterul, lumea,
înseamnă a explica prin poezie viaţa, frumosul.
 Acceptând definiţia lui L. Blaga: „de câte ori un lucru este astfel redat
încât puterea, tensiunea sa interioară îl transcendează, trădând relaţiuni cu
cosmicul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un poet expresionist”, ajungem la
concluzia că poezia „Autoportret” este arta poetică a unui poet expresionist, deşi
poetul se priveşte din exterior, parcă prin oglindă. Oglinda este un motiv
transcendental, cunoscut în literatura română începând cu „Luceafărul” lui
Eminescu.

Termenul de modernism circulă în terminologia critică de la începutul

secolului al XIX-lea încoace şi defineşte manifestările de exacerbare a
modernităţii, tentativele ei ultime de ieşire din convenţie. În sfera curentului se
însumează toate curentele post – romantice de avangardă literară: simbolismul,
futurismul, expresionismul, suprarealismul, existenţialismul etc. În sens larg,
modernismul este o mişcare literară opusă tradiţionalismului. E. Lovinescu
înţelegea prin modernism depăşirea spiritului provincial şi sincronizarea cu
„spiritul veacului”. Modernismul impune proza bazată pe analiză, inspirată de
viaţa oraşelor, a intelectualilor, modificarea unghiului din care este observată
lumea de către creatorul de artă, relatarea la persoana I, ca semn al autenticităţii,
personajul atipic, difuz, reflexivitatea textului, trecerea de la metafora „la vers” la
poezia subordonată unei metafore centrale (alegorie), eliberarea de canoanele
prozodice, enjambamentul (continuarea ideii dintr-un vers în altul, fără marcarea
prin punctuaţie a vreunei pauze) etc.