Cuprins

1. Concepte generale privind practicile de contabilitate creativă……………..….1

2. Tehnici de contabilitate creativa si impactul acestora asupra firmei.................4
2.1 Influenţa metodei de amortizare asupra rezultatului societăţii.....................4
2.2 Influenţa valorii reziduale asupra rezultatului unei societăţi.........................7
2.3 Capitalizarea cheltuielilor ulterioare.................................................................8
2.4 Reevaluarea imobilizarilor corporale...............................................................11
3. Limitarea contabilităţii creative..............................................................................12

1
 1. Concepte generale privind practicile de contabilitate creativă

Contabilitatea creativă este procesul prin care profesioniştii contabili îşi folosesc
cunoştinţele în scopul manipulării cifrelor contabile, profitând de posibilitatea interpretării
actelor normative şi de existenţa numeroaselor opţiuni în rezolvarea diferitelor probleme
contabile. Contabilitatea creativa presupune utilizarea imaginatiei profesionistilor contabili
pentru a traduce acele inovatii juridice, economice si financiare pentru care nu exista in
momentul aparitiei lor, solutii contabile normalizate; si in al doi-lea rand, montajele care decurg
din aceasta inginerie financiara sunt initiate in functie de incidenta lor asupra bilantului si
rezultatelor intreprinderii.
Definitia cea mai sustantiala ii apartine lui Naser, considerând contabilitatea creativa ca
fiind”:
a) procesul prin care, dată fiind existenţa unor breşe în reguli, se manipulează cifrele
contabile şi, profitând de flexibilitate, se aleg acele practici de măsurare şi informare ce
permit transformarea documentelor de sinteză din ceea ce el ar trebui să fie în ceea ce
managerii doresc;
b) procesul prin care tranzacţiile sunt structurate de asemenea manieră încăt să permită
«producerea» rezultatului contabil dorit”.
Principalele premise ale creativităţii contabile pot fi:1
 Posibilitatea, oferită de normele contabile, de a alege între diferite metode contabile.
De exemplu, în unele ţări, întreprinderile pot alege între înscrierea integrală a cheltuielilor de
dezvoltare în contul de profit şi pierdere şi amortizarea lor pe perioada proiectului.
 O serie de elemente necesită estimări sau previziuni. De exemplu, durata de utilizare a
unui activ corporal, în vederea calculului amortizării, reprezintă o estimare realizată de către
întreprindere. Ca urmare, contabilul “creativ” beneficiază de oportunitatea de a fi mai “optimist”
sau mai “pesimist” în estimare. Alteori, în estimare se apelează la un expert intern. În astfel de
cazuri, contabilul poate manipula valoarea apelând la un expert cunoscut pentru evaluări
optimiste sau pesimiste.
 Se pot utiliza tranzacţii artificiale pentru a manipula valorile din bilanţ sau pentru a
netezi rezultatul. De exemplu, se procedează la vânzarea unui activ şi concomitent preluarea lui
1
CUM FAC BANI CONTABILII? Evaziune fiscala, paradisuri fiscale, contabilitate creativa – Paul Diaconu, Ed Economica,
Bucuresti 2004.

2
în regim de închiriere pentru durata de viaţă rămasă (lease-back). Preţul de vânzare poate fi mai
mare sau mai mic decât valoarea actuală a activului deoarece diferenţa se poate compensa prin
chirii mai mari sau mai mici decât preţul pieţei.
 Momentul realizării unor tranzacţii este ales cu grijă pentru a da o anumită imagine în
conturi. De exemplu, societatea deţine un imobil achiziţionat cu 1.000 u.m., a cărui valoare de
piaţă este 3.000 u.m. Conducerea întreprinderii va lua decizia de a vinde imobilul în anul în care
intenţionează să majoreze rezultatul.
Principalele mecanisme şi procedee care fac obiectul contabilităţii creative pot fi grupate în
funcţie de obiectivele urmărite în2:
 Procedee care au impact asupra măsurării rezultatului:
- imobilizarea cheltuielilor de dezvoltare;
- încorporarea cheltuielilor financiare în costul de producţie al imobilizărilor;
- cesiunea unei imobilizări, apoi reluarea aceluiaşi bun prin leasing (lease-back);
- întocmirea şi revizuirea planului de amortizare;
- subevaluarea (sau supraevaluarea) provizioanelor pentru depreciere;
- existenţa mai multor metode de contabilizare a contractelor pe termen lung ( pe măsura
avansării, la terminare).
 Procedee care au impact asupra prezentării contului de profit şi pierdere:
- pierderi privind creanţele neîncasabile;
- creşterea rezultatului curent prin încorporarea plusurilor de valoare din cesiunea
activelor.
 Procedee care au impact asupra prezentării bilanţului:
- cesiunea unei imobilizări, apoi reluarea aceluiaşi bun prin leasing (lease-back);
- scontarea unei cambii sau bilet la ordin;
- dezîndatorirea în fapt: anularea economică a unei datorii (transferul unei datorii în
gestiunea unui trust însărcinat să efectueze rambursarea), ceea ce determină diminuarea ratei
îndatoririi, creşterea ratei autonomiei financiare şi creşterea rentabilităţii financiare.
În România, o serie de elemente vin să completeze înclinaţia profesioniştilor contabili spre
creativitate:

2
Grupare realizată de Stolowy, citat de N. Feleagă, în Controverse contabile, Editura Economică, 1996, pag. 148.

3
 - mărimea rezultatului contabil este punct de plecare în determinarea impozitului pe
profit. Anunţarea unor profituri mari va avea drept consecinţă creşterea datoriei privind
impozitul pe profit. Conectarea contabilităţii româneşti la fiscalitate determină preocupări ale
contabililor privind ocolirea anumitor reglementări.
- importanţa excesivă care se acordă rezultatului contabil în determinarea valorii unei
întreprinderi, în detrimentul altor indicatori, precum: cifra de afaceri, activul net contabil,
mărimea fluxurilor de numerar.

2. Tehnici de contabilitate creativa si impactul acestora asupra firmei

2.1 Influenţa metodei de amortizare asupra rezultatului societăţii

Conform legislaţiei în vigoare, persoanele juridice amortizează imobilizările corporale

utilizând unul din următoarele regimuri de amortizare:
1) amortizarea liniară, care constă în repartizarea uniformă a valorii de intrare a
imobilizărilor corporale pe toată durata de viaţă utilă stabilită a acestora;
2) amortizarea degresivă, care presupune multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu
coeficienţii prevăzuţi de lege (1,5; 2; 2,5). Aceasta metoda de amortizare se utilizează mai ales
atunci când imobilizările se uzează moral într-o perioadă relativ scurtă de timp.
3) amortizarea accelerată, constând în calcularea, în exerciţiul financiar în care
imobilizările corporale intră în activul persoanei juridice, a unei amortizări în limita prevăzută de
lege (50%) din valoarea de intrare a acestora. În exerciţiile următoare amortizarea se calculează
după regimul amortizării liniare.
În alegerea metodei de amortizare, conducătorii societăţilor vor ţine cont de ritmul de
consumare a avantajelor economice generate de deţinerea şi utilizarea imobilizărilor respective.
Standardul International de Contabilitate IAS 16 - „Imobilizări corporale” trece în revistă
metodele de amortizare utilizabile, şi anume: metoda liniară, metoda degresivă şi metoda
însumării cifrelor. Comparativ cu practica din România, utilizarea metodei liniare aduce
următoarele elemente noi: deducerea valorii reziduale din valoarea iniţială sau din valoarea
reevaluată şi estimarea de către întreprindere a duratei de viaţă a imobilizărilor corporale.
Metoda însumării cifrelor are ca rezultat alocarea costului iniţial în funcţie de gradul de utilizare

4
a activului sau de producţia obţinută. Metoda degresivă determină o cheltuială descrescătoare cu
amortizarea pe parcursul duratei de viaţă utilă a activului.
Pentru a exemplifica influenţa metodei de amortizare asupra rezultatului unui agent
economic vom incerca sa observam cum influenteaza metoda aleasa contul de profit si perdere al
entitati. Vom considera o imobilizare corporala in valoare de 120 000, amortizabila pe operioada
de 3 ani.
În funcţie de metoda de amortizare reţinută, contul de profit şi pierdere se prezintă astfel.

Societatea A (metoda degresivă) Anul 1 Anul 2 Anul 3 Total

Cifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 6.000
Consumuri de la terţi 1.200 1.200 1.200 3.600
Cheltuieli de personal 600 600 600 1.800
Cheltuieli cu amortizarea 60 30 30 120
Rezultat din exploatare 140 170 170 480

Societatea A (l metoda liniară) Anul 1 Anul 2 Anul 3 Total

Cifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 6.000
Consumuri de la terţi 1.200 1.200 1.200 3.600
Cheltuieli de personal 600 600 600 1.800
Cheltuieli cu amortizarea 40 40 40 120
Rezultat din exploatare 160 160 160 480

Metoda de amortizare are influenţă asupra contului de profit şi pierdere. Alegând metoda
amortizării degresive, societate crează impresia unei societăţi a cărei performanţă se
imbunatateste de la un an la altul deoarece amortizarea degresivă calculată va fi mai mare decât
cea liniară în primii ani ai duratei de utilizare, diminuând rezultatul, iar în anii următori
cheltuiala cu amortizarea degresivă este mai mică, dând astfel impresia cresterii rezultatului faţă
de anii precedenţi. În realitate, performanţa societăţi este aceeasi.
Potrivit reglementărilor actuale, societăţile pot decide utilizarea metodei de
amortizare accelerată fără a mai fi nevoie de avizul organului teritorial al Ministerului Finanţelor
Publice (pentru echipamentele tehnologice, respectiv maşini, utilaje şi instalaţii de lucru,
computere şi echipamente periferice ale acestora, puse în funcţiune după data intrării în vigoare a
prezentei legi, se poate utiliza regimul de amortizare accelerată fără aprobarea organului fiscal

5
teritorial. Acelaşi regim de amortizare se poate utiliza şi pentru brevetele de invenţie, de la data
aplicării acestora de către contribuabil).
O consecinţă a utilizării metodei de amortizare accelerată este majorarea cheltuielilor cu
amortizarea în primul an al duratei de funcţionare a activului (amortizarea calculată reprezintă
50% din valoarea activului), ceea ce determină reducerea rezultatului din exploatare. În anii
următori se înregistrează reducerea acestor cheltuieli (amortizarea se va calcula prin metoda
liniară, în funcţie de durata de funcţionare rămasă şi de valoarea rămasă de amortizat). Metoda
de amortizare accelerată este preferată de societăţile care doresc netezirea rezultatelor, în cazul în
care pentru primul an al utilizării acestei metode se prevede realizarea unui rezultat curent
semnificativ, care prin majorarea cheltuielilor cu amortizarea va ajunge la nivelul considerat
“normal”, comparabil cu cel din anii următori.
De asemenea, când câştigurile se situează mult sub limita maximă, se va recurge la
procedeul numit “big bath”, care permite ca în anul în care societatea înregistrează o pierdere,
managerii să majoreze pierderea respectivă prin includerea unor cheltuieli suplimentare, ceea ce
va permite prezentarea unor câştiguri ridicate în anii care urmează şi creează impresia unei
societăţi ale cărei performanţe se imbunatatesc.
Potrivit principiului permanenţei metodelor, metoda de amortizare aleasă trebuie să
fie aceeaşi pe tot parcursul exerciţiului financiar. Teoretic, în virtutea principiului permanenţei
metodelor, societăţile pot influenţa rezultatul prin politica de amortizare doar în anul în care
realizează o investiţie. Astfel, o societate care, în anul achiziţiei unui utilaj, a ales să îl
amortizeze pe o perioadă de 6 ani, va trebui să respecte această alegere şi în următorii 5 ani, chiar
dacă în anul al doilea ea constată că ar fi fost preferabilă amortizare degresivă sau o altă durată
de amortizare. În realitate însă, societăţilor le este permis să schimbe durata de amortizare,
metoda de amortizare şi valoarea reziduală dacă estimările iniţiale nu corespund situaţiei actuale,
cu condiţia, impusă de lege, a menţionării în notele explicative a oricăror modificări ale
politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost
aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa
reală a rezultatelor activităţii persoanei juridice.

2.2 Influenţa valorii reziduale asupra rezultatului unei societăţi

6
 Valoarea reziduală (residual value) este suma netă pe care întreprinderea se aşteaptă
să o obţină prin vânzarea unui activ, la sfârşitul duratei sale de utilitate, după deducerea
cheltuielilor angajabile în operaţia de cesiune. Amortizarea trebuie să fie calculată în funcţie de
costul total de intrare al activului numai dacă întreprinderea are intenţia să folosească bunul până
la terminarea duratei sale economice de viaţă.
În majoritatea cazurilor, valoarea reziduală poate fi neglijabilă sau nulă datorită
tendinţei de a utiliza activele de-a lungul întregii lor durate de viaţă utilă. Totuşi există situaţii în
care activele vor avea valori reziduale semnificative, atunci când întreprinderea decide să nu
continue utilizarea activelor de-a lungul întregii lor durate de viaţă economică şi să ia măsuri
pentru valorificarea acestora.
Estimarea valorii reziduale de către conducerea întreprinderii poate să facă obiectul
cosmetizării conturilor. Spre exemplu, în cazul societăţilor cotate, pentru care raportarea unui
rezultat pe acţiune cât mai atractiv pentru investitori, s-ar putea estima o valoare reziduală
excesivă, cu efect asupra diminuării amortizării şi, deci, asupra creşterii rezultatului.
Considerăm două întreprinderi similare, care deţin şi utilizează imobilizări identice în
aceleaşi condiţii. Prima întreprindere nu ţine cont de valoarea reziduală în calculul amortizării,
iar cea de-a doua estimează valoarea reziduală la un anumit nivel.
Deşi performanţele celor două societăţi sunt egale, totuşi rezultatul curent al celei de-a doua
este superior rezultatului primei societăţi, datorită diminuării cheltuielilor cu amortizarea
determinate prin luarea în calcul a valorii reziduale.

2.3 Capitalizarea cheltuielilor ulterioare

Cheltuielile ulterioare aferente unui activ, trebuie adăugate la valoarea contabilă a activului
numai atunci când se estimează că întreprinderea va obţine beneficii economice viitoare
suplimentare faţă de performanţele estimate iniţial ca fiind corespunzătoare. Toate
celelalte cheltuieli ulterioare trebuie recunoscute drept cheltuieli în perioada în care au fost
suportate.
O entitate nu recunoaşte la valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale
costurile întreţinerii zilnice a elementului respectiv. Mai mult, aceste costuri sunt recunoscute
în profit sau pierdere odată ce apar.

7
 Exemplu.
O societate care are ca obiect de activitate producţia de fontă a elaborat un plan de
modernizare a fabricii sale care a fost achizitionata acum 18 ani la o valoare de 50 000 lei, durata
de viaţă utilă fiind 20 de ani, fiind ocazionate următoarele cheltuieli:
a) achiziţia unor piese de schimb pentru motorul unui utilaj în valoare de 28 000 lei, în
vederea înlocuirii celor existente pentru restabilirea parametrilor iniţiali de funcţionare;
Motorul utilajului este iniţial recunoscut la cost istoric, valoarea sa contabilă reflectând
parametrii de funcţionare standard la data achiziţiei. Costurile cu achiziţia unor piese de schimb,
restabilind aceşti parametri, se includ în categoria "reparaţii şi întreţinerea" elementului de
imobilizări corporale şi se recunosc în contul de profit şi pierdere:

achiziţia:
28 000 3024 = 401 28 000
„Piese de schimb” “ Furnizori”

recunoaşterea costului în contul de profit şi pierdere:

28 000 6024 = 3024 28 000

„Cheltuieli privind piesele de schimb” „Piese de schimb”

b) inspecţie generală regulată, odată la 2 ani pentru depistarea defecţiunilor la sistemul de

încălzire centrală, 5 000 lei;
Aceasta inspecţia generală regulată, va conduce la creşterea gradului de siguranţă peste
nivelul reflectat în valoarea contabilă, astfel ca va creste performanta imobilizarii.

5 000 212 = 404 5 000

„Constructii” “Furnizori de imobilizări”

c) achizitionarea de sisteme de purificare a aerului, în vederea respectării prevederilor

legale de protecţie a mediului înconjurător, in situatia in care societatea se arăta îngrijorată de

8
imposibilitatea continuării activităţii din cauza nerespectării normelor legale în vigoare. Costul
total a fost 4 000 lei.
In aceasta situatie dotarea furnalelor cu sisteme de purificare a aerului, în vederea respec-
tării prevederilor legale de protecţie a mediului înconjurător pare a fi indispensabila continuării
activităţii, fiind impus de lege. Criteriile de recunoaştere fiind îndeplinite, se va majora valoarea
contabilă a furnalului:

4 000 213 = 404 4 000

„Echipamente tehnologice (maşini, “Furnizori de imobilizări”
utilaje si instrumente de lucru)”

In conditiile in care achizitionarea de sisteme de purificare a aerului nu reprezentau o

conditie necesara continuarii activitatii se putea lua decizia de includere a acestor cheltuieli in
cheltuielile perioadei, acestea regasindu-se in contul de profit si pierdere.

Extras din contul de profit şi pierdere mii lei

Elemente N N+1
Cheltuieli cu purificarea aerului Cheltuieli cu purificarea aerului
Se capitalizeză Nu se Se capitalizeză Nu se
capitalizeză capitalizeză
Cifra de afaceri 609.107 609.107 609.107 609.107

9
 Cheltuieli cu purificarea - (4000) - -
aerului
Cheltuieli cu (4500) (2500) (4500) (2500)
amortizarea
Cheltuieli cu materii (108.035) (108.035) (108.035) (108.035)
prime şi materiale
consumabile
Cheltuieli salariale şi (239.664) (239.664) (239.664) (239.664)
sociale
Alte cheltuieli de (172.604) (172.604) (172.604) (172.604)
exploatare
Impactul asupra (4500) (6500) (4500) (2500)
rezultatului contabil
Rezultat contabil 84 304 82 304 84 304 86 304

Se poate observa ca decizia de capitalizare a cheltuielilor cu purificarea aerului in anul N

afecteaza rezultatul cu valoarea de 4500, iar in urma necapitalizarii se afecteaza rezultatul cu
6500. In urmatorul an daca se realiza capitalizarea rezultatul s-ar fi pastrat in aceeasi parametrii,
in timp ce daca s-ar fi ales metoda de a nu se capitaliza se putea observa o crestere a rezultatului
de la valoarea de 82 304 la valoarea de 86 304. Alegerea acestei metode evidentiaza o crestere a
rezultatului de la o perioada la alta, crestere pe care firma prin acest mijloc incearca sa o
evidentieze.

2.4 Reevaluarea imobilizarilor corporale

Desi, conform principiului prudentei, activele trebuie evaluate la costul istoric, aplicarea cu
strictete a acestui principiu poate afecta pozitia financiara a unei intreprinderi. De aceea, in unele
tari, normalizatorii contabili autorizeaza reevaluarea, in anumite conditii, a imobilizarilor
corporale.
Reevaluarea imobilizarilor corporale furnizeaza, prin intermediul unor variabile precum
diferentele din reevaluare, baza de amortizare si durata de amortizare posibilitati de a manipula
imaginea bilantului.
Prin reevaluarea imobilizarilor corporale, o intreprindere poate supravietui unei reduceri
semnificative a capitalurilor proprii datorate unei pierderi. Diferenta din reevaluarea activului
poate ridica nivelul capitalurilor proprii la un nivel mai mare de 50% din capitalul social ( nivel
impus de legislatia societatilor comerciale ). Pentru a evita unele abuzuri in cazul reevaluarii, in
unele tari, cum ar fi Franta, se interzice reevaluarea imobilizarilor . Daca operatia de reevaluare

10
ar afecta profitul la nivelul amortizarii acumulate si doar diferenta ar fi inregistrata la diferente
din reevaluare, profitul si rezultatul pe actiune ar fi substantial imbunatatite.
Exemplu privind operatia de reevaluare a imobilizarilor corporale:
Societatea detine in cadrul imobilizarilor o cladire in valoare bruta de 300.000 lei ,
amortizare acumulata 150.000 lei. Valoarea actuala a cladirii este de 350.000 lei.
mii lei
ACTIV Inainte de de Dupa reevaluare
reevaluare
Imobilizari corporale 700 900
Cladiri 300 500
Amortizarea cladirii (150) (150)
Mijloace fixe 400 400
Amortizarea mijl. fixe (100) (100)
Valoare neta a imob corporale 450 650
Active circulante 350 350
Total activ 800 1000
PASIV
Capital social 500 500
Diferente din reevaluare 0 200
Rezultatul reportat (300) (300)
Rezultatul exercitiului 30 30
Total capitaluri proprii 230 430
Datorii 220 220
Total pasiv 450 650

Se poate observa ca diferenta din reevaluare scoate intreprinderea din situatia in care
capitalurile proprii erau mai mici de 50% din capitalul social.

3. Limitarea contabilităţii creative

După cum am prezentat la începutul prezentei lucrări, contabilitatea creativă nu este o

practică ilicită, dar totuşi se pune problema moralităţii şi eticii acestui fenomen.
Stolowy şi Breton3 se întreabă însă dacă astfel de practici trebuie neapărat eliminate.
Contabilitatea şi marketingul fac parte din aceeaşi familie a disciplinelor economice. În
marketing, regula este aceea de a înşela. Persoanele înşelate prin marketing sunt participante pe o
3
Citaţi de N. Feleagă, L. Malciu în Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag.
451.

11
piaţă. De ce se admite ca aceste persoane să fie înşelate sau influenţate atunci când cumpără
bunuri şi se respinge posibilitatea influenţării lor atunci când cumpără acţiuni?
Ne este greu să găsim răspuns la această întrebare, dar considerăm că regulile jocului diferă
la cele două discipline înrudite. Contabilitatea încearcă, potrivit obiectului său, să furnizeze o
informare privind situaţia financiară, performanţele şi evoluţia unei societăţi, să prezinte
persoanelor interesate o imagine fidelă a patrimoniului întreprinderii.
Imaginea fidelă presupune prezentarea de situaţii financiare întocmite în conformitate cu
principiile contabile general acceptate, utilizarea de cifre cât mai exacte posibil, realizarea de
estimări cât mai rezonabile şi aranjarea lor de aşa manieră încât să poată furniza, cu toate limitele
practicilor contabile curente, imaginea cea mai obiectivă posibil, lipsită de erori, distorsiuni,
manipulări sau omisiuni semnificative. Cu alte cuvinte, trebuie avute în vedere atât litera, cât şi
spiritul legii.
Contabilitatea britanică, contabilitatea americană şi referenţialul internaţional au cunoscut noi
perfecţionări care au îngrădit sau chiar eliminat posibilitatea manifestării practicilor de
contabilitate creativă.
Normalizatorii contabili care doresc să limiteze creativitatea contabilă trebuie să aibă în
vedere premisele şi circumstanţele care permit manifestarea acesteia.
O primă măsură în vederea reducerii posibilităţilor de utilizare a contabilităţii creative o
reprezintă elaborarea, respectiv dezvoltarea în ţările în care deja există, a unui cadru contabil
conceptual. Cadrul conceptual permite practicienilor să înţeleagă mai profund normele
contabile, să îşi fundamenteze o opinie generală despre practicile contabile şi să analizeze
operaţiile complexe (vânzarea unui activ urmată de răscumpărarea acestuia).
Normele contabile ar trebui să fie mai detaliate pentru a elimina, pe cât posibil,
subiectivismul în interpretare şi aplicare.
O altă măsură ar trebui să vizeze reducerea numărului de prelucrări contabile permise
sau stabilirea clară a circumstanţelor în care trebuie aplicată fiecare prelucrare. IASB
(“International Accounting Standards Board”) a stabilit că, pentru tranzacţiile de aceeaşi natură
se por utiliza cel mult două prelucrări. Organismul internaţional de normalizare recomandă
utilizarea prelucrării de referinţă. Întreprinderilor care nu îndeplinesc condiţiile cerute de
utilizarea prelucrării de referinţă le este permisă aplicarea celeilalte prelucrări autorizate. Aceste

12
 întreprinderi sunt obligate ca, din momentul în care au fost create condiţiile, să treacă la
prelucrarea de referinţă.
Auditorii ar trebui să-şi intensifice eforturile pentru identificarea eventualelor manipulări ale
informaţiilor furnizate prin situaţiile financiare. În acest sens, funcţia de audit ar trebui să includă
o evaluare a sistemului de control intern al societăţii pentru a preveni cazurile de contabilitate
creativă sau de fraudă. Pentru a asigura o supraveghere mai vastă şi mai riguroasă, auditorii ar
trebui să fie dispuşi să îşi îndrepte armele asupra clienţilor lor. Propunerea este dură, deoarece ea
antrenează o reflecţie radicală asupra naturii raporturilor dintre auditori şi manageri.
Orientarea utilizatorilor externi, a investitorilor în special, către informaţiile de tip fluxuri
de trezorerie i-ar putea descuraja pe manageri să utilizeze tehnici de manipulare a informaţiilor
contabile.
Imaginaţia financiară poate “aranja” veniturile şi cheltuielile pentru a prezenta un profit sau o
pierdere mai mare. Ea nu poate însă să genereze lichidităţi. În general, o societate profitabilă este
considerată atractivă. Dacă ea prezintă însă un cash-flow negativ din activităţile de exploatare,
utilizatorii externi ar trebui să devină prudenţi şi să analizeze viabilitatea proiectelor şi
capacitatea societăţii de a-şi plăti datoriile. Nu puţine au fost cazurile în care societăţi foarte
profitabile au intrat în stare de faliment.

Bibliografie

1. Contabilitate creativa, Malciu, Liliana , Editura Economica Bucuresti, 1999

2. Contabilitatea creativa - plus sau minus, Gotcu, Cezar, Tribuna economica v. 18, nr.
49, p. 58-61, 67-69, 2007
3. Cum fac bani contabilii? : evaziune fiscala, paradisuri fiscale, contabilitate creativa,
Diaconu, Paul, Editura Economica, Bucuresti, 2004
4. Politici şi opţiuni contabile, N. Feleagă, L. Malciu , Editura Economică, Bucureşti,
2002.
5. Practici de contabilitate sub amprenta creativitatii, Bogdan Victoria, Balaciu Diana,

13
14