Pavel Andreea–Victoria

Științe Politice, anul II, grupa 2

TEMA I

~ Explicați prin intermediul principiului libertății ontologia liberală și pe cea conservatoare ~

I,Principiul libertății
Libertatea este un concept filosofic, a cărui semnificație ar putea fi rezumată prin
sintagma „lipsa constrângerilor”.
Conceptul de libertate a avut de-a lungul istoriei utilizări multiple (uneori contradictorii).
Pentru o înțelegere corectă a semnificației acestui concept este nevoie să se cunoască contextual
(filosofic) în care a fost folosit.

1.Poziția lui John Stuart Mill

Pentru J.S. Mill, libertatea este determinată de raporturile dintre individ și societate.
Astfel, sfera libertății umane cuprinde următoarele:
*libertatea lăuntrică (libertatea de conștiință);
*libertatea de exprimare;
*libertatea alegerii unui stil de viață;
*libertatea de asociere liber consimțită.
Mill consideră că, în afara unor situații excepționale (ex: scurte perioade de criză ale
comunității), societatea nu se poate amesteca în mod normal în sfera privată a individului.
Filosoful precizează că orice intervenție a societății în sfera libertății individuale are 2 efecte
indezirabile:
*uniformizarea;
*oprirea dezvoltării individului.

2..Poziția lui Isaiah Berlin

Pentru Isaiah Berlin există 2 sensuri, politice, ale conceptului de libertate:
*libertatea negativă;
*libertatea pozitivă.
Libertatea negativă desemnează limite ale independenței acțiunilor unui individ și, prin
urmare, poate fi identificată ca neavând limite pentru activitatea mea față de ceilalți. Isaiah
Berlin comentează această utilizare a conceptului de libertate, făcând următoarele precizări:
 Pavel Andreea–Victoria
Științe Politice, anul II, grupa 2

*constrângerea este distinctă de incapacitate (care ține de natură);

*libertatea nu are valoare fără condiții adecvate pentru folosirea ei;
*nu se poate vorbi despre o libertate (ex: "libertatea socială") ci doar despre libertate individuală;
*libertatea nu este unicul scop al oamenilor, fiind uneori acceptabil să se renunțe la libertate in
favoarea altor valori;
Libertatea pozitivă se referă la sursa comportamentului, iar utilizarea comportamentului
provine din dorința individului de a fi propriul stăpân. Libertatea, văzută ca libertate pozitivă,
este direct legată de ideile despre ceea ce constituie „ un eu, o persoană, un om”.

II.Ontologia liberală
Ontologia liberalistă are ca principală sursă de inspirație filozofia principiului politic al
libertăți
Liberalismul (din franțuzescul libéralisme) este un curent ideologic și socio-politic care
promovează libertatea și egalitatea în drepturi. Liberalii adoptă o viziune largă. Pe baza
înțelegerii lor asupra acestor principii, majoritatea liberalilor susțin următoarele idei de bază:
constituționalism, democrație liberală, alegeri libere și corecte, drepturile omului, comerț liber și
libertate religioasă. Liberalismul conține multe tendințe și tradiții ideologice, dar tendințele
dominante sunt liberalismul clasic , care a fost popular în secolul al XVIII-lea, și liberalismul
social, care a fost popular în secolul al XX-lea.
Strict vorbind, liberalismul, numit „clasic”, este o tendință filosofică care și-a luat naștere
în Europa în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, iar punctul său de plecare este acela că fiecare
se naște cu un drept natural de a nu fi împiedicat de nicio putere și anume: dreptul. la viață,
libertate și proprietate. Drept urmare, liberalii vor să limiteze privilegiile statului și alte forme de
putere, indiferent de modul în care se manifestă. În linii mari, construcția socială pe care
liberalismul o celebrează are următoarele caracteristici: libertatea individuală de gândire, dreptul
natural, schimbul liber de idei, o economie de piață bazată pe indivizi și un sistem transparent de
guvernare în care drepturile celor puțini sunt garantate. Există mai multe curente liberale care
diferă mai precis prin fundamentele lor filozofice, granițele atribuite statului și domeniile în care
aplică principiile liberale.
Liberalismul politic este o doctrină care urmărește reducerea puterii statului pentru a
proteja drepturile și libertățile individuale, opunându-se ideii de „stat providențial”. Indivizii sunt
 Pavel Andreea–Victoria
Științe Politice, anul II, grupa 2

liberi să-și urmărească propriile interese atâta timp cât drepturile și libertățile altora nu sunt
afectate. Liberalismul economic este o doctrină care susține concurența pe piață liberă,
neintervenția statului în economie și proprietatea individuală ca principiu de bază.

III. Ontologia conservatoare

Ontologia conservatoristă are rădăcini în aceleași principii filozofice ale libertății la fel ca
și liberalismul.
Conservatorismul este o filozofie politică și socială care promovează instituțiile sociale în
contextul culturilor și civilizațiilor. Elementele principale ale conservatorismului includ tradiția,
imperfecțiunea umană, unitatea organică, ierarhia și autoritatea și drepturile de proprietate.
Conservatorii caută să conserve o gamă de instituții precum monarhia, religia,
administrația parlamentară și dreptul la proprietate, având obiectivul de a evidenția stabilitatea și
continuitatea socialăîn timp ce elemente mai extreme precum reacționarii se opun modernismului
și caută să se întoarcă la „lucrurile așa cum sunt”.
Avându-și originea în celebrul dicton al lui Lucius Cary, al II-lea Viconte Falkland:
„Atunci când nu este necesar să schimbi ceva, este necesar să nu schimbi nimic”.
Conservatorismul a fost fundamentat ca doctrină politică de către gânditorul Edmund Burke.
Termenul a fost folosit pentru prima dată în context politic în 1818 de François-René de
Chateaubriand în timpul Restaurației Bourbon, având ca scop eradicarea politicilor Revoluției
Franceze. Din punct de vedere istoric, termenul a fost asociat cu drepturile politice și a fost
folosit pentru a descrie o gamă largă de opinii. Niciun set de politici nu este considerat
conservator deoarece sensul conservatorismului depinde de ceea ce este considerat tradițional
într-un anumit loc și timp. Așadar, conservatorii din diferite părți ale lumii - fiecare cu propriile
tradiții - pot fi în contradicție cu privire la unele probleme. Edmund Burke, un politician din
secolul al XVIII-lea care s-a opus Revoluției Franceze, dar a susținut Revoluția Americană, este
considerat unul dintre cei mai mari teoreticieni ai conservatorismului britanic din anii 1790.
Potrivit lui Quintin Hogg, președinte al Partidului Conservator britanic în 1959:
„Conservatorismul nu este atât o filozofie cât o atitudine, o forță constantă, ce îndeplinește o
funcție fără sfârșit de dezvoltare a unei societăți libere și corespunde unei necesități adânci și
permanente a naturii umane însăși.”
 Pavel Andreea–Victoria
Științe Politice, anul II, grupa 2

  În societatea modernă, conservatorismul este una dintre așa-numitele trei ideologii de

bază: liberalismul, socialismul și conservatorismul.Ar trebui să se distingă de obscurantism,
inversarea ostilității față de inovație și tradiționalism. Conservatorismul modern
(neoconservatorismul) este uneori chiar mai agil decât alte mișcări politice.
Conservatorismul britanic, denumit în continuare torism (filozofie politică), a apărut în
perioada Restaurației (1660-1688). Se bazează pe o ierarhie a oamenilor într-o societate condusă
de un monarh cu putere nelimitată. Cu toate acestea, Glorioasa Revoluție care a avut loc, a cărei
sarcină principală a fost stabilirea unei forme constituționale de guvernare și a libertății de
conștiință, a dus la diferite reprezentări ale turismului.
În cocluzie, ambele concepte prezentate au la bază principiul libertății, dar și drepturile
omului și a cetățeanului apărute în anul 1789, datorate Revoluției Franceze.
 Pavel Andreea–Victoria
Științe Politice, anul II, grupa 2

BIBLIOGRAFIE

1. „On Liberty”, John Stuart Mill (1859)

2. „Cele două concepte ale libertății”, Berlin
3.  Flamm, Michael și Steigerwald, David. „Dezbaterea anilor 1960:
perspective liberale, conservatoare și radicale.” Lanham: Rowman &
Littlefield, 2008