Universitatea ,,Dunărea de Jos” Galați.

Facultatea de drept și științe

administrative.

Disciplina: Regimuri matrimoniale

Căsătoria

Coordonator științific:

Lect.dr. Liliana Niculescu

Student:

Roșca Alin

Anul IV, Grupa III, DREPT, ZI.

1
 CUPRINS

Capitolul 1. Căsătoria. Noțiuni introductive……………………………..………3

Capitolul 2. Condițiile de fond ale căsătoriei…………………………………..4-5
Capitolul 3. Condițiile de formă ale căsătoriei……………………………...…5-6
Capitolul 4.Efectele căsătoriei…………………………………………………..7-8

Capitolul 5. Nulitatea căsătoriei………………………………………………9-12

2
 Capitolul 1. Căsătoria. Noțiuni introductive
Accepţiunea dată de Codul civil noţiunii de căsătorie este diferită, după cum legiuitorul se referă
la actul juridic al căsătoriei sau la starea juridică a soţilor în timpul căsătoriei. Căsătoria este, într-
adevăr, în primul rând, un act juridic pentru încheierea căruia este nevoie ca viitorii soţi să-şi
exprime consimţământul valabil în condiţiile stabilite de lege. În art. 258 alin. (1) şi art. 271 Cod
civil, reglementând încheierea căsătoriei, legiuitorul foloseşte noţiunea de căsătorie în acest sens,
de act juridic care se încheie între soţi1.
Căsătoria este, deci, uniunea liber consimţită dintre bărbat şi femeie, încheiată în concordanţă cu
dispoziţiile legale, în scopul întemeierii unei familii şi reglementată de normele imperative ale
legii2.
În perioada romană, căsătoria avea un caracter civil, pe care şi l-a păstrat până la sfârşitul
Imperiului Roman; divorţul exista, deşi nu era acceptat de dogme. Ulterior, având în vedere şi
modificările suferite de legislaţia civilă în contextual dreptului canonic, în secolul al X-lea,
reglementarea căsătoriei a ieşit complet din domeniul dreptului civil3. Căsătoria a devenit o
instituţie cu un caracter pur religios, fiind considerată o taină (sacrament). Constituţia franceză
din 1791 (art. 7 din Titlul 2) declara că legea nu consideră căsătoria decât un contract civil4. În
Ţările Româneşti, procesul de laicizare a căsătoriei s-a realizat odată cu adoptarea Codului civil
de la 1864.
În reglementarea actuală, caracterul contractualist al căsătoriei pare să câştige teren şi este pus în
evidenţă de dispoziţii cum sunt cele referitoare la divorţul prin accord extrajudiciar, convenţia
matrimonială, posibilitatea înţelegerilor dintre părinţi referitor la locuinţa copilului, exercitarea
drepturilor părintelui separat de copil art. 400 şi art. 401 Cod civil) etc.
În dreptul actual, căsătoria are următoarele caractere:
a) Este un act civil (sau laic), în opoziţie cu caracterul dominant religios pe care l-a avut în trecut,
încheierea şi înregistrarea ei fiind exclusiv de competenţa autorităţilor publice.
b) Este un act solemn, legea stipulând, pentru validitatea căsătoriei, solemnităţi deosebite,
începând cu prezenţa personală, împreună, a viitorilor soţi pentru exprimarea consimţământului în
faţa ofiţerului de stare civilă [art. 259 alin. (4) Cod civil].
c) Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii, concluzie desprinsă din conţinutul
dispoziţiilor art. 259 Cod civil. Deşi, în mod obişnuit, prin familie se înţeleg părinţii şi copiii,
chiar şi numai cei doi soţi compun o familie. Căsătoria încheiată cu un alt scop decât cel al
întemeierii unei familii este sancţionată cu nulitatea absolută.

1
T. Bodoaşcă, Dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 43.
2
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti p. 14.
3
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. I, Ed. All, Bucureşti, 1996, p.
184.
4
Ibidem, p. 185.

3
 Capitolul 2. Condițiile de fond ale căsătoriei
Pentru a putea incheia casatoria trebuie indeplinite urmatoarele conditii de fond - diferenta de sex,
varsta legala pentru casatorie, consimtamantul la casatorie, comunicarea reciproca a starii de
sanatate a viitorilor soti.
2.1 Diferența de sex:
Este o condiţie prevăzută în mod expres de lege în art. 277 Cod civil. Diferenţierea de sex se
dovedeşte prin certificatele de naştere care atestă şi sexul persoanei. Probleme se pun, din acest
punct de vedere, numai în cazul unei insuficiente diferenţieri de sex, situaţie în care numai pe cale
medicală se poate da o soluţie în ce priveşte posibilitatea încheierii căsătoriei.
2.2 Vârstă matrimonială:
Legea stabileşte o vârstă minimă pentru încheierea căsătoriei atât pentru bărbat, cât şi pentru
femeie, din raţiuni de ordin:
- biologic şi eugenie (viitorii soţi trebuie să aibă aptitudinea fizică de a se căsători, adică să fie
puberi ori apţi pentru procreere);
- psihic şi moral (viitorii soţi trebuie să aibă aptitudinea morală de a încheia căsătoria, adică de a
înţelege însemnătatea actului căsătoriei şi a putea să îşi asume în mod conştient drepturile şi
obligaţiile pe care aceasta o implică).
Pentru a putea asigura un consimţământ conştient liber şi personal al viitorilor soţi, legea a stabilit
o vârstă minimă pentru căsătorie, de 18 ani împliniţi (art. 272 Noul Cod Civil).
Din motive temeinice, minorul care a implinit varsta de 16 ani se poate casatori pe baza de
certificat medical, cu acordul parintilor sau, dupa caz, al tutorelui si cu autorizarea instantei de
tutela in a carei circumscripţie în care minorul are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinți
refuză încuviințarea căsătoriei, instanța de tutelă se pronunță și asupra acestei divergențe, ținând
cont de interesul superior al copilului.5
2.3 Consimțământul la căsătorie:
Consimţământului valabil exprimat la încheierea căsătoriei este o condiţie dirimantă, astfel cum
rezultă din dispoziţiile art. 258 alin. (1) şi art. 271 Cod civil. Importanţa acestei condiţii rezultă şi
din aceea că ea este inserată în cuprinsul Declaraţiei universal a drepturilor omului (art. 16 pct. 2),
care stipulează: „căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimţământul liber şi deplin al
viitorilor soţi”.
Consimţământul se exprimă în anumite forme în faţa ofiţerului de stare civilă, care are îndatorirea
de a verifica să nu fie viciat prin eroare, dol sau violenţă. De obicei, consimţământul se exprimă
prin răspunsul afirmativ pe care îl dau viitorii soţi la întrebarea ofiţerului de stare civilă, dacă
doresc să se căsătorească unul cu celălalt

2.4 Comunicarea reciprocă a stării de sănătate a viitorilor soți:

5
Informatia a fost accesata la adresa web:https://legeaz.net/, la data 17.01.2022, ora 17:45

4
Acest fapt este reglementat de catre Noul Cod Civil prin articolul 278:
“Căsătoria nu se încheie dacă viitorii soţi nu declară că şi-au comunicat reciproc starea
sănătăţii lor. Dispoziţiile legale prin care este oprită căsătoria celor care suferă de anumite boli
rămân aplicabile.”6

Capitolul 3. Condițiile de formă ale căsătoriei

3.1 Formalități pentru încheierea căsătoriei:
3.2 Declaraţia de căsătorie:
În conformitate cu prevederile art. 280 Cod civil, cei care vor să se căsătorească trebuie să facă o
declarație de căsătorie la primăria unde urmează să se încheie căsătoria, exprimând prin aceasta
voința celor doi de a încheia căsătoria.
Declarația de căsătorie se face în scris și nu poate fi dată prin reprezentare, ci numai personal. În
aceeași zi în care ofiterul de stare civila primește declarația de căsătorie, va dispune publicarea ei
în extras, prin afișarea lui într-un loc special amenajat, la sediu primăriei la care urmează să se
încheie căsătoria și pe site-ul acesteia, precum și și primăria în cadrul căreia celălalt soț își are
domiciliul sau reședința. Extrasul va include: data postării, starea civilă a viitorilor soți și
notificarea că orice persoană se poate opune căsătoriei în termen de 10 zile de la data afișării (art.
283 Cod civil).
În declaraţia de căsătorie viitorii soti vor arăta:
- că nu există niciun impediment legal la căsătorie;
- numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei;
- regimul matrimonial ales.
Odată cu declaraţia de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege pentru încheierea
căsătoriei.
în ceea ce priveşte alegerea numelui de familie, viitorii soţi pot conveni:
- să îşi păstreze numele dinaintea căsătoriei;
- să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite;
- un soţ poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor
reunite.7

3.3 Locul încheierii căsătoriei.

6
Noul Cod Civil al Romaniei
7
Informatia a fost accesata la adresa web:https://legeaz.net/, la data 18.01.2022, ora 19:45

5
Potrivit prevederilor art. 279 Cod civil, localitatea în care se va încheia căsătoria este determinată
de domiciliul sau reședința oricăruia dintre viitorii soți.

În ceea ce privește locul încheierii căsătoriei, dispozițiile art. 279 alin. (1) și art. 287 C. civ.
prevăd că soții sunt obligați să se prezinte împreună la primărie (în localitatea determinată
conform celor de mai sus). În cazurile prevăzute de lege, căsătoria poate fi încheiată în afara
sediului serviciului de stare civilă. De asemenea, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr.
119/1996 privind actele de stare civila, in cazul in care viitorii soti au cetatenie romana, casatoria
se poate incheia si la bordul navei sub pavilion romanesc, aflata in calatorie in afara granitelor
tarii. În acest din urmă caz, comandantul navei este îndrituit a acorda, pentru motive temeinice,
dispensa de termen.

Căsătoria nu se poate încheia la bordul unei aeronave, întrucât orice fel de călătorie cu acest
mijloc de transport durează puţin, iar încheierea căsătoriei, în aceste condiţii, nu-şi găseşte
justificarea celerităţii.

3.4 Opoziția căsătoriei:

Încheierea căsătoriei se poate face numai după trecerea termenului de 10 zile de la data când a
fost făcută declaraţia de căsătorie, cu excepţia cazului când se acordă dispensă de către primar
(sau de către comandantul navei pe care se încheie căsătoria).

În acest interval de timp, potrivit dispoziţiilor art. 285 Cod civil, orice persoană poate face
opoziţie la căsătorie, fără a fi nevoită să dovedească vreun interes, dat fiind interesul general al
societăţii în încheierea unor căsătorii neafectate de vicii.

3.5 Solemnitatea şi publicitatea căsătoriei:

După cum reiese din cele de mai sus, certificatul de căsătorie este solemn prezența viitorilor soți
în faţa ofiţerului de stare civilă impreuna cu doi martori la data stabilit la sediul autorității
competente, dar și prin exprimarea simultană a consimțământului la căsătorie și declararea
încheierii căsătoriei de către ofițerul de stare. civilă, după ce a constatat că sunt îndeplinite toate
condițiile pentru încheierea valabilă a acesteia(art. 287, art. 289 Cod civil și art. 31 din Legea nr.
119/1996).

3.6 Momentul încheierii căsătoriei:

Din dispoziţiile art. 289 Cod civil, se desprinde concluzia că momentul încheierii căsătoriei este
acela în care, după ce ia consimţământul fiecăruia dintre viitorii soţi, ofiţerul de stare civilă îi
declară căsătoriţi. Înregistrarea căsătoriei constituie, după cum s-a arătat, numai un mijloc de
probă.

Capitolul 4.Efectele căsătoriei

6
4.1 Raporturile personale dintre soţi

4.1a Numele soţilor:

La completarea declaraţiei de căsătorie, prevede art. 281 Cod civil, viitorii soţi vor menţiona
numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei. Articolul 282 Cod civil oferă patru
posibilităţi:

a) soţii să-şi păstreze, fiecare, numele avut înainte de încheierea căsătoriei;

b) să-şi aleagă, de comun acord, un nume comun al unuia sau altuia dintre ei; situaţie în care se va
schimba numai numele unuia dintre soţi;

c) să-şi aleagă ca nume comun numele lor reunite, situaţie în care se vor schimba numele ambilor
soţi.

d) un soţ poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor
reunite.

4.1b Obligaţia de respect şi sprijin moral:

Pornind de la aceea că la baza relaţiilor de familie stau prietenia şi afecţiunea reciprocă, prin
dispoziţiile art. 307 Cod civil este reglementată obligaţia de respect şi sprijin moral, legiuitorul
stabilind că soţii sunt datori a-şi acorda sprijin moral unul altuia.

4.1c Obligaţia de fidelitate:

Soţii sunt datori, după încheierea căsătoriei, să întreţină împreună relaţii sexuale şi, în acelaşi
timp, să nu întreţină astfel de relaţii în afara familiei, adică să fie fideli unul altuia.

Această obligaţie este prevăzută expres de legiuitor în art. 309 Cod civil, fiind considerată o
consecinţă firească a căsătoriei. De altfel, pe fidelitatea soţilor se bazează şi prezumţia de
paternitate potrivit căreia, soţul mamei este tatăl copilului născut de aceasta.

4.1d Obligaţia de a locui împreună:

Pentru ca relaţiile de familie să capete conţinut şi finalitate, este necesar ca soţii să locuiască
împreună.

Fiind stabilit, cu putere de principiu, că soţii decid împreună, de comun acord, în tot ceea ce
priveşte căsătoria (art. 308 Cod civil), înseamnă că, tot astfel, ei vor putea hotărî şi cu privire la
domiciliul pe care-l vor avea. Această îndatorire rezultă din art. 309 alin.(2) Cod civil care
prevede şi că, pentru motive temeinice, soţii pot hotărî locuiască separat. De altfel, o asemenea
ipoteză a şi fost avută în vedere de legiuitor atunci când a statuat asupra drepturilor şi obligaţiilor
părinţilor faţă de copiii lor minori, arătându-se că, „Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia
vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului” [art. 496 alin. (2) Cod civil].

4.1e Independenţa soţilor:

7
Potrivit art. 310 din Codul civil un soţ nu are dreptul să cenzureze corespondenţa, relaţiile sociale
sau alegerea profesiei celuilalt soţ.

4.1f Neînţelegerile soţilor cu privire la raporturile personale dintre ei:

Reglementând raporturile personale dintre soţi, legea prevede neînţelegerile dintre aceştia în
legătură cu asigurarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor personale vor fi soluţionate de
instanţa de tutelă, care are competenţă generală în toate litigiile ce rezultă din cartea referitoare la
familie, deci şi în cele rezultate din neînţelegerile soţilor cu privire la raporturile personale dintre
ei (art. 265 Cod civil).

Adeseori, însă, aceste neînţelegeri sunt cauza acţiunilor de divorţ. Pe cât de complexe sunt aceste
raporturi, pe atât de imposibil este a se consacra reguli, astfel încât soluţionarea acestora rămâne
la înţelepciunea şi buna-credinţă a soţilor.

4.2 Raporturile patrimoniale dintre soţi

4.2a Regimul matrimonial potrivit Codului familiei:

Regimul matrimonial desemna totalitatea regulilor care guvernau raporturile dintre soţi privitoare
la bunurile lor, precum şi acelea ce se formau în relaţiile cu terţii.

O primă caracteristică a regimului juridic al bunurilor soţilor era aceea că era în exclusivitate
legal, nefiind îngăduit ca în locul regimului legal sau paralel cu acesta să existe un regim convenit
de părţi. Bunurile dobândite de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei erau bunuri comune, orice
convenţie contrară fiind lovită de nulitate, în temeiul dispoziţiilor art. 30 C.fam. Numai anumite
bunuri, limitativ determinate de lege prin art. 31 C.fam., erau considerate proprii ale fiecăruia
dintre soţi.

Sintetizând caracteristicile regimului juridic al bunurilor soţilor în reglementarea Codului

familiei, arătăm că acesta era un regim legal, unic, obligatoriu şi imuabil, legea neîngăduind
modificări şi neadmiţând un alt regim decât acela pe care-l consacra25.

Pentru a califica juridic comunitatea matrimonială a soţilor, doctrina a consacrat noţiunea de

proprietate comună în devălmăşie.

4.2b Relaţiile patrimoniale dintre soţi în Noul Cod civil:

În reglementarea regimurilor matrimoniale legiuitorul român pare a se fi inspirat din Codul civil
francez care consacră un regim primar obligatoriu pe care se grefează regimul matrimonial ales
de soţi, variantele fiind asemănătoare cu cele alese de legiuitorul român.

Capitolul 5. Nulitatea căsătoriei

Dacă ofiţerului de stare civilă, care nu şi-a îndeplinit atribuţiile în conformitate cu dispoziţiile
legale, cu ocazia încheierii căsătoriei, i se vor aplica sancţiuni de ordin administrativ şi dacă
soţilor care au făcut declaraţii false la încheierea căsătoriei li se pot aplica sancţiuni de drept
8
penal, căsătoria încheiată cu nerespectarea unor condiţii ce ţin de esenţa acesteia este lovită de
nulitate.

Nulitatea căsătoriei nu trebuie confundată cu divorţul. Este adevărat că atât nulitatea, cât şi
divorţul pun capăt căsătoriei, dar între aceste două instituţii există deosebiri esenţiale. Cauzele
care determină nulitatea căsătoriei constau în nerespectarea unor condiţii impuse de lege, anterior
sau concomitent încheierii ei, efectele nulităţii fiind retroactive (ex tunc), pe când cauzele care
duc la divorţ sunt posterioare încheierii căsătoriei, care a fost valabil încheiată, şi produc efecte
numai pentru viitor (ex nunc). Codul civil se ocupă de nulitatea căsătoriei în Capitolul IV al
Titlului II − „Nulitatea căsătoriei”, art. 293-306.

5.1 Cazuri de nulitate absolută a căsătoriei:

5.1a Încheierea căsătoriei fără respectarea dispoziţiilor legale cu privire la vârsta

matrimonială:

Dacă soţii nu aveau împlinită, la încheierea căsătoriei, vârsta de 18 ani, căsătoria lor este lovită de
nulitate absolută. Potrivit art. 272 alin. (2) Cod civil, pentru motive temeinice, minorul care a
împlinit 16 ani se poate căsători cu îndeplinirea unor condiţii speciale. Deşi, în acest caz, nulitatea
este absolută, ea poate fi acoperită în următoarele situaţii, prevăzute de art. 294 alin. (2) Cod
civil: a) dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ambii soţi au împlinit vârsta de
18 ani; b) dacă soţia a născut; c) dacă soţia a rămas însărcinată.

5.1b Căsătoria a fost încheiată de o persoană care este deja căsătorită:

Principiul monogamiei este unul de bază în dreptul familiei, fiind apărat şi pe calea sancţionării
cu nulitatea absolută a celei de a doua căsătorii. Momentul în funcţie de care se verifică starea de
bigamie este acela al încheierii celei de a doua căsătorii, şi nu momentul ulterior, eventual al
pronunţării hotărârii judecătoreşti asupra acţiunii în nulitate. În cazul declarării morţii prin
hotărâre judecătorească, cea de-a doua căsătorie este valabilă, dacă a fost încheiată în intervalul
de timp de la data fixată prin hotărâre ca fiind aceea a morţii şi data rămânerii definitive a
hotărârii declarative de moarte.

5.1c Căsătoria a fost încheiată între rude în grad prohibit de lege:

Căsătoria între rudele în linie dreaptă, precum şi între rudele în linie colaterală până la gradul IV
inclusiv este oprită potrivit art. 274 Cod civil. Încheierea unei astfel de căsătorii, în pofida
interdicţiei instituite de legiuitor, duce pe planul dreptului familiei la nulitatea absolută a acesteia,
iar, în conformitate cu prevederile dreptului penal, constituie infracţiunea de incest prevăzută de
art. 203 C.pen. O asemenea căsătorie este prohibită, indiferent dacă rudenia rezultă din căsătorie
sau din afara căsătoriei, tot astfel fiind oprit să se căsătorească cu rudele sale fireşti şi adoptatul.

Aceeaşi soluţie se aplică şi căsătoriei încheiate între cei deveniţi prin adopţie astfel de rude [art.
274 alin. (3) Cod civil].

9
5.1d Căsătoria încheiată de alienatul sau debilul mintal:

Căsătoria persoanelor alienate sau debile mintal este interzisă pentru motive de ordin biologic şi
pentru faptul că acestea nu-şi pot exprima consimţământul în mod conştient.

Căsătoria unei astfel de persoane este nulă absolut, chiar dacă a fost încheiată într-un moment de
luciditate, legiuitorul nefăcând în acest sens nicio distincţie. De asemenea, nu are importanţă dacă
aceste persoane au fost sau nu puse sub interdicţie. Persoanele lipsite vremelnic de discernământ
nu se pot căsători în intervalul de timp în care discernământul le lipseşte, întrucât nu pot exprima
un consimţământ valabil (art. 299 Cod civil).

5.1e Lipsa de solemnitate:

Căsătoria va fi lovită de nulitate absolută atât în situaţia în care lipseşte numai un element al
solemnităţii, cât şi, evident, atunci când solemnitatea lipseşte integral [art. 287 alin. (1) şi art. 293
alin. (1) Cod civil] .

Un element al solemnităţii este şi prezenţa a doi martori la încheierea căsătoriei, astfel că lipsa
acestora va atrage nulitatea absolută a căsătoriei. În ceea ce priveşte prezenţa ofiţerului de stare
civilă, considerăm, alături de alţi autori, că acest element face parte din cel al solemnităţii
căsătoriei, astfel că, dacă ofiţerul de stare civilă lipseşte, nu este asigurată această condiţie
esenţială la încheierea căsătoriei.

5.1f Lipsa de publicitate:

Publicitatea este o condiţie de formă distinctă de solemnitate, a cărei lipsă la încheierea căsătoriei
duce tot la nulitatea absolută, potrivit art. 287 alin. (1) şi art. 293 alin. (1) Cod civil.

Condiţia publicităţii a fost impusă de legiuitor tocmai ca o garanţie în plus pentru respectarea
celorlaltor condiţii cerute de lege pentru valabilitatea căsătoriei.

5.1g Necompetenţa ofiţerului de stare civilă:

Necompetenţa ofiţerului de stare civilăNecompetenţa ofiţerului de stare civilă trebuie cercetată

dintr-un întreit punct de vedere: cu privire la calitatea sa de ofiţer de stare civilă; cu privire la
teritoriul pe care îşi are competenţa şi cu privire la persoanele a căror căsătorie o poate încheia.

În ce priveşte necompetenţa sa rationae materiae, aceasta duce în mod indiscutabil la nulitatea

absolută. Prin excepţie, dacă înregistrările au fost făcute în registrul de stare civilă de o persoană
necompetentă, care a exercitat în mod public atribuţia de ofiţer de stare civilă, creând o stare de
eroare comună invincibilă, căsătoria este valabilă, ca o aplicaţiune a principiului error communis
facit ius (art. 102 Cod civil).

5.1h Căsătoria fictive:

Noul Cod civil reglementează căsătoria fictivă în art. 295, arătând că aceasta este căsătoria
încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de nulitate absolută. În
10
alineatul (2) se prevede că nulitatea se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti, a intervenit convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut
2 ani de la încheierea căsătoriei.

Atunci când prin încheierea căsătoriei se urmăresc alte scopuri decât întemeierea unei familii ne
aflăm în prezenţa căsătoriei fictive. Părţile, în realitate, nu doresc să se căsătorească, să
stabilească între ele raporturi personale şi patrimoniale specific familiei, ci urmăresc realizarea
unor interese pe care altfel nu le-ar fi atins.

5.1i Frauda la lege:

Frauda la lege este admisă ca un caz distinct de nulitate absolută a actelor juridice. În materia
căsătoriei, realizarea fraudei la lege duce neapărat şi la fictivitatea căsătoriei, întrucât se urmăresc
efecte secundare, cum ar fi folosinţa locuinţei, dobândirea unei alte cetăţenii sau sustragerea de la
răspunderea penală a autorului violului. Această ultimă posibilitate de fraudare a legii a fost
înlăturată prin abrogarea acestei cauze de nepedepsire din Codul penal.

5.1j Lipsa diferenţierii de sex:

Neîndeplinirea acestei condiţii de fond la încheierea căsătoriei atrage nulitatea căsătoriei, deşi
textul art. 293 Cod civil care enumeră cazurile de nulitate absolută nu o prevede expres (art. 277
Cod civil). Aşadar, va fi lovită de nulitate absolută căsătoria persoanelor de acelaşi sex, precum şi
a acelora al căror sex nu este bine precizat, astfel că, din acest motiv, consumarea căsătoriei nu
este posibilă

5.1k Lipsa consimţământului:

Lipsa consimţământului duce la nulitate absolută [art. 271 şi art. 293 alin. (1) Cod civil], fie că
este vorba de lipsa sa materială, fie că este vorba de lipsa psihică a acestuia, aşa cum este cazul
celui debil sau alienat mintal. Aceste persoane nu pot exprima un consimţământ valabil, iar în
cazul lor, căsătoria va fi nulă şi din motive de ordin biologic şi social.

5.2 Cazuri de nulitate relativă a căsătoriei:

5.2a Eroarea nu constituie un viciu de consimțământ la căsătorie decât dacă privește identitatea
fizică a celuilalt soț [art. 298 alin. (2) Cod civil, anterior, art. 21 alin. (1) C. fam.], O împrejurare
aproape imposibil de îndeplinit în practică, din cauza condițiilor de formă extrem de riguroase
prevăzute de lege pentru încheierea căsătoriei.

5.2b Dolul (viclenia). Jurisprudența a identificat o serie de circumstanțe de fapt care constituie
dol (inclusiv reticență) la încheierea căsătoriei, precum: ascunderea stării de boală cronică, gravă;
ascunderea sarcinii de către viitoarea soție, determinată - evident - de relațiile intime cu un alt
bărbat decât viitorul soț. Elementul asupra căruia suportă doliul trebuie să fie, desigur, decisiv
pentru hotărârea căsătoriei, în sensul că - dacă acesta cunoscuse realitatea ascunsă de manevrele
răuvoitoare, fie ele comisive sau omisive.

11
5.2c Violenţa. Pentru a fi viciu de consimţământ, violenţa trebuie să constituie un anumit grad de
gravitate, apt să oblige voinţa celui care consimte la căsătorie. Ca şi în dreptul comun, violenţa
poate fi fizică sau morală. Datorită aceloraşi condiţii de formă ale căsătoriei, strict şi riguros
reglementate de lege, violenţa fizică este, practic, aproape imposibil de întâlnit în această materie;
mai probabilă poate fi existenţa unei cauze de violenţă morală, dar aceasta nu poate să constea în
simpla temere reverenţiară faţă de părinţi sau, eventual, alte rude care ar putea exercita presiuni
asupra viitorilor soţi pentru încheierea căsătoriei. în orice caz, în aprecierea existenţei şi
impactului violenţei - indiferent de natura sa - asupra viitorilor soţi trebuie să fie avută în vedere
situaţia concretă a victimei, starea sa psihică, nivelul de educaţie.8

BIBLIOGRAFIE
Cărți:
T. Bodoaşcă, Dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005

8
Informatia a fost accesata la adresa web:https://legeaz.net/, la data 20.01.2022, ora 02:56
12
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. I, Ed. All,
Bucureşti, 1996

I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti

Adrese web:
https://legeaz.net/

13