Locul și rolul administrației publice locale în furnizarea

serviciilor publice descentralizate

Cadru didactic: Conf. dr. Bilouseac Irina

Disciplina: Descentralizarea administrației publice locale

Student: Săcrieriu Ana

Anul de studiu: III, Gr 3
Specializarea: Administrație Publică
Introducere
Conform Dicționarului de administrație publică, în știința administrației,
„administrația publică se utilizează pentru a indica faptul că o activitate/instituție are legătură
directă cu organizarea statului”; în dreptul administrativ, „prin administrație publică se
înțelege sistemul autorităților administrației centrale și locale prin intermediul căruia se
realizează puterea executivă”.
Prin administraţia publică se realizează funcţia executivă a statului, întrucât ea are ca
sarcină organizarea executării şi executarea în concret a legilor. Administraţia publică
cuprinde organele administraţiei publice centrale şi serviciile lor descentralizate, precum şi
organele administraţiei publice locale. Toate aceste autorităţi publice îşi desfăşoară activitatea
sub conducerea generală a Guvernului, care este şeful puterii executive.1
Doctrina administrativă din ultimii ani, în sensul larg al cuvântului, se oprește la trei
principii fundamnetale:
a) Principiul centralizării – ca principiu de bază al administrației locale, presupune exclusiv
dependența organelor locale de organele administrației centrale;
b) Principiul deconcentrării – este o formă a centralizării, el constă în recunoașterea
agenților statului, repartizați pe întregul teritoriu al țării, a unei anumite puteri de decizie;
c) Principiul descentralizării – presupune existența unor persoane publice locale, desemnate
de comunitatea teritoriului, care au atribuții proprii intervenind direct în gestionarea și
administrarea treburilor colective; acest principiu implică ideea de autonomie locală.
Descentralizarea constituie corolarul indispensabil al democrației.2

Caracteristici generale privind descentralizarea

Descentralizarea în administraţia publică este un regim juridic în care rezolvarea
problemelor locale nu se mai face de funcţionari numiţi de la centru ci de către cei aleşi de
corpul electoral. În acest regim administrativ, statul conferă unor autorităţi publice dreptul în
luarea deciziilor și în privința gestionării bugetului.. Acest regim juridic se fundamentează în
plan material pe un patrimoniu propriu al unităţilor administrativ-teritoriale, distinct de cel al
statului, care asigură mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor locale.
Acest concept constă în recunoaşterea personalităţii juridice unităţilor administrativ
teritoriale, existenţa autorităţilor publice care le reprezintă şi care nu fac parte dintr-un sistem

1
Anton Trăilescu, Drept administrativ, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 1
2
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, Editura Nemira, București, 1996, pp. 528-529

2
ierarhic subordonat centrului, precum şi transferarea unor servicii publice din competenţa
autorităţilor centrale către cele locale.
Într-o descentralizare administrativă se pot rezolva în condiţii mai bune interesele
locale, serviciile publice locale putând fi conduse mai bine de către autorităţile locale într-un
regim în care acestea nu au obligaţia să se conformeze ordinelor şi instrucţiunilor de la centru.
Măsurile şi deciziile pot fi luate mai operativ de către autorităţile locale iar resursele materiale
şi financiare şi chiar forţa de muncă pot fi folosite cu mai mare eficienţă şi să răspundă unor
nevoi prioritare pe care autorităţile locale le cunosc mai bine decât autorităţile centrale..
Funcţionarii publici aleşi sau numiţi, în regimul descentralizării administrative, pe un
termen limitat, înlătură în măsură mai mare fenomenele birocratice în activitatea locală.
Participarea locuitorilor prin alegeri la desemnarea autorităţilor locale accentuează spiritul de
responsabilitate şi iniţiativă pentru viaţa publică a localităţii în care ei locuiesc şi determină să
caute şi să găsească ei înşişi soluţii la problemele cu care se confruntă.
În sistemul constituționl român, descentralizarea privește, pe plan organizatoric și
instituțional, autoritățile administrației publice locale alese- consiliile locale, primari și
consiliile județene, inclusiv instituțiile publice care le sunt subordonate- iar pe plan funcțional,
competențele și atribuțiile care le sunt conferite de lege

Consiliul Local
Consiliul local reprezintă „autoritatea deliberativă a comunei/orașului, formată din
consilieri aleși prin vot universal, direct, liber și secret, care adoptă hotărâri pe baza
principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității funcțiilor de
conducere și consultării cu cetățenii”.3 Alexis de Tocqueville spunea că acestea înseamnă
pentru libertate ceea ce reprezintă școala pentru știință; ele aduc libertatea la îndemâna
poporului, îl învață să o folosească și să-și guste binefacerile. „O națiune poate avea o
guvernare liberă, dar fără aceste instituții comunale ea nu-și poate exercita spiritul libertății.”
Consiliul local este o autoritate colegială a administraţiei publice locale, ce are ca obiectiv
soluţionarea problemelor de interes local ale comunei, oraşului sau municipiului. Această
autoritate, în temeiul art.5 al Legii nr. 215/2001, se bucură de un statut autonom, în sensul că
ea deliberează asupra intereselor specifice ale colectivităţii locale şi hotărăşte cu privire la
modul de realizare a acestora, fără vreun amestec din partea autorităţilor administraţiei
publice de stat sau autorităţilor administraţiei publice judeţene.

3
Anton P. Parlagi, Dicționar de administrație publică, Ediția 3, Editura C.H.Beck, București, 2011, pp.102-103

3
 Potrivit prevederilor constituţionale, consiliile locale sunt constituite în comune şi
oraşe, ca autorităţi ale administraţiei publice locale, ele reprezentând expresia realizării
practice a principiului autonomiei locale.
Rolul lor este acela de rezolvare a intereselor legitime ale cetăţenilor şi a unităţii
administrativ-teritoriale. Concomitent cu realizarea treburilor de interes local, consiliile
locale, ca autorităţi administrative, au obligaţia ca în unităţile administrativ-teritoriale în care
sunt alese să aplice şi să respecte legea, să satisfacă interesele naţionale, aceasta relevând
coerenţa, şi unitatea sistemului administraţiei publice româneşti.
Activitatea deliberativă a consiliilor locale, dezbaterile consilierilor în vederea
adoptării hotărârilor de interes local, se desfăşoară într-un cadru precizat de regulamentele
proprii de funcţionare şi în limita competenţelor conferite de lege.
Dezbaterile au ca obiect numai rezolvarea problemelor administrative ale comunei sau
oraşului, actele adoptate trebuind să nu contravină legii, ordinii de drept sau intereselor
generale ale statului şi neputându-se emite vocaţii politice.

Formarea consiliilor locale

În conformitate cu Legea nr. 215/ 2001, Consiliile locale sunt compuse de consilieri
locali aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de
legea pentru alegerea autoritaților administrației publice locale.4
Alegerea directă se face pe circumscripții electorale identice cu unitățile administrativ-
teritoriale pe baza votului exprimat, în cazul consilierilor , prin scrutin de listă, iar a primarilor
și președinților Consiliilor Județene prin scrutin uninominal, fiecare cetățean având dreptul la
câte un singur vot pentru alegerea Consiliului Județean.5
Aleșii locali sunt primarul și viceprimarul, consilierii loacali și consilierii județeni,
președinții și vicepreședinții consiliului județean a căror regim juridic unitar este stabilit prin
Statutul alesului local.6

4
Dana Tofan, ,,Legislația administrației publice locale”, C. H. Beck, București, 2009, p.10
5
Idem
6
Legea nr. 393/ 2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial nr. 912 din 07. 12.2004 , cu
modificările și completările ulterioare

4
Compunerea consiliiolor locale
Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului, în
funcție de numărul locuitorilor comunei, orașului sau municipiului, raportat de INS la data de
1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile.7
Calitatea de consilier este incompatibilă, conform legii organice și a Legii nr.
161/2003 ( art.88, alin1) cu:

 Funcția de prefect sau subprefect

 Calitatea de primar
 Calitatea de deputat, senator, ministru, secretar subsecretar de stat
 Funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă al consiliului local
 Funcția de manager, director, președinte, vicepreședinte, administrator, cenzor sau
membru al consiliului de administrație al regiilor autonome, etc.8

Organizarea consiliilor locale

După constituirea consiliului, acestaîși organizează comisii de specialitate, pe
principalele domenii de activitate. Pot fi membrii comisiilor de specialitate numai consilierii
în funcție.9
Comisiile de specialitae îsi aleg un un președinte și un secretar prin votul membrilor
lor, care reflectă compunerea politică a plenului. Comisiile lucrează în plen și iau hotărâri cu
votul majorității membrilor lor. Comisiile analizează și avizează proiectele de hotărâri ale
consiliului din care fac parte, inițiază proiecte de hotărâri în domeniu, pot întreprinde activități
de verificare în sectorul lor de competență, îndeplinesc și alte atribuții sau însărcinări date de
consiliu sau din proprie inițiativă, cu am ar fi studii, controale, avizări.10

Atribuțiile consiliilor locale

Întrucât atribuțiile consiliilor locale sunt extrem de numeroase și diverse, în literatura
de specialitate s-a procedat la o grupare a lor în funcție de specificul domeniilor și sectoarelor
de activitate în care se exercită și anume:

7
Dana Tofan, op.cit., p.11
8
Ioan Santai, Vasile Tabără, ,,Administrație publică” , Tehno Media, Sibiu, 2011, p. 189
9
I. Santai,op.cit., p. 206
10
Idem

5
  Atribuții în domeniul organizării interne a consiliilor locale si a serviciilor lor publice
precum : alegerea vice-primarilor, alegerea statutului comunei sau orașului, stabilirea
statutului personalului, organigramele și numărul de personal.
 Atribuții în domeniul elaborării, administrării și executării bugetului local și stabilirii
impozitelor și taxelor locale precum: aprobarea bugetului local, formarea,
administrarea, stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale.
 Atribuții în domeniul organizării, coordonării și asigurării activităților economice,
social-culturale și de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale
cetățeanului, precum: aprobarea de studii, prognoze orientative, programe de
dezvoltare economico- socială, repararea drumurilor și podurilor de interes local.
 Atribuții legate de acordarea titlurilor de onoare și de cooperare cu localități din
străinătate.11

În concluzie, descentralizarea reprezintă un principiu de organizare și de conducere a

statului bazat pe autonomie conferită colectivităților locale, care dispun de resursele necesare
care să le permită să se autoadministreze și să-și aleagă propriile autorități de conducere. 12
Așadar, putem spune că, legislația română în materie poate fi apreciată ca profund
democratică, instituind pentru autoritățile locale, un regim de largă descentralizare, care
răspunde pe deplin exigențelor și principiilor statului de drept și se racordează în total la
legislația statelor europene cu o administrație publică eficientă.

11
Mădălina Tomescu, Cristian Tomescu, ,, Administrație publică”, Universul Juridic, București, 2006, pp.111-112
12
Irina Bilouseac, Suport curs DESCENTRALIZAREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE, 2019, pp.15

6
 Bibliografie

1. Trăilescu Anton, Drept administrativ, Editura All Beck, București, 2005

2. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, Editura Nemira,
București, 1996
3. Parlagi P. Anton, Dicționat de administrație publică, Editura C. H. Beck,
București, 2011
4. Tofan Dana, Legislația administrației publice locale, Editura C.H. Beck,
București, 2009
5. Santai Ioan, Tabără Vasile, Administrație publică, Editura Tehno Media,
2011
6. Tomescu Mădălina, Tomescu Cristian, Administrație publică, Editura
Universul Juridic, București, 2006
7. Bilouseac Irina, Descentralizarea administrației publice locale, Suceava,
2019