TEMATICĂ

la ECOLOGIE GENERALĂ I, ANUL II IM (ian. 2022)

1. Noțiuni introductive în ecologie: definiție, istoric, dezvoltarea ecologiei în

țara noastră. Protecția mediului. Ecologia activistă. Specificul
problemelor de mediu.
-Def: știința care se ocupă cu relația dintre organisme și mediul lor biotic și abiotic
-Părintele ecologiei este Charles Darwin. Grigore Antipa a adus ideea în Ro. Emil
Racovița a fondat primul speologie din lume. Iuliu Prodan a coordonat lucrarea ”Flora
României”
-Protecția mediului:ansamblu de reglementări, măsuri, acțiuni menite să protejeze
mediul ambiant. Se realizează prin instituții așezate piramidal: 1. Ministerul Mediului
2. Agenții județeane de protecția mediului.
-Ecologia activistă:atitudine față de mediul ambiant. Se manifestă în principal prin
organizații ecologiste (Greenpeace)
-Specificul problemelor de mediu: caracter transfrontalier (Cernobîl), caracter
ireversibil (tăierea pădurilor tropicale---încălzire globală)
2. Sisteme studiate de ecologie: organismul sau individul, populația,
biotopul și habitatul
-Organismul sau individul: Organismul reprezintă un mod fundamental de
organizare a materiei vii si are ca lege specifică metabolismul (schimburi materiale şi
energetice cu mediul), funcție esenţială a indivizilor. Acest proces permite integrarea
organismului în mediul său ambiant. Datorită metabolismului se asigură capacitatea
biosistemelor din nivelurile supraindividuale de a acumula şi transfera materie,
energie şi informaţie. Individul poate exista numai în contextul populaţiei şi al
speciilor şi orice fenomen care se petrece la nivelul său se reflectă, într-o măsură mai
mare sau mai mică, la nivelul populaţiei, biocenozei şi ecosistemului.
-Populația: totalitatea indivizilor din aceeași specie care populează un anumit
teritoriu. Populația se caracterizează prin următoarele parametri:
-rata natalității: totalitatea indivizilor născuți. Rn=n/N
-natalitate fiziologică: capacitatea populației de a produce urmași
viabili
-natalitate ecologică: ajungerea indivizilor la maturitate
-rata mortalității: Rm=m/M
-Biotopul: spațiul de trai al organismelor.Component nevie a ecosistemului
-Habitat: spațiul de trai al unei specii
3. Sisteme studiate de ecologie: biocenoza, ecosistemul, biomul și biosfera
-Biocenoza: o grupare de indivizi biologici din diferite specii atașați a unui anumit
biotop. Ex:totalitatea castanelor, veverițelor, rînelor din parcul USAMV. Componenta
vie a ecosistemelor
-Ecosistemul: biotop+biocenoză și toate legăturile dintre cele 2 componente. Se pot
grupa ăn 4 grupuri mari: marine, de ape interioare, terestre, antropogene
 -Biomul: este un fel de ecosistem la scară continentală. Este format din numeroase
ecosisteme care au trăsături comune. Ex: biomul pădurilor equatoriale, biomul
deșerturilor.
-Biosfera: învelișul vitalizat al pământului.Totalitatea ecosistemelor de pe Terra. Pe
pământ sunt 13,6 de milioane de specii
4. Temperatura ca factor ecologic.
-este foarte neuniform ---- diversitatea ecosistemelor
-organisme euriterme:suportă amplitudini foarte mari de temperatură
-organisme stenoterme: suportă diferențe foarte mici
-organisme mezoterme
-organisme poikiloterme: au temperatură apropiată de cea a mediului ambiant
-organisme homeoterme: își țin temperatura corpului constant
-fiecare specie are:
-temperatură optimă
-temperatură zero a dezvoltării: temp la care indivizii din specia respectivă își
încep activitatea controlate de enzime
-temperatura efectivă: temp mai mare decât t0
-constanta termică: suma gradelor de temp efectivă necesară pentru ajungerea
indivizilor la maturitate sexuală
-adaptările animalelor la temp scăzute:
-somn de iarnă
-hibernarea
-migrația de iarnă
-starea de amorțire
-frison temoreglator
-vernalizarea
-temperatura determină zonalitatea altitudinală a vegetației: în Ro 5 etaje
5. Lumina ca factor ecologic.
-rol energetic: utilizarea energiei solare în procesul fotosinteză
-rol informațional: rol în găsirea hranei
-adaptările animalelor:
-minetismul: imitarea fomei și culoarea animalelor cu arme de apărare
eficiente
-homocromia: apărarea culorii substratului
-imitația: imitarea forma și culoarea substratului
-clasificarea plantelor după pretenții de lumină:
-heliofite: iubitoare de lumină
-umbrofite
-helio-sciofite: suportă semiumbra, dar preferă locurile însorite
6. Apa ca factor ecologic.
-densitatea: cea mai mare este 4 C---apa cu dens cea mai mare va fi pe fundul apelor
stătătoare și face posibilă supraviețuirea pe timpul iernii
-căldura specifică: se încălzește și se răcește greu---factor moderator al climei
globului, dar și a organimului
-conductibilitatea termică: mare---majoritatea speciilor acvatice sunt poikiloterme---
consum mai mic de energie
 -apa din sol:
-apa higroscopică:nu este accesibil plantelor
-apa peliculară:este accesibilă în perioada de secetă
-apa capilară: cea mai importantă pt plante
-pretențiile organismelor față de apă:
-hidrofite/hidrofile: acvatice
-higrofite/higrofile: iubitoare de umezeală
-mezofite/mezofile: pretenții intermediare
-xerofite/xerofile
7. Factorii ecologici mecanici și edafici.
-mișcările aerului: cănd au un caracter de regim rezultă adaptări. Ex: plante anemofile
produc cantități foarte mari de polen, plantele lemnoase au trunchi și ramuri pentru
a rezista la vănt
-mișcările apei: curenți descendenți conduc oxigenul de la suprafață spre fund,
curenți ascendenți conduc mineralele spre suprafață
-factori edafici:
-în sol nu este important doar bogăția în elemente nutritive ci și raporturile
dintre acestea pentru că excesul unui element poate bloca în compuși insolubili alte
elemente
-pH: preferat de majoritatea plantelor 5,5-6,5
-pretențiile plantelor față de sol: oligotrofe (soluri sărace), eutrofe (soluri
bogate), mezotrofe (soluri intermediare), acidobile, bazofile, calcifite, calcifuge,
nitrofite (iubitoare de azot), halofite (suportă cantități mari de săruri)
8. Importanța factorilor climatici pentru combaterea paraziților la plante
-evoluția paraziților este dependentă de factori agroclimatici (temp, precipitații,
umiditate relativă a aerului, picături de apă pe frunze)
-sistem AgroExpert
-efectuarea corectă a stropilor
-protejarea mediului ambiant prin reducerea pesticidelor
9. Relații homotipice și relații interspecifice stabilite pe criteriul efectului
direct (criteriul individual).
-efectul de masă:se manifestă când se diminuează resursele de hrană---activarea
unor mechanisme care reduc capacitatea de înmulțire, inclusiv canibalismul. Benefic
pentru populație, dar dăunător indiviziilor care dispar
-efectul de grup: benefic pentru gup dar și pentru individ. Ușurarea capturii prăzii și
apărare mai eficientă
-neutralismul
-competiție interspecifică: - -
-mutualismul: + + (lichenii)
-protocooperarea: + + (hipopotam-ciugulitorul vitelor)
-comensalismul: + 0 (orchidee-arbori)
-amensalismul: - 0 (Penicillium-bacterii)
-parazitismul: + -
-prădătorismul: + -
10.Relații interspecifice stabilite pe criteriul rolului lor în viața populațiilor
(criteriul populațional). Relații complexe.
-relații interspecifice legate de reproducere
-relații interspecifice legate de răspândire
-relații trofice:
-după caracterul nutriției:
-autotrofe: prepare singură materie organică din materie anorganică
-heterotrofe: consumă materie organică
-după compoziția hranei:
-fitofage
-zoofage
-mixte
-după numărul de specii de organisme pe care le atacă:
-monofage: 1 singură specie
-oliofage: nr redus de specii
-polifage: multe specii atacate
-după natura organelor consumate:
-xylofage: se hrănesc cu lemn
-seminifage: se hrănesc cu semințe
-filofage: cu frunze
-saprofage: materie organică moartă
-relații interspecifice legate de apărare:
-apărare individuală:
-pasivă
-activă
-apărare colectivă
11.Structura trofică e ecosistemelor
-Structura trofică a biocenozei reprezintă ansamblul relaţiilor de hrănire a
populaţiilor din ecosistem şi ne oferă cele mai multe informaţii legate de viaţa
ecosistemelor.
I. Producătorii primari sau speciile producătoare de substanţă orga¬nică sunt
reprezentaţi de vegetaţia autotrofă din care fac parte, în primul rând plantele verzi
(în ecosistemele terestre) şi algele planctonice (în ecosistemele acvatice), iar în al
doilea rând bacteriile fotosintetizante.
II. Consumatorii, reprezentaţi prin toate animalele dintr-o biocenoză.
În funcţie de hrana consumată putem distinge:
1. Consumatori primari sau consumatori de ordinul I sunt reprezentați prin
animale fitofage, deci care se hrănesc direct cu producătorii autotrofi;
2. Consumatori secundari sau de or¬dinul II sunt reprezentaţi prin animale
carnivore şi entomofage. Deşi proporţia lor în ecosistemele naturale este redusă
(aproximativ 1%), consumatorii secundari au un rol esenţial în reglarea numerică a
fitofagilor, menţinând astfel structura şi funcţiile ecosistemului
3. consu¬matori terțiari sau de ordinul III;
4. consumatori quaternari sau de ordinul IV
III. Descompunătorii (reducătorii) sunt reprezentaţi mai ales prin bacterii şi ciuperci
saprofage care degradează substanţele organice provenite din cadavre, frunze
moarte, fecale, diverse excrete sau alte deşeuri.
12.Structura biochimică a ecosistemelor: interacțiuni biochimice la plante
-categorii de substanțe alelopatice:
-colinele:
-plante superioare---plante superioare
-ex: pir---influențează negativ---ovăz
-fitoncide:
-plante superioare---microorganisme
-ex: ceapă---usturoi (inhibă crestera parazițiilor indestinali)
-marasminele (fungi) și toxinele bacteriene:
-microorganisme patogene—plante superioare
-ex: mucegaiul porumbului---aflatoxină---porumb
-antibiotice:
-microorganisme---microorganisme
-ex: Penicillium---bacterii
-categorii de subtanțe alelopatice după efectul lor:
-antagonisme: ex: nucul inhibă creșterea altor plante care cresc sub corona lui
-sinergisme:
-influența pozitivă
-ex: negina și albăstrelele cresc mai bine în culturile de grâu decât
separat
-neutră
13.Structura biochimică a ecosistemelor: interacțiuni biochimice la animale
-feromoni: acționează în interiorul speciei
-feromoni sexuali: cei mai studiați sunt la insecte---capcane feromonale---
metoda nechimică de control al dăunătorilor---reducerea poluării
-feromoni de marcare a teritoriului: mai important la masculele
-feromoni de marcare a puilor: la iepură
-feromoni de agregare: matca de albine
-feromoni de alarmă
-alomoni: acționează între specii
-veninul, alcaloizi
14.Structura temporală ecosistemelor
-se referă la transformările suferite de ecosistem
-se împart în 2 categorii:
-dinamica ecosistemelor: schimbări repetitive
-dezvoltarea ecosistemului: schimbări ireversibile de lungă durată
-dinamica ecosistemelor:
-ritmurile circadiane, zilnice----viețuitoare diurne și nocturne
-ritmurile sezoniere:
-sincronizarea activitățiilor cu anotimpurile
-în zonele temperate trecerea peste anotimpul rece se face prin:
-semințe
-ouă
-hibernare
-migrare
-dezvoltarea ecosistemului:
-schimbări ireversibile
 -presupune parcurgerea mai multor stadii, de la stadiul pionierat(juvenil) la
climax(maturitate)
-dezvoltarea poate fi:
-primară: când o biocenoză se instalează pe locul unde nu a mai fost
înainte o altă biocenoză
-secundară: când specii din ecosisteme vecine colonizează un biotop
care a fost ocupat de o biocenoză distrusă parțial
-primară cu 6 etape:
-denudarea biotopului
-imigrarea (apariția întâmplătoare a unor organisme din biotopuri
vecine)
-colonizarea (acceptarea sau respingerea speciilor imigrate)
-concurența interspecifică
-reacția biocenotică (construirea unei unități ecologice a speciilor)
-stabilizarea sau climaxul
-3 tipuri de succesiuni secundare:
-abiogene: distrugerea biocenozei prin forțele fizice ale mediului
(erupții vulcanice, uragane etc)
-biogene: specii invazive din alte ecosisteme care au ajuns în teritorii
noi și au reușit să se instaleze. Riscul eliminării speciilor native și dereglarea
lanțurilor trofice
-tehnogene: sunt induse de activitățile antropice în special din
agricultură și industrie