Curs 1 : Ceata

Ceața este un fenomen meteorologic, de condensare a vaporilor de

apa din stratul de aer din imediata apropiere a suprafetei marii sau
uscatului, sau coborarea bazei unui nor stratus pana la nivelul apei sau
uscatului, reducand vizibilitatea orizontală sub 1.000 de metri.
La o anumita temperatura, cantitatea de vapori din aer se mareste
substantial mai ales in urma evaporarii intense a apei din sol. Procesul
de condensare a vaporilor de apa producandu-se doar daca se
implinesc cateva conditii precum :
- racirea aerului din atmosfera pana la temperatura punctului de
roua, situatie in care umiditatea stratului de aer creste pana la nivelul
de saturatie;
- existenta nucleelor de condensare in atmosfera, conditie care
este asigurata in permanenta datorita faptului ca aerul contine un
numar urias de particule microscopice, numar care scade odata cu
cresterea inaltimii
Ceata se poate forma atat la 20 C cat si la temperaturi negative,
picaturile de apa care formeaza ceata fiind cu atat mai mici cu cat
temperatura este mai joasa, ea fiind mai frecventă toamna și primăvara,
când temperaturile sunt mai scăzute și vaporii ating starea de saturație
la o cantitate mult mai mică în unitatea de volum decât în timpul verii,
îndeosebi dimineața și seara.
In dependenta de cauzele de formare a cetii, acesta poate fi de
doua tipuri: ceata de evaporatie si ceata de racire.
In dependenta de tipul procesului de racire se deosebeste ceata de
radiatie, ceata de advectie, ceata de panta.
Din punct de vedere al cauzei formarii cetii pot fi distinse cauze
termice si cauze dinamice. Astfel, racirea radiativa produsa in timpul
noptii poate fi enumerata ca principala cauza termica, iar advectia
termica (deplasarea unei mase de aer cu o anumita temperatura peste o
masa de aer cu temperatura diferita), ca principala cauza dinamica,
insa pot exista si cauze complexe, avand ca si origine mai multi factori.
 Curs 2 : Circuitul Apei in Natura

Circuitul apei în natură este procesul de circulație continuă a apei în cadrul

hidrosferei Pământului. Acest proces este pus în mișcare de radiația solară și de
gravitație.
Circuitul este realizat in momentul in care apa își schimbă starea de agregare
fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Circuland dintr-un element component
al circuitului in altul, prin diferite procese precum evaporatia, transpiratia, infiltratia si
scurgerea.
Globul terestru contine cantitati enorme de apa in invelisurile lui externe.
Atmosfera constituie unul dintre invelisurile planetei noastre, in care apa se gaseste in
cantitati apreciabile.Ca si suprafata scoartei terestre, apa din atmosfera apare sub toate
cele trei stari de agregare care o caracterizeaza:
a)stare gazoasa, sub forma de vapori, conditionand umiditatea aerului si fiind
prezenta, chiar si in aerul foarte uscat;
b)stare lichida, sub forma de picaturi foarte fine ( in cazul cetei si al norilor) sau
mai mari ( in cazul burnitei si ploilor );
c)stare solida, sub forma de ace fine de gheata si fulgi de zapada, in norii de la
marile inaltimi sau in straturile reci de aer , ca si sub forma de grindina, de diferite
dimensiuni (pornind de la marimea unui bob de mazare si ajungand in unele cazuri pana
la marimea unui bulgare de zapada sau chiar cartof in cazuri extreme, un bun exemplu
fiind grindina cazuta in urma furtunii din 2019 din zona Salajului )
Prin analiza mai profunda a procesului circulatiei apei in natura, se observa ca in
complexitatea lui, acesta este alcatuit din mai multe circuite, fiecare succedate intr-o
ordine bine determinata. Astfel, se pot distinge foarte usor,doua circuite: unul local, sau
mic si unul universal sau mare. Circuitele locale sau mici se petrec fie deasupra
oceanului planetar, fie deasupra maselor de apa continentale si se caracterizeaza prin
succesiunea a trei procese: evaporatie, condensare si precipitatie atmosferica. Se
formeaza , astfel, un circuit local oceanic si un circuit local continental.
Circuitul universal sau mare. Din imensa cantitate de apa care se ridica sub
forma de vapori de pe suprafata oceanului planetar, o insemnata parte este dusa
deasupra continentelor, unde condenseaza si cade sub forma de ploi, zapezi, grindina.
Volumul urias de apa de pe pamant face ca interventia directa a omului in
circulatia globala a acesteia sa fie relativ nesemnificativa. Totusi, in ultimele decade ale
acestui secol, mai ales pe plan regional, omul influenteaza direct sau indirect circulatia
apei, amploarea acestei influente fiind, cu atat mai mare, cu cat volumul de apa ce
aprovizioneaza regiunea respectiva este mai redus.
 INGINERIA APELOR SUBTERANE
Coordonator: Ș.L.DR.ING.CĂLIN SAFIRESCU
Student:Miron Monăcel Valentin Vasile
INGINERIA MEDIULUI ANUL II

Apa în scoarța pământului

Reprezinta ansamblul apelor care se află în golurile scoarței

pământului, care se formează sub acțiunea forței gravitaționale
a planetei noastre.

Sub acțiunea forței gravitaționale, apele subterane curg prin

golurile subterane. La aceasta se adaugă proprietățile caracteristice
ale apei precum efectul capilar (important pentru plante, sau
migrării apei prin rocile poroase), tensiunea superficială a apei care
determină formarea picăturilor de apă și menținerea solurilor
umede. Apa subterană ia parte la recircularea apei în natură. Tot în
cadrul apelor subterane sunt considerate și apele fosile care au luat
naștere în Sahara cu milioane de ani în urmă.

Formarea apei subterane

Pânza freatică ia naștere din precipitațiile care se infiltrează în
pământ, ori din infiltrațiile de apă din albia apelor
curgătoare și stătătoare (râuri, fluvii, lacuri), această pătrundere a
apei prin straturile permeabile
Frecvent apele subterane se află sub presiune, ceea ce explică
formarea fântânilor arteziene.
Apele subterane, la fel ca cele de la suprafață, curg sub
acțiunea gravitației, însă viteza de scurgere a apelor subterane este
mai redusă, fiind influențată de natura rocii
Apele subterane ies la suprafață sub formă de izvoare, a căror apă
este filtrată și are o concentrație diferită în minerale.
CATEGORII
Atunci cand o panza freatica sau un strat acvifer de adancime sunt
intersectate de o vale,apa iese la suprafata si curge.Locul de
aparitie la zi a unei ape subterane se numeste izvor.

Dupa regimul de scurgere a apei

-izvoare cu curgere continua
-izvoare cu curgere intermitenta(izbucurile,gheizerele)
IZBUCURILE-apar in regiunile carstice si dau o cantitate mare de
apa
GHEIZERELE-sunt izvoare termale interminente din regiuni vulcanice

Clasificare
Dupa temperatura apei:
Reci cu temperatura apei egala sau inferioara temperaturii medii a
aerului.
Calde cu tempeatura apei mai ridicata decat media temperaturii
aerului.
Dupa cantitatea de substante minerale dizolvate
Ape dulcicontinutul de sare mai mic de 1g/l
Ape mineralecare contin pana la 5g/l
Ape cu mineralizare mai mare de 50g/l

Cauze care periclitează calitatea apei

subterane[modificare | modificare sursă]
Activitățile umane pot să influențeze negativ calitatea (prin poluarea
aerului, solului sau a apelor de la suprafață) și cantitatea apelor
subterane (printr-o folosire irațională a apei). Cauze naturale sunt în
primul rând seceta prin cantitate redusă, sau lipsa precipitațiilor.
 INGINERIA APELOR SUBTERANE
Coordonator: Ș.L.DR.ING.CĂLIN SAFIRESCU
Student:Miron Monăcel Valentin Vasile
INGINERIA MEDIULUI ANUL II

Circulația apei în roci fisurate

Acest studiu este o incercare de a evalua relatiile intre tectonica rocilor si

modelul de fracturare si curgere a apei subterane. In scopul exploatarii apei din
roci fisurate, trebuie stabilita o buna modelare intre diferitele stiluri de fracturare.
Problema resurselor de apa este mai dificila in regiunile formate din roci cu
porozitate redusa, eruptive si metamorfice, acolo unde dezvoltarea ariilor urbane
solicita tot mai multa apa.

Pe de alta parte, cunoasterea modului in care apa circula prin rocile fisurate
este importanta pentru proiectarea si executia lucrarilor hidrotehnice, in special a
barajelor.

PRINCIPII ALE DEFORMARII ROCILOR

Fundamentul cristalin, expus la diferite tipuri de stres, sufera trei tipuri

principale de deformare: curgere uniforma, faliere si fracturare de extensie.

Curgerea uniforma se produce dupa trei mecanisme

principale: cataclaza (granulare, sfaramare); alunecare interna (translatie,
maclare); recristalizare (prin topire locala, difuzie solida, agenti de dizolvare).

Din punct de vedere hidrogeologic, cel mai important mecanism

este cataclaza, deoarece produce sfaramarea, granularea sau fisurarea fina de-a
lungul unor suprafete nesistematice, rezultand astfel proprietatea de a transmite
apa prin roca.

Falierea cuprinde toate tipurile de fracturare in roci, la care peretii opusi se

deplaseaza unul fata de calalalt de-a lungul suprafetei de rupere, producand o
saritura.

CONSIDERATII MORFOLOGICE

Relieful poate da informatii importante privind tectonica rocilor in adancime,

precum si rezistenta lor la atacul agentilor externi. Intensitatea dezvoltarii
reliefului depinde, in principal, de rezistenta mecanica a rocilor, dar in terenuri
formate din roci, cu proprietati fizico-mecanice apropiate, relieful depinde numai
de activitatea tectonica.

ANALIZA FISURILOR SI ASPECTUL TECTONIC

In aceasta lucrare este mai convenabil sa se foloseasca o clasificare a clivajului
dupa relatiile geometrice cu structurile de scara mare ca:
1. Clivajul axial este un set singular de suprafete plane, paralele la
planul axial al cutei. Este mult mai dezvoltat pe zonele de curbura
maxima, decat pe flancurile cutei.
2. Clivajul pe stratificatie este un set singular de suprafete plane,
paralele cu stratificatia initiala a rocilor. De obicei, aceasta este
structura sistuoasa si gnaisica.
3. Clivajul inclinat pe stratificatie si pe planul axial al cutei – apare cu
doua sau mai multe seturi de suprafete inclinate unele spre altele.
Acest clivaj este determinat de structura interna a rocii.
4. Clivajul de fracturare – reprezinta o fracturare foarte fina si densa
datorita unei tensiuni, dupa unii autori, sau datorita unei forfecari,
dupa altii. Clivajul datorat recutarii unor sisturi – apare ca un set de
fracturi de forfecare sub influenta unei noi deformari.
Fisurile sunt fracturi de-a lungul carora nu exista deplasare sau aceasta este
foarte mica.

Daca ne referim la pozitia fisurilor fata de orientarea generala a structurii, ele pot
fi longitudinale, transversale si oblice.
1. Fisurile longitudinale sunt, in mare, paralele la axul cutei si sunt,
adesea, denumite fisuri de relaxare. De obicei, aceste fisuri au
inclinari mari.
2. Fisurile transversale sunt perpendiculare pe axul cutei si in mod
normal au inclinari mari. Ele sunt fisuri de extensie, deci sunt
totdeauna deschise. In general, se termina pe fisuri sistematice si au
o suprafata foarte neregulata.
3. Fisurile oblice apar in seturi perechi aranjate simetric in raport cu
primele doua sisteme si inter-
sectandu-le. Aceste fisuri realizeaza legatura intre primele doua
sisteme, rezultand, astfel, o buna transmisivitate a apei prin roca.

CONSIDERATII HIDROLOGICE
Proprietatile hidrogeologice ale rocilor fisurate sunt foarte diferite de cele
ale rocilor poroase. Practic, in aceste roci nu exista porozitate, iar
neuniformitatea si neomogenitatea au un grad de variatie foarte mare si
deci, nu se poate vorbi de permeabilitate, transmisivitate, capacitate de
inmagazinare etc., ca la rocile poroase.

Concluzie

Problema apei in rocile fisurate este foarte dificila. Forajul in aceste

roci este scump, iar probabilitatea unui esec este mai ridicata decat in
depozitele sedimentare.
Scopul acestei lucrari este de a sugera o metoda de studiere a apelor
subterane din regiunile cu roci eruptive si cristaline, folosind, ca metoda de
lucru, cercetarea tectonica in vederea stabilirii celui mai favorabil
amplasament pentru un foraj.