Drepturi Condamnati Inchsioare Romania

Drepturile condamnaților la închisoare în România
drepturile condamnaților la închisoare în România, drepturile persoanelor condamnate îşi au izvorul în

Constituţie (art. 15-53) şi în legislaţia în vigoare. Aderarea României la Uniunea Europeană a consfinţit şi
întărit aceste drepturi prin documente ce au caracter internaţional şi care sunt în general obligatorii pentru
statele care le-au ratificat. Orice îngrădire a drepturilor se poate face tot în contextul acestor acte
normative. Drepturile persoanelor condamnate sunt reglementate în Capitolul V din Titlul III al Legii nr.
254/2013.
Una dintre cele mai importante instituţii ale dreptului execuţional penal, în jurul căreia este organizată
activitatea sistemului penitenciar, este cea a drepturilor deţinuţilor. Mai mult decât atât, acestea nu rămân
doar la nivel teoretic, de concept, ci trebuie aplicate, respectate, uneori modificate sau adaptate. Abordând
problema drepturilor deţinuţilor, trebuie precizat de la început că acestea nu trebuie identificate sau
confundate cu drepturile cetăţenilor. Ele privesc unele aspecte ale relaţiilor condamnatului cu conducerea
penitenciarului (dreptul la hrană, la îngrijire medicală etc.) sau ale relaţiilor cu familia (dreptul la vizite, la
pachete, la corespondenţă etc.) ori au în vedere respectul pentru demnitatea condamnatului.
Pentru deţinut, aceste drepturi se nasc în momentul încarcerării, se menţin pe toată durata executării
pedepsei privative de libertate şi se sting în momentul liberării definitive.
Personalul din penitenciare, alături de persoanele angrenate în executarea pedepselor privative de libertate,
sunt obligate să respecte şi să asigure condamnaţilor exercitarea drepturilor acordate de lege, încălcarea sau
împiedicarea exercitării lor fiind sancţionată penal sau disciplinari.
Orice sistem penitenciar trebuie să asigure un minim de condiţii necesare care trebuie respectate, pentru a
li se asigura condamnaţilor baza pentru dezvoltarea personalităţii şi pentru reinserţia socială după liberare.
Respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele condamnate este asigurată de judecătorul de
supraveghere a privării de libertate. Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, care desfăşoară
activităţi în domeniul protecţiei drepturilor omului, pot vizita penitenciarele şi pot lua contact cu
persoanele condamnate, cu acordul directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
întrevederile dintre reprezentanţii organizaţiilor neguvemamentale prevăzute mai sus şi persoanele
condamnate se desfăşoară în condiţii de confidenţialitate, sub supraveghere vizuală.
Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, luate de către
administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a
privării de libertate de la penitenciarul care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor, în termen
de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată. Persoana condamnată este ascultată, în mod
obligatoriu, la locul de deţinere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate.
în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a
privării de libertate poate asculta persoana în cauză, în condiţiile art. 29 din lege. prin audierile prin
videoconferinţă sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de
libertate de la noul loc de deţinere, care înaintează declaraţia luată. Judecătorul de supraveghere a privării
de libertate poate proceda la ascultarea oricărei altei persoane din sistemul penitenciar, în vederea aflării
adevărului.
1 / 27
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată. în

termen de 15 zile de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) admite plângerea, în tot sau în parte, şi dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către
administraţia penitenciarului ori obligă administraţia penitenciarului să ia măsurile legale care se impun;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz;
c) ia act de retragerea plângerii.
încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate şi

administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunţării acesteia.
împotriva acestei încheieri persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la
judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Contestaţiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunţat încheierea,
care le înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora.
Contestaţia se judecă, in şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei

penitenciarului, care pot depune memorii şi concluzii scrise. Persoana condamnată este adusă la judecată
doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată; asistenţa juridică nu este obligatorie. în cazul în care
procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii.
Instanţa se pronunţă, în şedinţă publică, prin sentinţă definitivă, care se comunică persoanei condamnate şi
administraţiei penitenciarului.
în cele ce urmează, vom trata fiecare drept în parte.
Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor religioase

Condamnaţii pot participa liber la servicii şi întruniri religioase, pot consulta liber reviste, cărţi cu caracter
religios. De asemenea, în penitenciar, ei pot deţine materiale de cult. Acest drept mai presupune
înlăturarea oricărei îngrădiri sau discriminări pe teme de opinii, convingeri, credinţe religioase.
Acest prim drept este normat de prevederile art. 58 din Legea nr. 254/2013 şi are corespondent şi în art. 9
din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 10 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene, art. 46-47 din Regulile europene pentru penitenciare din 1987 şi art. 29 din Regulile
penitenciare europene din 2006. Acest drept nu poate fi îngrădit.
În România, nimeni nu poate fi persecutat pentru propria credinţă sau lipsă de credinţă religioasă. Orice
individ, oricare ar fi statutul juridic, este absolut liber să îmbrăţişeze religia în care crede sau să nu
recunoască nicio religie, adică să fie ateu.
Este inadmisibil să se facă vreo deosebire între cetăţeni în ceea ce priveşte drepturile în funcţie de
credinţele lor religioase.
2 / 27
Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie este reglementată la art. 18 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului şi este preluată şi prevăzută de art. 29 din Constituţia României. Nimeni nu poate fi
constrâns sa adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrare convingerilor sale. Libertatea
conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
Convenţia europeană a drepturilor omului prevede în art. 9: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de
gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea,
precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau
în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor. 2. Libertatea de a-şi manifesta
religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege, care. într-o
societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a
moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora". De aceea, dreptul de a intra în legătură cu
reprezentantul calificat al unei religii nu se va refuza niciodată unui deţinut. In aceeaşi măsură, dacă un
deţinut se opune unei vizite a unui reprezentant al unui cult religios, trebuie respectată voinţa acestuia.
Acest drept implică libertatea de religie sau convingere, ca şi libertatea fiecăruia dintre noi de a-şi
manifesta religia sau convingerile, în mod individual sau în particular, indiferent dacă aparţin unor
agnostici, atei, catolici, evrei, musulmani, ortodocşi, protestanţi, respectând, în egală măsură, drepturile
celorlalţi. Protecţia libertăţii de gândire vizează interdicţia oricărui tip de îndoctrinare, de impunere a unei
ideologii, acţiune specifică regimurilor totalitare. Recunoaşterea libertăţii conştiinţei creează obligaţia
statului de a nu exercita niciun fel de constrângere la nivelul conştiinţei individului, a forului interior al
acestuia şi. de fapt. a libertăţii religiei.
Restrângerile aduse libertăţii conştiinţei şi religiei sunt doar acelea care constituie măsuri necesare. într-o
societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori
pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Libertatea de exprimare (art. 30 din Constituţie), a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea
creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de
comunicare în public, sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă. în acelaşi sens. Convenţia
europeană a drepturilor omului prevede în art. 10: *1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare.
Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără
amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să
supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2.
Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi,
condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate
democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi
prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei
sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta
autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti".
Exprimarea individuală, exprimarea opiniei, transmiterea informaţiilor, precum şi orice altă formă de
comunicare sunt acte care angajează responsabilitatea tuturor: a ta, ca şi a mea, a celorlalţi, ca şi aceea a
mijloacelor de informare în masă. Trebuie să medităm la acest lucru şi să ne exprimăm respectând
demnitatea şi libertatea celorlalţi.
3 / 27
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că în conţinutul dreptului la libertatea de exprimare

intră dreptul de a avea şi de a-şi exprima opinia, dar şi dreptul la informare. Posibilitatea fiecăruia de a
avea şi de a exprima o opinie minoritară este o componentă esenţială a unei societăţi democratice. în anul
2003, exprimarea negării Holocaustului şi a atrocităţilor naziste nu s-a apreciat ca fiind un drept la libera
exprimare.
Exprimarea poate fi prin cuvânt scris şi vorbit, dar şi prin imagini sau gesturi şi, de fapt. prin toate
mijloacele de difuzare a informaţiei sau expresiei: radio, TV, sistem electronic.
Libertatea de opinie are anumite limitări, dacă ne gândim la unele categorii de persoane, cum ar fi
funcţionarii publici, care au obligaţia de neutralitate şi rezervă, şi magistraţii, cărora le este interzis a-şi
exprima opinii cu privire la o anumită cauză dedusă judecăţii.
Libertatea de informare înseamnă dreptul de a avea acces la orice informaţii care sunt disponibile şi nu au
caracter de secret sau confidenţialitate. Libertatea de a primi şi comunica informaţii implică interzicerea
oricărui sistem de cenzură, chiar dacă libertatea de exprimare în general şi libertatea presei în special nu
pot exista fără anumite limite prevăzute de lege. Libertatea de exprimare fără margini poate antrena
răspunderea civilă sau penală.
Noţiunea de informare este interpretată în sens larg de Curtea Europeană şi. în acest context, libertatea
presei a dobândit o importanţă deosebită, presa fiind mediul cel mai larg de circulaţie a informaţiilor şi
ideilor. Intemetul creează noi dificultăţi în materia libertăţii de informare. Credibilitatea surselor de
informare pe internet, comiterea de infracţiuni sub masca libertăţii de informare sunt doar unele dintre
problemele actuale. Statul poate interveni impunând un regim al autorizaţiilor, care nu reprezintă un
control sau o cenzură. Apariţia comunicării transfrontaliere a reclamat stabilirea unor prevederi şi
dispoziţii în privinţa protecţiei minorilor, a publicităţii, a luptei împotriva dependenţei de tutun, a abuzului
de alcool şi toxicomaniei.
Cât priveşte restrângerea acestor libertăţi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că nu se
încalcă dispoziţiile art. 10 din Convenţie prin impunerea unor îndatoriri şi responsabilităţi, care pot fi
supuse unor formalităţi, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege şi care constituie măsuri necesare într-o
societate democratică pentru securitatea naţională, integritatea teritorială, siguranţa publică, apărarea
ordinii şi prevenirea infracţionalităţii etc. Restrângerea acestor libertăţi trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii pentru a fi în limitele legii:
- să fie prevăzută de lege;
- să aibă un scop legitim: ocrotirea unor interese sau a unor valori fundamentale în stat;
- să fie necesară într-o societate democratică.
Dreptul la informaţie
Conform art. 59 din Legea nr. 254/2013. Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia
penitenciarului au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura liberul acces la informaţiile de
4 / 27
interes public pentru persoanele condamnate. Accesul la informaţii publice se realizează, în condiţiile legii,
prin publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate sau prin orice mijloace autorizate de către administraţia
penitenciarului: panouri, post de televiziune al penitenciarului (cum este cazul PAAB TV de la Aiud).
Dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informaţiile de interes public nu poate fi îngrădit.
Persoanelor condamnate li se va permite să comunice cu mass-media, cu respectarea măsurilor de

siguranţă din penitenciar şi doar dacă nu există motive întemeiate care să interzică acest lucru din raţiuni
ce ţin de protecţia persoanei vătămate, a altor persoane condamnate sau a personalului penitenciarului.
Informaţiile publice sunt cele care privesc activităţile unei instituţii sau autorităţi publice ori ale unei regii
autonome care utilizează resurse financiare publice. Aceste informaţii trebuie aduse la cunoştinţa
deţinuţilor în limba română, precum şi în limba pe care o cunosc, pentru a evita orice fel de discriminare
în cunoaşterea şi aplicarea regulilor.
Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal

Acest drept, prevăzut de art. 60 din Legea nr. 254/2013. permite ca persoana condamnată, apărătorul
acesteia sau orice altă persoană, cu acordul persoanei condamnate, să aibă acces la dosarul individual, la
dosarul medical şi la rapoartele de incident şi să poată obţine, la cerere, fotocopii ale acestora.
Consultarea documentelor se poate face numai în prezenţa unei persoane desemnate de directorul
penitenciarului.
Administraţia penitenciarelor este obligată să asigure, în locuri accesibile din penitenciar, în limba română
sau în limba pe care o înţeleg, liberul acces la informaţiile de interes public, la dispoziţiile legale din Codul
penal şi Codul de procedură penală, din Legea nr. 254/2013 sau din Legea nr. 544/2001 privind liberul
acces la informaţiile de interes public. Dacă cei interesaţi au deficienţe de comunicare, conducerea
penitenciarului va identifica modalităţile care permit înţelegerea acestora. Toate măsurile luate în sensul
celor de mai sus se vor consemna într-un proces-verbal.
Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal permite ca, în baza unei cereri, persoana
condamnată sau orice altă persoană, care are acordul acestei persoane. să aibă acces la dosar. Persoana
condamnată poate obţine, la cerere, contra cost, într-un număr de exemplare justificat, fotocopii ale
documentelor din dosarul individual. Dacă persoanele condamnate nu dispun de mijloacele băneşti
necesare, cheltuielile prevăzute cu copierea documentelor din dosar sunt suportate de către administraţia
locului de deţinere. Sunt considerate persoane fără mijloace băneştipersoanele condamnate care nu au sau
nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în fişa contabilă nominală sau în contul personal.
Sumele cheltuite de administraţia penitenciarului pentru exercitarea dreptului la petiţionare sau corespon
denţă se recuperează ulterior de la persoana condamnată din sumele pe care le va deţine în fişa contabilă
nominală sau în contul personal, în timpul executării pedepsei.
Apărătorul sau oricare altă persoană, cu acordul scris al persoanei condamnate, poate obţine, contra cost. o
fotocopie a documentelor din dosarul individual.
5 / 27
Acest drept poate releva chiar calea probării condamnării fără temei, deschizând calea revizuirii, dar şi alte
aspecte interesante.
Pentru a preîntâmpina modificarea, deteriorarea sau sustragerea pieselor componente. consultarea

documentelor se poate face numai în prezenţa unei persoane desemnate de directorul penitenciarului.
Dosarul individual poate fi consultat, cu excepţia situaţiilor în care acesta este solicitat de organele abilitate
potrivit legii, numai cu acordul persoanei condamnate. Datele cu caracter personal ale persoanelor
condamnate sunt confidenţiale, potrivit legii.
Dreptul de petiţionare
Prin petiţie se înţelege orice cerere sau sesizare adresată autorităţilor publice, instituţiilor publice, organelor
judiciare, instanţelor sau organizaţiilor naţionale ori internaţionale. Petiţia reprezintă modalitatea prin care
cetăţenii au posibilitatea de a-şi valorifica un drept, de a cere o explicaţie cu privire la orice problemă
personală sau de interes general. Petiţia apare sub patru forme: cerere, reclamaţie, sesizare şi propunere.
Acestea pot fi formulate în scris sau prin e-mail. Dreptul de petiţionare este prevăzut de art. 51 din
Constituţie, art. 44 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 63-64 din Legea nr.
254/2013.
Uneori, exercitarea acestui drept dă naştere la unele situaţii, ce pot fi analizate atât de psihologi, dar şi de
reprezentanţii cultelor ’1.
Dreptul de petiţionare al persoanelor condamnate este garantat. în scopul prevenirii introducerii în

penitenciar, prin intermediul răspunsurilor la petiţii, a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a
altor asemenea obiecte a căror deţinere este interzisă, plicurile sunt deschise, fără a fi citite, în prezenţa
persoanei condamnate.
Răspunsurile la petiţii au caracter confidenţial şi nu pot fi reţinute decât în limitele şi în condiţiile

prevăzute de lege. Astfel, ele pot fi reţinute şi predate celor în drept dacă există indicii temeinice cu privire
la săvârşirea unei infracţiuni, însă persoana condamnată este înştiinţată. în scris, cu privire la luarea acestor
măsuri. Reţinerea şi predarea celor în drept a răspunsurilor la petiţii în acest caz se pot face numai pe baza
dispoziţiilor emise de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, prevederile art. 147 C. proc.
pen. aplicându-se în mod corespunzător.
Pentru asigurarea exercitării dreptului de petiţionare, directorul penitenciarului are obligaţia de a lua
măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziţia persoanei
condamnate a materialelor necesare, precum şi pentru instalarea de cutii poştale în interiorul

penitenciarului.
Petiţiile sunt colectate de către personalul furnizorului de servicii poştale, căruia i se asigură accesul în
interiorul penitenciarului şi care este însoţit, în interiorul penitenciarului. de o persoană anume desemnată
de directorul penitenciarului.
6 / 27
Răspunsurile la petiţii, adresate persoanelor condamnate, se predau de îndată destinatarului, sub semnătură.
Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare sunt suportate, de regulă, de către persoanele
condamnate. în cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru
exercitarea dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare, instanţelor sau
organizaţiilor internaţionale a căror competenţă este acceptată ori recunoscută de România sunt suportate
de către administraţia penitenciarului. Sunt considerate persoane fără mijloace băneşti persoanele
condamnate care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în fişa contabilă
nominală sau în contul personal. Sumele cheltuite de administraţia penitenciarului pentru exercitarea
dreptului la petiţionare se recuperează ulterior de la persoana condamnată din sumele pe care le va deţine
în fişa contabilă nominală sau în contul personal, în timpul executării pedepsei.
Dreptul la corespondenţă
Dreptul la corespondenţă al persoanelor condamnate este garantat. El este prevăzut de art. 63-64 din Legea
nr. 254/2013.
Corespondenţa are un caracter de confidenţialitate, neputând fi deschisă sau reţinută decât în limitele şi în
condiţiile prevăzute de lege. Astfel, corespondenţa poate fi deschisă în prezenţa persoanei destinatare, fără
a fi citită, pentru a se evita introducerea prin intermediul ei a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor
sau a altor asemenea obiecte a căror deţinere este interzisă. De asemenea, ea poate fi deschisă fără acordul
destinatarului, dar cu informarea în scris a acestuia, dacă sunt indicii că s-a săvârşit o infracţiune.
Reţinerea şi predarea celor în drept a corespondenţei în acest caz se pot face numai pe baza dispoziţiilor
emise de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, prevederile art. 147 C. proc. pen.
aplicându-se în mod corespunzător. Corespondenţa este reţinută şi clasată într-un dosar special, care se
păstrează la administraţia penitenciarului.
Este interzisă reţinerea, predarea şi percheziţionarea corespondenţei sau a trimiterilor poştale trimise ori
primite în raporturile cu avocatul, cu excepţia situaţiilor în care există date că acesta săvârşeşte sau
pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni grave.
Potrivit art. 28 din Constituţie, secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al
convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. Pe de altă parte.
Convenţia europeană a drepturilor omului garantează, în art. 8. respectul vieţii particulare şi de familie, al
domiciliului şi al corespondenţei: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de
familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi
publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie o
măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii, a moralei,
a drepturilor şi a libertăţilor altora".
Când s-a apreciat că art. 8 din Convenţie ocroteşte toate tipurile de corespondenţă, s-a avut în vedere în
primul rând corespondenţa scrisă şi mai ales corespondenţa deţinuţilor, care prezintă riscul de a fi
cenzurată ilegal. Corespondenţa prin intermediul mijloacelor de telecomunicaţie şi practicile ascultărilor
7 / 27
telefonice trebuie realizate doar în condiţiile legii. Interceptările telefonice se pot face atunci când se
urmăreşte apărarea statelor democratice împotriva ameninţărilor teroriste sau a criminalităţii şi doar în
baza unei autorizaţii a magistratului judecător. Corespondenţa electronică trebuie să fie protejată la fiecare
loc de muncă, chiar dacă se foloseşte, de către angajat, computerul angajatorului.
Pentru asigurarea exercitării dreptului la corespondenţă, directorul penitenciarului are obligaţia de a lua
măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziţia persoanei condamnate a materialelor necesare,
precum şi pentru instalarea de cutii poştale în interiorul penitenciarului. Corespondenţa este colectată de
către personalul furnizorului de servicii poştale, căruia i se asigură accesul în interiorul penitenciarului şi
care este însoţit, în interiorul penitenciarului, de o persoană anume desemnată de directorul
penitenciarului.
Răspunsurile la corespondenţă, adresate persoanelor condamnate, se predau de îndată destinatarului, sub

semnătură.
Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului la corespondenţă sunt suportate, de regulă, de către

persoanele condamnate. în cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele băneşti necesare,
cheltuielile pentru exercitarea dreptului la corespondenţă cu familia, apărătorul şi cu organizaţiile
neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului sunt suportate
de către administraţia penitenciarului. Sunt considerate persoane fără mijloace băneşti persoanele
condamnate care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în fişa contabilă
nominală sau în contul personal. Sumele cheltuite de administraţia penitenciarului pentru exercitarea
dreptului la corespondenţă se recuperează ulterior de la persoana condamnată din sumele pe care le va
deţine în fişa contabilă nominală sau în contul personal, în timpul executării pedepsei.
Dreptul la convorbiri telefonice

Persoanele condamnate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice instalate în
penitenciare. Pentru asigurarea exercitării acestui drept, directorul penitenciarului are obligaţia de a lua
măsurile necesare pentru instalarea de telefoane publice în interiorul penitenciarului. Numărul şi durata
convorbirilor telefonice se stabilesc prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
Convorbirile telefonice au caracter confidenţial şi se efectuează sub supraveghere vizuală, iar cheltuielile
ocazionate de efectuarea lor sunt suportate de către persoanele condamnate (art. 65 din Legea nr.
254/2013).
Legat de acest drept, se poate aprecia că prin exercitarea lui putem afla date concrete din penitenciar cu
privire la ierarhie şi la „socializarea deţinuţilor", având în vedere că limbajul folosit este strict autentic.
Convorbirile telefonice pot fi interceptate, limitate sau oprite în cazul în care sunt informaţii care
demonstrează legături ilegale sau intenţii de producere a unor fapte infracţionale1'1.
Utilizarea telefonului în incinta penitenciarelor este o problemă sensibilă, deoarece prin acest mijloc de
comunicare nerestricţionat se pot realiza şi fapte negative: stabilirea de legături între membrii clanurilor de
infractori şi coordonarea săvârşirii unor infracţiuni chiar din interiorul penitenciarului, comunicarea de
8 / 27
informaţii cu privire la siguranţa locului de deţinere, sistemul de pază, agresarea verbală, telefonică a unor
persoane, vânzarea clandestină a unor bunuri în interiorul penitenciarului, folosirea de monedă pentru
diferite jocuri de noroc sau pentru obţinerea de bunuri, cum ar fi a cartelelor telefonice, transmiterea de
date false, transmiterea de date confidenţiale.
în conformitate cu art. 24 din Recomandarea REC (2006)2 a Comitetului de Miniştri ai statelor membre
referitoare la Regulile penitenciare europene, „deţinuţilor li se va permite să comunice, cât de des posibil,
prin corespondenţă, telefon sau alte mijloace de comunicare, cu familiile lor, terţe persoane şi
reprezentanţii organismelor exterioare, precum şi să primească vizite de la aceste persoane".
Dreptul la comunicări on-line

Latura coercitivă a pedepsei cu închisoarea, realizată prin izolarea condamnatului de societate, lasă
posibilitatea legală ca acesta să păstreze anumite legături atât cu familia, cât şi cu alte persoane particulare,
prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare (internet).
Pentru anumite categorii de persoane condamnate, se poate facilita comunicarea on-line, prin internet, cu
membrii de familie sau alte persoane. Acesta este un drept nou, care nu era prevăzut în legea anterioară.
Exercitarea lui este o modalitate eficientă de rezolvare a problemei comunicării cu rudele, prietenii etc.,
apelând la mijloacele moderne de comunicare specifice perioadei în care trăim. Folosirea acestui procedeu
de comunicare trebuie realizată respectând dispoziţiile din art. 28 din Constituţia României: „Secretul
scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace
legale de comunicare este inviolabil".
Categoriile de persoane condamnate, numărul şi durata comunicărilor on-line, precum şi modalitatea de

acordare a acestora se stabilesc prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Dreptul la plimbare zilnică

Acest drept, reglementat în prezent de art. 67 din Legea nr. 254/2013. este specific pentru persoanele care
execută pedepse privative de libertate, deoarece nu mai este întâlnit în alte instituţii.
Fiecărei persoane condamnate i se asigură zilnic, atunci când condiţiile climaterice permit, plimbarea în
aer liber timp de cel puţin 1 oră, în curţi special amenajate în aer liber, în funcţie de regimul de executare
a pedepsei privative de libertate. Plimbarea celor aflaţi în spatele gratiilor are rolul de a îndepărta stresul şi
tensiunea acumulată de aceştia în atmosfera camerei de detenţie. Nu trebuie neglijat faptul că unele celule
sunt de mici dimensiuni sau cele de dimensiuni normale sunt suprapopulate. De asemenea, sunt deţinuţi
care suferă de anumite afecţiuni medicale care nu le permit desfăşurarea de activităţi lucrative sau
ocupaţionale. Plimbarea poate asigura un confort psihic necesar pentru cei care nu ies din celule decât
pentru astfel de activităţi ori muncesc sau desfăşoară activităţi în spaţii închise.
Această plimbare este binevenită şi necesară pentru sănătatea condamnaţilor, dar şi pentru menţinerea
ordinii şi a bunelor relaţii din penitenciar.
9 / 27
în penitenciarele de maximă siguranţă sau în astfel de secţii stabilite în alte penitenciare sunt amenajate
„curţi de plimbare" separate între ele cu zid şi acoperite cu plasă de metal, astfel respectând şi normele de
securitate a penitenciarului. Pentru ceilalţi condamnaţi se amenajează terenuri de sport sau spaţii largi de
plimbare, unde se pot efectua aceste activităţi.
Acest drept al condamnaţilor este consacrat în cuprinsul Regulilor europene pentru penitenciare în art. 75
pct. 2: „Deţinuţii vor avea cel puţin o zi de odihnă pe săptămână şi timp suficient pentru educaţie şi
celelalte activităţi cerute care fac parte din tratarea şi pregătirea lor în vederea reintegrării sociale".
Potrivit art. 86 din aceste reguli, „oricărui deţinut care nu este implicat într-o muncă în afară sau într-o
instituţie deschisă i se va permite, dacă condiţiile meteorologice o permit, cel puţin o oră de plimbare afară
sau de exerciţiu în aer liber, ori de câte ori este posibil".
De asemenea. Recomandarea din 2006 cuprinde în art. 27 dispoziţii privind exerciţiile fizice şi activităţile
recreative în aer liber.
Dreptul de a primi vizite şi dreptul de a fi informat cu privire la situaţiile

familiale deosebite
Persoanele condamnate au dreptul de a primi vizite, în spaţii special amenajate, sub supravegherea vizuală
a personalului administraţiei penitenciarului. Persoanele aflate în vizită sunt supuse controlului specific.
Durata şi periodicitatea vizitelor, modul de organizare a acestora, precum şi calitatea persoanelor

vizitatoare se stabilesc prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
Persoanele condamnate au dreptul de a primi oricând, în condiţii de confidenţialitate, vizite ale

apărătorului. Vizitele avocatului ori reprezentantului legal trebuie să fie realizate fără asistenţă auditivă, ci
doar cu supraveghere vizuală, ridicându-se chiar şi bariera fizică, obligatorie, în scopul comunicării.
Persoanele condamnate pot comunica în limba maternă atât între ele, cât şi cu persoanele care le vizitează.
Directorul locului de deţinere poate aproba vizite între persoane private de libertate, indiferent de regimul
de executare, în sectorul de acordare a drepturilor la vizite, în spaţii prevăzute cu dispozitive de separare.
Despre efectuarea vizitei se fac menţiuni în documentele de evidenţă ale fiecărei persoane condamnate.
Persoanele condamnate sunt informate de către administraţia penitenciarului cu privire la boala gravă sau
decesul soţului, soţiei sau al concubinului, concubinei, precum şi al unei rude apropiate. în cel mai scurt
timp de la luarea la cunoştinţă, de către administraţia penitenciarului, despre evenimentul produs.
Acordarea dreptului la vizită implică efectuarea percheziţiei corporale a condamnatului, atât înainte, cât şi
după efectuarea vizitei, în scopul prevenirii unor evenimente deosebite sau unor situaţii de risc. Orice
nerespectare a regulamentului conduce la întreruperea vizitei, iar motivele sunt consemnate într-un registru
special.
Dreptul de a primi vizite îl au toţi condamnaţii, indiferent de regimul de executare a pedepsei, iar ceea ce
10 / 27
diferă sunt numărul şi periodicitatea acestor vizite, a căror planificare se ţine foarte precis. Condamnaţii la
detenţiunea pe viaţă şi cei condamnaţi la închisoare în regim închis primesc vizite în sistem de separare
între ei şi familii, sub supraveghere vizuală. Pentru condamnaţii periculoşi, organizarea vizitelor se
realizează numai cu o barieră totală între vizitatori şi aceştia, pentru realizarea securităţii depline a locului
de deţinere şi a vizitatorilor, deşi se reduce calitatea contactului cu exteriorul. Condamnaţii care execută
pedeapsa în regim semiliber sau liber vor beneficia de vizite fără dispozitiv de separare, dar şi în cazul
acestora, vizitele vor fi supravegheate vizual de personalul penitenciarului.
Toate persoanele care doresc să viziteze un condamnat vor fi identificate şi înscrise într-un registru de
vizite şi sunt supuse unui control riguros.
Numărul vizitelor pe lună este stabilit prin regulamentul de aplicare a legii şi acestea diferă ca număr în
funcţie de mai multe criterii. Astfel, arestaţii preventiv şi persoanele condamnate pentru care nu s-a stabilit
încă regimul de executare a pedepsei beneficiază de 4 vizite/lună, femeile gravide ori care au născut, pe
perioada în care îngrijesc copilul în locul de deţinere au dreptul la 8 vizite/lună; condamnaţi cărora li se
aplică regimul de maximă siguranţă au 2 vizite/lună; condamnaţii cărora li se aplică regimul închis
beneficiază de 3 vizite/lună; condamnaţii cărora li se aplică regimul deschis beneficiază de 5 vizite/lună,
iar cei cărora li se aplică regimul semideschis beneficiază de 4 vizite/lună"'.
Dreptul la vizită intimă

Potrivit art. 69 din Legea nr. 254/2013, pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care
îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de
libertate;
b) nu sunt în curs de judecată în calitate de inculpat;
c) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o
relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi;
d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieşire din
penitenciar;
e) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau
sancţiunea a fost ridicată;
f) participă activ la programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială ori la muncă.
Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soţul sau soţia. Vizitele intime
între soţi se realizează cu acordul expres al vizitatorului şi condamnatului. în cazul persoanelor care nu sunt
căsătorite, pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară relaţiilor stabilite
între soţi anterior datei primirii în penitenciar. Dovada existenţei relaţiei de parteneriat se face prin
declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar.
11 / 27
Directorul penitenciarului poate aproba vizite intime între persoane condamnate, în condiţiile legii.
Numărul, periodicitatea şi procedura desfăşurării vizitelor intime se stabilesc prin regulamentul de aplicare
a Legii nr. 254/2013.
Persoanele private de libertate pot beneficia trimestrial de vizită intimă, cu durata de 2 ore. în cazul unui
condamnat în primul an de căsătorie, vizita poate fi lunară. Desigur, această vizită se face într-un cadru
bine delimitat şi amenajat în acest scop de către conducerea penitenciarului. Aceste încăperi trebuie să
asigure securitatea şi integritatea corporală a condamnatului şi a persoanei care efectuează vizita. De
asemenea, aceste încăperi trebuie să asigure confidenţialitatea, intimitatea şi igiena corespunzătoare.
Persoanele care vin în vizită vor fi identificate (carte de identitate, paşaport sau alt act cu fotografie emis
de autorităţile româneşti) şi înscrise într-un registru de vizite şi sunt supuse unui control riguros.
Vizita poate fi refuzată pentru persoanele care pot avea o influenţă negativă asupra comportamentului
persoanelor private de libertate sau pentru cei care încearcă să introducă alcool ori obiecte interzise în
locul de desfăşurare a vizitei.
Deţinuţii căsătoriţi sau condamnaţii care solicită vizite intime au obligaţia, sub sancţiunea prevederilor
353-354 C. pen. (contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar), să depună o
declaraţie pe proprie răspundere că nu sunt purtători de boli venerice sau ai sindromului imunodeficitar
dobândit. în ciuda acestei declaraţii, conducerea penitenciarului se îngrijeşte să ia mijloacele de protecţie
şi să pună la dispoziţie materialele de informare pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuală.
Dreptul de a primi, cumpăra şi a deţine bunuri

Persoanele condamnate aflate în penitenciare au dreptul la primirea de bunuri, bani şi de a efectua
cumpărături. Numărul, greutatea pachetelor şi valoarea sumelor de bani, categoriile de bunuri care pot fi
primite, cumpărate, păstrate şi folosite de
către persoanele condamnate, precum şi procedura de primire, păstrare şi folosire se stabilesc prin
regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
Sumele de bani se consemnează în fişa contabilă nominală a fiecărui condamnat, ce se întocmeşte în

momentul intrării în penitenciar. Astfel, fişa contabilă cuprinde cotele din sumele de bani cuvenite
persoanelor condamnate pentru munca prestată, sumele primite de la persoane fizice sau juridice în timpul
executării pedepsei şi sumele aflate asupra lor la primirea în penitenciar.
Aceste sume pot fi folosite pentru:
a) exercitarea dreptului de petiţionare, a dreptului la corespondenţă şi a dreptului la convorbiri telefonice:
b) fotocopierea documentelor de interes personal;
c) efectuarea, de către medicul legist, a examenului medical prevăzut la art. 72 alin. (4) din lege, în cazul în
care constată urme de violenţă sau persoana condamnată acuză violenţe. Certificatul medico-legal se
anexează la fişa medicală, după ce persoana condamnată a luat cunoştinţă de conţinutul său. sub semnătură;
12 / 27
d) derularea contractului de asigurare în condiţiile art. 87 alin. (2) din lege. Administraţia penitenciarului
are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei condamnate posibilitatea încheierii unui contract de
asigurare privind contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din munca
prestată, pe perioada executării pedepsei privative de libertate. Plata contribuţiei la bugetul asigurărilor
sociale de stat se poate face din cota de 90% repartizată pe numele persoanei condamnate;
e) repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului;
f) recuperarea cheltuielilor avansate de administraţia penitenciarului, în condiţiile art. 60 alin. (3)m, art. 64
alin. (5)|z| şi art. 72 alin. (5)|3< din lege;
g) cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri;
h) plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate. Dacă la punerea în libertate nu se dispune
de aceste fonduri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor va asigura acestora contravaloarea
transportului până la domiciliu, la nivelul tarifelor practicate de Compania Naţională de Căi Ferate
„C.F.R." - SA;
i) îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Bunurile interzise şi sumele de bani găsite asupra condamnaţilor, cu prilejul percheziţiilor, se confiscă.
Condamnaţii au posibilitatea achiziţionării de bunuri de la unităţile de desfacere din penitenciare. Este

necesar ca bunurile cumpărate să nu depăşească nevoile obişnuite ale condamnatului, alimentele să nu fie
alterabile, iar toate bunurile, ţigările şi alimentele să nu fie folosite pentru troc (la schimb), vânzare pentru
plata unor servicii în favoarea condamnaţilor mai bogaţi. Asupra acestor bunuri trebuie realizat un control
permanent, deoarece ele pot deveni stimulente pentru unii condamnaţi de a fi servili altora, de a încălca
regulile din penitenciar pentru cei avuţi sau devin instrumente pentru coruperea unor cadre cu venituri
mici sau cu probleme financiare. în conserve şi alimente se pot disimula băuturi alcoolice, obiecte ascuţite
şi tăioase, arme, droguri, bani, fiind locuri unde controlul nu poate fi total niciodată, fapt pentru care
pachetele constituie canalul de tranzit spre condamnaţi al obiectelor interzise.
Deţinuţii pot cumpăra alimente, apă minerală, băuturi răcoritoare, precum şi cele necesare exercitării
drepturilor de petiţionare, la corespondenţă şi la convorbiri telefonice. Medicul poate restricţiona
cumpărarea unor alimente contraindicate în afecţiunile de care suferă sau a tutunului.
§13. Dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri
Potrivit art. 34 din Constituţia României, dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Statul român
garantează şi în penitenciare dreptul la asistenţă medicală. Acest drept se referă la obligaţia administraţiei
penitenciarelor de a asigura deţinuţilor îngrijiri medicale corespunzătoare. în infirmeria unităţii, de către
medicul penitenciarului, sau într-un spital din sistemul penitenciar ori o reţea externă a sistemului.
Dreptul la asistenţă medicală include intervenţia medicală, asistenţa medicală primară, asistenţa medicală
de urgenţă şi asistenţa medicală de specialitate. Dreptul la îngrijiri include atât îngrijirile de sănătate, cât şi
îngrijirile terminale.
13 / 27
Asistenţa medicală, tratamentul şi îngrijirile în penitenciare sunt asigurate ori de câte ori este necesar sau
la cerere, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit alin. (2) al art. 71 din Legea nr. 254/2013.
Serviciile de asistenţă medicală, tratament, îngrijiri şi medicamentele sunt asigurate din Fondul naţional
unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei
medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale Normelor metodologice de aplicare a
acestuia, din fondurile unităţilor din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate cu această destinaţie, şi
din alte surse, potrivit legii.
Acordarea asistenţei medicale, a tratamentului şi a îngrijirilor persoanelor condamnate se face în condiţiile

regulamentului de aplicare a legii.
Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate poate solicita, contra cost, să fie examinată, la
locul de deţinere, de un medic din afara sistemului penitenciar. Constatările acestuia se consemnează în
dosarul medical al persoanei condamnate.
Gratuitatea există şi pentru tratamente medicale şi pentru medicamente. Beneficiul gratuit de tratament
medical şi medicamente nu dă administraţiei penitenciarului nici măcar prezumţiile pe care le-a elaborat în
aceeaşi privinţă experienţa criminologiei.
Aşadar, nu trebuie ignorate Recomandările europene pentru penitenciare, nici Jurământul de la Atena1'1.
in cazul în care constată urme de violenţă sau persoana condamnată acuză violenţe, medicul care efectuează
examenul medical are obligaţia de a consemna în fişa medicală cele constatate şi declaraţiile persoanei
condamnate în legătură cu acestea sau cu orice altă agresiune şi de a sesiza de îndată procurorul. Persoana
condamnată poate solicita, pe cheltuiala sa. examinarea şi de către un medic legist. Certificatul medico-
legal se anexează la fişa medicală, după ce condamnatul a luat cunoştinţă de conţinutul său, sub semnătură.
Cheltuielile ocazionate de examenul medical al unui medic legist se suportă de către solicitant, cu excepţia
situaţiei în care nu are sume de bani evidenţiate în fişa contabilă nominală sau în contul personal. Sumele
cheltuite în acest sens de administraţia penitenciarului vor fi recuperate, pe durata executării pedepsei, de
la persoana condamnată, în momentul în care în contul personal sau în fişa contabilă va exista disponibil.
Persoanele private de libertate nu pot fi supuse, nici chiar cu consimţământul lor, experimentelor
ştiinţifice.
Persoanelor private de libertate li se asigură şi servicii de medicină dentară în cadrul cabinetelor de la

locurile de deţinere.
La primirea în penitenciare se realizează examenul medical, care continuă în mod periodic şi pe timpul
executării pedepsei privative de libertate. Acesta este realizat în condiţii de confidenţialitate, pe cheltuiala
condamnatului, dacă este cerut de acesta.
Cu ocazia primirii în penitenciar, după identificarea persoanei condamnate, dacă aceasta prezintă afecţiuni
medicale, penitenciarul adoptă măsurile necesare pentru asigurarea asistenţei medicale în reţeaua medicală
proprie sau a Ministerului Sănătăţii.
14 / 27
Legat de acest drept al deţinutului, trebuie să facem câteva precizări:
- în penitenciar, asistenţa medicală se realizează numai cu personal calificat şi este acordată în mod gratuit.
în cadrul penitenciarelor există cabinete medicale în care profesează medici, stomatologi, farmacişti şi
asistenţi medicali calificaţi. în cazul unor intervenţii de anvergură, se pot folosi spitale-penitenciar;
- persoanele condamnate sunt obligate să se supună controlului medical. Se fac permanent şi periodic
analize ale stării de sănătate, controale asupra nivelului
de igienă şi curăţenie colectivă şi individuală, vaccinări periodice pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
Femeile condamnate la pedepse privative de libertate care sunt însărcinate beneficiază de asistenţă medicală
prenatală şi postnatală, luându-se măsuri ca naşterea să aibă loc în afara penitenciarului. După acest
moment, administraţia penitenciarului va lua măsurile necesare, la solicitarea mamei, ca aceasta să îşi
poată îngriji copilul până la vârsta de 1 an. La împlinirea vârstei de 1 an sau anterior, copilul poate fi dat în
îngrijire, cu acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta. Dacă nu este posibilă această
încredinţare, atunci se poate recurge la încredinţarea unei instituţii specializate, cu înştiinţarea autorităţilor
competente pentru protecţia copilului.
in anumite penitenciare sau în spitalele-penitenciar, stabilite prin decizie a directorului general al

Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, vor funcţiona secţii speciale de psihiatrie destinate deţinuţilor cu
tulburări psihice grave, inclusiv cele provocate de alcool sau alte substanţe psihoactive. Aici se asigură, de
către personal specializat, tratamentul necesar şi desfăşurarea programelor de intervenţie specifică
deţinuţilor cu tulburări psihice grave, pentru modificarea pozitivă a personalităţii şi comportamentului
acestora. Conform legii, regimul aplicabil deţinuţilor în secţiile speciale de psihiatrie este regimul închis.
Dreptul la asistenţă diplomatică

Persoanele condamnate care nu au cetăţenia română au dreptul să se adreseze reprezentanţelor diplomatice
sau consulare în România ale statului ai cărui cetăţeni sunt şi au dreptul de a fi vizitaţi de funcţionarii
acestor reprezentanţe diplomatice sau consulare, în condiţii de confidenţialitate, sub supraveghere vizuală.
în acest scop. administraţiile penitenciarelor au obligaţia să coopereze cu aceste instituţii, pentru realizarea
asistenţei diplomatice (art. 74 din Legea nr. 254/2013).
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, cu statut de refugiaţi sau apatrizi, precum
şi persoanele cu altă cetăţenie decât cea română, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în
România, pot solicita administraţiei penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internaţională
competentă, în scopul vizitării de către reprezentanţii acestora. în condiţii de confidenţialitate şi sub
supraveghere vizuală.
Persoanele condamnate, care au altă cetăţenie decât cea română, sunt informate, la intrarea în penitenciar,
cu privire la posibilitatea continuării executării pedepsei privative de libertate în statul de cetăţenie.
Persoanele condamnate care nu au cetăţenie sau au altă cetăţenie decât cea română au dreptul de a solicita
acordarea unei forme de protecţie în România, în condiţiile legii. Cererile de azil depuse de aceste persoane
15 / 27
se transmit autorităţii desemnate pentru imigrări de către administraţia penitenciarului, care va asigura
accesul autorităţilor competente în domeniul azilului, pentru efectuarea formalităţilor prevăzute de lege.
Statutul de apatrid (persoană fără cetăţenie) conferă individului şansele de a fi liber şi de a avea aceleaşi
drepturi cu cele ale semenilor săi doar în raport cu utilitatea lor publică. Această egalitate de şanse nu
conferă apatridului dreptul de a revendica un drept rezident în naţiune. Odată condamnaţi la pedeapsa
închisorii, atât refugiaţii, cât şi apatrizii vor primi din regimul închisorii ceea ce li se oferă prin
repartizarea pe camere şi însuşirea în vieţuirea comună a regulamentului de ordine interioară.
Dreptul la încheierea căsătoriei

Un alt drept al persoanelor condamnate aflate în penitenciar este şi cel la încheierea căsătoriei, prevăzut de
art. 75 din Legea nr. 254/2013.
Administraţia penitenciarului are obligaţia asigurării condiţiilor necesare încheierii căsătoriei. Astfel,
vizitele medicale se vor realiza de către cabinetul medical al penitenciarului sau se va apela după caz la o
clinică exterioară. Demersurile necesare depunerii actelor se vor realiza cu ajutorul administraţiei
penitenciare. în certificatul de căsătorie se înscrie localitatea unde se află penitenciarul, ca fiind locul
încheierii căsătoriei. După oficierea căsătoriei, soţii pot beneficia de vizită intimă, timp de 48 de ore, cu
acordul directorului penitenciarului. Aceste prevederi nu se aplică în cazul în care cei doi soţi divorţează şi
se recăsătoresc între ei.
Regulile de la căsătorie reglementate de Codul civil (art. 271-292) sunt respectate şi în acest caz special al
încheierii căsătoriei, deoarece se prevede expres că ofiţerul de stare civilă din cadrul serviciului public
comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, din cadrul primăriei în a cărei rază administrativ-
teritorială se găseşte penitenciarul va lua consimţământul viitorilor soţi.
Dacă pedeapsa se execută de către condamnaţii viitori soţi în regim semideschis sau deschis, ei pot primi,
cu acordul directorului penitenciarului, permisiunea de a ieşi din penitenciar până la 5 zile, ceea ce face
posibilă încheierea căsătoriei în localitatea de domiciliu sau în localitatea unde se află penitenciarul.
Consimţământul viitorilor soţi este luat de ofiţerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar
local de evidenţă a persoanelor sau. după caz, din cadrul primăriei localităţii în care se încheie căsătoria.
Permisiunea de ieşire din penitenciar prevăzută mai sus se acordă de către directorul general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei prevăzute la art. 98 alin. (2) din lege;
această comisie este formată din directorul penitenciarului, care este şi preşedintele comisiei, directorul
adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar şi directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă
psihosocială. Secretariatul ei este asigurat de persoana numită în acest sens de directorul penitenciarului.
La încheierea căsătoriei pot participa judecătorul de supraveghere a privării de libertate, directorul locului
de deţinere, un reprezentant al serviciului de educaţie şi intervenţie psiho-socială, precum şi un număr de
maximum 10 persoane, rude până la gradul al IV-lea sau alte cunoştinţe ale viitorilor soţi.
Pe durata executării pedepsei privative de libertate pot apărea împrejurări care să îi determine pe soţi să
divorţeze, ceea ce nu se poate refuza. De aceea, administraţia penitenciarului are obligaţia să faciliteze
deţinutului posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată pentru intentarea acţiunii de divorţ sau să se
16 / 27
adreseze unui notar sau autorităţilor administraţiei publice locale.
Dreptul de a vota
Un alt drept pe care îl au deţinuţii în penitenciar este dreptul de a vota (art. 76 din Legea nr. 254/2013).
Astfel, persoanele condamnate îşi pot exercita dreptul de a vota, dacă exercitarea lui nu a fost interzisă prin
hotărârea de condamnare.
La datele stabilite pentru momentele electorale, administraţia penitenciarului asigură persoanelor

condamnate condiţiile necesare exercitării dreptului la vot, potrivit legii.
O altă măsură care se ia de către autorităţi este aceea a creării condiţiilor de exercitare a dreptului de vot.
în acest sens, şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor acordă scutire de la plata
cheltuielilor de producere şi de eliberare a actelor de identitate. în situaţia în care persoanele condamnate
nu dispun de mijloace financiare.
Dreptul la odihnă şi repausul săptămânal

Dreptul la odihnă este strâns legat de condiţiile de cazare ale condamnaţilor, care sunt ţinuţi de regulă în
camere de deţinere în comun. Camerele dispun de un număr de paturi în raport cu numărul deţinuţilor
repartizaţi în cameră. Persoanelor condamnate li se asigură dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi
condiţii minime de cazare, în condiţiile legii (art. 48 şi art. 50 din Legea nr. 254/2013).
Potrivit art. 77 din lege. persoanelor condamnate li se asigură minimum 7 ore de somn pe zi. Persoanele
condamnate care muncesc au dreptul la repaus săptămânal, potrivit legislaţiei muncii. Repausul săptămânal
este completat cu cel din timpul sărbătorilor legale.
Dreptul la odihnă este o problemă de sănătate a condamnaţilor şi se alătură, din această perspectivă,
dreptului la plimbare, cu scopul de refacere a echilibrului fizic şi psihic, ce echivalează cu dreptul la
odihnă. Plimbarea nu este o expresie a posibilităţii de destindere a condamnatului, ci este una de sănătate,
deţinuţii fiind stimulaţi să se mişte în aer liber, timp în care pot fi aerisite camerele. Regulile penitenciare
europene recunosc nevoile speciale ale tinerilor, care simt nevoia de mişcare, dorinţa de dezvoltare fizică,
exprimarea nevoii de exerciţiu fizic pentru descărcarea fizică a tensiunilor nervoase, a nevoii de epuizare a
energiei fizice şi mintale prin exerciţii. În ultimii ani. în cele mai multe penitenciare româneşti s-a
recunoscut efectul benefic al exerciţiului fizic şi al sportului pentru eliminarea tensiunilor nervoase, a
tensiunii carcerale. Astfel, terenurile de sport din penitenciare pot fi amenajate de către deţinuţi, iar
echipamentele pot fi aduse de familii sau de voluntari'2'.
Dreptul la muncă
Conform art. 78 din Legea nr. 254/2013, persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport
cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de
vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării
profesionale a acestora.
17 / 27
Din coroborarea cu cele arătate mai sus, se poate trage concluzia că, cel puţin două zile din săptămână,
condamnaţii nu sunt folosiţi la activităţi lucrative.
Munca în penitenciar este strâns legată de pregătirea deţinuţilor pentru viaţă în cadrul comunităţii. în
penitenciar, munca şi disciplina sunt elementele esenţiale, sunt cei doi stâlpi pe care este clădit sistemul
penitenciar de oriunde. Munca este un instrument indispensabil pentru realizarea funcţiilor pedepsei. într-o
instituţie penală unde sunt oferite diverse de locuri de muncă, este normal să considerăm că tipul de
ocupaţie afectează într-o oarecare măsură statutul individual al deţinutului. De aceea, este necesar ca
deţinuţii să dezvolte o atitudine pozitivă faţă de muncă şi faţă de caracterul ei de împlinire. De asemenea,
este important pentru deţinuţi, femei sau bărbaţi, să fie pregătiţi să realizeze munca prin obişnuinţă şi. în
aceeaşi măsură, să aprecieze calitatea muncii şi recompensele care vin sub formă de salariu. Există şi
anumite influenţe socializante ale muncii rezultate prin asociere.
Deţinuţii valorizează partea lor de muncă realizată alături de colegi, în atingerea obiectivelor muncii. Ei
beneficiază şi de interpunerea personalităţilor, fapt ce rezultă din munca într-o echipă şi de experienţa de a
fi conduşi către scopuri sigure. în consecinţă, efectele muncii pentru deţinuţi sunt considerabile: conservă
forma fizică şi psihică, o încurajează în lupta vieţii, trezeşte conştiinţa puterii şi a valorii, este un mijloc de
disciplină, obişnuieşte la o raţională utilizare a timpului, la ordine, punctualitate, seriozitate, sârguinţă,
alungă plictiseala şi asigură un profit pentru îmbunătăţirea existenţei sale.
Legea de executare a pedepselor privative de libertate prevede că, pentru calificarea sau recalificarea într-
o meserie a condamnaţilor, se organizează cursuri. Dacă în penitenciar există unităţi sau ateliere de lucru
proprii, deţinuţii pot practica respectiva meserie. Prin desfăşurarea muncii se îndeplinesc următoarele
scopuri:
- scopul educativ-preventiv, care are în vedere deprinderea condamnaţilor cu munca organizată, pentru a
deveni o necesitate organică:
- scopul disciplinar şi de antrenament fizic şi psihic, pentru recuperarea socială a persoanei condamnate;
- scopul economic-social, prin care, pe de o parte, penitenciarul recuperează cheltuielile efectuate de stat
cu deţinerea, întreţinerea şi reeducarea deţinuţilor, iar, pe de altă parte, aceştia obţin calificarea într-o
meserie.
Orice muncă pe care o prestează condamnaţii trebuie să fie utilă. Ea trebuie să fie şi este astfel organizată
şi reglementată încât să corespundă perfect menirii pe care o are. şi anume de a-l îndrepta pe şi de a face
din condamnat un om folositor societăţii. în această ordine de idei, trebuie să reamintim că executarea
pedepsei şi deci şi munca condamnaţilor trebuie să fie astfel organizate încât să nu producă suferinţe fizice
şi să nu înjosească persoana acestora. Altminteri, supunerea la muncă nu şi-ar putea îndeplini rolul pe care
îl are în îndreptarea şi reeducarea lor. Condamnaţii, cu toate că au săvârşit fapte socialmente periculoase şi
trebuie din această cauză să fie izolaţi de societate un oarecare timp, sunt totuşi priviţi şi trataţi ca oameni
care pot fi reeducaţi şi redaţi societăţii, nu ca nişte fiinţe scoase din rândurile oamenilor, ca nişte robi ai
muncii forţate, lipsiţi de cele mai elementare drepturi şi având numai obligaţii.
Asigurarea unei remuneraţii pentru munca prestată de condamnaţi, stabilirea prin lege a normelor şi
timpului de muncă constituie un serios stimulent în muncă pentru condamnaţi şi are, totodată, un puternic
18 / 27
efect educativ, făcând să nască şi să întărească în conştiinţa lor sentimentul şi convingerea că munca nu
este o povară, ci
un drept şi o obligaţie, nu numai pentru ei, ci pentru toţi cetăţenii, că ea este şi trebuie să fie unicul mijloc
de asigurare a existenţei.
După Revoluţia de la 1989 şi în special în anii grei de tranziţie, numărul de locuri de muncă din societatea
românească s-a redus simţitor, ceea ce s-a resimţit şi în privinţa posibilităţilor de a găsi beneficiari pentru
munca deţinuţilor. Numărul de firme care lucrau în acord cu penitenciarele a scăzut alarmant şi datorită
noilor legiferări, prin care angajatorul trebuie să îi plătească unui deţinut salariul de bază minim brut pe
ţară garantat în plată.
Totuşi, în ciuda numeroaselor dificultăţi, foarte mulţi deţinuţi au ieşit la muncă în agricultură, construcţii,
amenajări etc. Numărul deţinuţilor care vor să iasă la muncă este foarte mare, ei solicitând în acest sens
transferul din penitenciar în penitenciar, tocmai pentru a putea munci. Problema este una singură: nu există
destul personal care să asigure paza la un punct de lucru exterior, aşa că penitenciarul nu îşi permite să
scoată la muncă mai mult de 600-700 de deţinuţi.
într-o echipă lucrează 15 până la 40 de deţinuţi. Numărul celor care asigură paza diferă în funcţie de cât de
mare este echipa, dar şi de punctul de lucru. în câmp deschis, unde se vede orice mişcare, nu sunt necesari
mulţi gardieni. Când deţinuţii lucrează însă la un punct în oraş, paza trebuie întărită. Uneori, din
compunerea escortei fac parte şi deţinuţi intitulaţi „fără pază", care au dat dovadă de seriozitate în
executarea pedepsei şi au executat o anumita fracţiune din pedeapsă, iar fapta pentru care au fost închişi
nu prezintă o gravitate sporită.
Două penitenciare autohtone au în interior fabrici de mobilă (Gherla şi Mărgineni) şi, cu toate că utilajele
folosite sunt antice, mobila merge în proporţie de 90% la export, iar cei care muncesc aici sunt deţinuţi cu
ani grei de executat, Mărgineni şi Gherla fiind penitenciare de maximă siguranţă.
Munca prestată de condamnaţi trebuie să întrunească următoarele caracteristici:
- să fie utilă şi moralizatoare;
- să fie productivă şi remunerată;
- să conducă la învăţarea unei meserii;
- să fie proporţională cu aptitudinile şi puterea condamnaţilor.
Astfel, condamnaţii beneficiază de drepturile acordate tuturor cetăţenilor în materia securităţii şi sănătăţii
în muncă, drepturi care trebuie să fie respectate şi în locurile de deţinere (timp de lucru redus când aceasta
o reclamă, luarea măsurilor necesare de securitate şi sănătate în muncă, acordarea echipamentului de
protecţie, a antidoturilor etc.). Condamnaţii tineri şi femeile beneficiază de dispoziţiile cuprinse în
legislaţia muncii cu privire la ocrotirea muncii tinerilor şi a femeilor, ei putând fi folosiţi la muncă numai
cu respectarea acestor dispoziţii.
19 / 27
De asemenea, persoana condamnată care, în timpul executării pedepsei privative de libertate, a devenit
incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale beneficiază de pensie de
invaliditate, în condiţiile legii.
Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii, calificarea sau
recalificarea profesională în cursul executării pedepsei privative de libertate sunt recunoscute, în condiţiile
legii.
Plata muncii condamnaţilor
Munca prestată de condamnaţi în timpul executării pedepsei trebuie să fie utilă nu numai pentru societate,
ci şi pentru condamnat. Or. utilitatea imediată a muncii pentru cel care o prestează constă în remuneraţia
pe care o primeşte. Corespunzător acestui postulat, din dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 254/2013 reiese
că munca prestată de condamnat este remunerată. La rândul ei, dispoziţia din art. 86 alin. (2) prevede că
veniturile realizate nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în raport
cu programul de muncă. Aşadar, remuneraţia pentru munca prestată, indiferent de natura acesteia
(industrială, agricolă, pe şantiere de construcţii, în ateliere etc.), se stabileşte prin lege. deci aplicându-se
dispoziţiile legislaţiei muncii şi ale legii de executare a pedepselor.
Munca condamnaţilor este retribuită în funcţie de cantitatea acesteia, precum şi după natura sa.
Remuneraţia cuvenită pentru munca condamnaţilor nu revine însă, în întregul ei, acestora, ci se atribuie
parte administraţiei locului de deţinere, iar o parte condamnatului respectiv.
De la regula generală că orice muncă prestată de condamnat este remunerată se prevăd excepţii. Este vorba
despre munca prestată pentru activităţi cu caracter gospodăresc necesare locului de deţinere, în caz de
calamitate sau în caz de voluntariat. cazuri în care nu este remunerată.
Muncile cu caracter gospodăresc necesare locului de deţinere cer mai rar o pregătire profesională a
condamnaţilor. în interiorul locului de deţinere este necesară prestarea unei serii întregi de munci cu
caracter gospodăresc, cum sunt: întreţinerea curăţeniei, deservirea cantinei, asigurarea încălzitului,
deservirea spălătoriei, întreţinerea inventarului mărunt, întreţinerea instalaţiilor electrice, de încălzit, a
reţelei de apă etc. Cele mai multe nu cer o pregătire specială şi pot fi efectuate de oricine, ele fiind
prestate de deţinuţi prin rotaţie. întrucât majoritatea covârşitoare a acestor munci cu caracter gospodăresc
priveşte chiar deservirea condamnaţilor, este firesc ca ele să nu fie remunerate. Folosirea condamnaţilor la
munci cu caracter gospodăresc nu implică însă excluderea lor de la muncile remunerate, cu atât mai mult
cu cât deservirea se poate face la anumite ore. iar condamnaţii pot fi folosiţi prin rotaţie la efectuarea lor.
Excepţia cu privire la neremunerarea muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deţinere, în caz
de calamitate sau în caz de voluntariat este însă relativă. Este şi firesc, dacă avem în vedere că deservirea
locurilor de deţinere necesită şi anumite munci care nu pot fi prestate decât de persoane cu o pregătire
profesională corespunzătoare. Astfel, prepararea hranei destinate condamnaţilor, repararea şi asigurarea
bunei funcţionări a diferitelor instalaţii tehnice aflate în locurile de deţinere, întreţinerea şi confecţionarea
unor unelte, a încălţămintei şi îmbrăcămintei, deşi sunt munci cu caracter gospodăresc, necesită o anumită
calificare profesională şi afectarea pentru îndeplinirea lor în mod permanent a unor condamnaţi care au
calificarea necesară. Este deci cu totul justificat ca această categorie a muncilor cu caracter gospodăresc să
fie echivalată cu muncile industriale, de construcţii sau agricole pe care le prestează ceilalţi condamnaţi şi
20 / 27
să fie remunerată.
Conform legii, veniturile realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pentru
munca prestată nu constituie venituri salariale şi se impozitează potrivit prevederilor legale care
reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice. Persoanele condamnate la pedepse
privative de libertate care participă la cursuri de şcolarizare sau de calificare ori recalificare profesională
primesc lunar, pe durata cursurilor, o remuneraţie egală cu salariul minim pe economie.
Repartizarea veniturilor
Veniturile prevăzute la art. 86 din Legea nr. 254/2013 se încasează de către administraţia penitenciarului în
care se află persoana condamnată şi se repartizează după cum urmează:
a) 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei privative de
libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, la Trezoreria Statului, urmând să fie
încasat în momentul punerii în libertate;
b) 60% din venit revine administraţiei penitenciarului, constituind venituri proprii care se încasează, se
contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice.
Administraţia penitenciarului are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei condamnate posibilitatea

încheierii unui contract de asigurare privind contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru
veniturile realizate din munca prestată, pe perioada executării pedepsei privative de libertate. Plata
contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat se poate face din cota de 90% prevăzută la alin. (1) lit. a),
repartizată pe numele persoanei condamnate. în cazul în care persoana condamnată a fost obligată la plata
de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50% din
procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile.
Dreptul la învăţământ
Potrivit art. 79 din Legea nr. 254/2013, persoanele condamnate pot participa, în funcţie de posibilităţile
penitenciarului, la cursuri de instruire şcolară sau universitare, în condiţiile protocolului de colaborare
încheiat cu Ministerul Educaţiei, ţinându-se cont de nevoile prioritare de intervenţie identificate, de starea
de sănătate, de tipul regimului de executare şi de măsurile de siguranţă aplicate.
Desigur, materialele didactice din penitenciar sunt reduse comparativ cu ale şcolilor din învăţământul
public. Pe lângă toate acestea, este necesar ca şi metodica predării disciplinelor de învăţământ să fie
adaptată specificului penitenciarului, pentru a se obţine rezultatele dorite.
S-a stabilit ca există trei obiective principale imediate ale educaţiei în penitenciar la nivelul de bază:
- în primul rând, să menţină deţinuţii cat mai mult timp ocupaţi;
- în al doilea rând, să îmbunătăţească din punct de vedere calitativ viaţa în detenţie;
21 / 27
- în al treilea rând, să se obţină ceva util, precum abilitaţi, cunoştinţe, înţelegere, atitudini şi
comportamente sociale.
în penitenciare funcţionează aceleaşi programe educaţionale care se aplică atât pentru bărbaţi, cât şi pentru
deţinutele femei.
învăţământul românesc a început să promoveze o nouă viziune asupra formării şcolare a personalităţii
elevilor, în concordanţă cu evoluţia mijloacelor tehnologice şi deschiderea spre comunicare a societăţii
globale. Potrivit acestei noi viziuni, principiile care au stat la baza planurilor-cadru de învăţământ se referă
la:
- selecţia şi ierarhizarea culturală, respectiv stabilirea disciplinelor şcolare şi gruparea acestora în arii
curriculare pentru întreg învăţământul preuniversitar:
- funcţionalitatea învăţământului structurat pe cicluri curriculare:
- coerenţa raporturilor procentuale între ariile curriculare. atât pe orizontală, cât şi pe verticală, iar în
cadrul ariilor, între discipline
- egalitatea şanselor sau obligativitatea învăţământului general şi existenţa trunchiului comun, în măsură să
asigure elevilor accesul la nucleul fiecărei componente a parcursului şcolar;
- flexibilitatea parcursului individual - majoritatea obiectelor de studiu au prevăzută o plajă orară care
permite orientarea către liceul teoretic, tehnologic, vocaţional.
Esenţa noii perspective are la bază o reinterpretare a unei filozofii vechi asupra educaţiei, de origine
platoniciană. Filozoful grec Platon afirma: „Omul nu trebuie să înveţe nimic cu de-a sila (...), nicio
învăţătură silnică nu rămâne în suflet". Cugetarea, veche de aproximativ 2.400 de ani, conţine miezul din
care au crescut viziunile următoare asupra educaţiei, inclusiv cele pe care le integrăm în pedagogia
contemporană. Acest fapt poate fi explicat prin punerea în relaţie a trei termeni care şi-au păstrat
coeziunea, indiferent de coordonatele temporale şi spaţiale: omul-învăţarea-sufletul.Nuanţele înţelegerii
acestora, începând cu filozoful grec şi ajungând la teoria inteligenţelor multiple, nu constituie altceva decât
istoria pedagogiei.
Pentru a pune în lumina modernităţii acest aforism, trebuie mai întâi să îl înţelegem. Platon contaminează
ideile asupra educaţiei cu ideile filozofice. Alături de Aristotel. propune un model al dezvoltării omului în
polisul grecesc având la bază principiul „kalokagathiei' - educaţia în spiritul binelui şi pentru frumos.
Armonia fizică înţeleasă ca semn în afară al frumuseţii interioare, practicarea şi înţelegerea virtuţilor
morale ca modalităţi de cunoaştere a binelui, descoperirea de sine ca prim pas al apropierii de adevărul
lumii reprezintă idealul cetăţeanului atenian. Omul bun, omul frumos, omul adevărat (el însuşi) este omul
care şi-a descoperit sufletul în ipostaza sa fizică, morală şi intelectuală.
Educaţia formează sufletul, pare a spune sofistul, dar el avertizează asupra pericolelor ce însoţesc această
aventură. Sila este cuvântul dur ce defineşte falsa educaţie, făcând din original o copie. A învăţa „cu de-a
sila" înseamnă a învăţa fără tragere de inimă, deci lipsind frumosul. înseamnă a învăţa cu dezgust, deci
murind binele, înseamnă a învăţa fără voia ta, deci fără adevăr. Rezultatul inevitabil al acestei imitaţii a
22 / 27
actului de a învăţa este nerămânerea în suflet sau crearea unui suflet gol. în consecinţă, dacă eliminăm din
cugetare cuvintele de negaţie, enunţul se poate reduce la a spune că învăţăm pentru suflet.
in contextul social, militar, filozofic al Atenei, ceea ce afirmă Platon reprezenta un ideal adaptat realităţii,
motivat şi argumentat. Secolul XXI a preluat esenţa acestui model. întrucât umanul şi sufletescul au rămas
în substanţa lor neschimbate, constante. deşi peisajul urban, aspiraţiile, tipul de societate sunt diferite.
Singura variabilă (la nivel de conţinut, metode, scopuri) în această relaţie este cea care apropie umanul de
sufletesc: actul învăţării. Sufletul omului platonician este desemnat astăzi prin termenii „personalitate”,
„sine", .eu”. Acesta devine un conglomerat de particularităţi
genetice, dobândite prin educaţie sau formate sub influenţa mediului, unic şi irepetabil în viaţa speciei.
Plafon spunea simplu, dar nu superficial, că sufletul trebuie educat la cele trei niveluri ale sale: fizic,
moral, intelectual, cu scopul de a crea un cetăţean frumos şi bun pentru cetate. Pedagogia actuală a păstrat
ideea şi a nuanţat-o prin psihologie. Aşa au apărut mărcile personalităţii - caracterul, temperamentul,
voinţa, aptitudinile şi atitudinile, afectivitatea precum şi sistemele interioare care individualizează -
gândirea, imaginaţia, limbajul, memoria. La temelia sistemului educaţional modem stau chiar cele trei
etaje ale formării sufletului, aşa cum le-a gândit sofistul: educaţia intelectuală, morală, fizică, lor
adâugându-li-se cea estetică şi noile forme de educaţie, rezultate din evoluţia civilizaţiei în secolul XX.
Nu se poate spune decât că există o continuitate peste milenii privind punctul nodal al pedagogiei: omul şi
sufletul său. Aceasta este relaţia constantă care se referă la aceeaşi idee a individului armonios în raport cu
sine şi cu ceilalţi. Diferenţa este dată de faptul că pentru Platon statul ideal era împărţit în trei caste -
filozofii, războinicii şi meseriaşii (agricultorii) educaţia realizându-se diferenţiat în funcţie de rol. pe când
astăzi societatea este mult mai stratificată, din multiple puncte de vedere, iar accesul la educaţie este un
drept legal.
Gânditorul grec subliniază pe tărâmul educaţiei un concept specific filozofiei lui: binele. A nu învăţa cu de-
a sila înseamnă a învăţa bine, aşa cum o învăţătură bună rămâne în suflet, spre deosebire de una rea, care
va fi uitată. Amintindu-ne de principiul „kalokagathier, putem continua şirul logic: învăţătura bună face un
suflet să fie frumos, binele şi frumosul fiind condiţii pentru a ajunge la adevăr, lată cum, prin modul de a
construi propoziţia şi prin sensul pe care i-l conferă, Platon sintetizează concepţiile sale filozofice şi
anticipează termenii pedagogiei actuale.
Dacă ne întrebăm cine poate fi omul, ştiinţele educaţiei ar putea răspunde simplu: maestrul (învăţătorul)
sau novicele (elevul). Aşadar, reformulând, „maestrul (învăţătorul) nu trebuie să înveţe (pe necunoscător,
pe elev) nimic cu de-a sila". Considerăm că această idee nu este altceva decât tactul pedagogic, „simţul”
celui care ştie a-l conduce pe cel care nu ştie spre descoperire, didactica rezumată la esenţă.
Pe vremea lui Platon, acum două milenii şi jumătate, conţinutul educaţiei era mult mai restrâns decât cel
actual, în mod firesc, deoarece societatea şi viaţa de atunci nu cunoscuseră încă descoperirile şi
transformările pe care evoluţia civilizaţiei le presupun. Oare nu spunem astăzi că şcoala are rol formativ,
că trebuie să şlefuim oameni, nu să îndesăm informaţii în creier, că şcoala te pregăteşte pentru viaţă şi cine
are carte are parte? Asta gândea şi Platon când ieşea în piaţa publică şi contempla oraşul. Numai că el nu
inventase „competenţeleT, „portofoliul', „team building-uf, ci vedea totul în termeni de adevăr, bine şi
frumos.
23 / 27
Ce trebuie să înţelegem din cele de mai sus? Este faptul că educaţia este o formă de activitate socială, un
proces social, constă în îndreptarea şi formarea psiho-moralâ şi socială a omului ca bun membru al
societăţii în care trăieşte şi activează. Prin educaţie se înţelege acţiunea de formare, creştere sau îngrijire a
unei persoane de către altă persoană ori instituţie, pentru a-şi însuşi trăsăturile psiho-sociale, morale şi
regulile de comportare necesare integrării sau adaptării la viaţa familială, profesională şi, în general, la
viaţa socială.
în cazul nostru, procesul de educaţie se desfăşoară într-un mediu special, mediul penitenciar. Practic,
procesul de educaţie se desfăşoară în penitenciar, unde sunt izolaţi condamnaţii, care sunt individualişti şi
asupra cărora sunt aprecieri negative, dar mulţi dintre ei fiind încă receptivi la educare. Acţiunea de
reeducare a condamnatului este o acţiune complexă şi dificilă, iar pentru a putea fi realizată se cere
cunoaşterea structurii psihologice şi morale a condamnatului, pentru a şti ce trăsături negative şi pozitive
are fiecare condamnat şi în ce direcţie trebuie să se acţioneze, aplicând metode ştiinţifice şi adecvate de
către un personal calificat. Una dintre aceste metode este şi completarea nivelului de instrucţie şcolară
suficientă şi normală, pentru cei care dovedesc o lipsă de cunoştinţe pentru muncă şi viaţă.
O altă problemă căreia i se acordă importanţă în sistemul penitenciar este aceea a calificării şi recalificării
profesionale, deoarece astfel condamnatul este obişnuit cu disciplina în viaţă, dezvoltându-i interesul
pentru o anumită meserie, creându-i condiţii să realizeze că este capabil să facă ceva util, redându-i
încrederea şi stima faţă de sine însuşi. în acest sens. se organizează cursuri sau alte forme de calificare,
care sunt influenţate de condiţiile concrete de care dispun penitenciarele pentru astfel de activităţi,
particularităţile, gradul de complexitate al diferitelor meserii. Meseriile propuse spre calificare sunt acelea
de zidar, pantofar, tâmplar, mecanic, fierar etc. Aceste cursuri au o durată de 1 -2 ani. astfel că nu pot
beneficia de ele decât condamnaţii cu pedepse superioare acestui cuantum.
Rolul educaţiei în penitenciar. Educaţia este considerată ca fiind cea mai importantă, ea serveşte
întotdeauna aceloraşi scopuri. Membrii personalului de pază, autorităţile penitenciarului apreciază rolul
programelor educaţionale care contribuie la buna ordine a instituţiei, în timp ce educatorii, asistenţii
sociali, psihologii şi membrii civili ai personalului accentuează dimensiunea etică a educaţiei, ca parte a
scopului de reabilitare al detenţiei. Educaţia este văzută ca o cale de resocializare viitoare, ca o modalitate
de schimbare a valorilor şi atitudinilor, precum şi ca o achiziţie de abilităţi care îl ajută pe deţinut să îşi
construiască un viitor mai bun după eliberare. Este de semnalat că acest efort al personalului din
penitenciar este perceput diferit de către grupările de condamnaţi: unii dintre ei acceptă avantajul
elementului reformativ al detenţiei, în timp ce alţii resping educaţia, considerând că face parte dintr-un
sistem impus, faţă de care ei se simt alienaţi.
La nivel internaţional se constată o intensificare a interesului faţă de educaţia în penitenciar ca modalitate

de adâncire a cooperării internaţionale în prevenirea crimei şi în problemele justiţiei penale, ca un rezultat
al creşterii fenomenului criminalităţii. întregul conţinut al educaţiei în detenţie trebuie considerat şi
proiectat în contextul fiecărei societăţi şi în raport de cultura sa. în acest context, trebuie acordată o atenţie
deosebită relaţiilor dintre educaţia de bază şi programele de pregătire in detenţie, precum şi relevanţei lor
pentru persoanele care au săvârşit diferite infracţiuni. Pentru ca scopul urmărit să fie îndeplinit, şi anume
reintegrarea efectivă în societate, educaţia în penitenciar nu trebuie să aibă neapărat doar un sens de
educaţie academică, ci trebuie avută în vedere şi educaţia socială. De aceea, programele de pregătire sunt
elaborate pentru a ajuta deţinuţii să decidă modificarea stilului de viaţă anterior şi adaptarea la viaţa
curentă.
24 / 27
Educaţia contribuie încă din penitenciar la realizarea procesului de resocializare. care se desfăşoară în două
etape:
a) cea care cuprinde tratamentul penitenciar în instituţii specializate, în timpul executării pedepsei, când
asistenţa deţinuţilor se va face pe plan educaţional, sociologic, psihologic, profesional, religios, medical şi
fizic. Se va urmări prioritar schimbarea normelor, valorilor, convingerilor individuale, prin dirijarea
comportamentului condamnatului spre scopurile dorite şi permise de societate, inclusiv prin continuarea
pregătirii şcolare şi profesionale;
b) cea care cuprinde tratamentul în mediu deschis, după executarea pedepsei, când se urmăresc reinserţia
post-penală. încadrarea într-o activitate socială, dobândirea unui nou statut şi îndeplinirea de noi roluri, ca
şi diminuarea stigmatului din viaţa socială.
Dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare

Cazarea persoanelor condamnate
Potrivit art. 80 din Legea nr. 254/2013, persoanelor condamnate li se asigură dreptul la hrană, ţinută,
cazarmament şi condiţii minime de cazare, conform art. 48-50 din lege. Astfel, Administraţia Naţională a
Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creşterea progresivă a numărului spaţiilor de cazare
individuală. Reamenajarea spaţiilor de deţinere existente şi construirea spaţiilor de deţinere noi se fac cu
respectarea prevederilor menţionate şi a recomandărilor internaţionale, în special ale Comitetului
European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori Degradante.
Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin
al ministrului justiţiei.
Persoanele condamnate sunt cazate individual sau în comun. Camerele de cazare şi celelalte încăperi
destinate persoanelor condamnate dispun de iluminat natural şi de instalaţiile necesare asigurării
iluminatului artificial corespunzător. Fiecărei persoane condamnate i se pun la dispoziţie un pat şi
cazarmamentul stabilit prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Condiţiile de cazare în penitenciare-spital trebuie să respecte normele sanitare stabilite de Ministerul

Sănătăţii.
in cazul în care capacitatea legală de cazare a penitenciarului este depăşită, directorul acestuia are obligaţia
de a informa directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în vederea transferării
persoanelor condamnate în alte penitenciare. Directorul general al Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor stabileşte dacă transferul se impune, cu precizarea penitenciarelor în care se transferă
persoanele condamnate.
Ţinuta persoanelor condamnate
Persoanele condamnate poartă ţinută civilă decentă, indiferent de regimul de executare a pedepselor
privative de libertate.
25 / 27
în cazul în care persoanele condamnate nu dispun de ţinută civilă personală şi nici de mijloace financiare
suficiente, ţinuta civilă se asigură gratuit de către administraţia penitenciarului.
Normele de echipare şi durata de folosinţă a ţinutei asigurate de administraţia penitenciarului sunt stabilite
prin ordin al ministrului justiţiei.
Alimentaţia persoanelor condamnate
Administraţia fiecărui penitenciar asigură condiţii adecvate pentru prepararea, distribuirea şi servirea
hranei potrivit normelor de igienă a alimentaţiei, în funcţie de vârstă, starea de sănătate, natura muncii
prestate, cu respectarea convingerilor religioase asumate de către persoana condamnată printr-o declaraţie
pe propria răspundere. Persoanele condamnate au acces la apă potabilă.
Normele minime obligatorii de hrană se stabilesc, după consultarea unor specialişti în nutriţie, prin ordin al
ministrului justiţiei.
Asigurarea exercitării dreptului la asistenţă juridică

Persoanele condamnate beneficiază de spaţiul şi facilităţile necesare asigurării dreptului la asistenţă
juridică şi pot consulta avocaţi aleşi de acestea. în orice problemă de drept dedusă procedurilor
administrative sau judiciare. Consultarea cu avocatul, ales sau din oficiu, se face cu respectarea
confidenţialităţii vizitei, sub supraveghere vizuală (art. 62 din Legea nr. 254/2013).
Problema garantării respectării drepturilor omului în penitenciare trebuie să constituie o prioritate pentru
conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru conducerea fiecărui penitenciar în parte.
Drepturile condamnaţilor au primit o recunoaştere oficială la mijlocul secolului XX, deoarece până la
acest moment se considera că toţi deţinuţii s-au autoexclus din viaţa socială. Multă vreme a părut un
paradox ca persoanele condamnate să aibă drepturi, existând teoria autoexcluderii din societate ca urmare
a conduitei avute în vedere. Regulile europene pentru penitenciare au adus un suflu nou în ceea ce priveşte
gradul de suportabilitate şi normalitate din penitenciare.
în luna noiembrie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România la plata a 4.900
euro în cauza Pop Blaga c. României, în care un fost judecător acuzat de corupţie a reclamat condiţiile de
detenţie şi ascultări telefonice ilegale. Conform hotărârii, în această situaţie au fost încălcate art. 3 din
Convenţie referitor la interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante, precum şi art. 8
referitor la respectarea vieţii private şi familiale. Reclamanta s-a plâns în mod special de condiţiile de
detenţie de la secţia de poliţie din Oradea, unde avea dreptul la un singur duş pe săptămână, cu o durată de
10-15 minute şi numai în ziua de sâmbătă. Reclamanta a mai susţinut că celula în care a stat a fost
deparazitată de mai multe ori, avea un singur WC, deşi erau mai multe deţinute, unele dintre ele fiind
infectate cu virusul de sifilis. De asemenea, a fost transferată pentru două zile la Bucureşti din motive
procedurale, iar pe timpul deplasării a fost nevoită să mănânce cu o singură mână. deoarece poliţiştii au
refuzat să îi scoată complet cătuşele. Apoi, a susţinut
că a fost ţinută închisă timp de două ore într-o toaletă la poliţia din Bucureşti, timp în care s-au făcut
formalităţile, in acelaşi sens este şi cauza Ion Ciobanu c. României.
26 / 27
in alte două cauze (Sabou şi Pârcălab c. României şi Calmanovici c. Româniel s-a constatat că interzicerea
globală a dreptului la vot pentru toate persoanele care execută pedeapsa privativă de libertate sau a
drepturilor părinteşti este incompatibilă cu drepturile consacrate de Convenţie.
Deşi legislaţia în materie este armonizată cu legislaţia europeană, din lipsa unui număr suficient de
penitenciare, dar mai ales a condiţiilor concrete din aceste penitenciare şi. respectiv, centre de reţinere şi
arestare, România este condamnată destul de des de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt
anumite costuri, deloc neglijabile, atât în sume de bani, dar şi în lovituri de imagine pentru statul nostru.
LegeAZ.net
27 / 27
Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)

Drepturi Condamnati Inchsioare Romania

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drepturi Condamnati Inchsioare Romania

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drepturile condamnaților la închisoare în România

drepturile condamnaților la închisoare în România, drepturile persoanelor condamnate îşi au izvorul în

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată. în

c) ia act de retragerea plângerii.

încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate şi

Contestaţia se judecă, in şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei

în cele ce urmează, vom trata fiecare drept în parte.

Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor religioase

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că în conţinutul dreptului la libertatea de exprimare

- să fie prevăzută de lege;

- să fie necesară într-o societate democratică.

Persoanelor condamnate li se va permite să comunice cu mass-media, cu respectarea măsurilor de

Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal

Pentru a preîntâmpina modificarea, deteriorarea sau sustragerea pieselor componente. consultarea

Dreptul de petiţionare al persoanelor condamnate este garantat. în scopul prevenirii introducerii în

Răspunsurile la petiţii au caracter confidenţial şi nu pot fi reţinute decât în limitele şi în condiţiile

condamnate a materialelor necesare, precum şi pentru instalarea de cutii poştale în interiorul

Răspunsurile la corespondenţă, adresate persoanelor condamnate, se predau de îndată destinatarului, sub

Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului la corespondenţă sunt suportate, de regulă, de către

Dreptul la convorbiri telefonice

Dreptul la comunicări on-line

Categoriile de persoane condamnate, numărul şi durata comunicărilor on-line, precum şi modalitatea de

Dreptul la plimbare zilnică

Dreptul de a primi vizite şi dreptul de a fi informat cu privire la situaţiile

Durata şi periodicitatea vizitelor, modul de organizare a acestora, precum şi calitatea persoanelor

Persoanele condamnate au dreptul de a primi oricând, în condiţii de confidenţialitate, vizite ale

Dreptul la vizită intimă

b) nu sunt în curs de judecată în calitate de inculpat;

Dreptul de a primi, cumpăra şi a deţine bunuri

Sumele de bani se consemnează în fişa contabilă nominală a fiecărui condamnat, ce se întocmeşte în

Aceste sume pot fi folosite pentru:

a) exercitarea dreptului de petiţionare, a dreptului la corespondenţă şi a dreptului la convorbiri telefonice:

b) fotocopierea documentelor de interes personal;

e) repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului;

g) cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri;

i) îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Condamnaţii au posibilitatea achiziţionării de bunuri de la unităţile de desfacere din penitenciare. Este

§13. Dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri

Acordarea asistenţei medicale, a tratamentului şi a îngrijirilor persoanelor condamnate se face în condiţiile

Persoanelor private de libertate li se asigură şi servicii de medicină dentară în cadrul cabinetelor de la

Legat de acest drept al deţinutului, trebuie să facem câteva precizări:

de igienă şi curăţenie colectivă şi individuală, vaccinări periodice pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

in anumite penitenciare sau în spitalele-penitenciar, stabilite prin decizie a directorului general al

Dreptul la asistenţă diplomatică

Dreptul la încheierea căsătoriei

adreseze unui notar sau autorităţilor administraţiei publice locale.

La datele stabilite pentru momentele electorale, administraţia penitenciarului asigură persoanelor

Dreptul la odihnă şi repausul săptămânal

Munca prestată de condamnaţi trebuie să întrunească următoarele caracteristici:

- să fie utilă şi moralizatoare;

- să fie productivă şi remunerată;

- să conducă la învăţarea unei meserii;

- să fie proporţională cu aptitudinile şi puterea condamnaţilor.

Plata muncii condamnaţilor

Administraţia penitenciarului are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei condamnate posibilitatea

- în primul rând, să menţină deţinuţii cat mai mult timp ocupaţi;

- în al doilea rând, să îmbunătăţească din punct de vedere calitativ viaţa în detenţie;

- funcţionalitatea învăţământului structurat pe cicluri curriculare:

La nivel internaţional se constată o intensificare a interesului faţă de educaţia în penitenciar ca modalitate

Dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare

Condiţiile de cazare în penitenciare-spital trebuie să respecte normele sanitare stabilite de Ministerul

Ţinuta persoanelor condamnate

Alimentaţia persoanelor condamnate

Asigurarea exercitării dreptului la asistenţă juridică