LABORATOR 4- 5-6

TEMA 1
Elementele de bază ale transportului maritim
MARFĂ-NAVĂ-PORT
Obiectivul fundamental al transportului si comertului maritim este asigurarea circuitului normal de
marfuri pe plan national si international in siguranta, la timp cu eficienta economica si in
conformitate cu conventiile, legile si clauzele contractuale in vigoare.
Transportul este un element indispensabil vietii, deoarece ofera oamenilor posibilitatea de a
cunoaste, de a percepe si de a asimila cat mai usor din ceea ce ofera civilizatia si cultura umana.
Existenta si perfectionarea mijloacelor de transport au permis contactul intre diferite tari si popoare
fapt care a deteminat viata economica, politica si culturala a omenirii.
Transportul maritim contribuie la apropierea zonelor geografice intre ele, la dezvoltarea ramurilor
economice, la repartizarea teritoriala a productiei si a desfacerii.
Nivelul de dezvoltare al transportului maritim determina in mod direct diviziunea sociala a muncii
care la randul sau determina specializarea precum si cresterea gradului de accesibilitate la bogatiile
naturale si produsele muncii omenesti.
Elementele de baza indispensabile realizarii obiectivului fundamental al transportului sunt
 navele ca mijloc de transport maritim a marfurilor;
 marfurile ca obiect al transportului maritim;
 porturile ca noduri de afluire, transbordare, depozitare a marfurilor;
Mărfurile, ca obiect al transportului maritim
Este evident că în dezvoltarea transportului maritim, în cadrul celor trei elemente de bază, marfa are
un rol esenţial, atât pentru dezvoltarea porturilor cât şi pentru evoluţia navelor.
Toate cele trei elemente sunt permanent în interdependenţă, însă cercetările efectuate de-a lungul
timpului indică că, elementul principal în economia transportului maritim îl reprezintă, fie sub formă
de materie primă, prin diversitate, cantitate şi regularitate în trafic, fie ca produse manufacturate, în
sortimente cu atât mai variate, mai complexe şi mai solicitate în schimburile internaţionale, cu cât
progresul economic, ştiinţific şi tehnic este mai avansat .
Tehnologiile avansate şi-au pus amprenta asupra porturilor, care în ultimii ani şi-au mărit
dimensiunile şi s-au modernizat pentru a permite efectuarea operaţiunilor de manipulare a
mărfurilor, în condiţii de rentabilitate. În acelaşi timp, la cererea armatorilor ca urmare a
schimbărilor survenite pe piaţa navlurilor, impuse de evoluţia calitativă şi cantitativă a mărfurilor în
traficul maritim, procesele novatoare au făcut trecerea de la cargoul clasic, la navele specializate,
care, încorporează ultimele tehnologii avansate.
De menţionat că, elementul propulsor al transportului maritim este reprezentat de saltul calitativ-
cantitativ al factorului marfă, celelalte două, navele şi porturile, reprezentând efectele care la rândul
lor influenţează cauza, formând lanţul dialectic determinist .
Luând în considerare opiniile exprimate în literatura de specialitate, putem afirma că, mărfurile
influenţează dezvoltarea navelor şi porturilor prin:starea fizică; cantitatea şi regularitatea fluxului pe
diferite relaţii de transport; calitate; diversitate, caracteristici de manipulare şi stivuire; grad de
periculozitate; sensibilitate; perisabilitate; navlul specific fiecărui fel de marfă.
În funcţie de starea fizică şi caracteristici de manipulare şi stivuire, mărfurile destinate transportului
maritim se pot clasifica în două mari clase:
 mărfuri în vrac (sau continue), incluzând partizi de mărfuri omogene, neambalate şi suficient
de voluminoase pentru a acoperi ele singure capacitatea de transport a unei nave sau a unei
magazii a unei nave şi permit asigurarea unui flux continuu sau aproape continuu de
încărcare a navei;
 mărfuri generale (sau discontinue), care, prin natura lor, se constituie din partizi de mărfuri
neomogene, ambalate şi de dimensiuni mai reduse, ceea ce nu permite asigurarea unui flux
continuu de încărcare şi necesită mijloace speciale pentru ambalare, încărcare, stivuire,
amarare, transbordare şi descărcare.
Impactul fiecărei categorii de mărfuri asupra evoluţiei porturilor şi navelor în scopul obţinerii de
beneficii, se poate evidenţia prin următoarele două aspecte:
 datorită posibilităţilor de manipulare în flux continuu, navele pentru mărfuri în vrac
(petroliere, mineraliere, vrachiere etc.), înzestrate cu tehnologii moderne, constituie cel mai
rentabil segment al transportului maritim, de cea mai largă utilizare;
  navele pentru mărfuri generale, care nu sunt înzestrate cu tehnologii de manipulare moderne
sunt mai puţin rentabile şi în consecinţă, folosirea acestora nu înregistrează beneficii
remarcabile. Soluţia ideală pentru rentabilizarea transportului mărfurilor generale în
condiţiile dezvoltării actuale, o constituie realizarea şi pentru această categorie de mărfuri a
unui flux continuu în încărcare.
Cantitatea mărfurilor şi regularitatea fluxului lor implică utilizarea navelor pe anumite relaţii, în
funcţie de sistemul de transport - linie sau tramp.
În funcţie de caracteristicile mărfurilor (calitate, diversitate, caracteristici de manipulare şi stivuire,
grad de periculozitate, sensibilitate, perisabilitate) sunt determinate importante servituţi atât în
porturile de încărcare şi descărcare, cât şi la bordul navelor, impunându-se dotarea cu utilaje
specifice necesare manipulării mărfurilor în scopul păstrării integrităţii calitative şi cantitative a
acestora.
Navlul se stabileşte în funcţie de anumiţi factori, cum ar fi: clasa şi tonajul navei, distanţa dintre
porturi, anotimp, cheltuieli speciale, volumul mărfurilor transportate, natura şi gradul de
periculozitate al mărfurilor. Valoarea lui diferă în funcţie de sortimentele de mărfuri transportate,
situaţie care demonstrează influenţa mărfurilor asupra rentabilităţii navelor prin intermediul preţului
de transport.
Exigenţe privind navele, utilizate în transportul mărfurilor
Experienţa arată că există o strânsă legătură între elementele de bază ale transportului maritim şi
anume între: nave, mărfuri şi porturi; dacă una dintre aceste trei componente ar rămâne în urmă, în
scurt timp ar fi afectată profund rentabilitatea întregului sistem.
Odată cu diversificarea mărfurilor, a creşterii cererii pentru transportul materiilor prime şi
produselor manufacturate, a devenit necesară diversificarea şi specializarea a navelor din punct de
vedere al capacităţii de transport, al dotărilor cu instalaţii de mecanizare şi automatizare moderne
pentru manipularea şi transbordarea mărfurilor.
Această perioadă este marcată de extinderea şi modernizarea porturilor, a radelor şi acvatoriului
portuar pentru accesul marilor nave moderne, cât şi a frontului de operare, prin înălţarea cheurilor,
dotarea navelor cu instalaţii de mare debit, prin construcţia de dane specializate, modernizarea
terminalelor portuare maritime şi prin organizarea cât mai judicioasă a teritoriului portuar.
Revenind la nave, de menţionat că acestea sunt construcţii tehnice de mare complexitate,
reprezentând investiţii extrem de costisitoare. Din acest motiv, ele trebuie să îndeplinească două
categorii de condiţii esenţiale [18].
 tehnico-constructive, destinate să asigure navei rezistenţă la solicitările deosebite de mediu
pentru zona de navigaţie corespunzătoare clasei şi stabilită prin certificatul de clasă.
Realizarea acestor condiţii garantează, în principal, siguranţa navei şi implicit a mărfurilor
aflate la bord, precum şi a personalului acesteia, asigurând o bună stare de navigabilitate -
obligaţie personală a armatorului şi o condiţie implicită pentru navă înainte de începerea
fiecărei călătorii. Dintre progresele tehnice pot fi menţionate următoarele :
 construirea de corpuri metalice pentru nave acţionate de motoare cu aburi;
 înlocuirea motoarelor cu aburi cu motoare diesel;
 trecerea de la sistemul de nituire a corpului navei la utilizarea sudurii;
 apariţia unor sisteme moderne de închidere a capacelor, instalaţii de încărcare şi echipamente
de navigaţie;
 introducerea diverselor tehnologii de automatizare care permit autoîncărcarea navelor şi
navigaţia asistată de calculator;
 proiectarea asistată de calculator, care a redus cu 30 % cantitatea de metal utilizată pentru
construcţia unei nave, iar creşterea calităţii vopselelor navale a redus coroziunea şi rezistenţa
la înaintare datorată frecărilor.
 tehnico-economice, de rentabilitate, reprezentând totalitatea caracteristicilor constructive şi
de exploatare, din punct de vedere al performanţelor, care trebuie să asigure eficienţa şi
operativitatea fiecărei nave în parte, a organizaţiei de transport maritim şi a companiei în
ansamblu, toate acestea conducând la realizarea de profit.
Aceste condiţii, la nivelul unei nave, se pot realiza având în vedere următoarele aspecte:
 spaţiu adecvat, amenajări corespunzătoare şi instalaţii eficiente pentru stivuirea, protejarea şi
manipularea rapidă a mărfurilor, în raport cu tipul şi destinaţia navei;
 asigurarea unui coeficient deadweight cât mai mare;
 consumuri şi cheltuieli de exploatare cât mai mici, atât în staţionare cât şi în utilizare;
 viteză mare, care să asigure un număr sporit de călătorii anual.
Ambele categorii de condiţii, tehnico-constructive şi tehnico-economice pot fi îndeplinite printr-un
cumul de mai mulţi factori. Responsabilităţile revin institutelor de cercetare şi proiectare navale,
şantierelor navale constructoare pentru probleme tehnice de proiectare şi construcţie ,precum şi
societăţilor de transport naval pentru problemele de organizare, conducere şi celor care vizează
exploatarea raţională şi eficientă a navelor.
În prezent, se află în exploatare următoarele categorii de nave pentru transportul maritim de mărfuri:
 nave pentru transportul mărfurilor generale;
 nave pentru transportul mărfurilor în vrac;
 tancuri petroliere şi chimice;
 nave port – container;
 nave ro-ro şi pentru transportul automobilelor;
 nave frigorifice.
Importanţa porturilor ca noduri de afluire, depozitare şi transbordare a mărfurilor
Potrivit opiniei specialiştilor din domeniul transportului maritim, portul comercial maritim modern
este o zonă de litoral special amenajată în care se întâlnesc, ca fiind îmbinate, căile de transport
maritim cu cele terestre, ale zonei continentale deservite de port şi unde are loc schimbul permanent
şi organizat de mărfuri, în ambele sensuri .
Iniţial, porturile erau definite ca fiind simple locuri în care mărfurile erau încărcate sau descărcate.
De-a lungul anilor, acestea au evoluat, de la statutul de simplă interfaţă între transportul maritim şi
cel terestru (porturi din primă generaţie), la faza actuală de aglomerări industriale şi comerciale, în
care sunt efectuate o multitudine de servicii (porturi din generaţia a treia). Astfel, ajungem la
noţiunea de logistică pentru creşterea valorii, ceea ce înseamnă că, pe lângă funcţiile primare de
încărcare sau descărcare, porturile adaugă valoare mărfurilor. Tocmai pentru a răspunde acestui
nou deziderat, în prezent porturile sunt amenajate şi dezvoltate cât mai aproape de locul producţiei şi
distribuţiei mărfurilor pe un teritoriu cât mai larg.
Luând în considerare opiniile exprimate de literatura de specialitate, putem afirma că porturile,
indiferent de mărimea lor, îndeplinesc următoarele trei mari funcţii: funcţia de transbordare, funcţia
de depozitare şi funcţia industrială.
a) Funcţia de transbordare are un rol principal şi se referă la transferul de mărfuri de pe navele
maritime la uscat şi invers, având scopul de a asigura condiţii optime pentru asigurarea fluxului de
mărfuri, de la expeditor la destinatar.
Perfecţionarea acestei funcţii este determinată de următoarele aspecte:
 creşterea vitezei de operare şi introducerea fluxului continuu de manipulare a mărfurilor;
 reducerea duratei de staţionare a navelor, ceea ce conduce la diminuarea timpului de
transbordare;
 modernizarea terminalelor maritime, dotarea acestora cu instalaţii de manipulare moderne,
cu mijloace de prelucrare parţială şi integrală a materiilor prime;
 eficienţa lucrărilor de infrastructură (moluri, bazine, cheuri) cât şi a celor de suprastructură
reprezentate de mijloace de transbordare amplasate de-a lungul frontului de acostare, având
în vedere că transbordarea are loc în acvatoriul portului, pe cheuri sau în danele de operare;
 realizarea unei cooperări active între navă şi cheu.
b) Funcţia portuară de depozitare se manifestă prin două forme: epozitare tranzitorie şi depozitare de
înmagazinare .
Depozitarea tranzitorie se referă la situaţia în care se creează stocuri pentru micşorarea disproporţiei
dintre capacitatea mare a navelor moderne în raport cu mijloacele de transport terestre.
Depozitarea de înmagazinare are un pronunţat caracter economic, iar în această situaţie apar mai
multe situaţii:
 înmagazinare de echilibrare, datorată aprovizionării sezoniere faţă de consumul în flux
permanent;
 înmagazinare ca urmare a unor dispoziţii, în scopul acumulării de economii;
 înmagazinare cu caracter comercial, reprezentând o măsură de precauţie împotriva
fenomenului de variaţie a preţurilor pe plan mondial;
 înmagazinare pe durata prelucrării, pentru mărfuri la care necesită maturizare înainte de
prelucrare.
c) Funcţia industrială se referă la legăturile marilor porturi prin ape interioare navigabile, în scopul
concentrării în apropierea acestora a unor întreprinderi ale industriei grele. Pe de altă parte, se tinde
către dezvoltarea porturilor maritime moderne, prin acţiuni de extindere, de adâncire, ecluze noi,
canale artificiale, dezvoltarea în interiorul continentului a căilor de comunicaţii pe apă pentru nave
de diferite tipuri, în scopul evitării marilor aglomerări din porturi .
În concluzie, porturile maritime moderne îndeplinesc simultan următoarele funcţii: de poartă de
tranzit către căile maritime şi terestre şi de terminal maritim, ca unitate organizatorică de
perfecţionare a tranzitării, cât şi pentru prelucrarea zonală a mărfurilor de masă.
In concluzie se poate afirma că, transportul maritim reprezintă o activitate economică deosebit de
complexă, având un caracter naţional şi internaţional, ce trebuie gândit şi desfăşurat atât în funcţie
de necesităţi, cât şi pentru asigurarea rentabilităţii .
Funcţia principală a transportului maritim este de a asigura legătura dintre producţie şi consum şi se
caracterizează prin două trăsături esenţiale, de natură economică :
 eficienţa economică, în sensul satisfacerii unor cerinţe definite;
 rentabilitatea, ca o condiţie esenţială a unei activităţi economice ample, care implică costuri
ale transportului propriu-zis şi costuri ale operaţiunilor conexe.
Atât eficienţa economică cât şi rentabilitatea depind în mod determinant de cele trei elemente
esenţiale care stau la baza definirii transportului maritim şi anume : mărfurile, navele şi porturile.
Importanţa transportului maritim a determinat dezvoltarea unei largi cooperări internaţionale, sub
egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru a asigura :
 siguranţa vieţii umane şi a navelor pe mare;
 evitarea accidentelor şi organizarea asistenţei şi salvării maritime;
 prevenirea poluării mediului ambiant în general şi a mediului marin în mod special;
 unificarea legislaţiei şi a metodologiei în transportul maritim;
 asigurarea mărfurilor, a navelor şi persoanelor;
 protecţia armatorilor şi proprietarilor de mărfuri;
 stabilirea, pentru comerţul maritim, a unui cadru juridic şi economic adecvat, echitabil,
durabil şi operativ, pe fondul cooperării internaţionale, care să garanteze funcţionalitatea sa,
egalitatea în drepturi şi obligaţii ale partenerilor, condiţii în care principiul avantajului
reciproc poate asigura o rentabilitate echitabilă în cadrul comunităţii internaţionale.
 TEMA 2
Metode și tehnici de stabilire și verificare a calității loturilor
de produse noi sau de fabricație curentă

Metodologia determinării calității produselor în expertiza

merceologică
Determinarea calității loturilor de produse poate să constituie obiectivul central al unei
expertize merceologice. Realizarea sa presupune, pentru a asigura caracterul complet și complex al
determinării, evaluarea unitară a calității, cerință în general greu de asigurat datorită, în principal,
numărului mare al caracteristicilor de calitate de care trebuie să se țină seama.
Acestei dificultăți i se adaugă eventuala neconcordanță dintre valorile diferitelor verficări
calitative, ca și dintre ponderile atribuite diverselor caracteristici în definirea calității, în raport cu
utilizarea reală a produselor.
Noțiunea “determinarea calității” desemnează ansamblul de măsurători, analize și încercări
ce se execută după o metodologie stabilită pentru precizarea nivelului la care caracteristicile de
calitate ale unui produs se găsesc la un moment dat.
În practică, determinarea calității într-o expertiză merceologică presupune realizarea a două
obiective:
- Stabilirea concordanței (discordanței) dintre calitatea reală a unui produs și
calitatea prescrisă;
- Stabilirea măsurii în care calitatea produsului corespunde cerințelor
beneficiarului.

În afara acestor obiective, determinarea calității poate permite compararea calității

produsului cu o stare anterioară a sa sau cu nivelul calitativ atins pe plan mondial.
În expertiza merceologică, corespunzător celor două obiective menționate, determinarea
calității produselor poate fi efectuată prin intermediul testării senzoriale și testării de laborator,
ambelor căi fiindu-le proprii metode adecvate.
În practică, metedologia determinării calității produselor presupune parcurgerea următoarelor
etape:
- Stabilirea metodei de extragere a eșantioanelor;
- Elaborarea criteriilor determinării calității sau alegerea schemei de verificare;
- Selecționarea caracteristicilor de calitate;
 - Selecționarea indicilor de calitate;
- Determinarea indicilor de calitate;
- Prelucrarea, exprimarea și interpretarea rezultatelor determinării calității.

STABILIREA METODEI DE EXTRAGERE A PROBELOR

Continuitatea și dispersia caracteristicilor de calitate ale unui lot de produse pot plasa lotul ca
omogen sau eterogen.
În consecință, alegerea celei mai potrivite metode de extragere a probelor joacă un rol hotărâtor în
determinarea calității când produsul este lotizat.
STABILIREA CRITERIILOR DETERMINĂRII CALITĂȚII
În expertiza merceologică, termenul “criterii ale determinării calității” desemnează elementele din al
căror unghi trebuie privită calitatea unui produs. Aceste elemente servesc pentru precizarea
caracteristicilor de calitate, fiind necesar să se îndeplinească următoarele condiții:
- Să aibă o valoare științifică ridicată și recunoscută, care să le asigure comparabilitatea cu
prevederile standardizate;
- Să aibă un caracter specific, diferențiat pe grupe de produse și chiar pe produse.

În funcție de specificul produselor a căror calitate se determină, drept criterii ale determinării
calității pot servi caracteristicile dimensionale, caracteristicile estetice, consumul de anumite materii
prime, confortul în exploatare etc.
După cum se constată, criteriile de determinare a calității exprimă cerințele de bază ale calității
produselor, utilizate drept elemente de referință pentru calitatea reală a acestora.

SELECȚIONAREA CARACTERISTICILOR DE CALITATE

Mărfurile se caracterizează printr-un număr mare de proprietăți, unele fiind esențiale, prin
implicațiile lor asupra calității, altele neesențiale.
Numai o mică parte din aceste proprietăți au o utilitate practică reală, valorile lor servind
pentru definirea calității. Astfel de proprietăți poartă denumirea de caracteristici de calitate.
În activitatea de determinare a calității, expertul trebuie să selecționeze din ansamblul
proprietăților anumite proprietăți, folosind criterii specifice de alegere.
Criteriile de selecție sunt diferențiate în funcție de o serie de factori tehnici, economici și
sociali, fiind specifice anumitor grupe de mărfuri.
 La alegerea caracteristicilor de calitate se va ține seama ca acestea să fie cât mai
reprezentative. Această cerință presupune analizarea temeinică a importanței fiecărei caracteristici în
exprimarea calității.
În aceeași măsură, în selecționarea caracteristicilor de calitate se va avea în vedere
posibilitatea determinării acestora, concretizată în existența unor metode standardizate, ușor de
utilizat și eficiente. În același scop este necesarsă se cunoască și poziția valorilor caracteristicii peste
nivelul calității.
Ca metodologie, în vederea selecționării caracteristicilor de calitate se procedează pentru
început la stabilirea nomenclatorului general de caracteristici al produsului de analizat, după care se
trece la selecționarea acelor caracteristici care vor fi luate în considerație și care constituie
“nomenclatorul optim” .
Vor fi selecționate mai întâi acele caracteristici care au o mare capacitate de exprimare a
calității produsului, fiind rezultanta mai multor proprietăți ale acestora. Uneori aceste caracteristici,
care permit a se forma o imagine generală asupra calității, trebuie completate și corelate cu alte
caracteristici mai analitice ale produselor, întrucât valorile crescute ale unor caracteristici pot anula
efectul altora, refelectând în consecință o calitate scăzută, care poate fi ascunsă de către
caracteristicile integratoare.
În sfârșit, pentru o determinare mai exactă a calității, este necesar ca ponderea
caracteristicilor care se determină prin evaluări subiective să fie redusă, comparativ cu ponderea
caracteristicilor măsurabile.
De regulă, în determinarea calității unui produs expertiza merceologică face apel la
caracteristicile standardizate, care se completează, pentru o caracterizare multilaterală, cu alte
caracteristici, care prin specificul lor au o valoare științifică ridicată, dar care nu pot fi determinate
cu mijloacele folosite în mod curent la determinarea calității.
În continuare, prezentăm spre exemplificare nomenclatorul general și nomenclatorul optim al
caracteristicilor de calitate ale unor produse.
Pentru loturile de săpun, nomenclatorul general va evidenția următoarele caracteristici: tipul
amabalajului, masa, aspectul, mirosul, culoarea, consistența, spumarea la apă caldă, spumarea la apă
rece, conținutul de substanțe saponificabile, conținutul de substanțe nesaponificabile, alcalinitatea
liberă, titrul amestecului de acizi grași, indicele de saponificare a amestecului de acizi grași,
conținutul de apă, conținutul de substanțe volatile.
 Nomenclatorul optim este alcătuit din: tipul amabalajului, masa, aspectul, mirosul,
culoarea, consistența, gradul de spumare, conținutul de apă, alcalinitatea liberă.
În cazul verificării loturilor de articole de menaj din sticlă, nomenclatorul general va
cuprinde: tipul ambalajului, forma, dimensiunile, masa și capacitatea produsului, aspectul, felul și
suprafața decorului, culoarea, stabilitatea suprafeței de sprijin, ovalitatea, tensiunile interne,
rezistența la șoc termic, stabilitatea față de apă.
Nomenclatorul optim este dat de: tipul ambalajului, forma produsului, dimensiunile, masa,
capacitatea, aspectul, culoarea, stabilitatea suprafeței de sprijin, tensiunile intene.
Pentru fiarele de călcat electrice pentru uz casnic, noemnclatorul general va cuprinde
următoarele caracteristici de calitate: formă, dimensiuni, masă, aspect, planitatea suprafeței de lucru,
vizibilitatea sectoarelor de pe buton de reglaj (termoregulator), lungimea cordonului la racordare de
rețea, protecția împotriva electocutării a cordonului de alimentare,curenții de scurgere, anduranța,
uniformitatea încălzirii tălpii, rezistența la șocuri mecanice, comportarea la umiditate, stabilitatea,
protecția radiorecepției, peotecția contra coroziunii, comportarea la funcționarea anormală,
continuitatea circuitelor electrice, rigiditatea dielectrică, puterea absorbită, timpul necesar pentru
atingerea temperaturii de 180°C.
Nomenclatorul optim trebuie să prevadă: forma, dimensiunile, masa, aspectul, planitatea
suprafeței de lucru, vizibilitatea sectoarelor butonului de reglaj, lungimea cordonului de racordare la
rețea, protecția contra electrocutării, uniformitatea încălzirii tălpii, puterea absorbită.

SELECȚIONAREA INDICILOR DE CALITATE

Indicii de calitate (nivelurile caracteristicilor de calitate) reprezintă condițiile exprimate prin
intermediul valorilor sau atributelor pe care trebuie să le posede caracteristicile pentru a asigura
calitatea unui produs.
Selecționarea indicilor în vederea determinării calității produselor este în funcție de modul în
care au fost slecționate caracteristicile de calitate.
Astfel, în cazul caracteristicilor standardizate, indicii de calitate vor fi cei prescriși în
standarde.
În documentele de standardizare, în funcție de semnificația fiecărei caracteristici în definirea
calității, se pot fixa niveluri maxime, care nu pot fi depășite, niveluri minime care în mod obligatoriu
trebuie atinse sau se fixează niveluri admisibile între anumite limite.
 Un asemenea mod de selecționare nu este întotdeauna avantajos, caracterizarea calității
exclusiv prin intermediul indicilor menționați având un pronunțat caracter tehnic.
Pentru acest motiv este indicat a se folosi mai mulți indici în asociere, într-o formă
ponderată, cu coeficienți stabiliți în funcție de importanța caracteristicilor în definirea calității
produselor. Alteori, pentru o exprimare obiectivă a calității, luând în considerație și alte caracteristici
nestandardizate, este necesar ca expertul să-și precizeze singur nivelurile și limitele cu care să
compare valorile reale ale indicilor de calitate.
DETERMINAREA CALITĂȚII REALE A LOTULUI DE PRODUSE
În expertiza merceologică, calitatea reală a unui lot de produse se determină folosind metode
organoleptice și metode și tehnici de laborator. În ambele cazuri este necesar a a se asigura, în
măsură cât mai ridicată, obiectivitatea și exactitatea determinărilor. Acest deziderat se realizează în
practică atât prin pregătirea probelor potrivit tehnicilor standardizate, cât și prin efectuarea
determinărilor cu respectarea integrală a condițiilor prescrise.
Pregătirea probelor în vederea analizelor și încercărilor de laborator are loc în funcție de
natura produselor și de tipul de determinare. Ea se efectuează prin omogenizare, condiționare
(pentru încercările dinamometrice ale unor mărfuri higroscopice) sau prin alte procedee.
De mare importanță în tehnica determinării calității sunt selecționarea și folosirea
corespunzătoare a metodelor și tehnicilor de determinare a indicilor de calitate.
Este cunoscut că în merceologie metodele de determinare a indicilor de calitate se
diferențiază după caracaterul lor (standardizate sau nestandardizate), efect (distructive,
nedistructive), consum de materiale precum și după timpul necesar (rapide, anevoioase).
Dintre aceste metode, în expertizele merceologice este indicat a se folosi metodele
standardizate, simple, nedistructive și rapide, caracterizate printr-o mare exactitate.
În expertizele judiciare, metodele de analiză și încercări prescrise de standarde sunt singurele
metode oficiale, valabile în relațiile dintre părți. În asemenea cazuri, ținând seama de faptul că
valoarea unei caracteristici de calitate depinde în mare măsură de modalitatea de determinare
folosită, este necesar să se respecte cu rigurozitate condițiile de determinare prescrise, pentru a se
asigura comparabilitatea rezultatelor cu nivelele standardizate.
În practică, determinarea calității reale a loturilor de produse presupune adaptarea și
concretizarea principiilor și criteriilor generale ale determinării la specificul produselor cercetate.
Caracterul complex al determinării calității obligă la programarea efectuării verificărilor în
concordanță cu natura loturilor de produse și cu obiectivele ce se urmăresc prin determinarea
calității.

PRELUCRAREA,EXPRIMAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

În practica determinării calității mărfurilor, creșterea exactității rezultatelor măsurătorilor se
asigură prin efectuarea a 10........15 determinări pentru fiecare caracteristică de calitate.
Pentru facilitatea prelucrării datelor și a interpretării rezultatelor, acestea pot fi sintetizate sub
formă de tabele sau prezentate în formă grafică.
Structura tabelelor diferă în funcție de obiectivele urmărite. Astfel, în tabelele cele mai
simple, care cuprind enumerări de termeni sau valori ale caracteristicilor de calitate, este indicat ca
valorile să fie dispuse unele sub altele. Asemenea tabele permit a se stabili frecvența repetării datelor
sau a grupelor de date, ceea ce asigură și posibilitatea exprimării acestora în formă grafică. În
tabelele mai complexe, datele pot fi înscrise fie pe orizontală (în cazul în care cuprin puține
caracteristici,care însă au valori multe), fie pe verticală.
Tabelele se numerotează și li se stabilesc titluri care să sugereze în mod clar conținutul.
În afara tabelelor, datele măsurătorilor pot fi exprimate și sub formă grafică, mai ales sub
forma histogramelor. Histogramele permit analiza eficace a datelor elementare, ele evidențiind clar
punctele de concentrare și mărimea variației valorilor indicilor măsurați.
În funcție de necesități, pentru a exprima cu o anumită precizie rezultatul șirului de 10.......15
măsurători necesare pentru determinarea unui indice de calitate, se folosesc următorii parametri
asociați:
- Media aritmetică simplă (valoarea centrală în jurul căruia se grupează valorile
caracteristicii determinate);
- Amplitudinea, care exprimă măsura variației, calculându-se ca diferență între
valoarea maximă și minimă a unui șir de cel puțin 10 determinări;
- Media aritmetică ponderată;
- Eroarea absolută și relativă;
- Abaterea medie pătratică ce servește pentru măsurarea și exprimarea variației
măsurătorilor.

În unele situații, este necesar a se proceda la rotunjirea rezultatelor măsurătorilor.

Principalele reguli de care se ține seama în rotunjirea rezultatelor măsurătorilor sunt:
 - Ultima zecimală a rezultatului unei determinări poate fi suprimată, penultima
rotunjindu-se după reguli aritmetice
- Numărul de zecimale ale unui rezultat obținut printr-o operație aritmetică în
care au intervenit două mărimi nu trebuie să fie mai mare decât numărul de zecimale al
mărimii care a fost determinată cu cel mai mic grad de precizie.

TEMA 3

FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ STABILITATEA LOTURILOR DE MĂRFURI

ÎN TIMPUL TRANSPORTULUI

Principalele proprietăți labile ale produselor

Pe parcursul circuitului tehnico-economic calitatea loturilor de produse se modifică
neîntrerupt chiar în condițiile respectării regimul optim de păstrare și depozitare, ca urmare a
acțiunii factorilor interni și externi aupra produselor.
Datorită conținutului în substanțe labile , produsele, mai ales cele cu grad ridicat de
eterogenitate, își modifică unele proprietăți o dată cu trecerea timpului, ca urmare a influenței în
timp a unor numeroși factori endogeni și exogeni.
În perioada transportului, corespunzător condițiilor de manipulare, trasnport și păstrare a
produselor în spațiile mobile de depozitare, asupra acestora acționează numeroși factori cu efecte
directe sau indirecte asupra integrității și nivelului calitativ ințial.
Principalele proprietăți ale mărfurilor a căror evoluție în timpul transportului are consecințe
asupra cantității și nivelului calitativ sunt: masa, propeietățile de sorbție, culoarea, starea suprafeței,
forma și caracteristicile dimensionale etc.
Masa produselor este o caracteristică ce se urmărește adeseori pe circuitul producător-
consumator, întrucât la numeroase produse ea se modifică, generând o serie de efecte economice.
În timpul transportului, masa unor produse poate suferi modificări ca urmare a pierderilor
prin cedarea unei părți a umidității conținute de acestea sau a pierderilor prin fragmentare și
pulverizare prin spațiile neetanșe ale mijlocului de transport.
O altă direcție de modificare a masei unor produse este creșterea acesteia, cauzată în
principal de umiditatea atmosferică.
 Proprietățile de sorbție sunt coniționate de natura și de structura fizică ale substanțelor care
alcătuiesc produsele. Ele cuprind propreități care caracterizează aptitudinea a numeroase produse de
a primi sau a ceda vapori de apă și gaze.
Modificarea parametrilor mediului exterior în timpul transportului determină variații
importante ale indicilor de calitate și chiar degradarea unor mărfuri (impurificarea prin absorbție de
vapori de apă, schimbarea compoziției chimice prin absorbție de gaze, reducerea rezistenței
mecanice, cedarea sau împrumutarea unor mirosuri etc.).
FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ CALITATEA PRODUSELOR ÎN TIMPUL
TRASNPORTULUI
Păstrarea temporară a produselor în mijloacele de transport trebuie astfel făcută încât să se
prevină alterarea, degradarea, contaminarea chimică sau microbiologică, impurificarea cu praf sau
vapori ai substanțelor chimice.
Principalii factori care pot genera sau favoriza degradarea totală sau parțială a produselor în
timpul transportului sunt: parametrii atmosferici, natura ambalajelor și modul de amplasare a
produselor în mijloacele de transport, solicitările mecanice și alți factori care sunt specifici tipul de
transport practicat.
Scăderea temperaturii sun limita normală provoacă înghețarea produselor, precipitarea,
modificarea solubilității și vâscozității, în timp ce creșterea temperaturii provoacă dilatarea,
creșterea presiunii în recipiente, urmată uneori de distrugerea acestora.
Modificările calitative ale produselor cauzate de variația umidității relative a aerului din
mediul înconjurător sau a conținutului de apă sunt multiple.
Astfel, creșterea umidității relative atmosferice determină aglomerarea substanțelor chimice,
a cimentului sau a altor produse higroscopice. Scăderea umidității sub limita admisă creează condiții
pentru degradarea produselor prin desorbție.
Ambalarea mărfurilor prezintă un grad ridicat de interes atât pentru expeditor cât și pentru
cărăuș, sun aspectul asigurării protecției mărfurilor.
Pentru a fi corespunzător naturii unui produs, ambalajul trebuie să asigure portecția acestuia,
iar prin caracteristicile sale tehnice să faciliteze operațiunile de manipulare, transport și stocare.
De aceea, atunci când se constată degradarea este necesar a se examina atent starea
ambalajului exterior precum și natura ambalajului interior; se menționează totuși că nu întotdeauna o
stare corespunzătoare a ambalajului exterior indică o stare corespunzătoare a produsului ambalat,
întrcât sunt cazuri când ambalajele, căzând de la înălțimi mari, nu suferă degradări observabile, însă
produsele din interior pot fi compromise.
Examinarea atentă a ambalajului poate oferi informații privind posibilitatea ca însuși
ambalajul sa fie cauza sau să fi contribuit la pierderi sau degradări. Așa de exemplu, unele materiale
pentru ambalaje elimină apa, care prin condensare pe produse favorizează mucegăirea și putrezirea
produselor.
Fructele și alte mărfuri perisabile pot fi uneori deteriorate de către containerele defecte, prin
erodarea cojii de către suprafața scândurilor prost geluite.
Pentru unele mărfuri care se ambalează în butoaie de lemn, pierderile pot fi cauzate de modul
de confecționare al butoaielor, dacă nu se respectă cerința de a se asigura o contracție radială mai
mică decât cirmuferința. Abaterile de la acest sistem de construcție au drept consecință o contracție
considerabilă, care favorizează scurgerea produselor și chiar dezmembrarea butoaielor, provocând
prăbușirea stivei.
Starea ambalajelor furnizează adeseori infomații privind condițiile în care au fost
trasnportate mărfurile. Dacă acestea au fost transportate în condiții insalubre, ambalajul va fi
murdărit, pătat, zgâriat sau rupt.
Amplasarea produselor în mijlocul de transport trebuie să asigure folosirea integrală a
capacității acestuia, cât și menținerea integrității cantitative și calitative a mărfurilor.
Principalele criterii care vizează asigurarea integrității mărfurilor, de care se ține seama în
amplasarea acestora în mijloacele de transport sunt:
- Criteriul merceologic privind vecinătatea produselor. Potrivit acestui criteriu, mărfurile
care rețin cu ușurință mirosuri (făină, biscuiți, amidon, zahăr, brânzeturi etc.) nu vor fi
păstrate în vecinătatea celor care cedează mirosuri (produse petroliere, piei sărate, ceapă
etc.). Există unele mărfuri care primesc mirosuri străine și cedează ușor mirosul propriu
(săpun, tutun, ceai, condimente), după cum mărfurile higroscopice (ciment,sare, gips) nu
vor fi așezate în vecinătatea celor care, în anumite condiții, cedează cu ușurință apă (lână,
cânepă, iuta etc.).
- Alegerea unor spații sau zone de amplasare adecvată – mărfurile cu punct de topire
scăzut (unt, ciocolată) nu vor fi așezate în vecinătatea surselor de căldură (sala mașinilor
navele).
 - Rezistența ambalajelor și a mărfurilor, precum și natura acestora. Suprastivuirea
mărfurilor ambalate în saci sau cutii de carton poate cauza ruperea sau deformarea
ambalajelor, dezechilibrarea și distrugerea stivei, mărfurile suferind deformări,
fragmentări, aglomerări sau amestecări.

Sistemele de stivuire a mărfurilor ambalate în mijloacele de transport sunt în funcție de tipul

ambalajului și al mijlocului de transport.
Astfel, sacii se stivuiesc în 3 moduri:
- Sac pe sac, când marfa necesită o venilație energetică
- Pe jumătate de sac, dacă marfa necesită o ventilație deosebită
- În system țesut, care confer o mare stabilitate stivei.

Butoaiele se stivuiesc întotdeauna cu vrana în sus, iar cele al căror conținut lichid ar putea avaria
prin scurgere mărfurile din vecinătate vor fi stivuite în rândurile inferioare.
Stivuirea butoaielor se face atât pe orientarea vertical cât și orizontală a acestora, pentru mărirea
stabilității în timpul transportului recomandându-se fixarea cu material lemnos, care împiedică
deplasarea butoaielor.
Lăzile pot fi stivuite in 3 moduri:
- Stivuire verticală- cu distanța de 4-5 cm între rândurile de lăzi
- Stivuire transversală- primul rând se așază în lungul mijlocului de transport, al doilea pe
latul acestuia
- Stivuirea șah.
- Mijloacele de transport pot influența calitatea mărfurilor atât prin caracterul specific al
solicitărilor cât și prin condițiile meteo-climatice, altele decât cele din depozit.

Astfel, transportul rutier de produse presupune compresiuni de mică intensitate care se exercită
asupra încărcăturilor, fiind indicat pentru distanțe mici și medii. Factorii de risc ai degradării
produselor sunt limitați de o perioadă de timp mai redusă. Se impun însă măsuri de protecție contra
prafului, precipitațiilor, razelor solare sau altor factori.
În conformitate cu regulamentele C.E.E, O.N.U. nr R49 și R51, precum și cu directivele echivalente
ale U.E din 1996, s-au introdus noi tipuri de autorizații ecologice pentru jiloacele de transport cu
capacitate mai mare de 3,5t. De aceea, autovehiculele sunt grupate actualmente în 4 mari grupe, în
funcție de gradul de poluare chimică ce l-ar putea provoca și de zgomotul emis.
Prima grupă de autovehicule (GREEN LORRY) respectă la cel mai înalt nivel normele stabilite.
Grupele II și III sunt cele cărora li se eliberează autorizații de transport internațional, precum și cele
din categoria obișnuite. Grupa a IV-a este destinată autovehiculelor care nu respectă normele de
poluare și, prin urmare, nu primesc autorizație de transport internațional.
În țara noastră, prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 353/1996, licențele pentru transportul
internațional de mărfuri se acordă numai autovehiculelor ce se încadrează în categoria A-E. Pentru
aceasta se execută verificări constând în măsurarea opacității gazelor de evacuare (fum) și cercetarea
documentelor emise de constructorul autovehiculului, care certifică îndeplinirea condițiilor tehnice
impuse de standardele internționale. Autovehiculelor din categoria A și B li se eliberează licențe pe
o perioadă de 2 ani, în timp ce pentru cele din categoria C-E licența este numai pe un an.
Autovehiculele încadrate în categoria F sunt exceptate de la transportul internțional de mărfuri.
Poluarea chimică este produsă de emisia de CO, HC, Nox și particule, iar poluare sonoră maxim
admisă este cuprinsă între 78-88 Dba, în funcție de categoria de autovehicule..
Transporturile feroviare sunt caracterizate printr-un cost relativ scăzut și printr-o accentuată tendință
de specializare, care se manifestă prin construirea de material rulant cu caracteristici adecvate
specificului mărfurilor transportate (vagoane frigorifice, refrigerente, izotermice, cu ventilație, cu
pereți și acoperișul mobil etc.).
Transportul pe calea ferată supune mărfurile unor solicitări mecanice intense, la care se adaugă
acțiunea factorilor climatici. Ele sunt eficiente în cazul distanțelor lungi pentru mărfuri în vrac sau
ambalate.
Transportul pe apă, (fluvial, maritim) durează mai mult, pentru care motiv și mărfurile pot suferi
modificări calitative mai numeroase.
Mediul în care se efectuează transportul naval, multitudinea și complexitatea factorilor care
influențează mediul acestei categorii de transport, gama largă a produselor care pot fi transportate,
precum și condițiile necesare pentru păastrarea acestor produse imprimă particularități deosebite,
mai ales transportului maritim de produse.
Riscurile cu care se confruntă navele și încărcăturile lor sunt determinate de durata prelungită a
voiajului, iar cauzele riscurilor și consecințele acestora conduc în mod frecvent la litigii legate de
avarii sau degradări ale produselor transportate.
Mărfurile transportate pe apă sunt supuse unor solicitări intense, ca și acțiunii factorilor climatici.
Traversarea unor zone geografice, cu variații climatice cauzate de modificări bruște ale temperaturii,
de condițiile atmosferice variabile sau de apa formată prin transpirație, constituie adesea cauze ale
degradării mărfurilor.
Transporturile aeriene sunt indicate pentru transportul mărfurilor cu volum mic și valoare mare, pe
distanțe medii și lungi. Comparativ cu celelalte modalități de transport, transportul aerian presupune
solicitări mecanice de mică intensitate. Solicitările specifice sun reprezentate, în cadrul transportului
aerian, de modificările rapide de temperatură și umiditate, ca și de scaderea presiunii atmosferice,
proporțional cu creșterea înălțimii în zbor.
În afara solicitărilor specifice diverselor modalități de transport, care influențează nefavorabil starea
calitativă a mărfurilor transportate, acestea pot suferi degradări cauzate de operațiile de încărcare-
descărcare a mijloacelor de transport.
În timpul acestor operații, solicitările mecanice și climatice ating valori foarte ridicate, fiind în
funcție de gradul de automatizare. Așa de exemplu, în cazul manipulării manuale și semiautomate
predomină solicitările cauzate de smucituri, apăsări și împingeri, în timp ce la manipularea automată
se întalnesc solicitări frecvente de balansare a mărfurilor, lovirea acestora între ele sau de pereții
ambalajelor sau ai mijloacelor de transport. Cerințele diminuării sau eliminării riscului de degradare
prin asemenea solicitări obligă expeditorul să aplice pe ambalajele produselor simboluri care
sugerează necesitatea respectării unor reguli în timpul manipulării sau transportului menite să
protejeze atât personalul de execuție cât și mărfurile.
FACTORII SPECIFICI AI DEGRADĂRII MĂRFURILOR ÎN PROCESUL DE TRANSPORT PE
DISTANȚE MEDII ȘI MARI
În cursul operațiilor de încărcare-descărcare și de transport, mai ales pe cale maritimă, sub acțiunea
factorilor fizico-mecanici, chimici și atmosferici mărfurile sunt expuse unor potențiale modificări
cantitative și calitative, având drept efect degradarea parțială sau totală a acestora.
Dintre factorii cu efecte transformatoare asupra produselor, cei exogeni sunt mai numeroși și au
consecințe mai grave. Din această categorie se menționează:
- Umezeala care poate proveni din apa dulce sau apa sărată a mării;
- Temperatura în afara limitelor normale;
- Agenții atmosferici și fenomenele meteorologice, precipitații, vânturi, uragane,
descărcări electrice;
- Acțiunea insectelor și rozătoarelor;
- Mirosurile străine și insalubritatea zonelor de manipulare și depozitare a mărfurilor;
 - Incendiile;
- Acțiunea mecanică exercitată de diverși factori externi.

Cele mai frecvente modificări ale stării produsului sunt cauzate de umiditatea relativă și de
temperatură. Ele sunt datorate variațiilor umidității relative a aerului din mediul înconjurător sau
conținutului de apă al mărfurilor transportate.
Principalele fenomene care constituie consecința directă a umidității relative a aerului sunt
condensarea și transpirația.
Condensarea este cauzată de curenții de aer care circulă în interiorul mijlocului de transport, atunci
când există diferențe de temperatură între diferitele compartimente ale acestuia și încărcătură.
Diferența de temperatură care provoacă fenomenul de condensare poate fi generată de următorii
factori:
- Schimbarea latitudinii
- Existența unor suprafețe calde sau reci formate artificial prin închiderea spațiilor în care
este stivuită încărcătura
- Încalzirea spontană a încărcăturii ca urmare a unor fenomene proprii naturii acesteia.

În perioada transportului, aerul acționează drept cărăuș al umidității din zonele mai calde catre
zonele mai reci ale mijlocului de transport, cauzând formarea condensului. În funcție de condițiile de
transport, umiditatea poate condensa pe părțile metalice ale mijlocului de transport (de unde apoi,
picăturile trec pe încărcătură) sau direct pe încărcătură, cauzând fenomenul de “transpirația
încărcăturii”.
Transpirația încărcăturii se produce atunci când aceasta are temperatura scăzută, iar aerul cu care
vine în contact este cald și umed.
Egalizarea temperaturii încărcăturii și atmosferei prin ventilare are în majoritatea situațiilor efecte
pozitive în prevenirea fenomenului de condens. Aceleași efecte le are și folosirea materialelor
absorbante de umiditate.
Alte fenomene care pot apărea în timpul transportului și care pot afecta calitatea produselor sunt
infestarea, autoaprinderea și coroziunea.
Infestarea este cauzată de contaminarea produselor cu paraziții vegetali sau animali.
Unele insecte (molii, gândaci) sunt cunoscute ca factori provocatori ai deteriorării unei largi game
de mărfuri, daca temperatura și umiditatea atmosferică le favorizează existența. Aceste insecte pot
părăsi marfa care a constituit baza lor de dezvoltare, extinzând aria infestării.
În funcție de originea infestărilor, acestea pot fi:
- Infestări intreoduse- dacă produsele au fost infestate anterior încărcării lor în mijlocul de
transport.
- Infestare căpătată – când produsele au fost infestate la sosirea lor la destinație
- Infestare reziduală- cauzată de vecinătatea cu unele produse infestate sau de
depozitarea în spații infestate ale mijlocului de transport.

Efectele acțiunii insectelor asupra mărfurilor sunt în funcție de natura și de durata de acțiune.
În practică, în mod frecvent se întâlnesc următoarele tipuri de deteriorări:
- Deteriorarea prin găurire, ciupire, amestecarea cu pânze de paianjen
- Încălzire și pierderea în greutate, ca urmare a hrănirii și consumului de oxigen
de către insecte, având ca efect scăderea în greutate și creșterea temperaturii mărfurilor
ce se transportă în vrac
- Deteriorarea prin acțiunea apei, legată în mod direct de încălzirea
ăncărcăturilor în vrac, ca urmare a acțiunii insectelor. În acest fel se formează curenți de
aer de convecție care antrenează vapori de apă, mărind conținutul de umiditate al
atmosferei din mijlocul de transport. La transportul cerealelor este posibilă încolțirea, iar
în fazele mai avansate, apariția mucegaiurilor și a bacteriilor.

Atunci când se constată că mărfurile au fost infestate se impune determinarea speciei

agentului atacator, în vederea stabilirii responsabilității pentru pierderea sau degradarea provocată.
Autoaprinderea este un aspect al degradării produselor în timpul transportului, atribuit
stivuirii necorespunzătoare în spații susceptibile de supraîncălzire sau în vecinătatea unor produse
având aptitudini intense de autoaprindere.
Coroziunea este una dintre cele mai frecvente forme de deteriorare în timpul transportului de
durată al mărfurilor din fontă și oțel. Ea este favorizată de prezența umidității și are la bază reacția
chimică a suprafeței metalului în condițiile prezenței umidității, oxigenului sau a altor agenți.
 Când se constată că mărfurile sunt corodate, se impune determinarea cauzelor degradării
pentru a se încerca aducerea mărfii la starea inițială, iar dacă acest lucru nu este posibil, pentru a
readuce la minim pierderile.
În acest scop, o mare importanță o are stabilirea provienența apei cu care mărfurile au venit
în contact. De mare utilitate sunt și stabilirea momentului în care s-a produs deteriorarea,
examinarea aspectului mărfurilor și evaluarea gradului de deteriorare, care oferă primele indicii
pentru stabilirea responsabilității.
În practică, expedițiile de mărfuri care pot fi afectate de coroziune se efectueaza în condițiile
unor măsuri preventive, având drept scop înlăturarea efectelor factorilor favorizanți. Procedeele
uzuale constau în gresarea sau tratarea cu inhibitori a produselor. O bună ventilație și am plasarea de
recipenți cu silicagel constituie măsuri eficiente de prevenire a coroziunii.