Sunteți pe pagina 1din 4

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu

GENEZĂ: SURSE DE INSPIRAȚIE: - autorul se inspiră atât din propria viziune asupra iubirii,
cât și din jurnalul său de campanie ținut pe front, ”jurnalul meu de război l-am atribuit lui Ștefan
Gheorghidiu (personajul principal n.n.1)și formează volumul al doilea din roman, versiune cu mici
schimbări de nume, dar în ceea ce privește faptele autentică, pe când partea I a romanului e în întregime
ficțiune, în afară de descrierea mediului universitar”.
- romanul a apărut în anul 1930.
GEN ȘI SPECIE LITERARĂ: gen epic, ca specie literară este un roman interbelic (apărut între
cele două războaie mondiale), modernist (nu se respectă cronologia, se narează la persoana I), subiectiv
(se narează la persoana I), al experienței (naratorul prezintă, din propria perspectivă, două experiențe de
cunoaștere, anume iubirea și războiul), analitic (naratorul se auto-analizează permanent, își observă
trăirile și le supune analizei), ”toate incidentele sunt aproape autentice, dar sunt altfel organizate decât au
fost în realitate. Eroii mei nu sunt fotografii după natură […] nu spun că eu m-am exclus.”
TEMELE OPEREI: dragostea și războiul.
IDEEA: dragostea și războiul sunt două experiențe de cunoaștere absolute, care se anulează
reciproc. Dragostea se manifestă prima dată, născută întâi din orgoliul protagonistului, ea ducând apoi la
suferință, deoarece eroul crede că partenera sa îl înșală. Războiul anulează experiența erotică, mizeria,
chinul, lipsa de glorie, haosul frontului făcând protagonistul să prețuiască viața, iubirea fiind văzută ca un
element ce provoacă suferință inutilă.
MOTIVE LITERARE: frontul, moștenirea, noaptea etc.
COMPOZIȚIE: - romanul este divizat în două volume, prezentate din
aceeași perspectivă, cea a naratorului-personaj (Ștefan Gheorghidiu).
- perspectiva narativă este subiectivă și aparține unui narator
personaj, homodiegetic, ce narează la persoana I, este implicat în operă și se auto-analizează.
- mijloace compoziționale:
 antiteza, ce apare între Ștefan și soția sa,
Ela, deoarece, după ce protagonistul primește moștenirea de la unchiul său bogat Tache, Ela devine
materialistă, dornică de petreceri, de haine scumpe și bijuterii, în opoziție cu soțul ei, interesat mai
degrabă de cărți și studiu. O altă antiteză apare între temele romanului, dragostea și războiul, ele
neputând exista împreună în conștiința protagonistului.

1
n.n. – nota noastră (arată cuvinte care nu aparțin citatului dat, lămuriri suplimentare etc)
 gradația, ce apare în evoluția nesiguranței
lui Gheorghidiu, ce își bănuiește soția de infidelitate, dar nu primește niciodată dovada adulterului2 ei.
SUBIECTUL: - din punct de vedere temporal, se observă faptul că nu se respectă cronologia,
naratorul prezentând faptele în funcție de modul în care și le amintește și de importanța lor. Apare aici
ceea ce se numește fluxul conștiinței și memoria involuntară, două concepte proprii romanelor
moderniste subiective.
- din punct de vedere spațial, acțiunea are loc în diverse locuri (la Odobești, la
București pe front etc).
CONFLICTELE: - exterioare: un asemenea conflict apare între Ștefan Gheorghidiu și Ela, soția
sa, în urma primirii de către protagonist a unei moșteniri de la unchiul său, Tache Gheorghidiu. Ela se
implică în procesul moștenirii, vrea ca soțul ei să investească bani într-o fabrică, devine interesată de
viața mondenă, lucruri văzute ca fiind negative de către Gheorghidiu.
- Interioare: un asemenea conflict apare în conștiința lui Gheorghidiu, care se luptă
cu el însuși, neștiind dacă este înșelat de soție. Această nesiguranță îl determină pe erou să se despartă și
să se împace repetat cu Ela, pendulând repetat între rațiune și pasiune, între intelect și dorință. El nu se
poate adapta la moravurile societății, pe care o vede ca fiind depravată, cinică, plină de snobi, trăsătură
regăsită la majoritatea eroilor masculini ai lui Camil Petrescu. Gheorghidiu analizează cu luciditate tot
ceea ce i se întâmplă, ceea ce îl înconjoară, trecând prin filtrul conștiinței sale toate evenimentele,
gesturile și atitudinile, atât personale, cât și ale celor din jur. De exemplu, pe front se implică cu toată
forța în conflictul armat, deoarece vrea să experimenteze orice lucru nou cu toată ființa sa, ”n-aș vrea să
existe pe lume o experiență definitivă […] de la care să lipsesc, mai exact să lipsească ea din întregul
meu sufletesc”.
PERSONAJE:
1. Ștefan Gheorghidiu:
a. Personajul principal
b. Reprezintă tipul intelectualului neadaptat, care suferă din cauza unei prea mari
lucidități (trăsătură modernistă).
c. Din punct de vedere fizic, apar doar câteva aspecte vestimentare ale
protagonistului, care se îmbrăca mereu agreabil, chiar și când ducea un trai modest.
d. Din punct de vedere social, Gheorghidiu este un fost student la Filozofie, acum
sublocotenent pe frontul românesc din Primul Război Mondial, căsătorit cu Ela, fostă studentă și ea, dar
la Litere.
e. Din punct de vedere moral, Gheorghidiu se dovedește a fi incapabil de a face
compromisuri, atât în relațiile personale, cât și pe front, unde se simte mai aproape de soldați decât de
2
adulter - înșelăciune
ofițeri, văzuți, în marea majoritate, ca fiind niște snobi, fanfaroni 3 sau falși patrioți. El trăiește intens
experiența războiului, observă imaginile dure, grotești ale frontului, lipsa de pregătire a ofițerilor,
ordinele contradictorii, confuzia generală (la un moment dat soldaților li se ordonă să atace într-o direcție
în care se găseau corturile ofițerilor români, nu ale inamicilor), jafurile (oamenii dintr-un sat sunt jefuiți
de țigani după retragerea soldaților unguri, Gheorghidiu fiind nevoit să ancheteze acest fapt), lucruri pe
care le critică lucid. Eroul vrea să își determine propriul destin, să fie singurul responsabil de alegerile
sale în viață, ”atacând îți alegi tu parcă moartea, urmărit de altul și ajuns din urmă, moartea ți-e impusă.”
Gheorghidiu are două obsesii pe front, să se poarte exemplar în fața soldaților și să nu dea dovadă de mai
puțin eroism decât cei din jurul său.
În relația cu Ela, la început, Ștefan este mânat de orgoliu, fiind mândru să fie iubit
de cea mai frumoasă studentă de la universitate. Deși avea oroare de matematică, Ela asista la cursurile
lui Gheorghidiu doar pentru a fi cu el. Traiul lor modest se năruie când apar banii, deși protagonistul, ce
disprețuia banii și oamenii de afaceri, susținând că ei au ”un obraz mai gros și […] o șiră a spinării
flexibilă ca nuiaua”, își înfruntă rudele bogate cu vehemență 4 și aciditate5; el face impresie bună
unchiului său, Tache, care îi lasă toată averea sa. El vede în cuplu posibilitatea de a atinge absolutul, de
aceea prăbușirea sa este cu atât mai violentă cu cât protagonistul vede în Ela femeia ideală, ”prăbușirea
mea lăuntrică e cu atât mai grea cu cât mi se rupsese totodată și axa sufletească.”
f. În relația cu alte personaje Gheorghidiu se dovedește la fel de lucid ca și cu sine
însuși. I se dedică Elei total, ca mai apoi să o respingă, cu toate că această respingere îi provoacă depresie
și angoasă6. Este permanent măcinat de căutări interioare, încearcă să găsească explicații pentru gesturile
Elei, încearcă să o ierte, dar nu poate trece peste superficialitatea fetei, de aceea în finalul romanului îi
oferă ei toată averea moștenită, rupând astfel orice legături cu trecutul său, ”absolut tot ce e în casă, de la
obiecte de preț la cărți… de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul.”
2. Ela:
a. personaj secundar
b. reprezintă tipul femeii cochete, dominată de instincte, dar plină de grație și
feminitate, ”un animal cochet, ispită a simțurilor.”
c. Este o femeie inteligentă, dar materialistă și practică, adaptabilă, spre deosebire de
inflexibilul și lucidul ei soț.

În concluzie, romanul reprezintă o operă modernistă de excepție, ce prezintă o viziune personală


asupra iubirii și războiului, două experiențe cognitive trăite la nivel maxim de protagonist și care îi

3
Fanfaron – lăudăros, arogant, cu nasul pe sus.
4
Vehemență – violență, înfocare.
5
Aciditate – asprime, duritate, sarcasm.
6
Angoasă – neliniște.
schimbă definitiv perspectiva asupra vieții. Ștefan Gheorghidiu, intelectualul inadaptat unei societăți
superficiale, învinge în această luptă cu societatea, dar, ca și Luceafărul eminescian, își pierde capacitatea
de a mai simți și iubi.