ECONOMIE GENERALĂ

Repere istorice ale apariţiei şi dezvoltării

teoriei economice
• „Codul lui Hamurabi” rege babilonian
Hamurabi (1792-1750 î.Ch.) – se gasește la
muzeul Luvru
• Biblia
• Gândirea economică din Grecia antică
Xenofon (430 – 355 î. e. n.) şi Aristotel (384 –
322 î. e. n.)
• În evul mediu – mercantilismul (comerţul
politici intervenţionist-protecţioniste)
- comerţul ca izvor nemijlocit al avuţiei, iar
comerţul exterior ca factor unic care
contribuie la sporirea cantităţii de bani
dintr-o ţară - Antoine de Montchréstien
• În prima jumătate a secolului al XVIII-lea se
afirmă doctrina economică fiziocrată. Aceasta
reduce economia la agricultură, singura
ramură considerată capabilă să creeze
« produs net »
• « Tabloul economic » (1758), elaborată de
francezul François Quesnay (1694-1774)
• Revoluţia industrială şi dezvoltarea tendinţelor
liberale - începutul secolului al XIX-lea - teoria
economică clasică (şcoala clasică de
economie politică).
• Adam Smith (1723–1790) – economist şi
filozof britanic, “părintele” economiei politice
moderne,
• “O cercetare asupra naturii şi cauzelor avuţiei
naţiunilor” – 1776, în care argumentează că
munca este izvorul tuturor avuţiilor.
•  David Ricardo (1772–1823) – cunoscut prin
lucrarea “Despre principiile economiei politice
şi impunerii” – 1817.
•  Thomas Robert Malthus (1766–1834) –
economist şi teolog englez, cunoscut prin
analiza în lucrarea “Eseu asupra populaţiei” –
1798,
•  Jean Baptiste Say (1767–1832) “Tratat de
economie politică” (1803).
• Şcoala clasică de economie politică se
concentrează pe ideea potrivit căreia valoarea
este munca încorporată în marfă, care
constituie punctul central al analizelor
economice.
• viziune pesimistă asupra evoluţiei pe termen
lung a societăţii, deoarece aceasta este
împărţită în clase sociale care se confruntă în
procesul repartiţiei rezultatelor activităţii
economice.
• La mijlocul secolului al XIX-lea, din economia
politică clasică s-au desprins două direcţii
opuse privind teoriile economice concretizate
în gândirea marxistă şi şcoala marginalistă.
• Karl Marx (1818 – 1883), fondator al gândirii
economice care îi poartă numele, a
aprofundat teoria valorii muncă
• Teoria economică marxistă - scopuri ideologice
şi nu practica economică
• Teoria marginalistă. Fondatorii ei sunt
consideraţi: Stanley Jevons (1835 - 1882) -
Anglia, reprezentanţii şcolii austriece: Carl
Menger(1840 - 1921) - susţinător al teoriei
utilităţii marginale, Friedrich von Wieser
(1851 - 1926) şi Eugen von Böhm-Bawerk
(1851 - 1914) şi reprezentanţii şcolii de la
Lausanne, printre care Leon Walras (1834 -
1910) - Franţa şi Vilfredo Pareto (1848 - 1923)
- economist şi sociolog italian.
• Spre deosebire de teoreticienii clasici şi de
gândirea marxistă, care explicau originea
valorii prin munca concretizată în bunuri,
marginaliştii văd originea valorii în om, în
dorinţele şi nevoile sale.
• Dacă economiştii clasici au fost creatorii
teoriei obiective despre valoare, marginaliştii
au întemeiat teoria subiectivă despre
valoare.
• În gândirea economică, marginaliştii s-au
remarcat nu atât prin teoria lor despre
valoare, ci prin analiza efectuată asupra
mecanismului economiei de piaţă.
• Demersul lor ştiinţific porneşte de la ideea
unei economii pure, abstracte, impunând
conceptul de "concurenţă perfectă".
• În acest cadru, ei au urmărit comportamentul
unui agent economic izolat, ipotetic atât în
calitatea sa de producător ofertant, cât şi în
cea de consumator,
• Concentrându-se asupra studiului pieţei şi al
economiei de piaţă, marginaliştii sunt
consideraţi a fi apologeţii acestei economii,
neacordând atenţie problemelor acumulării şi
dezvoltării în perspectivă a activităţii
economice.
• Aceste teorii sunt dominante la sfârşitul
secolului al XIX – lea şi începutul secolului XX.
• Gândirea neomarginalistă,
• Ludwig von Mises (1881 - 1973), F. A. von
Hayek (1899 - 1992, laureat al premiului Nobel
în 1974) şi J. R. Hicks (1904 - 1989, premiul
Nobel în 1972).
• Alfred Marshall (1842 - 1924).
• Neomarginaliştii - substituie conceptul de
valoare-dorinţă cu cel de opţiune (alegere).
• Pe ce se bazează opţiunea?
• Pentru bunurile de producţie - pe însuşirile lor
fizice, deci, obiective,
• Pentru bunurile de consum - pe psihologia
consumatorului, deci, pe criterii subiective.
• La începutul secolului XX, dezvoltarea
economiilor occidentale ridică noi probleme în
faţa teoriei economice - dominaţia pieţei de
către monopoluri, oligopoluri
• Piaţa nu mai poate fi considerată absolut
liberă, concurenţa perfectă şi dependenţa
agenţilor economici de un preţ exogen devin
îndoielnice.
• "concurenţe imperfecte".
• Teoria pieţei cu concurenţă imperfectă a fost
dezvoltată în special de economiştii englezi
Joan Robinson (1903 - 1983) şi Edward
Chamberlain (1889 - 1967), "Economia
politică a concurenţei imperfecte" şi,
respectiv, "Teoria concurenţei monopolistice",
ambele apărute în 1933.
• Teoria economică bazată pe analiza
microeconomică a constituit şi reprezintă şi
astăzi un instrument util de analiză dar se
dovedeşte insuficientă pentru înţelegerea
unor probleme de ansamblu, cum ar fi crizele
economice care blochează atât activitatea
economiilor naţionale, cât şi pe cea a agenţilor
economici.
• Fondatorul analizei macroeconomice este
economistul englez John Maynard Keynes
(1883 - 1946), lucrarea sa de bază dedicată
acestui tip de analiză intitulându-se "Teoria
generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii
şi a banilor" (1936).
• După cel de-al doilea război mondial, teoria
economică este dominată de gândirea
postkeynesiană (neokeynesismul)
• Teoriile postkeynesiene abordează şi probleme
de "planificare economică"
• Ca o ripostă la şcoala economică keynesiană,
se afirmă curentul de gândire economică
denumit monetarism (şcoala economică de la
Chicago),
• care după anul 1960, dezvoltă teza conform
căreia tulburările din sectorul monetar sunt
cauza principală a instabilităţii în economie.
• Milton Friedman
• În evoluţia sa, viaţa economică ridică în
continuare noi probleme: stagnare economică
asociată cu inflaţie, noi forme de crize şi, în
special, apariţia fenomenelor economice
globale (mondiale).
• Este vorba de criza energetică, de materii
prime, alimentară, de creşterea populaţiei, de
implicaţiile ecologice, de perspectivele pe care
le ridică noile tehnologii şi, în special,
problemele decalajelor economice,
accentuate prin constituirea unor noi
economii naţionale - grupate sub denumirea
generică de "lumea a treia".
• O tendinţă nou conturată la sfârşitul anilor
1960 şi începutul anilor 1970 - apariţia
modelelor şi teoriilor globale de creştere
economică, determinată de globalizarea unor
probleme economice grave (inflaţia, creşterea
nefirească a cheltuielilor militare, persistenţa
subdezvoltării, accentuarea decalajelor
economice dintre ţările lumii, poluarea
mediului)
 Definitii ale Economiei
• Economia studiază modul în care societatea
foloseşte resursele limitate de care dispune pentru
a produce bunuri ce le distribuie membrilor săi în
scopul satisfacerii nevoilor pe care le au.
• Economia studiază modul în care indivizii sau
societatea utilizează resursele rare de care dispun,
la un moment dat, în vederea unei cât mai bune
satisfaceri a nevoilor existente în acel moment.
• Se consideră că o economie funcţionează
eficient atunci când produce mai mult sau mai
bine dintr-un anumit bun fără a produce mai
puţin sau mai prost dintr-un alt bun. Raritatea
produselor agricole româneşti faţă de nevoile
de consum nu se explică, astfel, prin cantitatea
sau calitatea pământului ci prin lipsa de
eficienţă în utilizarea sa.