Didactica învățământului special și incluziv

Conf. univ. dr. Anca Luştrea

 Cursul XI

Specificul predării în contextul dizabilității auditive

Consecinte ale surditatii in sfera
intelectuala
– Mutitatea determină incapacitatea de operare a
gândirii cu noţiuni, cuvinte, copiii cu dizabilitate
de auz operează în gândire cu imagini
▪ Gândirea in imagini determină cantonarea
acesteia la nivel concret operaţional.
▪ Lipsa întăririlor verbale în perioada de achiziţii
motorii duce la întârzieri în evoluţia psiho-
motorie.
▪ Lipsa percepţiilor sonore duce la incapacitatea
de achizitie spontana a limbajului
▪ Lipsa limbajului oral duce la incapacitatea de a
acumula informaţii specifice şi un sistem
notional format aproape exclusiv din notiuni
concrete
3
Consecinţe ale surdităţii în sfera
relaţională şi socială
•Incapacitatea de relaţionare a părinţilor cu copilul prin mijloace accesibile
acestuia (mimică, pantomimică) determină o retragere în sine, izolare
• Incapacitatea de a se juca cu ceilalţi copii, lipsa jocurilor cu importanta lor
funcţie simbolică şi a sentimentului de apartenenţă la grup; se ajunge la lipsa
spiritului de cooperare şi chiar de competiţie.
▪Poate dezvolta o inhibiţie faţă de auzitori şi o autoizolare, o respingere a
societăţii auzitorilor.
▪Se limitează la participarea la viaţa socială a comunităţii surzilor şi se
realizează multe căsătorii între surzi.
▪Nestăpânirea limbajului oral duce la lipsa independenţei sociale
▪Greutate în găsirea unui loc de muncă, limitarea sferei de opţiuni
profesionale.
▪Limitarea accesului la cultură, nu citesc, nu înţeleg televiziunea, nu pot
asculta muzică.

4
Consecinţe ale surdităţii în sfera familiala
▪Decepţia părinţilor de a avea un copil surd care nu
poate să se ridice la nivelul expectanţelor lor, duce
uneori la răceală afectivă din partea acestora sau chiar
la respingere.
▪Superprotecţia din partea părinţilor care nu-l lasă să-şi
dezvolte independenţa şi personalitatea proprie.
▪Incapacitatea de a se înţelege, de a comunica cu
propriul copil poate duce în timp la stabilirea unei
indiferenţe a acestora
▪Atitudine normală privind propriul copil, de dragoste,
înţelegere şi sprijin.
Caracteristicile elevului cu DA
• Câteva caracteristici ale elevului cu DA care pot fi
observate de profesor în clasă sunt:
• Dificultate de angajare în sarcină
• Dificultăţi în operarea cu concepte abstracte
• Rezistenţă exagerată la schimbare
• Izolare socială
• Anxietate şi fobii, îşi fac griji în mod exagerat
• Se frustrează imediat, chiar la contactul cu o sarcină
uşoară
• Dependenţă mare în învăţare faţă de profesor
• Încredere foarte scăzută în propriile capacităţi

6
 Specificul didacticii în DA
• Principii generale:
• Oferirea elevilor de activităţi care să le dezvolte independenţa în
învăţare – adaptarea nivelului de dificultate la posibilităţile elevului
• Activităţile trebuie să fie practice şi să implice abilităţi de comunicare
• Elevii trebuie să fie puşi permanent în situaţii de comunicare
• În orice lecţie trebuie să fie fixate obiective specifice legate de
dezvoltarea limbajului
• În lecţiile de dobândire de cunoştinţe se poate folosi în paralel LMG
• Evaluarea trebuie să vizeze progresul

7
 Specificul didacticii în DA
• Strategii pentru învăţare:
• Comunicarea instrucţiunilor:
• 1. captarea atenţiei elevilor – prin conversaţie despre fapte de viaţă,
experienţe personale, viaţa de zi cu zi, povestire sau expunere de
filmuleţe
• 2. comunicarea obiectivelor lecţiei: într-un limbaj adaptat nivelului de
înţelegere şi însoţit de LMG
3. Activităţile lecţiei:
Desfăşurate prin sarcini simple (să nu presupună înlănţuirea de mai multe acţiuni),
cu timp de realizare scurt
Urmează conexiunea inversă, pe secvenţa de învăţare anterioară, apoi o nouă
activitate simplă.
Toate activităţile sunt însoţite de sarcini de comunicare (inclusiv cele matematice,
sportive sau de artă)

8
 Specificul didacticii în DA
• Strategii pentru învăţare:
• 5. materialele didactice:
• Concrete, posibil de perceput senzorial, creşterea treptată a
abstractizării materialelor:
• Obiecte concrete – obiecte de plastic – poze – desene – text scris –
scheme
• 6. mod de organizare – exprimă şi nivelul de suport de care au
nevoie:
– Nivel maxim de suport
• 1. profesor de sprijin – care cunoaşte LMG
• 2. profesorul clasei
• 3. în grupul de învăţare
• 4. peer-tutore
• 5. în diadă cu alt elev cu CES
• 6. independent

• 7. evaluare –să fie realizată prin sarcini practice, apoi tip grilă, scris
şi în ultimul rând oral
9
 Specificul didacticii în DA
• Citirea trebuie să fie realizată la un nivel care să le permită cel puţin
înţelegerea în situaţii de zi cu zi:
• Citirea semnelor de pe stradă
• Citirea anunţurilor
• Citirea unui ziar
• Citirea etichetelor
• Citirea subtitrărilor de la TV
• Citirea mesajelor SMS sau a postărilor social media
• Scrierea trebuie să fie realizată la un nivel care să le permită cel
puţin a se descurca în situaţii de zi cu zi:
• Scrierea unui scurt bilet
• Scrierea unui SMS sau a unei postări social media
• Scrierea unei cereri, a unei declaraţii sau scrisoare de intenţie
• Scrierea unui e-mail sau a unei scrisori

10
 Specificul didacticii în DA
• Nivelul de calcul matematic trebuie să le permită
cel puţin să se descurce în situaţii de viaţă
cotidiană:
• Operaţii cu bani la cumpărături
• Citirea contoarelor din casă
• Realizarea de măsurători – lungime, greutate, volum
• Citirea şi înţelegerea ceasului
• Planificarea bugetului personal
• Calcule aritmetice simple realizate mental
• Reţinerea nr de telefon sau a parolelor

11
 Metode specifice în ortofonie
• Intuitive: imitarea, demonstrarea, modelarea.
• Imitarea reprezintă reproducerea modelelor din jur; atitudinale,
acţionale, lingvistice, etc. în procesul terapiei limbajului imitarea este
o metodă folosită de către copil în a reproduce cât mai exact
modelul lingvistic oferit de profesor: poziţionarea organelor fonatorii,
emisia aerului, mimica, etc.
• Demonstrarea este acţiunea prin care profesorul oferă modele. În
cazul terapiei limbajului aceste modele constă în demonstrarea
articulării corecte., fiind o metodă de predare folosită de profesor.
• Modelarea este acţiunea de învăţare a articulării pe bază de
modele; modelul este copia sau reproducerea procesului de
pronunţie şi a trăsăturilor lui esenţiale necesare clarificării şi
înţelegerii fenomenului articulării sau coarticulării.
• Modelul poate fi auditiv, dacă elevul are bune resturi auditive,
labiovizual, vibrotactil şi figurativ: mulaje mobile ale organelor
fonatorii, palatogramele.
12
 Metode specifice în ortofonie
• În procesul oferirii de modele corecte de articulare trebuie plecat de
la intuirea de către copii a organelor ce iau parte la articulare şi a
modului mecanic în care acestea interacţionează.
• Profesorul prezintă în faţa oglinzii modelul propriului său aparat
fonator: buzele, cele două maxilare cu arcadele dentare, limba,
palatul dur şi moale, nasul, lueta, toate organele ce se pot observa
direct. Fără a teoretiza caracteristicile anatomice se pot da acestor
organe denumiri accesibile copiilor, oferindu-le astfel instrumente cu
care să opereze. Perceperea lor este întărită cu prezentarea
desenelor şi a schemelor şi cu denumirea scrisă corespunzătoare.
• Mai departe, punând în mişcare acest aparat, la început cu emiteri
simple: suflu, voce apoi cu emiteri mai complexe, profesorul
dirijează atenţia copilului de la imitarea vizuală directă şi la cea
verbomotrice. Pentru aceasta va folosi atât mâinile elevului cât şi
aparate tehnice speciale: politactorul.

13
 Metode specifice în ortofonie
• Palpatul se realizează pe modelul viu dat de profesor cât şi pe
propriile organe, prin alternanţă şi chiar simultan. Pentru organele ce
nu se pot vedea uşor se face apel la scheme şi mulaje (pentru
plămâni, faringe, laringe, corzile vocale).
• Profesorul îi învaţă pe elevi să simtă prin tact şi simţul vibratil
vibraţia corzilor vocale, rezonanţa bucală, nazală, a pieptului, a
oaselor capului şi a obrajilor. Copiii vor produce prin imitare aceste
fenomene. Mişcările tuturor organelor în timpul articulaţiei sunt
sesizate de către elevi prin intervenţia profesorului care le dirijează
atenţia vizuală şi vibratilă. În mod intuitiv li se arată cum trebuie să
se folosească de limbă, buze, dinţi etc.
• Prin imitarea repetată sistematic şi exersare, mai mult sau mai puţin
conştientă, cu forme de analiză şi comparaţii se ajunge spre o
generalizare absolut necesară, şi anume că în urma poziţiei pe care
o au buzele, limba, palatul, maxilarul inferior iau naştere sunetele
limbii şi vorbirea orală.
14
 Metode specifice în ortofonie
2. Active: exerciţiul
• Exerciţiul Metoda exerciţiului, este aplicată în procesul demutizării, pentru însuşirea
modelelor verbale pe cale vizuală şi vibrotactilă
• Se disting două tipuri de exerciţii practicate în ortofonie: exerciţii de formare a
unor stereotipuri fono-articulatorii şi exerciţii corective fonoarticulatorii. În aceste tipuri
de exerciţii se includ exerciţii de repetare şi consolidare, doar tehnica lor se
desfăşoară oral, individual cu sprijinul protezelor auditive şi a materialelor didactice
auxiliare.
• Aceste exerciţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• Să răspundă cerinţelor individuale în formarea şi corectarea pronunţiei.
• Să fie alese individualizat, mulate pe cerinţele fiecărui copil.
• Scopul activităţii să fie cunoscut de către copil.
• Volumul cunoştinţelor să fie dozat proporţional cu cele 20 de minute avute la
dispoziţie, să fie alternate cu exerciţii de destindere.
• Atmosfera să fie încurajatoare şi plăcută, să stimuleze interesul, curiozitatea,
participarea activă şi conştientă.
• Exerciţiile să fie alese în funcţie de situaţia concretă, de nevoile practice ale activităţii.
• Rezultatele să fie cunoscute şi analizate pe lor, recompensate.

15
 Metode specifice în ortofonie
3. Verbale: metoda fonetico-analitico-sintetică
• Metoda fonetico-analitico-sintetică este folosită ca metodă de bază atât în
activităţile de ortofonie, frontale sau individuale cât şi în activităţile de
învăţare a scris-cititului. În activităţile de ortofonie ea ia următoarea formă,
succesiune:
• Rostirea globală a unui cuvânt ce conţine noul sunet ce trebuie
implementat: profesorul pronunţă clar cuvântul, îi explică sensul, apoi cere
elevilor să îl rostească în cor şi individual. Elevilor care pronunţă defectuos
cuvântul li se dă posibilitatea să îl perceapă şi vibrotactil
• Descompunerea cuvântului în silabe, rostirea individuală şi în cor a
silabelor, perceperea lor vibrotactilă
• Descompunerea silabelor în sunete, până se ajunge la sunetul nou, asupra
căruia se insistă, prin intuire vizuală, vibratorie, posibil şi auditivă. Acest
sunet nou este rostit în cor şi individual de fiecare elev şi deficienţele de
pronunţie corectate.
• Reintroducerea sunetului nou în silabe, cu rostirea acestora în cor şi
individual
• Reintroducerea silabelor în cuvânt cu rostirea acestuia în cor şi individual
16
 Metode specifice în ortofonie
• În însuşirea scris-cititului iată etapele metodologice ale metodei fonetico-
analitico-sintetice:
• Separarea propoziţiei în vorbire
• Împărţirea propoziţiei în cuvinte şi separarea cuvântului cu sunetul nou.
• Împărţirea în silabe a cuvântului care conţine sunetul nou.
• Descompunerea silabelor în sunete, separarea şi studierea sunetului nou
(şlefuirea sumară a pronunţiei sunetului nou)
• Prezentarea şi studierea literei de tipar corespunzătoare sunetului nou.
• Compunerea silabei care conţine litera nouă cu ajutorul alfabetului decupat
şi apoi compunerea cuvântului şi propoziţiei (tot cu alfabetul decupat)
• Citirea silabei, a cuvântului şi propoziţiei alcătuite cu alfabetul decupat
• Citirea cuvintelor şi a coloanelor de cuvinte din abecedar.
• Citirea propoziţiilor şi textului din abecedar
• Prezentarea literei de mână şi scrierea elementelor grafice ale acesteia,
scrierea literei în întregime şi a cuvintelor care cuprind această literă după
aceea scrierea propoziţiilor.

17
Sfaturi pentru
profesorul surdolog
• 1) Mimico-gesticulaţia au un rol foarte important, şi anume:
• ea poate înlocui cuvântul
• îl poate completa (gesturi de indicare a unor obiecte, de ilustrare a
unor situaţii, expresiile faciale)
• îl poate acompania (LMG)
• Trebuie evitate:
• schimbarea permanentă a locului în care stă- mersul de colo-colo
prin clasă
• să se "ascundă" în spatele catedrei (a unui maldăr de cărţi de pe
catedră)
• să se îmbrace în haine largi, care-i ascund expresiile corporale şi
gestuale.
• să aibă o ţinută rigidă, inexpresivă.

18
Sfaturi pentru
profesorul surdolog
• 2) Trebuie să i se vadă faţa. Ea exprimă sentimente : bucurie, tristeţe, mirare,
îndoială precum şi elemente de sintaxă: refuz, întrebare.
• Trebuie să evite:
• să aibă o faţă inexpresivă, să nu-şi arate trăirile emotive.
• să aibă o coafură care să-i ascundă faţa
• să vorbească în timp ce scrie pe tablă (copilul nu poate nici să-i citească de
pe buze, nici să-i citească expresiile)
• 3) Trebuie să i se vadă ochii.
• Privirea are rolul de a stabili contactul cu copilul surd şi de a menţine permanenţa
comunicării.
• Privirea are astfel un rol desemnat: când profesorul priveşte o carte, un aparat, o
planşă, privirea îi este urmărită de elev
• Trebuie evitat:
• purtarea ochelarilor de soare sau cu lentile colorate
• purtarea ochelarilor cu lentile reflectorizante, care strălucesc.
• evitarea privirii ochi în ochi (privirea indirectă)

19
Sfaturi pentru profesorul surdolog
• 4) Trebuie să se poată să i se citească de pe buze
• Este necesară o bună articulare a cuvintelor.
• Trebuie evitat:
• vorbirea cu mâna în faţa gurii
• o mustaţă şi o barbă prea bogate, care ascund gura.
• creionul sau pixul în gură în timpul vorbirii
• poziţionarea cu spatele la lumină astfel încât copilul să stea cu privire în soare şi să nu-l
mai vadă pe interlocutor.
• mestecarea gumei în timpul vorbirii.
• 5) Trebuie ca vorbirea să fie naturală.
• dacă debitul vorbirii este prea rapid, elevul surd nu-l poate urmări pe profesor.
• dacă este prea lent discursul pierde din valoarea informaţională şi elevul se plictiseşte
• Trebuie evitat:
• debitul verbal prea rapid
• frazele prea lungi, prea lente şi prea complicate,
• 6) Vocea – trebuie să vorbească natural.
• nu trebuie să ţipe, dacă elevul este surd profund tot nu-l aude pe profesor.
• ţipetele deformează poziţia buzelor şi recepţia nu este cea mai potrivită.
• mimica poate fi modificată ca urmare a ridicării vocii.

20
 Adaptări curriculare dizabilitatea auditiva
Cantitate Timp Nivel de suport
Nu mai mult de 3 noi concepte Creşterea timpului alocat Profesor de sprijin
per temă pentru rezolvarea sarcinii, Învăţarea cu profesorul
2-3 exerciţii de consolidare până la dublarea lui clasei
Învăţarea în grupul
de învăţare
Învăţarea împreună cu un
coleg tutore
Învăţarea împreună cu un
coleg
Input Dificultate Output
Obiecte concrete, învăţarea Diminuarea nivelului de Elevul demonstrează ceea ce
senzorială complexitate al sarcinii şi a învăţat în primul rând practic,
Suport vizual (poze, desene) cunoştinţelor apoi tip grilă, în scris, rar oral

Participare Obiective alternative Curriculum substitut

Participare la nivelul Formularea de obiective (funcţional)
posibilităţilor alternative pentru gradele sever În gradul profund
şi profund