MARCU ALEXANDRU – TEODOR

CLASA A XII- A E

Eseu filosofic

Cerinţe:
Realizaţi un eseu filosofic pornind de la cele trei puncte de vedere exprimate
in următoarele citate:

Aristotel – ”Aşa cum orice arta şi orice doctrină, tot aşa orice acţiune şi orice hotărâre
are a râvni un bine: de aceea nimerit s-a spus că binele este ceva râvnit de toate”.

Karl Raymund Popper – ”Democraţia în sine nu înseamnă nimic bun în mod special,
binele sub formele sale vine din altă parte, nu din democraţie, aceasta nu este decât
un mijloc de a evita tirania şi nimic mai mult”

Friedrich Auguste von Hayek – ”Nimic nu diferenţiază mai tranşant condiţiile dintr-
o ţară liberă, de cele dintr-o ţară aflată sub o guvernare arbitrară, decât respectarea,
în prima, a marilor principii cunoscute sub numele de supremaţia dreptului”.

Binele panteist

Problema binelui şi a răului este proprie numai omului şi ea apare atunci când
reflectăm asupra raportului dintre scopurile noastre şi starea de fapt, iar din punct de
vedere moral, factorii care contribuie la realizarea scopului sunt numiţi bine, iar
ceilalţi sunt numiţi rău. Astfel, unele comportamente sunt apreciate ca fiind bune,
corecte, juste, în timp ce altele sunt considerate rele, greşite, vicioase. Problema
moralităţii acţiunilor noastre nu poate fi pusă însă decât în contextul liberului arbitru,
a libertăţii de decizie, dar şi a fericirii.

Omul, în calitate de agent raţional, urmăreşte realizarea binelui, a acelui bine care nu
este niciodată mijloc pentru altceva şi care îi este suficient sieşi şi conferă demnitate
vieţii. În domeniul vieţii politice, binele comunităţii este superior binelui individual,
iar fericirea pare să fie scopul pe care îl vrem în sine şi în funcţie de care dorim alte
lucruri.

Binele este o valoare desirabilă; În Antichitate era numită virtute, însă la

Platon apare ca realitate obiectivă, de sine stătătoare, independentă de subiectivitatea
oamenilor. Această distincţie ce stă la baza gândirii europene este o replică la adresa
sofiştilor antici, care prin Protagoras, au afirmat că omul este ”măsura tuturor
lucrurilor”, încurajând tendinţele relativiste şi subiectiviste.

1
MARCU ALEXANDRU – TEODOR
CLASA A XII- A E

Liberalismul este o teorie politică situat la mijlocul extremelor reprezentate de

anarhie si etatism. Sistemul de guvernare care asigură cel mai bine respectarea unor
valori precum pluralismul politic, social, religios şi egalitatea în drepturi este
democraţia, care poate face posibilă acţiunea directă şi indirectă (prin reprezentanţi),
a celor guvernaţi asupra guvernării. În liberalism, despotismul individual sau al
majorităţii este înlăturat pentru că individul şi libertatea sa, sunt valorile supreme
care trebuie respectate necondiţionat.

Unul dintre cele mai semnificative concepte a cărei semnificaţie este greu de
surprins într-o definiţie este „libertatea”, despre care am putea să dăm un răspuns
similar celui oferit de Fericitul Augustin, cu privire la timp: dacă nu ne întreabă
nimeni, ştim ce este, dar, dacă ne întreabă cineva nu mai ştim.

Libertatea, în sensul ei iniţial, se opune servituţii sau coerciţiei şi se defineşte,

în mod negativ, drept absenţa constrângerii exterioare. Libertatea este, în termenii lui
Constantin Noica, „deschiderea care închide”, deschidere deoarece oferă
oportunitatea alegerii din mai multe alternative, dar, odată alegerea făcută, ne-am
închis în ea, libertatea devenind nonlibertate. Astfel, libertatea este de dorit în sine şi
nu pentru altceva, este scop, iar alegerea mijloacelor este opţiunea fiecăruia.

Mai mult decât atât, putem afirma că libertăţile sunt mijloace, căci poţi să dispui de
libertăţi şi să nu fii liber, respectiv eşti liber dacă nimeni nu-ţi dictează cum să
acţionezi, prioritară fiind libertatea individuală, care permite să faci orice din ceeea
ce nu este interzis de lege, ceea ce presupune: independenţa individului, protejarea
intereselor private, libertatea de expresie, absenţa opresiunii (acestea fiind valori
esenţiale). Karl Jaspers considera că esenţa libertăţii este chiar imposibilitatea de a fi
redată în concepte definite, libertatea nefiind un obiect, nu are o realitate factică ce
ne-ar putea permite cercetarea.

Când „vorbim” despre libertate, trebuie să abordăm teza conform căreia,

libertatea este valoarea politică fundamentală, iar legile unui stat trebuie să aibă în
vedere pe toţi cetăţenii şi să nu acorde privilegii sau imunităţi nimănui.
Karl R. Popper, adept al statului de drept, evidenţiază faptul că legile, doar în
principiu, pot împiedica, pe de o parte, abuzul de libertate, iar pe de alta, abuzul de
putere.

Astfel trebuie să aducem în prim-plan, unul dintre cele mai remarcabile elemente ale
politicului contemporan, adică uimitoarea popularitate a democraţiei despre care,
aşa cum afirma şi politicianul britanic, Winston Churchill, nu se pretinde că este
perfectă sau atotştiutoare, ci, într-adevăr, se spune că este cea mai rea formă de
guvernământ, cu excepţia tuturor celorlate forme care au fost încercate de-a lungul
timpului (fascism, nazism, comunism etc.).

2
MARCU ALEXANDRU – TEODOR
CLASA A XII- A E

Platon considera că democraţia este periculoasă deoarece ea plasează puterea

politică în mâinile poporului ignorant şi plin de invidie, neştiind astfel cum să
utilizeze puterea politică pentru binele comun. Având în vedere premisa că oamenii
sunt invidioşi, respectiv, în mod natural, omul îşi urmăreşte şi promovează interesul
propriu, adică propriul lor bine, pe care vor încerca să-l obţină prin jefuirea celor care
sunt mai înstăriţi. Se vor lăsa influenţaţi de demagogi – ceea ce se traduce literal prin
lideri ai „demosului” – care îi vor flata, vor face apel la invidia lor şi îi vor stârni unii
împotriva celorlalţi.

Această argumentare a fost îmbrăţişată şi de elevul lui Platon, Aristotel, care afirma
că democraţia este una din cele şase tipuri principale de regim politic sau constituţii,
pentru că „orice hotărâre are a râvni un bine: de aceea nimerit s-a spus că binele este
ceva râvnit de toate”, acest „bine” este, în speţă, interesul şi bunăstarea proprie.

De aici, putem să facem analogie şi la ideea îmbrăţişată de Popper, conform

căreia „democraţia în sine nu înseamnă nimic bun în mod special, binele sub toate
formele sale vine din altă parte, nu din democraţie, aceasta nu este decât un mijloc de
a evita tirania şi nimic mai mult”. „Dreptatea” devine astfel valoare ce reglementează
raporturile dintre oameni, care poate fi înţeleasă prin raportare la ceea ce este „just”
sau „injust”.

Şi John Stuart Mill afirma că dreptatea provine din interesul fiecăruia de a nu fi lezat
de ceilalţi şi acest interes este satisfăcut în măsura în care noi nu îi lezăm pe ceilalţi,
respectiv respectarea marilor principii ale unei ţări libere – „supremaţia dreptului”.

Prin urmare, libertatea individuală este corelată cu necesitatea guvernării

legitime a societăţii, iar starea de libertate a individului (posibilă în măsura în care
poate exista concomitent cu libertatea celorlalţi) poate fi atinsă numai prin
participarea la viaţa comunităţii, adică prin democraţie.