Sunteți pe pagina 1din 3

Seria (Ionașcu) Violeta 27.04.

2021
PIPP, An II, Grupa 2

~ Modele comportamentale în literatura pentru copii ~

“Alice în Țara Minunilor”


Lewis Carroll
Lewis Carroll, pe numele său adevărat Charles Dodgson (1832- 1898) este autorul
povestirii ”Alice în Țara Minunilor” și al continuării acesteia, ”Alice în Țara Oglinzilor”. A fost
un remarcabil matematician şi logician britanic, profesor al prestigioasei universităţi Oxford şi
autor a numeroase lucrări de specialitate. Volumul Alice în Ţara Minunilor, apărut în 1865 pune
bazele genului fantasy.

Scrisă în perioada victoriană, când ieșirea din granițele realității era considerată
inadecvată pentru literatură, povestirea oferă, sub pelerina literaturii destinate copiilor, un
amalgam de motive și teme fantasy, pe de o parte, dar reprezintă, în același timp, un periplu unic
în matematică, filozofie, logică și psihologie, prin care se depășește normativizarea specific
victoriană.

Parodia se îndreaptă asupra discursurilor moralizatoare, asupra seriozităţii impuse


copiilor, cât şi asupra limbajului afectat. Atitudinea faţă de cititori este şi ea schimbată: autorul
încearcă să distreze nişte cititori pe care îi consideră egalii lui, provocându-le intelectul şi
făcându-i să apeleze la logică, prin intermediul diverselor jocuri de cuvinte. Plasându-şi
personajul într-o lume care de multe ori îi depăşeşte înţelegerea prin simplul fapt că este absurdă,
autorul reuşeşte să-i apropie pe cititori de Alice.

Spaţiul Ţării Minunilor este prin excelenţă un spaţiu al inversului, în care lucrurile se
prezintă în ipostaze opuse celor obişnuite, relevându-şi însă tocmai astfel natura lor adevărată,
esenţa. Este o lume imaginară eliberată de convenţiile rigide ale vremii, care, sub masca
absurdului si a nonsensului, ascunde semnificaţii profunde. Ipostazele spaţiale pe care le străbate
personajul au fiecare o altă semnificaţie, putând fi interpretate ca echivalente ale unor realităţi
victoriene diverse.

„Carroll se amuză să transforme încet, încet toate probele clasice la care basmul îşi
supune în mod obligatoriu eroii în probe de limbă”, constată Nicolae Manolescu
Şi continuă: „Alice dă un permanent examen de intrare la filologie, cu probă de limbă şi cu probă
de literatură. Dacă minunile din ţara în care ea a ajuns au vreun sens, atunci acesta este exclusiv
unul lingvistic: Alice se află în ţara cuvintelor, dar cuvintele trăiesc aici altfel decât aiurea, într-o
stare de libertate absolută.”

1
Opera reprezintă o replică la poveștile cuminți, plictisitoare prin previzibilitatea lor, pe
care societatea victoriană le considera potrivite pentru copii.

Prima impresie pe care o dă textul este cea a nonsensului, a lipsei unui fir logic în toate
aceste întâmplări înșirate fără noimă. Dacă în basme au loc răsturnări de situații, iar acțiunea se
concentrează pe remedierea unui prejudiciu, în Alice acestea lipsesc, aventurile se termină brusc,
povestea nu are deznodământ și pare că nu putem vorbi de un mesaj moralizator.

Întâmplările, legile acestei lumi, dialogurile, poeziile, îl lasă pe cititor năucit. Chiar și
personajele sunt un amestec ciudat de oameni, vietăți vorbitoare, personaje mitologice (grifonul),
cărți de joc sau alegorii, precum Timpul. Totul este flotant, pisica de Cheshire dispare începând
cu coada și sfârșind cu rânjetul. Cuvintele ei ar putea fi motto-ul textului: ”Toți suntem nebuni pe
aici. Și eu sunt nebună și tu ești nebună. –De unde știi tu că sunt nebună, întrebă Alice? –Trebuie
să fii-zise Pisica-altfel ce căutai pe-aici?”

Lumea visului sau a imaginației, lungul tunel pe care-l străbate fetița este lumea copilăriei
cu fantezia ei nelimitată, o lume ce ascultă de o altă logică decât realitatea, căreia adulții îi impun
sistemul lor de referință.

O altă interpretare care s-a dat operei lui Carroll este aceea că povestea constituie o
alegorie politică a instituției monarhice din timpul reginei Victoria, a autorității scăzute a regelui
și a deficiențelor justiției. Personajele pot și cuprinse în această grilă: Regina este stupidă și nu
știe altceva decât să ceară decapitarea supușilor, uitând că nu este decât o carte de joc,
manevrabilă, regele e tiranic, dar mereu în umbra Reginei, Ducesa reprezintă satira la adresa
spiritului moralist-pentru ea totul are o morală-și a infatuării-îi face cadou fetei vorbele ei
înțelepte. Bucătăreasa este obraznică și agresivă, chiar procesul este o parodie, condamnarea
rostindu-se înaintea sentinței, iar vina este inexistentă. La fel, povestea falsei broaște țestoase
poate fi interpretată ca o parodie la dresa sistemului de învățământ.

La nivelul textului, se poate vorbi de un ”basm în bucățele”, un fel de puzzle asamblat


fără logică. Textul, născut fără un plan anume, ilustrează modul de producere infantil, fără
preocupări de logică sau cauzalitate. Seamănă cu o poveste inventată de un copil care pretinde că
a fost eroul acelor întâmplări neverosimile.

Unul dintre cele mai frapante simptome ale ”lumii pe dos” este cel lingvistic. Problema
este abordată de către Iepure și Pălărier.....

Fata trăiește o criză a identității din cauza faptului că este când prea mare, când prea
mică, când cu gâtul lung ca un șarpre, dar mai ales pentru că simte că nu mai poate stăpâni
cuvintele, de parcă altcineva ar vorbi prin gura ei. Când are bănuiala că nu mai este cea de
dinainte, fetița se verifică prin ceea ce știuse bine, adică tabla înmulțirii, geografia, poeziile
învățate. Totul iese însă pe dos.

2
Nicolae Manolescu afirma: ”Alice se află în țara cuvintelor, dar cuvintele trăiesc aici
altfel decât aiurea, într-o stare de libertate absolută și nu sunt doar acele instrumente cu
ajutorul cărora oamenii mari își comunică gândurile, ci niște realități în sine care posedă o
forță misterioasă, frumusețe și farmec.” Numai în lumea reală cuvintele transmit ceva, aici ele se
transmit pe ele însele. Tema mai profundă a cărții este limbajul, la vârsta lui infantilă. Fata, care
vine dntr-o lume în care cuvintele servesc înțelegerii între oameni, rămâne de fiecare dată
perplexă când constată că nu se poate folosi de ceea ce știuse înainte.

Din perspectivă psihanalitică, putem privi întâmplările ca pe urmări ale dorințelor lui
Alice. Creșterea și descreșterea sunt rezultatul poftelor sau a dorinței de a te schimba după
împrejurări, pentru a te adapta locului, de a rămâne copil sau a deveni om mare. Cel mai bine
este să rămâi ceea ce ești și să e simți bine în pielea ta și în măsura ta. Când alice se regăsește
fizic pe ea însăși, glasul ei capătă limpezime autoritate, siguranță: Cui îi pasă de voi? Nu sunteți
decât un pachet de cărți de joc. ” Aventura în lumea visului se încheie în mometul în care fetița
își redobândește identitatea, identitatea de copilcare simte și vede lumea în modul specific
copilăriei.

Țara Minunilor este Țara Copilăriei, o idee des întâlnită, dar pe care Lewis Carroll o
prezintă într-un mod cu totul original, nu atât la nivelul povestirii ci la acela al discursului ce
pare făcut după logica și limbajul unui copil.

În acest basm modern, achizițiile eroului sunt de fapt conștientizări ale sinelui. Alice se
acceptă pe sine ca entitate fizică și rațional-lingvistică.

S-ar putea să vă placă și