CURS II.

ETICA MEDICALĂ se constituie ca o teorie a moralei, ca o știința ce

studiază ansamblul de cerințe, deprinderi, atitudini şi obiceiuri morale specifice
activității medicale şi care se manifestă în fapte, în mod de comportare în cadrul
profesiei medicale.
Etica medicală înseamnă, de fapt, înfruntarea responsabilităţilor, găsirea
unor soluții când
datoria o cere şi acţionarea în consecință, desemnează acea parte a eticii, care se
ocupă cu studiul datoriilor morale, al originii, naturii şi formelor acestora, în
calitatea ei de componenta esențială a conștiinței morale a oamenilor.
Prin CONDUITA ETICĂ ŞI DEONTOLOGICĂ înțelegem ansamblul de
atitudini şi acțiuni cerute de
normele morale şi cele tehnico-profesionale, fără de care nu e posibilă exercitarea
profesiunii la nivelul exigentelor societăţii. Obiectul şi scopul profesiunii medicale,
multiplele relaţii interumane, care sunt angajate în timpul şi pentru realizarea actului
medical, au implicat de la început o conduita profesionala cu un bogat continut etic.

Încă de mici suntem învăţaţi să discernem între bine şi rău, între dezirabil şi
indezirabil, între util
şi inutil etc. Uneori ni se impune, alteori suntem lăsati să experimentăm, însă în
cele din urmă sfârşim prin a prefera anumite situaţii, acţiuni şi prin a manifesta
anumite atitudini.
Structurarea, sistematizarea şi ajustarea în timp a acestor valori conduce la
constituirea sistemului propriu de valori care ne ghidează opţiunile, alegererile şi
acţiunile noastre. Valoarea stă la temelia apariţiei sistemului propriu de valori care
apoi, prin acordarea cu sistemul de valori al semenilor, constituie premisa
internalizării unui cod de valori acceptat social sau grupal ce constituie morala acelei
societăţi sau acelui grup. Ştiinţa care încearcă să valideze permanent acest cod poartă
denumirea de etică.

MORALA reprezintă ansamblul facultăţilor sufleteşti şi spirituale. Este

o stare afectivă, dispoziţie sufletească temporară care priveşte puterea, dorinţa, fermitatea
de a suporta pericolele, oboseala, dificultăţile şi se caracterizează prin curaj, tărie
sufletească. Este o ramură al eticii, diciplină a filozofiei. Există morală socială şi
creştină, prima, de obicei, sprijinindu-se pe a doua. Moralitatea e un cod al conduitei care
poate avea drept sursă un contract social, legi naturale, precepte divine sau standarde
individuale. Două concepte particulare trebuie exact înţelese, fiind general valabile:
oricine are, în orice situatie, obligaţii şi drepturi. Importanta lor este egală în mod
normal, iar încălcarea uneia o exclude pe cealalta.
 VALOAREA desemnează o însuşire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a
corespunde necesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea, traducându-se prin
suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen etc. Am putea defini
mai simplu ca reprezentând acele principii, standarde ce călăuzesc acţiunile omului.
Valoarea etică este dată de personalitatea omului, de tot ce-l defineşte şi caracterizează,
este binele şi bunul uman acumulat. Valoarea este nu numai un preţ al obiectelor, dar
şi o calitate a persoanelor, este ceva spre care fiecare tinde, atât pe plan profesional,
cât şi moral. Clarificarea valorilor poate avea ca urmare dezvoltarea personală.
Stabilirea acelor valori trebuie să fie compatibilă cu propria noastră existenţă
individuală, dar şi cu existenţa noastră ca fiinţe sociale. Valoarea este cea care ne poate
ajuta în procesul de luare a deciziilor.
ETICA este ştiinţă care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi
condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială. Mai pe
scurt, desemenează totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare.
Etica este un ansamblu de acţiuni şi fapte civice şi morale pe care fiecare individ le
acceptă şi le respectă, după cum crede de cuviinţă. Etica implică respectul faţă de sine,
individ şi comunitate, respect ce include necesităţile, valorile, convingerile şi
percepţiile individuale.
Etica medicală este mai profundă şi mai complexă. Este ştiinţa şi arta de a îngriji
bolnavul. Ea necesită cunostiinţe profesionale temeinice, bun simţ, empatie, receptivitate
la problemele celor care au nevoie de ajutor, ataşament, răbdare, dăruire de sine,
înţelegere şi respect pentru individ, întâi ca om, apoi ca pacient. Atât etica, cât şi bioetica,
constituie o parte componentă, de sine stătătoare, a gîndirii filosofice, este orientată spre o
cercetare complexă a moralei şi a modelelor conceptuale de interpretare a acesteia.
BIOETICA şireprezintă morala ştiinţei în general şi a medicinei în special, care
interzice comercializarea corpului uman şi traficul de organe. Este o direcţie ştiinţifică
interdisciplinară preocupată de analiza atitudinei morale a omului faţă de animale, de
plante, de vietate în sine (dar şi de biosferă).
COD ETIC desemnează un ansamblu de reguli, de precepte sau de prescripţii
referitoare la conduită. Este un sistem de simboluri, care are destinaţia de a reprezenta şi
a transmite o informaţie, este un cifru.
PRINCIPII ETICE se defineşte prin
elementul fundamental, ideea, legea de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un
sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. Reprezintă totalitatea legilor şi a
noţiunilor de bază ale unei discipline, fiind elementul primordial, cauză primară sau
punct de plecare a ceva. Principiile etice şi standardele morale, aplicate în munca
asistentelor medicale sunt comune cu principiile morale ale valorilor universale.
CONDUITA ETICĂ desemnifică felul de a se purta,
comportamentul. Normele de conduită cuprinse în codul etic sunt în concordanţă cu
reglementările
legale în vigoare din domeniul presupus.
ETC.
DECALOGUL PERSONALULUI SANITAR

Deşi capodopera medicinei antice în ceea ce priveşte etica profesională rămâne documentul
cunoscut sub numele de JURĂMÂNTUL LUI HIPPOCRATE, pentru a concretiza normele de etică
şi deontologie medicală, este relevant cel mai elevat document de morală medicală numit
DECALOG AL PERSONALULUI SANITAR, formulat de profesorul spaniol Masci:

1) Onoreaza pe bolnavul tău de orice vârsta ar fi: copil, tanar, sau

bătrân. când a ajuns în mainile tale, este o fiinţa fără aparare care nu
are alta arma de sustinere decât apeland la ştiinţa şi la caritatea ta.

2) Da acceasi stima şi atenţie saracului ca şi bogatului. În dragostea ta

de oameni, saracul se simte bogat. Respecta nuditatea maladiei,
spectacolul mizeriei şi al suferintei.

3) Respecta nobila ta misiune, începand cu însăşi persoana ta. să nu o

profanezi. Poarta-te demn, cuviincios, cu omenie. Nu specula pe bolnav,
caci profesiunea ta nu e ca oricare alta. Sacrificiul tau, ajutorul tău nu
pot fi pretuite ca o meserie obisnuita.

4) Oboseala ta să fie luminata de credinta şi de dragoste. Atunci când

ştiinţa nu mai poate face nimic, bunatatea ta, purtarea ta, să sustina pe
bolnav. Invinge greutatile inerente profesiunii tale, stapaneste
supararea şi nerabdarea ta; gandeste-te ca cel suferind este dezarmat,
fără putere şi are nevoie de ajutorul şi îngrijirea ta.

5) Sa nu umilesti niciodată pe bolnav, care şi asa e umilit de boala lui,

oricare ar fi boala, să nu pronunti cuvantul deznadejde. să nu distrugi
nici unui bolnav iluzia vindecarii, chiar de ar fi vorba de un muribund.
Sunt oameni care au nevoie sa-i insotesti până la ultima lor clipa,
pentru a nu-i lasa să ghiceasca sfarsitul.

6) Sa nu uiti niciodată ca secretul ce ti se incredinteaza în ceea ce

priveste o maladie este ceva sfant, care nu poate fi tradat, destainuit
altei persoane. Profesiunea ta este un sacerdontiu. Tu nu trebuie să faci
nici o deosebire de clasa sociala, de credinte religioase. Inaintea ta toţi
să fie tratati deopotriva, caci toţi oamenii sunt tratati deopotriva de
legile firii...

7) Sa nu vezi în îngrijirea bolnavilor tăi o povara, o corvoada. Acest

sentiment ar îngreuna exercitiul meseriei tale. Învaţa să cunosti
bolnavii tăi şi sa-i înţelegi în felul lor de a cere ceva, când au nevoie de
ajutorul tau, când au nevoie de somn, de odihna, de mancare, etc.
Defectele, pretentiile, toanele bolnavilor sunt datorate suferintei. La fel
ai fi şi tu când ai fi bolnav.

8) Niciodată, faţa de bolnav să nu te arati neincrezator în reusita

tratamentului. Menţine-i speranta, credinta. Fa ca bolnavul să nu se
simta singur, izolat. Daca a suferi e greu, a suferi singur e incomparabil
mai greu. Poarta-te astfel, ca bolnavul să fie sigur ca are în tine un
sprijin, da-i curaj când îl vezi trist, amarat, disperat.

9) Nu ajunge numai bunavointa, ci se cere şi ştiinţa în îngrijirea

bolnavilor. Zilnic, se descopera noi mijloace pentru alinarea
suferintelor. Nu te multumi şi nu te margini numai la ştiinţele şi
cunoştinţele ce le-ai dobandit în şcoala ! Improspateaza-le mereu!
Învaţa mereu! Citeste mereu carti şi reviste medicale!

10) Nu discuta şi nu contrazice niciodată prescriptiile medicale în faţa

bolnavului. Îi rapesti încrederea în medicina, îi distrugi speranta în
vindecare...

1 Asociatia Medicală Mondială a elaborat de asemenea un

COD INTERNAŢIONAL DE ETICĂ MEDICALĂ. În cadrul misiunii sale umane şi
sociale, asistenta medicală trebuie să menţina permanent o atitudine morala exemplara şi
să respecte imperativele profesiunii sale. Nursa nu poate niciodată să indeplineasca un act
medical motivata de beneficiul personal pe care îl poate scoate din acesta. Consiliul
International al Nurselor a promulgat un cod de etica nursing, pe care toate tarile lumii
l-au semnat. Este interesant faptul că, asistente din ţări cu diverse culturi, ţări avansate
din punct de vedere social sau dimpotrivă, ţări creştine, mahomedane sau budiste, pot fi
în aceeaşi situaţie şi îşi pot declara credinţele într-un cod comun de purtare profesională.
În cele ce urmează regăsim cele 14 puncte înscrise în acest cod:

1) Responsabilitatea fundamentală a asistentei medicale este întreită: să

păstreze viaţa, să înlăture suferinţa şi să promoveze sănătatea.

2) Asistenta medicală trebuie să menţină tot timpul standarde ridicate

de îngrijire nursing şi să respecte anumite reguli de conduită
profesională.

3) Asistenta medicală nu trebuie să fie bine pregatită numai din punct

de vedere practic, ci trebuie să-şi menţină cunoştiinţele teoretice şi
priceperea la un nivel foarte inalt.

4) Credinţele religioase ale unui pacient trebuiesc respectate.

5) Nursa are obligaţia de a păstra secretul profesional. Aceasta nu

înseamnă numai informaţiile furnizate de pacient, dar şi cele de
importanţă medicală acumulate de asistente în cursul muncii lor.

6) Asistenta trebuie să recunoască nu numai responsabilităţile, ci şi

limitarile functiei; recomandă sau dă un tratament fără reţetă medicală
numai în urgenţă şi raportează fiecare acţiune unui medic cel mai
devreme posibil.
7) Asistenta medicală are obligaţia de a îndeplini ordinele medicului în
mod conştient, loial şi inteligent şi să refuze să participe la o procedură
care se abate de la etica (de exemplu la efectuarea unui avort ilegal).

8) Asistenta medicală susţine încrederea medicului sau a altor membri

din echipa de îngrijire; incompetenta sau practica neetica a
colaboratorilor săi trebuie dezvaluita, dar numai unei autoritati
corespunzatoare.

9) Asistenta este îndreptăţita la o răsplătire justă şi acceptă doar acele

compensaţii prevăzute în contract.

10) Asistenta medicală nu trebuie să permită ca numele ei să fie folosit

în legatură cu reclama produselor sau cu oricare altă formă de reclamă
proprie.

11) Asistenta trebuie sa coopereze şi să menţină o relaţie armonioasă cu

membrii altor profesii şi colegii săi.

12) În viaţa privată, asistenta aderă la propriile standarde de etică care

se oglindesc cu mândrie şi în profesia sa.

13) În conduita personală, asistenta nu trebuie să neglijeze cu

bunăştiinţă modelele de purtare acceptate de comunitatea în care ea
trăieşte.

14) Asistenta medicală trebuie să participe şi să împartă

responsabilităţile cu alţi profesionişti ai sănătăţii, în promovarea
eforturilor de a întâlni nevoile de sănătate ale oamenilor.