Sunteți pe pagina 1din 13

Etapele relației de

comunicare medic-pacient
—  Etapa de apel, este cea a primei întrevederi, când
pacientul se prezintă în plină suferinţă şi incertitudine în
faţa medicului.

—  E urmată de cea de obiectivizare a relaţiei terapeutice


prin intervenţia tehnologiei de investigare.

—  După stabilirea diagnosticului urmează etapa de


personalizare a relaţiei terapeutice, prin conturarea
aşteptărilor protagoniştilor alianţei terapeutice.
Reciprocitatea implicării este caracteristica relaţiei
mature, responsabile, adulte a celor doi membrii ai
alianţei: medicul şi pacientul.
Componentele comunicării
Canalul
—  Maniera de transmitere şi stilul prezentării au un impact
semnificativ. Cei ce vorbesc repede creează impresia de
credibilitate.
—  Cu toate acestea, discursul rapid interferă cu procesarea
sistematică a mesajului şi astfel este mai eficient în
cazul unui auditoriu cu opinii iniţiale contrare celor ale
comunicatorului.
—  Un discurs rostit cu entuziasm şi convingere este
perceput drept puternic. Discursurile eficiente presupun
un contact vizual bun, impresia unei convingeri ferme în
cele transmise.
—  Comunicările cu ezitări, calificative şi justificări sunt
considerate discursuri slabe şi sunt ineficiente în
convingerea persoanelor.
Sursa
Cele mai importante caracteristici implicate în comunicarea eficientă sunt: credibilitatea
comunicatorului, experienţa, atractivitatea, agreabilitatea, similaritatea.

—  Credibilitatea comunicatorului. Cel mai important factor ce influenţează schimbarea atitudinii
este, de departe, credibilitatea persoanei ce transmite mesajul. Atunci când comunicatorul are
un anumit statut, prestanţă (de ex. un prof univ), e mai probabil ca persoanele ce ascultă
mesajul să fie convinse

—  Experienţa. Cei percepuţi drept persoane cu experienţă în domeniu au mai multă influenţă
asupra atitudinilor persoanelor decât cei despre care se presupune a avea mai puţină
experienţă.

—  Atractivitatea. În general comunicatorii cu un aspect plăcut transmit mai eficient mesajul decât
persoanele cu un aspect mai neîngrijit.

—  Agreabilitatea. Semnalele verbale şi nonverbale, manierismele şi stilul prezentării şi al


transmiterii mesajului exercită o influenţă pozitivă asupra auditoriului.

—  Similaritatea. Cu cât este mai apropiat comunicatorul de auditoriu ca vârstă, sex şi origine
etnică, cu atât mai mare este impactul. Numeroase studii au arătat că originea şi sistemul de
valori al comunicatorului au un efect mai mare asupra auditoriului dacă acesta din urmă se
poate identifica cu ele.
Mesajul
§  Variabilele legate de mesaj se referă la conţinutul informaţiei furnizate şi la maniera în care aceasta este comunicată.

§  Încrederea. Mesajele furnizate cu încredere sunt mai convingătoare. Expresii ca „evident”, „fără nici un dubiu” etc sunt mai
convingătoare decât expresii vagi ca „se pare că”, „trebuie să verific”, „nu sunt sigur”

§  Recurgerea la frică. Impactul emoţional al unui mesaj este un factor important în schimbarea atitudinilor. Unul din cei mai
studiaţi factori este frica. Campaniile publicitare ce generează un anumit nivel de teamă şi anxietate, cum ar fi
avertismentele legate de cancer şi fumat, sunt într-o anumită măsură eficiente şi produc efectul scontat. Cu toate acestea,
inducerea unui nivel mult prea ridicat de frică este mai puţin eficientă, probabil pentru că emoţiile extreme interferă cu
procesarea informaţiei, iar auditoriul tinde să ignore mesajul

§  Mesaje cu două tăişuri. Auditoriul răspunde în mod diferit la mesajele clare şi la cele cu două tăişuri. Mesajele clare au
eficienţă maximă la subiecţi neinformaţi în legătură cu domeniile în care comunicatorul îşi prezintă convingător
argumentele. Pe de altă parte, mesajele cu două tăişuri sunt mai eficiente la: cei ce iniţial nu sunt de acord; cei bine
informaţi asupra subiectului; un auditoriu ce va auzi pe viitor contraargumente. Prezentarea unor argumente favorabile
puternice împreună cu o versiune vagă a contraargumentelor se numeşte inoculare

§  Ordinea prezentării. Ordinea prezentării mesajelor are un efect moderat asupra gradului lor de eficienţă. Când mesajul are
relevanţă personală, efectul primatului pare a fi mai puternic.
Umorul. Umorul şi discuţiile fără patimă au un efect pozitiv asupra auditoriului, atâta timp cât sunt relevante pentru
mesajul de bază

§  Repetarea şi concluziile. Mesajele repetate sunt mai eficiente decât cele transmise o singură dată. O afirmaţie
recapitulativă clară asupra mesajului este, de asemenea, utilă.
COMUNICAREA NON-VERBALA
Mimica şi pantomima
—  Expresia emoţiilor, în special elementele de mimică, în mare parte nu se învaţă şi
este universală. Majoritatea emoţiilor se asociază cu expresii faciale caracteristice.

—  Elementele de comunicare legate de caracteristicile vocii se axează pe 3


dimensiuni perceptuale: intensitate, timbru şi tempo. În tristeţe, de exemplu,
vorbirea e mai lentă, cu momente prelungite de tăcere.

—  Expresiile faciale tranzitorii şi subtile. Într-adevăr, emoţiile generează manifestări


instantanee ce reflectă statusul emoţional real al persoanei, în special în primele
câteva secunde de relaţionare interpersonală, anterior modificării expresiei prin
cenzurare intenţionată. Ekman (2003) a descris 2 tipuri de modificări subtile ale
mimicii:
—  Microexpresiile: expresii faciale tranzitorii, durând aproximativ 0,2 secunde, prin care o
persoană încearcă în mod conştient sau inconştient să mascheze o emoţie
—  Expresiile subtile, ce durează mai mult, dar sunt discrete, de aceea sunt trecute uşor cu
vederea.
Recunoaşterea acestor modificări ale mimicii în contexte clinice furnizează indicii despre ce
anume simte pacientul în momentul respectiv. Deoarece emoţiile nu îşi reflectă niciodată
cauzele, clinicianul este cel ce trebuie să identifice emoţia exprimată şi să investigheze cu
tact potenţiala cauză a acesteia.
Emoţii primare universale
Ekman, 1982
—  Fericire
—  Surpriză
—  Mânie
—  Tristeţe
—  Teamă
—  Dezgust
—  Dispreţ
Proxemica
Proxemica se referă la distanţele dintre persoane din timpul comunicării (intimă,
personală, socială şi publică).

—  Prima formă de distanţă se numeşte distanţa intimă sau atingerea în care se
manifestă sentimente puternice, cum ar fi afecţiunea (maternală, paternală
sau chiar sexuală).

—  O a doua formă de distanţă interpersonală e distanţa personală, prin care se


manifestă o formă de colegialitate, prietenie, etc. Aceasta este distanţa la
care se află persoane care au să-şi spună şi comunice lucruri ce le interesează
în mod mai particularizat şi exprimă prietenie şi colegialitate.

—  A treia formă de distanţă psihologică este mai încărcată de formalizarea


impusăde statutul social şi se exprimă în distanţele dintre subalterni şi seful
lor, între aceştia din urmă şi rolul lor în cadrul întreprinderilor, a asociaţilor,
etc. Este distanţa ierarhică.

—  A patra distanţă este mai largă fiind exprimabilă prin distanţele psihologice
dintre un speaker şi auditoriul său. Se numeşte distanţă publică.
SPECIFICUL COMUNICĂRII
DINTRE MEDIC ŞI PACIENT
Comunicarea terapeutică trebuie văzută ca o interacţiune
dintre medic şi pacient, în cursul căreia medicul se
focalizează pe nevoia pacientului de a promova un schimb
eficient de informaţii cu medicul. Scopul comunicării
medicale implică stabilirea relaţiei terapeutice, înţelegerea
perspectivei pacientului, explorarea gândurilor şi emoţiilor
acestuia şi ghidarea acestuia în rezolvarea de probleme.
—  Componentele esenţiale ale comunicării terapeutice
sunt:
—  Confidenţialitatea
—  caracterul privat
—  respectul pentru limite
—  dezvăluirea de sine
—  atingerea
—  ascultarea activă
—  utilizarea abilităţilor de observare.
Tehnici inadecvate de
comunicare în medicină
—  Sfătuirea—a spune pacientului ce să fac㠗  Interpretarea—solicitarea ca elementele inconştiente să
fie conştientizate; formularea către client a înţelesului
experienţelor acestuia
—  Acordul—menţionarea faptului că suntem de
accord cu pacientul —  Schimbarea subiectului -Introducerea unei teme fără
legătură cu cele dezbătute anterior
—  Desconsiderarea emoţiilor exprimate—
interpretarea eronată a gradului de discomfort al —  Comentarii stereotipe—clişee fără sens sau comentarii
pacientului banale

—  Sondarea—chestionarea cu insistenţă a pacientului


—  Provocarea—solicitarea de dovezi de la pacient
—  Recomfortarea—indicarea că nu există motive de
—  Apărarea—încercarea de a proteja pe cineva sau anxietate sau alte trăiri de discomfort
ceva de atacuri verbale
—  Respingerea—refuzul de a lua în considerare ideile sau
—  Dezacordul—exprimarea de idei opuse celor ale comportamentele pacientului sau demonstrarea
dispreţului faţă de acestea
pacientului
—  Solicitarea unei explicaţii—solicitarea ca pacientul să
—  Dezaprobarea—sancţionarea comportamentelor ofere motive pentru gânduri, emoţii, comportamente,
sau ideilor pacientului evenimente

—  Aprobarea—susţinerea comportamentelor sau —  Testarea—evaluarea nivelului de insight al pacientului


ideilor pacientulu
—  Negarea—refuzul de a admite existenţa unei probleme
—  Răspunsuri ad literam—răspunsul la un —  Indicarea existenţei unei surse externe—propriile
comentariu figurativ ce este interpretat ad literam gânduri, emoţii şi comportamente sunt atribuite
celoralţi sau influenţelor externe
Comunicarea în situaţii speciale-
comunicarea prognosticului infaust
Etapele dialogului 

Comunicarea unei veşti rele solicită din partea medicului o capacitate de dăruire şi empatizare deosebite. Practicând
o medicină ştiinţifică, dar şi de suflet şi conştiinţă, posibilităţile de colaborare cu pacientul cresc, mai ales după ce
acesta simte că medicul înţelege şi se implică în suferinţa lui.

—  - Conectarea cu valorile personale ale pacientului, şi implicit cu priorităţile actuale din viaţa acestuia

—  - Rezumarea situaţiei medicale globale a pacientului, incluzând şi conotaţiile contextului psihosocial încare se
află pacientul (şi familia sa)

—  - Exprimarea propriu zisă a veştii rele, cu precauţia folosirii unui limbaj adecvat

—  - Plasa de siguranţă constă în verificarea de către medic a stării psihice a pacientului după aflarea veştii. Medicul
trebuie să ia în calcul posibila înrăutăţire bruscă a stării pacientului (lipotimie, ascensiuni ale tensiunii arteriale,
criză de inimă, şoc)

—  - Igienizarea este necesitatea medicului de revizuire a propriilor trăiri.

—  O cauză majoră de stres a personalului medical e confruntarea cu un deces iminent, mai ales dacă e vorba de
persoane tinere sau foarte apropiate (colegi, prieteni). E crucial să i se dea pacientului posibilitatea de a cere
ajutor şi în viitor pentru că de cele mai multe ori în momentul primirii ştirii e prea uluit ca să poată primi multe
informaţii.
L.E.A.R.N.
algoritmizarea relaţiei cu pacientul
—  LISTEN (with sympathy and understanding to the patient’s
perception of problem) - ASCULTĂ cu bunăvoinţă şi empatie
perceperea de către pacient a problemei sale (medicale)

—  EXPLAIN (your perception of the problem) - EXPLICĂ perceperea


problemei (medicale) din punctul tău de vedere

—  ACKNOWLEDGE (and discuss the differences and similarities) -


IDENTIFICĂ şi discută diferenţele şi asemănările (de percepere
a problemei de către pacient şi medic)

—  RECOMMEND (treatment) - RECOMANDĂ tratamentul


—  NEGOTIATE (agreement) - NEGOCIAZĂ obţinerea
consimţământului (faţă de schema terapeutică)

S-ar putea să vă placă și