1

Referat la disciplina Economie Europeană

Demersurile Ciprului pentru aderare la Uniunea Europeana

TIRAN (ONACA) VASILE

UNIVERSITATEA "BOGDAN VODĂ" CLUJ NAPOCA.

Facultatea de Stiințe Economice Specializarea Management.

Data: 01.02.2021
 2

Scurt istoric al Uniunii Europene.

Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică și politică, care cuprinde 28 de țări
europene. Ea are o populație de 508 milioane de oameni, 24 de limbi oficiale și de lucru și
aproximativ 150 de limbi regionale și minoritare.
Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și
Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state în
1951 - Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Aceste țări s-au unit
pentru a pune capăt războaielor care au devastat continentul european și s-au înţeles să
împartă controlul asupra resurselor naturale necesare în război (cărbunele și oțelul).
Membrii fondatori ai CECO, au stabilit că acest proiect european se va dezvolta nu
doar pentru a avea resurse commune sau a preveni diverse conflicte în regiune. Aşa că,
Tratatul de la Roma din 1957, a creat Comunitatea Economică Europeană (CEE), care a
consolidate relaţiile politice și economice între cele șase state fondatoare.
De atunci până astăzi acest tratat a trecut printr-o serie de modificări, iar aderarea
altor state a făcut ca această uniune să crească şi să se dezvolte în diverse domenii devenind
Uniunea Europeană de astăzi.
Legile UE afectează anumite aspecte ale suveranității statelor membre. Cu toate
acestea , în toate aceste cazuri , statele membre au transferat în mod voluntar părți din
suveranitatea lor către instituțiile europene pentru a construi o Europă mai puternică și mai
eficientă.
Inima UE, este piața unică europeană . Aceasta este o zonă economică cu politici
comune privind reglementarea produselor, precum și libertatea de mișcare a bunurilor,
capitalului, serviciilor și forței de muncă.

Prezentare generală

 Capitala: Nicosia
 Limba oficială: greacă
 Stat membru al UE de la: 1 mai 2004
 Moneda: euro. Stat membru al zonei euro e la 1 ianuarie 2008.
 Spațiul Schengen: Ciprul se află în proces de aderare la spațiul Schengen.
 Suprafață: 9251 km[2] 
 Populație: 1.141.166
 Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor, în standardul puterii de
cumpărare (SPC): 91
 Studenți din UE care învață în altă țară, după altă țară: 4131
 Steagul:
 3

Cipru, oficial Republica Cipru este o țară insulară în Marea Mediterană, membră a Uniunii

Europene. Este situată la sud de Turcia, la vest de Siria și Liban, la nord-vest de Israel și Fâșia
Gaza, la nord de Egipt și la est de Grecia.
Cele mai vechi rămășite umane de pe insula Cipru datează din mileniul al X-lea î.e.n.,
precum cele din satul neolitic Khirokitia. În Cipru se găsesc unele dintre cele mai vechi puțuri
de apă din lume.
Cipru a fost colonizat de către micenienii greci în două valuri, în mileniul al II-lea î.e.n..
Situat într-o locație strategică în Orientul Mijlociu, acesta a fost ulterior ocupat de mai multe
puteri majore, precum Imperiul Asirian, Egiptul Antic și Imperiul Persan, după care a fost
capturat în anul 333 î.e.n. de către Alexandru cel Mare. Ulterior a fost sub ocupație
a Egiptului Ptolemaic, Imperiului Roman și Bizantin, califatele arabe, dinastia
franceză Lusignan și Veneției, după care a fost sub ocupație otomană timp de peste trei secole
între 1571 și 1878
Ciprul a fost plasat sub administrație britanică în 1878 și anexat oficial de Marea Britanie
în 1914. Partiția Ciprului și crearea unui stat turc în nordul insulei a devenit o politică a
liderilor ciprioți turci și a Turciei începând cu anii 1950. Liderii turci au promovat anexarea
Ciprului de cătreTurcia deoarece ei considerau Ciprul ca fiind o "extensie a Anatoliei"; Pe de
alta parte, încă din secolul al XIX-lea, majoritatea ciprioților greci și biserica ortodoxă
promovau unirea cu Grecia, care a devenit o politică națională greacă în anii 1950.
În urma violențelor naționaliste din anii 1950, Ciprul a obținut independența în 1960. Cu
toate acestea, violența intercomunala dintre ciprioții greci și ciprioții turci a continuat și după
obținerea independenței, în urma cărora mai mult de 25.000 de ciprioții turci au devenit
refugiați.
La 15 iulie 1974, o lovitură de stat a fost organizată de naționaliștii greci ciprioți  și de o
parte a juntei militare din Greciaîntr-o încercare de a uni Ciprul cu Grecia. Această acțiune a
precipitat invazia turcă a Ciprului, care a condus la capturarea teritoriului actual al Ciprului de
Nord. În perioada invaziei și de după, peste 150.000 de ciprioți greci  și 50.000 ciprioții
turci au fost refugiați în partea sudică respectiv nordică a insulei. Republica Turcă a Ciprului
de Nord este creată în anul 1983 în partea de nord a insulei. Aceste evenimente și situația
politică care a rezultat în urma invaziei sunt chestiuni care se dispută și astăzi.
Republica Cipru are suveranitate de jure asupra insulei Cipru și apelor din jur, cu excepția
bazelor militare britanice Akrotiri și Dhekelia, administrat ca zone de suveranitate. Cu toate
acestea, Republica Cipru este de facto împărțită în două părți principale; zona de sub controlul
efectiv al Republicii, care cuprinde circa 59% din suprafața insulei, și zona de nord,
administrată de Republica Turcă a Ciprului de Nord, care este recunoscută doar de Turcia,
acoperind aproximativ 36% din suprafața insulei. Comunitatea internațională consideră că
partea de nord a insulei este teritoriu al Republicii Cipru sub ocupație de către forțele armate
turcești.
Cipru este o destinație turistică majoră în Marea Mediterană.  Cipru are o economie
avansată , cu venituri ridicate și un Indice al Dezvoltării Umane foarte ridicat.  Republica
Cipru este un membru al unor organizații internationale precum Francofonia și Comunitatea
Națiunilor și a fost un membru fondator al Mișcării Țărilor Nealiniate, până când a aderat
la Uniunea Europeană la data de 1 mai 2004.  La data de 1 ianuarie 2008, Republica Cipru a
aderat la zona euro.
Semnarea Acordului European și Acordului de Asociere a avut loc în Decembrie 1972, iar
intrarea lui în vigoare are loc în iunie 1973, iar începrea negocierilor de aderare a avut loc în
31.03. 1998.
 4

Cererea de aderare a Ciprului la Uniunea Europeană

Cipru este a treia mare insulă, ca mărime, din Marea Mediteraneană (9251 km2 ) situată în
partea de est şi joacă un rol foarte important fiind un punct de legătură între Europa, Asia şi
Africa.
Principale activități sunt cele bancare, de comerț și de turism. De-a lungul anilor economia
acestei țări s-a dezvoltat foarte mult având o infrastructură modernă, o multitudine de servicii,
industrie şi agricultură puternic dezvoltate. Cipru a fost un internațional centru de comerț încă
din anul 2500 (î Hr.), făcând export cu Sicilia, Babilon, Egipt şi Creta. În vremurile antice
Ciprul a fost sub dominaia unor puteri ca: Egipt, Persia, Macedonia. Din 58 (î Hr) până în 395
a fost provincie romană, mai apoi devenind parte integrantă a Imperiului Bizantin (395-1184).
Între 1192 şi 1489 a fost condusă de Franța, iar între 1489-1571 de Veneția. Din 1571 până în
1878 s-a aflat sub ocupația Imperiului Otoman. Pe baza tratatelor de la Zurich şi Londra
(1959) pe data de 16 august 1960 Cipru devine un stat independent. În acel an Cipru avea o
populație de 80% greci şi 20% turci.
Constituția a prevăzut şi încă mai prevede o structură bicomună. Coexistența pacifică
dintre comunitatea greacă şi turcă, fiind diferite în ceea ce priveşte limba, religia, cultura,
tradițiile naționale a luat sfârşit în anul 1963 când a avut loc o criză politică foarte violentă. În
decembrie 1997, Consiliul european lansa oficial procesul de extindere. Acesta include în
prezent treisprezece țări: Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia,
Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Turcia. Consiliul de la Luxemburg a
decis în special că extinderea va trebui să includă: - Conferința europeană, cadru multilateral
incluzând cele 10 țări ECE, Cipru şi Malta.
Conferința a fost lansată în 1998, procesul de aderare pentru cele 10 țări ECE şi Cipru a
fost lansat în 30 martie 1998 Negocierile de aderare deschise la 31 martie 1998 cu şase țări,
conform recomandărilor Comisiei, respectiv: Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria,
Polonia şi Slovenia. Malta, care înghețase candidatura în 1996, a relansat-o în 1998. La un
moment dat a părut o problemă în sensul că Cipru nu putea să devină membru al UE numai
dacă Grecia şi Turcia erau amândouă membre, soluția a fost găsită în ideea că cele două
republici al insulei vor deveni membre al UE în mod independent.
În anul 1990 Guvernul Ciprului face o cerere de aderare pentru a deveni membru al
Uniunii Europene în numele întregii insule. Negocierile de aderare au început în martie 1998
şi s-au încheiat în decembrie 2002. Pe data de 16 aprilie 2003 Tratatul de Aderare la UE a fost
semnat la Atena şi astfel din 1 mai 2004 Cipru a devenit membru al UE.
Uniunea Europeană şi Cipru au semnat un Acord de asociere în decembrie 1972 care a
însoțit de un protocol încheiat în 1987. S-a format apoi o Comisie Parlamentară Unită
alcătuită din membri ai Parlamentului European şi membri ai Camerei Deputaților din cadrul
Parlamentului din Cipru în 1991, după înaintarea cererii de aderare. Acest Parlament se
înlâlnea de două ori pe an şi discuta situația Ciprului.
Astfel că pe 3 iulie (4 iulie) 1990 Cipru face o cerere de aderare către Consiliul European
pentru a deveni membru al Comunității Europene a Cărbunelui şi Oțelului(CECA), a
Comunității Economice Europene (CEE), a Comunității Europene a Energiei
Atomice(CEEA), alături de Malta şi Turcia. Această cerere de aderare a întâmpinat rezistență
în insula Rodos din partea turcilor din acea zonă. În acest context Consiliul European a
discutat aceste cereri şi a ajuns la concluzia că trebuie evaluate meritele fiecărei țări în parte.
 5

Relațiile dintre Cipru şi Malta se vor dezvolta şi se vor întări datorită dialogului politic şi
Acordurilor de Asociere.
Consiliul European se va întruni la Copenhaga pe 21-22 iunie 1993 şi va analiza evoluția
fiecărei țări. Totodată Ciprul pe data de 30 iunie 1993 primeşte din partea Comisiei Europene
un răspuns favorabil. Au existat şi unele rezerve în ceea ce priveşte aderarea 6 Ciprului la UE
din partea Parisului, Romei şi uneori a Bonnului cauzate de conflictele existente în interiorul
insulei între comunitatea greacă şi turcă.
Există un Comitet al UE privind afacerile externe care se ocupă cu procesul de
armonizare. De la depunerea cererii de aderare în 1990 Cipru se ocupă foarte mult de procesul
armonizării legislației la cea a UE. În opinia UE Cipru are o economie de piață funcțională cu
o stabilitate macroeconomică capabile să facă față presiunii pe piața UE.
Pe piața muncii şomajul este scăzut (conform raportului 3,4% în 2002) datorită unei forțe
de muncă cu calificare superioară, investițiilor făcute, reformelor implementate de guvern,
cooperăriii dintre sectorul public şi sectorul privat. Pe de altă parte inflația a fost redusă la 6%
datorită politicii pe termen lung sprijinită de UE. În ultimul deceniu Ciprul şi-a intensificat
relațiile cu UE. În sectorul serviciilor, mai ales în turism există o performanță economică
impresionantă (65% din populație este angajată în acest sector). Din cauza dezvoltării
incredibile în acest sector al serviciilor, aceste afaceri din Cipru înseamnă reducerea costurilor
pentru firmele din UE. În domeniul industriei şi agriculturii contribuția lor la PIB este scăzută.
Pentru a putea fi membru al UE Cipru de multe ori trebuie să ia măsuri politice drastice de
exemplu eliminarea granițelor dintre UE şi Cipru nu implică numai măsuri de politică
economică internă, de armonizare a legislației ci şi un control extern riguros, lupta împotriva
crimei, traficului de droguri, imigrării ilegale.

Criteriile de aderare a Ciprului

Condițiile de bază pentru extindere au fost prevăzute prin Tratatul de la Roma (art. 49 în
Tratatul de la Amsterdam): “Orice stat european poate deveni membru al 8 Uniunii. El
adresează cererea Consiliului, care se pronunță cu unanimitate de voturi, după consultarea
Comisiei şi după avizul conform al Parlamentului european care se pronunță cu majoritatea
absolută a membrilor care-l compun”. Consiliul a precizat: “Aderarea va avea loc pe măsură
ce statele asociate vor indeplini condițiile economice şi politice cerute”.
Acestev condiții se mai regăsesc si sub denmirea de “criteriile de la Copenhaga”:

 Instituții stabile, garantând democrația, primatul dreptului, drepturile omului, respectul şi

protecția minorităților;
 economie de piața viabilă şi capacitatea de aface față presiunii concurențiale şi forțelor
pieței interne unice;
 capacitatea de asumare a obligațiilor aderării, în special subscrierea la obiectivele uniunii
politice, economice şi monetare
 d) capacitatea administrativă de aplicare a acquis-ului comunitar

În practica Uniunii Europene si în literatura de specialitate, criteriile de la Copenhaga

sunt structurate astfel:
1. criteriul politic – existența unor instituții politice stabile, care să garanteze democrația,
statul de drept, respectarea drepturilor omului si protecția minorităților.
 6

2. criteriul economic – existența unei economii de piațã funcționale, capabilã sã facã fațã
presiunilor concurențiale de pe Piața Unică a UE.
3. criteriul legislativ (al acquis-ului) - capacitatea statului candidat de a implementa
legislația UE cunoscutã si ca „acquis” comunitar.
4. criteriul administrativ – capacitatea statului candidat si de a-si asuma obligațiile de stat
membru al UE.

Relațiile dintre Cipru şi Uniunea Europeană dateaza încă din anii 1970 când Guvernul
Republicii Cipru a semnat un Tratat de Asociere cu Comunitatea Economică Europeană
(CEE) în 19 decembrie 1972, dar care a intrat în aplicare abia în 1 iunie 1973.
Scopul acestui tratat era de a consolida şi de a extinde schimburile şi relațiile economice
dintre Cipru şi Comunitatea Europeană.
Acest Tratat de Asociere presupunea două stadii. În primul stadiu, principalul lucru făcut
de Republica Cipru a fost reducerea tarifelor la bunurile industriale şi la produsele agricole.
Aceasta fază trebuia să se încheie în iunie 1977, dar s-a extins până la sfârşitul anului 1987,
când s-a semnat un Protocol Adițional pentru implementarea celui de-al doilea stadiu. Acest
Protocol trebuia să paveze drumul spre realizarea progresivă a unei Uniuni Vamale şi a intrat
în aplicare în 1 ianuarie 1988. Semnarea acestui Tratat de Uniune Vamală cu CEE a fost
întârziată din cauza circumstanțelor dificile create în insulă de invazia turcilor din 1974 şi de
ocuparea unei mari părți a teritoriului cipriot.
Ca o prima fază a acestui Protocol Ciprul a redus taxele vamale şi restricțiile cantitative la
produsele industriale, precum şi la 43 de produse agricole stipulate în Tratat. Totodată Ciprul
a adoptat tarifele vamale 17 comune ale Uniunii şi a realizat o armonizare aproximativă a
legilor şi politicilor vamale.
Cea de-a doua etapă a Protocolului presupunea eliminare restricțiilor rămase în vederea
schimbului de produse în Uniunea Vamală, mişcarea liberă şi nerestricționată a produselor
industriale şi agricole, precum şi adoptarea politicilor cerute de Uniunea Vamală.
Cererea de aderare a Republicii Cipru la ceea ce era atunci CEE a fost înaintată în 4 iulie
1990. După o examinare completă a cererii, Comisia Europeană şi-a spus părerea(Avis)în 30
iunie 1993, recunoscând caracterul şi identitatea europeană a insulei, precum şi vocația
acesteia de a aparține la CEE. Comisia confirma de asemenea că Ciprul satisfacea criteriul de
membru şi poate deveni membru al CEE. Discuțiile dintre Cipru şi Comisie au demarat în
1993 şi s-au incheiat în 1995, timp în care pentru atingerea țelului guvernul cipriot a format
23 de grupuri de persoane pe care le-a pus să se familiarizeze cu tot ceea ce aducea nou
această aderare pentru a demonstra Comisiei că merita să facă parte din CEE.
În 24 iunie 1994, la Corfu, Consiliul European nota că următoarea etapă a extinderii
Uniunii va include Ciprul şi Malta, lucru reafirmat în 19 decembrie 1994 la Essen, unde
Consiliul a fost invitat să examineze în anul următor noi rapoarte prezentate de Comisie.
Negocierile de aderare au început însă efectiv abia în 31 martie 1998.
Pe scurt, principalii paşi pe care i-a parcurs Ciprul în relatiile sale cu Uniunea Europeană
au fost următorii :
 Tratatul de Asociere semnat în 19 decembrie 1972 şi intrat în vigoare în 1 iunie
1973 ;
 2) Uniunea Vamală, 1987 ;
 3) Cererea de aderare a Ciprului la Uniunea Europeana, 4 iulie 1990 ;
 4) Opinia Comisiei Europene(Avis), 30 iunie 1993 ;
 5) Decizia Consiliului European de la Corfu, 24 iunie 1994 ;
 7

 6) Decizia din 6 martie 1995 ;

 7) Demararea negocierilor de aderare, 31 martie 1998 ;
 8) Decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999 ;
 9) Decizia Consiliului European de la Copenhaga din decembrie 2002 ;
 10)Parlamentul european acceptă aderarea Ciprului la Uniunea Europeană cu 507
voturi pentru, 29 împotriva şi 26 de abŃineri, în 9 aprilie 2003
 11)Preşedintele Republicii Cipru, domnul Tassos Papadopoulos, semnează în 16
aprilie 2003 la Atena, Tratatul de Aderare a Ciprului la Uniunea Europeană. Acest
tratat a mai fost semnat de încă 9 țări şi anume: Republica Cehă, Estonia, Ungaria,
Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia. Aceasta a fost cea de-a
cincea etapă de extindere a Uniunii Europene. Cea precedentă a avut loc în 1995
şi a cuprins Austria, Suedia şi Finlanda.

Cipru a beneficiat începând cu 2000 de un buget de 95 milioane euro pentru 2000-2004

folosit pentru procesul de armonizare în domeniile prioritare fixate prin parteneriatul pentru
aderare.
După examinarea raportului de către observatorul Uniunii Europene în 6 Martie 1995
Consiliul Uniunii Europene de miniştrii au ajuns la concluzia că negocierile vor începe pe
baza propunerii Comisiei. La 6 luni după concluzia din1996 IGC a luat în considerare
rezultatele conferinței. De asemenea a considerat că intrarea Ciprului în U.E ar spori
securitatea şi prosperitatea ambelor comunități pe insulă.
Făcând o comparație între România și Cipru, am putea spune că acestea au parcurs
aceeași pași doar ca pe o distanță de timp mai scurtă, România depune cererea de a deveni
membră a Uniunii Europene în 22 iunie 1995, ca urmare a deciziei Consiliului European din
decembrie 1999 de la Summit-ul de la Helsinki, negocierile pentru aderare au început cu
România în februarie 2000.
Pentru a sprijini România în eforturile de pregătire în vederea aderării la UE în 2002
Comisia Europeană a elaborat o „ Foaie de parcurs pentru Bulgaria şi România- comunicare a
Comisiei către Consiliul şi Parlamentul European”. România devenind membru al UE în
2007.
 8

BIBLIOGRAFIE :

1. https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/cyprus_ro

2. Integrare Economică Europeană - curs disponibil pe adresa distance.uoradea.ro

3. site-ul oficial al UE: http://www.europa.eu.int/

4. http://www.europa.eu.int/pol/enlarg/index_en.htm

5. http://www.europa.eu.int/comm/enlargement/candidate.htm

6. http://www.europa.eu.int/comm/enlargement/report_2004/index.htm (pentru
Comprehensive Country Monitoring Reports) 6. http://www.google.com/

7. http://www.eurunion.org

8. http://www.ue.eu.int

9. http://www.insight.eun.org

10. http://www.europrix.org

11. http://www.europarl.eu.int

12. http://www.citizens.eu.int

13. http://www.infoeuropa.ro

14. http://www.mie.ro

15. http://www.euro-know.org

16. http://www.euractiv.com

17. http://www.iue.it/RSCAS/Research/Eurohomepage/

18. http://www.theepc.net

19. http://olymp.wu-wien.ac.at/erpa/

20. http://www.policylibrary.com/eu/

21. http://www.eubusiness.com

22. http://www.eupolitix.com

23. http://www.euobserver.com

24. http://en.wikipedia.org/wiki/Enlargement_of_the_European_Union

25. http://www.europeana.ro

26. http://www.euro-info.ccir.ro

27. http://www.eu2005.lu