Academia de administrare publică de pe lîngă

Preşedintele Republicii Moldova

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ

(Suport de curs)
TEMA 1.Administraţia publică: consideraţii generale. Organizarea administraţiei publice în
Republica Moldova.

1. Administraţia publică: consideraţii generale.

Societatea ca mod de organizare al existenţei desemnează întregul câmp de acţiune umană:

sistemul social, organismul comportamental, personalitatea individului, mediul fizic şi organic,
sistemul cultural, etc.

Caracteristica societăţii o constituie ordinea normativă comportamentală prin care viaţa unei
populaţii este organizata în mod colectiv.

Ca ordine, este alcătuită din valori şi norme, iar ca şi colectivitate, oferă o concepţie anume
despre calitatea de membru, prin care se disting indivizii care-i aparţin sau nu.
Alcătuită dintr-un sistem normativ de ordine, din stratus-uri, drepturi si obligaţii aparţinând
membrilor, pentru a putea supravieţui şi dezvolta, comunitatea umană trebuie să menţină integritatea
unei orientări culturale înţelese şi respectate de către membrii săi, ca bază pentru identitatea socială.
„Realizarea unei ordini normative solicită existenţa unui conformism, cu aşteptări
comportamentale stabilite prin norme şi valori, dar şi a unui mecanism de constrângere, legat de
necesitatea interpretării autoritare a obligaţiilor instituţionalizate”[ 84 P.74 ].
Pentru toate acestea statul înfiinţează servicii publice, de menţinere a ordinii, de educaţie,
finanţe publice, de pază a graniţelor ţarii, administrarea domeniului public s.a.
Această înşiruire de servicii publice, organizate, alcătuiesc administraţia publică.
Administraţia publică este o categorie atât de abstractă şi variată, încât se poate descrie în termeni
diferiţi: «Administratia publica este activitatea prin care se realizeaza scopurile şi obiectivele
guvernului » ( J.I. Corson şi J.P. Harris)[92,P.50].
« Administratia publica este în principal preocupata de mijloacele pentru implementarea
valorilor politice » ( J.Pififfner si R.Presthus) )[92,P.50].
« Procesul administratiei publice consta în actiunile de realizare a intenţiei sau dorinţei
guvernului » ( D.J. Waldo)[ 109, p.11 – 12 ].
Din aceste definiţii, dar şi ale altor autori ( D.H. Rosenbloom, P.Negulescu, I. Alexandru, A.
Iorgovan) se poate concluziona faptul ca administraţia publica, ca multe alte strădanii umane este
dificil de definit, iar oamenii au cu toţii un sens al acesteia, deşi sunt păreri diferite despre cum ar
putea fi realizate.
Administraţia publică:
- implică activitate,
- are legătură cu politica,
- tinde să fie concentrată în ramura executivă a guvernării,
- diferă de administraţia privata şi este preocupată de aplicarea legii.
Administratia publica reprezintă aşadar, ansamblul proceselor manageriale şi de executie, de
natură politică şi juridică prin care se realizeaza mandatele guvernarii legislative, executive şi
judecatoreşti în scopul asigurării reglementărilor şi serviciilor necesare societaţii în ansamblu, dar
şi componentelor acesteia [ 92, p.6 – 8 ].
In condiţiile statului de drept, în care separarea puterilor, descentralizarea serviciilor
administrative şi autonomia administrativă constituie coordonate fundamentale, structurile
organizaţionale ale administraţiei publice sunt realizate atât la nivelul statului, a colectivitaţii
naţionale, situaţie în care avem administraţia publică centrală, cât şi la nivelul colectivităţilor locale,
unde este organizată şi functionează administraţia publică locală.
 Constituţia stabileşte normele fundamentale privind natura juridică şi principiile care stau la
baza administraţiei publice locale şi centrale, precum şi rolul şi competenţa autorităţilor
administrative ale acestora, fiind consacrate legislativ mutaţiile intervenite pe plan social, politic şi
locul acestor organe în sistemul de drept. Referitor la domeniul supus analizei, în literatura de
specialitate [62, p.65 – 72] sau vehiculat mai multe noţiuni : administraţie, administraţie de stat,
activitate executivă, administraţie publică, fiind tratate uneori cu înţelesuri diferite, alteori punându-
se semnul de egalitate între ele.
Însăşi termenul administraţie e cunoscut cu mai multe accepţiuni şi anume :
􀂾 Administraţia, ca formă de realizare a puterii de stat;
􀂾 Alteori termenul de administraţie e folosit în unele forme juridice pentru a desemna serviciile
care nu participă direct la procesul de productie din cadrul unei societăţi, regii autonome sau
institutii, precum serviciile de personal, contabilitate, financiar, secretariat, etc.
􀂾 Acest termen mai e folosit de unele norme juridice pentru a desemna conducerea unitatii;
􀂾 Termenul de administratie e folosit şi în accepţiunea de «sistem de organe ale statului» sau de
formă fundamentală de activitate a statului- activitatea administrativă , aratându-se că există o
similitudine între acest termen şi acela de activitate executivă.
Aşa cum am arătat însă, Constituţia foloseste termenii de ”autoritate publica” (anexa nr.1 ) şi
de “administraţie publică”. Deci, practic, legislaţia actuală foloseşte notiunea de administraţie
publică în dublu sens şi anume: de activitate; de sistem de organe care realizează activitatea de
executare a legilor.
Noţiunea de administraţie publică este mai restrânsă decât aceea de administraţie pentru că
aceasta din urmă înglobează şi administraţia particulară. Diferenţa dintre administraţia particulară şi
cea publică se face în primul rând după interesul care se urmareşte, după criteriul de constituire şi,
nu în ultimul rând, al oamenilor care organizează administratia. Totodată, administraţia publică nu
se confundă nici cu noţiunea de activitate a statului şi nici cu aceea de administraţie de stat.
In literatura de specialitate [97, p.31 – 32; 78, p. 14] s-a subliniat că notiunea de
administraţie publică este mai largă decât noţiunea de administraţie de stat pentru că o cuprinde pe
aceasta, dar include şi administraţia locală care priveşte direct anumite desmembraminte ale statului
cum sunt comunele, oraşele şi judeţele, precum şi organizaţii de stat distincte, ca regiile autonome,
instituţiile social – culturale, etc. De asemenea, noţiunea de administraţie publică nu se confundă cu
cea de putere executivă. Este adevărat că organele puterii executive care cuprind Guvernul şi
ministerele realizează o administraţie publica, iar administraţia publica, aşa cum am precizat, mai
este realizată şi de organe ale administraţiei locale precum şi de diferite instituţii sau unităţi
economice de stat ce nu sunt organe ale puterii executive.
Termenul de administraţie publica nu este similar nici cu cel de autoritate administrativă,
deoarece noţiunea din urmă o include pe cea dintâi cuprinzând în
afara perimetrului de organizare a sistemului administraţiei publice şi pe acela al puterii
judecătoreşti şi chiar al unor organizaţii nestatale, atunci când acestea organizează executarea legii si
executa concret legea [107, p.34 – 41].
In ceea ce priveşte conţinutul administraţiei publice acesta este dat de două categorii de
activităţi: activitatea executivă cu caracter de dispoziţie; activitatea executivă cu caracter de
prestaţie.
Prin activităţile executive cu caracter de dispoziţie, se stabileşte ce trebuie să facă sau să nu
facă subiecţii de drept administrativ, persoane fizice sau juridice.
Ca autoritate administrativă, administraţia publică cere acestor subiecţi să urmeze o anumită
conduită, un anumit comportament social, putând interveni dacă e cazul cu aplicarea unor sancţiuni
pentru nerespectarea dispoziţiilor sale. Astfel de activităţi cu caracter de dispoziţie se pot referi la
studii şi avize în legătură cu anumite probleme specifice unui domeniu de activitate, activităţi cu
caracter de deliberare prin care se dezbat probleme în funcţie de care urmează să fie luate decizii,
activităţi de executare directă a legii, prin acte juridice şi operaţiuni materiale, activităţi executive ce
se referă la închiderea şi executarea unor acte juridice contractuale etc.
Analizând administraţia publică, ca o activitate prin care se organizează şi se execută in
concret legea trebuie arătat că, ea nu se poate reduce la activităţile executive de dispoziţie. Ea
constă, totodată, şi din diferite prestaţii de interes general realizate din oficiu sau la cererea
persoanelor fizice sau juridice. Astfel de prestaţii, care sunt realizate de organele administraţiei
publice şi de funcţionarii săi, le întâlnim in cele mai variate domenii: al salubrităţii publice, ocrotirii
mediului ambiant, furnizarea de gaze naturale, curent electric, servicii telefonice, radio, televiziune,
poşta, transport în comun, asistenţă medicală, construcţii de locuinţe, activităţi culturaleducative etc.
Organele administraţiei publice au menirea de a satisface nevoile cetăţenilor şi ale
colectivităţii, realizarea prestaţiilor respective având caracterul unor servicii publice.
Prin prisma celor arătate, se poate afirma că administraţia publica se realizează printr-un sistem de
organe cu legături specifice între ele, în acest sistem incluzându-se organele puterii executive ale
statului, administraţia locala şi diferite unităţi economice de stat sau instituţii social- culturale.

2. Organizarea administraţiei publice în Republica Moldova.

Înţelegând prin structură atât modul în care sunt ordonate elementele unui sistem cât şi relaţiile ce
se stabilesc între acestea, în procesul realizării funcţiilor sistemului respectiv, teoria şi practica au
sugerat numeroase tipuri de structuri [84, p.255 – 263; 95, p.129 – 133]:
• Structura lineară (ierarhică), care asigură în principal unitatea (coerenţa) în conducere;
• Structura funcţională care determină pluralitatea conducerii;
• Structura mixtă (ierarhic funcţională), care îmbină două tipuri de structuri şi este mai răspândită în
realitatea practicii – administrative şi economico-sociale.
În ceea ce priveşte administraţia publică, multitudinea autorităţilor administrative ale statului şi ale
colectivităţilor locale determină ordonarea, în vederea realizării funcţiilor pe care acestea le au, în
baza a două criterii şi anume:
• Criteriul teritorial, căruia îi corespunde structura ierarhică;
• Criteriul competenţei materiale sau funcţional, căruia îi corespunde structura funcţională.
Aşadar, întregul sistem al administraţiei publice este amenajat sub forma unei structuri mixte,
ierarhic-funcţionale.
Criteriul teritorial - într-o viziune tradiţională stă la baza împărţirii autorităţilor administraţiei
publice în autorităţi centrale şi autorităţi locale, după raza teritorială în care poate acţiona
autoritatea publică respectivă. Într-o concepţie relativ mai nouă, motivarea structurii teritoriale a
administraţiei publice o constituie colectivitatea de cetăţeni pentru care acţionează, ale căror interese
le gestionează respectivul organ al administraţiei publice. Astfel, autorităţile administraţiei publice
centrale acţionează în interesul întregii colectivităţi umane existente în sistemul social global, deci la
nivelul statului, iar autorităţile administraţiei publice locale au în vedere soluţionarea intereselor
colectivităţilor locale, deci într-o anumită parte a teritoriului, interese care, bineînţeles, sunt
armonizate cu interesele generale.
O problemă deosebită legată de structura teritorială a administraţiei o constituie gradul de
autonomie funcţională a autorităţilor locale. Din acest punct de vedere, putem concluziona că gradul
de autonomie locală este condiţionat de mai mulţi factori:
􀂾 Existenţa unei autonomii locale, ceea ce înseamnă că, în primul rând, trebuie să fim în prezenţa
unei grupări de cetăţeni, de locuitori care să aibă interese şi cerinţe specifice, caracteristice,
particulare, faţă de interesele întregii colectivităţi naţionale;
􀂾 Existenţa unor mijloace materiale şi băneşti, la dispoziţia colectivităţii locale şi gestionarea
acestora constituie o altă condiţie importantă pentru a exista autonomia locală.
􀂾 Organele de conducere să fie locale;
􀂾 În sfârşit, trebuie să existe o delimitare faţă de autorităţile administraţiei publice centrale în ceea
ce priveşte competenţa de a decide liber în rezolvarea nevoilor locale. Precizăm însă că, autonomia
administrativă nu înseamnă desprinderea totală a colectivităţilor de unităţile administrativ –
teritoriale de la centru. Din acest considerent rezultă şi necesitatea exercitării controlului asupra
activităţii autorităţilor administraţiei publice locale de către autorităţile administraţiei publice
centrale şi alte autorităţi publice, potrivit competenţelor şi atribuţiilor prevăzute în Constituţie şi
celelalte acte normative.
Criteriul funcţional sau al competenţei materiale stă la baza împărţirii autorităţilor
administraţiei publice în autorităţi cu competenţă generală şi autorităţi ale administraţiei publice cu
competenţă de specialitate, determinând astfel o altă structură a administraţiei publice, şi anume
structura funcţională a acestuia. Activitatea administrativă a statului, dar şi a colectivităţilor locale,
cuprinde o multitudine de servicii, care se pot realiza fie printr-o singură grupare de funcţionari, fie
prin amenajarea mai multor grupări specializate funcţional. În cea de a doua situaţie se realizează o
distribuţie funcţională, specializată, a sarcinilor autorităţilor administraţiei publice, atribuindu-li-se o
competenţă specifică, astfel încât fiecare autoritate are obiectul său de activitate. Bineînţeles că
problema structurilor pe specific de activitate se pune atât pe plan central cât şi pe plan local.
Astfel, pe plan central avem ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate subordonate
Guvernului, ministerelor sau care funcţionează ca autorităţi administrative autonome, iar pe plan
local avem serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, a căror
activitate este condusă de prefect, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu.
Aşadar, autorităţile administraţiei publice alcătuiesc în statul de drept un subsistem în cadrul
sistemului autorităţilor publice, astfel cum acesta a fost stabilit prin Constituţie, pe criteriul
separaţiei celor trei puteri, legislativă, executivă şi judecătorească, cărora le corespund trei categorii
de autorităţi publice.
În principiu, structura organizatorică şi funcţională a sistemului autorităţilor administraţiei
publice este alcătuită prin subordonarea din treaptă în treaptă a diverselor autorităţi care realizează
activitatea administrativă a statului sau a colectivităţilor locale, faţă de un organ de vârf – Guvernul,
ca organ central al puterii executive, care exercită, în conformitate cu legea, administraţia publică pe
întreg teritoriul ţării. Autorităţile administraţiei publice se subordonează de regulă unele
faţă de altele pe linie ierarhică până la Guvern.
Cercetarea amănunţită a criteriilor de constituire a structurilor administraţiei publice ne
conduce la următoarea structură organizatorică a sistemului autorităţilor publice din România.
Din punct de vedere al competenţei teritoriale (criteriul teritorial ):
• Autorităţi centrale, când competenţa lor se întinde asupra întregului teritoriu al ţării: Guvern,
ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei publice;
• Autorităţi teritoriale, când competenţa lor se întinde asupra unei părţi din teritoriul naţional.
Acestea sunt serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale;
• Autorităţi locale, când competenţa lor se întinde asupra unei unităţi administrativ – teritoriale
(judeţ, oraş, comună). Acestea sunt consiliile locale şi primăriile.
Din punct de vedere al competenţei materiale (criteriul funcţional):
􀂃 Autorităţi cu competenţă generală, care exercită puterea executivă, administraţia publică în orice
domeniu de activitate: Guvernul, consiliile locale şi primăriile.
􀂃 Autorităţi ale administraţiei publice de specialitate, care realizează administraţia publică într-o
anumită ramură sau domeniu de activitate: ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale
administraţiei publice subordonate Guvernului sau autonome, precum şi serviciile publice
descentralizate ale acestora, din teritoriu.
Aşadar, din punct de vedere al structurii organizatorice, subordonarea autorităţilor
administraţiei publice faţă de autoritatea de vârf – Guvernul – se face, de regulă, din treaptă în
treaptă în două linii, care corespund la două subsisteme ce compun sistemul autorităţilor
administraţiei publice, şi anume: subsistemul autorităţilor administraţiei publice cu competenţă
generală şi subsistemul autorităţilor specializate ale administraţiei publice.
Noţiunea de administraţie publică, în accepţiunea formal - organică, evocă următoarele
autorităţi publice: Preşedinţia RM, Guvernul, ministerele şi alte organe subordonate direct
Guvernului, organe centrale de specialitate autonome, instituţii subordonate ministerelor; organe
locale de specialitate subordonate ministerelor şi conduse de prefect; organe autonome locale
(consiliu raional, consiliul local, primarul ) şi instituţii subordonate acestora.
În sensul material - funcţional, noţiunea de administraţie publică evoca acte juridice şi
operaţiuni materiale prin care se executa legea, fie prin emiterea de norme subsecvente [81, p.70 –
76], fie prin organizarea sau, după caz, prestarea directă de servicii publice.

Din cele expuse desprindem următoarele note dominante, respectiv trăsături ale acesteia:
Activitate realizată numai de autorităţi executive şi administrative, pe care le intitulăm autorităţile
administraţiei publice (anexa nr. 2);
􀂾 Activitate de aducere la îndeplinire a legii (ceea ce înseamnă şi adoptarea de acte normative cu
forţă juridica inferioara legii) sau, după caz, de organizare sau realizare efectivă a serviciilor publice;
􀂾 Activitate ce se realizează de puterea publică, adică prin intermediul prerogativelor, acordate de
Constituţie şi legi, ce fac să prevaleze interesul public (general) atunci când este în conflict cu
interesul particular.
Chiar daca nu este exprimat expres, rezultă că, administraţia publica este o formă a vieţii publice. La
acest început de secol şi de mileniu, viaţa publică este din ce în ce mai complexă, iar o parte a
acesteia este evocată, constant, prin noţiunea de administraţie publica, ceea ce înseamnă că, în mod
real obiectiv, exista şi fenomenul corespunzător.
Administraţia publică nu mai este nici forma de realizare a puterii de stat (sau forma
fundamentală de activitate a statului), pentru că în sistemul democratic al Constituţiei R din 1994, ca
de altfel în sistemul tuturor constituţiilor democratice, nu numai statul este persoana morală de drept
public. Din cele expuse rezultă că subiectele care fac administraţia publică se pot grupa după cum
urmează:
a) cei doi şefi ai executivului (Preşedintele RM şi Guvernul);
b) ministerele şi alte organe centrale subordonate Guvernului. O privire retrospectivă asupra
structurii guvernamentale în perioada 1990 – 2006 ne edifică asupra modului evolutiv al acesteia aşa
cum reiese din tabelul de mai jos :
Structura Guvernului RM în perioada 1990 – 2009 Tabelul nr.1
Perioada / structura PERIOANr.crt. DA
1990 -1992 1992 - 1996 1996- 2000 2000 -2004 2004 -2008
1. Prim-ministru 1 1 1 1 1
2. Miniştri de stat 5 2 2 - 3
3. Miniştrii 20 22 18 15 15
4. Miniştrii delegaţi - - 3 6 6
5. TOTAL 26 25 24 22 25
Sursa : Institutul Naţional de Statistică al RM( I.N.S. )
c) organe centrale de specialitate care nu sunt în subordinea Guvernului (autorităţi
administrative centrale autonome);
d) instituţii bugetare, regii autonome şi societăţi comerciale subordonate organic sau, după
caz, funcţional ministerelor;
e) instituţii bugetare, regii autonome şi societăţi comerciale subordonate organic sau, după caz,
funcţional organelor centrale autonome;
f) prefectul;
g) comisia consultativă judeteană;
h) organe locale de specialitate subordonate ministerelor şi conduse de prefect;
i) organe autonome locale (consiliul judeţean, consiliul local, primarul);
j) instituţii bugetare, regii autonome şi societăţi comerciale subordonate organic sau, după
caz, funcţional consiliului judeţean ori consiliului local.
În prezentarea anterioară se enumeră numai autorităţile publice de bază ale organizării
administraţiei publice (organele de vârf, administraţia ministerială, administraţia centrala
autonomă, administraţia locala autonomă), dar se adaugă: „si după caz, structurile subordonate
acestora”. Se subânţelege că această precizare nu este valabilă pentru toate „ autorităţile publice de
bază”, aşa cum le-am definit mai sus, ci de la caz la caz. Subordonarea administrativă, în sens
organic, presupune: dreptul de organizare a autorităţii inferioare, de a-i transmite instrucţiuni
obligatorii, de supraveghere şi control a activităţii cu posibilitatea de anulare a actelor [86, p.96 –
100].

În literatura juridică se teoretizează şi o subordonare funcţională, care cuprinde numai unele

din elementele subordonării organice, existând însă, deosebiri de păreri cu privire la numărul
acestora.
De fapt, prof. Romulus Ionescu înţelege subordonarea funcţională ca fiind subordonare pe
linie verticală (adică în organele de aceiaşi competenţă materială, dar cu o competenţă teritorială
diferită) care ar cuprinde: îndrumarea activităţii organelor subordonate, prin acte normative sau
individuale; sprijinirea organelor subordonate pentru a putea să-şi realizeze atribuţiile;
supravegherea permanentă a activităţii; controlul posterior al actelor emise, cu posibilitatea anulării.
Dacă rămânem la aceste elemente, fără să eliminăm dreptul de anulare, este clar că faţă de
Preşedintele RM nici un organ al administraţiei de stat nu se subordonează funcţional, cu atât mai
mult nu poate fi vorba de subordonare organică.
Constituţia, precizează că ministerele se pot organiza numai în subordinea Guvernului, iar
organele centrale de specialitate cu altă denumire pot fiinţa în subordinea Guvernului, a ministerelor
sau ca autorităţi administrative autonome. Cele care se organizează ca autorităţi administrative
autonome, logic, nu pot fi în subordinea nici a şefului statului. Desigur, ele trebuie să respecte
hotărârile Guvernului, deoarece acesta «exercită conducerea generală a administraţiei publice».
Constituţia noastră nu admite constituirea de organe administrative nici „ în subordinea„ şi nici „ pe
lângă” Preşedintele RM. În schimb, în cazul Guvernului, formularea „ structurii
subordonate” relevă atât subordonarea directa a organelor centrale (ministere, alte organe de
specialitate) ori a celor locale (prefectul), cât şi subordonarea indirecta (pe ministere, alte organe
centrale) a unor instituţii centrale şi locale. Pe de altă parte, în cazul ministerelor (altor organe
central) şi autorităţilor administrative autonome locale, expresia la care ne referim evocă atât o
subordonare organică, cât şi o subordonare funcţională, după cum este vorba de organe
administrative propriu-zise, de regii autonome sau de societăţi comerciale.
Potrivit criteriilor de constituire în sistem a serviciilor publice, şi ţinând seama de tipurile de
servicii cunoscute, putem identifica următoarele tipuri de relaţii între diferitele componente ale
acestui sistem [104, p.81 – 90]:
a) relaţii de autoritate, care pot fi: relaţii ierarhice, determinate de structura ierarhică şi relaţii
funcţionale, determinate de structura după competenţa specifică şi care, de regulă, se realizează în
sprijinul celor dintâi;
b) relaţii de cooperare, care pot fi formalizate (obligatorii prin acte normative) sau neformalizate
(facultative);
c) relaţii de reprezentare, care iau naştere în special în raport cu elementele exterioare sistemului
autorităţilor administraţiei publice locale;
d) relaţii de control, determinate de delegare (deci nu relaţii de control consecinţă a subordonării
ierarhice sau funcţionale);
e) relaţii de prestări servicii (cu pondere în raporturile cu cetăţenii).
Referindu-ne la responsabilităţile determinate de aceste tipuri de relaţii, remarcăm şi
diferenţierea tipurilor de responsabilităţi.
Relaţiile dintre autoritatea de vârf (Guvernul) a administraţiei publice şi celelalte autorităţi ale
administraţiei publice sunt extrem de variate şi complexe. Din multitudinea de posibilităţi de
grupare identificăm:
􀂃 Relaţiile dintre Guvern şi ministere sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, determinate de raportul de subordonare, potrivit căruia guvernul, conform programului său
de guvernare, acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită
conducerea generală a administraţiei publice, iar ministerele şi organele de specialitate ale
administraţiei publice centrale, fiecare în ramura sau domeniul de activitate specific, traduc practic
aceste măsuri.
􀂃 Relaţiile dintre Guvern şi autorităţile locale ale administraţiei publice cu competenţă generală –
consilii locale şi primari - sunt tot relaţii de autoritate ierarhice, generate de competenţa generală pe
care o are guvernul de a conduce întreaga administraţie publică la nivel naţional.
Expresia acestui tip de relaţii este dreptul de control al legalităţii pe care îl are Prefectul, ca
reprezentant al guvernului în teritoriu, precum şi dreptul guvernului de a emite acte juridice
obligatorii pentru aceste autorităţi locale.
􀂃 Relaţiile dintre Guvern şi autorităţile locale de specialitate ale administraţiei publice sunt relaţii
de autoritate ierarhice, determinate de structura unitară a subsistemului autorităţilor administraţiei
publice de stat. Acest tip de relaţii rezultă din dreptul de control general pe care îl are guvernul.
Relaţiile dintre ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale
şi autorităţile locale sau teritoriale ale administraţiei publice – includ:
􀂃 Relaţiile dintre ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţile
locale ale administraţiei publice cu competenţă generală (consilii locale). Ele sunt situate în
subsisteme diferite, determinate de criteriul fundamental al competenţelor. Pornind de la această
observaţie, putem deduce că autorităţile administraţiei publice locale, cu competenţă generală
(consilii locale) nu sunt subordonate ministerelor sau celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale. Deci, nu suntem în prezenţa unor relaţii de autoritate, ci, în prezenţa
unor relaţii de cooperare, în cea mai mare parte formalizate prin diverse acte normative. De
asemenea, între unele ministere sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi
autorităţile administraţiei publice locale cu competenţă generală se stabilesc relaţii de control,
determinate de delegarea de competenţe pe care o au anumite ministere şi organe ale administraţiei
publice centrale de a controla o anumită activitate, şi nu de subordonare ierarhică sau funcţională.
􀂃 Relaţii dintre ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi
serviciile publice descentralizate ale acestora sunt relaţii de autoritate de natură funcţională,
determinate de structura pe specific de activitate (funcţională). Deci, serviciile publice
descentralizate, ca autorităţi ale administraţiei publice de specialitate, sunt subordonate vertical
organelor centrale de resort care au competenţe să le suspende dispoziţiile ilegale şi să le dea
indicaţii obligatorii, dar funcţionează sub directa subordonare a prefectului. Un alt tip de relaţii ce se
stabilesc între ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi
serviciile publice descentralizate, ca autorităţi ale administraţiei publice în teritoriu, sunt relaţii de
control determinate de delegarea de competenţe şi nu de structură pe specific de
activitate.
Relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi anume dintre consiliul local şi
primari pot fi apreciate pornind de la observaţia că primarii sunt autorităţi executive şi nu
deliberative, ceea ce înseamnă că dintr-un anumit punct de vedere ar exista o relaţie de autoritate
între consiliu şi primar. În acelaşi timp, din punct de vedere al modului de formare, ambele autorităţi
sunt constituite prin votul direct al cetăţenilor, ceea ce conferă, în egală măsură, legitimitate,
deosebirea dintre ele nefiind de natură juridică. Am putea deci vorbi de existenţa, în primul rând, a
unor relaţii de cooperare şi de control prin delegare, atât consiliul local având competenţe de
control asupra primarului, cât şi acesta, la rândul său, asupra consiliului local prin competenţe pe
care le are în virtutea dublului său rol de autoritate locală şi, în acelaşi timp, agent al
statului (controlul de legalitate şi dreptul de a sesiza prefectul).

Relaţiile dintre instituţiile publice care exercită puterea executivă şi legislativă implică precizarea
unor aspecte în legătură cu raporturile dintre autorităţile administraţiei publice şi cele care exercită
puterea legislativă (Parlament).
􀂃 Potrivit principiului separaţiunii puterilor statului, reflectat în Constituţie prin mecanismul de
formare şi funcţionare a guvernului, nu se poate afirma că între autorităţile publice care exercită
puterea legislativă şi guvern ar exista relaţii de subordonare, de autoritate ierarhică. Aceste relaţii
sunt, în primul rând, de cooperare, aşa cum am arătat mai sus, dar şi de control determinat de
delegarea expresă prin Constituţie, care atribuie Parlamentului competenţa de a realiza controlul
parlamentar şi chiar, de a retrage încrederea acordată guvernului prin adoptarea unei moţiuni de
cenzură în condiţiile stabilite de Constituţie, ceea ce poate duce la demiterea guvernului.
􀂃 Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale stabilesc cu
autorităţile publice care exercită puterea legislativă relaţii de cooperare sau de control prin delegare,
nu numai indirect prin guvern, ci şi în mod direct.
􀂃 Consiliile locale şi primarii sunt autorităţi ale administraţiei publice locale prin care se realizează
autonomia locală la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale, iar, în această calitate, relaţiile
dintre ele şi autorităţile publice care exercită puterea legislativă sunt similare cu cele ale celorlalte
autorităţi ale administraţiei publice.
Relaţiile autorităţilor publice cu instituţiile publice care exercită puterea judecătorească pot fi
de cooperare sau, de control prin delegare care se creează atunci când o autoritate a administraţiei
publice, de regulă un minister sau alt organ central de specialitate, controlează o autoritate
judecătorească. În acest caz, relaţiile de control sunt consecinţa delegării, nu subordonării ierarhice
sau funcţionale.
Relaţiile cu organizaţiile nonguvernamentale sunt relaţii de cooperare (de cele mai multe ori
formalizate, adică obligatorii, potrivit unor dispoziţii legale) sau, relaţii de reprezentare. Astfel,
autorităţile administraţiei publice sunt obligate să
intre în relaţii de cooperare cu fundaţii pentru realizarea unor obiective legate de protecţia muncii,
şomaj, integrare socială etc.
Relaţiile autorităţilor administraţiei publice cu cetăţenii pot fi relaţii de cooperare
(colaborare), relaţii de utilizare a serviciilor publice (deci, de prestaţii din partea administraţiei către
cetăţeni) şi relaţii de autoritate (sau de subordonare a cetăţenilor faţă de organele administraţiei
publice).
􀂃 Relaţiile de cooperare directă (de colaborare) între autorităţile administraţiei publice şi cetăţeni
vor trebui să ocupe rolul cel mai important, atât din punct de vedere al ponderii, cât şi al valorii
conţinutului lor. Aceste relaţii subliniază, în primul rând, sprijinul de care cetăţenii sunt chemaţi să îl
dea administraţiei publice în vederea realizării misiunii acesteia şi, pe de altă parte, ele trebuie să
reflecte existenţa unei legături absolut necesare între administraţia publică şi cetăţeni.
􀂃 Relaţiile determinate de prestarea de servicii ale administraţiei publice către cetăţeni
constituie al doilea tip de relaţii între administraţia publică şi cetăţeni. Este evident că administraţia
publică nu se limitează prin autorităţile administraţiei publice la organizarea realizării în concret a
legii, ci ea are drept mobil organizarea unor servicii publice într-o gamă variată şi complexă de
probleme, servicii publice care să presteze activităţi cetăţenilor. Acest aspect al atribuţiilor de servire
a populaţiei este mai evident la autorităţile administraţiei publice locale, în special la municipii,
oraşe şi comune, dar şi la serviciile descentralizate ale autorităţilor administraţiei publice centrale.
􀂃 Relaţiile de autoritate (de subordonare a cetăţenilor faţă de autorităţile administraţiei publice)
sunt determinate în mod evident de voinţa unilaterală a autorităţilor administraţiei publice. Ele sunt
impuse cetăţenilor nefiind necesar acceptul celor care sunt chemaţi să participe în aceste relaţii.
Corecta determinare şi derulare a relaţiilor între autorităţile administraţiei publice şi cetăţeni fiind o
condiţie şi, în acelaşi timp, o expresie a democratismului statului de drept, este garantată
printr-un complex de acte normative şi instituţii juridice special create în scopul asigurării
accesului efectiv, din ce în ce mai amplu, al cetăţenilor la procesul administrativ.
Administraţia centrală în ţările dezvoltate este „amenajată” în subordinea serviciilor şefului statului
sau ale prim ministrului cum este cazul Franţei (anexa nr.3) [61, p.352 – 355; 66, p. 343 – 347].
Structura generală este aproape aceiaşi peste tot. În vârf, ministrul cu cabinetul său. Ministrul are un
triplu rol: el este în fruntea serviciilor grupate în departamentul său, el le conduce şi este responsabil
de mersul lor, de actele lor.
Tema2: Sistemul autorităţilor administraţiei publice centrale în Republica Moldova la
etapa actuală. Principiile şi funcţiile administraţiei publice centrale.

1. Constituirea sistemului actual al APC.

2. Principiile APC
3. Funcţiile APC
4. Structura APC
5. Relaţiile în cadrul sistemului de administare publică

Noţiunea de sistem ca categorie filosofică înseamnă o “Ansamblul de elemente (materiale sau

ideale) interdependente şi constituind un întreg organizat, care stabileşte ordinea într-un
domeniu de gîndire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniul al
ştiinţelor naturii sau determină funcţionarea unei activităţi practice în conformitate cu scopul
urmărit”.
Aplicînd definiţia de mai sus în calitate de matrice identificăm noţiunile de “sistem de
administrare publică” şi “administrare publică centrală”

Sistemul administraţiei publice este Totalitatea autorităţilor publice abilitate prin lege şi aflate în
raporturi de interdependentă, constituind un întreg organizat, care stabilesc ordinea şi determină
funcţionarea instituţiilor sociale în conformitate cu scopul social urmărit”.

Sistemul administraţiei publice centrale este Totalitatea autorităţilor publice aflate în raporturi
de interdependentă, constituind un întreg organizat, care stabilesc ordinea şi determină
funcţionarea instituţiilor sociale la nivel naţional în limitele competenţelor sabilite de lege în
conformitate cu scopul social urmărit”.

Procesul de constituire a AP în genere şi a celei centrale în particular a demarat odată cu

iniţierea reformării sistemului politic.
În aspect cronologic putem identifica următoarele etape de reformare a SAP a RM:
1. 23 iunie 1990 – 27 august 1994.
23 iunie 1990 Sovietul suprem al RSSM a adoptat Declaraţia de Suveranitate iar la 27 iulie
1990 Decretul cu privire la puterea de stat.

27 august 1991 declaraţia cu privire la independeţă.

2. Principiile APC

Noţiunea de principii. Principiile sînt nişte idei călăuzitoare, fundamentale pe care este
edificat şi funcţionează sistemul de relaţii sociale.

În execitarea funcţiei de autoritate publică cu atribuţii administrtive de nivel naţional,

APC are la bază următoarele principii:
1. Principiul suveranităţii naţionale. Principiu fundamental stipulat în art. 2 al CRM
“Suveranitatea naţională aparţine poporului şi se exercită în mod direct şi prin organele
sale reprezentative. Nici o persoană particulară nici o parte din popor, nici un grup social,
nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în
nume propriu”.
2. Principiul separaţiei şi colaborării purerilor. Constituie un principiu al statului de drept
fixat în art. 6 al CRM- Se deduce şi din distribuirea competenţelor şi atribuţiilor între
autorităţile publice pe orizontală – puterea legislativă, executivă şi judecătorească,
precum şi pe verticală – APC şi APL.
Evoluţia istorică a principiului SP îşi are originile încă din antichitate avîindu-i ca autori şi
promotori pe istoricii Herodot, Tucidide, Henofon, filosofii Platon, Euripide, Aristotel etc.
„Schiţa privind guvernarea civilă”, Charl Montesquieu „Spiritul legilor”
Principiul SP a fost iniţial materializat în Constituţia SUA 1787, Constituţia franceză din
1791, ulteror fiind preluat şui de alte state. Aplicarea lui a suferit şi modificări trecînd de la
separarea absolută a puterilor la separarea lor prin „colaborare”-

3. Principiul legalităţii. Presupune supremaţia Constituţiei şi legilor asupra actelor juridice

ierarhic inferioare. Constituţia stabileşte principiile, modul de organizare şi funcţionare a
AAP şi raporturile dintre aceste autorităţi şi cetăţeni. Funcţionarii publici sînt obligaţi să
respecte personal legile şi să asigure respectarea acestora de către cetăţeni.

4. Principiul priorităţii şi garantării drepturilor personalităţii.

- Drepturile omului- valoare supremă.
- AAP poartă răspundere faţă de cetăţeni pentru respectarea lor.
- Actvitatea AAP are la bază valorile morale.
- Drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane – valori
supreme garantate de stat.
5. Principiul unităţii poporului şi integrităţii teritoriale.
- Unitatea – generată de egalitatea între cetăţeni în baza pluralismului în societate (social).
- Unitatea teritorială – sarcină primordială a activităţii AP, în condiţiile unor eventuale
tendinţe centrifuge. (Şi divizării “de facto” a teritorului).
6. Principiul publicităţii. – Asiigurarea largă a cetăţenilor cu informaţie privind activitatea
AAP şi întreţinerea unor relaţii strînse a cetăţenilor cu organele AP.

3. FUNCŢIILE AAP
Pornind de la ideea că APC constituie o activitate, atunci urmează să se specifice că o
trăsătură esenţială a acestei activităţi o exprimă latura ei organizatorică. APC ocupă poziţia
intermediară între decizia politică şi realizarea practică. Pe de o parte APC realizează
activităţi ce derivă „din oficiu” finnd detrminată şi subordonată de legislativ, prin
mecanismele legale şi pe de altă parte – activităţi de conducere cu agenţi de diferite
profiluri.

Două grupuri de funcţii:

I. Funcţiile ce ţin de poziţia pe care o au autorităţile AP în raport cu puterea politică, în
calitate de mecanism intermediar de execuţie.
Trei funcţii:
1. Pregătirea deciziilor politice şi participarea la adoptarea lor. Se realizează prin iniţiativa
legislativă, pregătirea proiectelor de legi...discutarea şi argumentarea acestora.
 2. Funcţia de organizare şi asigurare a executării deczilor.
Se realizează prin mai multe forme şi metode de activitate. Conform teoriei administraţiei
„fenomenul administrării” include astfel de acţiuni:
- de prognozare,
- de organizare,
- de conducere,
- de coordonare
- de control
În realizarea acestei funcţii APC utilizează şi aplică mijloace şi pîrghii de punere în mişcare
şi în regim de execuţie organele administraţiei publice de toate nivelurile. Elemente
importante în mecanismul de realizare a funcţiei respective le constituie: competenţa,
clarviziunea, consecutivitatea, disciplina executivă.
3. Funcţia de satisfacere a necesităilor (cererilor, doleanţelor) membrilor societăţii şi de
adoptare a deciziilor asupra lor.
II grup de funcţii ale APC – funcţiile derivate care se referă la organizarea şi coordonarea
acţiunilor desfăşurate de toate organele administraţiei publice în vederea îndeplinirii
deciziilor politice şi efectuării controlului executării legilor şi actelor normative, precum şi
activităţile prestatoare ale APC.

4. Structura APC
Adoptarea Constituţiei RM la 29 iulie 1994, a pus începutul unei noi etape în edificarea
actualului sistem al AP în genere şi APC în special.
- Semificaţia principală a acestui act, pentru constituirea sistemului AP şi APC a constat
că aceastea şi-a găsit reglementarea constituţională.
- Adoptarea constituţiei a fost un pas real în crearea cadrului legislativ al statului de drept,
inclusiv şi referitor la administraţia publică.
- Constituţia asigură echilibrul puterilor şi crează condiţii pentru reformarea AP.
- Pe această temelie juridică se edifică instituţii noi, specifice unei AP moderne, se
modifică funcţiile organelor AP.
- Portivit Constituţiei RM conducerea generală a AP este pusă pe seama Guvernului,
care, împreună cu Preşedintele RM, reprezintă puterea executivă, şi care prin atribuţiile
ce le revin îndeplinesc, pe lîngă funcţiile politice şi funcţii administrative.
Conform prevederilor constituţionale, evidenţiem două momente principiale:
1. AP nu se idendifică complectamente cu puterea executivă, deoarece aceasta, pe
lîngă funcţiile administrative dispune şi de funcţii politice, şi este plasată sub
conducerea nemijlocită a puterii executive – a Guvernului. Totodată, AP este, în
exclusivitate o funcţie a puterii executive.
2. AP din, 1994 nu mai este în exclusivitate o administraţie de stat, divizîndu-se în
APC (de stat) şi APL. APS este realizată de autorităţile puterii executive cu
competenţe generale, în primul rînd de Guvern şi Şeful statului, în măsuara
încare ele exercită funcţii administrative şi de administraţia publică de
specialitate.

5. Relaţiile în cadrul sistemului de administare publică

Potrivit criteriilor de constituire în sistem autorităţile administraţiei publice şi corespunzător
tipurile de structuri analizate, se consideră că în administraţia publică actuală avem următoarele
tipuri de relaţii între diferite autorităţi: relaţii ce au evoluat în urma reformelor statale,
 a) Relaţii de autoritate, care pot fi: relaţie ierarhică, determinată de structura ierarhică şi
relaţii funcţionale, determinate de structură după competenţa specifică, şi care, de
regulă, se realizează în sprijinul celor dintâi.
b) Relaţii de cooperare, care pot fi: formalizate (obligatorii prin acte normative, sau
neformalizate (facultative).
c) Relaţii de reprezentare (iau naştere în special în raport cu elementele exterioare
sistemului autorităţilor administraţiei publice).
d) Relaţii de control, determinate de delegarea (deci nu relaţii de control, consecinţă a
subordonării ierarhice sau funcţionale).
e) Relaţii de prestări servicii (cu pondere în raporturile cu cetăţenii).
Sumar, referindu-ne la responsabilităţile determinate de aceste tipuri de relaţii, remarcăm şi
diferenţierea tipurilor de responsabilităţi. De exemplu, relaţiile ierarhice care au la bază o autoritate
directă, determină o responsabilitate generală totală; relaţiile funcţionale, care au la bază o autoritate
indirectă, potrivit competenţei specifice, determină o responsabilitate specifică, specializată.
Înainte de a proceda la analiza detaliată a evoluţiei tipurilor de relaţii în care sunt implicate
autorităţile administraţiei publice în procesul realizării funcţiilor ce le au, reamintim un aspect
important al relaţiilor dintre administraţie şi mediul public, şi anume acela, că deşi administarţia,
constituind substanţa puterii executive, este chemată să execute decizia politică; partidele şi
formaţiunile politice, ca elemente ale sistemului politic, nu se subordonează administraţiei publice
decât într-un regim totalitar.
Voinţa partidelor politice nu se poate impune administraţiei publice decât ifiltrată prin
prevederile Constituţiei şi a celorlalte legi care precizează cu exactitate tehnologia transformării
obţiunilor politice în decizii politice, iar apoi în norme juridice, care sunt singure obligatorii pentru
Administraţia publică.

Relaţii în cadrul sistemului autorităţilor administraţiei publice

În cadrul acestei grupări distingem mai multe categorii de relaţii şi anume:
1) Relaţii dintre autorităţile de vârf ale administraţiei publice şi celelalte autorităţi ale
administraţiei publice:
a) relaţiile între autorităţile de vârf ale administraţiei publice şi ministere sau alte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale sunt determinate de raportul de
subordonare orizontal între Guvern – ca autoritate de vârf şi ministere sau alte organe
centrale de specialitate ale administraţiei publice centrale, potrivit căruia Guvernul,
 conform programului său de guvernare acceptat de parlament, asigură realizarea politicii
interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, iar
ministerele şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, fiecare în
ramura sau domeniul său specific de activitate, traduce în practică aceste măsuri. Această
subordonare orizontală (având în vedere că atât Guvernul cât şi ministerele şi celelalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale acţionează pe acelaşi teritoriu),
determină totuşi relaţii de autoritate ierarhice, care se exprimă prin competenţa
Guvernului de a controla activitatea ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice şi de a emite acte juridice obligatorii pentru acestea.
b) Relaţii între organul de vârf al administraţiei publice şi autorităţile locale ale
administraţiei publice cu competenţă generală – consilii locale şi primării – sunt tot în
relaţii de autoritate ierarhice, generate de competenţa generală pe care o are Guvernul de
a conduce întreaga administrare publică la nivel naţional.
Este de remarcat însă că autoritatea Guvernului asupra consiliilor locale trebuie
exercitată strict în limitele legii şi cu respectarea autonomiei funcţionale a acestora,
principiul autonomiei administrative şi al descentralizării serviciilor publice fiind
înscrise în Constituţie.
c) Relaţii între autorităţile de vârf ale administraţiei publice şi autorităţile locale de
specialitate ale administraţiei publice sunt relaţii de autoritate-ierarhice, determinate de
structura unitară a subsistemului autorităţilor administraţiei publice de stat. Acest tip de
relaţii rezultă din dreptul de control general pe care îl are Guvernul. În practica
administrativă, relaţiile de autoritate-ierarhice de tip general, nu se realizează întotdeauna
direct, având în vedere că între Guvern şi serviciile publice descentralizate ale
ministerelor şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice există o
treaptă ierarhică intermediară – Ministrul de resort. Relaţii de autoritate ierarhice se
stabilesc doar atunci când autoritatea de vârf a administraţiei publice – Guvernul –
adoptă măsuri generale privind funcţionarea acestora (acte normative). Guvernul în
virtutea poziţiei şi rolului său, este chemat să arbitreze şi să soluţioneze abaterile ce se
produc în sistemul de relaţii între autorităţile administraţiei publice cu componenţă
generală (consiliile judeţene) şi ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale
administraţiei publice, în ideea respectării stricte a Constituţiei şi a celorlalte acte
normative, în scopul evitării centralismului excesiv şi al asigurării autonomiei
funcţionale a autorităţilor administraţiei publice locale.
 3. Relaţii între ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale
şi autorităţile locale sau teritoriale ale administraţiei publice:
a) Relaţii între ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice şi
autorităţile locale ale administraţiei publice cu competenţă generală (consilii locale) sunt
determinate de poziţia acestor autorităţi în sistemul general al administraţiei publice. Ele
sunt situate în subsisteme diferite, determinate de criterii fundamentale ale
competentelor. Pornind de la această observaţie, putem deduce că autorităţile
administraţiei publice locale cu competenţă generală (consiliile locale) nu sunt
subordonate ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale.
Deci nu suntem în posesia unor relaţii de cooperare în cea mai mare parte formalizate pentru
diverse acte normative. De asemenea, între unele ministere sau organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale cu competenţă generală se
nasc relaţii de control, determinate de delegarea pe care o au anumite ministere şi organe ale
administraţiei publice centrale de a controla o anumită activitate şi nu de subordonare ierarhică sau
funcţională. De exemplu, în toate ţările Ministerul Finanţelor, prin agenţii săi de control, are
competenţa de a controla în domeniul respectiv toate autorităţile administraţiei publice, indiferent de
subordonare, întrând cu aceasta în relaţii de control. E de remarcat, de asemenea, că Ministerele şi
celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, realizând conducerea de ramură
sau domeniu, emit acte juridice normative care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei
publice locale cu competenţă generală. Acest lucru nu determină însă stabilitatea unor relaţii de
autoritate între acestea.
b) Relaţii între ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale şi serviciile publice descentralizate ale acestora sunt relaţii de autoritate de
natură funcţională, determinate de structura şi specificul de activitate (funcţională). Deci,
serviciile publice descentralizate, ca autorităţi ale administraţiei publice de specialitate,
sunt subordonate vertical organelor centrale de resort, care au competenţa să le suspende
dispoziţiile ilegale şi să le dea indicaţii obligatorii, dar, în acelaşi timp funcţionează sub
directă conducere a Prefectului. Un alt tip de relaţii ce se nasc între ministere şi celelalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale descentralizate, ca autorităţi ale
administraţiei publice din teritoriu, sunt relaţiile de control determinate de delegare şi nu
pe structură sau specific de activitate.
Tema 3. STRATEGIA DE REFORMĂ A ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
CENTRALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

1 INTRODUCERE
Tranziţia la economia de piaţă, destrămarea fostului sistem administrativ şi alte fenomene care au
derulat o dat ă cu ob ţinerea independen ţei Republicii Moldova s înt procese care afecteaz ă diverse
domenii de activitate ale societ ăţii.
Funcţionarea statului de drept, edificarea societ ăţii civile, aplicarea mecanismelor de piaţă în
condiţiile unei crize structurale de amploare, care a însoţit consolidarea
independenţei, constituie doar unele din aspectele problemei abordate. În
condiţiile actuale, reevaluarea rolului autorit ăţilor administraţiei publice în raport
cu societatea şi reforma administra ţiei publice centrale reprezint ă elementul-cheie
ce ţine de democratizarea ţării şi sporirea aspiraţiilor de integrare europeană.
Prin urmare, realizarea reformei în cauz ă este o prioritate major ă pentru
Guvernul Republicii Moldova, prin care administra ţia publică centrală din ţară ar
corespunde standardelor europene, ar contribui la satisfacerea necesit ăţilor
societăţii, inclusiv la ridicarea nivelului de trai al cet ăţenilor, caracteriz îndu-se
prin transparen ţă, predictibilitate, responsabilitate şi eficien ţă. Rigorile timpului
impun efectuarea unei reforme profunde, bazate pe analiza minu ţioasă a situa ţiei
curente, a c ărei reu şită depinde nu numai de voin ţa politic ă a Guvernului, dar
necesită un efort multidimensional al întregii societăţi.
Strategia de reform ă a administra ţiei publice centrale ( în continuare – Strategia RAPC) are drept
scop identificarea m ăsurilor pentru asigurarea modernizării administra ţiei publice centrale în baza
reorganiz ării ministerelor, altor autorit ăţi administrative centrale, inclusiv organe şi institu ţii
administrative autonome (în continuare - AAPC), optimiz ării procesului decizional, îmbunătăţirii
managementului resurselor umane şi al finanţelor publice.
Reorganizarea administraţiei publice centrale are drept scop:
redefinirea funcţiilor şi structurii administraţiei publice centrale, abordîndu-le sistemic în baza
criteriilor complementarit ăţii reciproce şi eficienţei organizatorice;
racordarea structurii actuale a AAPC la obiectivele principalelor documente strategice ale statului.

Optimizarea procesului decizional prevede:

crearea pentru AAPC a unor condi ţii egale de elaborare a politicilor sectoriale şi de exercitare
eficace a atribuţiilor;
asigurarea sincroniz ării activit ăţii AAPC în formularea politicilor sectoriale, examinarea
minuţioasă a impactului deciziilor şi simplificarea procedurii de aprobare a acestora;
consolidarea şi extinderea cadrului participativ al societ ăţii în procesul decizional.
Perfecţionarea managementului resurselor umane:
conduce la asigurarea AAPC cu personal profesionist, bine motivat, responsabil şi cu funcţii
stabile;
oferă posibilit ăţi de dezvoltare profesional ă tuturor func ţionarilor publici, asigură selectarea şi
promovarea personalului în bază de merit.
Perfecţionarea managementului finanţelor publice are drept scop crearea unui sistem eficient şi
durabil de interac ţiune a procesului de elaborare a politicilor cu
procesul bugetar.
2 CADRUL CONCEPTUAL AL REFORMEI
2.1. SITUAŢIA ACTUALĂ ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ
În perioada anilor de independen ţă s-au întreprins o serie de acţiuni concrete de reorganizare a
mecanismelor administrative la nivel central, care au avut drept obiective optimizarea num ărului de
func ţionari publici, ameliorarea procesului de selectare a personalului etc., însă marea majoritate a
acestora au urmărit minimizarea cheltuielilor bugetare, iar motiva ţia principal ă consta în barierile
existente la achitarea salariilor şi pensiilor func ţionarilor publici.
Cercetările efectuate în ultimul timp au scos în evidenţă următoarele aspecte:
Din punct de vedere funcţional şi instituţional administraţia publică centrală nu s-a adaptat
suficient la rigorile impuse de economia de piaţă;
abordările strategice în administra ţia public ă central ă s-au redus, în special, la elaborarea Cadrului
de Cheltuieli pe Termen Mediu.
Deşi elaborarea politicilor sectoriale reprezint ă sarcina principal ă a AAPC, eficienţei
procesului decizional nu i s-a acordat aten ţia cuvenită.
Mecanismul de planificare a activit ăţii func ţionarilor publici, bazat pe programe pe termen lung,
care ar asigura continuitatea ac ţiunilor, necesită perfec ţionare, minimizînd, astfel, abordarea ad-hoc
a problemelor.
În contextul managementului resurselor umane, obiectivele de asigurare a unei administr ări
eficiente, de elaborare şi promovare a unor politici constructive nu se realizeaz ă pe deplin din cauza
principiilor şi metodelor de selectare, evaluare şi avansare a func ţionarilor publici neconforme
numitelor obiective. Posibilit ăţile actuale s înt insuficiente pentru utilizarea unor metode moderne
de management. Un impact negativ asupra eficienţei activităţii funcţionarilor publici îl are şi nivelul
scăzut al motivării acestora, în special nivelul insuficient al remuner ării muncii.
În contextul managementului finan ţelor publice exist ă o interacţiune insuficientă între
procesul de elaborare a politicilor şi procesul bugetar.
Generalizînd cele expuse, situa ţia actual ă în administra ţia publică centrală poate fi caracterizat ă
prin urm ătoarele: exist ă necesitatea de racordare a unor prevederi ale cadrului legal existent la
principiile acquis-ului comunitar şi de introducere a unui mecanism eficient de punere în aplicare a
legilor; fluctuaţia personalului cauzat ă de salariile mici în serviciul public; lipsa unui organ central
care ar elabora şi promova politica de personal în serviciul public; abordarea fragmentară a
procesului de instruire continu ă a funcţionarilor publici; calitatea şi eficienţa sc ăzute ale serviciilor
publice; dialogarea insuficient ă cu societatea civilă.
2.2. NECESITATEA EFECTUĂRII REFORMEI ADMINISTRA ŢIEI PUBLICE
CENTRALE
Necesitatea efectu ării reformei administra ţiei publice centrale poate fi exprimată multidimensional:
prin aspecte (i) economice, (ii) sociologice, (iii) tehnologice şi (iv) institu ţionale, care, la rîndul lor,
se află într-o dinamică şi interacţiune permanentă.
(i) Din punctul de vedere al aspectelor economice, dezvoltarea sectorului privat şi necesitatea
intensificării parteneriatului dintre sectorul privat şi cel public impune noi exigen ţe privind
abordarea sistemic ă a proceselor economice şi competen ţe mai largi de planificare strategic ă,
flexibilitatea, continuitatea şi promptitudinea în adoptarea deciziilor de către AAPC.
(ii) Evoluţia socială din ultima perioadă se caracterizeaz ă prin tendin ţe de participare mai larg ă a
societ ăţii civice la procesul decizional, ceea ce impune cerinţe noi faţă de sistemul administrativ
privind orientarea socială şi transparenţa deciziilor, predictibilitatea legislativ ă, diversificarea
modalit ăţilor de participare, presupunînd extinderea în continuare a libert ăţilor democratice şi
garantarea necondiţionată a drepturilor omului.
(iii) Din punctul de vedere al avans ării tehnologiilor informa ţionale, în faţa AAPC sînt trasate noi
obiective în domeniul optimiz ării schimbului informaţional, utiliz ării tehnologiilor în scopul garant
ării accesului universal la resursele şi serviciile informa ţionale, eficientiz ării proceselor de
elaborare, aprobare şi implementare a deciziilor adoptate.
(iv) Dezvoltarea rapid ă a proceselor de globalizare şi dinamica evoluţiei economice, sociale şi
politice a ţării impune noi condi ţii de armonizare instituţională şi func ţională, iar aspira ţiile de
integrare european ă a Republicii Moldova sporesc importan ţa perfecţionării configura ţiei
structurale a institu ţiilor administrative pentru asigurarea unui dialog constructiv pe plan interna
ţional.
Prin urmare, necesitatea reformei este dictat ă at оt de la factorii interni (calitatea insuficientă a
managementului în serviciul public, problemele sociale şi economice), cît şi de cei externi
(globalizare, dezvoltarea rapidă a tehnologiilor informaţionale, integrarea europeană).
2.3. P RINCIPIILE REFORMEI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
2.3.1. Tendinţele de reformare a administraţiei publice
Reforma administra ţiei publice este dictată nu numai de dezvoltarea istorică a ţării, dar şi de tendin
ţele curente europene şi interna ţionale de dezvoltare a societăţii. Aceste tendin ţe constituie
elemente de baz ă ale globaliz ării şi regionalizării.
În cadrul reformelor administra ţiei publice în derulare exist ă tendinţe evidente, pe care nu le va
ocoli nici Republica Moldova. Ele se refer ă la următoarele procese:
O nou ă concepere a poziţiei sectorului public în societate şi căutarea nivelului optim de
reglementare a acestuia din punctul de vedere al intereselor publice.
Perceperea administraţiei publice drept serviciu pentru populaţie.
Desconcentrarea administrativă şi descentralizarea serviciilor publice.
Descentralizarea fiscal ă, garant înd nivelul minim standard al serviciilor
publice. Există tendinţa previziunilor financiare pe perioade medie şi de lungă durată.
Intensificarea dialogului între AAPC şi sectorul privat, acordarea mai rapidă a serviciilor şi
abordarea adecvat ă a problemelor administrative, introducerea unor mecanisme noi, mai eficiente,
de aplicare a legilor, instituirea responsabilit ăţii pentru activitatea ineficient ă a institu ţiilor
administraţiei publice centrale.
Aplicarea metodelor noi în managementul administra ţiei publice centrale. Aceasta se refer ă, în
primul r înd, la procesul de adoptare a deciziilor, la metodele manageriale şi căile de motivare a func
ţionarilor.
Metodele aplicate în sectorul privat s înt tot mai des utilizate şi în sectorul public, de exemplu,
studierea necesit ăţilor în garantarea serviciilor publice.
Instituirea noilor forme şi metode de control administrativ, precum şi de control al activit ăţii
autorit ăţilor administra ţiei publice de către societatea civilă.
Implementarea pe larg a tehnologiilor informa ţionale în AAPC, fiind unul dintre cele mai
importante instrumente în sporirea eficien ţei serviciilor publice.
Susţinerea ridic ării nivelului de calificare a funcţionarilor publici prin aplicarea criteriilor
precise de selectare şi evaluare, prin evaluarea permanentă a motiva ţiei acestora în vederea asigur
ării stabilit ăţii funcţiilor de ţinute şi prin reducerea impactului politic asupra activit ăţii
funcţionarilor publici.

2.3.2. Principiile reformei administraţiei publice

Principiile şi practicile constructive de guvernare din statele-membre ale Uniunii Europene (UE) şi
Consiliului Europei (CE), apar ţinînd sistemului continental al administra ţiei publice, s înt:
încrederea, accesul la informa ţie, transparenţa, responsabilitatea, performan ţa, respectarea constr
îngerilor bugetare şi continuitatea.
Din SCERS şi Programul de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009
„Modernizarea ţării – bunăstarea poporului” pot fi deduse următoarele principii
fundamentale ale reformei administraţiei publice:
abordarea unică a elementelor reformei funcţionale, structurale şi organizatorice a administraţiei
publice;
armonizarea standardelor administrării publice cu cele ale UE;
definirea clară a rolului şi funcţiilor de bază ale autorităţilor administraţiei publice, reducerea
num ărului acestora şi a atribuţiilor ce ţin de reglementarea activităţilor antreprenoriale;
excluderea paralelismului şi a dublării funcţiilor în activitatea autorit ăţilor
administraţiei publice, în scopul utiliz ării mai eficiente a resurselor financiare şi prestării unor
servicii publice de calitate;
utilizarea raţională a resurselor financiare şi îmbunătăţirea managementului acestora, prin
orientare spre domeniile prioritare;
delegarea rezonabil ă autorit ăţilor administraţiei publice locale şi sectorului privat a
împuternicirilor şi obligaţiilor legate de activitatea de asigurare cu bunuri şi servicii;
raţionalizarea sistemelor de rapoarte şi management pentru evitarea dispersării responsabilităţilor
manageriale;
angajarea cadrelor în organele puterii executive pe bază de concurs;
stabilirea unui sistem de salarizare capabil să asigure consolidarea potenţialului şi ridicarea
profesionalismului personalului, prin stabilirea unui prag anticorupţional al salarizării funcţionarilor;
separarea funcţiilor de elaborare şi promovare a politicii de funcţiile de control şi prestare a
serviciilor, acordării unei atenţii mai mari activit ăţii de bază şi neadmiterii conflictului de interese;
delimitarea funcţiilor politice de cele administrative în AAPC.

2.4. INTERDEPENDENŢA DINTRE REFORMA ADMINISTRA ŢIEI PUBLICE

CENTRALE ŞI ALTE REFORME ŞI PLANURI RELEVANTE
Strategia RAPC are drept scop propunerea procedeelor şi mecanismelor de creare a unei administra
ţii publice eficiente, efective şi capabile să elaboreze şi să implementeze politicile sectoriale ce
corespund obiectivelor statului (cre ştere
economică durabil ă şi echilibrat ă, iradiere a s ărăciei, sporire a investi ţiilor,
combatere a corup ţiei, integrare european ă), s ă presteze servicii de calitate
cetăţenilor. Reformă în cauză interacţionează cu un şir de alte reforme desf ăşurate
în Moldova. În practic ă, aceasta înseamnă c ă implementarea reformei respective
va contribui la realizarea obiectivelor stipulate în documentele strategice de baz ă
ale Republicii Moldova: SCERS, Planul de ac ţiuni Republica Moldova – Uniunea
Europeană, Programul Na ţional “Satul Moldovenesc”, Obiectivele de Dezvoltare
ale Mileniului etc.
Una din reformele cu care interac ţionează reforma administra ţiei publice centrale este
reforma reglementării de stat, orientată spre înlăturarea barierelor
administrative artificiale din calea antreprenorilor şi investitorilor, precum sînt:
simplificarea procedurilor de înregistrare a afacerilor şi a celor de obţinere a
diferitelor autoriza ţii; reducerea num ărului tuturor formelor de control din
partea statului;
stabilirea tarifelor pentru servicii la nivelul cheltuielilor suportate în
procesul de acordare a acestora etc.
În cadrul analizei func ţionale a ministerelor şi altor autorităţi administrative
centrale, în calitate de precondi ţie iminent ă a reformei administra ţiei publice
centrale, au fost utilizate rezultatele şi constat ările aplicabile ale reformei
regulatorii, unul din obiectivele c ăreia const ă în revizuirea func ţiilor de
reglementare şi a sistemului de control de stat al activităţii de întreprinzător.
Situa ţia la moment se caracterizeaz ă prin faptul că reforma reglementării de
stat a activit ăţii antreprenoriale, bazat ă pe revizuirea cadrului normativ, nu s-a
încheiat. Scopul reformei de a reduce de 2-4 ori indicii sumari ai cheltuielilor
financiare şi de timp pentru efectuarea procedurilor regulatorii încă urmeaz ă a fi
atins o dat ă cu revizuirea legisla ţiei, realizarea reformei administra ţiei publice
centrale şi atingerea obiectivelor de baz ă ale acesteia. În leg ătură cu aceasta,
rezultatele analizei func ţionale, efectuate în cadrul reformei administra ţiei publice
centrale, pot fi utilizate drept baz ă pentru optimizarea în continuare a func ţiei de
reglemеntare de stat a activit ăţii de întreprinzător, iar unele recomand ări ale
reformei regulatorii pot contribui la optimizarea structurii func ţionale a AAPC.
O altă reform ă str îns legată de reforma administra ţiei publice centrale este
continuarea prognoz ării economico-bugetare în temeiul Cadrului de Cheltuieli
pe Termen Mediu . Acest mecanism este unul fundamental, axat pe asigurarea
unui management responsabil din punct de vedere bugetar, av înd drept scop
sporirea transparen ţei şi eficien ţei cheltuielilor publice, precum şi elaborarea
programelor sectoriale şi consolidarea func ţiei de control bugetar. Aceste sarcini
au o interdependen ţă direct ă cu unul din obiectivele Strategiei RAPC - crearea
unui sistem eficient şi durabil de interac ţiune a procesului de elaborare a
politicilor sectoriale cu procesul bugetar.
Totodată, obiectivele Strategiei RAPC corespund aspira ţiilor Republicii
Moldova de integrare europeană. Procesul de integrare european ă va fi proiritar
pentru optimizarea institu ţională şi func ţională a structurii administrative
(centrale) şi pentru dezvoltarea capacit ăţii administra ţiei publice (centrale) pe
următorii 7 -10 ani. Republica Moldova va trebui s ă creeze structuri capabile s ă
armonizeze legislaţia naţională cu acquis-ul comunitar – ceea ce, de asemenea, va
avea impact asupra func ţiilor şi structurii AAPC. În contextul celor expuse se
impune asigurarea coordon ării activit ăţilor de reformare a AAPC cu procesul de
integrare european ă. În special, prezenta Strategie are drept scop sporirea
capacităţilor administrative ale sistemului existent pentru impulsionarea
activităţilor de integrare în UE.

3 SCOPUL, OBIECTIVELE ŞI SUBIECTELE REFORMEI

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
Scopul reformei const ă în instituirea unui sistem modern şi eficient al
administraţiei publice centrale, în conformitate cu principiile de bun ă guvernare
din ţările-membre ale UE şi CE. Aceasta presupune atingerea cu cheltuieli optime
a unor asemenea performan ţe în administraţia publică centrală, care ar permite s ă
se ţină cont de interesele şi drepturile cet ăţenilor. Administra ţia public ă central ă
trebuie s ă fie inovativ ă, flexibil ă şi eficient ă, opera ţiunile din cadrul ei s ă fie
publice şi transparente, iar mecanismul de responsabilitate s ă permit ă ob ţinerea
imaginii pozitive a acesteia.
Întru atingerea scopului men ţionat şi lu înd în considerare rezultatele
analizei func ţionale a administra ţiei publice centrale, reforma prevede realizarea
următoarelor obiective:
extinderea capacit ăţii institu ţionale şi func ţionale a administra ţiei publice
centrale;
consolidarea şi perfec ţionarea cadrului legal în domeniul administra ţiei
publice;
optimizarea procesului decizional prin reconfigurarea fluxului
informaţional, sincronizarea interac ţiunii AAPC, îmbunătăţirea calit ăţii
deciziilor adoptate, estimarea impactului acestora;
îmbunătăţirea managementului resurselor umane în sectorul public, crearea
unui corp profesionist, compact şi motivat de funcţionari publici;
10
asigurarea interacţiunii între procesul de elaborare a politicilor sectoriale şi
procesul bugetar.
Subiectele vizate de reforma administra ţiei publice centrale s înt
ministerele, alte autorit ăţi administrative centrale, inclusiv organe şi institu ţii
administrative autonome, precum şi serviciile publice desconcentrate ale acestora.
4 COMPONENTELE REFORMEI ADMINISTRA ŢIEI PUBLICE
CENTRALE
4.1. REORGANIZAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
Situaţia actuală
Analiza funcţională (etapa întоi) a celor 28 de organe centrale de specialitate
ale administra ţiei publice a demonstrat c ă acestea se ocup ă de elaborarea
politicilor sectoriale, de promovarea şi coordonarea acestora, precum şi de
prestarea unor servicii în domeniul vizat.
Sînt frecvente cazurile c înd AAPC efectueaz ă inspecţii şi controale, în timp
ce institu ţiile sau uneori întreprinderile de stat (de sub autoritatea ministerelor)
participă la elaborarea politicilor în anumite domenii.
Drept rezultat al reorganiz ării unor ministere, anumite func ţii au fost
transmise altor AAPC f ără careva schimb ări ale proceselor şi sistemului din
interior.
Funcţionarii publici s înt sustra şi de la îndeplinirea func ţiilor de baz ă prin
perfectarea răspunsurilor la un num ăr enorm de peti ţii, care deseori nu corespund
domeniilor de competenţă ale AAPC în care aceştia activează.
AAPC sînt antrenate în activitatea de coordonare a activit ăţii întreprinderilor
de stat, aflate sub autoritatea lor, ceea ce conduce la sustragerea acestora de la
atare funcţii de bază cum sînt elaborarea politicilor, coordonarea implement ării lor
şi planificarea strategică în domeniu.
Probleme identificate
Analiza sistemului existent al administra ţiei publice centrale demonstreaz ă
existenţa unor deficienţe ce reduc funcţionalitatea acestuia:
atribuirea unor func ţii administra ţiei publice centrale a avut, într-o
anumită măsură, un caracter arbitrar;
în cadrul AAPC unele funcţii se dublează;
funcţiile exercitate s înt deseori improprii organului central de specialitate.
Preocupările AAPC într-o mare m ăsură nu s înt axate pe elaborarea
politicilor, ci pe executarea chestiunilor ad-hoc;
AAPC sînt responsabile at оt de elaborarea politicilor în domeniu, c оt şi de
realizarea acestora, ceea ce, deseori, provoacă conflicte de interese;
în structura actual ă a Executivului central nu exist ă un organ, o
subdiviziune care s-ar ocupa de administra ţia public ă, de elaborarea şi
promovarea politicii de cadre în serviciul public;
11
lipsa coordon ării activit ăţilor între serviciile publice desconcentrate din
unităţile administrativ-teritoriale (sistem dezintegrat);
cadrul legal existent în domeniu este imperfect. Nu exist ă o definire clar ă
a tipurilor de autorităţi ale administraţiei publice centrale, a modului lor de
formare, a responsabilit ăţilor respective şi a raporturilor juridice dintre
acestea.
Obiective
Optimizarea instituţională şi funcţională a Executivului central.
Delimitarea funcţiilor de elaborare a politicilor de cele de implementare a
acestora, inclusiv prin transmiterea func ţiilor executorii structurilor
subordonate ministerelor.
Focusarea organelor centrale de specialitate ale administra ţiei publice
asupra elaborării şi coordonării strategice a politicilor sectoriale.
Acţiuni prioritare
Obiectivele men ţionate vor fi realizate prin implementarea mai multor
acţiuni, inclusiv:
atribuirea clar ă a responsabilit ăţilor şi competen ţelor, evit înd
ambiguitatea, dublarea şi suprapunerea acestora;
efectuarea etapei a II-a a analizei func ţionale a autorit ăţilor
administraţiei publice la nivel central (pe orizontal ă), precum şi a
serviciilor publice desconcentrate (pe verticală);
instituirea unei funcţii publice care ar asigura funcţionarea mecanismului
de delimitare a func ţiilor politice de func ţiile administrative o dat ă cu
modificarea cadrului legislativ în domeniul administraţiei publice;
delegarea (transmiterea) func ţiilor improprii AAPC altor entit ăţi
juridice;
desemnarea în cadrul Aparatului Guvernului a unit ăţii de analiz ă şi
coordonare a politicilor sectoriale, iar în ministere şi alte organe
administrative centrale - a unităţii de analiză şi planificare strategică;
elaborarea propunerilor de creare a unit ăţii cu atribuţii în serviciul public
la nivel central;
elaborarea propunerilor de creare a institu ţiei de reprezentant al
Guvernului în teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale.
4.2. CADRUL LEGAL ÎN DOMENIUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
Situaţia actuală
Din structura Executivului central al Moldovei fac parte 28 ministere şi alte
organe administrative centrale, func ţiile lor fiind determinate prin legi şi alte acte
normative. De exemplu, organizarea şi competenţele Guvernului sînt stipulate în
Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, Legea nr.64-XII din 31 mai
1990 cu privire la Guvern, regulamentele ministerelor şi alte acte normative.
Reglementările privind elaborarea şi adoptarea actelor normative s înt
stipulate în Constitu ţie, Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern,
Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative şi Legea
nr.317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor
autorităţi ale administra ţiei publice centrale şi locale, Hot ărоrea Guvernului
nr.1104 din 28 noiembrie 1997 „Cu privire la modul de efectuare a expertizei
juridice şi înregistrării de stat a actelor normative departamentale”. Pe l îngă
acestea, Guvernul adoptă hotărоri, ordonanţe şi dispoziţii întru executarea legilor şi
organizarea activit ăţii sale, inclusiv a celor care reglementeaz ă mecanismul
aplicării actelor normative. La rîndul lor, AAPC emit, în limitele competenţei, acte
normative care urmeaz ă a fi în concordan ţă cu legile şi actele normative ale
Guvernului.
Ca piloni de baz ă privind reglementarea juridic ă a serviciului public pot fi
menţionate următoarele acte normative: Legea serviciului public nr.443-XIII din 4
mai 1995, Legea nr.1263-XIII din 17 iulie 1997 despre Regulamentul de conferire
a gradelor de calificare func ţionarilor publici, Legea salariz ării nr.1305-XII din 25
februarie 1993, Hot ărоrea Guvernului nr.151 din 23 februarie 2001 „Despre
aprobarea Clasificatorului unic al func ţiilor publice”, Hotărоrea Guvernului nr.192
din 1 martie 2004 „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la ocuparea prin
concurs a func ţiilor publice vacante”, Hotărоrea Guvernului nr.522 din 20 mai
2004 „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la atestarea funcţionarilor
publici”, Hotărоrea Guvernului nr.845 din 26 iulie 2004 „Cu privire la
perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici” etc.
Managementul finanţelor publice este reglementat prin Constitu ţie şi Legea
nr.847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, Legea
nr.397-XV din 16 octombrie 2003 cu privire la finan ţele publice locale, Legea
nr.489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigur ări sociale, Legea
nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 privind m ărimea, modul şi termenele de
achitare a primelor de asigurare obligatorie de asisten ţă medical ă, Hot ărоrea
Guvernului nr.1631 din 31 decembrie 2003 „Despre elaborarea Cadrului de
Cheltuieli pe Termen Mediu şi a proiectului de buget pe anul respectiv”. Guvernul
a reglementat elaborarea bazei strategice pentru procesul de planificare a
bugetului, ce are drept scop corelarea aloc ării finanţelor publice cu programele şi
politicile trasate în cadrul SCERS.

Probleme identificate
În urma evaluării iniţiale a cadrului juridic existent prin prisma standardelor
şi principiilor Spaţiului Administrativ European (SAE), se constat ă o conformitate
parţială a cadrului juridic al administra ţiei publice centrale cu acestea. Se impune
definirea mecanismelor de implementare a valorilor şi principiilor SAE în
instituţii şi proceduri administrative.
Pentru a respecta în totalitate principiul securităţii juridice, este necesar un
cadru juridic unificat pentru organizarea activit ăţii administraţiei publice centrale,
care s ă evite schimb ările arbitrare în administra ţia public ă ghidate de
consideraţiuni politice.
În ceea ce prive şte dezvoltarea resurselor umane pentru serviciul public, nu
s-a reuşit încă să se transforme conform Legii serviciului public nr.443-XIII din 4
mai 1995, aparatul administrativ într-un serviciu public profesionist, de carieră,
imparţial din punct de vedere politic, axat pe performan ţă şi dedicat prest ării
serviciilor cetăţenilor.
Principiul responsabilităţii necesită, printre altele, şi un sistem de
performanţă în serviciul public. Acesta este un concept nou at оt cu referin ţă la
Legea cu privire la serviciul public, c оt şi la actele normative relevante (de
exemplu, Regulamentul cu privire la atestarea func ţionarilor publici). În acela şi
context al responsabilit ăţii administra ţiei publice, cet ăţenii au dreptul at оt la
remedii judiciare (Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie
2000), cоt şi la extrajudiciare.
Obiective
Studierea cadrului juridic în domeniul administra ţiei publice impune
elaborarea/ajustarea cadrului normativ:
pentru crearea mecanismului de realizare a reformei administra ţiei publice
centrale şi atingerea rezultatelor scontate ( ţinînd cont de cele mai bune
practici ale UE, inclusiv cerinţele de aderare la UE);
susţinerea implement ării componentelor Strategiei cu privire la
reorganizare, procesul decizional, managementul resurselor umane şi al
finanţelor publice;
introducerea obligativit ăţii armoniz ării legisla ţiei na ţionale cu acquis-ul
comunitar.
Acţiuni prioritare
Elaborarea proiectului legii privind administraţia publică centrală.
Elaborarea proiectului legii cu privire la serviciul public şi statutul funcţionarului public.
Elaborarea codului etic al funcţionarilor publici.
Modificarea şi completarea Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern.
Modificarea regulamentelor de funcţionare a organelor centrale de specialitate ale administraţiei
publice.
Perfecţionarea Legii nr.780-XV din 27 decembrie 2001 cu privire la actele legislative şi Legii
nr.317-XV din 18 iulie 2003 cu privire la actele
normative ale Guvernului şi ale altor autorit ăţi ale administra ţiei publice
centrale şi locale.

4.3. PROCESUL DECIZIONAL

Situaţia actuală
Articolul 102 din Constitu ţia Republicii Moldova învesteşte Guvernul cu
dreptul de a adopta hot ărоri (prin organizarea execut ării legilor), ordonan ţe şi
dispoziţii.
Şedinţele Guvernului s înt publice, fiind prezidate de Prim-ministru sau de
unul din viceprim-mini ştri. La decizia Prim-ministrului, şedinţele Guvernului pot
fi închise. La şedinţă participă membrii Guvernului, al ţi conducători ai organelor
administrative centrale, reprezentan ţi ai Parlamentului şi Pre şedintelui ţării.
Membrii Guvernului pot înainta propuneri cu privire la examinarea chestiunilor ce
ţin de competen ţa lor, pot ini ţia elaborarea unor hot ărоri şi ordonan ţe ale
Guvernului. După şedinţă, Aparatul Guvernului finalizeaz ă proiectele de hot ărоri,
prezentîndu-le, în decursul urm ătoarelor trei zile lucr ătoare, Prim-ministrului spre
semnare, dacă nu este prev ăzut altfel. Hot ărоrile de Guvern s înt contrasemnate de
miniştrii care au obliga ţia punerii acestora în aplicare. Hot ărоrile, ordonan ţele şi
dispoziţiile Guvernului se public ă în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în
termen de 10 zile de la data adoptării sau emiterii.
Hotărоrea Guvernului nr.34 din 17 ianuarie 2001 “Despre aprobarea
Regulamentului Guvernului Republicii Moldova” stipuleaz ă c ă Guvernul оşi
planifică în mod strategic activitatea pentru întreaga perioadă de guvernare şi cea
curentă, în conformitate cu programul s ău de activitate. Problemele men ţionate
sînt preg ătite de c ătre Aparatul Guvernului în baza propunerilor prezentate de
către AAPC şi autorităţile administraţiei publice locale, comisiile guvernamentale,
ONG-uri etc. Aparatul Guvernului monitorizeaz ă implementarea planurilor şi
programelor de activitate a Guvernului.
Probleme identificate
Insuficienţa personalului calificat în ministere la capitolul analiza
politicilor, planificarea strategic ă şi preg ătirea propunerilor pentru a fi
înaintate Guvernului spre examinare.
Deşi există procedura formal ă de pregătire a propunerilor spre a fi înaintate
Guvernului şi un format standard, acestea deseori nu s înt respectate de către
funcţionarii AAPC.
Executorii acord ă o aten ţie mai mare respect ării termenelor - limit ă dec оt
calităţii, analizei şi scopului final al actului elaborat.
În procesul de preg ătire a unor propuneri strategice gradul de consultare cu
societatea civilă este redus, iar implementarea cu succes a politicilor nu este
analizată de c ătre societatea civil ă. Practica de publicare a proiectelor
propunerilor de politici sectoriale spre analiza publicului este incipient ă.
Coordonarea dintre ministere în elaborarea actelor normative este sub nivel, fiind cauzat ă at оt de
problemele ce ţin de capacitate, c оt şi insuficien ţa de timp a personalului, care deseori este supra
încărcat cu activit ăţi neplanificate (ad-hoc).
Implicaţiile financiare aferente politicilor deseori nu s înt calculate (sau s înt
calculate inadecvat), în particular, procesul de elaborare a politicilor şi cel
bugetar nu sînt bine corelate.
Sistemul de raportare este imperfect. Perioadele de raportare au termene restrînse, metodele de
evaluare nu s înt standardizate, iar cerin ţele de raportare necesită mult timp.
Procesul, în ansamblu, se axeaz ă prea mult pe scopurile pe termen scurt şi prea puţin pe realizarea
obiectivelor pe termen lung.
Utilizarea tehnologiilor informa ţionale în scopul eficientiz ării guvern ării este în stare incipient ă:
lipsesc reglement ările de rigoare, iar baza tehnicomaterială existentă şi cadrele calificate sînt
insuficiente.
Obiective
Sporirea capacităţii de elaborare a documentelor de politici sectoriale, de analiză şi monitorizare a
implementării acestora în AAPC.
Eficientizarea sistemului de planificare şi raportare.
Îmbunătăţirea calităţii documentelor adoptate.
Introducerea, suplimentar la procesul de coordonare a proiectelor, a
mecanismului de consultanţă între AAPC.
Introducerea şi utilizarea tehnologiilor informa ţionale şi
comunicaţionale.
Acţiuni prioritare
Analiza adiţională şi perfecţionarea procesului actual de elaborare, aprobare, monitorizare şi
evaluare a actelor de politici, inclusiv prin aplicarea metodelor guvernării electronice.
Reglementarea prin metode noi a activit ăţii de secretariat în organele
AAPC.
Simplificarea sistemului curent de raportare, inclusiv prin stabilirea unor perioade rezonabile de
raportare.
Eficientizarea evaluării eventualului impact al proiectelor de acte normative şi altor documente.
Perfecţionarea procesului de comunicare şi coordonare intra- şi interministerial.
Achiziţionarea şi instalarea echipamentului şi implementarea programelor necesare, precum şi
instruirea personalului în utilizarea echipamentului şi sistemelor informaţionale.

4.4. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Situaţia actuală
Deşi prin Legea serviciului public nr.443-XIII din 4 mai 1995 se prevede o entitate public ă
responsabil ă de realizarea politicii de cadre în serviciul public, actualmente acest organ nu există pe
lîngă Guvern.
În cadrul AAPC serviciile resurse umane, de regul ă, nu s înt autonome;
specialiştii responsabili de lucrul cu personalul îndeplinesc, de regul ă, doar lucrul
tehnic. Ca rezultat, func ţiile ce ţin de serviciile resurse umane se îndeplinesc parţial, ceea ce nu
contribuie la dezvoltarea poten ţialului colectivului de munc ă şi au un impact negativ asupra
performanţelor organizaţiei.
Legea serviciului public (alin. (8) art. 14) prevede concret numai 4 categorii de func ţionari publici
(consilieri, ajutori, func ţionari ai serviciului de pres ă, secretari), a c ăror activitate poate înceta în
cazul desemn ării în funcţie a unor noi conducători. În practic ă, însă, aceast ă situa ţie deseori se
soldeaz ă cu schimb ări imediate în structurile organizaţionale şi de personal.
În legisla ţia în vigoare s înt prev ăzute 4 modalit ăţi de ocupare a func ţiilor publice: angajare,
numire, alegere, concurs. Practica a demonstrat c ă concursul şi
publicitatea sînt aplicate destul de rar. Conform analizei datelor prezentate de 58
autorităţi publice centrale, pe parcursul anului 2004 au fost încadrate 1722
persoane, dintre care numai 275 (16%) – pe bază de concurs.
Pe parcursul ultimilor ani procedura de atestare a func ţionarilor a fost organizată, în majoritatea
cazurilor, doar pentru a conferi grade de calificare şi, prin urmare, nu a fost aplicat ă periodic fiec
ărui func ţionar public, pentru a-l avansa dintr-un rang în altul.
Perfecţionarea func ţionarilor publici se efectueaz ă în cadrul Academiei de Administrare Public ă
pe l îngă Pre şedintele Republicii Moldova, de c ătre
autorităţile publice, diferite centre de instruire (inclusiv de pe l îngă autorit ăţile
administraţiei publice), instituţii de învăţămînt de stat şi private, şcoli de business,
organizaţii neguvernamentale, programe de asisten ţă tehnic ă a organismelor
internaţionale. Cu toate acestea, situa ţia şi calitatea în domeniul perfec ţionării
profesionale continue este nesatisf ăcătoare. Astfel, în anul 2004 au fost încadraţi
în activit ăţi de instruire doar 20,1% din func ţionarii publici din 58 autorit ăţi
publice centrale.
Conform legisla ţiei în vigoare, posibilit ăţile func ţionarilor publici de
avansare în grad de calificare se limiteaz ă la 3 ranguri a c оte 3 clase fiecare, dintre
care rangul I se acord ă numai func ţionarilor de conducere de nivel superior
(conform situaţiei de la 1.07.2005 – 67 persoane din autorit ăţile publice centrale).
Sistemul motiva ţional al func ţionarilor publici este imperfect. Nivelul şi
modul de calculare a salariului nu s înt stimulatorii şi doar 11% din func ţionari
consideră că salariul constituie venitul de bază.

Probleme identificate
Analiza factorilor care afecteaz ă procesul de democratizare şi consolidare a
serviciului public din Republica Moldova eviden ţiază urm ătoarele problemele
existente în sistemul de gestionare a resurselor umane:
Activitatea unuia dintre cei mai importan ţi factori ai procesului de introducere
în autorităţile administraţiei publice a unor proceduri mai moderne de lucru cu
personalul - serviciul resurse umane - nu este organizată la nivelul cuvenit.
Starea de instabilitate în func ţie a func ţionarilor publici, cînd personalul din
AAPC se află într-o permanentă stare stresantă, de incertitudine, în aşteptarea
unei eventuale concedieri, fapt care conduce la apari ţia neîncrederii oamenilor
în ziua de mîine, la demotivarea lor, la sc ăderea productivit ăţii şi calit ăţii
lucrului efectuat.
Sistemul existent de recrutare şi selectare nu asigur ă pe deplin realizarea
dreptului cet ăţenilor la ocuparea func ţiilor publice, a dreptului func ţionarilor
publici la promovare, respectarea principiului oportunit ăţilor egale pentru
femei şi b ărbaţi la numirea persoanelor în posturile de conducere; nu poate
asigura autorităţile publice cu oameni competenţi.
Evaluarea activit ăţii func ţionarilor publici, practicat ă în prezent prin metoda
atestării o dat ă în trei ani, nu contribuie la depistarea la timp şi obiectiv ă a
punctelor forte şi slabe ale activit ăţii func ţionarilor publici, nu permite
efectuarea unor interven ţii la moment şi, ca rezultat, nu favorizeaz ă
ameliorarea activităţii serviciului public în totalitate.
Perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici din AAPC are un caracter
ocazional, în cele mai multe cazuri programele de instruire nu con ţin
obiective corespunz ătoare necesit ăţilor reale de instruire. Finan ţarea
procesului de dezvoltare profesională a funcţionarilor public este insuficientă.
Posibilităţile func ţionarilor publici de a face carier ă s înt reduse: nu exist ă
corelare între nivelul preg ătirii profesionale, rezultatele activit ăţii
funcţionarilor şi gradul de calificare, ceea ce conduce la reducerea interesului
faţă de muncă, la scăderea creativităţii, la imposibilitatea de a avansa, la lipsa
motivaţiei func ţionarilor publici pentru ob ţinerea unor performan ţe de
serviciu.
În prezent, serviciul public din Republica Moldova nu dispune de un sistem
informaţional de gestionare a resurselor umane, utilizarea c ăruia ar putea s ă
ofere informa ţii operative şi de bun ă calitate pentru decizii manageriale adecvate referitoare la
personal, cum ar fi: reparti ţia conform statelor de personal, evaluarea în bază de merit, promovarea
în funcţie etc.
Sistemul de salarizare existent pentru funcţionarii publici este, în cea mai mare
parte, lipsit de flexibilitate, stabilind condi ţii şi restric ţii dure condi ţionate de
funcţia de ţinută; este lipsit de transparen ţă, iar multitudinea de sporuri, adaosuri, suplimente
diminueaz ă semnificativ esen ţa stimulatorie a acestor plăţi; nu favorizeaz ă atragerea în serviciu a
cadrelor tinere, cu o preg ătire modernă; nu ţine cont de performan ţele profesionale individuale;
diferen ţierea salariului între funcţii cu responsabilităţi diferite este neesenţială.
Obiective
Pentru crearea unui corp de func ţionari publici profesionist, responsabil, imparţial, onest, stabil şi
eficient, accesibil pentru cet ăţeni, se impune realizarea următoarelor obiective:
optimizarea managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici;
îmbunătăţirea procedurilor existente privind managementul resurselor umane;
formarea unui corp de funcţionari publici profesionişti;
perfecţionarea sistemului de motivare (financiar ă şi nonfinanciar ă) a funcţionarilor publici.
Acţiuni prioritare
Întru realizarea obiectivelor men ţionate, urmează a fi întreprinse un şir de acţiuni, inclusiv:
Instituirea şi abilitarea unei unit ăţi cu atribu ţii în serviciul public la nivel central cu următoarele
responsabilităţi:
elaborarea şi promovarea politicilor şi strategiilor în domeniul managementului resurselor
umane;
elaborarea regulamentelor, îndrumarelor privind practicile de personal;
acordarea de consultan ţă/asistenţă ministerelor în implementarea noilor proceduri de personal;
administrarea sistemului informa ţional computerizat în domeniul resurselor mane din serviciul
public.
Majorarea capacit ăţii ministerelor, a serviciilor resurse umane de a implementa proceduri
moderne de lucru cu personalul.
Desemnarea în organele centrale de specialitate ale administra ţiei publice a persoanelor în func ţii
publice, în baz ă de merit, care ar asigura func ţionarea
mecanismului de delimitare a func ţiilor politice de func ţiile administrative, ar fi responsabile de
managementul general din ministere, inclusiv de cel al resurselor umane.
Crearea şi administrarea sistemului informa ţional privind managementul personalului din
serviciul public, inclusiv a Registrului resurselor umane din
administraţia public ă, care va contribui la îmbunătăţirea calit ăţii deciziilor
privind personalul etc.
Elaborarea îndrumarelor practice privind procedurile de recrutare şi
selectare, promovare în baz ă de merit; privind evaluarea activit ăţii
funcţionarilor publici.
Elaborarea metodologiei ce ţine de carier ă, de conferire a gradelor de
calificare.
Elaborarea şi implementarea programelor de instruire (conforme
necesităţilor de instruire) a diferitelor categorii de conduc ători şi funcţionari
publici.
Elaborarea de c ătre diferi ţi prestatori servicii de instruire în domeniu a
mecanismului de coordonare a procesului de instruire a personalului din
serviciul public.
Extinderea capacit ăţii Academiei de Administrare Public ă pe l îngă
Preşedintele Republicii Moldova de realizare a activit ăţilor de instruire,
cercetare şi consultanţă.
Elaborarea unui ghid privind stimularea nonfinanciar ă (oportunit ăţi de
instruire, promovare, dezvoltarea carierei etc.) a funcţionarilor publici.
Perfecţionarea sistemului de motivare, inclusiv a celui de salarizare a
funcţionarilor publici.

4.5. MANAGEMENTUL FINANŢELOR PUBLICE

În vederea îndeplinirii condiţiilor stabilite pentru cre şterea economic ă
durabilă continu ă, Guvernul, printre alte obiective, urm ăreşte şi îmbunătăţirea
calităţii a gestionării resurselor financiare ale statului.
Situaţia actuală
Sistemul managementului finanţelor publice defineşte modalitatea prin care
resursele sînt alocate şi administrate pentru a asigura respectarea disciplinii fiscale
şi a priorităţilor strategice, precum şi utilizarea eficientă a banilor:
respectarea disciplinei bugetare: men ţinerea cheltuielilor în limitele
bugetare;
promovarea priorit ăţilor strategice: alocarea şi utilizarea resurselor în
domeniile care contribuie în cea mai mare m ăsură la realizarea
obiectivelor guvernamentale (leg ătura între procesul bugetar, Cadrul de
Cheltuieli pe Termen Mediu şi programele naţionale);
valorificarea fondurilor: utilizarea resurselor în mod eficient (rezultate
relativ înalte la costuri relativ sc ăzute) şi efectiv (ob ţinerea rezultatelor
scontate) în cadrul implement ării priorit ăţilor strategice (cum este
prevăzut în SCERS, spre exemplu).
În domeniul managementului finan ţelor publice, autorit ăţile Republicii
Moldova au înregistrat deja anumite succese:
a fost elaborat ă strategia general ă pentru îmbunătăţirea managementului
finanţelor publice;
a fost creat sistemul trezorerial de stat cu 39 oficii teritoriale;
a fost instituită funcţia de management al datoriei publice;
a fost introdus mecanismul de planificare strategic ă prin Cadrul de
Cheltuieli pe Termen Mediu;
se implementeaz ă sisteme informa ţionale de baz ă pentru executarea
bugetului;
au fost descentralizate func ţiile de achizi ţionare şi majorate capacit ăţile
ministerelor, serviciilor şi agenţiilor în domeniul achiziţiilor publice.
Totodată, perfec ţionarea domeniului respectiv este prev ăzută în cadrul
Proiectului „Managementul Finan ţelor Publice”, care este sus ţinut de Banca
Mondială, Agen ţia Suedez ă pentru Dezvoltare Interna ţională (SIDA), Guvernul
Olandei şi se axeaz ă pe reformele în derulare în domeniul managementului
finanţelor publice. Proiectul оşi va desf ăşura activităţile în perioada 2006-2009 şi
va cuprinde următoarele componente:
planificarea şi executarea bugetului (metodologii şi sisteme
informaţionale).
control şi audit intern.
capacitatea de instruire în managementul financiar şi şcolarizarea.
Probleme identificate
Drept factori care împiedică managementul eficient şi transparent al
cheltuielilor publice în Republica Moldova pot fi calificaţi următorii:
coordonare politică insuficientă şi deficienţe în stabilirea priorităţilor;
capacităţi reduse de elaborare a programelor în cadrul ministerelor de
forţă;
prognozarea, estimarea şi evaluarea inadecvat ă a resurselor financiare
necesare pentru realizarea unor decizii;
neluarea în considerare a restric ţiilor bugetare în procesul de adoptare a
deciziilor.
Obiectivul
Cu toate c ă majoritatea ac ţiunilor de îmbunătăţire a managementului
finanţelor publice vor fi realizate în cadrul proiectului nominalizat, obiectivul în
cadrul reformei administra ţiei publice centrale оl constituie crearea unui sistem
eficient şi durabil de interac ţiune a procesului de elaborare a politicilor sectoriale
cu procesul bugetar.
Acţiuni prioritare
Acţiunile prioritare se vor axa pe:
introducerea practicii de raportare anual ă despre realizarea obiectivelor programelor sectoriale şi
eficien ţa utiliz ării resurselor financiare;
sporirea capacit ăţilor subdiviziunilor cu atribu ţii de planificare strategică şi celor de planificare
bugetar ă din AAPC de a analiza diferite opţiuni de perspectiv ă şi a evalua impactul acestora,
inclusiv costurile;
introducerea sistemului de evaluare a performan ţelor AAPC în raport cu mărimea resurselor
financiare alocate.
5 PROCESUL DE PARTICIPARE ŞI MEDIATIZARE
Experienţa mai multor ţări demonstrează că reformele administra ţiei publice sînt mai eficiente în
cazul în care s înt înţelese şi susţinute atоt de către funcţionarii publici implicaţi în acest proces, c оt
şi de cetăţenii şi companiile care vor beneficia în urma reformelor. Comunicarea profesionist ă, bine
planificat ă reduce riscurile şi creează mediul care asigură succesul reformei, pregătind părţile
participante pentru schimbări, dezvolt înd şi men ţinînd consensul între p ărţile participante de toate
nivelurile, atоt din cadrul, cоt şi din afara Guvernului.
Situaţia actuală
Procesul de comunicare este în curs de desf ăşurare. Dialogul cu p ărţile participante la reforma
administra ţiei publice centrale în procesul de elaborare a Strategiei s-a realizat prin următoarele
acţiuni:
toate ministerele au contribuit cu informa ţii şi idei pentru analiza structurilor şi
proceselor de luare a deciziilor;
aproximativ 500 de funcţionari publici şi-au expus opiniile referitor la practicile
de gestionare a resurselor umane şi familiarizarea lor cu principiile reformei prin intermediul unui
chestionar confiden ţial (circa 2/3 din func ţionari publici şi-au exprimat dorin ţa de a participa şi a
contribui cu idei la realizarea reformei);
donatorii străini au fost consulta ţi în cadrul procesului de elaborare a prezentei
Strategii. Unitatea de coordonare a reformei administra ţiei publice (grupul de experţi din cadrul
Aparatului Guvernului) va solicita în continuare opiniile instituţiilor vizate pe parcursul
implementării reformei.
Probleme identificate
teamă şi nesiguran ţă printre personalul r ămas, diminu înd astfel succesul reformei;
metode insuficiente de informare a p ărţilor participante cu scopul principal, obiectivele,
beneficiile şi perioada de realizare a reformei;
grad scăzut de implicare a societ ăţii civile în procesul de elaborare şi mediatizare.
Obiectivul
Pentru ca reforma administra ţiei publice centrale s ă se realizeze cu succes,
părţile participante trebuie s ă cunoasc ă, s ă înţeleagă, s ă sus ţină şi s ă contribuie
activ la implementarea prevederilor prezentei Strategii pe parcursul întregii
perioade, prin consolidarea dialogului cu factorii interesa ţi: func ţionarii publici,
comunitatea donatorilor, sectorul privat, societatea civil ă şi cu sus ţinerea
participanţilor la implementarea şi monitorizarea reformei.
Acţiuni prioritare
Crearea, lansarea şi actualizarea permanent ă a unei pagini web interactive care va reflecta activit
ăţile din cadrul reformei administra ţiei publice centrale.
Iniţierea şi men ţinerea unui dialog cu factorii interesa ţi prin publicarea şi distribuirea materialelor
informative.
Organizarea şi desf ăşurarea atelierelor, seminarelor, meselor rotunde cu
participarea reprezentanţilor factorilor interesaţi.
Informarea continu ă a comunit ăţii donatorilor şi desf ăşurarea întоlnirilor
regulate cu reprezentan ţii acestora în vederea discut ării progreselor
înregistrate şi determinării acţiunilor necesare în vederea realiz ării reformei
administraţiei publice centrale.
Menţinerea unui dialog activ al Unit ăţii de coordonare a reformei
administraţiei publice din cadrul Aparatului Guvernului cu mass-media.
Efectuarea unui studiu permanent în vederea monitoriz ării progresului şi
planificării ac ţiunilor ulterioare de participare şi mediatizare aferente
reformei administraţiei publice centrale.
6 REZULTATELE SCONTATE ALE REFORMEI ADMINISTRA ŢIEI
PUBLICE CENTRALE
Competenţele, funcţiile şi structura organizatorică a organelor administraţiei
publice centrale de specialitate vor fi orientate şi focusate mai mult asupra
realizării priorit ăţilor Guvernului, expuse în documentele strategice de baz ă
(Programul de activitate a Guvernului „Modernizarea ţării – bun ăstarea
poporului”, SCERS, Planul de ac ţiuni Republica Moldova – Uniunea
Europeană etc). Urmeaz ă a fi consolidate capacit ăţile structurilor Guvernului
responsabile de realizarea acestor sarcini.
Activitatea şi resursele Guvernului şi ministerelor se vor direc ţiona
preponderent spre elaborarea politicilor de rigoare, monitorizare şi control,
precum şi delegarea func ţiilor de implementare a politicilor sectoriale, precum
şi celor ce ţin de micromanagement altor entităţi juridice.

Majoritatea instituţiilor (servicii, birouri, agenţii), care în prezent se

subordonează nemijlocit Guvernului, vor fi plasate sub autoritatea ministerelor
sau vor fi reorganizate, ţinînd cont de rezultatele aplicabile ale analizei funcţionale.
Cazurile de dublare a funcţiilor vor fi lichidate, asigurînd, totodată, colaborarea
mai multor ministere în domeniile prioritare ale Guvernului.
Funcţiile regulatorii vor fi separate de funcţiile de prestare servicii.
Va fi adoptat şi implementat un cadru legal corespunzător, care va defini clar
tipologia AAPC, competenţele de bază ale acestora şi relaţiile reciproce în ceea
ce priveşte monitorizarea, controlul şi aranjamentele clare de raportare.
Va fi aplicat un mecanism unic pentru coordonarea tuturor activit ăţilor ce ţin
de integrarea european ă, inclusiv pentru ajustarea cadrului legal existent la
acquis-ul comunitar.
Implementarea noii politici de personal va avea un impact considerabil asupra
întregii activităţi a serviciului public prin:
crearea unui corp de funcţionari publici profesionişti;
obţinerea stabilităţii şi loialităţii funcţionarilor publici;
asigurarea transparen ţei serviciului public în scopul conlucr ării cu
societatea civilă şi consolidării statului.
Executarea cheltuielilor conform bugetului aprobat.

7 EVENTUALELE RISCURI LA IMPLEMENTAREA REFORMEI

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
Un risc important în realizarea reformei administra ţiei publice centrale este
împovărarea cu sarcini cotidiene, rămînînd astfel puţin timp pentru căutarea de noi
căi de soluţionarea disfuncţionalităţilor apărute.
În consecinţă, pentru ca reforma administra ţiei publice centrale s ă se încununeze cu succes, este
necesar ca un num ăr mare de grupuri- ţintă ( în particular persoane-cheie de la nivelurile de
conducere şi decizional) s ă acorde sprijinul şi să-şi asume angajamentul în recunoaşterea necesităţii
schimbărilor şi în implementarea rezultatelor acestor schimbări.
Pe baza modelului dezvoltării integrate a organizaţiilor, se pot identifica patru factori de blocaj în
implementarea prezentei Strategii: strategici (complexitatea decizională), structurali (birocraţia
specifică oricărui sistem, mijloace umane şi financiare limitate, dimensiuni şi complexitate),
culturali (teama de risc, tradiţia „continuităţii”, schimbarea mentalităţii) şi comportamentali (absenţa
stimulentelor individuale, ne înţelegerea obiectivelor finale, demotivare şi frustrări,
comportamentele de aşteptare).
Există, desigur, şi anumite riscuri, care, eventual, pot împiedica realizarea scopurilor propuse sau
diminua efectele prevăzute şi anume:
Funcţionarii publici se opun reformei.
Guvernul şi administra ţia public ă nu posed ă experien ţă în domeniul
reformei administraţiei publice centrale.
Insuficienţa mijloacelor financiare pentru implementarea reformelor.
Mediul economic şi social schimbător necesită răspunsuri noi.
Deciziile complicate cu privire la legisla ţie şi politici se aprob ă prea încet.
Funcţionarii publici din AAPC sînt sustraşi de activităţile “ad hoc”.
Reforma administra ţiei publice centrale este fragmentat ă pentru a se conforma cu programele
separate ale donatorilor.
Măsurile de minimizare a riscurilor:
Acordarea de consultaţii funcţionarilor publici în domeniul planificării şi
implementării reformelor; identificarea “liderilor schimb ării” în cadrul serviciului public; Prim-
ministrul, Guvernul şi func ţionarii publici (top managerii) vor asigura conducerea eficient ă a
reformei; atingerea unui grad înalt de participare a societăţii civile în monitorizarea reformelor.
Implementarea unui program de majorare a capacit ăţii pentru Guvern şi pentru func ţionarii
publici antrena ţi în conducerea reformelor; experţii străini vor acorda sus ţinere în majorarea
capacit ăţii şi recomandări privind implementarea reformelor.
Calitatea programului privind reforma administra ţiei publice centrale inspiră încrederea
donatorilor în susţinerea financiară a acestuia.
Asigurarea flexibilit ăţii în procesul reformei administra ţiei publice centrale; interac ţiunea
Guvernului cu societatea civil ă privind constatarea de modificare a necesităţilor.
Consolidarea structurilor centrale, capacit ăţilor şi proceselor de elaborare a politicilor şi legisla
ţiei în domeniul vizat; acordarea suportului părţilor participante pentru reformă, începînd cu
ministerele şi organele administrative autonome.
Susţinerea reformei folosind drept temelie func ţionarii publici profesionişti, care reprezint ă
“liderii schimb ării”; societatea civil ă va fi antrenată în analiza progresului şi ajustarea vectorului
reformei la realităţile existente.
Colaborarea cu donatorii în vederea sus ţinerii multi-donor pentru toate sectoarele în baza
programului propriu al Guvernului.
Majoritatea riscurilor s înt condi ţionate de lipsa experien ţei în promovarea unei politici
administrative clar orientate, ceea ce necesit ă nu doar profesionalism,
instituţii şi mecanisme adecvate de promovare a acesteia, corectare în baza
monitorizării, dar şi capacitate de a supune toate ac ţiunile şi hot ărоrile unor
obiective şi priorit ăţi stabilite. De aceea, implementarea prezentei Strategii se
poate solda cu succes doar în cazul modificării radicale a sistemului de gestionare
a administraţiei publice centrale şi a tuturor verigilor acesteia.
8 MONITORIZAREA IMPLEMENTĂRII PREZENTEI STRATEGII
Planul de implementare a reformei administra ţiei publice centrale reprezintă
unul dintre cele mai importante aspecte ale procesului de reform ă, în el fiind
incluse toate componentele acesteia, cu obiectivele specifice, ac ţiunile
preconizate, termenele de executare şi responsabilii de realizare.
Planul de implementare insereaz ă acţiuni pe etape, care cuprind o perioad ă de pînă la 3 ani. Planul
nominalizat reprezint ă un program flexibil care va evolua în func ţie de schimbarea circumstan ţelor
şi de problemele ce vor ap ărea în procesul implementării reformei. Unitatea de coordonare a
reformei administra ţiei publice va preg ăti, în colaborare cu institu ţiile responsabile de
implementare, un plan anual de implementare detaliat la începutul anului 2007 şi 2008. Ministerele
şi alte autorit ăţi administrative centrale vor elabora planurile de ac ţiuni proprii, convenite cu
Unitatea de coordonare a reformei administra ţiei publice şi cu Comisia guvernamentală pentru
reforma administraţiei publice centrale.
Unitatea de coordonare a reformei administraţiei publice:
va monitoriza desf ăşurarea reformei şi acorda recomand ări ministerelor în vederea realiz ării
eficiente a Planului de implementare a reformei administra ţiei publice centrale;
va coordona ajutorul acordat de donatori pe întreaga perioad ă de implementare a reformei
administra ţiei publice centrale, inclusiv managementul mijloacelor financiare ale donatorilor (Fond
fiduciar);
va desf ăşura alte activit ăţi în conformitate cu principiile şi obiectivele reformei administraţiei
publice centrale.
Ministerele şi alte organe administrative centrale, responsabile de implementarea ac ţiunilor
reformei, vor prezenta cu regularitate rapoarte Unit ăţii de coordonare a reformei administra ţiei
publice centrale, relat înd succesele înregistrate şi explicînd neîndeplinirea unor acţiuni trasate.
Monitorizarea permanent ă a procesului de realizare a reformei va fi efectuată de Comitetul de
supraveghere, format din reprezentan ţi ai Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului , comunit ăţii
donatorilor şi societ ăţii civile în vederea identificării succeselor înregistrate şi ac ţiunilor schi ţate,
precum şi în scopul asigurării comunicării şi coordonării acţiunilor între factorii interesaţi.
În baza concluziilor şi recomand ărilor Comitetului de supraveghere, Unitatea de coordonare a
reformei administra ţiei publice va prezenta rapoarte sistematice Comisiei guvernamentale pentru
reforma administra ţiei publice centrale, care vor include şi solu ţii privind înlăturarea neajunsurilor
depistate.
Comisia se va întruni regulat pentru a analiza succesele înregistrate în realizarea
acţiunilor prioritare.
Guvernul va prezenta un raport anual în Parlament şi Pre şedinţie, cu expunerea realizărilor şi
sarcinilor de perspectivă.
Acoperirea financiară a costurilor de implementare a reformei administra ţiei publice centrale în
Moldova se va efectua din bugetul de stat şi din resursele financiare ale donatorilor.
În procesul implement ării reformei pot fi folosite diverse mecanisme de utilizare a asisten ţei
financiare şi tehnice a donatorilor: Fondul fiduciar, metoda suportului bugetar (SWAp), în funcţie de
necesităţile Guvernului.

Tema 4. Autorităţile administraţiei publice centrale cu competenţă generală. Exercitarea

conducerii generale a administraţiei publice.
1. Sistemul Autorităţilor publice centrale cu competenţă generală.
2. Preşedintele Republicii Moldova
2.1 Statutul şi atribuţiile Preşedintelui RM
3. Guvernul Republicii Moldova – autoritate publică centrală cu competenţe generale.

3.1. Natura Juridica, rolul si functiile Guvernului.

3. 2. Investitura Guvernului.
3.3. Incompatibilitati.
3.4. Durata mandatului Guvernului.
3.5. Primul ministru.
3.6. Raporturile Guvernului cu Parlamentul.
3.7 Actele Guvernului.
3.8. Raspunderea membrilor Guvernului.
 3.9. Incetarea functiei de membru al Guvernului.

2. Preşedintele Republicii Moldova

2.1Statutul şi atribuţiile Preşedintelui RM

Preşedintele Republicii Moldova, şeful statului

Preşedintele Republicii Moldova, în calitatea sa de şef al statului, reprezintă statul şi este garantul
suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. În acest context,
determinantul “şef al statului” desemnează persoana, care este chemată să reprezinte la cel mai înalt
nivel statul, personificînd întreaga naţiune şi teritoriul ţării (articolul 77 din Constituţie).

2.2 Alegerea în funcţie, validarea şi durata mandatului, jurămîntul Preşedintelui Republicii

Moldova.

Poate fi ales Preşedinte al Republicii Moldova cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniţi,
a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă
limba de stat (articolul 78 alineatul (2) din Constituţie).
Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret. Este ales candidatul care a
obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul
necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea
numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur. Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu
va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate. Dacă şi după alegerile repetate
Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi
stabileşte data alegerilor în noul Parlament.
Procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică (articolul
78 din Constituţie).

Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova este validat de Curtea
Constituţională, iar candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Parlamentului şi a Curţii
Constituţionale, cel tîrziu la 45 de zile după alegeri, următorul jurămînt:

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect
Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului,
suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei" (articolul 79 din
Constituţie).

Mandatul Preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită de la data depunerii

jurămîntului. Şeful statului îşi exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului de către Preşedintele
nou ales. Mandatul Preşedintelui poate fi prelungit prin lege organică, în caz de război sau
catastrofă, însă nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova decît
pentru cel mult două mandate consecutive (articolul 80 din Constituţie).

2.2 Atribuţii, incompatibilităţi şi imunităţi ale Preşedintelui Republicii Moldova

Convocarea Parlamentului

Preşedintele Republicii Moldova, convoacă Parlamentul în cel mult 30 de zile de la alegeri (articolul
63 alineatul (2) din Constituţie).
Dreptul la iniţiativă legislativă

Preşedintele Republicii Moldova are dreptul la iniţiativă legislativă (articolul 73 din Constituţie).

Mesaje Parlamentului

Preşedintele Republicii Moldova poate lua parte la lucrările Parlamentului. Preşedintele Republicii
Moldova adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme ale naţiunii (articolul
84 din Constituţie).

Dizolvarea Parlamentului

În cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3
luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve
Parlamentul, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de
zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
Concomitent cu aceste posibilităţi, există şi anumite restricţii asupra dizolvării Legislativului. Astfel,
Parlamentul poate fi dizolvat numai o singură dată în cursul unui an. El nu poate fi dizolvat în
ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, cu excepţia cazului prevăzut la art.
78 alin. (5) (dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales,
Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament), şi nici
în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război (articolul 85 din Constituţie).

Atribuţii în domeniul politicii externe

Preşedintele Republicii Moldova, care personifică statul şi este chemat să-l reprezinte în relaţiile cu
alte state, la cel mai înalt nivel, îşi exercită funcţia de reprezentant oficial al statului în colaborare cu
Parlamentul şi Guvernul şi are următoarele atribuţii în domeniul politicii externe:

- poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova
şi le prezintă, în modul şi în termenul stabilit de lege, spre ratificare Parlamentului;
- la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai Republicii
Moldova şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice;
- primeşte scrisorile de acreditare şi de rechemare ale reprezentanţilor diplomatici ai altor state în
Republica Moldova (articolul 86 din Constituţie).

Atribuţii în domeniul apărării

Preşedintele Republicii Moldova este comandantul suprem al forţelor armate. El poate declara, cu
aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală. De asemenea, în caz de
agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele Republicii Moldova ia măsuri pentru
respingerea agresiunii, declară starea de război şi le aduce, neîntîrziat, la cunoştinţa Parlamentului.
Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea
agresiunii.
Preşedintele Republicii Moldova poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a
ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii (articolul 87 din Constituţie).
Preşedintele Republicii Moldova este responsabil personal de securitatea statului. Cadrul juridic
pentru constituirea şi activitatea organelor ce asigură securitatea statului este creat de Parlament, iar
instituirea organelor securităţii statului, stabilirea structurii, funcţiilor şi finanţarea lor ţine de
competenţa Guvernului. Preşedintelui i se rezervă dreptul de a institui şi administra, în conformitate
cu legislaţia, organe consultative pentru problemele asigurării securităţii statului - Consiliul Suprem
de Securitate (articolul 6 din Legea cu privire la apărare).

Alte atribuţii

Preşedintele Republicii Moldova îndeplineşte şi următoarele atribuţii:

a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;

b) acordă grade militare supreme prevăzute de lege;
c) soluţionează problemele cetăţeniei Republicii Moldova şi acordă azil politic;
d) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
e) acordă graţiere individuală;

f) poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de interes
naţional;
g) acordă ranguri diplomatice;
h) conferă grade superioare de clasificare lucrătorilor din procuratură, judecătorii şi altor categorii de
funcţionari, în condiţiile legii;
i) suspendează actele Guvernului, ce contravin legislaţiei, pînă la adoptarea hotărîrii definitive a
Curţii Constituţionale;
j) exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege (articolul 88 din Constituţie).

Numirea judecătorilor

Preşedintele Republicii Moldova numeşte judecătorii, la propunerea Consiliului Superior al

Magistraturii (articolul 116 alineatul (2) din Constituţie).

Incompatibilităţi. Calitatea de Preşedinte al Republicii Moldova este incompatibilă cu exercitarea

oricărei alte funcţii retribuite.
Şeful statului se bucură de imunitate şi nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile
exprimate în exercitarea mandatului. Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui
Republicii Moldova, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor aleşi, în cazul în care
săvîrşeşte o infracţiune, iar competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie, în condiţiile
legii. Preşedintele este demis de drept la data rămînerii definitive a sentinţei de condamnare
(articolul 81 din Constituţie).

2.3 Demiterea, vacanţa, interimatul funcţiei Preşedintelui Republicii Moldova

În cazul săvîrşirii unor fapte prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele Republicii
Moldova poate fi demis de către Parlament cu votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi, iar
propunerea de demitere poate fi iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi şi se aduce neîntîrziat la
cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele poate da Parlamentului şi Curţii
Constituţionale explicaţii cu privire la faptele ce i se impută (articolul 89 din Constituţie).

Vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova intervine în caz de expirare a mandatului, de

demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces. Cererea de
demisie a Preşedintelui republicii este prezentată Parlamentului, care se pronunţă asupra ei.
Imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 60 de zile de către şeful statului este confirmată de
Curtea Constituţională în termen de 30 de zile de la sesizare. În termen de 2 luni de la data la care a
intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în conformitate cu
legea, alegeri pentru un nou Preşedinte (articolul 90 din Constituţie).

Interimatul funcţiei

Dacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele este demis,
ori dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în
ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru (articolul 91 din Constituţie).

Răspunderea Preşedintelui interimar

Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova săvîrşeşte fapte
grave, prin care încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 89 alineatul (1) şi articolul 91
(articolul 92 din Constituţie).

Cum are loc promulgarea legilor?

Preşedintele Republicii Moldova promulgă legile şi este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra
unei legi să o trimită, în termen de cel mult două săptămîni, spre reexaminare, Parlamentului. În
cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea
(articolul 93 din Constituţie).

Care sînt actele Preşedintelui Republicii Moldova?

În exercitarea atribuţiilor sale, şeful statului emite decrete, obligatorii pentru executare pe întreg
teritoriul statului. Acestea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
De asemenea, decretele emise de Preşedinte în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 86
alineatul (2) , articolul 87 alineatele (2) , (3) şi (4) se contrasemnează de către Primul-ministru
(articolul 94 din Constituţie).

Care sînt atribuţiile Preşedintelui la numirea Guvernului?

Învestitura

Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, desemnează un

candidat pentru funcţia de Prim-ministru, iar în baza votului de încredere acordat de Parlament, şeful
statului numeşte Guvernul. În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei,
Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri
ai Guvernului.
Odată desemnat, candidatul pentru funcţia de Prim-ministru este liber să elaboreze programul de
activitate şi să desemneze componenţa nominală a Guvernului (articolul 98 din Constituţie).

Desemnarea Prim-ministrului interimar

Preşedintelui Republicii Moldova va desemna un alt membru al Guvernului ca Prim-ministru
interimar, în cazul imposibilităţii Prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile sale sau în cazul
decesului acestuia, pînă la formarea noului Guvern (articolul 101 din Constituţie).a

3. Guvernul Republicii Moldova – autoritate publică centrală cu competenţe

 generale.

3.1. Natura Juridica, rolul si functiile Guvernului.

3. 2. Investitura Guvernului.
3.3. Incompatibilitati.
3.4. Durata mandatului Guvernului.
3.5. Primul ministru.
3.6. Raporturile Guvernului cu Parlamentul.
3.7 Actele Guvernului.
3.8. Raspunderea membrilor Guvernului.
3.9. Incetarea functiei de membru al Guvernului.

3.1. Natura Juridica, rolul si functiile Guvernului.

Guvernul este autoritatea centrala a puterii executive,care functioneaza in baza votului de incredere
acordat de Parlament si care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita
conducerea generala a administratiei publice. Guvernul face parte din sistemul organelor
administratiei publice, ocupand in acest sistem locul principal, ca organ suprem al sistemului,
concluzie la care se poate ajunge in baza prevederilor art.101 alin.1 din Constitutie, potrivit
carora ,,Guvernul exercita conducerea generala a administratiei publice''.

Guvernul are rolul de a asigura functionarea echilibrata si dezvoltarea sistemului national

economic si social,precum si racordarea acestuia la sistemul economic mondial in conditiile
promovarii intereselor nationale.In indeplinirea atributiilor sale, Guvernul coopereaza cu
organismele sociale interesate,cum ar fi sindicatele si patronatele.
Guvernul raspunde de ordinea publica, de apararea nationala, precum si de raporturile
statului respectiv cu alte state.
Guvernul se organizeaza si functioneaza in conformitate cu prevederile constitutionale,
avand la baza Programul de guvernare adoptat ci acceptat de Parlament
Pentru realizarea Programului de guvernare Guvernul exercita urmatoarele functii:
-functia de strategie, prin care se asigura elaborarea strategiei de punere in aplicare a
Programului de guvernare;
-functia de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ si institutional
necesar in vederea realizarii obiectivelor strategice;
-functia de administrare a proprietatii statului, prin care se asigura administrarea proprietatii
publice si private a statului precum si gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil.
-functia de reprezentare, prin care se asigura, in numele statului, reprezentarea pe plan intern
si extern;
-functia de autoritate de stat, prin care se asigura urmarirea si controlul aplicarii si respectarii
reglementarilor in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, precum si in domeniile
economic si social si al functionarii institutiilor si organismelor care isi desfasoara activitatea in
subordinea sau sub autoritatea Guvernului.

2. Investitura Guvernului.
Presedintele Republicii Moldova desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in
urma consultarii partidului care detine majoritatea absoluta in Parlament, ori daca nu exista o
asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament, pentru ca, astfel, sa se asigure sprijinul
parlamentar pentru viitorul Guvern. Nu este de conceput un candidat la functia de prim-ministru fara
un puternic sprijin din partea unor partide politice, indiferent daca persoana candidatului este om
politic sau tehnocrat. Din Guvern pot face parte si ministri delegati,cu insarcinari speciale pe langa
primul-ministru,prevazuti in lista Guvernului prezentata Parlamentului pentru votul de
incredere.Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere,in termen de 10 zile de la
desemnare,votului de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a
Guvernului.Este evident ca programul exprima conceptia de guvernare a partidului majoritar sau a
partidelor care alcatuiesc coalitii in scopul guvernarii.
Programul si lista Guvernului se dezbat de catre Camera Deputatilor si Senat, in sedinta
comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor,
aceasta avand ca obiect programul in forma finala si lista in ansamblu a Guvernului, iar nu fiecare
membru in parte. (art.103 din Constitutie). Primul-ministru si ceilalti membri ai Guvernului depun
individual, in fata Presedintelui Republicii Moldova, juramantul de credinta fata de tara si popor,
avand acelasi continut cu juramantul Presedintelui Republicii Moldova.

3. Incompatibilitati.

Potrivit art.2 din Legea nr.90/2001, pot fi membri ai Guvernului persoanele care:
-au numai cetatenie romana si domiciliul in tara;
-se bucura de exercitiul drepturilor electorale;
-nu au suferit condamnari penale si nu se gasesc unul dintre cazurile de incompatibilitate.
In acest sens Constitutia precizeaza in art.16 alin.3 ca functiile si demnitatile publice, civile
sau militare, pot fi ocupate de persoane care au numai cetatenia romana si domiciliul in tara.
De asemenea potrivit art.105 din Constitutie functia de membru al Guvernului este
incompatibila cu exercitarea unei functii publice de autoritate,cu exceptia celei de deputat sau
senator. De asemenea , ea este incompatibila cu exercitarea unei functii de reprezentare profesionala
salarizate in cadrul organizatiilor cu scop commercial si alte incompatibilitati stabilite prin legea
organica.

4. Durata mandatului Guvernului.

Guvernul in intregul sau si fiecare membru in parte isi exercita mandatul de la data depunerii
juramantului.Desi Parlamentul este ales pentru un mandat de 4 ani,acesta poate fi prelungit prin lege
organica in caz de razboi ori catastrofa. La inceputul mandatului sau,Guvernul elaboreaza Programul
de Guvernare,in care sunt inscrise obiectivele pe care isi propune sa le infaptuiasca.
Mandatul Guvernului poate inceta si inainte de data validarii alegerilor parlamentare,ca
urmare a demiterii sale.Guvernul este demis in urmatoarele situatii:
a)in urma adoptarii unei motiuni de cenzura;
b)in urma pierderii de catre primul-ministru a calitatii de membru al Guvernului.
Potrivit art.109 alin.2 coroborat cu art.105 din Constitutie,rezulta ca primul-ministru isi
pierde calitatea de membru al Guvernului ca urmare a:
-revocarii;
-demisiei;
-suspendarii
-decesului;
-interventiei unei stari de incompatibilitate;
-pierderii drepturilor electorale (pentru alineatie sau delibitate mintala,condamnare
penala,stabilirea si a altei cetatenii ori stabilirea domiciliului in strainatate);
-imposibilitati de a exercita atributiile mai mult de 45 de zile.

5. Primul ministru.
Primul ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia,cu
respectarea atributiilor legale care le revin.
Ministrul numeste si elibereaza din functie conducatorii organelor de specialitate din subordinea
ministerului.Conducatorii serviciilor publice descentralizate se numesc si se elibereaza din functie
de catre ministru,cu avizul consultative al prefectului.Guvernul numeste un prefect in fiecare judet
ca reprezentant al Guvernului in teritoriu.
Primul ministru reprezinta Guvernul in relatiile acestuia cu Parlamentul, Presedintele
Republicii Moldova, Curtea Suprema de Justitie, Curtea de Conturi, Curtea Constitutionala, celelalte
autoritati si institutii publice, partidele si aliantele politice, sindicatele si alte organizatii
neguvernamentale, precum si relatii internationale.
Primul ministru este vicepresedintele Consiliului Suprem de Aparare si exercita toate
atributiile ce deriva din aceasta calitate.

6. Raporturile Guvernului cu Parlamentul.

Primul ministru prezinta Camerei Deputatilor si Senatului rapoartele si declaratiile cu privire
la politica Guvernului si raspunde la intrebarile si interpelarile care ii sunt adresate de catre deputati
si senatori.
Primul ministru poate desemna un membru al Guvernului sa raspunda la intrebarile si
interpelarile adrseate Guvernului de catre deputati, in functie de domeniul de activitate ce formeaza
obiectul interpelarii. Primul ministru contrasemneaza decretele emise de Presedintele Republicii
Moldova, in cazul in care Constitutia prevede obligativitatea contrasemnarii acestora.
Guvernul se intruneşte, de regula saptamanal sau ori de cate ori este nevoie, la convocarea
primului ministru. Membrii Guvernului au acces la lucrarile Parlamentului iar daca li se solicita
prezenta, participarea lor este obligatorie.

7. Actele Guvernului.

Membrii Guvernului pot propune potrivit Constitutiei proiecte de hotarari si de ordonante si

de asemenea,proiecte de lege,in vederea exercitarii dreptului de initiativa legislativa a
acestuia.Hotararile Guvernului,ca si ordonantele de altfel,se semneaza de primul ministru si se
contrasemneaza de catre ministrii care au obligatia punerii lor in executare.Atat hotararile, cat si
ordonantele sunt supuse obligatiei de publicare in Monitorul Oficial,cu exceptia celor cu caracter
militar care se comunica numai institutiilor interesate.Sanctiunea incalcarii obligatiei de publicare
este inexistenta actului.
Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante
in domenii care nu fac obiectul legilor organice,procedand la ceea ce se numeste delegare
legsilativa.
Legea de abilitare trebuie sa stabileasca in mod obligatoriu domeniul si data pana la care se pot
emite ordonante.Daca legea de abilitare o cere,ordonantele se supun aprobarii Parlamentului,potrivit
procedurii legislative,pana la implinirea termenului de abilitare.
Presedintele Republicii Moldova poate participa la sedintele Guvernului care au ca obiect
probleme de interes national privind politica externa a Guvernului, apararea tarii, asigurarea ordinii
publice.
In cazul in care este prezent, Presedintele Republicii Moldova prezideaza sedinta
Guvernului.
Desi prezideaza sedinta, prin aceasta Presedintele Republicii Moldova nu devine, in acea
situatie si membru al Guvernului.Presedintele nu participa la adoptarea hotararilor Guvernului,prin
exprimarea unui vot, ci doar isi exprima opinia cu privire la acele masuri.
La sedintele Guvernului pot participa ca invitati conducători ai autoritpţilor APC ce nu sunt
membri ai Guvernului, precum si orice alte persoane a caror prezenta se apreciaza a fi utila, potrivit
deciziei primului ministru.

8. Raspunderea membrilor Guvernului.

In ce priveste raspunderea penala,in baza Constitutiei,numai Camera Deputatilor, Senatul si

Presedintele Republicii Moldova au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului
pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor. Daca s-a cerut urmarirea penala, Presedintele
Republicii Moldova poate dispune suspendarea acestora din functie. Urmarirea penala va fi
efectuata de catre Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie iar judecarea acestora de
catre Curtea Suprema de Justitie, potrivit legii.

9. Incetarea functiei de membru al Guvernului.

Functia de membru al Guvernului inceteaza in urma:

-demisiei
-revocarii
-pierderii drepturilor electorale
-starii de incompatibilitate
-decesului
-demiterii.
Demisia din functia de membru al Guvernului se anunta public, se prezinta in scris primului
ministru si devine irevocabila din momentul in care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai tarziu de
15 zile de la data depunerii.
Revocarea din functia de membru al Guvernului se face de Presedintele Republicii
Moldova,prin decret ,la propunerea primului ministru.Revocarea are loc in caz de remaniere
guvernamentala.
In cazul in care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotarare judecatoreasca
definitiva sau averea sa a fost declarata,in tot sau in parte,ca fiind dobandita in mod ilicit,printr-o
hotarare judecatoreasca irevocabila ,el este demis de Presedintele Republicii Moldova,la propunerea
primului ministru.
Potrivit Constitutiei, Presedintele Republicii Moldova nu il poate revoca pe primul-ministru.
Dar cum nici Parlamentul nu il poate revoca,personal,pe primul-ministru,rezulta ca acesta isi pierde
calitatea de prim-ministru numai in urma unei motiuni de cenzura,cand este demis intregul Guvern.
Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si
senatorilor si se comunica Guvernului de la data depunerii ea urmand a se dezbate dupa 3 zile de la
data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere.Guvernul se considera demis cu
votul majoritatii deputatilor si senatorilor iar daca a fost respinsa,deputatii si senatorii nu mai pot
initia ,in aceeasi sesiune,o noua motiune de cenzura,cu exceptia cazului cand Guvernul isi angajeaza
raspunderea a unui program sau a unei declaratii de politica generala.
Intrucat in aceasta situatie nu mai exista nici un Guvern,in consecinta,nu mai poate functiona
nici un prim-ministru.Rezulta ca situatia membrilor Guvernului este dependenta de situatia
primului-ministru.Daca Parlamentul este nemultumit de primul-ministru,aceasta nemultumire se
rasfrange asupra intregului Guvern,asupra tuturor membrilor acestuia.
Astfel, conf. art 108 alin.1, Guvernul raspunde in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate.
Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea
Guvernului si pentru actele acestuia.Astfel,sanctiunea cea mai severa care intervine in cazul
raspunderii politice a Guvernului este demiterea prin retragerea increderii de catre Parlament.Conf
art.112 din Constitutie,Camera Deputatilor si Senatul,in sedinta comuna,pot retrage increderea
acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura cu votul majoritatii deputatilor si
senatorilor
In cazul in care incetarea calitatii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei,a
drepturilor electorale,a incompatibilitatii,a decesului si in alte situatii prevazute de lege.
Presedintele Republicii Moldova,la propunerea primului ministru,ia act de aceasta si declara vacanta
functia de membru al Guvernului.

Bibliografie:

1. Constitutia Republicii Moldova.

2. Drept administrative-Ioan Alexandru,Ion Popescu-Slaniceanu,Mihaela Carausan,Cosmin-Ionut
Enescu,Dragos Dinica.
3. Lectii de drept administrativ si procedura administrative-prof.univ.dr.Ioan Alexandru.
4. Drept administrativ roman-Dumitru Brezoianu.
5. Administratie Publica-conf.univ.dr.Stelian Ivan,conf.univ.dr.Mihai Badescu,asistent.univ.drd
Aurel Neagu
6. Introducere in studiul dreptului administrativ-Mariana Tipisca.
7. Drept administrativ-Ioan Alexandru, Ion Popescu-Slaniceanu,Mihaiela Carausan,Cosmin Ionut
Enescu, Dragos Dinica
Tema 4. Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate.
1. Sistemul organelor administraţiei publice centrale de specialitate. Tipuri de organe, şi
particularităţi de organizare şi funcţionare.
2. Organizarea administraţiei ministeriale. Condiţiile şi modalităţile de formare a ministerelor.
Conducerea administraţiei ministeriale. Funcţiile ministerelor.
3. Clasificarea ministerelor după în baza criteriului ramural. Ministere cu activitate economică,
social-culturală şi politico-administrativă. Funcţia politică şi administrativă exercitată de
ministru.
4. Structura internă a ministerelor şi raportarea ei la sarcinile acestora. Organul consultativ al
ministerului şi funcţiile lui.
5. Organizarea şi activitatea altor autorităţi ale administraţiei publice centrale. Formarea
agenţiilor, birourilor; centrelor, serviciilor, de pe lîngă Guvern; particularităţile activităţii şi
raporturile lor cu celelalte organe ale administraţiei publice centrale.

Literatura recomandată:

1. Legea pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la Guvern din 29 martie 1995,
Monitorul oficial, 1995, nr.3-4, 14 ianuarie.
2. Legea pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la Guvern din 24 ianuarie 1997,
Monitorul oficial, 1997, nr.31-32, 15 mai.
3. Legea pentru modificarea Legii cu privire la Guvern din 16 noiembrie 1999, Monitorul
oficial, 1999, nr.128-129, 17 noiembrie.
4. Programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova, Monitorul oficial, 2000, nr.5-7,
13 ianuarie.
5. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 749 din 12 iunie 2002 “Cu privire la
atribuţiile Primului ministru al Republicii Moldova, prim-viceprim-ministrului, viceprim-
ministrului şi Directorului Cancelariei de Stat a Republicii Moldova”, Monitorul oficial,
2002, nr.95, 01 iulie.
6. Platon Mihail, Introducere în ştiinţa administraţiei publice, Chişinău, 1999, pag. 215-225.
7. Sorocean Chiril, Ciobanu Mihail, Perfecţionarea structurii Guvernului Republicii Moldova
este solicitată de realitate, în Momentul, 1999, 05 februarie.
8. Sîmboteanu Aurel, Administraţia publică centrală, Chişinău, 1998, pag.37-42.
9. Vida Ioan, Puterea executivă şi administraţia publică, Bucureşti, 1996, pag.73-112.

Tema Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate

1. Sistemul organelor administraţiei publice centrale de specialitate. Tipuri de organe, şi

particularităţi de organizare şi funcţionare.

Administraţia publică centrală de specialitate include totalitatea organelor de specialitate ale

administraţiei publice, constituite pentru satisfacerea, sub conducerea Guvernului, intereselor generale
ale societăţii la nivelul întregii ţări.
 Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate traduc în viaţă, în temeiul legii, politica
Guvernului, asigură executarea hotărîrilor, ordonanţelor şi dispoziţiilor lui, conduc domeniile
încredinţate şi sînt responsabile de activitatea acestora.

Administraţia publică centrală de specialitate include ministerele şi alte autorităţi administrative

centrale.
Conducerea generală a administraţiei publice este exercitată de către Guvern.
Rolul şi locul Guvernului în sistemul administraţiei publice sînt determinate de Constituţia
Republicii Moldova şi de Legea cu privire la Guvern.

Activitatea autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate este guvernată de principiile

legalităţii, ierarhiei, transparenţei, participaţiei, colaborării, continuităţii, operativităţii, eficacităţii,
delimitării funcţiilor politice de cele administrative.

2. Organizarea administraţiei ministeriale. Condiţiile şi modalităţile de formare a ministerelor.

Conducerea administraţiei ministeriale. Funcţiile ministerelor.
Ministerele Republicii Moldova
Ministerele sînt organele centrale de specialitate ale statului. Ele sînt conduse de miniştri,
care poartă răspundere personală pentru îndeplinirea sarcinilor puse în seama lor.
Ministerele transpun în viaţă, în baza legilor republicii, decretelor Preşedintelui Republicii
Moldova, politica Guvernului, hotărоrile şi ordonanţele lui, conduc în limitele competenţei domeniile
încredinţate şi sînt responsabile de activitatea lor.
Guvernul poate delega prin hotărîre unele funcţii din competenţa sa către ministerele de
domeniu. Acest drept se realizează prin adoptarea de acte normative departamentale, înregistrate în
modul stabilit şi publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Ministerele promovează o politică statală de cadre îndreptată spre completarea propriului
aparat central şi a organelor de resort cu specialişti de înaltă calificare, creează sistemul ramural de
instruire continuă a cadrelor, organizează pregătirea specialiştilor cu studii superioare şi medii de
specialitate, asigură pregătirea cadrelor, inclusiv оn străinătate. În virtutea sarcinilor, ministerele au
dreptul de a face remanieri în aparatele lor prin reînnoirea contractelor de
muncă sau prin atestarea funcţionarilor de stat.
[Art.21 оn redacţia Legii nr.75-XV din 18.04.2001]
[Art.21 modificat prin Legea nr.1210-XIV din 31.07.2000]
[Art.21 modificat prin Legea nr.413-XIII din 29.03.95]
[Art.21 оn redacţia Legii nr.1091-XII din 23.07.92]
[Art.21 оn redacţia Legii nr.582-XII din 17.05.91
2.1 Organizarea ministerelor
(1) Ministerele sînt organele centrale de specialitate ale statului care realizează politica Guvernului
în domeniile de activitate pentru care sînt înfiinţate.
(2) Ministerele se înfiinţează prin lege organică, în funcţie de interesele generale ale societăţii.
(3) Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului, potrivit
prevederilor Constituţiei, Legii cu privire la Guvern şi prezentei legi.
(4) Prim-ministrul poate cere Parlamentului modificarea structurii administraţiei publice centrale,
prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere sau altor autorităţi
administrative centrale.
2.2 Atribuţiile generale ale ministerelor
 (1) În domeniul lor de activitate ministerele îndeplinesc următoarele atribuţii principale:
a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea actelor legislative, decretelor Preşedintelui
Republicii Moldova, actelor Guvernului, actelor administrative proprii, emise potrivit legii;
b) elaborează şi asigură aplicarea strategiilor şi politicilor guvernamentale în domeniile lor de
activitate;
c) elaborează propuneri privind programul de activitate al Guvernului, programe de stat şi ramurale,
proiecte de acte normative, asigurînd fundamentarea acestora, avizează proiecte de acte normative în
condiţiile legii;
d) întreprind acţiuni pentru realizarea strategiei Guvernului de reformă economico-socială;
e) reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu
acordurile şi alte înţelegeri în acest scop, şi dezvoltă relaţii de colaborare cu structuri similare din alte
state şi cu organizaţii internaţionale interesate de domeniul lor de activitate;
f) iniţiază şi negociază, din împuternicirea Guvernului, încheierea de tratate internaţionale;
g) întreprind acţiuni pentru punerea în aplicare a tratatelor internaţionale din domeniul de activitate,
pentru realizarea condiţiilor de integrare în structurile europene sau în alte organisme internaţionale;
h) colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale
a personalului din sistemul lor;
i) editează, după caz, publicaţii informaţionale de specialitate;
î) îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite în condiţiile legii.
2.3 Conducerea ministerelor
(1) Conducerea ministerelor se exercită exclusiv de miniştri.
(2) Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice
din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.
(3) Miniştrii răspund de întreaga activitate a ministerului în faţa Guvernului, precum şi, în calitate
de membri ai Guvernului, în faţa Parlamentului.
(4) Numirea miniştrilor la investitura Guvernului se face de către Preşedintele Republicii Moldova,
pe baza votului de încredere acordat Guvernului.
(5) În activitatea de conducere a ministerului ministrul este ajutat de unul sau mai mulţi viceminiştri
şi de Secretarul de Stat.
2.4 Atribuţiile generale ale miniştrilor
(1) Miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate următoarele atribuţii generale:
a) conduc aparatul ministerului, numesc şi eliberează din funcţie personalul acestuia
b) sînt ordonatorii principali de credite ai ministerelor;
c) aprobă statele de funcţii ale ministerelor, în limita efectivului-limită şi a structurii organizatorice
aprobate de către Guvern;
d) coordonează şi urmăreşte elaborarea şi implementarea de politici şi strategii în domeniile de
activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului;
e) iniţiază şi negociază, în condiţiile legii, încheierea de tratate internaţionale;
 f) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează Guvernului;
g) urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului, în baza bugetului
aprobat.
(2) Miniştrii îndeplinesc şi alte atribuţii specifice din domeniile de activitate ale ministerelor
indicate la articolul 10 din prezenta lege, precum şi stabilite prin alte acte normative.
(3) În cazul în care ministrul, din diferite motive, nu-şi poate exercita atribuţiile curente, funcţiile lui
se exercită de către unul din viceminiştri, desemnat de ministru, cu informarea Prim-ministrului.
(4) Miniştrii îşi îndeplinesc atribuţiile ce le revin prin intermediul aparatului propriu al ministerului,
precum şi prin instituţiile subordonate.
2.5 Viceminiştrii
(1) Viceminiştrii sînt numiţ în funcţie de către Guvern, la propunerea ministrului.
(2) Viceminiştrii conduc ori coordonează activitatea unor subdiviziuni din cadrul ministerului.
(3) Viceminiştrii exercită atribuţiile delegate de ministru.
(Proiect) Articolul 14. Secretarul de Stat

(1) Secretarul de Stat este responsabil de activitatea administrativă a ministerului.

(2) Secretarul de Stat este funcţionar public, numit în funcţie de către ministru, prin concurs, pe
criterii de profesionalism. Acesta asigură stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea
conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între subdiviziunile ministerului.
(3) Secretarul de Stat exercită următoarele atribuţii şi responsabilităţi de bază:
a) coordonează activitatea subdiviziunilor din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă
dintre ministru şi conducătorii tuturor subdiviziunilor din minister şi instituţiile subordonate;
b) colaborează cu subdiviziunile de specialitate din cadrul Aparatului Guvernului, cu Secretarii de
Stat din celelalte ministere, în probleme de interes comun;
c) urmăreşte şi asigură finalizarea proiectelor actelor legislative şi altor acte normative prezentate
Guvernului din iniţiativa ministerului;
d) coordonează activitatea aparatului central al ministerului, activitatea de elaborare a politicilor
de personal şi principiilor directoare pentru managementul de personal din cadrul subdiviziunilor.
(4) Secretarul de Stat al ministerului poate exercita şi alte atribuţii prevăzute de Regulamentul
ministerului ori încredinţate de ministru.

2.6 Colegiul ministerului

(1) Pe lîngă ministru, funcţionează, ca organ consultativ, colegiul ministerului.
(2) Componenţa şi regulamentul de funcţionare a colegiului ministerului se aprobă de către
ministru.
(3) Colegiul ministerului se întruneşte, la cererea şi sub preşedinţia ministrului, pentru dezbaterea
unor probleme privind activitatea ministerului.
(4) Deciziile colegiului se realizează, de regulă, prin ordine ale ministrului.
 4. Clasificarea autorităţilor în baza criteriului ramural.
Ministere cu activitate economică,
1. Ministerul Economiei si Comertului
3. Ministerul Finantelor
4. Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare
5. Ministerul Construcţiilor si Dezvoltării Teritoriului
6. Ministerul Ecologiei si Resurselor Naturale
social-culturală

politico-administrativă.
Ministerul Educatieiâ
Ministerul Tineretului şi Sportului
Ministerul Sanatatii
Ministerul Muncii şi Protectiei Sociale Familiei
Ministerul Culturii

Funcţia politică şi administrativă exercitată de ministru.

Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene
Ministerul Justitiei
Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Apararii
Ministerul Dezvoltarii Informationale

Alte autorităţi

1. Biroul Relatii Interetnice

2. Biroul National de Statistica
3. Serviciul Graniceri
4. Agentia pentru Silvicultura "Moldsilva"
5. Agentia Agroindustriala "Moldova - Vin"
6. Agentia Rezerve Materiale,
7. Agentia Relatii Funciare si Cadastru
8. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei

5.Structura internă a ministerelor şi raportarea ei la sarcinile acestora. Organul consultativ al

ministerului şi funcţiile lui
a. Organizarea şi activitatea altor autorităţi ale administraţiei publice centrale.
Formarea agenţiilor, birourilor; centrelor, serviciilor, de pe lîngă Guvern;
particularităţile activităţii şi raporturile lor cu celelalte organe ale administraţiei
publice centrale.
b. Alte autorităţi administrative centrale, inspectoratele de stat, comisiile şi consiliile
guvernamentale
Autorităţile administrative centrale de pe lîngă Guvern se formează de Parlament la propunerea
Prim-ministrului în scopul conducerii, coordonării activităţii şi exercitării controlului în domeniul
organizării economiei şi în alte domenii, care nu intră nemijlocit în atribuţiile ministerelor.
 Autorităţile administrative centrale sînt conduse de directori generali sau de directori, numiţi
în funcţie şi eliberaţi din funcţie de Guvern.
Inspectoratele de stat se formează de către Guvern în scopul exercitării controlului asupra executării
legilor republicii, a hotărоrilor şi a altor acte emise de Parlament, a decretelor Preşedintelui
Republicii Moldova, a hotărоrilor şi ordonanţelor Guvernului.
Inspectoratele de stat sînt conduse de directori, numiţi în funcţie şi eliberaţi din funcţie de
Guvern.
Autorităţile administrative centrale şi inspectoratele de stat emit, în limitele competenţei lor,
acte normative departamentale.
Guvernul poate să creeze comisii şi consilii permanente şi provizorii pentru studierea unor probleme
şi elaborarea hotărоrilor în vederea dezvoltării economiei, politicii оn domeniile finanţelor,
creditelor, preţurilor, valutei, circulaţiei monetare, precum şi în domeniile politicii sociale,
оnvăţămоntului public, culturii şi din alte sfere ale vieţii.
Comisiile se formează din lucrători ai ministerelor, precum şi din savanţi şi specialişti de
frunte, la propunerea Prim-ministrului, a prim-viceprim-ministrului sau a viceprim-miniştrilor.
Activitatea comisiilor şi consiliilor este condusă de Prim-ministru, de miniştri sau de alte persoane,
numite de Guvern.
Alte autorităţi administrative centrale
Înfiinţarea
Alte autorităţi administrative centrale se înfiinţează, potrivit articolului 107 alin.(2) din Constituţia
Republicii Moldova, în scopul conducerii, coordonării şi exercitării controlului în domeniul organizării
economiei şi în alte domenii care nu intră nemijlocit în atribuţiile ministerelor.
Alte autorităţi administrative centrale pot fi organizate în subordonarea Guvernului, a ministerelor şi
altor autorităţi administrative centrale de specialitate sau ca autorităţi administrative autonome.
Autorităţi administrative centrale subordonate Guvernului
Autorităţile administrative centrale subordonate Guvernului se formează de către Parlament, la
propunerea Prim-ministrului, prin lege organică.
Autorităţile administrative centrale subordonate Guvernului sînt conduse de directori generală sau
de directori, numiţi în funcţie şi eliberaţi din funcţie de Guvern.
Directorii generali şi directorii au locţiitori numiţi în funcţie şi eliberaţi din funcţie de către Guvern.
Atribuţiile între locţiitori sînt repartizate de către directorul general sau director.
Autorităţi administrative subordonate ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale
Autorităţile administrative subordonate ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale se
înfiinţează de către Guvern, pentru realizarea unor sarcini concrete din domeniile de activitate a
acestora.
Conducătorii autorităţilor administrative indicate la alin. (1) din prezentul articol sînt numiţi în
funcţie şi eliberaţi din funcţie de către ministru sau conducătorul autorităţii administrative căreia i se
subordonează.
Inspectoratele de stat se înfiinţează de către Guvern în scopul exercitării controlului asupra
executării actelor legislative ale Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor
şi ordonanţelor Guvernului.
Inspectoratele de stat sînt conduse de directori, numiţi în funcţie şi eliberaţi din funcţie de către
Guvern.
 Autorităţi administrative autonome
Autorităţile administrative autonome se înfiinţează prin lege organică.
Autorităţile administrative autonome realizează, în condiţiile legii, activităţi executive, de
organizare a executării şi de executare în concret a legii
Autorităţile administrative autonome sînt independente faţă de Guvern, nu se află în raport de
subordonare, de coordonare sau sub autoritatea acestuia, a ministerelor sau altor autorităţi ale
administraţiei publice centrale.
Guvernul, ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale se află în raporturi de
cooperare cu autorităţile administrative autonome.
Organizarea şi funcţionarea autorităţilor administrative autonome sînt reglementate prin lege
organică.

Tema 6. Serviciul public. Activitatea personalului în organele administraţiei publice centrale.

1. Serviciu public: noţiunea, structura şi funcţiile lui în organele administraţiei publice centrale.
2. Statutul juridic al funcţionarului public. Încadrarea în serviciul public central şi exercitarea
funcţiei publice. Clasificatorul unic al funcţiilor publice. Rangurile şi gradele de calificare a
funcţionarilor publici.
3. Restricţii pentru ocuparea funcţiilor publice în organele administraţiei publice centrale. Exigenţe
speciale faţă de funcţionarii publici, drepturile şi obligaţiunile lor.
4. Exercitarea funcţiei publice şi politica de personal. Formarea, recrutarea şi promovarea cadrelor.
Perfecţionarea şi sistemul de atestare al cadrelor din organele administraţiei publice centrale.
Garanţiile sociale ale funcţionarilor publici.

1. Serviciu public: noţiunea, structura şi funcţiile lui în organele administraţiei publice

centrale.

Serviciul public este o activitate de interes public, organizată şi desfăşurată de către o autoritate
publică;

Principiile fundamentale ale serviciului public

Serviciul public se bazează pe principiile legalităţii, profesionalismului, transparenţei, imparţialităţii,

independenţei, responsabilităţii, stabilităţii şi loialităţii.

autoritate publică – orice structură organizatorică sau organ, instituite prin lege sau printr-un alt act
normativ, care acţionează în regim de putere publică în scopul realizării unui interes public;

funcţie publică – ansamblul atribuţiilor şi obligaţiilor stabilite în temeiul legii în scopul realizării
prerogativelor de putere publică;
funcţionar public – persoană fizică numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică;

funcţie de demnitate publică – funcţie publică ce se ocupă prin mandat obţinut direct în urma
alegerilor organizate sau, indirect, prin numire în condiţiile legii;

administrarea funcţiei publice şi a funcţionarilor publici – ansamblul activităţilor necesare

implementării procedurilor de planificare a resurselor umane, de încadrare, dezvoltare profesională,
remunerare şi evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici, precum şi altor
politici şi proceduri de personal în vederea realizării optime a misiunii şi obiectivelor strategice ale
autorităţii publice.

Activităţile care implică exercitarea prerogativelor de putere publică

Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere

publică, sînt:

a) elaborarea şi coordonarea elaborării documentelor de politici;

b) elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative, precum şi altor reglementări specifice

autorităţii publice;

c) punerea în executare a actelor legislative şi normative;

d) elaborarea actelor administrative privind aplicarea şi executarea actelor legislative şi normative,

necesare pentru realizarea competenţei autorităţii publice;

e) controlul şi auditul public intern şi extern;

f) gestionarea resurselor umane în serviciul public;

g) planificarea, gestionarea şi controlul resurselor financiare publice;

h) administrarea fiscală;

i) reprezentarea intereselor autorităţii publice, în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea,
în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi
străinătate, inclusiv reprezentarea în justiţie, în limita competenţelor stabilite.

2. Statutul juridic al funcţionarului public. Încadrarea în serviciul public central şi

exercitarea funcţiei publice. Clasificatorul unic al funcţiilor publice. Rangurile şi
gradele de calificare a funcţionarilor publici.
 
Instituirea funcţiilor publice

Funcţiile publice se instituie în temeiul actelor Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova,

Guvernului şi ale altor autorităţi publice, emise în limitele competenţei lor, stabilite de Constituţie şi
de alte legi.
Încadrarea în serviciul public

Condiţiile de bază pentru a candida la o funcţie publică

(1) La o funcţie publică poate candida persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;

b) posedă limba moldovenească şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul

respectiv în limitele stabilite de lege;

c) are capacitate deplină de exerciţiu;

d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;

e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform
certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt
stabilite cerinţe speciale de sănătate;

f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;

g) îndeplineşte cerinţele specifice pentru ocuparea unor anumite funcţii publice, inclusiv nu deţine
cetăţenia altui stat dacă candidează la o funcţie care prevede acces la secretul de stat;

h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;

i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca
pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a
dispus această interdicţie.

(2) Pentru ocuparea funcţiilor publice în autorităţile publice sînt necesare studii superioare absolvite
cu diplomă de licenţă sau echivalentă, cu excepţia funcţiilor publice de execuţie din autorităţile
administraţiei publice locale de nivelul întîi în care, după caz, pot fi încadrate persoane cu studii
medii de specialitate absolvite cu diplomă.

Ocuparea funcţiei publice vacante

(1) Ocuparea funcţiei publice vacante se face prin:

a) concurs;

b) promovare;

c) transfer.

(2) Concursul se organizează, de regulă, după aplicarea modalităţilor de ocupare a funcţiei publice
vacante specificate la alin.(1) lit.b) şi c).
Concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante

(1) Concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante are la bază principiile competiţiei deschise,
transparenţei, competenţei şi meritelor profesionale, precum şi principiul egalităţii accesului la
funcţiile publice pentru fiecare cetăţean.

(2) Concursul se organizează, în condiţiile legii, de către:

a) comisia de concurs prevăzută la art.8 alin.(6), pentru funcţiile publice specificate la art.8 alin.(2)
lit.a)-c);

b) comisiile de concurs prevăzute la art.8 alin.(8), pentru funcţiile publice specificate la art.8 alin.(2)
lit.d);

c) comisiile de concurs instituite de către autorităţile publice, de comun acord cu Guvernul, pentru
funcţiile publice de conducere şi de execuţie din aceste autorităţi.

(3) Condiţiile de desfăşurare a concursului se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, pe

pagina web a autorităţii publice iniţiatoare, precum şi se afişează pe panoul informaţional la sediul
autorităţii publice, într-un loc vizibil şi accesibil publicului, cu cel puţin 20 de zile calendaristice
înainte de data desfăşurării concursului.

(4) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului se stabileşte de Guvern.

(5) Litigiile cu privire la concurs se soluţionează de instanţa de contencios administrativ competentă.

Numirea în funcţia publică

(1) Raporturile de serviciu apar în baza actului administrativ de numire în funcţia publică, emis în
condiţiile prezentei legi.

(2) Actul administrativ de numire are formă scrisă şi conţine temeiul legal al numirii, referinţa la una
din modalităţile de ocupare a funcţiei publice specificate la art.28, numele funcţionarului public,
funcţia publică, data de la care acesta urmează să exercite funcţia publică, drepturile salariale,
perioada de probă, după caz, alte componente stabilite de legislaţie.

(3) Numirea în funcţiile publice de conducere de nivel superior se face de către subiecţii specificaţi
la art.8 alin.(5).

(4) Numirea în funcţiile publice de conducere şi de execuţie se face prin actul administrativ emis de
către conducătorul sau, după caz, de organul colegial de conducere al autorităţii publice în care
urmează să-şi desfăşoare activitatea funcţionarul public.

(5) Raporturile de serviciu se realizează o perioadă nedeterminată, cu excepţiile prevăzute de

prezenta lege.

(6) Fişa postului se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se înmînează
funcţionarului public.
Perioada de probă pentru funcţionarul public debutant

(1) Funcţionar public debutant este persoana care exercită o funcţie publică pentru prima dată.

(2) Perioada de probă are drept scop verificarea cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor profesionale
în îndeplinirea funcţiei publice, formarea practică a funcţionarilor publici debutanţi, precum şi
cunoaşterea de către aceştia a specificului şi exigenţelor administraţiei publice.

(3) Funcţionarilor publici de conducere de nivel superior nu li se stabileşte perioadă de probă.

(4) Durata perioadei de probă este de 6 luni.

(5) La expirarea perioadei de probă, funcţionarul public debutant:

a) este confirmat în funcţia publică dacă a obţinut la evaluarea activităţii profesionale cel puţin
calificativul „satisfăcător”;

b) este eliberat din funcţia publică dacă a obţinut la evaluarea activităţii profesionale calificativul
„nesatisfăcător”.

(6) Perioada de probă se ia în considerare la calculul vechimii în serviciul public, cu excepţia cazului
specificat la alin.(5) lit.b).

(7) Procedura de organizare a perioadei de probă, de evaluare a activităţii funcţionarului public

debutant, drepturile şi obligaţiile lui specifice se aprobă de Guvern.

Clasificarea funcţiilor publice

(1) Conform nivelului atribuţiilor titularului, funcţiile publice se clasifică în următoarele categorii:

a) funcţii publice de conducere de nivel superior;

b) funcţii publice de conducere;

c) funcţii publice de execuţie.

(2) În raport cu complexitatea şi natura sarcinilor, cu nivelul de importanţă şi responsabilitate,

fiecare categorie de funcţii publice se împarte în grupuri, specificate în Clasificatorul unic al
funcţiilor publice, aprobat de Parlament.

Funcţionarii publici de conducere de nivel superior

(1) Funcţionarii publici de conducere de nivel superior realizează managementul nivelului superior
în autorităţile publice.

(2) Categoria funcţionarilor publici de conducere de nivel superior include persoanele care sînt
numite în una din următoarele funcţii publice de conducere de nivel superior:
a) conducător şi adjunct al conducătorului Aparatului Guvernului;

b) viceministru;

c) adjunct al conducătorului autorităţii administrative;

d) conducător şi adjunct al conducătorului aparatului autorităţii publice (Parlamentul, Preşedintele

Republicii Moldova, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională, Curtea Supremă de
Justiţie, Procuratura Generală, Curtea de Conturi).

(3) Ocuparea funcţiei publice de conducere de nivel superior vacante se face prin concurs.

(4) Pentru a ocupa o funcţie publică de conducere de nivel superior, persoana trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe:

a) să respecte condiţiile prevăzute la art.27;

b) să aibă studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

c) să aibă cel puţin 5 ani vechime în specialitatea/profilul funcţiei publice respective.

(5) Numirea în funcţie a funcţionarilor publici de conducere de nivel superior, modificarea,

suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu se fac, în condiţiile legii, de către:

a) Guvern, pentru funcţiile publice specificate la alin.(2) lit.a)-c);

b) conducătorii autorităţilor publice respective, pentru funcţiile publice specificate la alin.(2) lit.d).

(6) Pentru ocuparea prin concurs a funcţiilor prevăzute la alin.(2) lit.a)-c) se instituie o comisie
permanentă, formată din 7 membri specialişti notorii în administraţia publică, desemnaţi de Guvern.

(7) Structura, criteriile de desemnare a membrilor, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare a

comisiei menţionate la alin.(6) se aprobă de Guvern în condiţiile prezentei legi.

(8) Pentru ocuparea prin concurs a funcţiilor prevăzute la alin.(2) lit.d) se instituie comisii de
concurs conform prevederilor actelor normative adoptate de autorităţile publice respective.

Funcţionarii publici de conducere

(1) Categoria funcţionarilor publici de conducere include persoanele numite, în condiţiile prezentei
legi, în una din următoarele funcţii publice de conducere:

a) conducător şi adjunct al conducătorului organului din subordinea ministerelor şi altor autorităţi

administrative;

b) conducător şi adjunct al conducătorului subdiviziunii interioare a autorităţii publice;

c) conducător şi adjunct al conducătorului serviciului desconcentrat al autorităţii publice;

d) vicepreşedinte al raionului;

e) viceprimar al municipiului;

f) viceprimar al satului (comunei), sectorului, oraşului;

g) conducător şi adjunct al conducătorului serviciului descentralizat, organizat în unitatea

administrativ-teritorială şi în unitatea teritorială autonomă cu statut special;

h) secretar al consiliului satului (comunei), sectorului, oraşului (municipiului), raionului şi secretar

al preturii;

i) pretor şi vicepretor al sectorului municipiului Chişinău.

(2) Funcţionarii publici de conducere organizează, coordonează, îndrumă şi controlează activităţile

specificate la art.3 sub autoritatea unui funcţionar public ierarhic superior sau a unei persoane ce
exercită funcţie de demnitate publică.

 Funcţionarii publici de execuţie

Categoria funcţionarilor publici de execuţie include persoanele numite, în condiţiile prezentei legi,
în alte funcţii publice decît cele prevăzute la art.8 şi 9.

Gradele de calificare ale funcţionarilor publici şi conferirea lor

(1) Pentru fiecare categorie de funcţionari publici se stabilesc următoarele grade de calificare:

a) pentru funcţionarii publici de conducere de nivel superior:

consilier de stat al Republicii Moldova de clasa I;

consilier de stat al Republicii Moldova de clasa a II-a;

consilier de stat al Republicii Moldova de clasa a III-a;

b) pentru funcţionarii publici de conducere:

consilier de stat de clasa I;

consilier de stat de clasa a II-a;

consilier de stat de clasa a III-a;

c) pentru funcţionarii publici de execuţie:

consilier de clasa I;

consilier de clasa a II-a;

consilier de clasa a III-a.

(2) Gradul de calificare de clasa a III-a se conferă funcţionarului public debutant după îndeplinirea
condiţiilor specificate la art.31 alin.(5) lit.a), iar funcţionarului public de conducere de nivel superior
– la numirea lor în funcţie.

(3) Conferirea gradului de calificare imediat superior se face dacă funcţionarul public a obţinut cel
puţin calificativul „bine” la 3 evaluări ale performanţelor profesionale.

(4) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(3), funcţionarului public i se poate conferi un grad de
calificare ce îl depăşeşte pe cel anterior cu un grad în cazul îndeplinirii unor misiuni de importanţă
deosebită sau obţinerii calificativului “foarte bine” la ultimele 2 evaluări ale performanţelor
profesionale. Aprecierea caracterului deosebit al misiunii este de competenţa conducătorului
autorităţii publice cu drept de conferire a gradelor de calificare.

(5) Fiecărui grad de calificare îi corespunde un anumit spor la salariu, calculat din data conferirii
acestuia.

(6) Funcţionarul public îşi păstrează gradul de calificare deţinut în cazul promovării în cadrul
aceleiaşi categorii de funcţii publice, avansării sau retrogradării în trepte de salarizare, transferului,
detaşării, interimatului unei funcţii publice de conducere, reangajării în serviciul public.

(7) În cazul promovării într-o funcţie publică dintr-o categorie superioară, funcţionarului public i se
conferă gradul de calificare inferior corespunzător categoriei funcţiei publice în care a promovat.

(8) Gradul de calificare se conferă de către persoana/organul care are competenţa legală de numire
în funcţie a funcţionarului public, printr-un act administrativ. Gradul de calificare se consemnează în
carnetul de muncă al funcţionarului public, iar copia actului administrativ prin care s-a conferit
gradul de calificare se păstrează în dosarul personal al acestuia.

(9) Funcţionarului public i se poate retrage gradul de calificare, prin hotărîre judecătorească
definitivă, pentru săvîrşirea unor acţiuni ilegale ce prevăd răspundere penală, precum şi în cazul cînd
gradul de calificare a fost conferit cu încălcarea legislaţiei.

3. Restricţii 
Incompatibilităţi şi restricţii

Incompatibilităţi generale pentru funcţia publică

Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decît cea în care a fost
numit.

Funcţionarul public nu este în drept să desfăşoare alte activităţi remunerate:

a) în cadrul autorităţilor publice, cu excepţiile prevăzute de lege;

b) în funcţie de demnitate publică sau în funcţie din cadrul cabinetului persoanei care exercită
funcţie de demnitate publică, cu excepţia cazului în care raporturile de serviciu sînt suspendate pe
perioada respectivă în condiţiile legii;

c) prin contract individual de muncă sau prin alt contract cu caracter civil, în cadrul societăţilor
comerciale, cooperativelor, întreprinderilor de stat sau municipale, precum şi al organizaţiilor
necomerciale, din sectorul public sau privat, a căror activitate este controlată, subordonată sau în
anumite privinţe este de competenţa autorităţii în care el este angajat, cu excepţia activităţilor
ştiinţifice, didactice, de creaţie şi de reprezentare a statului în societăţile economice. Modul de
cumulare a acestor activităţi cu funcţia publică se stabileşte de Guvern.

(3) Funcţionarul public poate cumula, în cadrul autorităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea,
atribuţiile funcţiei sale cu atribuţiile funcţiei publice temporar vacante, fapt confirmat prin actul
administrativ al conducătorului.

(4) Funcţionarul public nu poate fi mandatar al unor terţe persoane în autoritatea publică în care îşi
desfăşoară activitatea, inclusiv în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică
pe care o exercită.

(5) Alte incompatibilităţi şi conflicte de interese se stabilesc prin legislaţie specială.

(6) Funcţionarul public antrenat în una din activităţile incompatibile enumerate la alin.(2) şi (4) este
avertizat în scris de către conducătorul autorităţii publice să abandoneze activitatea. Dacă, după
expirarea unei luni de la data primirii avertismentului, funcţionarul public nu abandonează
activitatea, el este destituit din funcţia publică.

Restricţii în ierarhia funcţiei publice

Funcţionarul public nu poate exercita o funcţie publică în subordinea nemijlocită a unei rude directe
(părinte, frate, soră, fiu, fiică) sau a unei rude prin afinitate (soţ/soţie, părinte, frate şi soră a
soţului/soţiei) în cadrul aceleiaşi autorităţi publice.

Aceeaşi prohibiţie se aplică şi în situaţia în care conducătorul superior nemijlocit al funcţionarului

public are calitatea de persoană ce exercită funcţie de demnitate publică.

Persoanele care se află în situaţiile prevăzute la alin.(1) şi (2) vor întreprinde acţiuni în vederea
încetării raporturilor ierarhice nemijlocite în termen de 2 luni.

În cazul în care condiţiile alin.(3) nu se respectă, funcţionarul public se transferă într-o funcţie care
ar exclude o astfel de subordonare, iar dacă transferul nu este posibil, acesta este eliberat din funcţia
publică deţinută.
Capitolul III
MANAGEMENTUL FUNCŢIEI PUBLICE ŞI AL FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Articolul 11. Competenţa Guvernului

Managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici este de competenţa Guvernului.

 Articolul 12. Administrarea funcţiei publice şi a funcţionarilor publici în cadrul autorităţii publice

(1) Autorităţile publice asigură administrarea funcţiei publice şi a funcţionarilor publici.

(2) Administrarea funcţiei publice şi a funcţionarilor publici se organizează şi se realizează de

conducătorul autorităţii publice, prin intermediul serviciului resurse umane.

(3) Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a serviciului resurse umane din autoritatea

publică se aprobă de Guvern.

Articolul 13. Evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici

(1) Evidenţa la nivel naţional a funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici se efectuează prin
administrarea registrului funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici şi a dosarelor personale ale
funcţionarilor publici.

(2) Fiecare autoritate publică are obligaţia să transmită Guvernului, la cerere, toate datele necesare
realizării atribuţiilor sale ce decurg din prezenta lege.

(3) În cazul intervenirii unor schimbări în raporturile de serviciu, autoritatea publică, în termen de 10
zile lucrătoare, este obligată să comunice acest fapt Guvernului.

(4) Modalitatea de administrare a datelor şi de transmitere a lor către Guvern, categoriile de

persoane care au acces la evidenţa naţională, structura şi conţinutul registrului funcţiilor publice şi al
funcţionarilor publici se aprobă de Guvern.

(5) Pentru fiecare funcţionar public, autorităţile publice întocmesc dosar personal. Dosarul personal
conţine informaţii despre funcţionarul public şi despre modul în care acesta îşi exercită atribuţiile.

(6) Persoanele care au acces la datele cuprinse în evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor
publici, precum şi la dosarul personal al funcţionarului public, au obligaţia, în condiţiile legii, de a
păstra confidenţialitatea datelor cu caracter personal.
(7) Pentru încălcarea prohibiţiei prevăzută la alin.(6), persoanele respective răspund în condiţiile
legii.

 
Capitolul IV
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE FUNCŢIONARULUI PUBLIC.
INCOMPATIBILITĂŢI ŞI RESTRICŢII
 
Secţiunea 1
Drepturile funcţionarului public

Articolul 14. Drepturile generale ale funcţionarului public

Funcţionarul public are următoarele drepturi generale:

a) să examineze probleme şi să ia decizii în limitele competenţei sale;

b) să solicite, în limitele competenţei sale, şi să primească informaţia necesară de la alte autorităţi

publice, precum şi de la persoane fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma lor
juridică de organizare;

c) să-şi cunoască drepturile şi atribuţiile stipulate în fişa postului;

d) să beneficieze de condiţii normale de muncă şi igienă de natură să-i ocrotească sănătatea şi

integritatea fizică şi psihică, precum şi de un salariu corespunzător complexităţii atribuţiilor funcţiei;

e) să se adreseze Guvernului asupra cazurilor de încălcare a legislaţiei referitoare la funcţia publică

şi la statutul funcţionarului public, cu excepţia funcţionarilor publici care activează în cadrul
autorităţilor publice indicate la art.8 alin.(2) lit.d), care sînt în drept să se adreseze conducătorilor
autorităţilor publice respective;

f) să beneficieze de stabilitate în funcţia publică deţinută, precum şi de dreptul de a fi promovat într-

o funcţie publică superioară.

Articolul 15. Dreptul la opinie al funcţionarului public

(1) Dreptul la opinie al funcţionarului public este garantat.

(2) Funcţionarul public poate exprima opinia oficială a autorităţii publice numai dacă este abilitat în
acest sens, conform procedurilor stabilite.

(3) Funcţionarul public poate participa la activităţi sau dezbateri publice, avînd obligaţia de a face
cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al autorităţii publice în
cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.
(4) În timpul exercitării atribuţiilor, funcţionarul public se va abţine de la exprimarea sau
manifestarea publică a preferinţelor politice şi favorizarea vreunui partid politic sau vreunei
organizaţii social-politice.

Articolul 16. Apartenenţa la partide şi la alte organizaţii social-politice

Funcţionarii publici pot avea calitatea de membru al partidelor politice sau organizaţiilor social-
politice legal constituite, cu excepţiile prevăzute de lege.

Articolul 17. Dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate şi alte organizaţii

(1) Dreptul funcţionarilor publici la asociere în sindicate este garantat.

(2) Funcţionarii publici pot, în mod liber, să întemeieze organizaţii sindicale şi să adere la ele.

(3) Funcţionarii publici se pot asocia în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii care au drept
scop reprezentarea şi protejarea intereselor profesionale.

Articolul 18. Accesul la informaţia de ordin personal

(1) Funcţionarul public are dreptul la acces liber la dosarul său personal şi la datele personale
incluse în registrul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici.

(2) La cererea scrisă sau verbală a funcţionarului public, autoritatea publică eliberează gratuit copii
de pe actele existente în dosarul său personal, precum şi documente care să ateste activitatea
desfăşurată, vechimea totală în muncă şi în funcţia publică, alte date necesare.

(3) Funcţionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la toate deciziile care îl vizează în mod
direct.

Articolul 19. Timpul de muncă

(1) Durata normală a timpului de muncă pentru funcţionarii publici este de 8 ore pe zi şi de 40 de
ore pe săptămînă.

(2) La dispoziţia conducătorului, funcţionarii publici pot lucra peste durata normală a timpului de
muncă, în zilele de sărbătoare nelucrătoare şi/sau în zilele de repaus, în limita a 120 de ore într-un an
calendaristic. În cazuri excepţionale, această limită, cu acordul reprezentanţilor funcţionarilor
publici, poate fi extinsă pînă la 240 de ore.
(3) În cazurile specificate la alin.(2), funcţionarii publici de conducere şi de execuţie beneficiază de
o plată în mărimea dublă a salariului pe unitate de timp sau de recuperarea timpului lucrat cu
păstrarea salariului mediu.

(4) Durata zilei de muncă din ajunul zilelor de sărbătoare nelucrătoare se reduce cu cel puţin o oră
pentru toţi funcţionarii publici, cu excepţia celor cărora li s-a stabilit o durată redusă a timpului de
muncă sau ziua de muncă parţială. Durata concretă redusă în acest caz se stabileşte prin actul
administrativ emis de conducătorul autorităţii publice.

(5) Nu se admite atragerea la lucru peste durata timpului de muncă a femeilor gravide, a femeilor
aflate în concediul postnatal, a femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 3 ani, precum şi a
persoanelor cărora o astfel de activitate le este contraindicată conform certificatului medical, eliberat
în modul stabilit.

(6) Autoritatea publică are obligaţia să ţină, în modul stabilit, evidenţa timpului de muncă prestat
efectiv de fiecare funcţionar public.

Articolul 20. Protecţia juridică în exerciţiul funcţiei

(1) Funcţionarii publici în exerciţiul atribuţiilor lor sînt protejaţi de lege.

(2) Autoritatea publică este obligată să asigure protecţia funcţionarului public şi a membrilor
familiei lui împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în
exerciţiul funcţiei publice sau în legătură cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea
publică va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.

(3) Autoritatea publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul public în situaţia în care
acesta a suferit un prejudiciu material şi/sau moral în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Articolul 21. Dreptul la grevă

(1) Funcţionarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă în conformitate cu legislaţia.

(2) Funcţionarilor publici le este interzis să participe la grevele care dereglează funcţionarea
autorităţii publice de a cărei activitate depinde asigurarea societăţii cu bunuri şi servicii de
importanţă vitală.

 
Secţiunea a 2-a
Obligaţiile funcţionarului public

Articolul 22. Obligaţiile generale ale funcţionarului public

(1) Funcţionarul public are următoarele obligaţii generale:

a) să respecte Constituţia, legislaţia în vigoare, precum şi tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte;

b) să respecte cu stricteţe drepturile şi libertăţile cetăţenilor;

c) să fie loial autorităţii publice în care activează;

d) să îndeplinească cu responsabilitate, obiectivitate şi promptitudine, în spirit de iniţiativă şi

colegialitate toate atribuţiile de serviciu;

e) să păstreze, în conformitate cu legea, secretul de stat, precum şi confidenţialitatea în legătură cu

faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţă în exerciţiul funcţiei publice, cu excepţia
informaţiilor considerate de interes public;

f) să respecte normele de conduită profesională prevăzute de lege;

g) să respecte regulamentul intern.

(2) Funcţionarii publici de conducere de nivel superior, precum şi funcţionarii publici de conducere
sînt obligaţi să încurajeze propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine în
vederea îmbunătăţirii activităţii autorităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea.

Articolul 23. Executarea dispoziţiilor conducătorului

(1) Funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor (ordinelor, poruncilor, indicaţiilor
obligatorii spre executare) primite de la conducătorul său direct şi de la conducătorul autorităţii
publice în care îşi exercită funcţia publică.

(2) Funcţionarul public are dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor, scrise sau
verbale, primite de la conducător dacă le consideră ilegale.

(3) Dispoziţia se consideră ilegală dacă aceasta este în contradicţie cu actele legislative şi normative
în vigoare, depăşeşte competenţa autorităţii publice sau necesită acţiuni pe care destinatarul
dispoziţiei nu are dreptul să le îndeplinească.

(4) Dacă funcţionarul public are dubii cu privire la legalitatea unei dispoziţii, acesta este obligat să
comunice în scris autorului dispoziţiei dubiile sale, precum şi să aducă la cunoştinţa conducătorului
ierarhic superior al acestuia astfel de situaţii.

(5) Funcţionarul public nu poate fi sancţionat sau prejudiciat pentru sesizarea cu bună-credinţă cu
privire la dispoziţiile ilegale ale conducătorului.

Articolul 24. Declaraţia cu privire la venituri, proprietate şi de interese personale

(1) Funcţionarul public este obligat să prezinte, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi
proprietate.

(2) Funcţionarul public este obligat să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese.

 
Secţiunea a 2-a
Evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarului public

Articolul 34. Dispoziţii generale privind evaluarea performanţelor profesionale

(1) Evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarului public se realizează prin compararea
rezultatelor obţinute în perioada evaluată cu obiectivele stabilite, în baza criteriilor de evaluare.

(2) Obiectivele pentru fiecare funcţionar public se stabilesc anual de către conducătorul autorităţii
publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public şi vor corespunde următoarelor cerinţe:

a) să fie specifice activităţilor ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică;

b) să fie măsurabile – să aibă o formă concretă de realizare;

c) să reflecte termenele de realizare;

d) să fie realiste – să poată fi aduse la îndeplinire în termenele de realizare prevăzute şi cu resursele

alocate;

e) să fie flexibile – să poată fi revizuite în funcţie de modificările intervenite în priorităţile autorităţii

publice.

(3) Revizuirea obiectivelor se poate face semestrial. Modificările se consemnează într-un proces-
verbal semnat şi datat de conducătorul autorităţii publice şi de funcţionarul public care urmează să
fie evaluat.

(4) Evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarului public se efectuează anual.

(5) În urma evaluării performanţelor profesionale, funcţionarului public i se acordă unul dintre
următoarele calificative: „foarte bine”, „bine”, „satisfăcător”, „nesatisfăcător”.

(6) În cadrul procedurii de evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarului public se

identifică necesităţile de dezvoltare profesională a acestuia.

(7) Rezultatele evaluării performanţelor profesionale ale funcţionarului public se iau în considerare
la luarea deciziilor:

a) cu privire la avansarea, menţinerea sau retrogradarea în trepte de salarizare;

b) cu privire la conferirea unui grad de calificare superior;

c) cu privire la promovarea într-o funcţie publică superioară;

d) cu privire la eliberarea sau destituirea din funcţia publică.

(8) Deciziile specificate la alin.(7) se confirmă prin actul administrativ al persoanei/organului care
are competenţa legală de numire în funcţie.

(9) Modalitatea de evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarului public se aprobă de

Guvern.

Articolul 35. Evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici de conducere de nivel
superior

(1) Evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici de conducere de nivel superior
specificaţi la art.8 alin.(2) lit.a)-c) se efectuează de către comisia de evaluare, ai cărei membri se
numesc de Primul-ministru.

(2) Evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici de conducere de nivel superior
specificaţi la art.8 alin.(2) lit.d) se efectuează de către comisiile de evaluare instituite de conducătorii
autorităţilor publice respective.

(3) Persoana care exercită funcţie de demnitate publică sau, după caz, funcţionarul public de
conducere de nivel superior ierarhic funcţionarului public de conducere de nivel superior va întocmi
un raport de evaluare, iar funcţionarul public de conducere de nivel superior evaluat va întocmi un
raport de activitate pentru perioada respectivă.

(4) Interviul cu funcţionarul public de conducere de nivel superior este obligatoriu în cazul în care
informaţiile referitoare la gradul de îndeplinire a obiectivelor cuprinse în raportul de activitate al
funcţionarului public de conducere de nivel superior şi în raportul de evaluare diferă. În caz de
necesitate, comisia de evaluare poate cere funcţionarului public de conducere de nivel superior
furnizarea oricăror alte informaţii despre activitatea sa în perioada evaluată.

(5) Fiecare evaluare realizată de comisia de evaluare se consemnează în fişa de evaluare a

funcţionarului public de conducere de nivel superior. Un exemplar al fişei de evaluare se trimite
obligatoriu persoanei care exercită funcţie de demnitate publică sau, după caz, funcţionarului public
de conducere de nivel superior ierarhic funcţionarului public de conducere de nivel superior, iar altul
se păstrează în dosarul personal al funcţionarului public evaluat.

(6) În cazul în care funcţionarul public de conducere de nivel superior consideră că aprecierile
consemnate nu corespund realităţii, el poate solicita comisiei de evaluare revizuirea calificativului
acordat.

Articolul 36. Evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici de conducere şi de

execuţie
(1) Procedura de evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici de conducere şi de
execuţie se realizează în două etape:

a) completarea fişei de evaluare;

b) interviul.

(2) Completarea fişei de evaluare se realizează de către:

a) persoana care exercită funcţie de demnitate publică, pentru funcţionarii publici care sînt în
subordinea directă a acestuia;

b) funcţionarul public de conducere de nivel superior, pentru funcţionarii publici de conducere din
subordine sau pentru funcţionarii publici de execuţie, în cazul în care aceştia îşi desfăşoară
activitatea în cadrul unor subdiviziuni care nu sînt coordonate de un funcţionar public de conducere;

c) funcţionarul public de conducere ierarhic superior, potrivit structurii organizatorice a autorităţii

publice, pentru funcţionarul public de conducere din subordine;

d) funcţionarul public de conducere, pentru funcţionarul public de execuţie a cărui activitate o

coordonează;

e) preşedintele raionului, în baza deciziei consiliului raional, pentru vicepreşedintele raionului şi

pentru secretarul consiliului raional;

f) primarul, în baza deciziei consiliului local, pentru viceprimar şi secretarul consiliului satului
(comunei), sectorului, oraşului (municipiului).

(3) Interviul reprezintă un schimb de informaţii care are loc între persoana care a întocmit fişa de
evaluare şi funcţionarul public evaluat.

(4) După finalizarea procedurii de evaluare, fişa de evaluare se înaintează pentru contrasemnare
funcţionarului public ierarhic superior persoanei care a completat-o, iar în lipsa acestuia va
contrasemna persoana care exercită funcţie de demnitate publică. În situaţia în care persoana care a
completat fişa de evaluare este persoana care exercită funcţie de demnitate publică, fişa de evaluare
nu se contrasemnează.

(5) Conform deciziei contrasemnatarului, procedura de evaluare poate fi repetată în cazul în care:

a) aprecierile consemnate în fişa de evaluare nu corespund realităţii;

b) comentariile funcţionarului public evaluat privind dezacordul cu consemnările făcute, anexate la

fişa de evaluare, sînt considerate argumentate.

 
Secţiunea a 3-a
Dezvoltarea profesională a funcţionarului public
Articolul 37. Procesul de dezvoltare profesională continuă

(1) Funcţionarul public are dreptul şi obligaţia de a-şi perfecţiona, în mod continuu, abilităţile şi
pregătirea profesională.

(2) Fiecare autoritate publică va asigura organizarea unui proces sistematic şi planificat de
dezvoltare profesională continuă a funcţionarului public, care include:

a) aprofundarea şi actualizarea cunoştinţelor, dezvoltarea abilităţilor;

b) modelarea atitudinilor necesare funcţionarului public pentru exercitarea eficientă a atribuţiilor

funcţiei.

(3) În procesul de dezvoltare profesională continuă a funcţionarului public, autorităţile publice au

obligaţia:

a) de a asigura posibilităţi egale fiecărui funcţionar public la instruire atît în ţară, cît şi peste hotare;

b) de a asigura fiecărui funcţionar public diverse forme de dezvoltare profesională continuă, cu o

durată de cel puţin 40 de ore anual, iar o dată la trei ani – cursuri de perfecţionare, cu o durată de cel
puţin 72 de ore;

c) de a prevedea în bugetul anual propriu mijloace pentru finanţarea procesului de dezvoltare

profesională continuă a funcţionarilor publici, în mărime de cel puţin 2% din fondul de salarizare.

(4) Modul de organizare şi desfăşurare a procesului de dezvoltare profesională continuă a

funcţionarilor publici se aprobă de Guvern.

Articolul 38. Condiţii specifice procesului de dezvoltare profesională continuă

(1) Pe perioada în care funcţionarii publici urmează forme de dezvoltare profesională continuă, ei
beneficiază de plata salariului în situaţia în care aceste forme sînt:

a) organizate la iniţiativa sau în interesul autorităţii publice;

b) urmate la iniţiativa funcţionarului public, cu acordul scris al conducătorului autorităţii publice.

(2) În cazul în care cursurile de dezvoltare profesională continuă se organizează în afara localităţii
unde îşi are sediul autoritatea publică, funcţionarul public beneficiază de compensarea cheltuielilor
legate de deplasare.

(3) Funcţionarul public care urmează forme de dezvoltare profesională a căror durată este mai mare
de 90 de zile într-un an calendaristic, organizate în ţară sau în străinătate, cu excepţia celor urmate
pe cont propriu, este obligat să-şi asume angajamentul scris că, după terminarea cursurilor sau
programelor, va activa în serviciul public, proporţional cu numărul zilelor de dezvoltare
profesională, între 2 şi 5 ani. Modul de întocmire a angajamentului scris se aprobă de Guvern.
(4) În cazul nerespectării angajamentului specificat la alin.(3), precum şi în cazul în care
funcţionarul public nu a absolvit din vina sa cursul/programul de dezvoltare profesională, el este
obligat să restituie autorităţii publice cheltuielile suportate pentru dezvoltarea profesională, inclusiv
salariul încasat pe această perioadă, calculate în condiţiile legii. În cazul refuzului de a restitui
cheltuielile suportate, acestea se încasează în baza hotărîrii judecătoreşti, la cererea autorităţii
publice respective.

(5) Prevederile alin.(4) nu se aplică în cazul în care funcţionarul public nu mai deţine funcţia publică
din motive neimputabile acestuia.

 
Secţiunea a 4-a
Remunerarea şi garanţiile sociale ale funcţionarului public

Articolul 39. Salarizarea funcţionarului public

(1) Salarizarea asigură funcţionarului public condiţii necesare pentru exercitarea eficientă a
atribuţiilor şi contribuie la completarea autorităţilor publice cu personal competent.

(2) Salarizarea funcţionarilor publici se stabileşte în condiţiile prezentei legi şi ale legislaţiei cu
privire la salarizarea funcţionarilor publici.

Articolul 40. Stimularea funcţionarului public

(1) Funcţionarul public este stimulat pentru exercitarea eficientă a atribuţiilor, manifestarea
spiritului de iniţiativă, pentru activitate îndelungată şi ireproşabilă în serviciul public.

(2) Stimularea funcţionarului public poate fi sub formă de:

a) premiu;

b) mulţumire;

c) diplomă de onoare.

(3) Pentru succese deosebite în activitate, merite faţă de societate şi faţă de stat, funcţionarul public
poate fi decorat cu distincţii de stat.

(4) Stimulările se aplică de către persoana/organul care are competenţă legală de numire în funcţie
printr-un act administrativ.

(5) Stimulările se înscriu în carnetul de muncă şi în dosarul personal al funcţionarului public.

Articolul 41. Vechimea în serviciul public

(1) Vechimea în serviciul public include perioadele de exercitare a funcţiilor publice în autorităţile
publice menţionate în anexa nr.1.

(2) În sensul prezentei legi, vechimea în serviciul public se calculează cumulativ, indiferent de
întreruperile pe care le-a avut funcţionarul public în serviciul public.

(3) În vechimea în serviciul public intră şi perioadele de activitate în calitate de funcţionar public în
autorităţile publice care au funcţionat pe teritoriul Republicii Moldova pînă la punerea în aplicare a
prezentei legi.

Articolul 42. Garanţiile sociale

(1) Funcţionarului public i se acordă ajutoare materiale în vederea soluţionării problemelor sociale şi
de trai în conformitate cu legea.

(2) Funcţionarul public beneficiază de pensie în condiţiile Legii privind pensiile de asigurări sociale
de stat.

(3) În cazul pensionării anticipate ori obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă sau în cazul
încetării raporturilor de serviciu, funcţionarul public, la cererea lui scrisă, beneficiază, pentru fiecare
an complet de activitate în serviciul public, de dreptul la o indemnizaţie unică în proporţie de 50%
din salariul funcţiei stabilit pe funcţia deţinută, iar funcţionarul public salariat cu salariu lunar – în
proporţie de 50% din salariul lunar la momentul depunerii cererii în cauză. Acordarea indemnizaţiei
respective se consemnează în dosarul personal şi în carnetul de muncă. În cazul în care funcţionarul
public a primit indemnizaţia unică în condiţiile specificate în prezentul alineat şi continuă să
activeze în serviciul public sau în cazul reangajării în serviciul public, la încetarea raporturilor de
serviciu, indemnizaţia unică i se va acorda în mărimea cuvenită pentru anii compleţi de activitate în
serviciul public după perioada pentru care a fost achitată indemnizaţia unică anterioară.

(4) Persoanele care au deţinut anterior funcţii publice, dar nu s-au folosit de dreptul la indemnizaţie
unică beneficiază de aceasta în cazul reangajării în serviciul public şi încetării ulterioare a
raporturilor de serviciu sau în cazul pensionării acestora în perioada aflării în serviciul public.

(5) După împlinirea vîrstei necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă, funcţionarul
public poate fi numit, la decizia conducătorului, pe o perioadă determinată, dar nu mai mare de 3
ani, în aceeaşi funcţie publică, primind pensia şi salariul conform legislaţiei.

(6) În cazul lichidării autorităţii publice, reducerii efectivului de personal sau modificării statului de
personal, funcţionarii publici care nu pot fi transferaţi în interesul serviciului vor fi eliberaţi din
funcţia publică cu plata unei indemnizaţii unice egale cu 6 salarii medii lunare dacă vechimea în
serviciul public este de cel puţin 2 ani, precum şi a unei indemnizaţii de şomer egală cu un salariu
mediu lunar, în modul stabilit de lege, cu excepţia celor care beneficiază de pensie pentru vechime
în muncă conform actelor legislative speciale, de pensie pentru limită de vîrstă sau celor care au
dreptul la pensie anticipată conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, cărora li se
plăteşte o indemnizaţie de eliberare din serviciu calculată similar prevederilor art.186 alin.(1) lit.a)
din Codul muncii, dar nu mai mică decît un salariu mediu lunar şi nu mai mare decît 6 salarii medii
lunare.
 

Articolul 43. Concediul funcţionarului public

(1) Funcţionarului public i se acordă un concediu de odihnă anual, plătit, cu o durată de 35 de zile
calendaristice, fără a se lua în calcul zilele de sărbătoare nelucrătoare. Concediul poate fi acordat
integral sau divizat, cu condiţia ca una dintre părţi să nu fie mai mică de 14 zile calendaristice.

(2) În cazul în care vechimea în serviciul public depăşeşte 5, 10 şi 15 ani, concediul de odihnă anual
plătit se măreşte cu 3, 5 şi, respectiv, 7 zile calendaristice.

(3) Înlocuirea concediului de odihnă anual nefolosit prin compensaţie în bani nu se admite, cu
excepţia cazurilor de încetare a raporturilor de serviciu sau de transfer într-o altă autoritate publică.
În cazurile specificate în prezentul alineat, funcţionarul public are dreptul la compensarea tuturor
concediilor de odihnă anuale nefolosite.

(4) Funcţionarului public, din motive familiale şi din alte motive întemeiate, i se poate acorda, la
cerere, concediu neplătit, cu o durată de pînă la 60 de zile calendaristice în decursul unui an.
Concediul neplătit se acordă în modul stabilit de legislaţie.

(5) Funcţionarul public poate beneficia şi de alte tipuri de concedii conform legislaţiei.

 
Capitolul VI
MODIFICAREA ŞI SUSPENDAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU
 
Secţiunea 1
Modificarea raporturilor de serviciu

Articolul 44. Căile de modificare a raporturilor de serviciu

(1) Modificarea raporturilor de serviciu se face:

a) în interesul serviciului;

b) la cererea funcţionarului public.

(2) Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici de conducere şi de execuţie are loc
prin:

a) promovare în funcţie;

b) avansare sau retrogradare în trepte de salarizare;

c) detaşare;

d) transfer;
e) interimatul unei funcţii publice de conducere.

(3) Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici de conducere de nivel superior are
loc prin:

a) avansare sau retrogradare în trepte de salarizare;

b) detaşare;

c) transfer în interesul serviciului.

Articolul 45. Promovarea în funcţie

(1) Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice
superioare celei exercitate.

(2) Promovarea funcţionarului public într-o funcţie publică superioară se face în bază de merit.

(3) Promovarea funcţionarului public se efectuează de autoritatea publică în care funcţia publică
respectivă este vacantă.

(4) Poate fi promovat într-o funcţie publică superioară funcţionarul public care a obţinut în urma
evaluării performanţelor profesionale calificativul „foarte bine” la ultimele 2 evaluări sau
calificativul „bine” la ultimele 3 evaluări.

(5) În situaţia în care doi sau mai mulţi funcţionari publici îndeplinesc condiţiile promovării într-o
funcţie publică superioară, selecţia se face pe bază de concurs, desfăşurat în condiţiile art.29.

Articolul 46. Avansarea sau retrogradarea în trepte de salarizare

(1) Avansarea funcţionarului public în trepte de salarizare se efectuează în funcţie de performanţa

profesională a acestuia, în condiţiile prezentei legi şi legislaţiei cu privire la salarizarea
funcţionarilor publici.

(2) Trecerea funcţionarului public într-o treaptă de salarizare superioară se efectuează succesiv, cu
condiţia obţinerii la evaluarea performanţelor profesionale cel puţin a calificativului „bine”.

(3) În cazul obţinerii la evaluarea performanţelor profesionale a calificativului „satisfăcător”,

funcţionarul public rămîne în aceeaşi treaptă de salarizare.

(4) În cazul obţinerii la evaluarea performanţelor profesionale a calificativului „nesatisfăcător”,

funcţionarul public este retrogradat în treapta de salarizare imediat inferioară.

 
Articolul 47. Detaşarea

(1) Detaşarea în interesul serviciului se dispune de către conducătorul autorităţii publice, la

solicitarea autorităţii publice în interesul căreia se efectuează detaşarea.

(2) Detaşarea se dispune pentru o perioadă de cel mult un an. Cu acordul funcţionarului public,
perioada detaşării poate fi prelungită cu încă cel mult un an.

(3) Detaşarea funcţionarului public nu poate fi realizată mai des decît o dată la 5 ani.

(4) Detaşarea se poate dispune doar dacă pregătirea profesională a funcţionarului public corespunde
atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei publice în care urmează să fie detaşat.

(5) Funcţionarul public este în drept să refuze detaşarea din următoarele motive:

a) graviditate;

b) îşi creşte singur copilul minor;

c) este singurul întreţinător al familiei;

d) starea sănătăţii, confirmată prin certificat medical, face contraindicată detaşarea;

e) detaşarea se efectuează într-o funcţie publică inferioară celei exercitate;

f) detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii de trai;

g) alte motive temeinice care justifică refuzul de a fi detaşat.

(6) Pe perioada detaşării, funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică.

(7) Pe perioada detaşării, funcţionarul public este salarizat de autoritatea publică la care este detaşat.
Salariul corespunzător funcţiei publice în care este detaşat nu poate fi mai mic decît salariul de la
locul de muncă precedent.

(8) Pe perioada detaşării în altă localitate, autoritatea publică beneficiară este obligată să suporte
costul integral al transportului, dus şi întors, cel puţin o dată pe lună, precum şi cel al cazării.

(9) Persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie va dispune eliberarea
funcţionarului public din funcţia publică deţinută în cazul în care acesta refuză detaşarea fără a avea
motivele specificate la alin.(5).

Articolul 48. Transferul

(1) Transferul, ca modalitate a modificării raporturilor de serviciu, are loc între autorităţile publice
sau între subdiviziunile interioare ale aceleiaşi autorităţi publice.
(2) Transferul se face în interesul serviciului sau la cererea funcţionarului public.

(3) Transferul în cadrul aceleiaşi autorităţi publice se dispune de conducătorul autorităţii.

(4) Transferul între autorităţile publice se dispune de către conducătorul autorităţii publice, la
solicitarea autorităţii publice în interesul căreia se efectuează transferul, cu înştiinţarea Guvernului.

(5) Transferul în interesul serviciului se face numai cu acordul scris al funcţionarului public
transferat, cu excepţia cazului specificat la art.58 lit.f). În cazul transferului în interesul serviciului în
altă localitate, funcţionarul public transferat are dreptul la acoperirea tuturor cheltuielilor de
transport şi la un concediu suplimentar plătit de 7 zile calendaristice. Plata acestor drepturi se
suportă de autoritatea publică la care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data
aprobării transferului.

(6) Transferul în interesul serviciului se face într-o funcţie publică echivalentă cu funcţia publică
deţinută de funcţionarul public.

(7) Transferul la cererea funcţionarului public se face într-o funcţie publică echivalentă cu funcţia
publică deţinută de funcţionarul public sau într-o funcţie publică de nivel inferior.

(8) Autorităţile publice pot da publicităţii funcţiile publice care pot fi ocupate prin transfer la cerere.
În situaţia în care doi sau mai mulţi funcţionari publici solicită ocuparea unei funcţii publice prin
transfer la cerere, este avantajat funcţionarul public care deţine rezultate mai bune la evaluarea
performanţelor profesionale. În cazul în care rezultatele evaluării performanţelor profesionale ale
funcţionarilor publici sînt egale, selecţia se face pe bază de concurs, desfăşurat în condiţiile art.29.

Articolul 49. Interimatul funcţiei publice de conducere

(1) Exercitarea temporară a unei funcţii publice de conducere se realizează prin asigurarea
interimatului de către funcţionarul public care îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea
acestei funcţii publice şi nu are sancţiuni disciplinare nestinse în condiţiile prezentei legi. Nu se
consideră interimat situaţia cînd funcţia publică de conducere este exercitată temporar de către
adjunctul titularului funcţiei publice în cauză.

(2) Dacă funcţia publică de conducere este vacantă, prevederile alin.(1) se aplică de către
persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie pe o perioadă de cel mult 6 luni pe
an, cu înştiinţarea Guvernului.

(3) Perioada specificată la alin.(2) poate fi prelungită cu cel mult 6 luni, cu înştiinţarea Guvernului,
dacă autoritatea publică a organizat concurs şi funcţia publică nu a fost ocupată, în condiţiile legii.

(4) În cazul unei funcţii publice de conducere temporar vacante, măsura prevăzută la alin.(1) se
dispune de către persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie pînă la data
expirării termenului de suspendare a raporturilor de serviciu ale titularului funcţiei publice, a
termenului detaşării lui sau a stingerii sancţiunii disciplinare aplicate prevăzută la art.58 lit.f).
(5) Dacă salariul corespunzător funcţiei publice pentru care este asigurat interimatul este mai mare,
funcţionarul public are dreptul la acest salariu.

Articolul 50. Transferul în interesul serviciului al funcţionarilor publici de conducere de nivel

superior

(1) Funcţionarii publici de conducere de nivel superior pot fi transferaţi în interesul serviciului în
funcţiile publice prevăzute la art.8 alin.(2), cu respectarea prevederilor art.8 alin.(4).

(2) Transferul în interesul serviciului al funcţionarului public de conducere de nivel superior se face
într-o funcţie publică de conducere de nivel superior vacantă în cazul în care:

a) este necesară coordonarea unor activităţi complexe de către un funcţionar public de conducere de
nivel superior cu o anumită calificare, specializare şi experienţă sau de natura celor care intră în
atribuţiile funcţionarului public de conducere de nivel superior;

b) este necesară coordonarea unor proiecte sau programe de importanţă majoră.

(3) Pentru un funcţionar public de conducere de nivel superior, transferul în interesul serviciului nu
poate fi realizat mai des decît o dată pe an.

(4) Dispoziţiile alin.(3) nu se aplică în cazul reorganizării autorităţii publice.

(5) Refuzul neîntemeiat al transferului în interesul serviciului are ca efect eliberarea din funcţia
publică. Actul administrativ de eliberare poate fi atacat de către funcţionarul public de conducere de
nivel superior în instanţa de contencios administrativ în modul stabilit de lege.

(6) Autorităţile publice au obligaţia să asigure compensarea cheltuielilor ocazionate de transferul în

interesul serviciului, precum şi să pună la dispoziţie locuinţe de serviciu, în condiţiile legii.

 
Secţiunea a 2-a
Suspendarea raporturilor de serviciu

Articolul 51. Noţiuni generale

(1) Suspendarea raporturilor de serviciu presupune încetarea îndeplinirii pentru o anumită perioadă a
atribuţiilor de către funcţionarul public şi a plăţii drepturilor salariale de către autoritatea publică în
care acesta activează.

(2) Suspendarea raporturilor de serviciu poate interveni în circumstanţe ce nu  depind de voinţa 
părţilor, prin acordul părţilor sau la iniţiativa uneia dintre părţi.

(3) Suspendarea raporturilor de serviciu se aprobă sau, după caz, se constată, prin actul administrativ
al persoanei/organului care are competenţa legală de numire în funcţie, cu excepţia situaţiilor
specificate la art.52 lit.c) şi d).
(4) Suspendarea raporturilor de serviciu se consemnează în dosarul personal şi în carnetul de muncă.

Articolul 52. Suspendarea raporturilor de serviciu în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor

Raporturile de serviciu se suspendă în următoarele circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor:

a) alegere sau numire într-o funcţie de demnitate publică pentru perioada respectivă;

b) încadrare în cabinetul persoanei ce exercită funcţie de demnitate publică;

c) concediu de maternitate;

d) boală sau traumă;

e) carantină;

f) încorporare în serviciul militar ori în serviciul civil (de alternativă);

g) forţă majoră, confirmată în modul stabilit, ce nu impune încetarea raporturilor de serviciu;

h) stabilire pe termen determinat a gradului de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă

suferit în timpul exerciţiului funcţiei publice, care nu-i permite funcţionarului public exerciţiul
acesteia;

i) în alte circumstanţe prevăzute de lege.

Articolul 53. Suspendarea raporturilor de serviciu de către autoritatea publică

Raporturile de serviciu se suspendă de către autoritatea publică:

a) dacă funcţionarul public este arestat preventiv sau îi este aplicat arestul administrativ;

b) pe durata anchetei de serviciu în privinţa funcţionarului public, dacă exercitarea în continuare a

atribuţiilor de către acesta ar putea afecta desfăşurarea obiectivă a anchetei şi rezultatele acesteia;

c) în cazul recunoaşterii în calitate de bănuit sau emiterii în privinţa acestuia a ordonanţei de punere
sub învinuire, pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

Articolul 54. Suspendarea raporturilor de serviciu la cererea funcţionarului public

(1) La cererea funcţionarului public, raporturile de serviciu se suspendă în caz de:

a) înregistrare, în condiţiile legii, în calitate de concurent electoral sau în calitate de persoană de

încredere a unui concurent electoral;

b) concediu pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 6 ani, în condiţiile legii;

c) concediu pentru îngrijirea unui membru bolnav al familiei cu durata de pînă la un an, conform
certificatului medical;

d) concediu neplătit, în condiţiile legii;

e) îngrijire a copilului bolnav în vîrstă de pînă la 7 ani;

f) îngrijire a copilului invalid pînă la vîrsta de 16 ani;

g) însoţire a soţului (soţiei) membru al personalului instituţiilor serviciului diplomatic la transferarea

lui într-o misiune diplomatică sau oficiu consular;

h) în alte circumstanţe prevăzute de lege.

(2) Cererea de suspendare a raporturilor de serviciu se depune în scris, cu cel puţin 5 zile
calendaristice înainte de data de la care se solicită suspendarea.

Articolul 55. Reîncadrarea în funcţia publică

(1) În cazurile în care motivele ce au provocat suspendarea raporturilor de serviciu încetează sau,
după caz, la sfîrşitul perioadei pentru care a fost aprobată cererea de suspendare, funcţionarul public
este reîncadrat în funcţia publică exercitată înainte de suspendare.

(2) Reîncadrarea funcţionarului public în funcţia publică înainte de expirarea perioadei pentru care a
fost aprobată suspendarea raporturilor de serviciu se face la cererea acestuia.

(3) Pe perioada suspendării raporturilor de serviciu, autorităţile publice au obligaţia să rezerve

funcţia publică. Ocuparea acesteia de către o altă persoană se face pe o perioadă determinată. Pe
perioada suspendării, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decît la iniţiativa
sau cu acordul funcţionarului public respectiv.

 
Capitolul VII
RĂSPUNDEREA FUNCŢIONARULUI PUBLIC

Articolul 56. Răspunderea funcţionarului public

Pentru încălcarea îndatoririlor de serviciu, a normelor de conduită, pentru pagubele materiale

pricinuite, contravenţiile sau infracţiunile săvîrşite în timpul serviciului sau în legătură cu
exercitarea atribuţiilor funcţiei, funcţionarul public poartă răspundere disciplinară, civilă,
administrativă, penală, după caz.

Articolul 57. Abaterile disciplinare

Constituie abateri disciplinare:

a) întîrzierea sistematică la serviciu;

b) absenţele nemotivate de la serviciu mai mult de 4 ore pe parcursul unei zile lucrătoare;

c) intervenţiile în favoarea soluţionării unor cereri în afara cadrului legal;

d) nerespectarea cerinţelor privind păstrarea secretului de stat sau a confidenţialităţii informaţiilor de

care funcţionarul public ia cunoştinţă în exerciţiul funcţiei;

e) refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu;

f) neglijenţa repetată sau tergiversarea sistematică a îndeplinirii sarcinilor;

g) acţiunile care aduc atingere prestigiului autorităţii publice în care activează;

h) încălcarea normelor de conduită a funcţionarului public;

i) desfăşurarea în timpul programului de muncă a unor activităţi cu caracter politic specificate la

art.15 alin.(4);

j) încălcarea prevederilor referitoare la obligaţii, incompatibilităţi, conflict de interese şi restricţii

stabilite prin lege;

k) încălcarea regulilor de organizare şi desfăşurare a concursului, a regulilor de evaluare a

performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici;

l) alte fapte considerate ca abateri disciplinare în legislaţia din domeniul funcţiei publice şi
funcţionarilor publici.

Articolul 58. Sancţiunile disciplinare

Pentru comiterea abaterilor disciplinare, funcţionarului public îi pot fi aplicate următoarele sancţiuni
disciplinare:

a) avertisment;

b) mustrare;
c) mustrare aspră;

d) suspendarea dreptului de a fi promovat în funcţie în decursul unui an;

e) suspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de salarizare pe o perioadă de la unu la doi ani;

f) transfer într-o funcţie publică inferioară pe o perioadă de 6-12 luni, cu diminuarea

corespunzătoare a drepturilor salariale;

g) destituirea din funcţia publică.

Articolul 59. Aplicarea sancţiunilor disciplinare

(1) Sancţiunea disciplinară se aplică de către persoana/organul care are competenţa legală de numire
în funcţie.

(2) Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data săvîrşirii abaterii.

(3) Sancţiunea disciplinară, cu excepţia celei specificate la art.58 lit.a), nu poate fi aplicată decît
după cercetarea prealabilă a faptei imputate şi după audierea echitabilă a funcţionarului public de
către comisia de disciplină, în termen de cel mult o lună de la data constatării faptei.

(4) Din comisia de disciplină face parte în mod obligatoriu un reprezentant al organizaţiei sindicale
reprezentative sau, în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sînt
organizaţi în sindicat, un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici pentru
care este organizată comisia de disciplină.

(5) În cazul în care fapta funcţionarului public conţine componentele unei abateri disciplinare şi ale
unei infracţiuni, procedura cercetării de către comisia de disciplină se suspendă pînă la dispunerea
neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau pînă
la data la care instanţa de judecată dispune achitarea sau încetarea procesului penal.

(6) Comisia de disciplină este obligată să ceară funcţionarului public o explicaţie scrisă privind fapta
comisă.

(7) După cercetarea prealabilă, comisia de disciplină propune autorităţii publice respective
sancţiunea aplicabilă funcţionarului public vinovat.

(8) Actul administrativ cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare se aduce la cunoştinţa

funcţionarului public în termen de 5 zile de la emitere, sub semnătură.

(9) Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audiere, de a-şi prezenta argumentele sau de a
semna declaraţia privitoare la abaterile disciplinare care i se impută, precum şi refuzul funcţionarului
public de a semna actul administrativ cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare se consemnează
într-un proces-verbal.
(10) La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii
disciplinare, de circumstanţele în care aceasta a fost săvîrşită, de comportamentul funcţionarului
public în timpul serviciului, precum şi de existenţa altor sancţiuni disciplinare al căror termen nu a
expirat.

(11) Modul de constituire, organizare şi funcţionare, componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi

procedura de muncă a comisiilor de disciplină se aprobă de Guvern.

Articolul 60. Termenul de acţiune şi contestarea sancţiunii disciplinare

(1) Termenul de acţiune a sancţiunii disciplinare nu poate depăşi un an de la data aplicării, cu

excepţiile prevăzute de lege.

(2) Dacă, pe parcursul acestui termen, funcţionarul public nu va fi supus unei noi sancţiuni
disciplinare, se consideră că lui nu i s-a aplicat sancţiune disciplinară.

(3) Actul administrativ de sancţionare disciplinară poate fi atacat de către funcţionarul public în
instanţa de contencios administrativ în modul stabilit de lege.

 
Capitolul VIII
ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU

Articolul 61. Condiţiile de încetare a raporturilor de serviciu

Raporturile de serviciu încetează în următoarele cazuri:

a) în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor;

b) eliberare din funcţie;

c) destituire;

d) demisie.

Articolul 62. Încetarea raporturilor de serviciu în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor

(1) Raporturile de serviciu încetează în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor:

a) în cazul decesului funcţionarului public;

b) în cazul rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti prin care persoana este declarată dispărută
fără urmă sau decedată;
c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una din condiţiile specificate la art.27 alin.(1) lit.a) şi
c);

d) la împlinirea de către funcţionarul public a vîrstei necesară obţinerii dreptului la pensie pentru
limită de vîrstă, cu excepţia situaţiei specificate la art.42 alin.(5);

e) ca urmare a constatării, prin hotărîre judecătorească definitivă, a nulităţii absolute a actului

administrativ de numire în funcţia publică;

f) în cazul în care funcţionarul public a fost condamnat printr-o sentinţă judecătorească prin care s-a
dispus aplicarea unei sancţiuni privative de libertate, la data rămînerii definitive a sentinţei de
condamnare;

g) ca urmare a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate,
ca pedeapsă de bază sau ca pedeapsă complementară, în temeiul sentinţei judecătoreşti definitive
prin care s-a dispus această interdicţie;

h) la expirarea termenului pentru care funcţia publică a fost ocupată pe o perioadă determinată sau în
cazul reîncadrării funcţionarului public înainte de expirarea perioadei pentru care a fost aprobată
suspendarea raporturilor de serviciu;

i) în caz de forţă majoră, confirmată în modul stabilit, care exclude posibilitatea continuării
raporturilor de serviciu.

(2) Încetarea raporturilor de serviciu în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor se face în

termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea sau aducerea la cunoştinţa autorităţii publice a cazului
respectiv, prin actul administrativ al persoanei/organului care are competenţa legală de numire în
funcţie. Actul administrativ prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu în circumstanţe ce
nu depind de voinţa părţilor se comunică Guvernului în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea
lui.

Articolul 63. Eliberarea din funcţia publică

(1) Persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie va dispune eliberarea din
funcţia publică printr-un act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de 5
zile lucrătoare de la emitere, însă anterior datei eliberării din funcţia publică, în următoarele cazuri:

a) autoritatea publică şi-a încetat activitatea prin lichidare;

b) autoritatea publică este mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public refuză să o urmeze;

c) autoritatea publică îşi reduce efectivul de personal sau îşi modifică statul de personal;

d) ca urmare a admiterii cererii de restabilire în funcţia publică a unui funcţionar public eliberat sau
destituit ilegal, de la data pronunţării de către instanţa de judecată a hotărîrii prin care s-a dispus
restabilirea;
e) ca urmare a obţinerii de către funcţionarul public debutant a calificativului „nesatisfăcător” la
evaluarea activităţii profesionale, în condiţiile prezentei legi;

f) starea sănătăţii fizice şi/sau psihice a funcţionarului public, constatată prin decizie a organelor
competente de expertiză medicală a vitalităţii, nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească
atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute;

g) ca urmare a refuzului neîntemeiat al funcţionarului public de a accepta detaşarea în interesul

serviciului;

h) ca urmare a imposibilităţii transferului funcţionarului public aflat în situaţia specificată la art.26

alin.(4);

i) ca urmare a refuzului neîntemeiat al funcţionarului public de conducere de nivel superior de a

accepta transferul în interesul serviciului în condiţiile art.50.

(2) În cazul eliberării din funcţia publică în condiţiile alin.(1) lit.a)-c), autoritatea publică este
obligată să acorde funcţionarilor publici un preaviz cu o durată de 30 de zile calendaristice, iar în
restul cazurilor – de 15 zile calendaristice.

(3) În perioada de preaviz, persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie acordă
funcţionarului public în cauză reducerea programului de muncă, cu pînă la 2 ore zilnic, fără
reducerea salariului cuvenit.

(4) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.c) şi d), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii
publice există funcţie publică vacantă corespunzătoare, funcţionarul public este transferat, în
interesul serviciului sau la cerere, în această funcţie. Funcţionarul public de conducere are prioritate
la ocuparea unei funcţii publice vacante de nivel inferior.

(5) În cazul reducerii efectivului de personal sau modificării statului de personal, autoritatea publică
nu poate înfiinţa posturi similare celor lichidate timp de un an de la data schimbărilor efectuate.

Articolul 64. Destituirea din funcţia publică

Persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie va dispune destituirea din funcţia
publică printr-un act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile
lucrătoare de la emitere, însă anterior datei destituirii din funcţia publică, în următoarele cazuri:

a) drept sancţiune disciplinară, aplicată pentru săvîrşirea unei abateri disciplinare, dacă anterior au
fost aplicate sancţiuni disciplinare nestinse în modul stabilit;

b) drept sancţiune disciplinară, aplicată pentru săvîrşirea unei abateri disciplinare care a avut
consecinţe grave;

c) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru
încetarea acesteia în termenul stabilit de prezenta lege;
d) incompetenţă profesională stabilită în urma obţinerii calificativului „nesatisfăcător” la 2 evaluări
consecutive ale performanţelor profesionale ale funcţionarului public, în condiţiile prezentei legi;

e) refuz de a depune jurămîntul prevăzut la art.32.

Articolul 65. Demisia

(1) Funcţionarul public poate înceta raporturile de serviciu prin demisie comunicată în scris
persoanei/organului care are competenţa legală de numire în funcţie.

(2) Demisia nu va fi motivată şi va produce efecte după 14 zile calendaristice de la comunicare.

(3) Cu acordul părţilor, demisia poate fi acceptată la data solicitată de către funcţionarul public, dar
nu mai tîrziu de termenul stabilit la alin.(2).

(4) În cazul demisiei funcţionarului public în legătură cu pensionarea, stabilirea gradului de

invaliditate, concediul pentru îngrijirea copilului, înmatricularea într-o instituţie de învăţămînt,
trecerea cu traiul în altă localitate, îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 14 ani (a copilului invalid
pînă la vîrsta de 16 ani), alegerea în funcţie electivă, autoritatea publică este obligată să accepte
demisia în termenul indicat în cerere în limita perioadei stabilite la alin.(2).

 
Capitolul IX
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 66.

Prezenta lege se pune în aplicare începînd cu 1 ianuarie 2009.

Articolul 67.

(1) Funcţiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate publică în parte de către persoana/organul
care are competenţa legală de numire în funcţie în baza activităţilor prevăzute la art.3 al prezentei
legi.

(2) În scopul realizării prevederilor alin.(1), autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate
şi organele din subordinea acestora, autorităţile administraţiei publice locale vor completa
formularul-tip al statului de personal şi îl vor înainta spre avizare Guvernului.

Articolul 68.
Cauzele care au ca obiect raporturile de serviciu sînt de competenţa instanţelor de contencios
administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor
instanţe.

Articolul 69.

Persoanele care deţin statutul de funcţionar public în condiţiile Legii serviciului public nr.443-XIII
din 4 mai 1995:

a) vor fi numiţi în funcţia publică respectivă dacă activităţile acestora au fost stabilite şi avizate ca
funcţii publice în condiţiile art.67 al prezentei legi;

b) vor încheia cu autorităţile publice corespunzătoare contracte individuale de muncă şi/sau le vor
modifica în condiţiile legislaţiei muncii dacă activităţile acestora nu au fost stabilite şi nu au fost
avizate ca funcţii publice în condiţiile art.67 al prezentei legi. În acest caz, persoanele respective vor
fi salarizate în cuantum nu mai mic decît cel primit în decursul exercitării funcţiei publice pînă la
punerea în aplicare a prezentei legi, precum şi vor beneficia de garanţiile sociale specificate la art.42
al prezentei legi pe perioada exercitării aceloraşi activităţi în cadrul autorităţii publice respective.

Articolul 70.

(1) Cabinetul persoanelor ce exercită funcţii de demnitate publică este o subdiviziune interioară
distinctă, cu personal propriu, care are statut de serviciu, secţie sau direcţie şi este compus din şef de
cabinet, consilieri, secretar etc. Pot fi asistaţi de un cabinet propriu Preşedintele şi vicepreşedinţii
Parlamentului, preşedinţii fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova, Primul-
ministru, prim-viceprim-ministrul, viceprim-miniştrii, miniştrii şi directorii generali ai autorităţilor
administrative.

(2) Personalul din cadrul cabinetului persoanelor ce exercită funcţii de demnitate publică nu are
statut de funcţionar public şi este numit în funcţie de către persoana ce exercită funcţie de demnitate
publică în subordinea căreia activează.

(3) Personalul din cadrul cabinetului persoanelor ce exercită funcţii de demnitate publică îşi
desfăşoară activitatea în baza contractului individual de muncă încheiat pe perioada aflării în funcţie
a persoanei ce exercită funcţie de demnitate publică.

(4) Salarizarea personalului din cadrul cabinetului persoanelor ce exercită funcţii de demnitate
publică se efectuează în modul, condiţiile şi mărimile prevăzute de Legea cu privire la sistemul de
salarizare în sectorul bugetar.

(5) Persoanele încadrate în cabinetul persoanelor ce exercită funcţii de demnitate publică cărora le-a
încetat contractul individual de muncă odată cu expirarea mandatului, demisia, revocarea sau
eliberarea din funcţie a persoanei ce exercită funcţie de demnitate publică şi care nu au fost încadrate
în noul cabinet al persoanelor ce exercită funcţii de demnitate publică beneficiază de o indemnizaţie
unică egală cu 6 salarii medii lunare, precum şi de o indemnizaţie egală cu un salariu mediu lunar,
dacă nu sînt încadraţi în cîmpul muncii, calculate în modul stabilit de lege.

(6) Statutul juridic al personalului din cadrul cabinetului persoanelor ce exercită funcţii de demnitate
publică se reglementează prin act legislativ special.

Articolul 71.

Consilierii, ajutorii, funcţionarii serviciilor de presă şi secretarii din cadrul aparatelor Parlamentului,
Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, autorităţilor administraţiei publice centrale de
specialitate şi organelor din subordinea acestora, care activează la momentul punerii în aplicare a
prezentei legi, îşi vor păstra funcţiile deţinute, aplicîndu-li-se prevederile prezentei legi, pînă în
momentul demisionării în legătură cu intrarea în funcţie a conducătorilor noi ai autorităţilor publice
menţionate sau eliberării din funcţiile respective.

Articolul 72.

Persoanele care nu deţin statutul de funcţionar public în condiţiile Legii serviciului public nr.443-
XIII din 4 mai 1995, dar ale căror activităţi au fost stabilite şi avizate ca funcţii publice în condiţiile
art.67 al prezentei legi vor fi numite în funcţiile publice respective în cazul îndeplinirii condiţiilor
art.27 al prezentei legi.

Articolul 73.

În cazul în care, pentru unii funcţionari publici, după punerea în aplicare a prezentei legi, gradele de
calificare corespunzătoare funcţiei publice deţinute vor fi inferioare gradelor de calificare deţinute în
temeiul Legii serviciului public nr.443-XIII din 4 mai 1995, ultimele îşi păstrează valabilitatea.

Articolul 74.

Persoanele ce exercită funcţii de demnitate publică care dispun de dreptul de a institui comisii de
concurs şi comisii de evaluare pentru funcţionarii publici de conducere de nivel superior în
condiţiile prezentei legi pot decide instituirea unei comisii comune atît pentru concurs, cît şi pentru
evaluare.

Articolul 75.

Guvernul:
a) în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi:

- va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu

prezenta lege;

- va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;

b) pînă la 1 ianuarie 2009, va elabora şi va adopta actele normative prevăzute de prezenta lege, cu
privire la:

- constituirea şi funcţionarea comisiei naţionale pentru selectarea funcţionarilor publici de conducere

de nivel superior;

- evidenţa, la nivel naţional, a funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici;

- evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarului public;

- organizarea perioadei de probă pentru funcţionarii publici debutanţi;

- comisiile de disciplină din cadrul autorităţilor publice;

- particularităţile muncii prin cumul a funcţionarilor publici;

- angajamentul scris privitor la continuarea activităţii în serviciul public după terminarea cursurilor
sau programelor de dezvoltare profesională.

Articolul 76.

Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, cu reglementările de

drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei
speciale care reglementează activitatea funcţionarilor publici.

Articolul 77.

La data punerii în aplicare a prezentei legi se abrogă:

Legea serviciului public nr.443-XIII din 4 mai 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
1995, nr.61, art.681);

Legea nr.888-XIII din 21 iunie 1996 privind modificarea articolului 33 din Legea serviciului public
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.52- 53, art.491);

Legea nr.1263-XIII din 17 iulie 1997 despre Regulamentul de  conferire   a   gradelor  de calificare
funcţionarilor publici (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.63, art.528);
Legea nr.1282-XIII din 18 iulie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.54-55, art.496);

art.VI din Legea nr.1375-XIII din 19 noiembrie 1997 pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.5, art.6);

Legea nr.1572-XIII din 26 februarie 1998 pentru modificarea şi completarea anexei nr.3 din Legea
serviciului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.28-29, art.207);

art.III din Legea nr.358-XIV din 15 aprilie 1999 pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.55, art.254);

art.XIV din Legea nr.934-XIV din 14 aprilie 2000 pentru modificarea unor acte legislative
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.70-72, art.509);

art.II din Legea nr.946-XIV din 21 aprilie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii salarizării şi
Legii serviciului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.70-72, art.515);

Legea nr.1233-XIV din 21 septembrie 2000 pentru completarea anexei nr.3 la Legea serviciului
public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.127-129, art.892);

Legea nr.1358-XIV din 3 noiembrie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.152-153, art.1138);

art.II din Legea nr.1428-XIV din 28 decembrie 2000 pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.8-10, art.25);

Legea nr.61-XV din 11 aprilie 2001 pentru modificarea articolului 8 din Legea serviciului public
nr.443-XIII din 4 mai 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.49-50, art.235);

Legea nr.236-XV din 7 iunie 2001 privind modificarea articolului 3 din Legea nr.1263-XIII din 17
iulie 1997 despre Regulamentul de conferire a gradelor de calificare funcţionarilor publici
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.73-74, art.549);

Legea nr.436-XV din 27 iulie 2001 pentru modificarea articolului 6 din Legea serviciului public
nr.443-XIII din 4 mai 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.108-109, art.830);

art.IV din Legea nr.520-XV din 11 octombrie 2001 pentru modificarea unor acte legislative
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.136-138, art.1051);

art.XII din Legea nr.543-XV din 12 octombrie 2001 pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.141-143, art.1095);

art.IX din Legea nr.1146-XV din 20 iunie 2002 pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.96-99, art.707);

art.II din Legea nr.146-XV din 27 martie 2003 pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.60-61, art.265);
art.XXVI din Legea nr.206-XV din 29 mai 2003 pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.149-152, art.598);

Legea nr.313-XV din 17 iulie 2003 pentru modificarea Legii serviciului public nr.443-XIII din 4
mai 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.163-166, art.662);

art.III din Legea nr.358-XV din 31 iulie 2003 pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.173-176, art.742);

Legea nr.504-XV din 11 decembrie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public
nr.443-XIII din 4 mai 1995 şi a Legii nr.1263-XIII din 17 iulie 1997 despre Regulamentul de
conferire a gradelor de calificare funcţionarilor publici (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2003, nr.254-261, art.1026);

Legea nr.550-XV din 25 decembrie 2003 pentru completarea anexelor nr.1-3 la Legea serviciului
public nr.443-XIII din 4 mai 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.16-18,
art.108);

art.VII din Legea nr.136-XV din 6 mai 2004 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.91-95, art.482);

art.II din Legea nr.273-XV din 16 iulie 2004 pentru modificarea unor acte legislative (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.168-170, art.771);

art.IV din Legea nr.294-XV din 28 iulie 2004 pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.138-146, art.747);

art.III din Legea nr.335-XVI din 16 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.1-4, art.22);

art.IV din Legea nr.447-XVI din 28 decembrie 2006 pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.51-53, art.239);

art.VI din Legea nr.273-XVI din 7 decembrie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.84-85, art.288);

art.I din Legea nr.56-XVI din 20 martie 2008 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.80, art.263).

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Marian LUPU

Chişinău, 4 iulie 2008.

Nr.158-XVI.

 
Anexa nr.1

Autorităţile publice
care cad sub incidenţa Legii cu privire la funcţia publică
şi statutul funcţionarului public

Aparatul Parlamentului

Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova

Aparatul Guvernului

Aparatul Consiliului Superior al Magistraturii

Secretariatul Curţii Constituţionale

Aparatul Curţii Supreme de Justiţie

Centrul pentru Drepturile Omului

Aparatul şi unităţile Curţii de Conturi

Aparatul Comisiei Electorale Centrale

Aparatul Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Aparatul Consiliului Naţional de Acreditare şi Atestare

Aparatul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

Aparatele altor autorităţi publice instituite de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau
Guvern

Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate şi alte autorităţi administrative (aparatele

centrale, serviciile publice desconcentrate, alte organe ale administraţiei publice din subordinea
autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate)

Aparatele autorităţilor administraţiei publice locale, ale unităţii teritoriale autonome cu statut special
şi serviciile descentralizate ale acestora

Aparatele instanţelor judecătoreşti, procuraturii, organele serviciului diplomatic, vamal, organele

apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice (persoanele care deţin funcţii publice în autorităţile
publice enumerate, a căror activitate nu este reglementată prin acte legislative speciale)
 
 
Anexa nr.2

Funcţiile de demnitate publică

 
I. Funcţiile de demnitate publică obţinute în urma alegerilor

Preşedinte al Republicii Moldova

Preşedinte al Parlamentului

Vicepreşedinte al Parlamentului

Preşedinte al comisiei permanente a Parlamentului

Vicepreşedinte al comisiei permanente a Parlamentului

Preşedinte al fracţiunii parlamentare

Membru al Biroului permanent al Parlamentului

Secretar al comisiei permanente a Parlamentului

Deputat în Parlament

Guvernator (Başcan) al Unităţii teritoriale autonome Găgăuzia

Preşedinte al Adunării Populare a Unităţii teritoriale autonome Găgăuzia

Vicepreşedinte al Adunării Populare a Unităţii teritoriale autonome Găgăuzia

Preşedinte al comisiei permanente a Adunării Populare a Unităţii teritoriale autonome Găgăuzia

Prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinte al Comitetului executiv al Unităţii teritoriale autonome

Găgăuzia

Primar General al municipiului Chişinău

Preşedinte al Consiliului municipal Chişinău

Preşedinte al raionului

Primar al municipiului

Primar al satului (comunei), sectorului, oraşului

Preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte şi secretar ştiinţific general al Academiei de Ştiinţe a
Moldovei

II. Funcţiile de demnitate publică obţinute prin numire

Prim-ministru

Prim-viceprim-ministru

Viceprim-ministru

Ministru

Director general al autorităţii administrative

Preşedinte, judecător şi judecător asistent al Curţii Constituţionale

Preşedinte, vicepreşedinte, judecător, prim-judecător asistent, judecător asistent al Curţii Supreme

de Justiţie

Preşedinte, vicepreşedinte, judecător al Curţii de Apel

Preşedinte, vicepreşedinte, judecător al Curţii de Apel Economice

Preşedinte, vicepreşedinte, judecător al judecătoriei

Procuror General, prim-adjunct al Procurorului General, adjunct al Procurorului General, procurori

de toate nivelurile

Director al Centrului pentru Drepturile Omului, avocat parlamentar

Preşedinte, vicepreşedinte, membru al Curţii de Conturi

Director, director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate

Preşedinte, vicepreşedinte, secretar al Comisiei Electorale Centrale

Preşedinte, membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului

Preşedinte, vicepreşedinte, membru al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

Guvernator, prim-viceguvernator, viceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei

Director general, director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică

Director şi director adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi
Tehnologia Informaţiei

Director general, director general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei

Literatura recomandată:

1. Constituţia Republicii Moldova, Chişinău, 1994.

2.
3.
4. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Concepţiei cu privire la
politica de personal în serviciul public nr.1227 – XV din 18 iulie 2002.
5. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regulamentului cu privire la
organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice vacante în autorităţile publice din 7
noiembrie 1997, Monitorul oficial, 1997, nr.84-85, 18 decembrie; nr. 65-66, 24 iunie 1999.
6. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor
publice din 20 martie 1998, Monitorul oficial, 1998, nr.38-39, 30 aprilie.
7. Oroveanu Mihai, Tratat de ştiinţa administraţiei, Bucureşti, 1996, pag.300-346; 477-485.
8. Platon Mihail, Serviciul public în Republica Moldova, Chişinău, 1997.
9. Sîmboteanu Aurel, Administraţia publică centrală, Chişinău, 1998, pag.75-95.
10. Sîmboteanu Aurel, Rolul personalului în realizarea reformei administraţiei publice,
Chişinău, AAP, 2001.

Tema 7. Controlul în Administraţia Publică Centrală

1.Semnificatia activitatii de control in administratia publica

2.Fundamente constitutionale ale controlului exercitat asupra administratiei publice
3.Forme de control a legalitatii actelor administrative :
3.1. Controlul administrativ ;
3.2. Controlul exercitat de autoritatatile administrative cu caracter jurisdictional
4.Controlul politic

1. SEMNIFICAŢIA ACTIVITĂŢII DE CONTROL ÎN ADMINIS-TRAŢIA PUBLICĂ

 Lato sensu, noţiunea de control evocă o activitate de verificare a conformităţii unei anumite
activităţi (pentru dreptul administrativ se are în vedere activitatea administraţiei publice) cu anumite
valori, de regulă cele consacrate în normele de drept.

2. FUNDAMENTE CONSTITUTIONALE ALE CONTROLULUI EXERCITAT ASUPRA

ADMINISTRATIEI PUBLICE

Republica Moldovaproclamată prin art. 3 alin. (3) „stat de drept”, iar prin art. 16 alin.(1) şi (2) se
instituie principiul „egalităţii tuturor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi
discriminări”, coroborat cu acela că „nimeni nu este mai presus de lege”.
Art. 1 alin. (5) face vorbire despre „respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor” ca
reprezentând o îndatorire fundamentală a oricărui cetăţean, respectiv a fiecărui subiect, de drept
public sau de drept privat.
Legea fundamentală, în afara acestor dispoziţii care duc implicit la ideea de control, conţine şi
numeroase prevederi care consacră în mod expres diferite forme de control exercitat asupra
administraţiei publice, pe care ne-am îngădui să le grupăm în mai multe categorii:
a) Forme de control necontencios exercitat asupra administraţiei centrale
- activitatea Preşedintelui este aşezată, prin mai multe dispoziţii constituţionale, sub controlul
Parlamentului, exemplu art. 92 alin. (2) şi (3) care reglementează măsurile pe care le poate dispune
Preşedintele în cazul unei ameninţări armate; art. 95 şi art. 96 instituie cele două forme de
răspundere a Preşedintelui, cea penală şi cea politică, acestea implicând, de asemenea, organul
reprezentativ suprem, alături de alte subiecte de drept public; art. 100 consacră un control indirect al
Parlamentului asupra Preşedintelui, care rezultă din contrasemnarea unora dintre decretele acestuia
de către Primul-Ministru, care, alături de Guvern, răspunde politic în faţa Parlamentului pentru
întreaga sa activitate, inclusiv pentru decretele Preşedintelui pe care le-a contrasemnat.
Art. 111 aşează întreaga administraţie publică, împreună cu Guvernul2, care este calificat şi el
implicit ca un organ al administraţiei publice, sub un control parlamentar tradiţional, concretizat în
obligaţia de a prezenta documentele şi informaţiile cerute de cele două Camere, prin intermediul
preşedinţilor lor.
Art. 109 are o semnificaţie specială în ceea ce priveşte controlul parlamentar al Guvernului,
deoarece el instituie principiul răspunderii politice a Guvernului numai în faţa Parlamentului.
Art. 112, 113 şi 114 consacră forme concrete şi directe de exercitare a controlului parlamentar,
respectiv sistemul interpelărilor şi al întrebărilor, moţiunea de cenzură şi o instituţie nouă în
peisajul constituţional din România, şi anume angajarea răspunderii Guvernului.
Art. 115 reglementează statutul ministerelor, ca organe de specialitate ale administraţiei de stat care
pot fi organizate numai în subordinea Guvernului.
Fiind subordonate Guvernului, rezultă în mod implicit că ele vor fi controlate de acesta, una din
dimensiunile raportului de subordonare ierarhică fiind dreptul de a controla activitatea, deci şi
actele organului subordonat.

Parlamentul poate efectua controlul asupra tuturor autorităţilor publice centrale,teritoriale şi locale,
indiferent de ierarhia lor administrativă şi nici o autoritate administrativă nu poate rămâne înafara
acestui control, cu excepţia autorităţilor jurisdicţionale.

b) Forme de control contencios exercitat asupra administraţiei publice centrale

Art. 52 şi art. 126 alin. (6) consacră dreptul de control al instanţelor judecătoreşti asupra actelor
administrative emise de autorităţile publice, inclusiv de autorităţile administraţiei publice, care sunt
o specie de autorităţi publice.
 Controlul exercitat în baza art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie şi a Legii nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ are în vedere atât acte administrative emise de autorităţi centrale,
cât şi acte emise de autorităţi ale administraţiei publice locale.
Art. 146 lit. „d” menţionează, printre atribuţiile Curţii Constituţionale, şi pe aceea de a se pronunţa
asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind o categorie de acte ale Guvernului, şi anume
ordonanţele.
c) Forme de control contencios exercitat asupra administraţiei publice locale
Art. 123 alin. (5) consacră dreptul prefectului, ca reprezentant al Guvernului, de a ataca în
contenciosul administrativ actele emise de Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi primar, actul atacat
fiind suspendat de drept.
Art. 126 alin. (6), coroborat cu art. 21, 52 şi 53, creează cadrul constituţional de exercitare a
dreptului fundamental al celui vătămat prin actele administrative ale autorităţilor publice, el vizând
atât actele emise de autorităţile centrale, cât şi cele emise de autorităţile administraţiei publice
locale, în categoria acestora incluzând şi pe cele judeţene.
d) Forme de control necontencios exercitat asupra administraţiei publice locale
Art. 111 alin. (1) reprezintă, cum am mai arătat, un „drept comun” de exercitare a controlul
parlamentar asupra întregii administraţii publice, inclusiv a celei locale.
Capitolul IV al titlului II, articolele 58-60, consacră instituţia „Avocatului Poporului“, a cărei
menire constituţională este să apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Prin intermediul Avocatului Poporului se exercită şi un control indirect din partea Parlamentului
asupra administraţiei publice centrale şi locale, în egală măsură, deoarece el prezintă organului
legiuitor rapoarte, anual sau la cererea acestuia, cu privire la activitatea desfăşurată, care pot
conţine şi recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură, menite să contribuie la apărarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

De exemplu controlul prefectului, se exercită nu numai asupra actelor, ci şi

asupra persoanelor şi a autorităţilor administraţiei publice locale.

3. Formele de control a legalitatii actelor administrative

Controlul legalitatii actelor administrative este determinat de respectarea cerintelor

principiului legalitatii care trebuie sa stea la baza intregii activitati a serviciilor publice
administrative, inclusiv de a adopta ori emite acte administrative de autoritate in baza si in vederea
executarii legii.
Controlul legalitatii actelor administrative se exercita atât sub forma controlului
administrativ cât si acela al instantelor judecatoresti. Prof. Prisacaru sustine ca exercitarea
controlului de legalitate priveste numai actele administrative de autoritate. Controlul efectuat prin
mijlocirea instantelor judecatoresti este un control extern si se imparte in: controlul instantelor
judecatoresti de contencios administrativ si controlul instantelor judecatoresti de drept comun.

3.1.Controlul administrativ

Controlul administrativ poate fi caracterizat ca fiind controlul infaptuit de administratia

publica in conformitate cu legea si actul administrativ normativ, de catre insasi administratie publica
asupra propriei sale activitati.
Obiectul controlului administrativ il constituie respectarea legii in activitatea autoritatilor
administratiei publice, verificarea mijloacelor folosite pentru realizarea scopului legii, constatarea si
evaluarea rezultatelor, stimularea si valorificarea aspectelor pozitive precum si eliminarea aspectelor
negative prin sanctionarea abaterilor si stabilirea masurilor pentru inlaturarea deficientelor
constatate.
Controlul administrativ poate fi organizat ca o modalitate permanenta, printr-o supraveghere
continua a activitatii desfasurata in mod obisnuit de catre subordonati si care poate sa intervina
efectiv la o data fixa, fie ca o modalitate inopinata.
Controlul legalitatii pe cale administrativa asupra legalitatii se exercita la cerere sau din
oficiu.
Controlul administrativ se exercita dupa o anumita tehnica, denumita tehnica controlului
administrativ, care poate sa priveasca lucrari sau dosare cu documente inaintate de serviciile supuse
controlului, ori poate fi efectuat din initiativa organului de control, dupa anumite reguli prestabilite
care difera dupa serviciul controlat si obiectivul de control propus.
Controlul poate sa fie unilateral sau contradictoriu. Controlul unilateral se face la dispozitia
organului de control si concluziile sale sunt insusite de organul controlat fara sa poata face obiectii.
Este un control dispozitiv.
Controlul contradictoriu are loc atunci când cel controlat primeste actul de constatare al
controlului, la care isi poate prezenta obiectiile, in forma scrisa sau orala, in apararea sa, putând
invoca probe si sa solicite un control mai complex decât primul. Este spre exemplu: cazul
controlului exercitat de Garda Financiara si de organele Curtii de Conturi.
Am aratat supra ca controlul administrativ este la cerere si din oficiu. Ambele cunosc, la
rândul lor, forma controlului intern si forma controlului extern.

a) Controlul administrativ la cerere se exercita la cererea celor interesati, când suntem in

prezenta unui recurs administrativ. Recursul administrativ se imparte in recurs gratios si
recurs ierarhic.
Recurs gratios
De exemplu, art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 13/2001, privind solutionarea contestatiilor
impotriva masurilor dispuse prin actele de control sau de impunere intocmite de organele
M.F.P., impotriva actului de control se poate face contestatie in termen de 15 zile de la
comunicare.
Recurs ierarhic
Spre exemplu, conform art. 15 alin. 2 din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pasapoartelor,
impotriva refuzului eliberarii, retragerii sau suspendarii pasaportului, persoana nemultumita poate
face contestatie, in termen de 30 de zile de la data comunicarii.

b) Controlul administrativ din oficiu. La rândul sau controlul administrativ don oficiu se
realizeaza sub trei forme
: a) controlul intern;
b) controlul ierarhic;
c) controlul extern de specialitate.

Controlul intern este controlul de legalitate pe care il exercita organul ori conducatorul
organului care adopta sau emite un act administrativ fie direct, fie solicitând compartimentului de
specialitate juridica sau altui compartiment, din cadrul autoritatii administrative opinia cu privire la
o anumita activitate administrativa, de regula un act administrativ. Astfel, in conformitate cu art. 85
alin. 1 lit. c din Legea nr. 215/2001, secretarul comunei sau a orasului are atributia de a aviza
proiectele de hotarâri ale consiliului local, asumându-si raspunderea pentru legalitatea acestora.

Controlul ierarhic este controlul exercitat din oficiu de catre organele ierarhic superioare
asupra activitatii organelor din subordinea lor. Spre exemplu, in conformitate cu art. 20 alin. 1 din
Legea nr. 189/1998, privind finantele publice locale, ordonatorii principali de credite ai bugetelor
locale prezinta proiectele bugetelor, echilibrate, directiilor generale ale finantelor publice urmând ca
acesta sa depuna la M.F. proiectele bugetelor locale pe ansamblul judetului, respectiv al
municipiului Bucuresti.
De exemplu: controlul exercitat de către ministere asupra actelor emise de autorităţile
administraţiei publice deconcentrate din teritoriu

Controlul extern de specialitate este controlul de legalitatea exercitat de unele autoritati

publice, cu o anumita competenta la autoritatile publice care au alte competente, indiferent de
subordonarea lor. Acest control este unul de specialitate, in cadrul notiunii de autoritati publice
fiind cuprinse autoritatile administrative autonome si cele ale administratiei publice centrale, iar
controlul fiind efectuat asupra activitatii administratiei publice centrale si locale si in general asupra
activitatii oricaror activitati administrative.
Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea si functionarea
Curtii de Conturi, aceasta autoritate isi exercita controlul asupra modului de formare, de
administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public, precum si
asupra modului de gestionare a patrimoniului public si privat al statului si al unitatilor administrativ-
teritoriale, iar conform art. 18 sunt supuse controlului: a) statul si unitatile administrativ-teritoriale in
calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile si institutiile lor publice, autonome sau
neautonome; b) Banca Nationala a României; c) potrivit art. 20 Controlul executiei bugetare
privind institutiile: Presedentia, Guvernul, Curtea Suprema de Justitie, Curtea Constitutionala,
Curtea de Conturi controlând executia bugetelor camerei Deputatilor si Senatului la cererea Biroului
Permanent al fiecarei Camere.

3.2. Controlul exercitat de autoritatile administrative cu caracter jurisdictional

Esenta acestui control consta in aceea ca anumite organe administrative centrale sau
autoritati ale administratiei publice locale, care prin lege, le sunt conferite atributii jurisdictionale,
adica solutioneaza anumite litigii administrative, dupa o procedura mult asemanatoare celei
judecatoresti, la sesizarea celor interesati. Aceasta procedura nu este o simpla facultate lasata la
aprecierea persoanei interesate, nici a organului abilitat, ea este in mod obligatoriu prestabilita de
lege.
Actele administrative jurisdictionale se bucura de o stabilitate relativa mai mare decât restul
actelor administrative (de autoritate etc), pentru ca ele nu pot fi revocate, dar impotriva lor, pot fi
folosite cai proprii de atac, care sunt reglementate expres si aparte pentru fiecare categorie sau
domeniu, insa dupa epuizarea lor, adica dupa ce ramân definitive pe ierarhia jurisdictiei
administrative, au in comun ca pot fi atacate dupa procedura instituita de art. 4 din Legea nr.
29/1990. Aceasta din urma se exercita, folosind ambele cai, iar nu, doar a recursului, cum gresit,
credem ca s-a retinut intr-o opinie exprimata in doctrina. Adica pot fi atacate in prima instanta si in
recurs.
Legitimarea procedurilor administrativ-jurisdictionale a fost statuata de Plenul Curtii
Constitutionale care considera ca "este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui
asemenea proceduri destinate, in general, sa asigure solutionarea mai rapida a unor categorii de
litigii, descongestionarea instantelor judecatoresti de cauzele, ce pot fi rezolvate pe aceasta cale,
evitarea cheltuielilor de judecata." Existenta organelor cu competenta administrativ-jurisdictionala,
constituie o masura suplimentara de protectie si nicidecum nu poate sa duca in nici un mod la
limitarea accesului la justitie. Ele nu inlatura interventia instantelor judecatoresti, care insa in aceste
cazuri au loc in conditiile prestabilite de lege.
 Activitatea administrativ-jurisdictionala cea mai caracteristica este exercitata de organe din
sistemul Curtii de Conturi, Sectia jurisdictionala, care emite sentinte si decizii, si care sunt socotite
acte administrative jurisdictionale, de altfel singura activitate de acest gen reglementata expres de
Constitutie in art. 175. Aceasta nu inseamna ca activitatea administrativ-jurisdictionala nu ar exista
si in alte domenii, ea fiind mult diversificata. Spre exemplu Comisia de disciplina din cadrul
Colegiului medicilor si altele.

4. Controlul politic

Este o formă de control pe care mulţi dintre specialiştii în domeniu nu l-ar considera o formă
separată de control deoarece ia forma unui control interior. Juriştii specializaţi în domeniul public şi
administrativ l-ar considera pur şi simplu o formă de control obişnuită.
Dar cum se manifestă controlul politic asupra administraţiei publice ? În primul rînd şi cel
mai efectiv se manifestă prin faptul că, în majoritatea cazurilor, în fruntea instituţiilor administrative
se află persoane care au acces la aceste funcţii printr-un scrutin electoral, au fost aleşi pe baza unui
vot popular. Iar, unde sunt alegeri este şi politică. Persoanele candidate la o funcţie publică sunt
nominalizate cel mai adesea de către partide politice, iar candidaţii înşişi au opţiuni ideologice şi
programatice diferite. Lupta pentru ocuparea funţiei publice se dă pe terenul politic. Odată instalată,
persoana care a câştigat alegerile pentru funcţia publică va controla sistemul administrativ
subordonat mai înainte şi din punct de vedere politic. “Ne îndreptăm către o direcţie greşită” – este
sloganul cel mai des întâlnit la cei mai mulţi dintre proaspăţii aleşi în funcţii publice. Şi întotdeauna
găsesc să “rectifice” cursul avut până atunci a programelor adminstrative fiindcă ele nu corespund
cu cerinţele, tezele ideologice pe care le-a afirmat candidatul în procesul electoral.
Controlul este mai înainte unul politic şi numai după aceea unul de natură managerială,
profesională. Acest control politic este mai prezent dacă luăm în considerare şi faptul că – mai ales
în cazul administraţiilor publice locale – persoanele publice alese în funcţii de conducere se
subordonează unor foruri deliberative. Acest for deliberativ, în cazul administraţiei centrale, este
Parlamentul, iar în cazul autorităţilor locale este vorba de consiliile locale şi / sau regionale, care au
control asupra deciziilor luate de către primul ministru, ca şef al administraţiei centrale, asupra
primarului – conducătorul administraţiei locale şi preşedintele consiliului judeţean – conducătorul
administraţiei judeţene / regionale. Hotărârile acestor foruri deliberative sunt obligatorii în execuţie
pentru persoanele publice executive aflate în fruntea unor administraţii. Hotărârile atât ale
parlamentelor, consiliilor locale sau regionale sunt luate pe bază de vot, votul fiind precedat de către
dezbateri nu de altă natură, ci poltice. Ba mai mult, forurile deliberative sunt alcătuite după
rezultatul unor alegeri de ordin politic ca şi în cazul persoanelor publice care ocupă demnităţi de
execuţie.
Lupta pentru putere în domeniul public este caracteristica politicii şi nu a altei sfere sociale.
În consecinţă, se poate afirma că există un control politic asupra administraţiei, dar care se manifestă
din interiorul sistemului administrativ şi nu din exteriorul acestuia. Poate tocmai din această cauză
această formă a controlului nu este atât de evidentă pentru mulţi dintre observatorii fenomenului.

BIBLIOGRAFIE

1. Antonie Iorgovan “Tratat de drept administrativ ’’,vol 1,editia a IVa ,Editura All Beck,
Bucuresti ,2005
2. Ion Deleanu “Institutiit si proceduri constitutionale”,Editura All Beck,Bucuresti,2006
3.Rodica Narcisa Petrescu “ Drept administrativ”,Editura Accent, Cluj Napoca,2004
4.Constitutia Romaniei
5.Legea nr.215 din 23 aprilie 2001 privind administratia publica locala
6. www.google.com