Gavrilă Oana

M.O.E.S

ANUL I

Liderii și rolul lor în dinamica grupurilor sportive

Grupul sportiv este constituit în jurul unei echipe sportive (de fotbal, handbal, baschet
etc) având ca membri, pe lângă jucători, antrenori, manageri, preparator fizic, fizioterapeut si
multi altii. Antrenorul, managerul sau conducătorul de echipă, oricare dintre aceștia capătă
rolul de lider în echipă exercitându-și influența asupra membrilor. Principala atribuție a
acestora este accea de a conduce echipa către performanțe remarcabile.

Conceptul de leadership a devenit în ultima perioadă foarte dezbătut și discutat, fiind

ideea de bază a multor cărti, cursuri, workshop-uri etc.

Un lucru bine știut este acela că cele mai bune performanţe nu se vor atinge prin
punerea laolaltă a celor mai capabili indivizi, ci prin construirea unei echipe eterogene din
membri perfect complementari.

Astfel, liderul construieşte o echipă după propria sa viziune. În mod frecvent, viziunea nu
va fi împărtăşită de fiecare membru al tuturor părţilor interesate –gândiţi-vă numai la
milioanele de fani ai fotbalului comentând şi discutând selecţia lotului pentru Campionatul
Mondial. 

În primul rând, un lider poate lua decizii contestate sau, la nevoie, poate sacrifica indivizi
cu un deosebit potenţial sau pe cei mai buni jucători ai săi, lucru care adesea creează scepticism
şi atrage critici din exterior. Însă corectitudinea deciziei liderului va fi demonstrată de
rezultatele obţinute ulterior. Liderul este cel care stabileşte cursul şi conduce echipa către
succes. Determinarea unui lider îl ţine la adăpost de influenţa exterioară. La fel ca într-un
puzzle, el trebuie să găsească oameni care se potrivesc unii cu alţii, care se completează.

Factorul cheie al unui leadership de calitate îl reprezintă nivelul de influenţă exercitat

asupra echipei. Încrederea necondiţionată şi o înţelegere aprofundată a dinamicilor
motivaţionale a fiecărui membru în parte reprezintă piatra de temelie a fiecărui lider. Odată ce

1
liderul reuşeşte să ajungă la inima oamenilor săi, aceştia vor crede în primul rând în el, ca lider,
iar apoi automat şi în ideile sale. Jucătorii vor accepta un rol dacă acesta este în beneficiul
întregii echipe, chiar dacă nu este neapărat o poziţie care să le facă plăcere. Vor fi dispuşi să se
sacrifice pentru binele celorlalţi. În fapt, un lider are nevoie de multă empatie şi deosebite
abilităţi de comunicare pentru a putea transmite mesajul dorit şi pentru ca acesta să aibă
impactul dorit.

De asemenea, a fi un lider bun sau un conducător de echipă nu implică neapărat ca

liderul să fie şi un jucător excepţional – sunt destule exemple de jucători extraordinari care au
eşuat în încercarea de a deveni conducători de excepţie. Diego Maradona, Lothar Matthäus sau
Gheorghe Hagi au fost legende vii ca jucători, însă rezultatele lor în calitate de antrenori sau
conducători de echipă au fost departe de succesul aşteptat. În schimb, Sir Alex Ferguson,
Arsène Wenger sau José Mourinho nu au fost nici măcar jucători de nivel mediu, dar s-au
dovedit conducători excepţionali. 

Antrenorii şi jucătorii simt presiunea de a reuşi, iar măsura succesului se găseşte simplu,
în coloana de „învingător” sau „învins”. Acesta este şi motivul pentru care leadership-ului i se
oferă o deosebită atenţie. În absenţa succesului, regulile sunt simple în ambele discipline: liderii
sunt schimbaţi. Însă cea mai bună apărare pentru ca liderul să nu devină o victimă este
conducerea prin puterea exemplului: Sir Alex Ferguson a condus echipa Manchester United
timp de 27 de ani, câştigând 38 de titluri. 

O mare provocare pentru orice lider o reprezintă competiţia. Fiecare lider se confruntă
atât cu competiţia externă, cât şi cu cea internă. În mod intuitiv, un lider se va concentra asupra
celei dintâi. Cunoaşterea principalilor competitori este un element vital. Un antrenor de fotbal
dezvoltă săptămânal un plan de joc, pe care îl modifică în funcţie de abilităţile sau slăbiciunile
următorului oponent. Dacă nu studiază cu atenţie echipa rivală, cel mai probabil va pierde.
Totuşi, nu poate fi contestat faptul că performanţa este alimentată de competiţie, deoarece
aceasta ne face să ne depăşim propriile limite. Spre exemplu, jucătorii de fotbal, la fel ca
angajaţii unei companii, se luptă continuu pentru un loc între cei mai buni membri ai echipei, iar
competiţia îi împinge către şi dincolo de limitele superioare ale performanţei de până în acel
moment.

Totuşi, competiţia internă are şi un dezavantaj major, manifestat atunci când membrii
echipei care nu au prins un loc în „prima ligă” devin frustraţi şi strică atmosfera întregii echipe.
Aceştia rămân fixaţi pe ideea că sunt victimele unui tratament nedrept şi sunt dispuşi să facă
orice pentru a-l înlătura pe cel pe care îl consideră mai slab dintre cei buni. Liderii foarte buni au
abilitatea de a preveni astfel de comportamente. Ei pot anticipa situaţiile puternic conflictuale şi
pot doza competiţia pentru a fi una sănătoasă, constructivă. Un antrenor poate chiar suspenda
un jucător care, prin comportamentul său, pune în pericol performanţa întregii echipe. În

2
fotbal, o altă unealtă puternică de prevenţie a devenit rotirea jucătorilor din „primii 11” în
diferite competiţii, chiar în fiecare săptămână. În acest fel, fiecare simte că reprezintă un
element important pentru echipă. Astfel, liderul trebuie să găsească structura ideală a unei
echipe, astfel încât fiecare membru să se simtă valorificat şi apreciat prin munca sa. Respectul
reciproc este fundamentul funcţionării sănătoase a oricărei echipe.

În concluzie, liderul joacă unul dintre cele mai importante roluri în cadrul grupurilor
sportive asumându-și responsabilități uriașe și luând zilnic decizii ce pot afecta atât într-un mod
pozitiv, cât și într-un mod negativ întreaga echipă.