UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT A ULBS

Referat la „ PROCESUL DECIZIONAL ÎN CADRUL COMUNITĂŢII ŞI

UNIUNII EUROPENE”

Tema: „ Supremaţia dreptului comunitar european”

Îndrumător:
Conf. Univ. Dr. Daiana Vesmaş

Masterand:
Ciudin Iulian-Robert
 Argument

Lucrarea noastră îşi propune o analiză obiectivă şi pertinentă a unuia dintre

principiile fundamentale ale dreptului comunitar, european şi anume a supremaţiei
acestuia în raport cu dreptul intern al statelor membre.
Evidenţierea elementelor de bază ale acestui principiu este absolut necesară
pentru cei care doresc să înţeleagă locul şi rolul unui stat în cadrul Uniunii Europene.
De asemenea, considerăm că analizarea acestui principiu este benefică în demersul
nostru de a întări convingerea că la baza construcţiei europene stă voinţa de a lucra
împreună, pe baza unor interese comune. S-a ajuns la concluzia că în unele domenii
se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional, iar
principiul supremaţiei dreptului comunitar subliniază din plin acest fapt. Aşa s-a
ajuns la politici comune tuturor statelor membre, elaborate şi adoptate de instituţiile
comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Existenţa
politicilor comune conferă unicitate Uniunii, pentru că demonstrează acceptarea
cedării unei părţi a suveranităţii statelor membre către instituţiile europene.
Este important ca locuitorii unui stat aflat în negocieri de aderare sau care deja
este membru al Uniunii Europene, să înţeleagă faptul că misiunea acestei construcţii
europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele acestora
într-o manieră coerentă, având drept suport principiul solidarităţii şi instituirea
cetăţeniei europene, care nu înlocuieşte cetăţenia naţională, dar o completează,
conferind un număr de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni.
Principiul supremaţiei dreptului comunitar nu are rolul de a anula dreptul
intern al statelor membre, ci de a sublinia faptul că doar printr-un efort comun şi
printr-o consolidare a relaţiilor în baza dreptului comunitar, „ţările europene ar putea
însemna ceva”. Doar unită Europa va putea juca rolul semnificativ pe plan mondial,
pe care, neîndoielnic, îl merită.
 I. APLICABILITATEA IMEDIATĂ A DREPTULUI COMUNITAR ÎN DREPTUL
INTERN AL STATELOR MEMBRE

a. Caracterele dreptului comunitar

Totalitatea normelor juridice adoptate la nivel comunitar care reglementează
organizarea şi funcţionarea instituţiilor comunitare, precum şi unele activităţi
economice, în domenii în care statele membre ale Uniunii Europene şi-au limitat
suveranitatea naţională, formează dreptul comunitar.
Dreptul comunitar, fiind o creaţie a statelor membre, poate fi considerat atât un
drept supranaţional, comunitar, un drept distinct de dreptul intern al statelor
membre, cât şi un drept integrat în dreptul intern al statelor membre, în ordinea
juridică naţională1.
Având în vedere aceste trăsături, dreptul comunitar este în acelaşi timp un
drept propriu fiecărui stat membru, dar şi comun tuturor statelor membre. Acest
aspect explică aplicarea imediată şi directă a dreptului comunitar în ordinea juridică a
statelor membre.

b. Teoria dualistă şi teoria monistă

Analiza aplicabilităţii imediate presupune prezentarea relaţiei existente între
dreptul internaţional public şi dreptul intern în conformitate cu două concepţii
doctrinare: teoria dualistă şi teoria monistă.
Teoria dualistă consideră ordinea juridică internaţională şi cea internă ca
separate, egale şi independente. Pentru a fi aplicabile într-un stat, normele dreptului
internaţional trebuie preluate într-o lege a statului respectiv, autorităţile şi statele
naţionale neputându-şi fundamenta intervenţia decât pe dispoziţii interne 2. Tratatul
devine astfel lege internă, având aceeaşi forţă juridică, este „naţionalizat”, şi în
această calitate va fi aplicat la nivel naţional. Consecinţa firească este că legile
naţionale posterioare vor putea modifica actul internaţional devenind lege internă3.

1
Octavian Manolache, Drept comunitar, Ediţia IV, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 52
2
Grigore Geamănu, Drept internaţional public, Volumul II, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 79
3
Octavian Manolache, op. cit., p. 53

3
 Teoria monistă, pe de altă parte, consideră că norma de drept intern se află în
aceeaşi sferă cu cea internaţională existând un raport de subordonare, în funcţie de
varianta adoptată. O primă variantă este aceea în care se promovează aplicarea
imediată a dreptului internaţional public în dreptul intern. Adeptul cel mai cunoscut al
acestei concepţii este Hans Kelsen, reprezentant al Şcolii de la Viena. Se porneşte de
la concepţia dreptului natural şi se ajunge la concluzia potrivit căreia există o ordine
juridică universală superioară ordinilor juridice interne. Cealaltă variantă a teoriei
consacră prioritatea dreptului intern asupra dreptului internaţional. M. Wenzel, E.
Kauffman şi A. Zona pornesc de la concepţiile filosofice ale lui Hegel. Datorită
independenţei şi suveranităţii depline a statelor, raporturile dintre ele sunt
esenţialmente raporturi de forţă. În felul acesta, dreptul internaţional public reprezintă
numai o proiectare a unor norme din dreptul intern4.
Impunerea principiului monist nu a fost facilă la nivelul tuturor statelor
membre al Uniunii. Dacă statele tradiţionale moniste, cum ar fi Franţa, au dispoziţii
constituţionale care exclud fără echivoc principiul dualist, altele, cum ar fi Italia şi
Germania, au înregistrat dificultăţi în aliniere.
În concluzie, dreptul comunitar este direct aplicabil în ordinea juridică a
statelor membre imediat ce a fost adoptat, adică publicat în Jurnalul Oficial al uniunii
Europene. El îşi păstrează însă caracterul de drept comunitar faţă de normele juridice
interne, naţionale, şi va fi aplicat ca atare de administraţie şi justiţie5.

4
Augustin Fuerea, Drept comunitar european. Partea generală, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, p. 153 - 154
5
Octavian Manolache, op. cit., p. 55

4
 II. APLICABILITATEA DIRECTĂ A DREPTULUI COMUNITAR
a. Criteriile de recunoaştere a efectului direct al unei dispoziţii
comunitare

Acest principiu, formulat de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene,

susţine că dispoziţiile Tratatelor sau ale actelor instituţiilor comunitare care
îndeplinesc anumite criterii pot fi invocate de justiţiabili în faţa propriilor jurisdicţii
naţionale şi sunt susceptibile de a crea drepturi şi obligaţii în favoarea şi în sarcina
particularilor.
Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o dispoziţie comunitară pentru a i
se recunoaşte efectul dorit sunt claritatea, precizia şi neafectare de condiţii. Dacă
aceste criterii sunt îndeplinite, autorităţile nu au nici o putere de apreciere
discreţionară în ceea ce priveşte punerea în aplicare a dispoziţiei, iar aceasta este
susceptibilă de a fi aplicată de judecător6.

b. Aplicabilitatea directă verticală şi orizontală

Opozabilitatea normelor juridice comunitare care beneficiază de efect direct

poate fi verticală – în faţa organelor comunitare sau naţionale, sau orizontală – în
faţa celorlalţi particulari cu care cel interesat intră în raporturi juridice. Opozabilitatea
se referă, deci, la posibilitatea pe care o are cel interesat de a invoca dispoziţiile
normative în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale, în faţa Curţii Europene de
Justiţie, precum şi raporturile cu alte persoane fizice sau juridice.
Această caracteristică a dreptului comunitar exprimă specificitatea ordinii
juridice comunitare, astfel încât şi noţiunea în sine este comunitară. Efectul direct nu
poate varia în existenţa şi consecinţele sale de la un stat la altul, principiile unităţii şi
uniformităţii dreptului comunitar impunând o definiţie a efectului direct. Normele
comunitare trebuie să fie perfecte, să creeze drepturi şi să impună obligaţii
particularilor fără să necesite adăugarea unor dispoziţii interne sau intervenţia actelor

6
Augustin Fuerea, op. cit., p. 158

5
comunitare. Nu trebuie să se impună judecătorului nici o judecată de valoare care să
depăşească limitele unei aprecieri juridice7.
Regula conform căreia dreptul comunitar este direct aplicabil comportă şi
excepţii. Astfel, efectul direct poate fi limitat prin deciziile Curţii Europene de
Justiţie în cazul unor norme comunitare, şi este vorba de acele norme care se referă
doar la instituţiile comunitare şi la relaţiile dintre ele. De exemplu: obligaţia
Consiliului Uniunii Europene de a acţiona pe baza propunerii Comisiei Europene.
Particularii nu vor putea, prin urmare, să dea în judecată Consiliul Uniunii Europene
pentru nerespectarea acestor obligaţii.
Unele acte comunitare apar, prin natura lor, lipsite de efect direct, şi în această
categorie se încadrează directivele, acte prin excelenţă atipice care presupun măsuri
naţionale de aplicare. Adresându-se statelor membre, directivele trebuie să facă
obiectul unei transpuneri în dreptul intern, într-un anumit termen precizat în
conţinutul actului comunitar în discuţie. Astfel, numai măsurile de transpunere vor
produce efecte directe în ordinea juridică naţională. Mai mult, directiva nu
îndeplineşte cerinţa necondiţionalităţii, deoarece transpunerea implică o marjă în
apreciere din partea statului membru în cauză. Dispoziţiile directivei pot fi invocate
împotriva oricărei dispoziţii naţionale neconforme directivei dacă prevăd drepturi de
care particularii se pot prevala în faţa statului. Însă, trebuie să fie vorba, pentru a
putea fi invocate, despre dispoziţii necondiţionate din punct de vedere al conţinutului
şi precise8.

7
Ibidem, p. 160
8
Dacian Cosmin Dragoş, Drept Comunitar European, Editura Accent, Bucureşti, 2001, p. 124

6
 III. APLICABILITATEA PRIORITARĂ A DREPTULUI COMUNITAR

Prioritatea dreptului comunitar implică două aspecte:

- prin legi sau alte acte normative naţionale posterioare nu pot fi modificate
sau abrogate dispoziţii normative comunitare, orice astfel de lege fiind nulă şi
inaplicabilă;
- normele comunitare posterioare pot modifica sau face inaplicabile norme
juridice naţionale. Administraţia şi judecătorii naţionali vor asigura corelarea
necesară şi vor lăsa inaplicabile, dacă este cazul, normele interne contrare dreptului
comunitar, fără a aştepta intervenţia legiuitorului naţional de abrogare a acestora.
Aplicarea acestui principiu a fost făcută în cauza Kreil, când Curtea de Justiţie
a conferit prioritate directivei cu privire la egalitatea de tratament între bărbaţi şi
femei, care este contrară legii fundamentale germane şi interzicea femeilor angajarea
ca militar care utilizează armele. Conflictul între dreptul comunitar şi legislaţia
naţională este, deci, rezolvat în favoarea primului9.
Cu privire la principiul priorităţii, există două teorii care dau soluţia în cazul
unui eventual conflict între o normă internă şi una internaţională. Concepţia
internaţională propune, ca metodă de rezolvare a conflictului, recurgerea la
prevederile interne, fie Constituţia, fie jurisprudenţa naţională. La începutul
construcţiei comunitare există pericolul de a adopta această concepţie asimilând,
astfel, dreptul comunitar celui internaţional public. Această concepţie a fost respinsă.
Concepţia comunitară consacră prioritatea dreptului comunitar în raport cu dreptul
intern neconform cu primul10.
Aplicarea corectă şi obiectivă a normelor dreptului comunitar urmărind
interesele tuturor statelor membre, spre realizarea „binelui comun”, conduce la
concluzia că supremaţia dreptului comunitar în raport cu dreptul naţional este un
principiu esenţial, fără de care Uniunea nu şi-ar putea desfăşura activitatea din toate
punctele de vedere.

9
Augustin Fuerea, op. cit., p. 161
10
Ibidem, p. 162

7
IV. ESTE SUPREMAŢIA DREPTULUI COMUNITAR UN PRINCIPIU NECESAR?

Întrebarea aceasta conduce automat spre răspunsul potrivit căruia supremaţia

dreptului comunitar nu numai că este un principiu necesar, ci şi obligatoriu, dacă
ţinem cont, în primul rând de rolul Uniunii Europene. Chiar dacă, odată integrate,
statele sunt obligate să cedeze o parte a suveranităţii lor în favoarea Uniunii, nu
trebuie să uităm că această construcţie europeană este rezultatul unui proces de
cooperare şi integrare început în anul 1951, care astăzi cuprinde 25 de state, aflate tot
mai mult spre atingerea unor performanţe economice, politice şi sociale înalte.
Aşadar, chiar dacă statele trebuie să accepte mai multe „curbe de sacrificiu”, în final
acestea vor fi în favoarea lor.
Problema esenţială care trebuie abordată este legată de convingerea populaţiei,
de către guvernele statelor membre candidate, că sacrificiile pe termen scurt
înseamnă dezvoltarea pe termen lung. Şi acestea înseamnă efecte pozitive asupra
evoluţiei economiei, asupra societăţii în ansamblu, asupra politicii externe şi în ceea
ce priveşte libera circulaţie a persoanelor, accesul pe piaţa muncii din statele Uniunii
Europene, accesul la fondurile structurate comunitare. Toate acestea înseamnă, de
fapt, îmbunătăţirea substanţială a standardului de viaţă al populaţiei.
De asemenea, integrarea presupune acceptarea acquis-ului comunitar, adică a
legislaţiei Uniunii Europene. Aceasta se referă atât la Tratatele Uniunii Europene şi
legislaţia adoptată de instituţiile Uniunii, dar şi de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
Comunităţii Europene. Statele care doresc integrarea trebuie să se supună condiţiei
conform căreia acquis-ul nu se negociază, pentru că un stat poate participa decizional
şi poate modifica legislaţia comunitară doar dacă este membru al Uniunii.
România este pe punctul de a adera la Uniunea Europeană, însă, în ultima
perioadă, auzim tot mai mult, atât prin intermediul mass-mediei, cât şi în mijloacele
de transport în comun vocile scepticilor, care îşi pun tot mai mult întrebarea dacă ţara
noastră chiar este pregătită pentru integrare. Pe de altă parte, guvernanţii vorbesc tot
mai mult de avantajele integrării şi de acceptarea unor sacrificii pentru atingerea
acestui scop.
8
 Cert este că toţi vrem să se întâmple ceva bun. De prea mult rău, ne este greu
să credem că ceva bun se va întâmpla. Este clar că o lume nouă naşte în durere? Dar
ce fel de lume? Cât de nouă? Care este locul României şi al Europei în această lume?
Mai mult, care este locul individului şi cum va mai evolua raportul delicat între
libertate şi constrângere în această lume? Ce forme va mai lua idealul şi care vor fi
raporturile dintre identitatea naţională şi cea comunitară în proces de articulare?
Răspunsul îl vom găsi dacă şi numai dacă suntem dispuşi să acceptăm şi să
îndeplinim condiţiile de aderare la Uniunea Europeană.

9
 BIBLIOGRAFIE

1. Dacian, Cosmin Dragoş, Drept Comunitar European, Editura Accent,

Bucureşti, 2001
2. Fuerea, Augustin, Drept comunitar european. Partea generală, Editura All
Beck, Bucureşti, 2003
3. Geamănu, Grigore, Drept internaţional public, Volumul II, Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1983
4. Manolache, Octavian, Drept comunitar, Ediţia a IV-a, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004
5. www.curia.eu.int
6. www.europa.eu.int
7. www.legis.ro

10