NUME: Simion (căs Mocanu) Mihaela- Gianina

AN: I, ID
GRUPA: 1

TEMA 1
PSIHICUL- OBIECT DE STUDIU AL PSIHOLOGIEI
Clarificați natura psihicului ( ca obiect de studiu al psihologiei) și evidențiați rolul cauzal al acestuia în
determinarea comportamentului uman.

Psihologia este un domeniu de cunoaștere care a cunoscut transformări profunde de-a lungul istoriei
gândirii umane. Etimologic, cuvântul ”psihologie” provine din limba greacă, și este format din particulele
”psyche= suflet” și ”logos- știință”. Pornind de la etimologia cuvântului, putem da o definiție foarte simplă
psihologiei, ca fiind știința care se ocupă cu studierea sufletului.
Din evoluția istorică a psihologiei la începuturi se pot extrage două caracteristici esențiale: este
subiectivă și se referă doar la om, nu și la animal..
Psihologia este subiectivă deoarece face apel doar la introspecție, adică la observarea propriului suflet
și din această cauză ea nu poate fi fundamentată de fapte observabile din exterior.
Psihologia este umaă deoarece ea nu include și animalele, considerându-se că psihicul este doar
apanajul omului.
Așadar, PSIHOLOGIA este știința care se ocupă cu descrierea și explicarea fenomenelor și însușirilor
psihice verificabile. (Cosmovici A, 1998, p. 13)
Problema obiectului de cercetare este esenţială pentru orice ştiinţă. Atâta vreme cât ea nu-şi
delimitează un domeniu, un aspect distinct din realitate, atâta vreme cât nu-1 converteşte în obiect al
reflexiilor şi investigaţiilor empirice nu se poate considera că a ajuns la stadiul de ştiinţă. Asemenea demersuri
nu sunt deloc simple şi uşoare, ci extrem de complexe şi dificile, cu atât mai mult atunci când este vorba
despre psihologie. Iată de ce, a răspunde la oricare altă întrebare înainte de cea referitoare la obiectul
psihologiei ar fi un nonsens. Ce studiază psihologia? Cum a fost conceput de către diverși cercetatori obiectul
ei de investigație?
Psihologia este știința care vizează comportamentele teoretice, legile și explicațiile referiotoare la
vciața și activitatea psihică exprimate în comportament. În opinia lui A. Roșca, legile fenomenelor psihice,
deși sunt legi obiective, care nu depinde de voința noastră, nu conduc totuși la o limitare a voinței. Psihologia
se situează la intersecția științelor naturii ci științele sociale și cu filosofia, având relații și cu matematica,
informatica. În centrul preocupărilor sale stă OMUL, ca ființă bio-psiho-socio-culturală, care se naște ca
persoană și devine personalitate. Putem spune, astfel, pe scurt, că obiectul de studiu al psihologiei îl reprezintă
psihicul uman, urmărind dezvoltarea acestuia de-a lungul vieții individului.
Înainte de a formula un răspuns argumentat la întrebarea ”Ce este psihicul?”, oamenii simpli, dar și
savanții, gânditorii sau cercetătorii au sesizat, au intuit și au înțeles complexitatea și multilateralitatea acestui
fenomen. Încă de foarte timpuriu, s-a conștientizat polvalența extraordinară a psihicului, în general, și a celui
uman, în special. La ora actuală, se consideră că în universul cunoscut nu există fenomene mai complexe
decât cele psihice. Mărturie în acest sens stau concepțiile contradictorii care au fost elaborate asupra
psihicului, disputele apsrige care au avut loc între religie, mitologie, filosofie și știință referitoare la specificul
fenomenelor psihice. Încă din timpurile străvechi, omul a observat că există fenimene materiale- natura
înconjurătoare, oamenii, diferite obiecte - și ideale- cum sunt imaginile, gândurile, retrăirile- fenomene
ascunse, mai misterioase. Nefiind în stare să-și explice aceste fenomene enigmatice, neînțelese, oamenii au
început să creadă că ele există independent de lumea reală ce-i înconjoară. Astfel au apărut reprezentările
despre trup și suflet, despre materie și psihic ca elemente independente și contrarii, apărând, astfel două
direcții principale diametral opuse în întelegerea psihicului: cea materialistă și cea idealistă.
Putem spune, așadar că psihicul reprezintă însușirea materiei special superior organizate (MSSO), cu
ajutorul căreia are loc reflectarea realității înconjurătoare, atât în mod subiectiv, cât și în mod subiectiv.
Problema naturii psihicului, a specificului acestuia în raport cu alte fenomene, a modului său de
organizare, structurare și funcționare a stârnit vii controverse ajungându-se la conturarea unui tablou foarte
variat de puncte de vedere. Astfel, s-au conturat concepții contradictorii religioase, filosofice sau științifice
referitoare la natura fenomenelor psihice. Explicația acestei varietățide puncte de vedere se datorează naturii
contradictorii a psihicului care prezintă mai multe aspecte bipolare care se opun unele altora (Zlate M, 1996).
a. Psihicul este concomitent obiectiv și subiectiv. Este obiectiv din punct de vedere ontologic,
existențial, în sensul că psihicul unei persoane este diferit de psihicul altei persoane, și este subiectiv din punct
de vedere gnoseologic, al cunoașterii , fiecare persoană implicându-se în cunoaștere cu subiectivitatea sa prin
însușirile și particularitățile sale proprii.
b. Psihicul este material și ideal. Este material deoarece apare din materie și evoluează odată cu ea,
având la bază activitatea materială a creierului și este ideal deoarece prin natura sa posedă un conținut de idei
și imagini, dobândite prin cunoaștere individuală sau socială.
c. Psihicul apare atât în calitate de proces cât și de produs. Procesualitatea se referă la desfășurarea în
timp, serială a fenomenului psihic, la succesiunea transformărilor produse în subiect. Produsul este reultatul
final obținut pe baza interacțiunii dintre subiect și obiect. Există o interacțiune între proces și produs în sensul
ca produsul influențează și condiționeazădinamica viitoare a procesului, iar un nou proces introduce o anumită
modificare în structura produselor realizate anterior.
d. Psihicul este întâlnit atât în stare latentă, interiorizată, cât și în stare manifestă, exteriorizată.
Dificultatea cunoașterii provine din faptul că nu întotdeauna starea latentă coincide cu cea manifestă, deseori,
între ele existând o contradicție netă, de exemplu, o persoană se poate simți tristă în interior, dar poate să
afișeze în exterior o mască de fericire.
e. Psihicul dispune de manifestări normale, dar și de manifestări patologice. Dificultatea constă în
stabilirea graniței dintre normal și patologic.. pe un fond normal putem întâlni manifestări mai ciudate, iar pe
un fond patologic putem întâlni suficiente momente de normalitate. Deorece criteriile de diferențiere a sărilor
normale de cele patologice sunt greu de stabilit, unii autori propun renunțarea la o delimitare fixă, vorbind de
un continuum, de o trecere treptată de la o stare la alta.
f. Psihicul este determinat și determinant. El este cauzat, influențat de factori și condiții naturaleși
sociale, de experiența personală a fiecărui individ, dar el dispune și de inițiative și de acțiuni determinative.
Astfel, o persoană cu un temperament coleric poate determina situații conflictuale în cadrul unor interacțiuni
de grup.
Problema naturii psihicului este legată și de raportul dintre psihic și creier. A. Cosmovici (1996)
evidențiază în legătură cu această problemă, existența a trei teorii filosofice.
- Poziția interacționistă consideră că spiritul ar fi o substanță cu proprietăți net diferite de cele ale
creierului. Deși se află în subordine, creierul poate acționa asupra psihicului (de ex. În cazul beției, alcoolul
influențează activitatea creierului și poate duce la variate tulburări ale conștiinței).
- Paralelismul susține că există două realități, spiritul și materia, realități complet diferite care nu
comunică. Modificările din spirit se produc paralel și în creier.
- Pentru susținătorii teoriei identității, activitatea psihică este totuna cu activitatea creierului. Activitatea
creierului poate fi privită prin două puncte de vedere: prin analiză interioară, extragem aspecte prin care ne
referim la psihic, iar prin observație exterioară și prin experiment studiem procesele nervoase.
Dificultatea constă în posibilitatea de a stabili legături între cele două aspecte: cum se poate ca o idee să
declanșeze o actiune, un act exterior.
Problema se rezolvă dacă se acceptă că psihicul este expresia unei proprietăți caracteristice tuturor
obiectelor și ființelor din univers: și anume FORMA.
Psihicul ar fi FORMA pe care o îmbracă succesiunea proceselor nervoase din creier. (Cosmovici,
Celmare, 1990)
Forma se referă la structura obiectelor, la configurația elementelor sale. Forma are un rol hotărâtor în
desfășurarea cauzală a fenomenelor. Aceasta intervine în lanțul cauzal în mod hotărâtor, atât atunci când este
vorba despre structura exterioară, cât și în cazul modului de organizare internă.
Cauzalitatea formală, sau structurală este rezultatul unei relații dintre elemente. De aceea, forma,
imaginea nu înseamnă decât un sistem precizat de raporturi. Senzația unei culori nu este altceva decât o
vibrație electromagnetică. Deosebirea dintre culorile obiective ( roșu și verde) corespund în creier deosebirii
dintre senzația de verde și cea de roșu. Acest aspect poate fi explicat prin faptul că raporulcare există între cele
două culori în exteroir se păstrează și în exterioir, între cele două senzații de culoare.
Aceste imagini reprezintă fenomene psihice. Psihicul este o imagine, o formă și ca atare intră în
lanțul cauzal al reacțiilor umane.
Psihicul este o informație. Psihicul este pentru creier ceea ce este softul pentru un calculator.
Deosebirea între cele două constă în faptul că programele pentru computer sunt create de om, în timp ce
creierul se autoprogramează mereu, în funcție de exeperiență.
Pentru a vedea cum intervine psihicul în lanțul cauzal, devenind o cauză a comportării umane, putem
lua ca exemplu diferența de mentalitate dintre clasele sociale. O persoană dintr-o clasă socială inferioară din
punct de vedere financiar va avea alte aspirații, mai joase, în comparație cu o persoană care provine dintr-o
familie înstărită, dintr-o clasă socială superioară din acest punct de vedere. Așadar, psihicul intervine în
procesele care declanșează acțiuni îndreptate spre un scop. Între imaginea psihică și cea fotografică există o
deosebire fundamentală:imaginea fotografică este fixată pentru totdeauna, pe când cea psihică este în continuă
transformare, datorită influențelor din mediu și din interiorul organismului.
Psihicul are un rol activ, transformator. Psihicul nu este un epifenomen, adică un fenomen fără nicio
influență acțională, ci este constructiv, deoarece apare ințiativa, imaginație care-l determină pe individ să
acționeze.
Putem afirma, așadar,în concluzie, că psihologia studiază conduita umană, acțiunile și cauzele care
determină direct sau indirect un comportament exterior, determinând astfel modificări constante asuspra
psihicului fiecărui individ, modificări ce au loc sub influența unor stimuli interiori sau exteriori ,cu scopul
dezvoltării acestuia ca și personalitate, de-a lungul întregii sale vieți.

BIBLIOGRAFIE:

1. Cosmovici A. (2005). Psihologie generală, Iași, editura Polirom

2. Zlate M. (2000). Introducere în psihologie, Iași, editura Polirom
3. Hăvârneanu C. (2021), Suport de curs semestrul I Introducere în psihologie, Iași, UAIC,
Facultatea de Psihologie,