CURSUL 7

Dizabilitatea de auz

Concepte cheie: educaţia auditivă, terapia limbajului, modelul terapeutic oral,

manual, total, însuşirea scris-cititului, tehnologii de suport şi adaptări curriculare
specifice DA

Ce este Dizabilitatea de auz?

Dizabilitatea de auz este definită ca orice pierdere a acuităţii auditive, de la uşor la profund,
incluzând surditatea şi hipoacuzia.

Surditatea poate fi definită în temeni medicali ca o pierdere totală a capacităţii auditive care
împiedică procedarea informaţiilor lingvistice dar ea are implicaţii mult mai multe decât asupra
funcţiei lingvistice, determinând o afectare a întregii structurări cognitive şi a personalităţii în
ansamblu.

Hipoacuzia este termenul ce se referă la o categorie mai largă de afectări, care include toate
pierderile parţiale ale capacităţii auditive, restantul auditiv fiind prezent astfel încât este posibilă
achiziţia limbajului verbal.

Consecinţe ale piederii auditive

Mutitate

Deficit de relaţionare

Deficit de informare
Deficit de stimulare
Deficit de experienţă personală
Potenţial normal care nu este utilizat
Consecinte ale surditatii in sfera intelectuala
– Mutitatea determină incapacitatea de operare a gândirii cu noţiuni, cuvinte, copiii cu dizabilitate
de auz operează în gândire cu imagini
▪ Gândirea in imagini determină cantonarea acesteia la nivel concret operaţional.
▪ Lipsa întăririlor verbale în perioada de achiziţii motorii duce la întârzieri în evoluţia
psihomotorie.
▪ Lipsa percepţiilor sonore duce la incapacitatea de achizitie spontana a limbajului
▪ Lipsa limbajului oral duce la incapacitatea de a acumula informaţii specifice şi un sistem notional
format aproape exclusiv din notiuni concrete

Consecinţe ale surdităţii în sfera relaţională şi social

• Incapacitatea de relaţionare a părinţilor cu copilul prin mijloace accesibile acestuia (mimică,
pantomimică) determină o retragere în sine, izolare
•Incapacitatea de a se juca cu ceilalţi copii, lipsa jocurilor cu importanta lor funcţie simbolică şi a
sentimentului de apartenenţă la grup; se ajunge la lipsa spiritului de cooperare şi chiar de
competiţie. ▪Poate dezvolta o inhibiţie faţă de auzitori şi o autoizolare, o respingere a societăţii
auzitorilor.
▪Se limitează la participarea la viaţa socială a comunităţii surzilor şi se realizează multe căsătorii
între surzi. ▪Nestăpânirea limbajului oral duce la lipsa independenţei sociale
▪Greutate în găsirea unui loc de muncă, limitarea sferei de opţiuni profesionale.
▪Limitarea accesului la cultură, nu citesc, nu înţeleg televiziunea, nu pot asculta muzică.

Consecinţe ale surdităţii în sfera familiala

▪Decepţia părinţilor de a avea un copil surd care nu poate să se ridice la nivelul expectanţelor lor,
duce uneori la răceală afectivă din partea acestora sau chiar la respingere.
▪Superprotecţia din partea părinţilor care nu-l lasă să-şi dezvolte independenţa şi personalitatea
proprie. ▪Incapacitatea de a se înţelege, de a comunica cu propriul copil poate duce în timp la
stabilirea unei indiferenţe a acestora
▪Atitudine normală privind propriul copil, de dragoste, înţelegere şi sprijin.
Caracteristicile elevului cu DA
Câteva caracteristici ale elevului cu DA care pot fi observate de profesor în clasă sunt:
• Dificultate de angajare în sarcină
• Dificultăţi în operarea cu concepte abstracte
• Rezistenţă exagerată la schimbare
• Izolare socială
• Anxietate şi fobii, îşi fac griji în mod exagerat
• Se frustrează imediat, chiar la contactul cu o sarcină uşoară
• Dependenţă mare în învăţare faţă de profesor
• Încredere foarte scăzută în propriile capacităţi

Gradele DA
Gradele deficientei auditive:
1. Audiţie normală - 0-20 dB
2. Deficit auditiv lejer. Hipoacuzie uşoară- 20-40 dB
3. Deficit auditiv mediu. Hipoacuzie medie -40-70 dB
4. Deficit auditiv sever. Hipoacuzie severă - 70-90 dB
5. Deficit auditiv profund. Hipoacuzie profundă - >90 dB

Tipul deficientei auditive:

Hipoacuzie de transmisie
Hipoacuzie de perceptie (neurosenzoriala)
Hipoacuzie mixta

Managementul de caz în DA
Fiecare elev cu CES trebuie abordat în cadrul managementului de caz. Acesta presupune:
• Depistarea
• Diagnosticarea
• Planificarea
• Monitorizarea
• Pregătirea pentru inserţia socială
• Proceduri de folow-up

Agenti ai depistarii deficientei auditive:

• Familia
• Medicul specialist, ORL
• Medicul de familie
• Educatorii

Depistare:
• intamplatoare
• datorate unor simptome din sfera limbajului
• organizata (screening auditiv)

Interventie timpurie
Protezare individualizata
Antrenament auditiv
Inceperea procesului de demutizare
Invatarea limbajului mimico-gestual

Protezarea individualizata

Recuperarea biologică
• valorificarea potenţialului auditiv rămas intact
• stimularea percepţiei auditive
Se realizeaza prin protezare si educatie auditive
Educatia auditiva:
• Obisnuirea copilului cu proteza
• Invatarea localizarii sunetelor
• Invatarea diferentierii sunete verbale/neverbale
• Invatarea semnificatiei sunetelor neverbale
• Invatarea vocilor familiare
• Invatarea diferentierii sunetelor verbale
• Invatarea semnificatiei cuvintelor si mesajelor complexe

Recuperarea psihică:
• Demutizare - Inlocuirea gândirii în imagini cu gândirea în cuvinte
• Invatarea LMG - intrument al înţelegerii conţinuturilor învăţării
• Imbogăţirea experienţei personale prin cunoaştere şi manipulare directă
• Imbogăţirea experienţei personale prin socializare
• Inceperea procesului instructiv – educativ

Sistemul de învăţământ pentru surzi şi hipoacuzici:

• Gradiniţe speciale
• Şcoli primare şi gimnaziale speciale
• Şcoli profesionale speciale
• Clase de liceu

Recuperarea socială, implicită celorlalte două tipuri:

• punerea permanentă a copilului în situaţii de interrelaţionare şi comunicare
• oferirea permanentă de roluri cât mai diverse prin care să experimenteze personal compexitatea
relaţiilor interumane
• evitată hiperprotecţia practicată de sistemul de învăţământ actual
• punerea copiilor cât mai des în contact cu auzitorii, prin actiuni educationale comune
Integrarea sociala presupune:
• eliminarea barierelor fizice şi psihologice;
• favorizarea accesului la educaţie şi formare profesională:
• sprijinirea integrării pe piaţa muncii;
• stimularea şi facilitarea participării la viata comunitatii
• Integrarea fizică - participarea surzilor la viata comunitatii auzitorilor
• Integrarea functionala - crearea unor deprinderi de autonomie personala care sa le permita utilizarea
tuturor facilităţilor şi serviciile oferite de mediul social
• Integrarea societală –asigurarea de drepturi egale şi respectarea autodeterminării
• Integrarea familială - formarea unei atitudini pozitive fata de viata de familie
• Integrarea profesională – se bazează pe calificare profesională si formarea unei culturi profesionale

Intervenţia psihopedagogică
• Urmăreşte realizarea obiectivelor propuse
• Se realizează terapii specifice: demutizare, socializare, terapie cognitivă
• Se pun în practică adaptările curriculare stabilite în faza de planificare
• Se consemnează tot ceea ce se realizează în PIP

Demutizarea
Noţiunea de demutizare are două accepţiuni: una mai restrânsă, şi alta mai largă.
• În sens restrâns, prin demutizare se înţelege însuşirea sistemului fonetic al limbii (articularea fonemelor)
cu un minim de vocabular şi modele de construcţii gramaticale, în vederea facilitării pe cât posibil a
comunicării oral-verbale.
• În sens larg, demutizarea este activitatea prin care se ajunge la stăpânirea de către deficientul de auz a
limbii sonore şi scrise într-o asemenea măsură încât să o poată folosi în relaţiile sale sociale ca mijloc de
comunicare.
• Alegerea celei mai potrivite de educare a comunicării:
– Orală
– Bilingvistic-biculturală
– Totală
Formarea unei comunicări funcţionale presupune:
• Diagnosticarea timpurie
• Intervenţia tinpurie
• Amplificarea (protezarea) individualizată şi educarea auzului
• Permanenta terapie a limbajului
• Implicarea familiei în procesul terapeutic

Specificul didacticii în DA

Principii generale:
• Oferirea elevilor de activităţi care să le dezvolte independenţa în învăţare – adaptarea nivelului de
dificultate la posibilităţile elevului
• Activităţile trebuie să fie practice şi să implice abilităţi de comunicare
• Elevii trebuie să fie puşi permanent în situaţii de comunicare
• În orice lecţie trebuie să fie fixate obiective specifice legate de dezvoltarea limbajului
• În lecţiile de dobândire de cunoştinţe se poate folosi în paralel LMG
• Evaluarea trebuie să vizeze progresul
• Strategii pentru învăţare:
• Comunicarea instrucţiunilor:
• 1. captarea atenţiei elevilor – prin conversaţie despre fapte de viaţă, experienţe personale, viaţa de zi
cu zi, povestire sau expunere de filmuleţe
• 2. comunicarea obiectivelor lecţiei: într-un limbaj adaptat nivelului de înţelegere şi însoţit de LMG
• 3. Activităţile lecţiei:
- Desfăşurate prin sarcini simple (să nu presupună înlănţuirea de mai multe acţiuni), cu timp de
realizare scurt
- Urmează conexiunea inversă, pe secvenţa de învăţare anterioară, apoi o nouă activitate simplă.
- Toate activităţile sunt însoţite de sarcini de comunicare (inclusiv cele matematice, sportive sau de
artă)
5. materialele didactice (nu avem pct 4 pe slide!)
- Concrete, posibil de perceput senzorial, creşterea treptată a abstractizării materialelor:
- Obiecte concrete – obiecte de plastic – poze – desene – text scris – scheme
6. mod de organizare – exprimă şi nivelul de suport de care au nevoie nivel maxim de suport
• 1. profesor de sprijin – care cunoaşte LMG
 • 2. profesorul clasei
• 3. în grupul de învăţare
• 4. peer-tutore
• 5. în diadă cu alt elev cu CES
• 6. independent
7. evaluare –să fie realizată prin sarcini practice, apoi tip grilă, scris şi în ultimul rând oral

• Citirea trebuie să fie realizată la un nivel care să le permită cel puţin înţelegerea în situaţii de zi cu zi:
• Citirea semnelor de pe stradă
• Citirea anunţurilor
• Citirea unui ziar
• Citirea etichetelor
• Citirea subtitrărilor de la TV
• Citirea mesajelor SMS sau a postărilor social media
• Scrierea trebuie să fie realizată la un nivel care să le permită cel puţin a se descurca în situaţii de zi cu zi:
• Scrierea unui scurt bilet
• Scrierea unui SMS sau a unei postări social media
• Scrierea unei cereri, a unei declaraţii sau scrisoare de intenţie
• Scrierea unui e-mail sau a unei scrisori
•Nivelul de calcul matematic trebuie să le permită cel puţin să se descurce în situaţii de viaţă cotidiană:
• Operaţii cu bani la cumpărături
• Citirea contoarelor din casă
• Realizarea de măsurători – lungime, greutate, volum
• Citirea şi înţelegerea ceasului
• Planificarea bugetului personal
• Calcule aritmetice simple realizate mental
• Reţinerea nr de telefon sau a parolelor

Sfaturi pentru profesorul surdolog

1) Mimico-gesticulaţia au un rol foarte important, şi anume:
• ea poate înlocui cuvântul
 • îl poate completa (gesturi de indicare a unor obiecte, de ilustrare a unor situaţii, expresiile faciale)
• îl poate acompania (LMG)
Trebuie evitate:
• schimbarea permanentă a locului în care stă- mersul de colo-colo prin clasă
• să se "ascundă" în spatele catedrei (a unui maldăr de cărţi de pe catedră)
• să se îmbrace în haine largi, care-i ascund expresiile corporale şi gestuale.
• să aibă o ţinută rigidă, inexpresivă.

2) Trebuie să i se vadă faţa. Ea exprimă sentimente : bucurie, tristeţe, mirare, îndoială precum şi elemente
de sintaxă: refuz, întrebare.
Trebuie să evite:
• să aibă o faţă inexpresivă, să nu-şi arate trăirile emotive.
• să aibă o coafură care să-i ascundă faţa
• să vorbească în timp ce scrie pe tablă (copilul nu poate nici să-i citească de pe buze, nici să-i
citească expresiile)

3) Trebuie să i se vadă ochii.

• Privirea are rolul de a stabili contactul cu copilul surd şi de a menţine permanenţa comunicării.
• Privirea are astfel un rol desemnat: când profesorul priveşte o carte, un aparat, o planşă, privirea îi este
urmărită de elev
Trebuie evitat:
• purtarea ochelarilor de soare sau cu lentile colorate
• purtarea ochelarilor cu lentile reflectorizante, care strălucesc.
• evitarea privirii ochi în ochi (privirea indirectă)

4) Trebuie să se poată să i se citească de pe buze

• Este necesară o bună articulare a cuvintelor.
• Trebuie evitat:
• vorbirea cu mâna în faţa gurii
• o mustaţă şi o barbă prea bogate, care ascund gura.
• creionul sau pixul în gură în timpul vorbirii
 • poziţionarea cu spatele la lumină astfel încât copilul să stea cu privire în soare şi să nu-l mai vadă
pe interlocutor.
• mestecarea gumei în timpul vorbirii.

5) Trebuie ca vorbirea să fie naturală.

• dacă debitul vorbirii este prea rapid, elevul surd nu-l poate urmări pe profesor.
• dacă este prea lent discursul pierde din valoarea informaţională şi elevul se plictiseşte
• Trebuie evitat:
• debitul verbal prea rapid
• frazele prea lungi, prea lente şi prea complicate,

6) Vocea – trebuie să vorbească natural.

• nu trebuie să ţipe, dacă elevul este surd profund tot nu-l aude pe profesor.
• ţipetele deformează poziţia buzelor şi recepţia nu este cea mai potrivită.
• mimica poate fi modificată ca urmare a ridicării vocii.

CURSUL 8
Tulburarile de limbaj
Concepte cheie: limbaj, aparatul fonoarticulator, tulburările de limbaj, terapia logopedică
Ce este limbajul
• Limbajul este definit cel mai adesea ca fiind activitatea psihica de comunicare intre oameni prin
intermediul limbii
• Limbajul este o activitate verbala, comunicare prin intermediul limbii: una dintre formele activitatii
comunicative ale omului

Functiile limbajului
a) Funcţia de comunicare
b) Funcţia de cogniţie
c) Funcţia de reglaj, comandă şi control extern
d) Funcţia de autoreglaj
e) Funcţia afectivă
f) Funcţia persuasivă (de convingere)
g) Funcţia predictivă (de anticipare)
h) Funcţia poetică
i) Funcţia fatică (menţinerea interrelaţiilor umane)

Fiziologia producţiei vorbirii (aparat fonoarticulator)

• Respiraţia (aparatul respirator)
• Laringele + corzile vocale
• Faringele, nasofaringele
• Cavitatea bucală (orală): limba, buzele, palatul dur, vălul palatin, obraji, maxilare, alveole, coroane
dentare)

Limbaj impresiv (consum de limbaj)

• Analizator auditiv: auz bazal, auz fonematic
• Centri corticali integri (centrul Wernicke)

Morfologia consumului de limbaj

Receptorul vorbirii umane: urechea
• - auzul bazal
• - auzul fonematic (diferenţiere între foneme apropiate ca formă)

Auzul fonematic

Auzul fonematic joacă un rol important în discriminarea sunetelor, silabelor şi a cunoştinţelor ca unităţi
specifice limbajului

• Putem constata dacă sunt probleme cu auzul fonematic urmărind comportamentul şi reacţiile spontane
ale copilului în timpul examinării:
• -distanţa de la care copilul aude şi decodifică vorbirea şoptită;
• -dacă în timpul examinării reproduce cele auzite şi în ce fel;
• -dacă din câteva cuvimtze auzite a dedus propoziţia;
• -dacă face apel la labiolectură;
• -dacă s-a aţezat în aşa fel încăt una din urechi să fie îndreptată către examinator;
• -cum reproduce sunetele perechi, cuvintele paronime, şi cele cu punct de articulare apropiat;

Limbaj expresiv (producție de limbaj)

➢ Model lingvistic al comunicarii elaborat de Roman Jakobson
• 1. EMITATOR este locutorul care emite mesajul comunicarii;
• 2. RECEPTORUL reprezinta destinatarul, cel care primeste mesajul transmis de emitator; • 3. MESAJUL
este un ansamblu de semne lingvistice, adica un enunt;
•4. CANALUL este definit de Jakobson drept: ,,un mijloc care asigura contactul sau conexiunea dintre
emitator si destinatar’’
•5. CODUL este un ansamblu de semne si combinatii ale acestora care sunt comune codificatorului si
decodificatorului;
• 6. REFERENTUL este reprezentat de elemente ale mediului emitatorului si receptorului si de elemente
actualizate de mesaj. Receptorul este de doua feluri:
➢ Centri corticali și subcorticali integri

➢ Aparat fono-articulator (structură și funcționare)

Aparatul periferic al limbajului

Aparatul periferic al limbajului verbal este alcatuit din trei sisteme distincte:
- sistemul respirator - format din muschii intercostali, abdominali, diafragma si mușchii traheo-bronhiali
care au rol în respirație;
- sistemul generator - alcătuit din laringe și coardele vocale, valul palatin, limba și dinții care au rol in
producerea si modelarea sunetelor;
- sistemul rezonator - format din cavitatea toracică, laringe, faringe, cavitatea bucala, cavitatea nazala.

Centri corticali ai limbajului

Centrul cortical care realizeaza receptionarea si intelegerea limbajului oral se afla in aria temporo-
parietala (centrul Wernicke). Lezarea acestei zone determina afazia senzoriala. Bolnavii care sufera de
aceasta tulburare vorbesc fluent, dar nu inteleg ceea ce li se spune. Din acest motiv vorbirea lor de multe
ori devine bizara, lipsita de sens.
Centrul vorbirii se afla in zonele motorii din lobul frontal (centrul Broca). Lezarea acestei zone produce
afazia motorie. Acesti bolnavi inteleg ceea ce li se spune dar se exprima lent, greoi, pronunta incorect
cuvintele.

Conceptul de tulburare de limbaj (Hvațev)

• Imperfecţiuni de vorbire: insuficienta maturizare neuropsihică a copilului (1-3(4)/5 ani) – afectează
limbajul oral
• Defecte de vorbire: denaturări de la standardele normale - afectează limbajul oral
• Tulburări de limbaj: abateri de la limbajul normal, standardizat – atât limbaj oral, cât şi limbaj scris-citit

Clasificarea tulburărilor de limbaj (Verza, 1982)

A. Tulburări de articulaţie (pronunţie):
- Dislalii
- Rinolalii
- Dizartrii
B. Tulburările de limbaj scris-citit
- dislexii
- alexii
- disgrafii
- agrafii
Dislaliile
• Dislalia - o tulburare de pronunție cauzată de afecțiuni organice sau funcționale ale organelor periferice
ale vorbirii, care constă în imposibilitatea de a emite corect unul sau mai multe sunete. Specialiștii
estimează că, la vârsta de 5 ani, dislalia afectează aproximativ 26% dintre fete și 34
• Înainte de vârsta de 3-4 ani dislalia are o natură fiziologică, determinată de nedezvoltarea suficientă a
aparatului fonoarticulator şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii, după această vârsta necesită
evaluare și intervenție logopedică.
•Sunetele cele mai afectate sunt cele care apar mai târziu în vorbirea; ,,r”,,,s”, ,,z”, ,,c”, ,,g”, ,,ţ”,,ş” şi ,,j.

Rinolalia și dizartria
• Rinolalia (vorbirea pe nas) este o tulburare de pronunţie care apare prin amplificarea/diminuarea
rezonanţei sunetului fie prin obstrucţie nazală, fie prin comunicare buco-nazală defectuoasă.
• Clasificare:
1. Rinolalie deschisă (aperta) – suflul aerului necesar pronunţării sunetului se scurge pe cale nazală
2. Rinolalie închisă (clausa) – unda de aer necesar pronunţării consoanelor nazale se scurge pe
traiectul bucal
3. Rinolalie mixtă (mixa) – în vorbirea aceleiaşi persoane se găsesc manifestările rinolaliei deschise
şi a rinolaliei închise.
• Dizartria este o tulburare a vorbirii, caracterizata printr-un ritm neregulat, greoi și chinuit al vorbirii.
Poate fi însotita de o voce nazală, cauzată de slăbiciunea palatului.

Clasificarea dislaliilor
A. Aspectul exterior fonetic:
a. – dislalie prin substituire;
b. - dislalie prin omisiune;
c. - dislalie prin deformare;
B. Gradul de extindere:
a. – dislalie simplă, când este afectat un singur sunet
b. – dislalie polimorfă, când tulburările sunt extinse asupra mai multor sunete
c. – dislalie generală sau totală, când sunt afectate toate sunetele,
C. Fonemul afectat:
Dislalia primeşte numele de la denumirea în limba greacă a sunetului la care se adaugă sufixul ,,ism’’ în
cazul deformărilor şi omisiunilor; în cazul înlocuirii unui sunet cu altul se adaugă prefixul ,,para’’.

C. Tulburări de ritm şi fluenţă

- balbism (bâlbâiala)
- logonevroza
- tahilalia / bradilalia
– tulburări pe bază de coree
D. Tulburări de voce:
- disfonii, afonii
- fonastenii
- microfonia, macrofonia
- mutaţia patologică a vocii
Balbismul
• Balbismul este o tulburare de ritm și fluență în care fluenta normala a vorbirii este intrerupta de repetitii
frecvente sau prelungirea unor sunete, silabe sau cuvinte sau de inabilitatea individului de a incepe
pronuntia cuvantului. Intreruperile in vorbire pot fi insotite de clipiri frecvente ale ochilor, tremuraturi ale
buzelor sau ale mandibulei sau alte comportamente care arata stradania persoanei de a se exprima.
• Logonevroza Este o tulburarea de ritm si fluenta a vorbirii si se manifesta prin repetarea unor sunete si
silabe, prelungirea unor cuvinte, pauze neadecvate la nivelul productiei verbale, tensiune fizica in actul
articulator, vorbirea cu perifraze in vederea evitarii unor cuvânt. Este însoțită de constientizarea
dificultatii de vorbire de catre individ, manifestand spasme, grimase, incordare si anxietate, toate acestea
fiind determinate de teama de a gresi.e considerate problematice.

Tulburările de voce
• Disfonia reprezintă un termen medical ce descrie tulburările vocii, în principal tulburări de natură
fonatorie, pacientului fiindu-i greu să rostească cuvintele sau emite sunete cu tonalitate modificată. Vocea
disfonică poate sună slăbită, țipată, grosolană, etc
• Afonia - Pierdere totală a glasului determinată de afecțiuni ale laringelui, cavității bucale, nervilor sau
mușchilor implicați în actul vorbirii.
• Fonoastenie tulburare de voce caracterizata printr-o modificare a vocii, care este lipsita de energie, de
modulație.
• Microfonia – intensitate prea scăzută a vocii
• Macrofonia – intensitate prea ridicată a vocii

E. Tulburări polimorfe:
- alaliile
- afaziile

F. Tulburări de dezvoltare generală a limbajului:

- sindrom de întârziere a vorbirii
- autism global
Tulburări polimorfe
• Alalia este o tulburare gravă de vorbire , determinată de factori nocivi care afectează mai mult sau mai
puțin zona centrală a vorbirii și se caracterizează prin neputința persoanei de a vorbi și înțelege în
totalitate sau suficient vorbirea altora, cu toate ca organele de recepție și producție a vorbirii sunt integre,
la fel ca dezvoltarea intelectuală
• Spre deosebire de afazie, care survine după însuşirea limbajului verbal, alalia este o tulburare
congenitală a limbajului expresiv, fiind cea mai gravă şi profundă tulburare de dezvoltarea vorbirii.
• După forma de manifestare, alalia este de trei feluri: motorie, senzorială şi mixtă.
• Alalia motorie se aseamănă cu afazia motorie. Copilul înţelege limbajul verbal, indică obiecte,
execută ordine, dar nu poate pronunţa decât sunete disparate şi câteva cuvinte mono sau bisilabice,
comunicând doar prin gestică.
• Alalia senzorială este o disfuncţie asemănătoare cu afazia senzorială a adulţilor, manifestată prin
incapacitate de percepere şi interpretare a mesajelor verbale. Copilul cu alalie senzorială nu poate repeta
corect cuvintele sau poate repeta unele cuvinte (ecolalie), dar nu înţelege sensul acestora; vorbirea
spontană este absentă sau redusă la câteva cuvinte. În unele cazuri, copilul poate avea o vorbire
neinteligibilă (“vorbeşte pe limba lui”), cu intonaţie şi mimică specifică.
• Alalia mixtă este forma cea mai gravă şi profundă a alaliei, în care predomină fie caracteristici
din prima fie din a doua. Copilul poate pronunţa unele silabe şi cuvinte, dar le foloseşte foarte rar; poate
înţelege unele cuvinte izolate, dar este incapabil să înţeleagă sensul propoziţiei.

Etiologia tulburărilor de limbaj

• Cauze perinatale:
- Naşteri grele, dificile
- Naşteri premature sau depăşite
– Asfixii mecanice
- Microhemoragii cerebrale
- Cauze fizice
• Cauze prenatale:
- Intoxicaţii, generate de abuzuri, excese sau accidente
- Infecţii, incompatibilitatea Rh
- Carenţe nutritive
- Boli cu risc asupra sarcinii
– Radiaţii
- Cauze mecanice: lovituri, căzături, tentative de avort
- Traume psihice, etc.

Cauze post-natale
a. Cauze interne
a.1. Cauze interne organice
– centrale (corticale, subcorticale) – dislalii centrale, dizartrii
- periferice (localizate la zona efectorilor: aparat fonoarticulator, ureche, etc.) – dislalii
mecanice
a.2. Cauze interne funcţionale: disfuncţii obscure ale unor organe aparent normale, intacte d.p.d.v.
anatomic, morfologic - localizate pe traiectele nervoase
a.3. Cauze fiziopatologice:
- diverse boli ale copilului: rinite, otite, faringite, meningite, encefalite, etc.
- infecţii şi intoxicaţii generalizate
b. Cauze psiho-neurologice
- plan intelectual (deficienţe mintale)
- plan psihogen (alienări, dedublări, psihoze, etc.)
d. Cauze psiho-sociale:
- plan sociogen
- plan didacsogen
- plan iatrogen

Etapele terapiei logopedice a dislaliei

• Etapa impostării/emiterii fonemului
• Etapa consolidării
• Etapa diferenţierii
• Etapa automatizării
 CURSUL 9
TULBURARI DIN SPECTRUL AUTIST
Concepte cheie: autismul, terapii specifice, adaptări curriculare specifice TSA
Tulburările din spectrul autist (TSA)
O categorie de tulburări de dezvoltare cu manifestare eterogenă, include:
• Autismul
• Sindromul Asperger
• Tulburări pervazive de dezvoltare nespecifice
• Sindromul Rett
• Un sectru vast de simptome, ce includ manifestări în sfera socială, a limbajului şi comportamentale

Tulburările din spectrul autist

Tulburarea din spectrul autist (TSA) reprezintă o evoluție atipică, heterogenă a dezvoltării neurologice,
caracterizată prin dereglări în comunicarea și interacțiunea socială, comportament, interese și activități
restrînse și repetitive.
• Autismul (TSA) se manifestă, de regulă, de la vîrsta de 18–24 luni și se caracterizează prin dereglări ale
funcției sociale, comunicative (verbale și non-verbale) și prin prezența unor interese și comportamente
atipice
• În DSM-V subtipurile autismului (tulburarea autistă, sindromul Asperger și dereglări pervazive
nespecificate) au fost unificate într-un singur diagnostic - Tulburarea din Spectrul Autist.

Criterii de diagnosticare
• Criteriile pentru diagnosticarea autismului din DSM-IV (Dereglări în interacțiunea socială; Dereglări de
comunicare; Patternuri restrictive, stereotipe si repetitive legate de comportamente, interese și activități)
au fost reorganizate în diada de criterii:
• Deteriorare în comunicarea socială și interacțiunea socială.
• Comportament, interese și activități restrînse și repetitive (stereotipe).

Criterii de diagnosticare
Deteriorări persistente în comunicarea socială și interacțiunea socială prin prisma multiplelor contexte -
care să se regăsească în toate cele 3 arii
1. Deteriorare în reciprocitatea socio-emoțională.
2. Deteriorare în comportamentul comunicativ non-verbal folosit în interacțiunea socială.
3. Deteriorare în stabilirea, menținerea și înțelegerea relațiilor interpersonale

2012 în SUA Centrul de Control și Prevenire a Afecțiunilor/bolilor, 1 din 88-110 copii este identificat cu
TSA; tulburarea apare în aceeaşi măsură în familii aparţinînd tuturor raselor, etniilor și grupurilor socio-
economice; prevalenţa la băieţi este de 5 ori mai mare decît la fete.

Criterii de diagnosticare
Comportament, interese și/ori activități restrînse, repetitive (stereotipe) - manifestate în cel puțin 2
dintre cele 4 arii (Manifestate înaintea vârstei de 3 ani):
1. Vorbire, mișcare motorie și utilizare de obiecte în mod stereotip (repetitiv).
2. Atașament excesiv la rutină, comportamente și vorbire ritualizate sau rezistență excesivă la schimbare.
3. Interese restrînse, fixate care sunt anormale fie ca intensitate, fie ca focalizare.
4. Hipo- sau hiperreactivitate la stimuli senzoriali sau interes neobișnuit pentru caracterul senzorial al
mediului.

Gradele TSA
• DSM-V clasifică tulburarea din spectrul autist după 3 nivele de severitate raportate la ambele domenii
ale diadei:
• Nivelul 3. „Necesită suport foarte substanțial”
• Nivelul 2. „Necesită suport substanțial”
• Nivelul 1. „Necesită suport”

Deteriorare în comunicarea şi interacţiunea socială

• Incapacitatea de interacționa cu alții și de a împărtăși stările emoționale.
• Dereglarea atenției conjugate, care apare, în mod normal, spontan când copilul se bucură, împărtăşind
atenţia acordată unui obiect sau eveniment – priveşte alternativ obiectul şi părintele.
• Dificultăți în a-și exprima emoțiile și a înțelege emoțiile celorlalți
• Nu împărtășește bucuria, interesele sau realizările cu alți oameni
• Chiar dacă posedă un vocabular bogat, are dificultăţi în susţinerea conversaţiei, are un limbaj neobişnuit,
fixaţii ale intereselor
• Refuză să fie îmbrăţişat sau sărutat dacă iniţiativa aparţine altcuiva
• Când cineva i se adresează, sau când este chemat pe nume, nu reacţionează
• Recurge rar la contact vizual sau nu stabileşte deloc contact vizual cu alte persoane
• Preferă să se joace de unul singur, nu este interesat de jocul altor copii, nu are prieteni
• Atunci cînd nu știe cum să comunice ce vrea, poate pur şi simplu să strige sau să ghideze mîna adultului
spre obiectul dorit

Comportament, interese şi activităţi restrictive şi repetitive

• Prezintă mişcări repetitive, stereotipe (flutură mîinile, îşi leagănă corpul, merge pe vîrfurile degetelor,
se rotește)
• Poate sta ore în şir aranjînd jucăriile, obiectele într-un rînd, în loc să se joace cu ele în mod imaginativ
•Poate repeta de multe ori cuvintele cuiva, chiar și auzite demult (ecolalie), unii dintre ei utilizîndu-le în
contextul potrivit
• Reacţionează exagerat la orice schimbare în rutină (schimbarea timpului mesei, poziţiei obiectelor sau
a mobilierului din cameră, schimbarea traseului obişnuit spre grădiniţă etc.)
• Poate avea interese neobişnuite, persistente, de exemplu, poate fi obsedat de aspirator, cifre, semne
rutiere, etc.
• Este hiper- sau hiporeactiv la stimuli senzoriali (reacționează neobișnuit la durere/căldură/frig, anumite
sunete, texturi, atingere; miroase excesiv obiectele).

Cauzele TSA
• Nu a fost încă demonstrată ştiinţific o cauzalitate sigură a TSA
• Factorul genetic joacă un rol major în etiologia autismului (≥ 80%). Studiile științifice recente confirmă
că autismul poate fi determinat de mutații în circa 500- 1000 diferite gene
• Factorii de mediu - factori non-genetici: de la influențele virușilor, medicamentelor, chimicalelor pînă la
influențele sociale.

Intervenţia psihopedaogică
• Principalul obiectiv al tratamentului este îmbunătățirea capacității generale a copilului de a funcționa și
a atinge potențialul său maxim prin:
• Minimalizarea simptomelor de bază ale autismului
• Facilitarea dezvoltării și învățării
 • Promovarea socializării
• Reducerea comportamentelor maladaptative
• Educarea și suportul familiei
• Intervenția educațională include:
• Terapii comportamentale, ABA (Applied Behavioral Analysis), TEACCH (Treatment and Education
of Autistic and related Communication handicapped Children), PECS Sistemul de Comunicare prin
Schimbare de Imagini (Picture Exchange Communication System
• De abilitare (terapia ocupațională și fizică, terapia de comunicare).

AUTISM = Always, Unique, Totally, Interesting, Sometimes, Mysterious

Terapia ABA
• Analiza Comportamentală Aplicată. Terapia ABA este o abordare a înţelegerii comportamentului şi a
modului în care poate fi afectat de către mediul înconjurător.
• Terapia ABA un sistem de învăţare, un program care îşi propune să modifice comportamentul copilului
cu autism în mod sistematic şi intensiv. Terapia ABA are obiective clar formulate, împărţite în sarcini mici,
astfel încât evoluţia copilului să poată fi măsurată permanent. Întărirea comportamentului se face cu
recompense, întreg sistemul funcţionând pe baza acestora, fie ca recompensele sunt materiale sau
sociale.

Terapia Son-Rise
• TSR a inovat o modalitate de tratament educaţional care include alăturarea faţă de copil şi nu acţionarea
împotriva lui.
• Programul plasează părinţii în a fi profesori cheie, terapeţi şi directori ai propriilor programe, utilizand
casa ca pe cel mai adecvat mediu de crestere in care sa-si ajute copii.
• Programul SRP sugereaza ca respectul si purtarea de grija cea mai profunda ar fi cel mai important factor
ce are ca impact motivarea copilului sa invete, iar de la inceput face ca dragostea si acceptarea sa fie o
parte importanta a procesului de predare.
• Se crează o legatura si un mediu sigur si apoi se aplică niste strategii educationale sigure, testate in timp.
Terapia TEACHH
• Terapia TEACCH este un sistem de interventie terapeutica ce furnizeazã o gamã largã de servicii pentru
persoanele cu autism si familliile lor, de-a lungul vietii.
• În cadrul sistemului TEACCH, copilului i se dezvoltă nivelul general de abilitãti şi îi este oferit, creat un
mediu ce se adapteazã caracteristicilor autismului.
• O clasã organizată conform principiilor TEACCH, foloseste multi indicatori vizuali pentru cã cei mai multi
copii cu autism pot procesa foarte bine imaginile vizuale. Activitãtile speciale au limite clare. Existã planse
cu poze si cuvinte atasate acestora pentru fiecare copil din clasã si pentru fiecare orã. Sunt strucurate
sisteme de lucru individual pentru a mãri gradul de independentã a copilului si se pune accent pe
preferinta copilului pentru rutinã.

Terapia PECS
• Terapia PECS (Sistemul de Comunicare prin Schimbul de Pictograme) sau PECS, permite un mijloc de
comunicare non-verbala copiilor cu autism, care au abilitati reduse de comunicare sau deloc.
• Copiii care folosesc PECS sunt invatati sa abordeze alte persoane carora le ofera o imagine cu mesajul
pe care doresc sa il transmita si primesc in schimb o alta imagine. In acest fel, copilul este capabil sa initieze
comunicarea. Copilul cu autism poate folosi PECS pentru a transmite o cerere a sa, o idee sau orice altceva
ce poate fi afisat si simbolizat pe un cartonas. PECS functioneaza foarte bine atat acasa, cat si in sala de
clasa.

Abordarea educaţională a copilului cu TSA

• Prezintă un spectru de manifestări atât de variat încât e dificil de abordat uniform
• Imprevizibilitate care face ca uneori o lecţie minuţios planificată să trebuiască remodificată ad-hoc din
temelii
• Metodele clasice care dau rezultate foarte bune la majoritatea elevilor nu funcţionează deloc la elevii
cu ASD
• Sala de clasă ar trebui să fie ordonată, bine organizată, cu zone etichetate pictografic
• Folosirea culorilor-cod, a pictogramelor, orarelor zilnice
• Afişarea în clasă a indicilor vizuali care să reflecte conţinuturile instruirii
 CURSUL 10
TULBURAREA DE DEFICIT DE ATENTIE SI HIPERACTIVITATE (ADHD)
Concepte cheie: terapii cognitive, management comportamental, adaptări curriculare, terapie
farmacologică

Ce este ADHD
• ADHD (tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivitate) este caracterizată printr-un model de
comportament, prezent în mai multe domenii (de exemplu, la școală și acasă), care poate duce la
probleme de performanță şi adaptare socială, educațională sau de lucru. La fel ca în DSM-IV, simptomele
sunt împărțite în două categorii: lipsa de concentrare şi hiperactivitate/impulsivitate, care includ
comportamente ca acestea: nu acordă atenție la detalii, are dificultăți în organizarea sarcinilor și
activităților, vorbirea excesivă sau incapacitatea de a rămâne așezat când situația o cere.

CRITERII DE DIAGNOSTIC ADHD DSM IV

• Diagnosticul pus pe baza criteriilor DSM necesita ca:
• debutul simptomelor sa aiba loc înainte de vârsta de 12 (DSM V) ani;
• simptomele sa fie prezente de cel putin 6 luni de zile;
• simptomele sa fie pervazive si sa se manifeste în cel putin 2 locuri diferite (scoala sau serviciu si
acasa);
• frecventa si severitatea simptomelor sa fie mai mari decât cele de la copiii cu acelasi nivel de
dezvoltare;
• simptomele sa determine o afectare semnificativa a functionalitatii la nivel social, academic sau
ocupational;
• simptomele sa nu apara exclusiv în cursul unor afectiuni de dezvoltare, schizofrenie sau alte
psihoze si sa nu se explice mai bine prin alte tulburari mentale (de exemplu afective, anxioase, de
personalitate).

Tulburari de atentie (cel putin 6):

a. deseori esueaza în a acorda atentie detaliilor sau face greseli din neatentie la temele de la scoala, în
munca sau alte activitati;
b. deseori are dificultati în sustinerea atentiei la sarcinile date sau la joaca;
c. deseori nu pare sa asculte când i se vorbeste direct;
d. deseori nu urmeaza instructiunile si esueaza în a-si termina temele la scoala, treburile sau îndatoririle
la locul de munca (nedatorându-se unui comportament opozitional sau neîntelegerii instructiunilor);
e. deseori are dificultati în organizarea sarcinilor si activitatilor;
f. deseori evita, nu îi place sau e refractar la angajarea în sarcini care necesita efort mental sustinut (cum
ar fi temele de la scoala sau de acasa);
g. deseori pierde lucrurile necesare pentru sarcini si activitati (de exemplu jucarii, notitele de la scoala,
creioane, carti sau unelte);
h. deseori este usor de distras de stimuli externi;
i. deseori este uituc în activitatile zilnice.

Hiperactivitate (cel putin 6):

Hiperactivitate
a. Deseori agita mâinile sau picioarele sau se rasuce ste pe scaun;
b. deseori paraseste locul în clasa sau în alte situatii în care ar trebui sa stea asezat;
c. deseori umbla dintr-un loc în altul (încoace si-ncolo) sau se catara excesiv în situatii în care nu este
adecvat (la adolescent sau adult poate fi limitata la senzatia subiectiva de neliniste);
d. deseori are dificultati la joaca sau în angajarea în activitati libere în liniste;
e. deseori este pe picior de plecare sau actioneaza ca si cum ar fi împins de un motor;
f. deseori vorbeste excesiv.
Impulsivitate:
a. deseori raspunde grabit, înainte de a se încheia întrebarea;
b. deseori are dificultati în a-si astepta rândul;
c. deseori întrerupe sau deranjeaza pe ceilalti (de exemplu se baga în conversatie sau jocuri).

Prevalenţă
• Cea mai frecventă problemă comportamentală şi de învăţare la copii
• ADHD afectează 3%-7% din copiii de vârstă şcolară
• Apare în raportul băieţi - fete de 4:1
• Fetele ar putea fi sub-diagnosticate deoarece domină subtipul inatent
• Prevalenţa este similară în diferite culturi
• 60% dintre copiii cu ADHD manifestă simptome şi la vârsta adultă
Cauze ADHD
• Cauze genetice:
- studiile pe gemeni au determinat ca ADHD este transmis genetic (s-a observat o componenta
genetica in 75% din cazuri)
- rezulta dintr-o combinatie de cauze genetice, care afecteaza mai ales transmitatorii de dopamina
- este rezultatul interactiunii dintre gene si factorii de mediu
• Teoriile evolutioniste: ADHD este un rezultat al mecanismelor de aparare ale persoanelor din epoca
premoderna
• Teoriile enviromentale: - expunerea la toxine in timpul sarcinii
• Dieta
• Teorii sociale - disfunctii in familie
• Neurodiversitatea

Simptome la vârsta preşcolară

• Nelinişte motorie (“întotdeauna pe picior de plecare”)
• Agresivitate (îşi loveşte colegii)
• Împrăştie lucrurile
• Curiozitate de nestapânit
• “Fără frică” – se poate lovi pe sine sau pe ceilalţi
• Nivel scăzut de complianţă
• Întrerupe pe ceilalţi
• Cere foarte multă atenţie, argumentează, până la a deveni plictisitor

Simptome la vârsta şcolară

Distras cu uşurinţă
• Face greşeli din neglijenţă la temele şcolare
• Rezultate slabe la şcoală
• Frecvent chemat la discuţii cu dirigintele
• Răspunde înainte ca întrebările să fie incheiate
• Intrerupe sau deranjeaza ora
• Incredere scăzută în sine
Pierd lucruri
• Agresivitate
• Dificultăţi de a iniţia / menţine relaţii cu ceilalţi copii
• Nu îşi aşteaptă rândul
• Percepţia de “imaturitate”
• Predispus la accidente

ADHD la adolescenţi
• Pot avea un sentiment de tensiune interioară, mai degraba decât hiperactivitate
• Încăpăţânaţi, dezorganizare în activitatea şcolară, “follow up” insuficient
• Nu pot lucra independent
• Relaţionare dificilă
• Dificultăţi specifice de învăţare
• Comportamentul este dificil de modificat de recompensa sau pedeapsa
• Angajat în activităţi cu risc (viteză, abuz de droguri, sex neprotejat)
• Incapacitatea de a respecta autoritatea

Managementul ADHD
• Combinatie de terapii comportamentale, consiliere, medicatie si adaptari educationale
• medicamente stimulante> Ritalin, Metadate, Concerta
• medicatie non-stimulanta> antipsihotica
• terapii comportamentale: behavioriste, cognitiv-comportamentale

CES ADHD
• 1. Necesitatea exersării deprinderilor de a-si concentra si mentine antentia;
• 2. Necesitatea dezvoltarii deprinderilor de rezolvare de probleme plecând de la urmatoarele premise:
- prezentarea problemei într-o forma clara si structurata;
- încurajarea elevului sa citeasca de mai multe ori cerinta, înainte sa înceapa rezolvarea ei, pentru a fi
sigur ca a înteles bine;
- i se cere elevului sa citeasca cu voce tare cerinta, pentru a ne asigura ca este concentrat si ca urmeaza
corect pasii;
- încurajarea sa se amuze de propriile erori si sa învete sa se autocorecteze fara a se demoraliza.
• 3. Necesitatea antrenarii deprinderilor de competente sociale;
• 4. Stimularea comportamentului asertiv pentru a-i creste autostima;
• 5. Necesitatea dezvoltaii autoinstruirii (prin tehnici cognitiv-comportametale) pentru cresterea
capacitatii de autocontrol;
• 6. Necesitatea stabilirii unor contracte sau acorduri între copii sau adolescenti si parinti si profesori cu
scopul de a îmbunatati atmosfera în familie si în clasa.

Adaptari metodologice generale

• Asezarea elevului în prima baca din rând, departe de fereastra sau de alte elemente care-i pot distrage
atentia.
• Asigurarea întelegerii explicatiilor sau instructiunilor pentru a îndeplini sarcinile.
• Explicatiile la clasa trebuie sa contina termeni adecvati pentru nivelul lor.
• În timpul explicatìilor sau instructiunilor stabilitì de multe ori contactul vizual cu elevul,
• Dupa terminarea explicatiilor sau instructiunilor, rugati elevul sa repete ceea ce a înteles.
• Permiteti elevului hiperactiv sa se deplaseze prin clasa la intervale regulate;

Adaptarea procesului de evaluare

• Necesitatea reducerii timpului de evaluare. La un elev hiperactiv curba de oboseala atentionala este
mult mai scurta decât la cel nonhiperactiv
• a) proiectarea a doua( sesiuni în momente ale zile diferite sau
• b) se propune o evaluare de sesiuni mai scurte, pentru întregul grup;
• c) evaluarea orala, într-un cadru privat;
•d) evitarea evaluarii acestor elevi printr-o evaluare formala, preferându-se proceduri de evaluare
continua;
• Reduceti numarul de întrebari sau exercitii; acesta este un alt mod de a reduce timpul de evaluare. În
cazul în care numarul cerintelor este mai mic, timpul necesar pentru a le efectua este scurtat.
 CURSUL 11
DIFICULTATI DE INVATARE
Concepte cheie: dislexie, disgrafie, discalculie, dispraxie
Dificultăţile de învăţare
• Un termen umbrelă pentru o varietate de tulburări de învăţare
• Includ mai multe arii de funcţionare în care copilul are dificultăţi de a învăţa într-o manieră tipică
• Diferenţă între capacitatea de învăţare a copilului şi nivelul de performanţă în învăţare

Definitia dislexiei
• Dislexia reprezinta tulburarea de învăţare întâlnită în achiziţia şi realizarea citirii.
• Este caracterizată prin dificultăţi în recunoaşterea cuvintelor, fluenţa redusă în citire, dificultăţi în
decodarea cuvintelor.
• Uneori este asociată cu disgrafia

Caracteristici ale dislexiei la varsta preşcolară

• Pronuntia deficitara a cuvintelor, persitenta vorbirii infantile
• Dificultati in recunoasterea si producerea cuvintelor cu rima
• Dificultati in invatarea sau reamintirea literelor, numelor de persoane
• Dificultati in memorarea reamintirea si urmarea instructiunilor

Caracteristici ale dislexiei la varsta scolara mica

• Incapacitatea de a asocia fonemele cu grafemele
• Confundarea literelor asemanatoare vizual (b/d/p, w/m, h/n, f/t)
• Confundarea literelor asemanatoare auditiv (d/t, b/p, f/v)
• Dificultati in reamintirea cuvintelor uzuale
• Probleme la despartirea in silabe la analiza componentei cunui cuvant sau la sinteza cuvantului din
sunete sau litere
• Dificultati de citire si scriere dupa dictarea, de transcriere a unui text, de copiere cum ar fi: inversarea
sunetelor, omisiunea, adaugarea, substituirea sau transpozitia sunetelor/literelor (stop/pots)
• Omisiunea sunetelor finale din cuvant (unul sau mai multe)
• Dificultati in reamintirea formei corecte de sciere a cuvintelor si in aplicarea regulilor gramaticale
• Incapacitatea de citire a cuvintelor uzuale monosilabice sau de analiza pe sunete a celor mai simple
cuvinte

Caracteristici ale dislexiei la varsta scolara medie

• Dificultate in citirea si scrierea cuvintelor plurisilabice, deseori omiterea unor silabe intregi in citire, mai
frecvent omiterea doar a unui sunet
• Nu cunosc componenta fonetica a cuvintelor sau a componentei gramaticale (articole, prefixe, sufixe)
• Adeseori citesc defectuos notiunile spatiale si temporale(cand, unde, acolo, aici, etc)
• Dificultati in intelegerea citirii si in insusirea informatiilor noi dintr-un text scris
• Dificultati asociate cu scrierea si organizarea ideilor

Caracteristici ale dislexiei la varsta adulta

•Existenta in continuare a dificultatilor in recunoasterea cuvintelor ceea ce afecteaza achizitia
informatiilor noi si analiza textelor scrise
• ritm foarte scazut in citire
• dificultati in scriere, compunere sau realizarea de eseuri
• dificultatea de a lua notite in clasa
• probleme in invatarea unei limbi straine

Punerea diagnosticului de dislexie

• 1. Evaluarea vazului si auzului pentru excluderea unor deficiente senzoriale
• 2. Excluderea unei afectiuni organice care poate sa influenteze învatarea, ca de exemplu epilepsia.
• 3. Calitatea educatiei scolare.
• 4. Existenta unui mediu familial favorabil.
• 5. Inteligenta normala.
• 6. Capacitate de lectura cu cel putin doi ani mai redusa decât cea care este prevazuta de coeficientul sau
de inteligenta.

Dislexicii:
• Gândesc mai mult prin imagini decât prin cuvinte.
• Au o excelentă memorie de lungă durată în ceea ce priveşte experienţele trăite.
• Pot face mai uşor legătura între un cuvânt scris care trimite la o experienţă trăită sau la o imagine (de
exemplu scrumieră, vacanţă).
• Faptul că ştiu ceva astăzi oricât de bine credeţi că ştiu, nu îi obligă să o ştie şi să o folosească şi mâine,
mai ales atunci când se află sub presiune.
• Pot reuşi in viata in conditiile unui invatamant adecvat si a urmarii aptitudinilor

Metode didactice
Metodele didactice care se aplică pentru combaterea dislexiei utilizează:
• a) material didactic special (cărţi speciale);
• b) învăţământ pe calculator;
• c) predare cu ajutorul aparaturii acustice (casetofoane etc.).

Adaptari ale procesului didactic - dislexie

• Folosiţi o cariocă galbenă sau portocalie pentru a marca pasajele importante dintr-o carte.
• Încurajaţi crearea unor mici forme geometrice pe cărţi pentru a le putea permite să ajungă mai uşor la
anumite pasaje din carte.
• Folosiţi separatoare autocolante pe care să le lipiţi la lecţia la care s-a ajuns.
• Când citesc sau scriu daţi-le o mică minge pe care să o ţină în mâna care nu le este ocupată în acel
moment.
• Folosiţi caiete colorate, având pentru fiecare materie altă culoare. Lăsaţi-i să îşi aleagă singuri culoarea
pentru fiecare materie şi coloraţi cartea care îi corespunde cu aceeaşi culoare undeva pe copertă, sau
chiar pe partea de sus a paginilor pentru a le permite să o vadă în ghiozdan.
• Saturaţia intervine neobişnuit de repede, în aproape tot ceea ce fac. Împărţiţi activităţile în unităţi
independente şi variate, având grijă să existe posibilitatea (atunci când este cazul) încheierii acestora sau
cel puţin să se ofere această senzaţie.
• Faceţi tot ceea ce aţi dori să facă, exemplul şi repetiţia fiind o extraordinară motivaţie. Creaţi-le nevoia,
nu prin cuvinte ci prin ceea ce vă văd că faceţi.
• Nu vor învăţa să scrie cu un creion şi o foaie de hârtie. Scrieţi-le literele în aer, sculptaţi-le în lemn,
decupaţi-le din carton, pictaţi-le, desenaţi-le în cadă cu spumă etc.
• Lucrurile dificile legate de limbile străine, cuvintele grele, lucrurile care se uită scrieţi-le pe hârtiuţe cu
care umpleţi uşa: pe frigider, pe masă, lângă video sau calculator, pe cuier, pe oglinzi, pe dulap şi, dacă
puteţi, chiar şi pe tavan ...

• Evaluarea orala
• Timp prelungit sau nelimitat in rezolvarea sarcinilor scolare • Eliminarea sau reducerea evaluarilor
gramaticale
• Minimalizarea citirii cu voce tare
• Acceptarea temelor de casa dictate
• Reducerea volumului temelor de casa
• Evaluarea continutului sarcinilor si nu a corectitudinii scrisului
• Evitarea sau reducerea sarcinilor tip eseu
• Oferirea suportului auditiv pentru textele scrise
• Folosirea unor dimensiuni adecvate ale textului si fonturilor de scriere. Sassoon and Comic Sans sunt
cele mai usor de citit, Times New Roman poate fi dintre cele mai dificile.
• * Pentru cresterea motivatiei oferirea de texte in relatie cu interesele elevilor

DISGRAFIA

Ce este disgrafia

→ Disgrafiile reprezinta o importanta tulburare in comunicarea prin scris si care nu este atribuita intirzierii
mintale sau unor boli senzoriale ,neurologice ,tulburarilor emotionale ,sau dezavantajului economic
,cultural sau unei instructii neadecvate . Scrisul acestor copii este format din propozitii scurte ,sarace in
exprimare ; productiile grafice ale acestor copii sunt marcate de dezordine si eroare atat in desenarea
literelor cat si in aspectele gramaticale , sintactice si morfologice.
→ Dificultatile in exprimarea grafica implica:
• dificultati in integrarea vizuo-motorie ( copilul poate sa vorbeasca si sa citeasca dar nu poate sa execute
operatiile motorii necesare pentru a desena simbolurile grafice precum literele sau cifrele )
• copilul are dificultati in revizualizare ( poate sa citeasca si sa recunoasca cuvintele dar nu poate sa
revizualizeze literele si sa scrie corect dupa dictare )
• exista deficiente in formulare si sintaxa ( poate copia corect simbolurile grafice dar nu poate sa le
organizeze intr-o exprimare bogata cu valoare de comunicare)

Criterii diagnostic disgrafie

• Trasatura esentiala in aceasta tulburare consta in inabilitatea de a compune un text scris ; copilul face
greseli de exprimare , gramaticale ,de punctuatie si de organizare a frazei, de asemenea are o grafica
defecuoasa cu litere prost desenate
• Criterii DSM IV
• Invatarea scrisului , se face sub asteptarile varstei cronologice si gradului de inteligenta a copilului;
aprecierea se face prin aplicarea testelor standardizate de apreciere a acuratetii scrisului (formularea
corecta a propozitiilor si frazelor si intelegerii textului;
• Deficitul interfera semnificativ cu invatarea celorlalte activitati scolare care necesita scrisul corect
sintactic si morfologic ;
• Asocierea unui alt deficit senzorial accentueaza tulburarea de invatare a scrisului;
• Aptitudinile grafice masurate prin teste standardizate ,sunt sub varsta cronologica a persoanei

Simptomatologie disgrafie
• Trasatura esentiala în aceasta tulburare consta în inabilitatea de a compune un text scris.
• Erorile de gramatica includ omisiunile literelor, ordonarea incorecta a literelor în interiorul cuvântului
sau al cuvântului în interiorul frazei, folosirea incorecta a verbelor si pronumelor; propozitiile sunt
incorecte, incomplete, prescurtate.
• Analiza sintactica a acestor fraze releva o sintaxa simplificata, primitiva, lipsita de nuantari sofisticate.
• Greselile de punctuatie sunt frecvente.
• Scrisul urât îi caracterizeaza pe acesti copii; literele sunt greu lizibile, deformate, rasucite , inversate,
uneori deseneaza litere de tipar urmate de litere cursive sau o mixtura de litere mari si mici.
• Compozitia relatarii este saraca, la fel si organizarea paragrafelor; când fac o compunere, aceasta este
scurta, fara descrierea personajelor, a conflicului sau a împrejurarilor ;coeziunea compozitiei este
deficitara, fara introducere, cu referiri neclare, fara etape de tranzitie si cu sfârsit brusc.

Metode si procedee pentru corectarea disgrafei si dislexiei

A. METODE SI PROCEDEE CU CARACTER GENERAL
• 1. Exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor si mâinii
• 2. Educarea şi dezvoltarea auzului fonematic
• 3. Dezvoltarea şi structurarea capacităţii de orientare şi structurare spaţială
• 4. Înlăturarea atitudinii negative faţă de scris-citit
B. METODE SI PROCEDEE CU CARACTER SPECIFIC LOGOPEDIC
• 1. Obişnuirea elevului să-şi concentreze gândirea asupra procesului de analiză şi sinteză a vorbirii
• 2. Formarea capacităţii de recunoaştere a erorilor tipice în dislexo-disgrafie
• 3. Dezvoltarea capacităţii de sesizare a relaţiei fonem-grafem
• 4. Dezvoltarea capacităţii de discriminare auditivă, vizuală şi kinestezică

Dezvoltarea şi perfecţionarea abilităţilor de scris-citit

• 1. Citirea imaginilor izolate şi în suită
• 2. Citit scrisul selectiv
• 3. Citirea simultană şi scrisul sub control
• 4. Citirea şi scrierea în pereche
• 5. Citirea şi scrierea în ştafetă
• 6. Citirea şi scrierea în ştafeta greşelilor
• 7. Citirea şi scrierea cu caracter ortoepic
• 8. Citirea şi scrierea pe roluri
• 9. Citirea şi scrierea pe sintagme
• 10. Exerciţii de copiere, dictare şi compunere

DISCALCULIA
Definitie
• Suzanne Borel-Maisony spune ca discalculia “inglobeaza toate dificultatile care se refera la achizitia
conceptului de numar, a calculului matematic, precum si a rationamentului matematic”
• Beslay o considera “o tulburarea provenita din dificultatea specifica de invatare a calculului, in stadiul
elementar, independenta de nivelul mintal, de metodele pedagogice folosite, de frecventa scolara si de
tulburarile afective”
Simptome DISCALCULIE:
• Dificultati în învatarea denumirii numerelor, scrierea lor, întelegerea conceptelor de combinare si
separare, în folosirea semnelor si operarea cu ele
• Dificultati în întelegerea conceptului de valoare, au dificultati in alinierea numeralelor, în mentinerea
ordonarii lor,
• Fac mereu greseli, au un anume patern pentru eroare, au o inacuratete a calculului, socotesc cu multa
greutate în minte,
• Au probleme cu reprezentarea grafica a informatiei
• Dificultati în efectuarea operatiilor aritmetice de baza - adunarea si scaderea- memorarea numeralelor,
urmarirea pasilor specifici în calcul, numararea obiectelor, înmultirea etc.
• Simptome de neatentie, ce includ: neatentie în copierea numerelor, omiterea semnelor de calcul, a
zecimalelor, sau a simbolurilor când scriu raspunsul.

Criterii de diagnostic DSM IV

• A. Capacitatea de calcul matematic, masurata prin teste standard, este semnificativ mai mica în raport
cu vârsta cronologica a pacientului, în raport cu inteligenta si educatia coespunzatoare
• B. Perturbarea de la criteriul A interfereaza semnificativ cu performanta scolara sau cu activitatile
cotidiene care necesita aptitudini matematice
• C.Daca este prezent un deficit senzorial, dificultatile sunt în exces.

Indici de depistare DISCALCULIE

→ Dificultati in:
• - a-si aminti numere, citirea si scrierea numerelor
• - a efectua operatii matematice cu numere
• - inverseaza cifrele sau numerle (ex: 15 cu 51)
• - a intelege sensul problemelor, de reamintire a simbolurilor operatiilor matematice
• - de operare cu unitati de masura, a rezolva probleme.
• - notiuni fundamentale (cum ar fi departe-aproape, mic-mare, sus-jos) si notiuni despre marimi
dimensionale, de forma sau de timp;
• - scrierea cifrelor 3, 5, 7, 9 si a simbolurilor operatiilor matematice;
• - cunoaterea simbolurilor numerice si a semnelor ce reprezinta operatiile matematice (cum ar fi
semnele pentru mai mare si mai mic);
• - ordonarea numerelor pentru efectuarea unei operatii si etapele rezolvarii unei probleme;
• - notiuni ca: mai mult, mai putin, cat, ce lungime, ce distanta, ce grosime. Elevii ce nu stapanesc
aceste notiuni nu vor stii ce operatie trebuie sa aplice intr-o problema;
• - legatura matematicii cu obiecte reale;
• - reprezentarea mentala a ideiilor si a relatiilor matematice;
→ Refuzul de a invata matematica.

Modalitati de interventie DISCALCULIE

a) modul concret, care implica efectuarea de operatii concrete si participarea activa a elevului.
b) modul imagistic, care utilizeaza pictograme, grafica si alte procedee vizuale.
c) modul simbolic, care recurge la simboluri matematice.

Principii de predare-învăţare la orele de matematica DISCALCULIE:

a) Clarificarea si folosirea practica ( de catre scolari, a terminologiei matematice, evitând limbajul
încarcat cu structuri sintactice complicate;â
b) Promovarea, la elevi, a folosirii si dezvoltarii de strategii de:
• -memorare (întiparire) si
• -recuperare (reactualizare) a informatiilor utile.
c) Reconsiderarea temelor anterioare si înlocuirea lor în activitatea pentru acasa a elevului;
d) Folosirea, în clasa, a demersului algoritmizat, pe pasi marunti (principiul „pasilor mici" din învatarea
programata), al fiecarei teme prezentate;
 e) Utilizarea de „chei vizuale" (casete, diagrame, scheme etc.) sau cel putin sublinieri pentru a
atentiona si ajuta scolarii în: captarea; întelegerea (decodificarea); aplicarea si generalizarea informatiilor
predate.
f) Utilizarea unei game cât mai variate de metode, procedee, tehnici, activitati etc. de predare a:
problemelor si sarcinilor matematice.
g) Apelarea la experienta anterioara a elevilor , la reprezentarile si ilustratiile din viata lor;
h) Diferentierea clara de catre cadrul didactic între:
• -stilul sau de predare si standardele normativizate în acest sens.
i)Manifestarea unei atitudini flexibile de catre cadrele didactice pentru a facilita întelegerea si
generalizarea din partea elevului.
h) Folosirea frecventa a probelor de evaluare deoarece astfel se evita acumularea greselilor si
lacunelor si se înlatura teama de evaluare a elevilor.
k) Apelarea la instructiuni si eventuale ajutoare de evaluare clare, gradate, oportune si sugestive, doar
atât cât este cazul, nu mai mult;
I) Utilizarea tablei (ecranului de retroproiectie este de preferat unor indicatii verbale consemnate în
caietele elevilor).

DISPRAXIA definitie:
→ Dispraxia este o dificultate specifica de învăţare care consta în afectarea capacitatii creierului de a
planifica si urma secvente ale miscarilor se considera ca este legata de modul în care se dezvolta creierul
Consecinte:
→ Consecintele dispraxiei sunt diverse si tin de abilitile elevului de a actiona acasa, la scoala sau în orice
alt context social; depind de gradul de gravitate a acesteia si se manifesta pe urmatoarele paliere ale
dezvoltarii:
• motricitatea grosiera (generala): abilitati sportive foarte reduse, stângacie generalizata,
echilibru precar, coordonare deficitara a partilor corpului si a miscarilor, împiedicând astfel formarea unor
deprinderi ca mersul pe bicicleta, înotul.
• motricitatea fina: scrisul de mâna este afectat adesea din cauza strângerii si apasarii exagerate
a creionului si de incapacitatea de a controla traseul acestuia; uneori scrisul este ordonat, dar extrem de
lent, reducând volumul sarcinilor pe care pot sa-l realizeze într-un timp dat.
 • organizarea si autoorganizarea activitatii: elevul dispraxic are nevoie de mult timp pentru a se
îmbraca si a se organiza dimineata. Are dificultati în a-si gasi lucrurile sau în a-si aminti ce obiecte îi sunt
necesare pentru o anumita activitate.
• vorbirea si limbajul : dispraxia poate fi asociata cu deficit si dezordine a capacitatilor de vorbire
expresiva, de asezare a cuvintelor în propozitii, de articulare corecta a unor sunete
Dificultati specifice DISPRAXIA
• Abilitati motorii de baza: slabe performante la sport, stângacie generala, echilibru precar, dificultati în a
dobândi abilitati care implica coordonarea unor parti ale trupului, de ex. mersul pe bicicleta sau înotul.
• Activitati manuale si practice: probleme în utilizarea tastaturii si a mouse-ului computerului, rasturnarea
frecventa a lucrurilor din laborator sau din alta parte, dificultati în a masura corect, o scriere înceata,
precara sau neeligibila, activitate dezordonata si probleme cu munca manuala, gatitul etc.
• Zona memoriei si a atentiei: intervalul redus de atentie, memorie redusa pe termen scurt, sunt usor de
distras în clasa în special de zgomot si lumina stra(lucitoare, dificultate în urmarirea lectiei, slaba perceptie
a informatiei în special când este în stare de stres; pot fi dezorientati, de ex. se pierd într-o cladire si în
mediu înconjurator nou.
• Exprimarea scrisa: o punctuatie si scriere dezordonate, o structura a frazei ciudata si confuza, o citire
precara, includerea unor materiale nerelevante în eseuri si foarte înceti în a termina o lucrare.
• Abilitati vizuale si orale: au problema în a sta linistiti în timp ce citesc sau scriu în a urmari o problema,
o localizare precara – nu pot privi cu usurinta de la tabla la notite, au dificultate în gasirea cuvântului si o
pronuntie defectuoasa a cuvintelor nou-introduse, vorbesc nedeslusit, tare, repede sau încet, întrerup
când nu trebuie si prezinta dificultate în învatarea limbilor straine.
• Abilităţi în domeniul matematicii si a numerelor: au tendinta de a inversa si scrie gresit numerele,
semnele sau zecimalele, greseli frecvente si aparent neglijente, o dificultate în special la geometrie – atât
la desen cât si la utilizarea instrumentelor cum ar fi compasul sau raportorul si dificultate în ceea ce
priveste spatiul, cum ar fi figurile desenate, graficele, tabelele etc.
• Dificultati sociale, de comunicare si emotionale: probleme cu interactiunea si comunicarea orala, un
auto-respect precar si lipsa de încredere, frustrare, defensiva sau agresivitate, foarte vorbareti si
comportare nervoasa, retrasi si rezervati sau nelinistiti, stresati si depresivi.

Bariere in calea invatarii DISPRAXIA

• Dispraxia afecteaza progresul scolar al elevilor, la diferite niveluri:
• deficientele scrisului influenteaza atât ritmul cât si calitatea temelor scrise;
 • dificultatile de organizare si autoorganizare se extind si asupra gândirii si planificarii si
dezorganizeaza învatarea; elevul dispraxic pare a avea multe informatii,dar nu le poate organiza logic si
cu sens, de aceea temele scrise sunt mult sub nivelul aparentei lui abilitati verbale.
• atentia deficitara este adeseori asociata cu dispraxia dar este greu de stabilit daca sunt dificultati de
concentrare sau este vorba de evitarea sarcinilor dificile.
• frustrarea si stima de sine scazuta genereaza izolare si diminuarea motivatiei si interesului pentru
învatare.
• imaturitatea afectiva însoteste de multe ori dispraxia si se manifesta prin stângacie si infantilism în
abordarea sarcinilor scolare, dar si în relatiile cu profesorii si colegii.

Strategii de interventie DISPRAXIA

• încurajarea eforturilor
• stimularea încrederii în sine si a motivatiei pentru învatare
• adaptarea metodelor si mijloacelor de predare-învatare, evaluare:
• asigurati-va ca cerintele temelor sunt întelese si nu sunt foarte pretentioase/ambitioase
• stabiliti-le puncte de sprijin si pasi directori în activitatea independenta(idei principale, planuri de idei,
scheme de lucru).
• monitorizati-le scrisul; urmariti pozitia mâinii în timpul scrisului ,traseul si presiunea literelor si
interveniti cu exercitii si echipamente ajutatoare( gimnastica si relaxarea degetelor,suporturi si
instrumente de scris care sa asigure cursivitatea).
• ajutati-i sa-si organizeze activitatea: sa faca liste si programari, succesiuni de evenimente, sa
întocmeasca orare.
• evidentiati si recompensati cel mai mic progres, atrageti-i în activitati de grup si în jocuri de învatare.
• încurajati sprijinul si aprecierea din partea colegilor, gasiti cele mai potrivite modalitati de evaluare;
evaluarile orale dirijate sunt de preferat celor scrise.
• exersati miscari, operatii, actiuni, pâna la automatizarea lor; formati deprinderi si utilizati-le în
secventele noi de învatare.

Notitele mele curs:

DIFerenta tulburare instrumentala – tulburare specifica de invatare (TSI)

Tulburari instrumentale = dificultati care decurs dintr-o alta dizabilitate

 - ex copilul cu dizab intelectuala are probleme scris-citit in calcul matematic si greselile pe care le
face sunt similare cu cele ale unui copil cu TSI; cu toate aceste diagnosticul lui nu este TSI, ci
tulburari instrumentale care decurg din dizab intelectuala).
- Ex un copil cu tulburari de auz, e clar ca va avea probleme scris-citit (deci spunem ca are
tulburari instrumentale)
- Ex un copil cu sindrom down, va avea probleme la scris-citit (instrumentale), pentru ca acestia
au si o usoara dizab intelectuala

TSI (tulburare specifica de invatare) – reprez o dizab in sine, nu decurge din alte dizab ale elevului, nu
au alte dizabilitati asociate; este o dizab de sine statatoare

Diagnosticul de TSI poate fi pus de medicul specialist ori logopedul scolii/psihologul scolii

Oricine pune acest diagnostic, trebuie sa faca diagnostic diferential intre TSI si alta tulburare pe care o
are copilul. Prin teste de inteligenta, observare sistematica (cum se implica la clasa, cum colaboreaza cu
invatatoare, sprijinul 1 la 1 il ajuta sa invete mai usor – poate fi vorba nu doar de TSI ci si un dezavantaj
social: nu a fost la gradinita, a stat acasa si asimileaza mai greu). Cautam cauza acestor tulburari si
punem un diagnostic diferentiat.

Dislexo-disgrafie = cand are probleme si pe citit (dislexie), dar si pe scris (disgrafie)

 CURSUL 12

TULBURARILE EMOTIONAL-COMPORTAMENTALE
Definiții
► Asociaţia Naţională a Psihologilor Şcolari (The National Association of School Psychologist – N.A.S.P.)
din S.U.A.:
• Tulburările emoţional-comportamentale (EBD) se referă la o condiţie în care răspunsul comportamental
sau emoţional al unui individ în şcoală este atât de diferit de normele general acceptate în conformitate
cu vârsta, etnia sau cultura, încât influenţează în mod negativ performanţa în domenii cum ar fi: auto-
îngrijire, relaţii sociale, adaptare personală, progres academic, comportament şcolar sau adaptare la locul
de muncă.
• Tulburările emoţional-comportamentale înseamnă mai mult decât un răspuns predictibil, trecător la
stresorii din mediul de viaţă al copilului şi vor persista în ciuda intervenţiilor individualizate cum ar fi:
feedback spre individ, consultaţii cu părinţii sau familia şi/sau modificarea mediului educaţional.
• Această categorie poate include copii cu schizofrenie, tulburări afective, tulburări de tip anxios sau alte
tulburări care determină tulburări în sfera comportamentului, atenţiei sau adaptării.

►IDEA (Individuals with Disabilities Education Act) - tulburarea emoţională gravă:

• o inabilitate de a învăţa care nu poate fi explicată prin factori intelectuali, senzoriali sau de sănătate;
• o inabilitate în a construi şi menţine relaţii interpersonale satisfăcătoare cu congenerii şi cu profesorii;
• tipuri inadecvate de comportament sau de sentimente în circumstanţe normale;
• o dispoziţie generalizată de nefericire şi depresie
sau
• tendinţa de a dezvolta simptome fizice sau temeri asociate cu problemele şcolare personale.
Termenul include şi copiii cu autism sau schizofrenie, dar nu include copiii cu inadaptare socială, decât
dacă se stabileşte o puternică afectare emoţională (IDEA, 1997).

Criterii de diagnostic
• a) cronicitatea (problema comportamentală trebuie să dureze o perioadă lungă de timp),
• b) severitatea (comportamentul copilului diferă de cel al altor copii de aceeaşi vârstă sau nivel de
dezvoltare într-o manieră marcantă),
• c) dificultate la şcoală (comportamentul copilului afectează în mod negativ performanţa educaţională).

Comportament inadecvat vs. problemă comportamentală Oricare ar fi cauza unui comportament

inadecvat, el este considerat o problemă dacă satisface cel puţin câteva din criteriile următoare
(Zarkowska & Clements, 1996):
• 1. Comportamentul însuşi sau severitatea sa sunt inadecvate vârstei sau nivelului de dezvoltare al
persoanei în cauză;
• 2. Comportamentul este periculos atât pentru persoana care îl manifestă, cât şi pentru persoanele din
jurul ei;
• 3. Comportamentul constituie un handicap adiţional semnificativ pentru persoană, fie datorită faptului
că interferează cu procesul de învăţare de noi priceperi, abilităţi, fie datorită faptului că determină
excluderea persoanei de la importante oportunităţi de învăţare;
• 4. Comportamentul produce un stres important în viaţa celor care trăiesc sau lucrează cu persoana care
îl manifestă, determinând o scădere a calităţii vieţii lor până la un nivel inacceptabil;
• 5. Comportamentul este contrar normelor sociale

Internalizare vs. externalizare

• Modalitatea de exprimare comportamentală a trăirilor emoționale este foarte variată la diferite
persoane, pe un continuum între internalizarea și externalizarea discomfortului intrapsihic.
• Persoanele care externalizează emoțiile par impulsive, iritate, certărețe, agresive, având tendința de a
încălca regulile (tulburări de comportament).
• Internalizarea se referă la dezvoltarea unor convingeri negative față de propria persoană, față de
propriile abilități, imagine de sine, valoare personală, atractivitate (tulburări emoționale - depresive și de
tip anxios).
• Internalizarea și externalizarea pot să se manifeste simultan, nefiind mutual exclusive.

Etiologie – factori individuali

• factori biologici: condiţii genetice, tulburări chimice la nivel organic, afectarea sistemului nervos central,
disfuncţii cerebrale organice, epilepsie, dificultăţile vizuale şi auditive şi anumite trăsături
temperamentale
• factorii emoţionali: imaginea de sine deficitară şi stima de sine scăzută (datorate unor eşecuri repetate
în viaţă, dependenţei prelungite faţă de alte persoane pentru satisfacerea nevoilor).
• factori cognitivi: abilităţi reduse de rezolvare de probleme, abilităţi de comunicare reduse, abilităţi
sociale reduse.

Etiologie – factori de mediu

• Factori majori: sărăcie, violenţa domesică, maltratarea copiilor.
• îngrijire de calitate scăzută în copilărie, respingere din partea îngrijitorilor (părinţi, educatorii din
instituţiile de stat), societății sau congenerilor
• mediile de viaţă cu un nivel crescut de tensiune şi de conflicte interpersonale, stresul extrem, expunerea
copiilor la violenţă sau pierderea unei persoane importante.

Caracteristici ale elevilor cu EBD

► Inteligenţă şi reuşită: Chesapeake Institute, 1994; Valdes, Williamson, & Wagnor, 1990:
• 2/3 nu trec examenul de competență pentru nivelul lor de școlaritate;
• au cea mai mică medie a notele dintre orice alt grup de copii cu disabilități;
• 44% au fost corigenți la una sau mai multe materii în ultimul an de școală;
• au o rată de absenteism mai mare decât orice altă categorie cu disabilități (lipsind, în medie, 18
zile de școală/an);
• 48% abandonează liceul, comparativ cu 30% dintre toți elevii cu disabilități și 24% dintre toți
elevii de liceu;
• peste 50% nu sunt angajați la 2 ani de la terminarea școlii. 11 Caracteristici ale elevilor cu E
► Abilități sociale și relații interpersonale – Abilitatea de a dezvolta și de a menține relații interpersonale
pe parcursul copilăriei și adolescenței reprezintă un predictor important al adaptării prezente sau viitoare.
Mulți elevi cu ebd experimentează adesea dificultăți mari în a-și face și a-și menține prieteni.
► Comportament antisocial – Cel mai comun pattern de comportament constă în comportament
antisocial, uneori numit tulburări comportamentale externalizate (ex., părăsirea locului, plimbarea prin
clasă, deranjarea colegilor, etc.).
• Comportament de retragere – Unii copii sunt orice altceva, dar nu agresivi. Problema lor este chiar
opusă: prea puține interacțiuni cu ceilalți. Spunem despre ei că prezintă tulburări comportamentale
internalizate. Rareori se joacă cu copiii de vârsta lor, le lipsesc abilitățile de a-și face și de a păstra prieteni,
se retrag în reverie, le e teamă de lucruri fără motiv, se plâng adesea că sunt bolnavi sau răniți și intră
accese intense de depresie.
Manifestări ale tulburărilor emoționale și comportamentale în mediul de viață
• Conflicte în mediu: agresivitate și/sau comportamente auto-agresive, cum ar fi bătaie, intimidare,
violarea regulilor, hiperactivitate, impulsivitate, furt, absenteism, și alte comportamente inadaptative din
punct de vedere social.
• 2. Tulburări personale: tulburări de tip anxios, cum ar fi plânsu și declarațiile de îngrijorare. Elevul se
poate retrage din punct de vedere social. În plus, elevii pot prezenta frici și anxietăți excesive.
• 3. Deficite academice în domeniul abilităților academice de bază și în succesul academic. În mod tipic,
elevul performează sub nivelul expectat.
• 4. Deficite sociale: elevii sunt nepopulari și sunt respinși în mod activ de către congeneri.
• 5. Iresponsibilitate/neasumarea responsabilității pentru propriul comportament și pentru
consecințele acestuia: iresponsibilitatea este frecventă. Elevii vor nega faptul că ei au făcut ceva rău, iar
atunci când sunt confruntați cu dovezile ei dau vina pe alții.

Tulburări de comportament
• DSM V: Tulburarea opoziționist-sfidătoare (ODD) și tulburarea de conduită
• ICD 10: Tulburare de conduită limitată la mediul familial, Tulburare de conduită nesocializată,
Tulburare de conduită socializată
• Tulburarea de personalitate de tip antisocial
• ADHD
• Adicțiile
Comportamentul opoziţionist-sfidător
• Există un pattern de comportamente necooperative, sfidătoare şi ostile faţă de figurile autoritare,
pattern care interacţionează în mod serios cu activitatea cotidiană a copilului
• Simptome
• crize de personalitate frecvente;
• contraziceri excesive cu adulţii;
• opunere activă, sfidarea cuiva şi refuz de a se supune cererilor şi regulilor adulţilor
• încercări deliberate de a supăra sau enerva pe cineva (caracterul provocator);
• învinovăţirea altor persoane pentru propriile greşeli sau comportamente greşite
• adesea, extrem de reticenţi şi uşor iritabili de către ceilalţi
• vorbire urâtă, comportament răutăcios;
• răzbunători.
Indicatori pentru părinţi şi profesori
Dacă cel puţin 5 din următoarele comportamente apar de-a lungul unei perioade de cel puţin 6 luni, acasă
sau la şcoală. Aceste comportamente trebuie să apară cu o frecvenţă considerabil mai mare decât cea
normală pentru o persoană de aceeaşi vârstă de dezvoltare:
• copilul adesea işi pierde stăpânirea de sine;
• copilul se ceartă/se contrazice adesea cu părinţii;
• copilul se opune în mod activ, deschis, cererilor şi regulilor adulţilor;
• copilul face în mod deliberat acţiuni pentru a supăra pe alţii;
• învinovăţeşte pe alţii pentru propriile greşeli;
• este adesea foarte iritabil, sensibil;
• este adesea un copil nervos şi nemulţumit;
• este adesea răzbunător;
• înjură sau foloseşte limbaj obscen.

Tulburare de conduită limitată la mediul familial

• Acest tip de tulburare se manifestă aproape în întregime acasă, în mediul familial şi în interacţiunea cu
membrii familiei nucleare sau din imediata vecinătate.
• În acest tip de tulburare pot să apară furturi de acasă, în special centrate pe bani sau pe furtul
posesiunilor a 1-2 membrii din familie. Acest comportament poate fi acompaniat de comportamente
distructive deliberate, împotriva unor membrii ai familiei.
• Această tulburare de comportament specifică este declanşată de o traumă emoţională sau o tulburare
semnificativă a relaţiei copilului cu unul sau mai mulţi membri ai familiei.
• Situaţii clasice: agresivitate faţă de un părinte vitreg nouvenit în casă.

Tulburări de conduită nesocializată

• Combinarea dintre comportamente agresive, dissociale persistente şi o anormalitate semnificativă a
relaţiei individului cu alţi copii. Diferenţa majoră dintre tulburările nesocializate şi cele socializate este
lipsa integrării efective într-un grup de congeneri.
• Relaţiile tulburate cu congenerii sunt evidenţiate prin izolare sau rejecţie sau nepopularitate faţă de alţi
copii şi prin lipsa prietenilor apropiaţi
• Manifestări tipice: solitudine (nu în mod necesar, însă), intimidare, bătăi excesive, atacuri violente (la
copiii mai mari), nivel excesiv de neascultare, nesupunere, obrăznicie, necooperanţi, rezistenţă la
autoritate, crize temperamentale severe şi mânie necontrolată, distrugerea proprietăţii, incendieri,
cruzime faţă de animale şi faţă de alţi copii.

Tulburarea de conduită socializată

• Se referă la indivizii care sunt, în general, bine integraţi în grupuri de congeneri. Trăsătura-cheie
diferenţiatoare este prezenţa unor relaţii de prietenii adecvate, de durată cu alţi copii de aceeaşi vârstă.
• Adesea grupul poate fi unul cu preocupări ilegale, delicvent, dissocial, cu propria subcultură. Alteori,
copilul face parte dintr-un grup nedelicvent, iar comportamentul dissocial are loc în altă parte. Relaţiile cu
adulţii cu autoritate tind să fie de proastă calitate, dar pot să aibă relaţii bune cu alţi adulţi. Tulburările
emoţionale sunt minime.

Tulburări emoționale
• Tulburările de tip depresiv: depresia, tulburare de personalitate bipolară (maniaco-depresivă)
• Tulburările de tip anxios
• Tulburările alimentare
• Tulburarea de personalitate de tip borderline
• Tuburarea de personalitate de tip evitant
• Tulburarea de personalitate de tip dependent
• Tulburarea de personalitate de tip obsesiv-compulsiv

Depresia
• Depresia severă poate apărea la orice vârstă, iar incidenţa ei este 2% la copii, 8% la adolescenţi.
• Această tulburare este caracterizată printr-o stare emoţională proastă, lipsă de motivaţie, pierderea
interesului pentru toate sau aproape toate activităţile.
• Depresia se caracterizează prin schimbări semnificative la următoarele nivele:
- la nivel emoţional, copiii se simt trişti, neînsemnaţi, plâng frecvent;
- la nivel motivaţional, copiii îşi pierd interesul pentru activităţile de joc, scade activitatea la şcoală;
- la nivelul sănătăţii fizice, se pot sesiza schimbări, modificări în ceea ce priveşte apetitul, somnul şi
plângeri de natură fizică (dureri de cap);
 - la nivelul cogniţiei, copiii cred că sunt urâţi, incapabili să facă ceva bine, iar viaţa şi viitorul sunt
fără speranţe.

Depresia-
Indicatori pentru părinţi şi profesor
• copilul pare întotdeauna obosit şi prezintă o diminuare a activităţii;
• copilul îşi pierde interesul şi abilitatea de a se distra;
• copilul suferă o scădere a capacităţii de concentrare şi a capacităţii de atenţie;
• copilul prezintă stimă de sine scăzută, şi încredere scăzută în forţele proprii;
• copilul are sentimente de vinovăţie şi de lipsă de valoare;
• copilul dezvoltă o perspectivă pesimistă asupra viitorului;
• copilul prezintă idei sau acţiuni de autorănire sau de suicid;
• copilul prezintă tulburări ale somnului, coşmaruri;
• copilul are tulburări de apetit

Tulburarea maniacală
• Tulburarea maniacală este o tulburare emoţională caracterizată printr-o creştere exagerată a
sociabilităţii, a familiarităţii nediscriminative sau, la polul opus, suspiciune şi iritabilitate, toate combinate
cu o creştere a stimei de sine, o atitudine exagerat de optimistă şi de entuziasm general.
– subiectul prezintă o părere de sine bună, exagerată şi infatuată;
– subiectul prezintă o nevoie de odihnă din ce în ce mai redusă;
– subiectul e mult mai vorbăreţ sau pare să nu se poată opri din vorbit;
– activităţile indreptate spre un scop fie sociale, fie educaţionale sunt manifestate exagerat sau subiectul
nu pare capabil să stea liniştit;
– subiectul devine implicat în mod excesiv în activităţi care îi produc plăcere, în detrimentul altor persoane

Tulburarea maniaco-depresivă
• Tulburarea bipolară (cunoscută și sub denumirea de depresie maniacală), cauzează schimbări serioase
în starea de spirit, dispoziție, energie, gândire și comportament, de la cote ridicate în manie, la cote
extreme de reduse în depresie. Spre deosebire de schimbările normale de dispoziție, în tulburarea bipoară
schimbările sunt atât de intense încât intererează cu abilitatea de a funcționa, iar ciclurile durează zile,
saptămâni, luni.
• Indicatori – ca dovadă a acestei tulburări trebuie observate cel puţin 2 episoade separate de ambele
tipuri, observarea poate dura şi un an. În funcţie de faza în care se află subiectul, simptomele sunt
recognoscibile fie din cadrul depresiei, fie din cadrul episodului maniacal.
• Epsisodul maniacal poate dura între 2 săptămâni şi 5 luni, în medie durează 4 luni. Episodul depresiv
poate dura intre 4 şi 12 luni, durata medie fiind de 6 luni.

Tulburări de tip anxios - cuprind următoarele categorii:

• Fobiile: temeri nerealiste şi copleşitoare faţă de anumite obiecte sau situaţii;
• Tulburare de anxietate generalizată: un pattern de îngrijorări excesive şi nerealiste, care nu pot fi
atribuite nici unei experienţe stresante, traumatice recente;
• Atacul de panică: atacuri de panică terifiante, care „beneficiază” de o expresie neurovegetativă bogată,
complexă, paroxistică, cum ar fi tahicardia, senzaţia de ameţeală;
• Tulburarea obsesiv - compulsivă: constă în implicarea copilului într-un cerc vicios format din gânduri
neliniştitoare recurente, a căror apăsare este redusă la un nivel relativ suportabil, acceptabil doar prin
apelarea la comportamente repetitive, ritualice.
• Tulburarea de stres posttraumatic: caracterizată prin pattern-uri de flashback, apărând la copiii şi
adolescenţii care au fost expuşi unei experienţe stresante, traumatizante, cum ar fi abuz emoţional, fizic,
sexual, martor vizual sau subiect al unor violenţe, expunere la alt tip de traume, cum ar fi războiul sau
dezastrele naturale.

Fobiile
Fobiile simple la copii, la fel ca şi la adulţi, se referă la stări copleșitoare de frică faţă de un anumit stimul
(obiecte, ființe sau situații specifice), denumite generic obiecte sau situații anxiogene. Este vorba despre
o frică, anxietate cu obiect.
Temerile obişnuite ale copilăriei
• 0-2 ani: zgomote puternice, măşti şi costume, senzaţii bruşte
• 2 ani: plecarea mamei, momentul culcării, mersul la grădiniţă, zgomotul trenului, camionului, tunetului,
vântului, culorile închise, obiectele mari, pălăriile, obiectele care se mută, câini şi animale sălbatice
• 3 ani: plecarea mamei şi a tatălui noaptea, teama de moarte, teama față de persoanele în vârstă, teama
de măşti, monştrii, întuneric, animale, oameni în uniformă
• 4 ani: sirene
• 5 ani (mai puţine temeri, mai mult temeri vizuale, decât auditive): temeri despre oameni "răi", teama
de a fi pierdut, teama că mama nu se întoarce acasă, teama de căderi, mai puţin teamă de animale

Tulburări de alimentaţie
► Anorexia nervoasă este o tulburare alimentară, afectând cu perdilecţie sexul feminin, dar şi cel
masculin. Debutează, de obicei, în perioada adolescenţei.
• Caracteristicile majore ale acestei tulburări sunt următoarele:
– Persoana afectată refuză să-şi păstreze greutatea corporală normală corespunzătoare vârstei şi înălţimii.
Greutatea este cu 15% mai mică decât expectanţele normale pt vârstă şi înălţime.
– Apare o pierdere de greutate autoindusă prin evitarea alimentelor care îngraşă, prin exerciţii fizice
excesive, prin utilizarea de diuretice şi laxative sau prin vomismente autoinduse.
– Este prezentă o teamă copleşitoare de a nu lua în greutate, cu preocupări obsesive faţă de forma şi
dimensiunea propriului corp.

► Bulimia nervoasă
Bulimia nervoasă este o tulburare de tip dietă-înfulecare-vomitare. Persoana ţine dietă, devine înfometată
şi, într-un moment de slăbiciune, are un episod de alimentare intensă (binge episode) , datorită poftei
atotputernice. Sentimentul de frustrare şi autoblamare consecutiv episodului de binge se şterge printr-o
nouă perioadă de dietă, cu luarea unui nou angajament de autocontrol şi de atingere prin dietă a unei
greutăţi ideale.
• Etape:
• Dietă draconică autoimpusă.
• Pierderea autocontrolului, generat de starea de slăbiciune generată de înfometare şi de
alimentaţia neechilibrată
• Episod de înfulecare (binge) – cantităţi mari de alimente, într-o perioadă mică de timp, în special
pe ascuns, în momente în care nu este observat
• Simt că au pierdut controlul în perioada de binge
 • Teama de a se îngrăşa determină comportamentul de inducere a vomei, pentru a preîntâmpina
efectele ce ar putea fi consecutive înfulecării (îngrăşarea)
• Folosirea laxativelor; jurăminte de a fi cuminte, de a nu mai avea episoade de înfulecare, urmând
din nou ciclul înfometare-episod binge-vomitare

Stiluri de management al clasei

Stilurile de management al clasei (Wenning, 2004)

• Stilul democratic încurajează independenţa, este cald şi îmbogăţeşte, controlul fiind însoţit de explicaţii,
copiilor permiţându-li-se exprimarea propriilor opinii, fiind considerat cel mai bun stil de management al
clasei.

• Stilul autoritar în clasa de elevi este caracterizat de numeroase prescripţii comportamentale, fiind
adesea punitiv şi restrictiv, elevii nu sunt implicaţi în demersul de management al propriului
comportament şi nu obţin explicaţii sau argumentări pentru deciziile profesorului. Comportamentul
profesorului este perceput ca fiind rece şi aspru, putând genera, la nivelul comportamentului elevului,
capacităţi reduse de interacţiune socială.

• Stilul indiferent se caracterizează atât prin lipsa implicării emoționale şi prin evitarea utilizării pedepsei
ca manieră de management al comportamentului, cât și prin eșecul în oferirea unui cadru coerent și
consistent de reguli și norme de reglare a comportamentelor. Aceşti profesori nu impun restricţii
comportamentale elevilor şi nu formulează nici expectanţe de performanţă de la elevi, oferindu-le multă
libertate.

• Stilul indulgent induce un mediu fără cerinţe faţă de elevi, dar cu exprimarea activă a suportului în
eforturile elevilor de a identifica şi de a urmări propriile scopuri şi obiective, utilizând orice mijloace
rezonabile.