Sunteți pe pagina 1din 8

Reproducerea artificială

Procesul de reproducere artificială a crapului necesită efectuarea pescuirii şi selecţiei


reproducătorilor, injectarea lor cu suspensie hipofizară sau hormoni gonadotropi sintetici
(pentru grăbirea maturării produselor sexuale), recoltarea icrelor şi a lapţilor, amestecul
acestora în vederea efectuării fecundării artificiale, incubarea icrelor fecundalc în incubatoare
Zug-Weiss pentru obţinerea larvelor de crap, creşteiv;i larvelor până la vârsta de 4-5 zile şi
lansarea lor în heleşteiele de preikv, voi tare.
Pregătirea hipofizei şi a suspensiei pituitare se realizează în conformitate cu metoda descrisă la
reproducerea dirijată. Hipofizele UHcate şi păstrate corespunzător pot fi folosite cu rezultate
bune chiar şi i lupă doi ani de la recoltare. Suspensia de hipofiză se prepară cu câteva minute
înainte de injectare şi nu este indicat afi păstratăîn caz de neutilizare.
Hipofizele necesare pentru un peşte (dependent de greutatea lui) nc pisează cu pistilul într-un
mojar până ce se transformăm pulbere, peste care se toarnă cantitatea stabilită de ser fiziologic
9%c (se prepară dizolvând I g clorură de sodiu într-un litru de apă distilată) şi se amestecă cu
pistilul până se formează o suspensie omogenă.
Dozele de suspensie hipofizară se calculează repartizând la femele pentru fiecare kg masă
corporală câte o hipofiză şi 0,5 cm3 ser fiziologic, Ir la masculi câte o jumătate de hipofiză şi
0,5 cm3 ser fiziologic pe kg. i 'rin urmare la o femelă de circa 6 kg se utilizează 6 hipofize şi 3
cm3 ser biologic, pe când la un mascul de 6 kg se folosesc 3 hipofize şi 3 cm3 ser h/iologic.
Reproducătorii selecţionaţi se separă pe sexe, se lansează în hcleşteie de parcare, unde
curentul continuu de apă menţine temperatura acesteia la 15-16°C. Loturi mici de
reproducători (cât pot fi recoltaţi într-o zi) se lansează separaţi pe sexe, în heleşteiele de
maturare, unde se ţin 2-4 zile la temperatura de 18-20°C, controlând femelele dacă au
abdomenul moale.
în vederea injectării suspensiei hipofizare peştele se aşează pe masă cu spatele în sus. Se
introduce acul seringii sub un solz din regiunea spatelui (fig. 30) şi se împinge încet pentru a
pătrunde adânc în musculatură. Prin presarea pistonului seringii, lichidul intră în corp, după
care se scoate brusc acul şi se presează cu degetul pe solz pentru a împiedica lichidul injectat
să iasă.
După injectare, reproducători se mtr^^ din schelet de lemn şi plasă pescărească cu ochiuri de
2-4 cm) de 2 x 2 x 1,50 m, dispuse în heleşteiele de maturare. în aceste bazine în care apa are
temperatura de 18-20°C, reproducătorii se Un separaţi pe sexe 24 ore, după care se
controlează dacă elimină uşor icrele sau lapţii. Durata procesului de maturare a
reproducătorilor de crap după injectare cu suspensie hipofizară este în raport direct cu
temperatura apei (tab. 10).
După 14-28 ore de la injectare, femelele se pescuiesc din juvelnice .Şi se verifică dacă la o
uşoară apăsare cedează icrele. în cazul în care după 2-3 zile de la injectare femelele au
abdomenul tare, se elimină de la reproducere.
La recoltarea produselor sexuale, este necesar să participe doi muncitori. Femela maturată este
prinsă de un lucrător şi ţinută cu orificiul genital deasupra unui lighean de plastic, porţelan sau
tablă smălţuită (uscat şi dezinfectat în prealabil cu o soluţie de permanganat de potasiu). Al
doilea lucrător şterge cu o cârpă regiunea orificiului genital, după care presează abdomenul
femelei de la înotătoarele pectorale către înotătoarea anală. Primele icre mulse se aruncă, iar
următoarele se colectează în lighean.
La masculii bine maturaţi lapţii pot fi recoltaţi prin masajul în sens cranio-caudal, executat
asupra abdomenului. Dacă acest lucru nu este posibil, masculul este ţinut cu abdomenul în sus
de un lucrător, iar al doilea introduce în orificiul genital capătul unei pipete în care aspiră lapţi
(spermă) până când pipeta se umple. Pentru a se uşura aspirarea lapţilor se presează uşor
abdomenul masculului înspre orificiul genital.
Icrele se porţionează în ligheane, în cantităţi de 250-300 g (200.000-250.000 icre). Peste
acestea se pun din pipeta Woynarovitch 4 ml sau 3-4 linguriţe de lapţi. După ce se amestecă
uşor cu ajutorul unei
linguri de lemn sau material plastic, produsele sexuale se lasă în repaus total pentru circa 5
minute, interval în care se realizează fecundaţia.
După fecundaţie, urmează cea mai laborioasă fază a reproducerii artificiale: descleierea
icrelor. Deasupra produselor sexuale se toarnă soluţie de uree 4%o (la 101 apă se pun 40 g
uree) şi clorură de sodiu 3%o (la 101 apă se pun 30 g clorură de sodiu), după care, cu o
linguriţă, se amestecă uşor produsele sexuale. în decurs de 15-20 minute se adaugă treptat
peste 250-300 g icre circa 1,5 kg amestec de soluţie de uree şi clorură de sodiu. în această
soluţie, icrele fecundate se ţin timp de o oră (fără ca amestecarea să înceteze), după care
lichidul se varsă, turnându-se o nouă cantitate de lichid. în acest mod se procedează de 2-3 ori.
După ultima îndepărtare a amestecului uree-clorură de sodiu, icrele fecundate care continuă să
fie amestecate, se acoperă treptat cu o soluţie de uree 8,5%c (la 10 1 apă se adaugă 85 g uree)
şi se lasă 30 minute, amestecându-le încet şi continuu cu o lingură.
Se scurge apoi ureea şi icrele fecundate se spală în 2-3 ape, după care se introduc în carafele
incubatorului Zug-Weiss (fig. 31). Debitul apei care trebuie asigurat este de 0,4 l/sec./incub. în
primele 24 ore, iar apoi 0,31/sec/incub. Apa trebuie să aibă o temperatură de 22-23°C.
După 24 de ore, carafele incubatoarelor se scurg, icrele fiind ţinute timp de 5 minute într-o
soluţie de verde de malachit (la o găleată de apă se adaugă 0,0001 kg verde de malachit).
Pentru ca fiecare icră să fie scăldată în soluţie, în cele 5 minute de contact, icrele se amestecă
bine. După cele 5 minute de tratare, incubatoarele se alimentează cu apă proaspătă. După alte
24 de ore, îmbăierea cu verde de malachit se repetă, iar dacă în cea de a treia zi nu se văd ochii
embrionului (două puncte negre) se aplică şi cea de-a treia îmbăiere.
Incubaţia la crap durează în medie 4-5 zile variind în funcţie de temperatura apei din
incubator. Se consideră că la crap durata stadiului larvar (de incubaţie) este de 100° zile.
Gradele zile reprezintă suma temperaturilor medii zilnice necesare pentru parcurgerea
stadiului embrionar (de la fecundaţie până la ecloziune). Astfel, dacă temperatura medie
zilnică a apei, în perioada de incubaţie este de 20°C, înseamnă că stadiul embrionar va dura 5
zile (100:20 = 5).
După ecloziune, larvele sunt vărsate în lighene şi transportate în juvelnice cu cadrul de lemn şi
pereţii din tifon, dispuse în bazinele de creştere a larvelor, în care sunt ţinute 4-5 zile.

Creşterea crapului
Prin scurgerea totală a apei, peştele se adună în groapa de pescuit construită în
interiorul sau în afara heleşteului.
Dimensiunile gropii de pescuit dispuse în exteriorul heleşteului sau iazului
amenajat, sunt pentru bazinele de până la 30 ha de 3 x 7 m şi cu adâncimea de 0,8-
1 m. Pentru o recoltare uşoară, fără a provoca leziuni peştilor între radierul
călugărului şi fundul gropii de pescuit exterioare trebuie să existe o diferenţă de
nivel de 40-65 cm.
Pentru ca pereţii gropii de pescuit să rămână intacţii aceştia sunt fie betonaţi, fie
căptuşiţi cu scânduri. Prin aceste amenajări, gropile de pescuit pot fi uşor curăţite,
îndeosebi când ele sunt dispuse în interiorul heleşteului.
Pentru a uşura sortarea peştelui după mărime, groapa de pescuit poate fi împărţită
prin intermediul unor grătare în trei compartimente (fig. 39). Primul grătar este
confecţionat din vergele dispuse la intervale mari, al doilea, din vergele dispuse la
intervale mai mici, iar al treilea (care face legătura între groapa de pescuit şi
canalul de evacuare) din vergele aşezate la intervale şi mai mici. înaintea primului
grătar rămân peştii mari, înaintea celui de al doilea grătar sunt opriţi cei mijlocii,
iar cel de al treilea grătar reţine peştii mici.
Folosirea neeconomică a furajelor poate fi preîntâmpinată prin urmărirea
permanentă a nivelului de consum al hranei administrate zilnic. In acest scop, la 4-
5 ore după distribuire, se verifică dacă furajele au fost consumate sau au rămas pe
masa de furajare şi se iau decizii în consecinţă.

Pescuitul bazinelor ciprinicole


Pescuitul crapilor din heleşteiele de creştere se face în scopul transferării lor în
heleşteiele de iernat sau pentru a-i livra la consum (cei în vârstă de 2-3 veri).
Recoltarea peştilor nu se face niciodată în perioada de creştere, ci toamna la
sfârşitul lunii octombrie pentru crescătoriile ciprinicole din nordul ţării şi la
mijlocul lunii noiembrie pentru cele din sud. în unităţile cu suprafeţe de creştere
întinse pescuitul poate începe mai de timpuriu.
Crapul se recoltează când temperatura apei scade sub 10°C deoarece conţinutul
apei în oxigen solubil este mai mare, peştii nu opun < i rezistenţă mare la prindere
(pot fi selecţionaţi şi cântăriţi uşor), iar transportul lor este mult uşurat (necesită
cantităţi de apă mai mici decâl pe timp cald). Temperatura optimă pentru pescuit
este de 5-7°C. Recoltarea nu trebuie prelungită mult toamna, deoarece îngheţurile
timpuri i pot provoca pierderi mari.
In heleşteie şi în iazurile amenajate pescuitul se poate realiza prin vidare, iar în
iazurile nevidabile cu năvodul.
Pescuitul prin vidarea bazinului
în vederea efectuării pescuitului din heleşteie se închide canalul de alimentare şi se scot treptat
vanetele călugărului, înlocuindu-le.
Prin scurgerea totală a apei, peştele se adună în groapa de pescuit construită în interiorul sau în
afara heleşteului.
Dimensiunile gropii de pescuit dispuse în exteriorul heleşteului sau iazului amenajat, sunt
pentru bazinele de până la 30 ha de 3 x 7 m şi cu adâncimea de 0,8-1 m. Pentru o recoltare
uşoară, fără a provoca leziuni peştilor între radierul călugărului şi fundul gropii de pescuit
exterioare trebuie să existe o diferenţă de nivel de 40-65 cm.
Pentru ca pereţii gropii de pescuit să rămână intacţii aceştia sunt fie betonaţi, fie căptuşiţi cu
scânduri. Prin aceste amenajări, gropile de pescuit pot fi uşor curăţite, îndeosebi când ele sunt
dispuse în interiorul heleşteului.
Pentru a uşura sortarea peştelui după mărime, groapa de pescuit poate fi împărţită prin
intermediul unor grătare în trei compartimente. Primul grătar este confecţionat din vergele
dispuse la intervale mari, al doilea, din vergele dispuse la intervale mai mici, iar al treilea (care
face legătura între groapa de pescuit şi canalul de evacuare) din vergele aşezate la intervale şi
mai mici. înaintea primului grătar rămân peştii mari, înaintea celui de al doilea grătar sunt
opriţi cei mijlocii, iar cel de al treilea grătar reţine peştii mici.
Iernarea crapului
Crapul este o specie poichilotermă, care are temperatura corpului şi implicit intensitatea
proceselor metabolice dependente de temperatura mediului ambiant (apei).
Crapul acumulează în perioada de hrănire rezerve energetice sub formă de depozite adipoase
pe care le utilizează în perioadele când administrarea hranei este redusă sau întreruptă, aşa
cum se întâmplă iama. Rezerve insuficiente de grăsimi determină la crap (mai ales la puiet)
scăderea accentuată a masei corporale şi chiar moartea acestora. Intensitatea consumului de
grăsimi la crap în timpul iernii este cu atât mai scăzută cu cât activitatea lor este mai redusă.
Temperaturile ridicate în timpul iernii atrag după sine pierderi mai mari de masă corporală.
Temperatura optimă de iernare a crapului este de 3-5°C. S-a con stat că pierderi prin
mortalitate la crapul de un an (Ct) apar la temperaturi mai miei de 0,2°C şi că peştii cu
depozite adipoase corespunzătoare sunt mai rezistenţi la boli.
în crescătoriile sistematice, după pescuitul de toamnă şi valorificare; i producţiei, heleşteiele
de creştere se golesc, iar peştii rămaşi (crapii de <) vară, remonţii şi reproducătorii) sunt
lansaţi în bazinele de iernare special amenajate, în heleşteiele de iernare crapii se introduc
separaţi pe vârste şi categorii, în luna octombrie şi se ţin până primăvara (în luna martie).
Numărul de crapi, cu care se populează un heleşteu de iernat este dependent de calitatea şi
cantitatea apei, precum şi de categoria de vârstă (tab. 22).
în general pierderile prin mortalitate în timpul iemii sunt îa de 7-8%, iar la C1+ de 4-5% din
efectivul iniţial. Pierderile de masă corporală, realizate ca urmare a consumului rezervelor pe
timpul hibernării. variază în funcţie de vârsta şi masa corporală iniţială a peştilor (tab. 24).

Creşterea crapului în policultură cu alte specii de peşti


în crescătoriile ciprinicole pătrund odată cu apa de alimentare sau cu materialul de
populare o serie de specii de peşti. Astfel, în heleşteie
sau iazuri trăiesc alături de crap şi alte specii de peşti, atât paşnice (carasul
argintiu, linul, plătica, roşioara, babuşca, caracuda şi obletele), cât şi răpitoare
(şalăul, somnul, bibanul, ghiborţul şi avatul).
Aceste specii cunoscute sub numele de „peşte sălbatic", au în general o valoare
economică scăzută. Prin faptul că sunt concurente la hrana crapului şi capot fi
purtătoarele unor boli specifice, unele specii creează probleme în crescătorie.
Stabilirea speciilor suplimentare de peşti paşnici sau răpitori este condiţionată de
caracteristicile naturale ale fiecărui heleşteu, respectiv de natura fundului, de
calitatea apei, de densitatea peştelui sălbatic, de resursele de hrană etc.
Prin creşterea crapului în amestec cu specii de peşti paşnici (caras argintiu, lin,
specii de peşti din complexul chinezesc) sunt valorificate superior resurselor
naturale de hrană din bazinul piscicol şi se obţine un spor de producţie la hectar
Popularea crescătoriilor de crap cu peşti răpitori se face cu scopul de a transforma
peştele sălbatic în came de peşte cu valoare alimentară şi comercială ridicată, se
menţine o stare sanitară corespunzătoare în crescătorie, sunt înlăturaţi concurenţii
la hrana crapului favorizând creşterea acestuia.
în ţara noastră, creşterea speciilor suplimentare în heleşteiele de crap nu se
practică în mod organizat, ci sporadic. Cu toate acestea, date fiind avantajele
economice ale creşterii acestor specii, este necesară cunoaşterea principalelor
elemente ce caracterizează creşterea lor.

Creşterea şalăului
Specia Lucioperca lucioperca, denumită popular şalău, face parte din
subîncrengătura Gnathostomata, supraclasa Pisces, clasa Osteichtyes, subclasa
Actinopterygii, supraordinul Teleostei, ordinul Perciformes, familia Percidae,
genul Lucioperca (Sander).
Şalăul este răspândit aproape în toată Europa, excepţie făcând Italia, Anglia şi
Peninsula Iberică. în ţara noastră, este prezent în apele dulci şi uşor salmastre, lin
curgătoare, cu fundul pietros, nisipos sau argilos. Este foarte răspândit în Dunăre
şi bălţile ei, în cursurile inferioare ale Prutului, Şiretului, Oltului etc, dar mai ales
în lacurile cu fundul nisipos cum sunt: Razelm, Siut-Ghiol, Mangalia etc.
Capul este alungit (27-30% din lungimea corpului), comprimat lateral, botul scurt
(26-27% din lungimea corpului), gura mare, terminală, a cărei comisură depăşeşte
marginea posterioară a ochiului (fig. 53). Pe ' fiecare falcă există câte un rând de
dinţi inegali, iar pe palat şi vomer sunt prezenţi numeroşi dinţi. Şalăul nu prezintă
dinţi faringieni însă are 13-15 spini branhiali. Corpul este fusiform, alungit
(înălţimea se cuprinde de 4,8-5,4 ori în.lungimea corpului), uşor comprimat,
acoperit în întregime cu solzi mici, ctenoizi. Pe linia laterală prezintă 80-95 solzi,
mai rar 75-100.
Şalăul are două înotătoare dorsale, prima formată exclusiv din radii tari în număr
de XHI-XVII. Cea de a doua înotătoare dorsală este formată atât din radii simple,
cât şi din radii ramificate (I-in respectiv 19-24). La masculi, înotătoarele sunt mai
lungi decât la femele.
Culoarea variază în funcţie de mediu. în general, se remarcă 9-13 dungi
transversale de culoare închisă, pe un fond cenuşiu-verzui pe partea dorsală a
corpului şi pe un fond cenuşiu-argintiu pe părţile laterale ale capului şi pe
abdomen. înotătoarele dorsale şi caudală sunt pigmentate, prezentând mici pete de
culoare închisă, celelalte fiind gălbui.
Şalăul este un peşte de apă dulce, lin curgătoare, curată, cu fundul pietros, sau
nisipos, însă poate trăi şi în ape salmastre. Hrana din primul an de viaţă este
constituită iniţial din plancton, mai ales crustacee inferioare, apoi este reprezentată
de organisme bentonice (viermi, larve de insecte). Şalăul mai mare de 5-6 luni
consumă peşti de talie mică (obleţ, roşioară, albitură), propria progenitură sau pe
cea a altor specii de peşti, raci şi chiar broaşte. Deoarece esofagul şalăului are un
lumen redus, el nu poate consuma peşte de dimensiuni apropiate de ale lui. Pentru
a realiza un kilogram spor în greutate, şalăul consumă 7-10 kg de peşte.
Ritmul de creştere al şalăului este destul de bun (tab. 32), ajungând până la 130 cm
lungime şi 18 kg masă corporală (MAITLAND, 1977).
Maturitatea sexuală se instalează la 3 ani la masculi şi la 4 ani la femele.
Reproducerea şalăului în mediu natural are loc de la sfârşitul lunii majtiejDânăla
sfârşitul lunii aprilie, când temperatura apei este de 12-16°C. Prolificitatea este
destul de bună, o femelă depunând 300.000» 400.000 icre, iar după MAITLAND
(1977), până la 1.185.000 icre/ femelă. Icrele sunt mici (diametrul de 1-1,5 mm),
gălbui şi lipicioase. După expulzare icrele se lipesc de rădăcini, pietre, plante
acvatice etc. Ele sunt păzite de mascul până la ecloziune, care generează cu
înotătoarele un curent de apă care împiedică depunerile de mâl pe icre.
Stadiul embrionar (fig. 54) durează circa 10 zile la o temperatură a apei de 15°C şi
circa 4 zile la 18°C. După ecloziune apar larvele, de circa 4 mm, care la 6
săptămâni ating 70-80 mm.
Pentru economia piscicolă a ţării noastre, şalăul este un peşte valoros, deoarece
consumând peştele sălbatic, transformă carnea acestora de calitate inferioară, într-
o came de o calitate superioară, foarte apreciată de consumatori.
Şalăul este o specie căutată pentru carnea sa gustoasă. Pentru creşterea lui alături
de crap el preferă heleşteiele cu apă limpede, destul de bogată în oxigen şi cu
fundul nisipos. Şalăul nu suportă apele poluate, chiar şi într-un grad redus.
Crescătoriile sistematice de crap pot fi populate cu şalău prin aducerea de icre
embrionate (fig. 55). în vederea obţinerii icrelor embrionate, heleşteiele de iernat
se videază şi se curăţă fundul de nămol, după care acesta se acoperă cu un strat de
4-6 cm nisip. Bazinul astfel pregătit se inundă. La mijlocul lunii martie
reproducătorii sunt lansaţi îi i heleşteie. în locurile în care masculii au săpat cu
înotătoarea codală cui I > în nisip se fixează (cu ţăruşi sau pietre) saltele (din
nuiele, rădăcini de
plante acvatice, rogoz, trestie, salcie). Locurile în care s-au aşezat saltelele se
marchează prin pari. Periodic se controlează saltelele de reproducţie. Atunci când
se constată că icrele au fost depuse şi fecundate, saltelele se scot şi se transportă în
heleşteiele de creştere a crapului de o vară, fiind depuse în locuri mai puţin adânci
(sub 1 m).
în primele 9 zile de viaţă larvele de şalău se hrănesc cu fitoplancton, apoi până la
15 -16 zile cu cladocere şi în proporţie mai redusă cu rotifere şi alge. La vârsta de
23-25 zile şalăul consumă în special copepode şi cladocere. La vârsta de 6-7 luni
şalăul devine răpitor.
Puietul de şalău este prada mai multor specii de peşti răpitori. Păduchele crapului
(Argulus foliaceus) omoară puietul de şalău în câteva minute. POJOGA (1977)
consemnează că puietul de şalău este foarte I sensibil la poluarea apelor, murind în
masă în prezenţa nămolului în apă
(se depune pe corpul lor). Această constatare face ca să avem în vedere faptul că în
heleşteiele în care se creşte şalăul să nu existe nămol (trebuie curăţat).
Şalăul nu poate fi iernat cu rezultate bune în heleşteiele destinate acestui scop. în
timpul iernii, puietul de şalău se hrăneşte cu crustacee inferioare, în special cu
larve de efemeride, precum şi cu puietul altor specii de peşti.
Prin creşterea şalăului alături.de crap se poate obţine un spor de producţie de 80
kg/ha.

Creşterea palmipedelor în exploataţiile ciprinicole


Creşterea gradului de rentabilitate a unei exploataţii piscicole impune găsirea unor noi
modalităţi de valorificare maximă a potenţialului trofic al bazinelor acvatice şi de obţinere a
unor produse finite la un preţ scăzut. In acest context prin creşterea palmipedelor (raţe, gâşte)
pe bazinele acvatice se poate obţine: carne de peşte, carne şi ouă de pasăre.
Creşterea palmipedelor în exploataţiile ciprinicole prezintă următoarele avantaje:
- prin faptul că palmipedele consumă seminţele şi părţile nefolositoare ale plantelor pentru
crap, precum şi unii dăunători (lipitori, mormoloci, insecte) influenţează în mod pozitiv
producţia de peşte;
- substanţele organice din excrementele palmipedelor reprezintă un îngrăşământ organic
valoros, care fertilizează fundul heleşteielor şi favorizează dezvoltarea algelor, pe a căror
seamă se dezvoltă zooplanctonul care serveşte drept hrană peştilor;
- palmipedele crescute în bazinele piscicole (iazuri sau heleşteie) s-au dovedit a fi mai
sănătoase, mai productive (produc mai multe ouă), consumă mai puţine furaje concentrate (cu
30-40%) comparativ cu cele crescute pe uscat;
- prin consumarea peştilor debili sau bolnavi, palmipedele îndeplinesc un rol sanitar în cadrul
bazinelor piscicole, prevenind apariţia sau răspândirea unor boli în populaţia piscicolă;
- prin valorificarea penelor, pufului, ouălor şi cărnii de palmipede se obţin venituri
suplimentare pentru exploataţiile ciprinicole (REBREANU, 1984).
In exploataţiile ciprinicole, palmipedele (raţe, gâşte) se ţin în adăposturi (coteţe) construite pe
malul iazurilor sau a heleşteielor, pe terenuri argilo-nisipoase. Raţele se cresc separat, pe
vârste, pentru a le asigura o întreţinere şi exploatare adecvată. Malul pe care se amplasează
crescătoria de palmipede trebuie să aibă o pantă domoală, fapt ce previne pierderile prin înec a
bobocilor şi înlesneşte accesul fără efort deosebit a tineretului la coteţe. In timpul zilei
palmipedele sunt lăsate pe apă, iar noaptea se închid în adăposturi.
Hrana suplimentară se administrează palmipedelor pe mal, lângă adăpost, dar şi în 3-4
tainuri/zi se distribuie nutreţuri combinate umectate pe măsuţele special amenajate în
interiorul heleşteului. Nutreţurile ce cad de pe măsuţe în apă vor fi consumate de către peşti.
Ca urmare a faptului că palmipedele îşi completează hrana prin consumul de plante acvatice,
mormoloci, lipitori, insecte, peşti debili ş.a., raţia lor zilnică se reduce cu 30-40%.
Palmipedele pot fi atenţionate asupra administrării hranei cu ajutorul unui gong, fapt ce va
crea în timp un reflex condiţionat.
în cazul creşterii raţelor pe heleşteie norma de populare este de 200 exemplare/ha, pe când la
creşterea pe iazuri cu adâncimi mai mici şi cu vegetaţie mai puţin dezvoltată norma de
populare este de 100-150 exemplare/ha. în bazinele piscicole în care populaţia principală o
formează puietul de crap se calculează în plus faţă de norma de populare câte 2 puieţi/raţă,
pentru a se evita pierderile din producţia piscicolă. Raţele nu prind peşti sănătoşi în heleşteu,
nici măcar exemplarele de 10-15 g, deoarece nu-i văd. Ele prind în schimb peşti bolnavi,
îndeplinind astfel un rol de sanitar al bazinelor piscicole.
Un om poate îngriji uşor 3000-4000 raţe.