JURNALISM CULTURAL

Cultura

Antropologia Scolii Americane defineste cultura ca un sistem de credinte, idei si

modele comportamentale invatate din experienta sociala si transmise prin socializare.

antropologia = tot ce tine de cunoasterea omului prin prisma logosului

credinte = religia
idei = tin de filosofie
modele comportamentale = organizarea sociala, modele stabilite, demne de urmat,
elaborate sub forma de reguli

Pentru abordarile semiotice, cultura reprezinta un sistem de semne si limbaje ce

codifica experienta umana si o tezaurizeaza, pentru a o transmite din generatie in generatie,
asigurand continuitatea procesului istoric.

semiotica = stiinta despre semne si simboluri, ce porneste de la studiul limbajului;

limbajul exprima un model cultural; se concretizeaza in limbaj si imagini
ex: limbajul bisericesc se refera la o realitate simbolica

Definitii ale culturii

Definitia lui Abraham Moles: cultura se preteaza la o definitie deschisa, pentru ca se

poate imbogati in permanenta.
Este o definitie ce tine de universul cibernetic – exista o caracteristica esentiala a
fiintei umane de a trai intr-o ambianta pe care ea a creat-o. Umbra lasata de acest mediu in
spiritul unui om este ceea ce numim cultura.
Propune o interpretare a culturii din punct de vedere al culturii sociale generalizata
prin mass-media si a ciclurilor socio-culturale pe care le parcurg mesajele, care structureaza
ceea ce numim noi tabloul lumii/cunoasterea umana.
- modelul cultural la indieni sau egipteni
- unitate culturala pana in secolul XVIII

Sensurile termenului de cultura constituit istoric

Termenul a fost preluat din limba latina, unde avea intelesul de ,,cultivare a paman-
tului, cat si a spiritului”, de formare a spiritului si a sufletului, de instruire si de modelare a
personalitatii. Analogia dintre agricultura si cultura are drept baza ideea de modificare a
naturii, atat a celei exterioare, cat si a celei interioare, a facultatilor interioare ale omului, pe
care educatia este chemata sa le transforme din potentialitati in realitati.
 In secolul XX s-au multiplicat definitiile culturii, cand fenomenul culturii a intrat in
atentia invatatilor si ajunge la o inglobare a tot ceea ce este cultura umana.

Cultura umana – mitologie

- limbaj
- rituri
- ceremonii
- simboluri
- cunostinte
- institutii si forme de organizare sociala

In diferite tari s-a ajuns la utilizarea in sens diferit a culturii si civilizatiei. In seco-
lul XX, in Franta cultura insemna o sfera ampla care contine cultura ca pe o componenta a
sa. In Germania i s-a acordat o sfera mai larga culturii (spiritual) si civilizatia este doar o
componeta materiala (tehnica si economica).
In USA, cei doi termini sunt utilizati cu aceeasi semnificatie ca a lui Hantington
(,,ciocnirea civilizatiei”, in care confunda civilizatia cu cultura), desemnand in mod global
modul de viata al unui popor.
Romania este la fel ca Germania, se pune accent pe spirit. Blaga si Tudor Vianu merg
pe traditia germana.
Termenul de civilizatie a fost construit in epoca moderna, prin derivarea lui din cu-
vintele latine: civis, civitas, civilis, civilitatis, avand ca sensuri: cetateanul care traieste in
societate sau in stat. Cetateanul trebuie sa dispuna de calitati prin care se conformeaza re-
gulilor de conduita. Pornind de la acest sens, civilizatia inseamna educarea cetateanului
pentru comprtarea lui adecvata (bune maniere, politetea in viata civila). Pe langa sensul
antropologic, civilizatia a avut in intelesul ei primar, reglementarea relatiilor sociale prin
norme si institutii, cat si organizarea societatii prin exigente diverse (ex: igiena). In secolul
Luminilor (in Franta) acest termen era opus barbariei si desemna stapanirea rationala asu-
pra naturii, progresul cunosterii si al moravurilor. Civilizatia era opusa naturii, era rezulta-
tul modificarii naturii. Se mentine ideea ca elementele spirituale ale naturii se regasesc in
natura (ex: elementul de bunatate), de unde sunt preluate si invatate. In acest sens, civiliza-
tia este un studiu modern al cunoasterii.
In Germania, notiunea de civilizatie a fost valorizata, fiind asociata cu formele ex-
terioare ale vietii (reguli impuse). Cultura a fost asociata cu interioritatea, ce tine de suflet,
cu suma activitatilor spirituale.
Universalismul francez este respins de Vico si Herder; ultimul induce conceptul de
spirit al poporului (volkgeist) si spirit al timpului (zeitgeist), pentru a defini culturile in spa-
tiu si timp.
In Germania, viziunile evolutioniste vad lumea in evolutie. Opereaza cu ideea unei
comunitati etnice, ce difera de la o comunitate la alta. Defineste cultura ca o caracteristica
nationala ce difera de la un popor la altul, to ceea ce tine de specificul national.
Exista 164 definitii ale culturii.

Alfred Kroeker face o impartire a definitiilor pe categorii:

 - enumerative-descriptive: enumera fenomene culturale
- istorice
- normative: tin de discipline (estetica, etica etc., care aduc norme fixe cu care
se opereaza studiul asupra fenomenelor culturale)
- psihologice: se refera la actul creativ (ex: Van Gogh)
- structurale: provin din structuralism; definesc structuri in cadrul fenomene-
lor culturale (ex: in Marxism)
- genetice: cerceteaza geneza fenomenelor culturale
- incomplete

Impreuna cu Klug Hon, Kroeber da o definitie: cultura consta din modele implicite si
explicite pentru comportari acumulate si transmise prin simboluri, incluzand si realizarile lor
in unelte. Miezul esential al culturii consta din idei traditionale aparute si selectate istoric
si din valorile care li se atribuie.
Sociologul American Norman Goodman explica fenomenul cultural prin sinteza din-
tre aspectele materiale si non-materiale ale vietii. Cultura materiala reprezinta creatii con-
crete si tangibile, manifestari fizice ale vietii (ex: masini, avioane, imbracaminte, locuinte).
Cultura non-materiala reprezinta creatiile simbolice care nu au functie practica directa (com-
ponente cognitive, idei, cunostinte, opinii, imagini, reprezentari – elemente definitorii).
Componente axiologice (sfera a eticii) – valori, idei abstracte despre ceea ce o societa-
te crede ca este bun, corect si placut. Valorile asigura baza pe care judecam actiunile sociale.
Componente normative – norme, reguli, care structureaza comportamentul individu-
lui in societate, obiceiuri, conventii curente ale vietii, moravuri, norme assimilate social, ta-
buuri si legi (norme ale autoritatii publice). Normele reprezinta cultura ideala, iar comporta-
mentele cultura reala.
Componente simbolice – semnele naturale (aer, foc etc.), simbolurile (semne conven-
tionale asimilate prin educatie si care dobandesc sens prin consens social), limba (ansamblu
de simboluri construit social) si gesturile (formele non-verbale de comunicare).

Valoare si cultura si problematizarea valorilor

Cercetarile istorice au impus ideea ca diferentele dintre culturi sunt determinate de

orientarile lor axiologice diferite si de faptul ca raspund unor nevoi ale poparelor. Fiecare
mare cultura si epoca se caracterizeaza prin anumite valori specifice si predominante.
In secolul XIX devin relevante diferentele dintre Clasicism si Romantism, stiluri si
culturi diferite, orient-occident, modern-medieval, cunoasterea stiintifica si alte feluri de cu-
noastere etc.

Ideea de valoare are 2 functii:

1. o functie critica: de a stabili in interiorul unei culturi criteriile performantei, de a
delimita valorile de non-valori, impunand o ierarhie, in functie de calitatea lor specifica (ex:
opere).
 2. o functie de indicator al identitatilor culturale globale, aratand care sunt idealu-
rile si criteriile specifice care opereaza in spatiul diverselor epoci si culturi ale umanitatii.
Impunerea notiunii de valoare in stiintele moderne este rezultatul unor schimbari ca-
re au loc in structurile civilizatiilor moderne, incepand cu Renasterea. Este vorba de procesul
de autonomizare a valorilor. De exemplu, valorile si activitatile economice s-au disociat trep-
tat de la cele religioase sau de cele morale si artistice si s-au separat de acestea.
Conceptul de valoare are la baza un paradox: valoarea este ceva demn de apreciat si
cere pe cineva in masura sa aprecieze. Un moment obiectiv si altul subiectiv.
Sunt obiectele valori, pentru ca subiectul le valorizeaza sau subiectul le valorizeaza
pentru ca ele sunt valori?
Exista 3 conceptii in legatura cu aceasta problema:
1. valoarea este imanenta subiectului (valoarea este in capul subiectului)
2. valoarea este situata in sfera transcendenta a unor obiecte materiale sau spirituale
3. valoarea rezulta din interactiunea dintre subiect si obiect

Conceptiile despre valoare au fost sistematizate in urmatoarele categorii:

1. Realismul naiv – identifica valoarea cu o calitate intrinseca obiectelor, lucrurilor
sensibile – traim prin obiectele de consum
2. Conceptii subiectiviste si psihologiste – valoarea este un atribut al subiectivitatii,
o traire interioara legata de dorinte, interese, preferinte, idealuri.
Ex: teoriile lui Alexis von Mainong, Lotze, Cristian von erefens – sec. XIX
3. Conceptiile biologiste si rasiste – radacina valorii este una biologica, ce tine de ra-
sa; valoarea exprima potentialul biologic al poporului respectiv. Nietzsche dezvolta o vizi-
une care va duce la teoriile rasiste, ce au ideea superioritatii.
4. conceptia psihanalitica – valorile sunt proiectia unei dorinte refulate, iar creatiile
artsistice sunt expresia sublimata a acestor dorinte. Porneste de la Sigmund Freud.
Ex: simbolismul in arta, poezie
5. Conceptii autonomiste – apartin ganditorilor nekantieni: Vindelbant, Hartman,
Heinerich – valorile nu au existenta, cu valabilitate. Ele alcatuiesc o zona autonoma, pre-
cum ideile lui Platon.
6. conceptiile relationale – valotile nu se confunda nici cu trairile subiectului, desi le
presupun, nici cu atributele sensibile ale obiectelor, ci sunt expresia unei relatii specifice
dintre subiect si obiect.
Ex: conceptiile fenomenologice ale lui Scheller si ale lui Tudor Vianu

Relatia dintre comunicare si cultura

Comunicarea – conditie existentiala pentru om, trasatura definitorie, esentiala ce ii

confera omului identitate si unicitate in structura lumii cunoscute. Ratiunea umana, inves-
tigandu-se pe sine, a ajuns sa se defineasca drept competenta comunicativa.
 Comunicarea interpersonala intemeiaza atat individualitatea oamenilor, cat si comu-
nitatea sociala, limbajele, sistemele de semne utilizate; formele de cultura il mentin pe indi-
vid in sfera gravitationala a comunitatii sociale.
Noile abordari ale comunicarii: modelul organic si orchestral a scos in evidenta faptul
ca omul este esential o fiinta dialogala. El este integrat in invelisul comunicarii si poate,
deci, comunica incat orice comportament al sau sa se constituie ca un mesaj pentru celalalt.
A exista ca om inseamna o comunicare cu sine, cu ceilalti, cu divinitatea, cu obiectele
si cu natura.
A comunica inseamna faptul primar prin care oamenii, ca fiinte rationale, fac schimb
de mesaje inteligibile si interactioneaza complex cu spatial social. Comunicarea este apreci-
ata ca o dimensiune antropologica definitorie pentru conditia umana, fiind un factor co-ex-
tensiv istoriei umane.
Importanta comunicarii pentru definirea si intelegerea culturii a fost sesizata de gan-
ditorii moderni la inceputul sec. XX.

Semiotica = face legatura intre comunicare si cultura

Comunicarea este element central al culturii. Comunicarea este alcatuita din ansam-
blu de limbaje si sisteme de semne (antropologice, istorice, sociologice, tehnice, simbolice si
psihologice).
Un flux de mesaje si raspunsuri prin care membrii unei societati modeleaza un sistem
de reguli prin care se raporteaza unii la altii la context si la sensul actiunii sociale. Intre cul-
tura si comunicare este o relatie de imanenta, pentru ca omul traieste intr-un univers creat
de sine insusi, numit cultura; acest univers omul il creaza prin activitatile sale. Acest uni-
vers este alcatuit din obiecte fizice produse de om, prin care isi satisface nevoile materiale si
din obiecte spirituale cu functie simbolica – omul isi tezaurizeaza cunoasterea si confera un
sens vietii.
Componetele materiale: bunuri si unelte.
Componetele simbolice: limbaje, sisteme de semne (desene rupestre, limbi naturale etc.)
Cele 2 registre reproduc structura duala a subiectului trup si suflet, nevoi materiale si
aspiratii ideale; comportamentul practic-simbolic, ratiune instrumentala si sensibilitate ar-
tistica; bunuri-valori; util-gratuit, fara a stabili o izomorfie intre cei 2 termeni.
Creatiile meteriale sunt facute cu ajutorul componentei spirituale.
Comunicarea este prezenta in chip intrinsec in ambele domenii, in regsitrul activitati-
lor ce urmaresc tinte instrumentale, cat si in domeniul activitatilor expresiv-simbolice. Co-
municarea este liantul care leaga cele 2 domenii si uneste oamenii in grupuri, etnii, state,
culturi si blocuri de civilizatie.
Dualitatea structurala o regasim si in spatiul comunicarii: limbajele umane indepli-
nesc o dubla functie: instrumentala si simbolica.
Facultati specifice care definesc conditia umana:
- capacitatea de creatie
- facultatea de a cunoaste si de a crea prin utilizarea simbolurilor, unelte prin care
modifica natura si de a institui reguli de organizare sociala, potrivit unor valori si idealuri.
Toate se produc prin comunicare.
 Ca si cultura, comunicarea reprezinta un atribut specific, de ordin antologic pentru
existenta umana, caci intregul univers al culturii este un rezultat cumulativ al formelor de
expresie si de comunicare pe care omul le-a inventat si experimentat de-a lungul istoriei.
Comunicarea este un factor constitutiv al culturii, un factor definitoriu si structural
fara de care nu putem intelege cultura interioara a subiectului formata din scheme mentale,
valori, norme si nici cultura obiectiva a societatii.
Domeniile majore ale culturii (religia, stiinta, arta, morala si toate formele de expri-
mare simbolica) pot fi privite ca forme specifice de comunicare. Religia este o tentativa de a
asigura comunicarea dintre om si Divinitate, prin texte fondatoare, mituri, rituri, simboluri
si institutii religioase. Stiinta, ca demers rational si specializat de cunoastere, este o incer-
care a omului de a descifra si cunoaste tainele naturii si de a le traduce in limbaj.
Educatia, ca sistem cultural central, este in esenta modalitatea de a comunica noilor
generatii achizitiile practice acumulate si cele spirituale (experienta umana, tezaurul cu-
noasterii).
Arta construieste universuri imaginare si comunica prin ele stari sufletesti, emotii,
idei si mesaje complexe despre conditia umana.
Calinescu: ,,Poezia este un mod ceremonial de a arata irationalul…”. Nevoia omului
de a atinge originea universului, lumii.
Concepte: sens, irational – ale artei.
Arta, in sens universal, este un mod de a incifra simbolic experiena umana si de a co-
munica un mesaj care sa produca n subiectivitatea privitorilor o emotie nepractica. Se carac-
terizeaza prin lipsa de practica, utilitate; de aceea este greu de inteles.
Functia simbolica – baza unitatii dintre cultura si comunicare.
Cultura + comunicare = pereche conceptuala in toate stiintele care cerceteaza condi-
tia umana.
Istoria comunicarii si mijloacelor de comunicare interfereaza profound cu istoria cul-
turii. Un nou mijloc de comunicare instituie noi comportamente culturale si o noua imagine
asupra lumii. Intre cultura si comunicare, in procesul de antropogeneza, nu putem pune sem-
nul de egalitate.
Sfera comunicarii, care acopera registrul practic, este mai larga decat sfera culturii.
In realitate, specialistii spun ca cultura + comunicarea formeaza un cuplu si nu se explica
nici una fara cealalta, nu sunt perfect etanse si nici nu se pot situa in planul reflexiilor para-
lele. Prin corespondenta analogica, cele 2 domenii interefereaza si sunt considerate 2 noti-
uni in oglinda, 2 aspecte ale vietii umane ce se pozitioneaza reciproc. Acestea intervin in ra-
porturile dintre individ si societate si au o functie majora. Raportul cultura-comunicare este
interpretat in mod diferit, in functie de sensurile celor 2 notiuni.
Comunicarea = producerea si interpretarea semnelor, fiind o actiune ce intemeiaza
universul cultural ca univers al semnelor.
Omul isi construieste relatia cu lumea obiectelor si cu natura prin intermediul relatii-
lor complexe cu semne, prin interactiunea obiectelor in contextul carora se realizeaza si
fixeaza semnificatii conferite naturii si realitatii. In aceste relatii,omul foloseste un sistem
de semne care ajung sa creeze o realitate secunda, numita cultura. Aceasta, umanizata, este
creata prin intermediul functiei simbolice, pe care omul si-a amplificat-o continuu, inven-
tand in permanenta noi forme simbolice. Chiar functiile strict practice ale limbajului natu-
ral se exercita prin functii simbolice.
Baza unitatii cultura-comunicare este functia simbolica. Doua prejudecati comune ar
trebui preintampinate pentru a intelege semnificatiile comunicarii in relatie cu formele de
creatie culturala:
- reduce comunicarea umana la formele ei lingvistice, pierzand din vedere formele
non-lingvistice
- prin comunicare transmitem un continut preexistent actului comunicational, ela-
borat anterior si este indiferent fata de forma comunicarii
Conduce la ideea: comunicarea este forma si cultura este continutul; idée gresita.
Eroarea este facilitata pentru ca in limbajul usual asociem comunicarea cu mijloacele
de comunicare.
Forma si continutul sunt impreuna.
Codurile, ideile si cunostintele, care formeaza comunicari lingvistice, exista fixate in
limba, de unde sunt actualizate prin discursuri, conversatii. Gandirea nu este anterioara si
independenta de limba, ele fac corp comun, intr-o unitate indistructibila.
Comunicarea care se transmite prin limba nu se poate comunica decat, aproximativ,
prin forme non-lingvistice. Foecare limbaj are o competenta comunicationala diferita. In ar-
ta, continutul si forma nu pot fi despartite, formeaza o unitate, pentru ca inseamna acelasi
lucru.
Comunicarea non-verbala constituie modul permanent al realatiilor sociale, suportul
si mediul in care se desfasoara comunicarea. A trai inseamna a comunica. Omul comunica
prin intreaga sa fiinta. Nu putem sa nu comunicam.
Omul este singura fiinta care utilizeaza 2 tipuri de comunicare: - digitala
- analogica

Comunicarea digitala – limbaj complet conventional, consimtit prin asocierea arbi-

trara dintre un semn fizic si un referend, inteles, consacrat de uzante sociale, culturale (lim-
baje naturale, logico-matematice).

Comunicarea analogical – orice forma de comunicare pre/para/non-lingvistica. Rela-

tia dintre semn si semnificatie este motivata si se bazeaza pe principiul asemanarii. Este
vorba de limbajul gestual, postura, privirea, sunetele, muzica, semnele, imaginile – linii, cu-
loare etc.

Abordarea semiotica a culturii. Cultura ca sistem de semne

- ideea ca universul culturii este alcatuit dintr-un limbaj de semne s-a transformat in
principiu
Semiotica = o disciplina integratoare, o meta-stiinta si o metoda care ofera instru-
mente analitice celorlalte discipline
= un domeniu de cercetare in continua expansiune; este vazuta ca o etapa
in procesul de unificare a stiintei; este definita ca o stiinta generala a semnelor
 Studiul semioticii se afla in simboluri, in faptul ca ele implica procese de semnificatii
si comunicari.
Semiotica – a cunoaste o accentuata diversificare si specializare. Exista o gama de
simboluri, in functie de decupajele si segmentarile pe care semioticienii le aplica lumii semne-
lor.

Abordarea culturii

Cultura a fost abordata de teorii care au subliniat caracterul simbolic al creatiei ce

intra in afera culturii. Abordarea semiotica nu este una calitativa sau axiologica, ci este una
descriptiva. Semiotica s-a nascut la intersectia unor cercetari diverse, care vin din ling-
vistica si din analiza limbajului natural. Lingvistica a devenit o stiinta pilot, fiind cea mai
dezvoltata disciplina.
Orice sistem de semne este integrat intr-un proces de comunicare.

Definitia semiotica a culturii

Un sistem de semne si practici semnificante prin care omul isi codifica experienta si o
transforma sincronic si diacronic.
Cultura apare ca un sistem de limbaje, simboluri si semnificatii integrate intr-un pro-
ces de comunicare.
Lingvistul Ferdinand de S. – constructia unui discurs = semiologie (limba poarta cea
mai mare semnificatie) = stiinta care studiaza viata semnelor in sanul vietii sociale.
Lingvistica = componenta cea mai insemnata.
Existenta umana si in special viata culturala constau in buna masura in invatarea,
utilizarea si interpretarea semnelor.
Juri Lattman = cultura este un mecanism semiotic de codificare, acumulare, pastrare
si tarnsmitere a informatei prin semne. Din aceeasi perspectiva, el defineste cultura drept su-
ma a informatiilor cu mijloacele de organizare si pastrare a acestora.
Existenta sociala, spune el, reprezinta atat un consum de valoare materiala, dar si
un proces si o nevoie de acumulare si pastrare a cunostintelor. Lupta pentru existenta este
lupta pentru informatie si acumularea ei.
Cultura este tocmai acest organism de organizare si codificare a informatiei. Cultura
face posibila traducerea informatiei, printr-un anumit cod. Cultura poate fi privita ca o su-
ma de limbaje, sisteme, texte prin care are loc traducerea non-sensului in sens, a non-textului
in text.
Levi Strauss defineste cultura sub raport antropologic: ca suma de reguli, norme,
coduri, restrictii aplicate vietii umane. Unde apar reguli, apare cultura prin opozitie cu na-
tura (lipsita de reguli).
Humberta Echo s-a impus prin lucrari ca semiotician; semiotica studiaza procesele
culturale ca procese de comunicare.

Distinctiile lui Echo – fundamentale pentru noi; el atentioneaza ca conditia de posi-

bilitate aa oricarei comunicari inter-umane este definite prin existenta unor coduri: inter-su-
biective, de semnificatii, pe care comunitatea umana le utilizeaza pentru a-si traduce expe-
rienta cognitiva si practica in diferite limbaje.
Pre-existenta codului comun este o conditie foarte importanta pentru transmiterea si
interpretarea mesajelor. Abia cand intervine interpretarea de destainuire a mesajului exista
un proces de comunicare.
Cultura este, simultan, un proces de semnificare si comunicare. Codificarea semnifica-
tiilor exprimate intr-un limbaj nu poate avea loc decat prin utilizarea unui sistem, definit de
Echo drept sistem de semnificare care cuprinde entitati prezente si absente.

Cultura = ansamblu de coduri ce pun in variate forme semnele sensibile si perceptibile

cu semnificatii abstracte si ideale.

Concepte specifice:

Semiotica a reevaluat o serie de concepte fundamentale care pot defini si delimita

campul creatiei: limbaj, semne, mesaj, cod.
J. Lotman defineste astfel limbajul – noi intelegem orice sistem de comunicare care
utilizeaza semne organizate intr-o maniera anumita.

Semnul = o realitate sensibila (obiect, fapt, imagine), care se refera la o alta realitate,
diferita de sine.
Semnul tine locul altei realitati reale, imaginare sau concepute, iar dupa Pierce, sem-
nele sunt realitati contradictorii pentru orice unesc o componenta materiala si una ideala (au
caracter dual).
Pentru Ferdinand de S. semnul lingvistic nu uneste un lucru cu un nume, ci un con-
cept cu o imagine acustica, adica un semn sonor cu o imagine mentala si semnificantul nu
este un obiect exterior, ci conceptul care este un construct cultural.
Pierce vede un modul triadic referitor la semne intre reprezentant (semn) si obiect, se
impune interpretantul.

Mesajul se refera la continutul informatiei, al comunicarii, la ceea ce livram catre

interpretant.

Codul se refera la organizarea interna a sistemului de semne. Trimit la relatiile dintre

semne si referent. Codul este cel mai important concept.

Echo despre cod: orice sistem de simboluri, care printr-o conversatie predabila este
destinat sa reprezinte si sa transmita o informatie de la o sursa la un punct de informatie.
Codul este o conversatie sedimentata istoric si acceptata de o comunitate determinata. Unes-
te o componenta materiala si una spirituala; este perceptibil ca un sens.
Codul este alcatuit din reguli, convingeri si norme de comunicare, fixate istoric si
acceptate de o realitate culturala.
Echo stabileste mai multe tipuri de coduri: naturale si spintane/complexe – culturale,
elaborate in mod artificial.
 Tipuri
- codurile comunicarii animale = zoo-semiotica
- codurile olfactive
- codurile tactile
- codurile gustului
- codurile medicale – semiotica medicala
- codurile gestuale (mers, gesturi etc.)
- codurile muzicale (limbaj formalizat)
- codurile limbajelor naturale (mijloacele secunde in interiorul limbii)
- rituri, simboluri, religii
- limbje coregrafice
- artele plastice
- codurile secrete
- codurile culturale
- codurile stiintei, politicii si filosofiei
- codurile de organizare sociala (familia)
- codurile comunicarii de masa

Tipologia semioticii, culturilor:

Semiotica a delimitat 3 tipuri fundamentale de relatii in universul semnelor:

- relatii dintre semne si referent (semnificatia)
- relatii intre semne, in interiorul unui sistem de semne
- relatii dintre semne si agentii umani

Semiotica este o disciplina ce cuprinde 3 abordari asupra semnelor:

- semantica -semnificatii
- sintactica – organizarea semnificatiilor prin coduri, in sisteme
- pragmatica – organizarea practica

3 relatii fundamentale ale sensului:

- relatii semantice (raportul dintre semn si semnificatie)
- relatii sintactice (raportul dintre semne, in interiorul unui sistem)
- relatii pragmatice (se refera la utilizarea semnelor de catre emitator/recep-
tor)
Tipologia culturilor poate fi facuta in functie de 2 abordari:
1. cultura privita ca mesaje definite, ca suma de texte
2. cultura privita ca realizare a codurilor ce organizeaza aceste texte
Latman face o tipologie semantica a culturilor. El ia in considerare atat dimensiunea
semantica, cat si pe cea factica (practica).
a. se refera la raportul dintre semn si non-semn (referent)
 b. se refera la raportul dintre un semn si altul; dintre un semn si sistemul de
semne in care este integrat
Cele 2 perspective au in vedere raportul semnelor la 2 realitati diferite:
1. pentru ca inlocuieste ceva mai important decat el insusi
2. fie ca face parte dintr-un sistem de semne mai important decat el insusi

1. valoarea semnului consta in faptul ca el desemneaza ceva din realitatea primara

2. semnul are o semnificatie conflictuala ce deriva din fapt, care este integrat intr-un
limbaj simbolic, acceptat si codificat
Latman – cultura are 4 categorii: - tipul semantic si a-sintactic
- tipul a-semantic si sintactic
- tipul a-semantic si a-sintactic
- tipul semantic si sintactic
- tipologia bazata pe opozitia dintre cuvinte si text

1. Tipul semantic si a-sintactic = semnele sunt infatisarile diferite ale aceleasi

semnifi-catii; aceleasi semnificatii prezinta treptele catre absolut (expresia este
materiala, iar continutul este ideal).
In reprezentarea medievala, lumea are adancime, dar nu are suprafata.
Lucrurile sunt opuse semnelor. Semnul inlocuieste ceva mai important: lumea ideala,
lumea divina.
Semnul = o realitate de sine statatoare

2. Tipul a-semantic si sintactic

- corespunde monarhiilor absolutiste
- sunt interesate de organizarea interna si de centralizarea sistemului de coduri
- reabiliteaza activitatea practica, bunul simt si duce la o de-semiotizare a universu-
lui, nu se mai pune accent pe sens
Valoarea semnului se va face referitor la sistemul din care face parte.
,,a fi: = a face parte din ceva supra-ordonat (societatea, statul etc). Aici lumea nu
mai are adancime, dar are suprafata.

3. Tipul a-semantic si a-sintactic

- exprima un moment de criza istorica, o tendinta de resurectie a materiei fata de cul-
tural → o de-semiotizare a universului (o distrugere) si o incercare de refacere
- accentul cade pe sinceritate
- caracterul omului ce vrea sa puna stapanire pe sisteme
- esenta omului se manifesta in starea lui de izolare (individualism, libertate ca elibe-
rare de sub vechile canoane)

4. Tipul semantic si sintactic

- face apel la o lume unitara, concomitent semnificanta si organizata sintactic
 - apartine viziunilor istoricizante – perspectiva hegelialismului
- prezinta impacarea omului cu realitatea

I. Valoare si accesibilitate in procesul receptarii

II. Conceptul de opera deschisa
III. Problema kitsch-ului si strategia educatiei culturale

I. in procesul de receptare intervin 3 situatii:

1. opera este total diferita de codurile receptorului
2. exista o interferenta intre opera si codurile receptate
3. exista o suprapunere intre cele 2

In prima situatie, opera are o originalitate maxima. Este alcatuita total imprevizibil,
iar experienta estetica a receptorului este insuficienta pentru a-l ajuta sa recepteze opera.
Redundanta este zero, mesajul este neinteligibil.
In cea de-a treia situatie redundanta este maxima si informatia estetica noua este ze-
ro. Opera nu are originalitate. Mesajul , banal, dar inteligibil.
Paradosul axiologic al artei consta (dupa Radu Cezar) in faptul ca originalitatea si
accesibilitatea se afla intr-un raport invers proportional. Aceasta schema pune in evidenta
faptul ca originalitatea operei si accesibilitatea (conditia receptarii) sunt surse si constitu-
enti de valori estetice, sunt intr-un raport de opozitie. Fiecare exista in conexiune cu cela-
lalt, dar functioneaza in opozitie si in dauna cu celalalt.
Din perspectiva esteticii informationale (Abraham Moles) se spune ca, pe masura ce
creste, cantitatea de informatie si gradul de originalitate al operei, creste si dificultatea re-
ceptorului de a o descifra.
Pe masura ce aceste caracteristici se diminueaza, creste si gradul de redundanta al
operei. Exista o limita de care autorul trebuie sa tina seama pentru a fi inteles: exista niste
praguri receptive de care trebuie sa tina cont, de ansamblul de conventii artistice asimilate
de public si de contextul cultural si spiritual.
Echilibrul dintre opera si receptor este fecund atunci cand opera aduce elemente, dar
nu depaseste orizontul de asteptare.
Din schema de mai sus rezulta 2 tendinte:
1. duce spre o productie de serie, de tip industrial, care genereaza opere accesibile si
banale, care nu depasesc orizontul de asteptare al receptorului. Este tendinta culturii de
consum, numita kitschizare a culturii
2. dominata de cautarea originalitatii, de profesionalizarea creatiei artistice, de in-
stituirea operei ca unicat si tendinta autorilor de a complica mereu formule, tendinta de her-
metizare
Accesibilitatea este o notiune ce exprima raportul complex dintre opera si receptor.
Depinde atat de codurile operei, cat si de distanta dintre expresie si semnificatie. Este un
fenomen istoric si de relatie, ce presupune o dihotomie intre opera si cititor.
Exista caracteristici diferite ale procesului de receptare:
 - este cel mai important moment al comunicarii artistice, pentru ca prin intermediul
sau opera isi realizeaza functiile sale complexe. Prin teorie se scoate in evidenta importanta
receptorului si s-a descoperit faptul ca in cazul comunicarii artistice, ca si in alte situatii co-
municationale, avem de-a face cu un mesaj post-semantic si ambiguu, reprezentat in modali-
tati diferite.
Receptarea devine un proces complicat, pentru ca opera este purtatoare de semnifi-
catii diferite; ea poate fi interceptata diferit, suporta lecturi diferite, iar orice interpretare
este inteleasa ca o recreare a operei.
Orice mesaj este elaborat in vederea unei comunicari; el vizeaza un public-tinta. Ope-
ra se transforma, prin receptare, in obiect pentru altii.
Procesul de creatie se inchide odata cu desavarsirea operei, dar fenomenul artistic mai
continua prin receptori. Opera intra in circuitul social si comunicational, facand receptorii sa
participe. Putem sublinia faptul ca receptarea este un proces activ, este o forma de activi-
tate umana, care presupune procese inlantuite:
- perceptia psiho-fizica a operei
- trairea estetica (este pura, dezinteresata)
- intelegerea si interpretarea ei
- judecata de gust si de valoare
Receptarea reproduce, in ordine inversa, structura activitatii creatoare. Exista proce-
se si structuri izomorfe ale creatiei si ale receptarii.
Creatorul este subiectiv, opera se caracterizeaza prin talent si maiestrie, prin indefi-
nibil. Mesajul este ambiguu. Receptorul decodifica masajul, dar in mod personal, pentru ca
dispune de un sistem de motivatii si interese, are o capacitate de a recepta si descifra si este
inzestrat cu un anumit gust artistic. Receptarea este activa, iar receptorul este un partener
de dialog.

II. Umberto Echo a lansat ideea de opera deschisa. Dupa teoria sa, deschiderea se-
mantica a operei inseamna proprietatea fundamentala a receptarii estetice. Opera este con-
ceputa ca o rezerva de sensuri. Consumul, perceperea operei presupune un consum de ordin
estetic, deschis, care se imbogateste in permanenta.
Dupa Echo, exista o deschidere de gradul I, caracteristica oricarei orientari estetice
(opere realiste si clasice grecesti).
Deschiderea de gradul II este caracteristica operelor avangardiste si post-avangardis-
te, care sunt construite ambiguu in mod deliberat, astfel incat receptorul este solicitat sa co-
laboreze cu opera. Perceptia activeaza intregul bagaj de experienta al receptorului. O opera
bogata este aceea care suporta cat mai multe interpretari si satisface cat mai multi receptori.
Opera suporta mai multe lecturi posibile, in functie de natura receptorilor si orizon-
tul lor de asteptare. Patrimoniul cultural al receptorului este similar cu orizontul de astepta-
re. Opear mizeaza pe participarea imaginativa a receptorului.

Paul Valery - ,,eu scriu jumatate de poeme, cealalta jumatate o scrie cititorul”
Nici o judecata de valoare asupra unei opere nu este definitiva, pentru ca o epoca no-
ua poate actualiza un aspect al operei, care nu a fost sesizat in epoca in care a fost scrisa
cartea. Opera este deschisa unei suite de interpretari istorice.
 Publicul este o comunitate culturala si structurala neomogena; publicul este educat
diferit.
Exista o distanta intre public si opera. Conditia creatorilor este diferita, pentru ca
receptorul este modelat de existenta sa sociala, orientat spre valori materiale. Mijloacele de
comunicare ii formeaza anumite structuri spirituale.
Arta ii solicita amului un comportament personal, subiectiv, creator, calitatile pe ca-
re mediul actual de viata nu le stimuleaza.
In cazul comunicarii artistice, accentul cade pe functia amotiva, sugestiva, conota-
tiva (= ii atribuie sensuri unui obiect).
Mesajul contine posibilitatea de descifrare in diverse modalitati, in functie de campul
semantic istoric, ideologic, cultural, social.
Receptorul are tendinta sa foloseasca codurile tari, cele dobandite din limbajul stiin-
tific, natural. Ele nu se aplica. Exista tendinta de a aplica functii, semnificatii conotative la
cele denotative.

III. Aparitia in a doua jumatate a sec. al XIX-lea a culturii de consum (produsele

sub-culturale, asociate laisir-ului, placerii si destinate divertismentului si satisfactiei ime-
diate).
Dupa al doilea Razboi Mondial, cultura utiliza un sistem industrial. A fost stimu-
lata sociologic de ascnesiunea clasei de mijloc (gust pentru formele joase, care satisfac ne-
voia de confort sufletesc, evaziunea din realitate). Au proliferat in artele spectacolului, au
aparut noi genuri: teatrul de bulevard, music-hall-ul, filmele de aventuri, filmele melodra-
matice, thriller-ul, horro-ul, emisiuni TV, telenovele, filmul si literature de natura pornogra-
fica, romane de aventuri, romane politiste, cultura de discoteca etc.).
Consumatorul se recruteaza din zone sociale si profesionale diverse, avand centrul de
greutate in sfera omului mediu, lipsit de discernamant critic si disponibil pentru divertis-
ment grosier.
Produsele kitsch ceeaza omul-kitsch. El nu poate fi constient de discrepanta intre
imaginea creata de mass-media asupra lumii si lumea in care traieste efectiv. El se izoleaza
in lumi fictive si refuza experientele autentice, trairile autentice,

Kitsch-ul este caracterizat prin:

- subordonarea si alternarea functiei estetice fata de exigentele adiacente (comerciale,
de divertisment)
- prevalenta stimulilor elementari, biologici (erotism, vulgaritate, pornografie) si eti-
co-afectivi (sentimentalism, idealizare, schematism – refuzul problematizarii, viziune tran-
chilizanta, edulcorata si melodramatica asupra vietii)
- accesibilitate directa a mesajului (semnificatii univoce, simpliste, conceptie reduc-
tionista, conventionala, oricand colorata afectiv si incercand sa diminueze conflictul dintre
real si ideal) – dispar idealurile

Functiile produsului kitsch:

- are o functie hedonista (apropierea de goliciunea naturii, valori naturale, animalice)
– produsul sa placa, sa fascineze si sa subjuge
 - opera kitsch supraliciteaza functia de delectare si divertisment, solicita zonele in-
ferioare ale sensibilului, cultiva gustul pentru trivial, grotesc
- prezentand minciuna drept realitate si anuland conventia reprezentarii artistice,
kitsch-ul confirma sistemul de asteptari si idealuri ale receptorului si ii alimenteaza mecanis-
mele de iluzionare, instrainare de real
- functie compensatorie – il izoleaza pe receptor in spatiul imaginar, care isi pierde
functia simbolica, dobandind functia psihologica

Arta in universul culturii si al comunicarii

Arta este simbolica prin natura ei.; tehnica a fost considerata ca model al civilizatiei.
Limbajul si unealta sunt 2 facultati in inventii, ce reprezinta principiile generatoare
ale universului cultural si de civilizatie.
Dihotomia limbaj-unealta se regaseste in polaritatea arta-tehnica, precum si in cel de
creatie-productie, unicat-serie, unicitate-standardizare.
In traditia gandirii grecesti arta era considerate ca si creatie, iar tehnica drept plas-
muire in mestesug.
In viziunea lui Platon arta se apropie de mestesug.
Arta este plasmuitoare de lumi si de sensuri.
Autonomia artei este un concept care a fost dezbatut in estetica.
Exceptand aprecierea filosofiei ca dragoste de a cunoaste, s-a spus despre arta ca este
o activitate dezinteresata, ce provoaca o placere dezinteresata si o delectare care nu are lega-
turi in contingent (lumea lucrurilor).
I.Kant spunea ca opera de arta este o finalitate fara scop; artistul produce arta din
necesitatea de a crea.
Mihai Ralea spunea ca arta este o tehnica ce si-a uitat scopul si o activitate creatoa-
re care ne provoaca o placere a artificialitatii; opera de arta este o zamislire artificiala.
Daca arta este nucleul si modelul culturii, atunci modelul artei si paradigmului este
poezia.
Heideger: ,,poezia este rostire intemeietoare a finitei”.
George Calinescu: ,,nici poezia, nici arta, in varietatea genurilor ei, nu pot fi definite
logic si normativ, ci doar descrise empiric”.
Arta raspunde la nevoia fundamentala a sufletului uman de a prinde sensul lumii,
esenta, originea lumii; vrem sa prindem si sa codificam in limbaje simbolice sensul lumii si sa
il comunicam (acesta este sensul artei).
Arta este o forma de comunicare simbolica si o forma fundamentala de comunicare
umana, prezenta in toate epocile istorice; nu exista comunitati umane in care arta sa nu fie o
activitate esentiala.
Acest fapt este o indicatie antropologica: arta este o manifestare organica a conditiei
umane. Arta poate fi inteleasa ca un model (exemplar) pentru comunicarea umana; este lim-
bajul purtator de numeroase sensuri.
Comunicarea artistica este un tip de comunicare distinct, cu particularitati evidente.
 Comunicarea artistica se caracterizeaza printr-o utilizare speciala a semnelor si un
limbaj specific.
Semiotica porneste de la ideea ca arta se preteaza unei analize speciale, datorita fap-
tului ca poseda forma si expresie.
Opera de arta poate fi privita sub o dubla ipostaza:
1. ca forma de cunoastere, ca sistem de semnificatii care modeleaza realul, il reconsti-
tuie in plan imaginar si simbolic (arta este o forma de cunoastere, este un mod intuitiv de
cunoastere).
Se poate vorbi despre raportul dintre arta si realitate, dintre arta si viata, de specifi-
cul cunoasterii artistice si de forta imaginilor de a evoca anumite forme ale realului.
Arta este considerate ca o imitatie a naturii, a unor aspecte, fapte, momente din via-
ta reala. Procesul acesta a fost denumit drept transfigurare artistica/estetica a realitatii prin
imagini concret sensibile. (MIMESIS)
Hegel spunea ca arta este o manifestare sensibila a ideii, spre deosebire de manifesta-
rea ei conceptuala.
Manifestarea sensibila a ideii – punerea in forma a ideii.
Ideea si forma fac corp comun!

2. ca forma de comunicare, ca sistem de semne, ca limbaj care codifica un continut si

il transmite catre receptor, un fascicul de semnificatii.
Aceasta este abordarea contemporana a artei. In aceasta ipostaza trebuie sa elabo-
ram sistemul de semne, sistem cu functii de comunicare, pentru a vedea cum se schimba ra-
portul dintre opera si receptor. Insusi receptorul devine creator de arta, prin interpretarea
operei (idei proprii etc.).
Exista o serie de factori culturali care au dus la abordarea artei ca limbaj simbolic:
- complexitatea crescanda a formelor de expresii artistice

Esteticile si metodologiile contemporane n-au contenit sa ne avertizeze asupra func-

tiei de comunicare a artei.
Problema limbajului devine una din cele mai importante, care au descoperit semnifi-
catia antropologica a comunicarii.
Omul este o fiinta care isi construieste mediul de existenta, de simboluri prin care isi
codifica existenta.
Arta este stocata si transmisa generatiilor. Atitudinile si semnificatiile pot fi codifi-
cate si tezaurizate, alcatuind memoria noastra culturala.
Omul manipuleaza semnificatiile prin intermediul sistemelor de semne.
Dintre toate sistemele de semne, cel mai important ramane limbajul. (economia este si
ea un sistem de semne)
Orice produs uman semnifica ceva.
Lumea care ne inconjoara ne vorbeste tot prin limbaje create de om.
Sistemele lingvistice de comunicare alcatuiesc un fel de infra-structura pentru toate
sistemele de semne construite de om: filosofia, religia, mitul etc.
Poezia este forma goala a activitatii umane; ca sa se faca intelesi, poetii se joaca, fa-
cand ca si nebunii, gestul comunicarii fara sa comunice in fond nimic, decat nevoia funda-
mentala a sufletului omenesc de a prinde sensul lumii. Mesajul accede catre idée. Opera de
arta are un mesaj ce deriva din structura ei, din organizarea semnelor intr-o configuratie.
Arta este un mod de a incifra simbolic experienta umana si de comunicare, de transmitere
catre receptor a unui mesaj care sa produca o emotie nepractica.
Lmbajul artistic a devenit un obiect de studiu. Estetica matematica si informa-
tionala a incercat sa canalizeze limbajul artistic prin procedee matematice si chiar informa-
tionale, demonstrand ca sunt in masura sa vorbeasca despre arta cu obiectivitate si rigurozi-
tate stiintifica.
De aproape 2000 de ani omenirea produce arta intr-o cantitate impresionanta, dar
orice discutie in jurul ei ajunge la punctul in care trebuie sa concedem ca nu stim despre ce
vorbim.
Limbajul functioneaza ca un baraj al operei si al receptarii, ca un element specific al
artei.
S-a constatat existenta unei simultaneitati istorice intre demersul semiotic si refugie-
rea artei in limbaj, mizand pe potentarea valorii absolute a expresiei.
Opera de arta mijloceste comunicarea dintre autor si receptor, dar nu se reduce la sta-
rile subiective ale autorului si nici la cele pe care le produce receptorului, ci ramane ca un
obiect estetic, perceptibil, investit cu valoare estetica. Opera este un simbol care cuprinde un
camp de semnificatii. Limbajul operi (semnificatia) controleaza campul de semnificatii. No-
ua orientare in estetica este tot mai interesata sa analizeze compozitia limbajului si functiile
sale; daca miezul operei este neclar, mijloacele prin care este transmis este précis.
Noile abordari ale limbajului artistic s-au facut in estetica, prin sinteza unor idei si
abordari din sociologie, psihologie:

1. arta, ca proces de comunicare inter-umana, de unde rezulta limbajul artistic

2. descoperirea receptorului si a importantei pe care o are procesul de receptare

Dezvoltarea socilogiei artei a pus in evidenta faptul ca receptarea nu este un proces

pur psihologic, ci este co-determinata de factori socio-culturali, care alcatuiesc campul ideo-
logic in care este codificat mesajul. Nu doar procesul de creatie este conditionat social-isto-
ric, ci si receptarea.

1. Opera de arta nu mai este un simplu obiect material sufucient siesi, cu un compo-
nent al unui proces specific de comunicare, unde indeplineste functia de purtator-transmita-
tor de informatie.
2. Opera poate fi analizata ca un limbaj specific, iar caracteristicile generale ale artei
pot fi relevate prin analiza particularitatilor limbajului specific.
3. Limbajul artistic constituie suportul material indispensabil in analiza artei, este
modul ei fundamental de existenta. Limbajul nu este un simplu vehicul de informatie, ca in
stiinta, ci este chiar corpul viu al artei, este materialul de constructie al acesteia. Mesajele
artistice realizate in arta depind decisive de modul de organizare al expresiei, de limbaj, de
codul semnelor.
 Abordarea artei ca limbaj s-a impus odata cu mutatiile survenite in conceptiile asu-
pra limbii; astfel, rationalismul clasic considera ca gandirea este o activitate autonoma, in-
dependenta de limba. Limba este instrumentul prin care se exercita gandirea.
Noile teorii au demonstrat ca gandirea nu exista separate de limba. Ea este modelata
si structurata de limba.
Teza fundamentala emisa de Saphir si Whorf: reprezentarile asupra lumii depind de
structura limbajului.
Cercetarile etnologice au demonstrat ca limba este un mod de constituire a experien-
tei, a imaginii asupra realitatii, astfel ca limbile decupeaza in mod diferit realitatea si pro-
duc reprezentari diferite asupra lumii.
Teza privind dependenta viziunii asupra lumii de structura limbii are o aplicatie ma-
jora in cazul artei.