Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

Academia “ Ştefan cel Mare “ a MAI

Facultatea Drept,Ordine Publică și Securitate Civilă

Referat
Tema: Criminalitatea penitenciară

A elaborat: A verificat :
studenta gr.academice 233 Conducător științific
PFB 173 Rusu Oleg
agent superior
Verdeș Cristina

Chișinău 2020
1
 CUPRINS

Introducere...............................................................................................................3

1. Noţiunea criminalităţii
penitenciare......................................................................5
2. Analiza cantitativă şi calitativa a criminalităţii penitenciare.................................8
3. Cauzele şi condiţiile care favorizează comiterea crimelor în penitenciare.........11
4. Modalităţi de prevenire a criminalităţii penitenciare...........................................14
5. Măsuri juridico-penale de prevenire a criminalităţii penitenciare.......................18

Concluzii.................................................................................................................21

Bibliografie.............................................................................................................25

2
3
 Introducere

Apărarea valorilor sociale împotriva infractorilor se efectuează, de regulă, prin

mijloace economice, cultural–educative şi prin acţiuni de reliefare a conştiinţei
etice şi juridice a cetăţenilor. Totodată, această apărare se realizează prin mijloace
juridice penale, prin incriminarea faptelor ce prezintă pericol social sporit şi prin
pedepsirea persoanelor care comit asemenea fapte.
Conform filozofiei dreptului, „Criminalul trebuie pedepsit pentru a preveni
alte crime şi nu pentru a plăti greşeala făcută – pentru că ceea ce a fost făcut nu
poate să mai fie refăcut ci pentru ca pe viitor vinovatul şi cei care-l văd pedepsit să
urască sincer nedreptatea şi să se elibereze pe cît posibil de această slăbiciune” 1.
Pedeapsa, după conţinutul ei este nu doar o măsură de constrângere, ci şi un
“mijloc de reeducare”, iar scopul pedepsei este prevenirea de noi infracţiuni, cît de
către condamnaţi - prevenirea specială, atît şi de alte persoane – prevenirea
generală.
O modalitate a pedepsei penale este privaţiunea de libertate care, în principal,
este menită să abţină condamnatul de la comiterea repetată a infracţiunilor. Din
nefericire, infracţiunile se comit şi în locurile de detenţie, formând, astfel,
criminalitatea penitenciară.
Infracţiunile comise în perioada de detenţie influenţează negativ şi
destabilizator asupra ordinii de drept din instituţiile penitenciare, împiedică
soluţionarea sarcinilor de bază ce stau în faţa lor, generează stări de conflict între
condamnaţi şi subminează încrederea faţă de personalul penitenciarului.
Prevenirea eficientă a criminalităţii penitenciare este imposibilă fără analiza
profundă a particularităţilor ei. Acest fapt a determinat importanţa dezvoltării
teoriilor criminologice sectorale, inclusiv a criminologiei penitenciare
(criminopenologie).

1
Stroe C.,Culic N.Momente din istoria filosofiei dreptului.Editura Ministerului de Interne.Bucureşti, 1994, p.67
4
 Apariţia acesteia este condiţionată, mai întîi de toate, de faptul că
criminalitatea penitenciară, fiind o parte integră a criminalităţii generale, se
distinge în acelaşi timp prin trăsături specifice, care se reflectă în diverse aspecte
(cauze şi condiţii, parametri cantitativi şi calitativi, dinamică, tendinţe etc.).
La momentul actual, acest gen de criminalitate nu e cercetat de savanţi
autohtoni, iar studiile efectuate tratează doar aspecte fragmentare şi nu dezvăluie
conţinutul integru al acestui fenomen. Aşadar, problemele legate de infracţiunile
comise în locurile de recluziune, de prevenirea acestora, urmează să fie studiate şi
amplu analizate.
În acest context, precizăm că deoarece studierea criminalităţii, în general, şi a
criminalităţii penitenciare, analiza cauzalităţii ei, a personalităţii infractorului
constituie un moment important: cunoscînd dinamica fenomenului, circumstanţele
generale şi speciale ale săvârşirii infracţiunilor concrete, caracteristicile
condamnaţilor care comit acte infracţionale în penitenciare, se pot observa şi
indica, în mare măsură, factorii care determină şi favorizează săvîrşirea acestor
infracţiuni, ceea ce constituie un pas important în stabilirea şi orientarea măsurilor
de prevenire şi contracarare. Totodată, analiza dinamicii atentatelor grave asupra
persoanei şi a infracţiunilor cupidant- violente ce se comit în locurile de detenţie
denotă tendinţele deosebit de negative ale acestor manifestări în perioada actuală.
Toate acestea necesită investigaţii speciale şi o apreciere ştiinţifică.
Actualitatea cercetărilor criminologice în instituţiile penitenciare este
determinată şi de necesitatea efectuării unor reforme ale sistemului administrației
penitenciare.

5
Noţiunea criminalităţii penitenciare

Criminalitatea în instituţiile penitenciare reprezintă în sine o diversitate de

recidivă penală şi de aceea este periculoasă după caracter şi cruzime.2 Mediului
penitenciar îi sunt caracteristice „tradiţiile” şi „obiceiurile” criminale, precum şi
dispreţul faţă de personalitate, chiar şi viaţă, iar pentru o bună parte dintre deţinuţi
este caracteristică degradarea morală totală şi respingerea valorilor „oficiale” (din
punctul lor de vedere).3
Crimele săvârşite în perioada ispăşirii pedepsei influenţează negativ situaţia
operativă şi starea de ordine stabilită în instituţiile penitenciare, fapt care face
dificilă realizarea sarcinilor care stau în faţa sistemului administrației penitenciare.
Toate aceste elemente nasc o situaţie dificilă în relaţiile personale între
condamnaţi, duc la discreditarea şi diminuarea încrederii condamnaţilor în
funcţionarii instituţiilor penitenciare.
Din punct de vedere cantitativ, criminalitatea penitenciară reprezintă un
ansamblu de infracţiuni comise în instituţiile penitenciare de către persoanele care
îşi execută sancţiunea de drept penal. Ea este o componentă a fenomenului
infracţional, care diferă de criminalitatea generală după specificul locului de
comitere (instituţii penitenciare) şi al subiecţilor (persoane care îşi execută
pedeapsa penală) şi care, în general, se reduce la recidivarea comportamentului
infracţional din partea persoanelor faţă de care a fost deja pronunţată sentinţa de
condamnare.4
Analizînd infracţionalitatea, principalul element al obiectului criminologiei,
distingem specificul criminalităţii penitenciare. Aceasta se manifestă atît prin
tendinţe şi legităţi, cît şi prin infracţiunile încadrate în acest tip de criminalitate.
În această ordine de idei, comportamentul persoanelor care îşi execută
pedeapsa penală (indiferent de modalitate), comportament cercetat şi de
criminologie, poate fi divizat în două grupuri: fapte prevăzute de legea penală ca
infracţiuni şi fapte lipsite de semnele infracţiunii (încălcări de regim).
2
Шиханцов Г.Г. Криминология. Москва, Зерцало, 2001, с. 136.
3
Ibidem, p. 136
4
Carp S., Criminalitatea penitenciară, Chişinău, 2008, pl.18.
6
 Reieşind din definiţia criminalităţii, în general, şi relevînd parametrii
criminalităţii penitenciare, precum şi în baza literaturii de specialitate ce abordează
problema în cauză, concluzionăm că criminalitatea penitenciară reprezintă în sine
un fenomen social juridic negativ, variabil din punct de vederew istoric, care este
constituit dintr-o totalitate de infracţiuni săvîrşite de deţinuţi, într-o perioadă
determinată de timp.5
Fiind o componentă a fenomenului infracţional, criminalitatea penitenciară
se distinge prin acelaşi trăsături caracteristice criminalităţii în general: nivel,
structură şi dinamică.6 Totodată, pe lîngă existenţa şi volumul fenomenului,
trebuie să se analizeze şi să se evidenţieze structura criminalităţii penitenciare în
dependenţă de valorile sociale pereclitate, adică părţile componente, grupele şi
genurile de infracţiuni din care se compune criminalitatea penitenciară. Aceste
aspecte ale fenomenului criminal în instituţiile penitenciare se exprimă numeric,
prin anumite date (absolute sau relative).
Criminalităţii penitenciare, ca şi oricărui alt fenomen al lumii obiective i se
poate atribui o caracteristică cantitativă şi calitativă. Partea calitativă şi cantitativă
la rîndul ei caracterizează starea criminalităţii.7 Pentru caracteristica cantitativă a
criminalităţii se utilizează îmbinarea a două noţiuni: “starea şi nivelul
criminalităţii”.
Crimele săvârşite în perioada ispăşirii pedepsei influenţează negativ situaţia
operativă şi starea de ordine stabilită în instituţiile penitenciare, fapt care face
dificilă realizarea sarcinilor care stau în faţa sistemului administrației penitenciar.
Toate aceste elemente nasc o situaţie dificilă în relaţiile personale între
condamnaţi, duc la discreditarea şi diminuarea încrederii condamnaţilor în
funcţionarii instituţiilor penitenciare. Din punctul de vedere cantitativ,
criminalitatea penitenciară reprezintă un ansamblu de infracţiuni comise în
instituţiile penitenciare de către persoanele care îşi execută sancţiunea de drept
penal.

5
Carp S., Criminalitatea penitenciară, Chişinău, 2008, pl.19.
6
Bujor V., Bejan O., Ilie S., Casian S., Elemente de criminologie. Chişinău, “Ştiinţa”, 1997, p. 10-16
7
Бурлаков В.Н., Кропачова Н.В. Криминология. Санкт- Петербург, Юпитер, 2002, с.47
7
 Ea este o componentă a fenomenului infracţional, care diferă de
criminalitatea generală după specificul locului de comitere (instituţii penitenciare)
şi al subiecţilor (persoane care îşi execută pedeapsa penală) şi care, în general, se
reduce la recidivarea comportamentului infracţional din partea persoanelor faţă de
care a fost deja pronunţată sentinţa de condamnare.
Problema criminalităţii penitenciare poate fi abordată atît sub aspect juridic,
cît şi criminologic. Sub aspectul juridico-penal, comiterea în penitenciar a unei
infracţiuni denotă orientarea antisocială stabilă a personalităţii infractorului,
respingerea măsurilor sociale şi speciale, aplicate în scopul prevenirii comiterii de
noi infracţiuni. Comportamentul infracţional cuprins în noţiunea juridico-penală a
recidivei nu constă doar în săvîrşirea unei fapte socialmente-periculoase, prevăzute
de legea penală în vigoare ca infracţiune. Aceasta reprezintă o asemenea repetare a
infracţiunii, care a fost comisă în pofida măsurilor de prevenire a ei, a faptului că
societatea şi-a pronunţat deja atitudinea de condamnare a faptei şi a persoanei prin
sentinţa de condamnare , iar faţă de infractor au fost luate măsuri de siguranţă,
pentru a înlătura pericolul săvîrşirii unei noi infracţiuni.
Executarea pedepsei privative de libertate pune multiple probleme legate de
săvârşirea infracţiunilor în penitenciare. Una din acestea este aceea a cunoaşterii
categoriilor sau grupelor de condamnaţi ce comit crime în timpul ispăşirii
pedepsei, în vederea, mai întîi, a repartizării şi apoi, a adaptării şi a individualizării
executării acestei pedepse. Desigur, ar fi de dorit ca fiecare condamnat să fie bine
cunoscut cu privire la toate datele şi aspectele personalităţii sale.
Cum o asemenea cunoaştere este greu de realizat, trebuie să ne mulţumim cu
o cunoaştere pe grupe, pe categorii8 iar adaptarea şi individualizarea măsurilor de
prevenire şi combatere, precum şi de executare mai departe a pedepsei privative de
libertate să se facă, mai întâi, în funcţie de asemenea grupe sau categorii.

8
Белякин Н., Шмаров И. Классификация осужденных к лишению свободы // Социалистическая законность.
№ 10/1970, с. 31
8
Analiza cantitativă şi calitativa a criminalităţii penitenciare

Fiind o componentă a fenomenului infracţional, criminalitatea

penitenciară se distinge prin acelaşi trăsături caracteristice criminalităţii în
general: nivel, structură şi dinamică9. Totodată, pe lîngă existenţa şi volumul
fenomenului, trebuie să se analizeze şi să se evidenţieze structura criminalităţii
penitenciare în dependenţă de valorile sociale pereclitate, adică părţile
componente, grupele şi genurile de infracţiuni din care se compune criminalitatea
penitenciară. Aceste aspecte ale fenomenului criminal în instituţiile penitenciare se
exprimă numeric, prin anumite date (absolute sau relative).

Criminalităţii penitenciare, ca şi oricărui alt fenomen al lumii obiective i se

poate atribui o caracteristică cantitativă şi calitativă. Partea calitativă şi cantitativă
la rîndul ei caracterizează starea criminalităţii. 10 Trebuie de accentuat, că în
practică, pentru caracteristica cantitativă a criminalităţii se utilizează îmbinarea a
două noţiuni: “starea şi nivelul criminalităţii”.

În analiza sistemului infracţional este necesar de evidenţiat indicii ce

caracterizează criminalitatea penitenciară şi anume: a) structura generală a
criminalităţii penitenciare; b) structura unor grupuri de infracţiuni (patrimoniale,
violente etc.); c) structura unor tipuri de infracţiuni (omoruri, furturi, tîlhării,
jafuri, evadări, etc.). Ponderea criminalităţii penitenciare în structura criminalităţii
generale o determină numărul infracţiunilor comise în instituţiile penitenciare,
raportat la ansamblul infracţiunilor înregistrate.
Criminalitatea penitenciară este dominată de aceleaşi legităţi privind
existenţa şi evoluţia care influenţează asupra criminalităţii generale dar, totodată,
posedă şi unele trăsături distincte, determinate de specificul locului şi al
contingentului.

9
Bujor V., Bejan O., Ilie S., Casian S., Elemente de criminologie. Chişinău, “Ştiinţa”, 1997, p. 10-16
10
Бурлаков В.Н., Кропачова Н.В. Криминология. Санкт- Петербург, Юпитер, 2002, с.47
9
 Crimele comise în penitenciare diferă de criminalitatea generală după
proporţii şi structură, deoarece: a) unele infracţiuni, pot fi comise doar în
penitenciare, precum evadarea din locurile de privaţiune de libertate sau de sub
escortă, sustragerea de la executarea pedepsei privative de libertate, terorizarea
deţinuţilor porniţi pe calea corijării, precum şi atacuri asupra administraţiei
penitenciarului; b) comportamentul deţinuţilor suportă o puternică influenţă din
cauza subculturii penitenciarului, care încurajează comiterea unor infracţiunii
(evadarea, acţiunile violente împotriva deţinuţilor porniţi pe calea corijării sau
asupra cadrelor organelor de drept, sustragerile şi acţiunile huliganice) ori
sancţionează cu severitate pentru unele fapte (de regulă, acestea sînt sustargerile de
la deţinuţi) ; c) în locurile de recluziune se modifică esenţial factorii criminogeni: o
parte din ei îşi pierd în mediul penitenciarelor orice influenţă, alţii sînt însă
generaţi anume de acesta din urmă.
Este necesar a ne opri în mod special asupra latenţei deosebite a
infracţiunilor săvîrşite în penitenciare. Un număr oarecare dintre aceste infracţiuni,
fie din motive obiective sau subiective n-au fost în centrul atenţiei organelor
oficiale. O parte dintre ele nu se aduc al cunoştinţa organelor de drept, deoarece
victimele nu sesizează despre infracţiunea săvîrşită. O altă parte este tăinuită de
către administraţia instituţiilor penitenciare, continuînd să se afle sub imperiul unui
sistem perimat de aprecierea indicilor eficienţei activităţii ei conform căruia cu cît
sînt înregistrate mai multe infracţiuni, cu atît mai scăzut este nivelul de apreciere a
muncii. Toate acestea, luate împreună, au ca efect reflectarea stării denaturate în
evidenţa statistică.
Un număr de infracţiuni nu le este cunoscut organelor de drept, iar unele de
care ele au cunoştinţă sînt camuflate, fiind înregistrate cu titlu de încălcări ale
disciplinei sau accidente. Acest fapt se confirmă prin următoarele date : numărul
total de încălcări de disciplină pe parcursul anului 2018 este de 6505 cazuri,
comparativ cu anul 2017 – 8012 cazuri, anul 2016 – 8911 cazuri, 2015 – 8356,
2014-9009 cazuri.
10
 Latenţa este caracteristică, în deosebi, infracţiunilor care într-o măsură
esenţială au devenit un fenomen normal al vieţii din închisoare aşa ca:
huliganismul, leziunile corporale, torturarea, homosexualismul prin constrîngere,
furturile şi jafurile.11
În instituţiile penitenciare ale Republicii Moldova în perioada anilor 2013-
2018 au fost săvîrşite 385 infracţiuni, în mediu acestea constituind 77 de
infracţiuni pe an, însă trebuie de menţionat că, în perioade diferite s-au comis un
număr diferit de infracţiuni. Dinamica acestora în perioada menţionată este
următoarea: 2014 – 63 infracţiuni, 2015 – 79, 2016– 80, 2017 – 83, 2018 – 80.
Coeficientul activităţii infracţionale la o mie de condamnaţi constituie în mediu de la 7
la 12 infracţiuni, în dependenţă de tipul instituţiei penitenciare.12
Ponderea acţiunilor care dezorganizează activitatea instituţiilor penitenciare
în structura criminalităţii penitenciare nu atinge proporţii mari, însă în ultima
perioadă cunoaşte o tendinţă de creştere (în 2017 au fost înregistrate patru cazuri).
Aceste infracţiuni prezintă un pericol deosebit pentru stabilitatea vieţii
penitenciarului, graţie faptului că ele sînt comise, de regulă, de recidivişti şi de
persoane cu orientare criminală stabilă.
Creşterea numărului de acţiuni dezorganizatorice, care, după specificul lor,
sînt orientate împotriva deţinuţilor porniţi pe calea corijării şi contra administraţiei
penitenciarului, indică o înrădăcinare a tradiţiilor şi viziunilor criminale în modul
de viaţă al deţinuţilor. Pe de altă parte, sporirea numărului acestor infracţiuni se
datorează controlului din partea structurilor criminale asupra vieţii penitenciarului
şi relaţiilor dintre condamnaţi. Atmosfera în instituţiile penitenciare este perturbată
de răfuielile dintre grupările aflate în libertate sau în detenţie, de terorizarea
deţinuţilor care adoptă un comportament neacceptat de mediul criminal, de
instigările la violenţă între condamnaţi şi faţă de administraţia instituţiei.

Cauzele şi condiţiile care favorizează comiterea crimelor în penitenciare

11
Алексеев А.Н. Криминология. Москва, 2001, с.290.
12
Statistica Administraţia Naţională a Penitenciarelor al Repulicii Moldova pe perioada an.2014-2018.
11
 Mediul social al penitenciarelor este bîntuit de o serie de contradicţii
care ţin de însăşi esenţa pedepsei. Astfel, în scopul adaptării persoanei la condiţiile
vieţii penitenciarului, ea este exclusă din societate; pentru a forma la condamnaţi
deprinderi şi priceperi socialmente-utile, ei sînt deţinuţi în condiţii de reglementare
strictă, care formează pasivitatea; dorindu-se anihilarea deprinderilor şi orientărilor
negative, infractorul este inclus într-un mediu compus din indivizi caracterizaţi
prin aceeaşi degradare morală, fapt care sporeşte considerabil probabilitatea
însuşirii viziunilor antisociale13.
Pentru mediul social al deţinuţilor este specific faptul că acesta reprezintă un
mediu închis, cu posibilităţi limitate de comunicare şi de întreţinere a relaţiilor
sociale cu alte comunităţi (familii, colective, grupuri). Aflarea în el este forţată şi
strict reglementată: condamnaţii nu pot să-şi modifice după plac sfera relaţiilor şi a
comunicării14. În atare condiţii sporeşte considerabil influenţa din partea mediului
social asupra condamnatului. Experienţa antisocială, lipsa scopurilor pozitive,
degradarea morală a persoanei care îşi execută pedeapsa contribuie la formarea în
penitenciar a unui mediu negativ. Factorii menţionaţi provoacă la condamnaţi stări
psihice care contribuie la cristalizarea unor astfel de caracteristici ale personalităţii
precum frica, suspiciunea, dubiile, excitabilitatea, iritarea, ostilitatea, agresivitatea,
nehotărîrea, instabilitatea emoţională, subaprecierea, sentimentul inferiorităţii etc.,
care devalorizează sentimentul propriei identităţi. În scopul menţinerii valorii
propriului “eu”, condamnaţii se asociază într-o comunitate – “noi”, opusă tuturor
celor aflaţi în libertate – “ceilalţi”. Menţinerea valorii propriei identităţi doar prin
asociere este, însă insuficientă. Este vital ca o comunitate formată să posede valori
semnificative pentru toţi membrii săi. Nu se inventează nimic nou, sînt exploatate
aceleaşi valori ca : echitatea, compasiunea, prietenia, camaraderia etc.,
considerîndu-se însă, că acestea sînt adevărate doar într-un mediu criminal.

Pentru a conserva valorile acceptate de membrii comunităţii, este necesară

protejarea lor. Astfel, imitînd modelul societăţii, comunitatea infractorilor instituie
13
Хохряков Г., Голубев В., Кудряков Ю. Личность в условиях изоляции от общества. М., 1983, p. 6-9.
14
Мокрецов А., Шмаров И. Микросреда осужденных в ИТУ. М., 1979, p. 16-21.
12
un sistem propriu de norme ale conduitei şi de sancţiuni. Normele criminale sînt
identice, după conţinut, cu normele sociale, îndeplinesc aceleaşi funcţii, diferenţa
constînd doar în opoziţia primelor faţă de normele sociale. Influenţînd asupra
criminalităţii penitenciare, mediul social-psihologic există obiectiv ca o totalitate
de valori, tradiţii şi norme de conduită, reflectat în conştiinţa deţinuţilor drept
sistem valoric al subculturii criminale. Acest mediu reprezintă mobillul faptelor,
inclusiv a celor infracţionale.
În baza orientării spre astfel de valori ca “ei” şi “noi” se formează diverse
grupări neformale. Mecanismul aderării la ele este următorul: fiecare deţinut, fie
conştient sau inconştient, determină modalitatea conservării propriului “eu” şi
rezolvă problemele vizînd neutralizarea stărilor psihice nedorite şi satisfacerea
necesităţilor considerate importante. În funcţie de caracterizarea de pînă la
condamnare, deţinuţii pot adera la grupările orientate pozitiv, la cele neutre sau la
grupările antisociale. Ultima categorie o constituie violatorii de regim, care se opun
administraţiei şi îi instigă pe alţi condamnaţi la încălcarea ordinii stabilite. Acest
statut le oferă, însă, o serie de avantaje, cum ar fi crearea prestigiului şi păstrarea
respectului; aceştia sînt supuşi mai rar stărilor psihice negative, este mai mică
probabilitatea victimizării lor etc. Se impune precizarea, potrivit căreia statutul de
“negativ” al acestei categorii de condamnaţi nu se întemeiază pe înrăirea
condamnatului sau pe imposibilitatea de a fi corijat, ci pe faptul că statutul în cauză
îi permite să-şi realizeze necesităţile pe care el le consideră importante
(conservarea valorii propriului “eu”, siguranţa, securitatea etc.).
Fiind conştienţi de faptul că aderarea la cei orientaţi negativ îi lipsesc de
posibilitatea înlesnirii condiţiilor detenţiei şi îi îndepărtează de societate, alţi
condamnaţi, se străduiesc să colaboreze cu administraţia. Însă, deoarece normele şi
tradiţiile criminale condamnă orice colaborare cu organele de drept, ostilitatea
mediului se răsfrînge adesea asupra lor. Există grupări care menţin neutralitatea,
neacceptînd viziunile criminale.
O serie de condamnaţi ocupă în structura neformală a relaţiilor treapta
inferioară. Aceştia sînt “respinşii”, persoane care nu au, practic, nici un drept.
13
Statutul în cauză li se atribuie pentru încălcarea normelor de conduită impuse de
mediul criminal, pentru neglijenţa faţă de igiena personală sau pentru săvîrşirea
altor fapte condamnabile. Sînt frecvente cazurile de “respingere” a persoanelor cu
anomalii psihice. Anomaliile psihice împiedică adaptarea la condiţiile specifice ale
mediului penitenciar. Infractorii care suferă de asemenea anomalii constituie ţinta
batjocurii şi a insultelor din partea celorlalţi. Ei sînt victimele potenţiale ale
atentatelor criminale, inclusiv ale relaţiilor homosexuale. Aceşti condamnaţi, nu
solicită, de regulă, ajutorul administraţiei, deoarece sînt intimidaţi şi ameninţaţi de
către restul deţinuţilor. Deseori, ei sînt implicaţi în săvîrşirea infracţiunilor sau a
încălcărilor de regim15. Prezenţa anomaliilor psihice, nedepistate la deţinuţi,
complică situaţia în penitenciar, fiindcă persoanele date devin ori victime, ori
infractori.
Un rol deosebit îl joacă normele cu caracter de stratificare, norme care
divizează condamnaţii pe categorii, în conformitate cu locul ocupat de către ei în
stuctura relaţiilor neformale. Menţinerea statutului în structura relaţiilor neformale
sau tendinţa de a-l ierarhiza (ca modalitate de autoafirmare) constituie unul dintre
principalii factori care generează conflicte, acestea precedînd săvîrşirea
infracţiunii. Situaţiile de conflict pot fi provocate şi de factori obiectivi sau
subiectivi caracteristici mediului penitenciar. La factorii obiectivi se referă
posibilitatea limitată de comunicare şi de a întreţine relaţii sociale benefice,
prestigiul social scăzut al persoanei, instabilitatea componenţei deţinuţilor etc..
Printre factorii subiectivi enumerăm degradarea socială a persoanelor care îşi
execută pedeapsa, concentrarea în penitenciar a persoanelor care suferă de
alcoolism sau narcomanie, numărul relativ înalt al condamnaţilor avînd vîrsta între
18-25 de ani cu orientare antisocială stabilă, fapt care, adesea, generează conflicte
în soluţionarea problemelor.
Modalităţi de prevenire a criminalităţii penitenciare

15
Антонян Ю., Бородин С., Психические аномалиии среди преступников: постановка проблемы и
некоторые пути ее решения // Проблемы исполнения наказания и перевоспитания осужденых. Труды
Академии М.В.Д. С.С.С.Р, Москва, 1984, с. 132-140
14
 Apreciem că analiza situaţiei infracţionale în rîndul deţinuţilor ar trebui să
determine o reconsiderare globală a concepţiei teoretice şi acţiuni practice de
prevenire şi combatere a delicvenţei penitenciare.

După cum s-a menţionat criminalitatea penitenciară este rezultatul

interacţiunii anumitor factori. Savanţii criminologi îi divizează în două grupe:
factorii exteriori (obiectivi)şi factorii interiori (subiectivi). 16 De aceea măsurile
profilactice trebuie să fie orientate spre schimbarea condiţiilor sociale obiective,
atît şi spre schimbarea personalităţii subiectului.17

Mediul joacă în lanţul cauzal al crimei un dublu rol, de ambianţă în

momentul comiterii actului şi rolul de ambianţă de dezvoltare unde se formează
personalitatea criminalului.18

Înlăturarea sau neutralizarea anume a factorilor exteriori capătă deci o

valoare deosebit de importantă în vederea prevenirii criminalităţii penitenciare.
Această valoare este determinată de următoarele considerente:

a) Condamnaţii, ce nimeresc în penitenciar sînt persoane cu o personalitate

infracţională deja formată, adică este deja prezent factorul interior ce determină
săvîrşirea crimei şi numai neutralizarea factorilor exteriori va preveni recidiva;

b) Realitatea obiectivă (factor exterior) determină comportamentul uman în

două moduri: în primul rînd direct (influenţa situaţiei, în care se află persoana pînă
la săvîrşirea infracţiunii) şi, în al doilea rînd indirect – influenţa asupra formării
personalităţii. Astfel lichidarea factorilor exteriori favorabili pentru comiterea
crimei şi crearea unui mediu penitenciar sănătos vor avea ca efect nu numai
neadmiterea săvîrşirii infracţiunilor dar şi vor duce la dispariţia factorilor interiori -
la reorientarea personalităţii condamnatului şi astfel la realizarea scopurilor
pedepsei penale.

Concepţia de bază a criminologiei contemporane constituie recunoaşterea

caracterului social al criminalităţii. Criminalitatea este socială fiindcă existenţa şi
16
Криминология. Под ред. В.Н. Бурлакова и В.П. Сальникова, Санкт-Петербург, 1999, с.169-171
17
Кудявцев В. Н. Причины правонарушений. Москва ,1976, с.273.
18
Seelig F. Traité de criminologie. Paris, 1956, pag.140
15
dezvoltarea ei sînt condiţionate doar de cauze sociale şi ea va fi lichidată doar
datorită acţiunii factorilor sociali.19

Cele spuse se referă deplin şi la criminalitatea penitenciară – ca şi oricare tip

de criminalitate ea este în întregime determinată de influenţa factorilor sociali.Ca şi
asupra oricărui al individ ei acţionează asupra deţinutului la trei niveluri: - macro-
mediu – societatea în ansamblu, fie grupurile sociale mari (clasele sociale, păturile
sociale, grupurile etnice mari); - micro-mediu – grupurile sociale mici: colectivul,
şcoala etc.; - anturajul – familia, prieteni, etc.20

Bineînţeles influenţa societăţii la nivelele menţionate asupra deţinutului are

un specific propriu numai penitenciarului.

Măsurile de profilaxie după cum se ştie se împart în generale şi speciale şi

cît unele atît şi altele se efectuează la cîteva niveluri.21

În dependenţă de nivelul de acţiune a factorilor exteriori criminologia

contemporană divizează masurile de profilaxie în cîteva grupuri.22

- Măsuri generale – această formă de prevenire are un cîmp larg de

activitate, ea cuprinzînd sectoare întregi din viaţa socială, începînd cu cele
economice, administrative, culturale şi altele. În toate aceste sectoare de viaţă pot fi
şi sînt aspecte în care se pot manifesta deficienţe ce pot fi şi cauze de
criminalitate.23

- Măsurile speciale – o seamă de măsuri prin care se previne în mod direct

comiterea de crime, corespunzător nivelurilor:24

- măsuri întreprinse în limitele unui grup social mare – se întreprind în scopurile

influenţării fenomenelor proprii unor grupuri mari după criteriu ramurii economiei
departamentului, regiunii teritoriale (judeţ, raion) etc. Bine înţeles scopul acestei

19
Антонян И.М. Социальная среда и формирование личности преступника. М., 1975, с.3
20
Bujor V., Bejan O., Ilie S., Casian S., op. cit., p.31
21
Кудявцев В. Н., op. cit., p.274
22
Криминология. Учебник. М., 1976, с. 208-209
23
Oancea I. Probleme de criminologie., op. cit., p.209.
24
Ibidem, p.210
16
lucrări este de a studia măsurile profilactice la nivelul Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor;

- măsurile întreprinse în limitele unui obiect sau micro grup separat pot avea acelaş
caracter ca şi cele descrise mai sus, dar se deosebesc prin faptul că soluţionează
problema influenţei asupra fenomenelor corespunzătoare în limitele unui obiect separat
al micro-grupei – anumit colectiv de muncă sau de studiu, familia etc. În limitele
acestei lucrări se vor analiza măsurile menite să înlăture factorii exteriori în colectivul
de condamnaţi;

- măsurile individuale – au menirea să influenţeze o anumită persoană în legătură

cu situaţia existentă.25

I. Măsurile generale de înlăturare a factorilor exteriori ce condiţionează

criminalitatea penitenciară nu pot fi separate de măsurile orientate spre prevenirea
criminalităţii în general la nivel de ţară. Este cunoscut că prevenirea, iar apoi şi
lichidarea deplină a criminalităţii depind în mare măsură de schimbările pozitive în
economie şi viaţa spirituală a societăţii, prin intermediul cărora vor fi lichidaţi
factorii sociali negativi, ce o generează. însă un astfel de proces este evolutiv, de
aceea el nu este pe deplin aplicabil în lupta cu criminalitatea, mai ales în condiţiile
reconstituirii şi modificării revoluţionare a tuturor sferelor de viaţă a statului
nostru. Procesul evolutiv poate avea consecinţe nefavorabile, între cît va fi nevoie
de o perioadă de timp destul de îndelungată, în decursul căreia (chiar şi în cazul
rezultatelor pozitive) se vor comite infracţiuni periculoase, cauzînd un prejudiciu
esenţial relaţiilor sociale.26 Ameliorarea stării criminogene în R. Moldova ar
diminua şi nivelul infracţiunilor în penitenciare. De exemplu ridicarea nivelului
bunăstării populaţiei ar reduce nu numai criminalitatea în ţară, dar şi în instituţiile
de corectare prin muncă. Studierea acestor măsuri este demnă de o cercetare
separată, de aceea în limitele lucrării date ne vom preocupa de măsurile speciale de
prevenire a criminalităţii penitenciare.
II. Măsurile speciale de înlăturare a factorilor exteriori.
25
Криминология .Учебник. М., 1976, с. 208-209
26
Гуров А. И., op. cit., p. 249.
17
 După cum s-a menţionat factorii exteriori ce condiţionează criminalitatea
penitenciară sînt de provenienţă socială; mediul social al deţinutului se compune
din reprezentanţii administraţiei şi din alţi condamnaţi – colectivul de deţinuţi.

Astfel măsurile cercetate trebuie orientate spre lichidarea neajunsurilor şi

perfecţionarea activităţii administraţiei instituţiilor penitenciare în vederea
înlăturării factorilor criminogeni în mediul deţinuţilor.

Analiza întreprinsă a cauzelor şi condiţiilor ce condiţionează criminalitatea

penitenciară permite să concluzionăm că pe primul plan în profilaxia infracţiunilor
se situează problemele legate de existenţa mediului neformal structurat al
condamnaţilor, grupelor care funcţionează în instituţiile de corecţie şi pot opune
rezistenţa eforturilor educative ale administraţiei.

În pedagogia şi psihologia penitenciară există principiul în corespundere cu

care întreaga muncă educativă în instituţiile de corecţie se divizează conform
tipurilor în diferite grupe: de masă, colectivă, de grup, şi individuală. 27 În
corespundere cu acestea vom cerceta problemele influenţei educativ-profilactice
asupra condamnaţilor.

Formele de masă şi colectiva a influenţei educativ-profilactice, psiho-

pedagogice după conţinutul său presupun utilizarea întregii totalităţi a fenomenelor
şi proceselor social-pedagogice, ce apar în penitenciar pe baza relaţiilor între
grupuri şi persoane.

Petrecînd măsuri educativ-profilactice în penitenciar trebuie să ţinem cont că

dominaţia grupărilor neformale este favorizată de prestigiul mic al activului
detaşamentului. Dea ceea în activ trebuie de ales persoane cu autoritatea şi în
acelaş timp pozitiv dispuse, ce au pornit pe calea corijării şi care după calităţile
sale personale ar putea deveni lideri neoficiali ai colectivului.

Măsuri juridico-penale de prevenire a criminalităţii penitenciare

27
Исправительно-трудовая педагогика. М., 1978, с.150
18
 Pedepsele privative de libertate sînt contradictorii în esenţa sa – avînd drept
sarcină adaptarea individului la mediul social extern, îl izolează de el – ceea ce
constitue în sine un factor criminogen serios.
Individualizarea pedepsei închisorii - direcţia principală de luptă cu
criminalitatea recidivă - în opinia lui Steţcovski A.I., nu poate fi executată prin
metode represive în condiţiile sistemului actual nespecializat de aplicare a
pedepsei28. Izolarea îndelungată de societate duce la schimbări ireversibile în
psihicul uman, 5 – 7 ani de închisoare - reprezintă un termen destul de lung nu
numai pentru a cauza modificări serioase şi ireversibile negative ale psihicului
uman dar şi pentru a rupe legăturile cu rudele, prietenii aflaţi în libertate29.
Ţinîndu-se cont de cele spuse, precum şi de faptul că subcultura criminală
care „a luat naştere” în penitenciar facilitează criminalitatea profesională şi
organizată din afara lui, propunem reducerea aplicării acestei pedepse în baza
aplicării pedepsei de substituţie, precum şi micşorarea limitelor maxime pînă la 8
ani – detenţia pe o perioadă mai îndelungată duce la degradarea personalităţii ori la
consolidarea ei stabilă în ierarhia penitenciară, ceea ce face practic imposibilă
resocializarea condamnatului.
Alin.(3) art.265 al CE al R.M. deosebeşte după gradul de corijare o singură
categorie de condamnaţi: Condamnatul care, în timpul executării pedepsei, a admis
repetat abateri disciplinare grave sau a fost recunoscut vinovat de săvîrşirea unei
infracţiuni intenţionate este declarat violator al regimului de deţinere.
În scopul investigării, observării şi diagnosticării persoanelor condamnate
pentru săvîrşirea unor fapte deosebit de grave, propunem să se înfiinţeze
serviciul penitenciar de Studiu şi Reacţie, care să funcţioneze în structura
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin ordinul ministrului justiţiei.
În acest context menţionăm despre caracterul obligatoriu prevăzut de
vechea legislaţie procesual-penală privind relevarea de către procuror,
judecător, ofiţerul de urmărire penală a cauzelor şi condiţiilor care a determinat

28
Стецковский А.И. Верещагин В.Н. и др. Многократное применение лишения свободы: осужденные и
наказание. Москва, 1990, с. 49.
29
Хохряков Г. Ф. Парадоксы тюрьмы. Op. cit., р.210
19
sau a favorizat comiterea infracţiunii în toate cazurile care le cercetează. Aceste
constatări urmau să fie reflectate într-un act procesual anexat la dosarul penal.
Cu părere de rău actualul Cod de Procedură Penală nu prevede direct
obligaţiunea persoanelor nominalizate de a stabili cauzele şi condiţiile
infracţiunilor, deşi practica ne demonstrează că această normă procesuală este
necesară.
Atragem atenţia că deţinerea condamnatului în penitenciar este cunoscută în
istoria şi teoria dreptului penal şi dreptului penitenciar sub patru forme mai
importante şi anume: regim de deţinere în comun, regimul de deţinere în celulă,
regim de deţinere mixt şi regim de deţinere progresiv. 30 Aceste tipuri ale regimului
bineînţeles sînt determinate şi prin construcţia penitenciarului şi au o influenţă
simţitoare asupra eficacităţii menţinerii ordinii interioare.
Regimul de deţinere în comun constituie baza regimului executării privaţiunii
de libertate în Republica Moldova. El se caracterizează prin aceea că condamnaţii
se află împreună şi ziua şi noaptea: dorm în dormitoare comune, mănîncă în săli
comune, lucrează în ateliere comune etc. Menţinerea lui în ţara noastră este
favorizată de faptul, că organizarea lui necesită mai puţine cheltuieli economice
pentru clădiri, structurii interne. Însă principala lui valoare constă în faptul că el
este mult mai suportabil din punct de vedere psihologic, moral şi social, deoarece
păstrează elementele de viaţă socială; condamnaţii, deşi sînt persoanele obligate să
sufere o pedeapsă, ca oameni rămîn în contact unii cu alţii şi în felul acesta se
menţine la condamnaţi tendinţa de viaţă socială, firească, aceea de a fi împreună şi
de a comunica între ei.Necătînd la acestea regimul de deţinere în comun are un şir
de neajunsuri care-şi fac efectul asupra atingerii scopurilor pedepselor penale.

În primul rînd, contactele între condamnaţii cu un diferit grad de infectare

criminală au o influenţă negativă asupra deţinuţilor primari, sau celor care au
săvîrşit crime sub influenţele situaţiei etc. Penitenciarul dintr-un loc de corijare şi
reeducare devine o “universitate criminală”. În al doilea rînd anume în penitenciare
30
Oancea I. Drept execuţional penal, op. cit., p.89
20
cu regim comun iau naştere organizaţiile neformale ale deţinuţilor, care se opun
activităţii de corijare şi reeducare a administraţiei, aplică sancţiuni neformale, care
în sine constituie infracţiuni etc. Regimul de deţinere celular constă în ţinerea
condamnaţilor închişi în celule separate şi ziua şi noaptea. Ei dorm, mănîncă şi de
regulă, lucrează singuri. În Republica Moldova acest tip de regim nu a căpătat
răspîndire. Deşi el evită influenţa negativă a condamnaţilor unii asupra altora şi
prezintă mai multă siguranţă contra evadărilor şi revoltelor, totuşi el posedă cu
mult mai multe laturi negative. În primul rînd el este foarte costisitor – e scump de
construit penitenciare, în care fiecare condamnat să aibă o celulă proprie. Doar
statele mari şi bine dezvoltate economic îşi pot permite astfel de regimuri în
penitenciare. Dar adevăratul neajuns al acelui regim constă în faptul că izolarea
excesivă a condamnatului duce la distrugerea personalităţii lui. Lipsiţi de societate
deţinuţii nu se corijau, ci degradau, uneori chiar îşi ieşeau din minţi. Tot în
defavoarea lui mărturisesc faptele că el nu a reuşit să combată recidivă şi a creat
mari greutăţi pentru angajarea condamnaţilor la muncă.
Instituţiile penitenciare ale Republicii Moldova fac parte din categoriile
penitenciare mici şi mijlocii. În aceste condiţii nu este rentabil de-a mări
capacitatea penitenciarelor vechi, pentru a reduce suprapopularea lor. Mult mai
eficace ar fi constituirea unor penitenciare noi, moderne. Aceasta cere ca legea să
prevadă direct ca în instituţiile de corecţie noi să fie repartizaţi în primul rînd
condamnaţii minori, apoi maturii condamnaţi pentru infracţiunile imprudente.
Acesta bineînţeles va atrage cheltuieli materiale mai mari, însă se va
răscumpăra printr-o eficacitate mai mare a executării privaţiunii de libertate, şi în
particular prin scăderea criminalităţii penitenciare.

21
 Concluzii

Astfel principalele direcţii de prevenire a criminalităţii penitenciare în general

şi a acţiunilor care dezorganizează activitatea penitenciarelor în particular vor fi
următoarele:
1) Lichidarea neajunsurilor în activitatea instituţiilor penitenciare;
2) Reorientarea sistemului de valori al condamnaţilor, pentru a reduce influenţa
subculturii criminale;
3) Relevarea, preîntîmpinarea şi lichidarea situaţiilor de conflict;
4) Aplicarea măsurilor individuale de profilaxie.
Investigaţiile au demonstrat cu certitudine că munca de prevenire şi
contracarare a infracţiunilor în rîndul deţinuţilor este organizată pe principii vechi,
inadecvate transformărilor de ordin structural pe care la înregistrează societatea
noastră în perioada de tranziţie.
Studiul deficienţelor şi neajunsurilor în activitatea administraţiei instituţiilor
penitenciare ne permite să constatăm pertinent că acestea sunt multiple şi
reprezintă un factor criminogen important. În condiţiile sistemului totalitar, iar apoi
şi al efortului de adaptare la precaritatea mediului economic şi a stresurilor
ideologice, penitenciarul a devenit un factor educaţional mai puţin competent şi
mai puţin dispus să-şi îndeplinească cu conştiinciozitate rolul educativ. În această
situaţie se impune cu necesitate reorganizarea în general a activităţii instituţiilor
penitenciare, reorientarea lor spre valorile democraţiei şi umanismului. Totodată se
simte lipsa asigurării financiare din partea statului în aşa domenii ca asigurarea
materială şi medicală a deţinuţilor, reutilarea penitenciarelor, crearea locurilor de
muncă.
Considerăm oportun ca în practica de aplicare a răspunderii penale pentru
infracţiunile comise în penitenciare să se explice: acţiunile care dezorganizează
activitatea penitenciarelor comise în penitenciare, pot fi săvârşită pe teritoriul
instituţiei penitenciare (inclusiv al izolatorului de urmărire penală, al casei de arest,
al spitalului penitenciar, al sectorului specializat al penitenciarului de tip închis în
22
care îşi execută pedeapsa cei condamnaţi la detenţiune pe viaţă, al secţiilor cu
statut de izolatoare de urmărire penală din cadrul penitenciarelor nespecializate, al
zonelor de producere ale penitenciarului etc.), în celulele mijloacelor de transport
special (automobil sau vagon) sau în afara penitenciarului (în legătură cu munca
prestată de condamnaţi, cu locuirea împreună cu familia în afara penitenciarului, cu
trimiterea condamnaţilor la locul executării pedepsei, cu transferul condamnaţilor
dintr-o instituţie penitenciară în alta, cu aflarea ilegală a făptuitorului în afara
penitenciarului etc.)".
În penitenciare pot fi deosebite trei grupuri neformale:
1) grupul de orientare pozitivă (neutră);
2) grupul de orientare negativă;
3) grupul de orientare incertă.
Primul grup de condamnaţi este cel mai numeros. De regulă, din el fac parte
persoanele care, până la condamnare, nu au aparţinut de subcultura penitenciară.
Reprezentanţii grupului de orientare pozitivă (neutră) tind să nu intre în contacte
apropiate cu cei aparţinând de grupul de orientare negativă. Totodată, se abţin de a
colabora activ cu administraţia instituţiei penitenciare. Dintre valori, cei din grupul
de orientare pozitivă disting mai cu seamă libertatea, precum şi mijloacele care să
faciliteze obţinerea acesteia: munca onestă; urmarea cu succes a studiilor; buna
conduită. În general, activitatea unui astfel de grup neformal este conformă cu
scopurile şi sarcinile instituţiei penitenciare. Totodată, tocmai condamnaţii din
grupul de orientare pozitivă (neutră) devin obiectul principal de exploatare din
partea condamnaţilor cu autoritate („авторитеты“) din cadrul grupului de orientare
negativă. Deci, există o mare probabilitate ca condamnaţii, porniţi pe calea
corectării, să facă parte din grupul de orientare pozitivă (neutră).
Ceea ce nu se poate afirma despre reprezentanţii celorlalte două grupuri
neformale din cadrul condamnaţilor.
Or, cei din grupul de orientare negativă sunt, de regulă, condamnaţii care se
contrapun restului colectivului de condamnaţi, care violează regimul de deţinere.

23
 În cadrul grupului analizat, pot fi evidenţiate două subgrupuri:
1) condamnaţii care violează în permanenţă regimul de deţinere, îşi manifestă
nesupunerea faţă de administraţia instituţiei penitenciare, încearcă să-şi creeze
pentru sine condiţii care contravin legii. Membrii acestui subgrup nu săvârşesc
infracţiuni, dar îngreunează considerabil situaţia din penitenciar;
2) cel de-al doilea subgrup denotă mai multă periculozitate în comparaţie cu
primul. În cadrul acestuia, activitatea ilegală (de multe ori, infracţională) este
meticulos conspirată. Trăsăturile membrilor subgrupului analizat sunt: preocuparea
pentru menţinerea propriei autorităţi; egocentrismul extrem; înclinaţia stabilă spre
violarea normelor sociale; sensibilitatea socială redusă.
În fine, cei din grupul de orientare incertă se află într-o izolare de felul ei de
restul condamnaţilor. În doctrină se arată că din grupul analizat fac parte cei
persecutaţi sau pedepsiţi pentru încălcarea regulilor de coexistenţă subculturală:
foşti condamnaţi cu autoritate care şi-au trădat anturajul; debitorii insolvenţi, care,
de exemplu, nu-şi pot achita datoria provenită din jocul de cărţi; persoanele care au
sustras bunuri de la alţi condamnaţi; homosexualii; condamnaţii care colaborează
cu administraţia instituţiei penitenciare etc. Doar în cazul ultimei categorii de
persoane se poate vorbi despre posibilitatea de a le considera condamnaţi porniţi pe
calea corectării. În toate celelalte cazuri, după cum se susţine în literatura de
specialitate, din contra, se remarcă lipsa dorinţei de a colabora cu administraţia
instituţiei penitenciare, precum şi a posibilităţii de exercitare în deplină măsură a
drepturilor subiective în sfera muncii, odihnei, vieţii cotidiene. Deci, le lipsesc şi
eforturile pentru reintegrarea socială în cadrul activităţii socioeducative, al
învăţământului, al instruirii profesionale etc.
Efect preventiv ar avea, în viziunea noastră, unele modificări aduse modului
de executare a pedepselor privative de libertate, printre care:
1. plasarea deţinuţilor în funcţie de nivelul degradării morale;
2. supravegherea relaţiilor dintre deţinuţi în scopul neadmiterii formării de
grupări cu orientări antisociale în jurul infractorilor frauduloşi sau asocierii
acestora;
24
 3. lichidarea posibilităţilor confecţionării armelor, a mijloacelor ce pot
facilita evadarea, introducerea băuturilor alcoolice şi a stupefiantelor în
penitenciar;
4. supravegherea şi reorientarea persoanelor care manifestă intenţii de a
comite din nou infracţiuni sau care încearcă să impună altor deţinuţi obiceiurile şi
tradiţiile mediului criminal prin aplicarea unor măsuri de profilaxie;
5. efectuarea unor transferări bine calculate întru prevenirea şi lichidarea
ierarhiilor sau situaţiilor criminogene create de infractorii înrăiţi în mediul
condamnaţilor;
6. realizarea acţiunilor menite să formeze la condamnaţi o imagine sau o
atitudine negativă faţă de obiceiurile şi tradiţiile mediului criminal, creîndu-se,
astfel, posibilitatea suscitării sentimentului de vină faţă de societate şi a obligaţiei
de a se reabilita;
7. aplicarea oportună a măsurilor juridico-penale în cazul comiterii de către
condamnaţi a unor acte criminale; asigurarea unei cointeresări din partea
lucrătorilor instituţiilor penitenciare în reducerea latenţei recidivei penitenciare;
8. admiterea amnistiei doar în cazurile de prognozare a unei conduite
socialmente nepericuloase. În primul rînd, actul de amnistie trebuie să fie elaborat
în aşa fel încît să nu poată fi aplicat persoanelor cu antecedente multiple sau
condamnate pentru infracţiuni grave, sau cărora li s-a aplicat anterior amnistia;
9. pregătirea, în limitele posibilităţii, a condamnaţilor pentru viaţa în
condiţii de libertate şi în colective deschise, medii fireşti, prin aplicarea unui regim
privilegiat sau de semidetenţie în ultimele luni de detenţie.

25
 Bibliografie

1. Stroe C., Culic N. Momente din istoria filosofiei dreptului.Editura

Ministerului de Interne.Bucureşti, 1994.
2. Шиханцов Г.Г. Криминология. Москва, Зерцало, 2001.
3. Carp S., Criminalitatea penitenciară, Chişinău, 2008.
4. Bujor V., Bejan O., Ilie S., Casian S., Elemente de criminologie. Chişinău,
“Ştiinţa”, 1997.
5. Бурлаков В.Н., Кропачова Н.В. Криминология. Санкт- Петербург,
Юпитер, 2002.
6. Белякин Н., Шмаров И. Классификация осужденных к лишению
свободы . Социалистическая законность. № 10/1970.
7. Алексеев А.Н. Криминология. Москва, 2001.
8. Statistica Administraţia Naţională a Penitenciarelor al Repulicii Moldova pe
perioada an.2014-2018.
9. Хохряков Г., Голубев В., Кудряков Ю. Личность в условиях изоляции
от общества. М., 1983.
10. Мокрецов А., Шмаров И. Микросреда осужденных в ИТУ. М., 1979.

26