Tema 5. Raporturile procesuale civile.

Planul temei.
1. Noțiunea şi particularitățile raporturilor procesuale civile.
2. Temeiurile apariției raporturilor procesuale civile.
3. Obiectul şi conținutul raporturilor procesuale civile.
4. Subiecții raporturilor procesuale civile şi clasificarea lor.

1. Noțiunea şi particularitățile raporturilor procesuale civile.

La examinarea şi soluționarea cauzelor civile apar multiple raporturi procesuale între instanța de
judecată cu participanții la proces şi alţi subiecți procesuali.
Aceste raporturi sunt reglementate de normele dreptului procesual civil, şi ca rezultat ele constituie
obiectul dreptului procesual civil.
Raporturile procesual civile constituie o categorie a raporturilor juridice.
Deci, raporturile procesual civile sunt relațiile sociale reglementate de normele dreptului
procesual civil care apar în cazul examinării şi soluționării cauzelor civile între instanța de judecată, pe
de o parte, şi participanții la proces, pe de altă parte, precum şi cele ce apar în cadrul executării silite a
documentelor executorii cu caracter civil.
Se poate spune că procesul civil reprezintă nu alt ceva decît un sistem al raporturilor şi a acțiunilor
procesual civile ce apar în legătură cu soluționarea unei cauze civile concrete, şi executării silite a
hotărîrilor emise în cauzele civile respectiv.

2. Temeiurile apariției raporturilor procesuale civile.

Ca şi orice raport juridic, raporturile procesual civile apar şi există între persoane concrete în baza
normelor de drept, ele stabilesc în formă juridică conduita reciprocă a subiecților acestor raporturi, precum
şi sunt asigurate în caz de necesitate prin forța de constrîngere a statului.
Procedura civilă este un domeniu aparte al activității jurisdicționale, din care considerent
raporturile procesual civile sunt caracterizate prin particularități specifice acestei ramuri de drept.
Astfel, pentru a înțelege esența raporturilor procesual civile, urmează a distinge particularitățile
lor.
Particularitățile specifice raporturilor procesual civile sunt:
a) Apar numai în baza normelor de drept procesual civil cu participarea mai multor subiecți
procesuali.
b) Instanța de judecată, ca exponent al puterii de stat menită să înfăptuiască actul de justiție, este
participant obligatoriu al raporturilor procesual civile, indicațiile ei fiind obligatorii pentru toți
subiecții procesuali.
c) Raporturile procesual civile sunt posibile numai în forma stabilită de norma juridică, spre
deosebire de raporturile material-juridice care pot apărea şi exista şi fără reglementare juridică
expresă.
d) Constituie un complex de raporturi în dinamism care se desfășoară în ordine succesivă, în
măsura trecerii de la un act procesual la alt act, de la o fază a procesului, la altă fază.

Instanța de judecată, ca exponent al puterii de stat menită să înfăptuiască actul de justiție, este
participant obligatoriu al raporturilor procesual civile, indicațiile ei fiind obligatorii pentru toți subiecții
procesuali.
Caracterizînd această particularitate urmează a fi subliniat că, raporturile procesuale civile se
constituie în mod obligatoriu cu participarea instanței de judecată, fiind exclusă posibilitatea apariției unui
atare raport doar între participanții la proces.
Această particularitate este datorată faptului că înfăptuirea justiției poate avea loc doar de către
instanțele judecătorești.
Astfel, în cazul în care litigiul apărut nu a putut fi soluționat pe cale amiabilă (extrajudiciară), fiind
sesizate instanțele de judecată, drepturile, libertățile şi obligațiile părților vor fi coordonate de acestea,
care sunt chemate să pună capăt situației litigioase, urmărind ca în cadrul exercitării funcției de restabilire
a ordinii de drept, să fie asigurată respectarea drepturilor, libertăților şi intereselor părților implicate.
Instanța de judecată conduce mersul procesului, direcționează acțiunile participanților la proces,
asigură exercitarea şi respectarea drepturilor şi obligațiilor participanților la proces, emite acte
judecătorești care au caracter obligatoriu, soluționează raportul material-juridic, fapt prin ce şi îşi exercită
rolul său de restabilire a drepturilor subiective, în particular, şi a ordinii de drept în general.
Aplicarea normelor de drept de către instanțele de judecată, stabilirea circumstanțelor care
necesită o reglementare de drept, asigură aspectul legalității actului de justiție.
Investind instanțele de judecată cu dreptul de a pretinde de la participanții la proces a unei conduite
prevăzute de normele procesual civile, statul a stabilit la rîndul său şi pentru instanțele de judecată limitele
puterii judecătorești, precum şi formele răspunderii pentru încălcări sau abateri.

Raporturile procesual civile sunt posibile numai în forma juridică, spre deosebire de raporturile
material-juridice [civile lato -sensu] care pot apărea şi exista şi fără reglementare juridică expresă.
Spre deosebire de raporturile de drept material, raporturile procesuale civile pot se pot constitui,
modifica şi înceta numai în forma juridică (numai în cazul existenței normei de drept).
Această regulă se explică prin faptul că procesul civil este o activitate de interes public.
Dreptul procesual civil, fiind o ramură de drept public este guvernat în primul rînd de principiul
„se poate doar ceea ce este expres permis”.
Nu sunt aplicabile în domeniul procesual civil prevederile art. 9 a Codului civil al RM: (1)
Drepturile şi obligațiile civile apar în temeiul legii, precum şi în baza actelor persoanelor fizice şi juridice
care, deşi nu sînt prevăzute de lege, dau naștere la drepturi şi obligații civile, pornind de la principiile
legislației civile.*
La rîndul său, norma procesuală nu permite exercitarea unui drept, sau implicarea unei obligații
procesuale, în cazul în care aceasta nu este prevăzut expres de legislația procesuală.
Ex. nu poate fi calificată valabilă fiind făcută o cale de atac de către un participant la proces, dacă
această cale nu este prevăzută de legea procesual civilă (recursul în anulare, recursul în interesul legii
etc.).

Constituie un complex de raporturi în dinamism care se desfășoară în ordine succesivă, în măsura

trecerii de la un act procesual la alt act, de la o fază a procesului, la altă fază.
Raporturile procesual civile se constituie, modifică şi se sting în cadrul soluționării cauelor civile,
într-o anumită formă procesuală, care parcurge succesiv dintr-o fază la alta.
Raporturile procesuale civile diferă de la un proces la altul, de la o cauză la alta, conținutul cărora
depinde de acțiunile sau inacțiunile subiecților procesuali.

La rîndul său, apariția, modificarea sau încetarea raporturilor procesual civile este generată de
existența anumitelor premise.
Premisele necesare pentru apariția, modificarea sau încetarea raporturilor procesual civile sunt:
a) Existența normelor de drept procesual civil.
b) Prezenta la subiecții procesuali a personalității juridice procesuale (capacitatea de folosință
şi de exercițiu a drepturilor procedurale).
c) Prezența faptelor juridice (acțiuni, inacțiuni, fapte, evenimente, termene, acte juridice, acte
legislative, administrative etc.).

Existența normelor de drept procesual civil.

Normele procesual civile determină scopul, conținutul şi modalitățile de influenta asupra
drepturilor şi obligațiilor subiecților procesuali.
Norma emisă, însă care nu se aplică, nu poate fi calificată ca nefuncțională.
Însuși prin faptul existenței sale, norma procesuală coordonează comportamentul subiecților
procesuali, care la rîndul său benevol îşi dirijează acțiunile pentru îndeplinirea normei respective.
În ansamblul său legislația doar evidențiază cele mai importante grupuri de relații sociale care
necesită o reglementare juridică, în legătură cu ce şi li se acordă formă juridică.
Raporturile procesual civile însă, făcându-și apariția în legătură cu îndeplinirea din partea statului
a funcției de exercitare a justiției, nu pot exista în afara formei de drept, adică în lipsa normelor de drept
exprese.

Prezența la subiecții procesuali a personalității juridice procesuale (capacitatea de folosință şi

de exercițiu a drepturilor procedurale).

* în domeniul privat per-a-contrario acţionează principiul „este permis tot ceia ce nu este interzis”, care este principiul
general în materia dreptului privat.
 Capacitatea juridică procesuală constă în cerințele față de subiecții procesuali de a dispune de un
anumit statut. Aceasta presupune existența a două calități, şi anume a capacității de folosință şi a
capacității de exercițiu a drepturilor procedurale.

Prezența faptelor juridice (acțiuni, inacțiuni, fapte, evenimente, termene, acte juridice, acte
legislative, administrative etc.).
Faptele juridice reprezintă acel suport a apariției, modificării, stingerii raporturilor juridice de
drept procesual civil.
Faptele procesual civile sunt specifice, în principiu acestea fiind acțiunile procesuale a instanței
de judecată şi a părților şi participanților la proces. De exemplu, cauzele civile se intentează în prezența
unui așa fapt juridic, cum este depunerea cererii de chemare în judecată şi emiterea de judecător a
încheierii de primire spre examinare.
Unul din principalii subiecți ai procesului civil este instanța de judecată, din acest motiv actele
instanțelor de judecată îndeplinesc rolul principal în apariția faptelor juridice, care prestabilesc dinamica
raporturilor procesuale.
Concomitent, în timp ce evoluția procesului civil se apropie de faza în care se manifestă cel mai
evident contradictorialitatea, rolul părților şi participanților la proces în săvîrşirea acțiunilor procesuale
crește.
Cea mai mare parte a faptelor juridice procesuale, au caracter secundar, avînd în vedere că apariția
lor se determină de prezența altor fapte. De exemplu, încheierea instanței de judecată cu privire la
suspendarea examinării pricinii poate fi emisă doar în circumstanțele prestabilite de art. 260 sau 261 a
CPC al RM.
Aceleași reguli sunt prezente şi în cazul emiterii de instanțele de judecată a încheierilor cu privire
la încetarea procesului, scoaterea cererii de pe rol şi în alte cazuri.
În astfel de circumstanțe, pentru dezvoltarea raporturilor procesual civile sunt necesare prezența
nu numai a unui fapt juridic, ci a unui concurs de fapte, adică a unui sistem a faptelor juridice, care
împreună permit îndeplinirea unei acțiuni procesuale concrete.

3. Obiectul şi conținutul raporturilor procesuale civile.

Obiectul raporturilor procesuale civile îl constituie finalitatea spre care este îndreptată activitatea
procesuală a instanței de judecată şi a persoanelor implicate în proces, şi anume – soluționarea pricinii
civile şi adoptarea hotărîrii judecătorești.
Întrucît procesul civil este format din multiple raporturi procesuale civile, urmează a se distinge
obiectul fiecărui raport procesual în parte, precum şi obiectul general al tuturor raporturilor procesual
civile.
Conținutul raportului procesual civil este format din drepturile şi obligațiile procesuale ale
subiecților acestor raporturi, ce se realizează prin acțiunile lor procesuale.
Este necesar de a reține că normele de drept procesual civil stabilesc volumul drepturilor şi al
obligațiilor subiecților, în funcție de scopul participării lor la proces, de calitatea procesuală.

4. Subiecții raporturilor procesuale civile şi clasificarea lor.

Toți participanții cauzei civile concrete sunt subiecți ai raporturilor procesual civile, ce apar în
legătură cu soluționarea litigiului.
Subiecții procesuali ocupă poziții procesuale diferite, sunt înzestrați cu drepturi şi obligații
procedurale speciale.
De aceea, în funcție de rolul pe care îl ocupă, de posibilitățile de a influenta asupra mersului
cauzelor civile, în funcție de caracterul interesului în finalitatea procesului, subiecții procesuali se împart
în trei mari categorii.
Astfel, subiecții raporturilor procesuale civile sunt:
a) Instanța de judecată care exercită justiția în diferite forme (ca instanță de fond, ca instanță
de control judiciar în ordine de apel, recurs, revizuire).
b) Participanții la proces (art. 55 a CPC al RM).
c) Persoanele care contribuie la înfăptuirea justiției (martorii, specialiștii, experții, interpreții
ş.a.).

În activitatea judiciară, un rol important îl ocupă instanța de judecată, care acționează în calitate
de autoritate statală specializată în activitatea de înfăptuire a justiției.
 Instanța de judecată este subiectul obligatoriu al raporturilor procesuale civile.
Ea organizează şi dirijează activitatea procesuală a celorlalți subiecți.
Ţinînd cont de aceasta, instanței de judecată îi sunt impuse exigențe de ordin cantitativ şi calitativ.
Exigențele de ordin cantitativ se referă la numărul judecătorilor din care se compune instanța
care judecă pricinile în fond, în apel, în recurs, revizuire (art. 21, 46, 431, alin. (2) şi (3) a CPC al RM).
Conform exigențelor calitative, la formarea completului de judecată se determină cine este în
drept de a judeca pricina civilă concretă.
În legătură cu aceasta, legislația procesual civilă a prevăzut așa instituții ca incompatibilitatea,
abținerea şi recuzarea judecătorilor, care se referă la compunerea legală a instanței de judecată (art. 49,
50, 52 a CPC al RM).