Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Eseistul şi prozatorul Dumitru Radu Popa s-a născut la 26 octombrie 1949, în Bucureşti.
Tatăl său a fost medicul Grigore Gr. Popa, la rândul său fiul anatomistului şi literatului Gr. T.
Popa. Mama, Maria-Magdalena (născută Lewandowski), a fost medic, scriitoare, pianistă şi
traducătoare. A absolvit bacalaureatul în 1967 la Liceul "I.L. Caragiale" din Bucureşti.
În 1972 a absolvit Facultatea de Litere (secţia română-franceză), Universitatea Bucureşti
ca şef de promoţie, cu teza de licenţă "Structuri simbolice în ciclul naşterii", arată "Dicţionarul
scriitorilor români" (Ed. Albatros, 2001).
În anul 1985 s-a refugiat în America, cerând azil politic. În 1989, obţine un Master of
Science din partea Universităţii Columbia, unde a urmat studii în ştiinţa informaţiei şi
biblioteconomie, cu specializarea dreptului internaţional şi comparat.La New York publică
studii şi traduceri din autori români în "International Poetry Review", "Poetry New York",
"Willow Springs".
A debutat publicistic cu un eseu despre Borges în revista "Amfiteatru" (1968) şi cu eseul
critic „Antoine de Saint-Exupéry: aventura conștiinței”în seria „Contemporanul nostru” a editurii
Albatros .A fost laureat al Primului Colocviu Naţional de Literatură în 1969, iar un an mai târziu
obţine Premiul revistei "Amfiteatru" pentru proză.
Dumitru Radu Popa a publicat proză, studii literare în revistele "Echinox", "Dialog",
"România literară", "Luceafărul", "Ramuri". A fost redactor la "Universitas" (1968-1969) şi
"Amfiteatru" (1970-1972). Între anii 1972 şi 1974, a fost redactor la Editura Albatros, iar între
1974 şi 1985 a fost redactor şi şeful secţiei de cultură la "Tribuna României".
A ocupat funcţia de bibliotecar la Facultatea de Drept de la New York University (1986-
1989). Ulterior, va deveni director al amintitei biblioteci şi decan asistent al Facultăţii de Drept
de la New York University, arată edituratracusarte.ro.
Printre volumele publicate se numără: "Călătoria" (1982), "Fisura" ( 1985), "Little Bones
in Winter" (1996), "Panic Syndrome!" (Premiul Uniunii Scriitorilor, 1997), "Închide ochii!
Povestirile seminţei" (1998), "Traversând Washington Square" (1999), "La Revoluţia Română"
(2000), "Sabrina şi alte suspiciuni" (2004), "Skenzemon!" (2005) şi "Lady V." (2006), "Sfinţi,
vînturi şi alte întîmplări" (2012).
Romanul “Sabrina și alte suspiciuni” este structurat în patru capitole și un scurt Epilog:
“Planuri”, “Despre Sabrina”, “Ciudățenii”, “Întâlniri”, cu titluri ce stârnesc curiozitatea
cititorului.
Considerată inițial de autorul-narator o „carte de dragoste” 1 -dacă privim din punctul de
vedere al plasării personajului omonim ca un model de frumos, pentru ca ulterior să nege „nu e
vorba de o carte de dragoste, ci dimpotrivă” 2 , romanul acoperă teme complexe, de la iubire la
totalitarism, de la superficialitate la căutarea sinelui, a propriei identițăți.
1
Dumitru Radu Popa Sabrina și alte suspiciuni ed Polirom, 2004, pag 55
2
Ibidem,pag 55
Totodată, în primul capitol intitulat parcă sugestiv “Planuri”, acesta lansează un
avertisment cititorului grevist, care ar putea fi plictisit de lectură, dar care îi este simpatic și pe
care îl numește mon semblable , mon frère,că textul său poate fi citit și înțeles din mai multe
perspective, inducând ideea că se adresează unui lector avizat: “ Suntem, în fond, cu toții, niște
victime, mai mult sau mai puțin fericite, prinse în plasa unui text care poatefi citit în atâtea feluri
încât viața unui singur om e mult prea scurtă ca să poată epuiza consecintele lui…”3
Tonul este unul direct, provocator, autorul mizind pe atragerea cititorului prin anunțarea
unui eveniment imediat urmator. „Eroii lui Dumitru Radu Popa traiesc adesea în «planuri duble»
și în lumi paralele. Ingeniozitatea prozatorului este de a manevra astfel epicul, evenimentele si
comportamentele umane, încât să sugereze într-adevăr apartenența acestora la mai multe lumi,
întreținând o atmosferă de mister. Arta subtilă, complexă a prozatorului tocmai aceasta și este: de
a ne menține mereu pe muchia subțire, aproape invizibilă, dintre «a ști» și «a nu ști», dintre
explicabil și inexplicabil, dintre real si vis, dintre posibil și imposibil, într-o proză de rafinate
dozaje, asociind expert livrescul și puterea de descripție realistă, poezia și tehnicile surprizei.”
(Gabriel Dimisianu)
Oana Fotache remarcă în articolul Locul scriiturii şi spaţiul lecturii. Prozele româno-
americane ale lui Dumitru Radu Popa din Observator cultural că romanul Sabrina și alte
suspiciuni prezintă două lumi, cea românească și cea americană, pe mai multe niveluri: de la cel
tematic și al structurii epice pînă la nivelul construcției identitare a personajelor și chiar al
limbajului. Interesantă este figura dublă a identității și alterității, pe care o dezvoltă într-o
manieră spectaculoasă din punct de vedere literar.4
Povestea combină trei fire narative și două spații, românesc și american.
Un prim fir narativ este cel al unui cuplu american ce pleacă într-o călătorie aniversară
să-și sărbătorească cei 20 de ani de conviețuire, fiecare dintre parteneri însă angajează un asasin,
din cadrele fostei Securități, ca să încaseze astfel asigurarea de viață a celuilalt, de un milion de
dolari. Povestea celor doi americani, Bob și Meg, constituie cadrul pentru celelalte două,
deoarece Meg citește pe parcursul călătoriei chiar cartea Sabrina și alte suspiciuni. “Bob și Meg
erau căsătoriți de exact 21 de ani, locuiau în Houston, și se plictiseau de moarte împreună, după
cum și fiecare separat”5. Cei doi constituie un cuplu obișnuit , “ un cuplu tipic din clasa de
mijloc, fără prea mari pretenții ”6. Meg fusese “o foarte onorabilă certified nurse” iar Bob “
lucrând ca independent constructor de peste 30 de ani adunase bani buni în bancă” 7 , avea idei
“pe cât de confuze, pe atât de hotărâte în privința sitemului” 8, “care ucide individualitatea”9, dar
care, “în pofida furiilor ….arăta un extrem de mare respect pentru instituțiile oficiale,…
lăcrimând la ascultarea imnului național american”.Calculată și de o minuțiozitate dusă la
extrem, pentru Meg fericirea consta în ordonarea metodică în clasoare personalizate a tuturor
informațiilor despre ceea ce urmau să viziteze.” Toate acestea … sfărșeau pe pagini separate , în
clasorul care prindea viață pe măsură ce viața însăși îngheța într-o planificare care o făcea pe
Meg atât de fericită”10
3
Dumitru Radu Popa Sabrina și alte suspiciuni ed Polirom, 2004, pag 34
4
https://www.observatorcultural.ro/articol/locul-scriiturii-si-spatiul-lecturii-prozele-romano-americane-ale-lui-
dumitru-radu-popa-2/
5
Dumitru Radu Popa Sabrina și alte suspiciuni ed Polirom, 2004, pag 17
6
Ibidem, pag 18
7
Ibidem,pag 18
8
Ibidem,pag 20
9
Ibidem,pag 24
10
Ibidem, pag 30
Un alt fir al intrigii urmărește aventurile celor doi asasini plătiți din România, aflați în
misiune oficială în SUA, ale căror nume reale par a se pierde în cavalcada de nume de cod care
corespund diferitelor lor misiuni, aproape pierzându-și identitățile. Mugurel/Lazăr /Mafalda și
nea Munteanu/ Sfinxul / Bossul pleacă „nu la Belciugatele,ci tocmai în State !- ca să recupereze
banii de la unu` care cică a dispărut în visul altuia, cu bani cu tot, învățat de un popă călugăr sau
ce-o mai fi fost și vescovul acela sau vicarius” dar, în spatele acestei misiuni se ascunde aceea de
a ucide doi americani, soț și soție, fiecare angajându-l separat pe câte unul dintre ei, pentru a
încasa asigurarea de viață a soțului supraviețuitor, fără a ști unul de altul până în ultimul
moment,când se găsesc la Freeway Bridge, fiecare trăgând asupra pasagerilor vechiului Crysler,
„surprinși de prezența lor concomitentă în același loc” 11. Inteligent, tânărul dezleagă imediat
misterul pentru care se aflau amândoi în acelAși loc și află că Sfinxul trebuia să o elimine „pe
cea de la volan”12, ceea ce-l obligă să mărturisească partea lui de misiune „să-l ochesc pe grasul
de lângă ea”13.
Afirmația lui Munteanu, rostită într-o stație de benzină în timp ce luau o scurtă pauză să
se răcorească, reprezintă o caracterizare a societății de consum specific americană, în care
primează puterea banilor, o lume desacralizată, în disoluție „-Auzi,tu, Mugurele tată, să se
omoare oamenii-sot și sotie!- pe o nenorocită de poliță de asigurare.Şi scuipă cu scârbă: Îți spun
eu, e sfârșitul lumii! Nimeni nu mai are nimic sfânt- și își făcu, cu evlavie, semnul crucii.” 14
Constatarea sa este întărită de Mafalda „E o epocă a disoluției valorilor morale, tipică
perioadelor de tranziție!” 15 Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,propune întoarcerea la New
York unde ar putea să mai facă „un pic de mafie”.
Un al treilea fir narativ este, după cum se observă, povestea Sabrinei, despre care Meg
citește pe parcursul călătoriei, minunându-se că în cartea nou-achiziționată este vorba de un
cuplu care pleacă într-o călătorie, ca și ei, având un schimb de replici contradictorii cu soțul ei ,
care, atunci când aude că romanul este scris de un român, pufnește nervos „de-asta mai avem
nevoie acum, să vină românii să ne învețe” 16, nefiindu-i foarte clar dacă e tradus din rusește sau
daca este scris în ungurește, ceea ce reflectă felul în care românii și România erau percepuți peste
ocean. Nu-i află finalul niciodată, deoarece își păstrase ultimile 20 de pagini pentru a le citi
după ce vor fi trecut Freway Bridge, moment în care sunt surprinși de un seism puternic dar și de
focul deschis asupra lor.
Astfel, în capitolul care-i poartă numele, Sabrina este descrisă ca fiind o fată frumoasă și
inteligentă care ajunge la psihanalist după o serie de relații amoroase nefericite. Sabrina încearcă
să-și recîștige marea dragoste, pe Vlad, un tînăr de origine română cu care se reunește în final în
chip misterios și cumva ocult. „ O, Doamne, cât de frumoasă mai era Sabrina! Era nesfârșit de
frumoasă, aducând aminte acea vorbă care spune că frumusețea e făcută să dăinuiască pentru
totdeauna”. Autorul- narator mărturisește că ori de câte ori își amintește de ea simte un nod în gât
„pentru că e nedrept ca o ființă atât de minunată, fie și numai în închipuire!să trebuiască să
sufere, fie și numai în închipuire! Ba să mai sufere și de suferințe… închipuite!”17
Este momentul în care autorul-narator face un pact cu cititorul, din neputința de a spune
că Sabrina era într-un fel anume, că era așa, în care îl avertizează că „de aici încolo orice
11
Ibidem,pag 212
12
Ibidem, pag .213
13
Ibidem pag. 214
14
Ibidem,pag 214
15
Ibidem pag 215
16
Ibidem, pag 52
17
Ibidem,pag 55
speculații ar fi posibile- și poate că un autor mai iscusit decât mine v-ar lăsa chiar câteva pagini
albe, ca să scrieți sau să desenați ce vă trece prin cap despre Sabrina. Dar atunci….editorul () s-ar
trezi cu sute sau mii de versiuni deosebite ale unei cărți ce nu ar mai aparține nimănui-sau
tuturor, același lucru și același paradox! În fond, toate aceste fandări ale mele, izmeneli, nu
exprimă altceva decât faptul că nu pot să scriu pur și simplu : «Sabrina era așa!»”18
Sabrina are o bizară, suspectă influență asupra terapeutului său, Marele K, pe numele său
adevărat Aizek Asch,zis Kerenyi, din Sighetu Marmației, făcându-l să-și dorească plecarea ei cât
mai grabnică din cabinet, singurul motiv pentru care o mai primea era că achita consultațiile și
în avans.O considera însă răsfățată și, indiferent de schema terapeutică ce i-o propunea ea nu
reușea să-și depășească anumite crize identitare, se considera vinovată că barbatii o părăsesc nu
pentru o altă femeie ci pentru un altul. Simțea că numai plângând se putea liniști, iar problema ei
era că nu mai putea să facă acest lucru, de parcă izvorul lacrimilor ei ar fi secat. Ştergându-i o
lacrimă cu un deget, Marele K simte o ciudată senzație, iar după un timp constată că degetul
pulsează, se umflă, el însuși are stări bizare, îi e foame noaptea, are amețeli, o senzație de
slăbiciune, lucru pentru care se decide să meargă la un foarte bun diagnoStician, dar
nonconformist, Sexton Charles, care, după investigații atente îi spune că are degetul însărcinat.
Fără să mai stea pe gânduri, Marele K solicită amputarea degetului, deși amicul său ar fi vrut să
studieze cazul. Către final, similar sfărșitului nuvelei Două loturi de I.L Caragiale, se află în
ipostazade a-și fi vândut cabinetul, plimbându-se pe strazi cu mâna dreaptă la spate.
Epilogul romanului ar părea că aduce anumite clarificări în evoluția firelor narative
„Dacă aș fi unul dintre acei scriitori care se respectă și sunt (atât de) respectați…aș închide
fiecare paranteză deschisă la începutul acestei cărți adevărate și totodată incredibilă pentru mine
însumi”19, dar autorul-narator, ca și Virgil Tănase în „Leapșa pe murite”, încearcă să deruteze
cititorul, doar un „pasionat de lectură ” poate înțelege cu adevărat „sunt atâtea șopârle în acest
text, încât mi-e teamă că, cineva, oricât de isteț, nu le-ar putea prinde decât, eventual, la
recitire”20. Consideră că aceste variante de final „ ar fi numai înșelări vagi ale unui autor care nu
mai izbutea să-și isprăvească romanul,” 21îndemnând la uitare, dar totodată „veniți cu mine dacă
vreți să știți ceea ce s-a întâmplat de fapt ” 22.
Așadar, se închide rama-și ea bogată în semnificații- ce cuprinde toate celelalte fire
narative, prin imaginea Sabrinei, conectată la tot felul de aparate, care își găsește sfârșitul fericită
că în vis s-a putut regăsi cu Vlad, prin călugărul Vicarius care-și ducea biserica cu el și care o
însoțește în momentul trecerii în lumea de dincolo, prin voce, redându-i totodată și lacrimile care
curgeau din ochii închiși ”Sabrina închisese de mult ochii peste ochii închiși” 23 pe fața acestui
nimeni care zâmbea de dincolo de moarte, semn de împăcare și regăsire a propriei identități, de
eliberare și de fericire. La sugestia unui „ins în civil” -venit să întrebe pe sora-șefă, fostă măicuță
la Văratic, care este starea pacientei ce „făcea parte din operațiunea Vescovo” 24 și cum a ajuns în
acel loc, este redusă la stadiul de nimeni, încât, până și măicuța crede acest lucru, deși acest
stadiu i-a adus liniștea „i se părea că abia se născuse”. Vorbele călugărului o însoțesc către
moarte, spunându-i o poveste despre puterea lacrimilor dătătoare de viață, o poveste care se
repetă din vechime, la diferite culturi și popoare, intresant fiind jocul intertextualității.
18
Ibidem,pag 56
19
Ibidem,pag 219
20
Ibidem,pag 219
21
Ibidem,pag 221
22
Ibidem 221
23
Ibidem, pag 224
24
Ibidem,pag 222
Revenind la dimensiunea hermeneutică pe care prozele lui Radu Popa o tematizează, se
observă o tehnica de „însăilare“ a povestirilor, care ajung să formeze un fel de scriitură fără
sfîrșit. Firele intrigii din Sabrina se leagă prin anumite semne, simboluri, cărora li se atribuie
adesea o funcție ironică. De pildă, spălătoria imigranților greci din New York, loc frecventat de
diverse grupuri de personaje, se numește Katharsis. Ar mai fi First American Diagnostic Center,
cabinetul medical dubios al unui genial diagnostician de origine română, situat „undeva prin
Queens“. Asemenea locuri sau semne au rolul unor noduri narative care aglutinează spații și
temporalități diferite. În spatele decorului „real“ newyorkez, de pildă, înfățișat cu o îndemînatică
tehnică realistă, pîndește spațiul obscur al visului, mitului, artei sau magiei.
Uneori, acest al doilea spațiu-fantomă capătă culori mai precise, spre exemplu biserica
românească purtată în spate de miticul Vescov, unde Sabrina își regăsește, în sfîrșit, pacea.
Atmosfera construită de aceste proze pe jumătate fantastice migrează halucinant de la precizia
descrierii la inconsistența senzației.
Personajele traversează crize de identitate, trăiesc în planuri duble sau aparțin unor lumi
paralele. Permanent se simte pendularea între “un «aici» și un «acolo», un «trecut» și un
«prezent», semnificînd diferențe, dar și simultaneități de timp și spațiu, de istorie și cultură, de
mentalitate și comportament lingvistic“25 cum remarcă în „Prefața“ la Panic Syndrome! criticul
Dan Cristea.
Goana după senzația de apartenență națională, simulată aici cu „ingrediente“ concrete
central și est-europene, distruge atmosfera de măreție și eroism asumată, oricum, cu dificultate.
În același registru, identitatea culturală americană – insuficient precizată, după standardele
europene – e ironizată subțire la începutul romanului Sabrina, localizat în partea sa realistă pe
continentul nord-american: „Cînd pleci dinspre Texas spre Los Angeles, indiferent ce cale ai
alege, vei trece prin localități precum Madrid, Lisabona, Barcelona-Vest și Barcelona-Sud,
Mallorca, Valladolid, Havana, dar și Paris, Neapole sau Bogota, ba mai e și o Copenhaga cine
știe cum rătăcită pe-acolo, iar mai către vest, un Nürenberg lîngă Sidney, uite-așa…“26
Așadar, nu se poate vorbi de un singur final al acestei „cărți adevărate”, dacă am lua în
calcul variantele propuse de însuși autorul-narator, iar cel pe care ne îndeamnă să-l acceptăm este
cel conciliant între scriitor și pasionatul de literatură, cel care poate prinde sensurile de dincolo
de aparențe.
Bibliografie
1.Dumitru Radu Popa Sabrina și alte suspiciuni ed Polirom, 2004
2.Dan Cristea Panic Syndrome!, Ed Univers, 1997, prefață.
Sitografie
1 https://www.agerpres.ro/documentare/2019/10/26/o-personalitate-pe-zi-eseistul-si-prozatorul-
dumitru-radu-popa--392108
2.https://www.observatorcultural.ro/articol/locul-scriiturii-si-spatiul-lecturii-prozele-romano-
americane-ale-lui-dumitru-radu-popa-2/
25
Dan Cristea Panic Syndrome!, Ed Univers, 1997, prefată ,pag 5
26
Dumitru Radu Popa Sabrina și alte suspiciuni ed Polirom, 2004, pag 16