Soia (Glycine max) este o plantă de cultură din familia leguminoase, subfamilia

Faboideae. Din această familia mai face parte fasolea, trifoiul sau lucerna. Boabele de
soia joacă un rol important în industria alimentară, ele conținând 39 % proteine, 17 %
ulei.

Pe lângă importanța economică pe care o aduce cultura de soia într-o fermă, acesta are și
alte multiple particularități, printre care:
 boabele conțin un procent ridicat de substanțe proteice necesare intreținerii vieții
și asigurării producțiilor animaliere ;
 constituie surse importante de materie primă pentru diferite industrii;
 sunt utilizate în alcătuirea unor bune asolamente, fiind întotdeauna capete de
asolament;
 deoarece necesită cât mai puține îngrășăminte chimice și lasă în sol azot organic,
leguminoasele pentru boabe pot fi considerate specii rentabil de cultivat pentru
fermieri;
 lasă în sol însemnate cantități de azot organic, ușor asimilabil pentru culturile
postmergatoare;

Înainte să înceapă semănarea propriu zisă, trebuie să alegem semințele. Ele trebuie să fie
certificate și să aparțină soiului recomandat pentru zona de cultură în care sunt plantate.

În ceea ce privește epoca de semănat, este recomandat ca soia să fie semănată atunci când
în sol la ora 7.00 este o temperatura minimă de 7-8 grade Celsius și vremea în curs de
încălzire. Temperatura medie a aerului trebuie să fie de 14-15 grade Celsius.
Calendaristic, perioada optimă de semănare este în prima sau a doua decadă a lunii aprilie
în sudul țării și în decada a doua sau a treia a lunii aprilie în celelalte zone ale țării.

Densitatea de semănat recomandată este de 40-55 bg (boabe germinabile) / m2. La

această densitate se obțin la recoltare 40-50 de plante la m2. Cantitatea de semințe la
hectar - norma de semănat - se stabilește în funcție de densitatea de semănat, puritatea și
germinația semințelor. Norma de semănat variază, de obicei, între 70 şi 100 kg/ha.

Distanţa dintre rânduri se corelează cu gradul de îmburuienare a terenului şi posibilităţile

de combatere a buruienilor. În funcție de metoda de combatere a buruienilor aleasă,
distanța între rânduri poate fi de la 25 până la 70 de cm.

Adâncimea de semănat este cuprinsă între 2,5 şi 4 cm, în funcţie de umiditatea şi textura
solului, şi nu trebuie să depăşească 5 cm. Pe soluri mai uscate și ușoare, semănatul
trebuie să fie mai adânc - 4 cm, iar pe soluri cu umiditate mai ridicată semănatul se poate
face la o adâncime mai mică.

În cultura dublă, soia poate fi cultivată după recoltatul la orz, orzoaică de toamnă,
borceag de masă verde.

Plante premergătoare
Plante premergătoare recomandate pentru cultura de soia sunt cereale păioase, porumb
sau sfecla pentru zahăr. Nu sunt recomandate ca plante premergătoare: floarea soarelui
sau alte leguminoase (în această categorie este inclusă și soia).

În ţara noastră există 5 zone favorabile culturii de soia:

 Zona I – sudul Câmpiei Române şi Dobrogea. În această zonă, se recomandă

cultivarea soiurilor de soia târzii şi semitârzii.
 Zona II – Câmpia de Vest (Câmpia Banatului şi Crişanei). În această zonă, se
recomandă cultivarea soiurilor de soia semitârzii şi semitimpurii.
 Zona III – partea de nord a Câmpiei Române. În această zonă, se recomandă
cultivarea soiurilor de soia semitârzii, semitimpurii şi timpurii în zonele mai
nordice.
 Zona IV – partea de est a Moldovei şi Câmpia de nord-vest a tării. În această
zonă, se recomandă cultivarea soiurilor de soia semitimpurii, timpurii şi foarte
timpurii.
 Zona V – partea de vest şi sud-vest a Transilvaniei (luncile Mureşului, Târnavelor
şi Someşului) şi partea de nord-est a Moldovei. În această zonă, se recomandă
cultivarea soiurilor de soia timpurii şi foarte timpurii.

Cum se pregătește terenul pentru cultura de soia?

Pregătirea terenului pentru cultura de soia depinde de planta premergătoare ei. Dacă
planta premergătoare se recoltează timpuriu, imediat după recoltare se recomandă
dezmiriștitul. Urmează aratul cu plugul în agregat cu grapa stelată sau inelară. Până
toamna, terenul trebuie menținut curat de buruieni și afânat.

În cazul în care soia este semănată după plante premergătoare cu recoltare târzie, se
recomandă imediat lucrări de dezmiriștit. Se efectuează arătura cât mai repede după
recoltarea culturii anterioare.

Nefiind o plantă cu cerințe ridicate în ceea ce privește afânarea solului, arătura de vară
sau de toamnă se efectuează la o adâncime de 20-25 cm. Un alt aspect important pentru
cultura de soia este nivelarea terenului după dezmiriștit, după care se efectuează și
arătura.

Dacă arătura a fost efectuată în condiţii bune, iar terenul este nivelat în primăvară,
neîmburuienat şi fără resturi vegetale la suprafaţă, solul rămâne nelucrat până în preziua
sau ziua semănatului, când se va pregăti patul germinativ prin 1-2 lucrări cu
combinatorul. Dacă primăvara terenul este denivelat şi există un număr mare de buruieni,
imediat după zvântare se execută o lucrare cu grapa cu discuri şi lamă nivelatoare, după
care se face pregătirea patului germinativ fie în ziua dinaintea semănatului sau chiar în
ziua respectivă, cu combinatorul perpendicular pe direcţia de semănat. Patul germinativ
trebuie să fie mărunţit, nivelat și afânat pe adâncimea de 3-5 cm.
Inocularea (bacterizarea) semințelor de soia

Inocularea semințelor de soia cu un inoculant cu un număr mare de bacterii este una

dintre cele mai bune și mai răspândite practici agricole pentru culturile leguminoase.
Cum nu se poate stabilit cu exactitate nivelul de eficacitate a bacteriilor Rhizobium native
în sol, mai ales în condiții de secetă sau după ierni geroase, inocularea este de mare ajutor
și poate face diferența dintre o cultura compromisă și una de o calitate superioară din
toate punctele de vedere.

Utilizarea unui inoculant de înaltă calitate, cu un număr mare de bacterii, oferă garanția
că fiecare sămânţă este înconjurată de un număr adecvat de bacterii active, extrem de
eficiente încă de la început.

O metoda moderna o reprezinta pre-inocularea semințelor de soia de către companiile de

semințe, concepută pentru a evita aplicarea inoculanților de către fermieri, ajutându-i,
astfel, să economisească timp. Pentru asta se poate folosi HiCoat® Super Soy. Termenul
de valabilitate îndelungat garantează, pe fiecare sămânță, un număr adecvat de celule vii
ale unei tulpini de Rhizobium atent selecționate și permite inocularea semințelor cu
câteva luni înainte de semănat.

Inocularea semințelor este utilă pentru:

 Economisirea de îngrăşăminte - Speciile de Rhizobium active din nodozităţile

leguminoaselor pot produce până la 250 kg de azot suplimentar la hectar, în
funcţie de tulpină. De azotul care rămâne în sol beneficiază şi culturile următoare.
 Depăşirea condiţiilor de creştere precară - Tulpinile noastre robuste şi eficiente
de Rhizobium sunt mai productive decât tulpinile native şi pot îmbunătăţi
populaţia de bacterii din solurile reci sau erodate.
 Reducerea nivelului de infestare cu buruieni - Disponibilitatea redusă a
azotului în solurile în care leguminoasele fixează azotul atmosferic determină o
creștere mai puțin viguroasă a buruienilor comparativ cu solurile în care sunt
aplicate îngrășăminte pe bază de azot.
 Reducerea contaminării apei subterane - Utilizarea redusă a îngrășămintelor pe
bază de azot contribuie la diminuarea infiltrărilor de azot în apa subterană.
 Profituri sporite - Obținerea unor recolte mari în condițiile reducerii costurilor
cu îngrășămintele poate face din inoculanți una dintre cele mai bune investiții în
culturile de leguminoase. Nodozitățile de pe rădăcini asigură “azot gratuit”
culturilor de leguminoase cu ajutorul bacteriilor active ce fixează azotul
atmosferic.

Fertilizarea culturii de soia

Pentru formarea a 100 kg seminţe consumul de elemente nutritive este de: 7,1-11 kg azot
(N), 1,6-4,0 kg pentaoxid de fosfor (P2O5) şi 1,8-4,0 kg oxid de potasiu (K2O).
Soia utilizează azotul din soluţia solului în proporţie de 35-50% şi azotul obţinut din
simbioza cu bacteriile Bradyrhizobium japonicum, care trăiesc în nodozităţile de pe
rădăcinile plantelor de soia, în proporţie de 50-65%. După realizarea inoculării, soia îşi
procură între 20 şi 80% din necesarul de azot pe această cale.

Dozele de îngrăşăminte cu azot se stabilesc în funcţie de fertilitatea solului şi de

bacterizare, . Pe solurile sărace în azot, înainte de pregătirea patului germinativ se aplică
30-40 kg azot/ha. Pe celelalte soluri, fertilizarea cu azot se face în funcţie de reuşita
bacterizării, prin administrarea azotului în vegetaţie.

Reuşita bacterizării se verifică atunci când plantele de soia au 1-3 frunze trifoliate, în 5-
10 puncte de control luate pe diagonala mare a lanului. În fiecare punct de control se
stabileşte procentul de plante cu nodozităţi şi eficienţa activităţii bacteriilor, prin strivirea
nodozităţilor, aprecierea făcându-se astfel: dacă conţinutul nodozităţilor este de culoare
roşie înseamnă că bacteriile au o activitate bună; dacă conţinutul nodozităţilor este
incolor sau uşor roz înseamnă că bacteriile nu sunt active sau sunt puţin active.

Dozele de îngrăşăminte cu fosfor sunt de până la 90 kg P2O5/ha, iar cele cu potasiu sunt
de 40-60 kg K2O/ha, în funcție și de rezultatul analizei de sol. Îngrăşămintele cu fosfor şi
potasiu se aplică sub arătura de bază, ca îngrăşăminte simple, sau la pregătirea patului
germinativ, ca îngrăşăminte complexe.

Aplicarea îngrăşămintelor foliare constă în două administrări, prima atunci când sunt
formate complet frunzele, iar a doua la începutul formării păstăilor. Sunt recomandate
îngrăşămintele foliare cu raporturi egale între N/P/K sau cu raportul în favoarea
fosforului.

Irigarea culturii de soia

Irigarea este necesară mai ales în zonele secetoase - în sudul și sud-estul țării este vitală
pentru producții mulțumitoare. În primăverile secetoase este necesară efectuarea unei
udări de răsărire cu norme de 250-300 m3/ha.

Perioada critică pentru apă la soia este cuprinsă de la apariţia primelor flori şi până la
umplerea seminţelor, ceea ce calendaristic corespunde cu perioada cuprinsă între 10-15
iunie şi 15-20 august. Prima udare se aplică de obicei înainte de înflorire, iar următoarele
la intervale de 10-14 zile, în funcţie de precipitaţii. În perioada de vegetaţie, se efectuează
4-5 udări prin aspersiune.

Norma de udare este de 700-800 m3/ha pe solurile cu permeabilitate bună şi 400-500

m3/ha pe solurile cu permeabilitate mai slabă şi pe solurile nisipoase.

Combaterea buruienilor, dăunatorilor şi bolilor

În ceea ce privește îngrijirea plantelor de soia, cultivatorii trebuie să acorde o importanță

crescută buruienilor, deoarece avem de-a face cu o plantă foarte sensibilă, mai ales în
primele faze de vegetație. Pentru o producție de calitate este nevoie în același timp și de o
protecție ridicată împotriva dăunătorilor și bolilor.

Dăunatori

Principalii dăunători în culturile de soia sunt:

 Acarianul roșu (păianjenul roşu - Tetranycus urticae) - produce căderea frunzelor

şi care se combate în momentul semnalării cu produse omologate pentru acest
daunator
 Molia păstăilor de soia (Etiella zinkenella) - se previne prin evitarea monoculturii,
iar dacă este necesar prin efectuarea de tratamente chimice.

Buruieni

Combaterea buruienilor la soia se poate realiza prin utilizarea erbicidelor sau combinat,
prin folosirea erbicidelor şi efectuarea de lucrări mecanice.

Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate anuale se pot utiliza

erbicide

 Preemergente, imediat după semănat

 Postemergente, după răsărirea buruienilor şi a plantei de cultură

Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate cu răsărire eşalonată, se pot efectua 2

tratamente în vegetație, succesive cu erbicid, primul tratament atunci când plantele au cel
puţin 2 frunze trifoliate, iar buruienile dicotiledonate au 2-3 frunzuliţe, iar al doilea
tratament la reinfestare, după 3-4 săptămâni.

În anumite cazuri, este necesară efectuarea a 1-2 praşile mecanice (dacă distanţa dintre
rânduri permite efectuarea praşilelor) la 10-12 zile după aplicarea erbicidelor în vegetaţie,
pentru combaterea buruienilor perene. Praşilele se fac la o adâncime care să asigure o
bună distrugere a buruienilor, o adâncime mai mare contribuind la uscarea solului, tăierea
rădăcinilor superficiale ale plantelor de soia şi denivelarea solului.

În cazul tratamentelor cu erbicide în vegetaţie, se utilizează volume de 100-300 l de

soluţie la hectar, pentru evitarea scurgerii soluţiei de pe frunze şi diminuarea eficacităţii
erbicidului.

Bolile la soia

Cele mai periculoase boli la soia sunt:

 mana soiei (Peronospora manshurica)

 arsura bacteriană (Pseudomonas glycine)
 fuzarioza (Fusarium ssp.)
  rizoctonia (Rizoctonia ssp.)
 putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum)

Pentru prevenirea lor se recomandă folosirea de sămânţă sănătoasă, respectarea rotaţiei, a

epocii şi a densităţii de semănat. Atunci când bolile sunt semnalate în câmp, se efectuează
1-3 tratamente cu fungicide omologate.

Recoltarea culturii de soia

Momentul optim de recoltare este atunci când păstăile sunt uscate și au culoare brună.
Recoltarea se poate începe atunci când umiditatea seminţelor a ajuns la 16% şi trebuie
încheiată atunci când umiditatea seminţelor a ajuns la 12%.

Cultura de soia este un profitabilă, dacă ținem cont de toate cerințele ei, iar potențialul
său nu trebuie neglijat. Tot mai căutată în ultimii ani în vederea consumului și producerii
de hrană vegană, ea este, cu siguranță, o plantă ce poate aduce fermierilor profituri
importante.
Bibliografie:

FITOTEHNIE, Conf.univ.dr. Viorel ION, 2010

https://www.agro.basf.ro/ro/stiri/fermier-in-romania/cultura-soia-sfaturi-infiintare-
cultura-ingrijire.html

https://agrointel.ro/72351/cum-se-cultiva-soia-tehnologia-completa/

https://www.pestre.ro/blog/cultura-de-soia-ce-trebuie-sa-stii-de-la-semanare-pana-la-
recoltare/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Soia