Culoarea o percepe ochiul a unor sau mai multor frecvenţe sau
lumini de undă, de lumină. În cazul oamenilor această percepție provine din abilitatea ochiului de a distinge câteva (de obicei trei) analize filtrate diferite ale aceleiași imagini. Percepția culorii este influențată de biologie, de evoluția aceluiași observator sau și de culorile aflate în imediata apropiere a celei percepute. Culoarea, noțiune perceptivă, nu trebuie confundată cu lungimea de undă, noțiune fizică. Ochiul uman este incapabil să distingă între galbenul monocromatic (lumină cu o singură lungime de undă) și o compoziție de verde și roșu. Această iluzie optică permite afișarea culorii galbene pe ecranul monitorului cu ajutorul componentelor elementare verde și roșu, și, în general, sinteza tricromă „RGB”( Modelul cromatic roșu-verde-albastru). Percepția culorilor obiectelor Percepția culorilor de către ochi — de fapt, de către creier — este complicată de faptul că analizatorul vizual compară culoarea luminii reflectate de un obiect cu culorile luminii din mediu. Astfel, o coală albă (care reflectă în mod egal toate culorile spectrului) apare albă și dacă este iluminată cu lumină galbenă (de la un bec electric cu incandescență), și dacă este iluminată cu lumină albă (de la Soare), deși distribuția spectrală a puterii luminii reflectate în cele două cazuri este diferită. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul „compensează” culoarea luminii primite de ochi dinspre coala de hârtie, „calibrându-se” după culorile luminii ambiante. Invers, aceeași culoare văzută în condiții diferite este percepută diferit, datorită aceluiași proces de compensare. Culorile obiectelor Obiectele au culori diferite in funcţie de ce obiecte sunt. De exemplu: un scaun nu ve avea culoarea verde sau uşa termopană nu va avea culoarea roşie sau gresia/faianţa nu va avea culoarea mov, deoarece nu arată bine la aspect. De aceea în şcoli se predă educatie plastică, pentru a şti cum să îţi organizezi obiectele camerei sau să şti cum să te îmbraci.