Dezvoltarea creativității prin artă

Prof. Badea Mihaela Alina

Palatul Copiilor Pitești

”Dacă arta nu ar fi existat, omul ar fi fost văduvit de o lume întreagă”- Henry Delacroix.
Chiar dacă arta a fost inclusă ca mijloc important în educație încă din antichitate, ea rămâne
până astăzi un instrument mereu îmbogățit în procesul de formare al copiilor.
Activitatea de educație plastică este cea mai importantă formă de activitate unde preșcolarul își
poate exprima liber gânduri, sentimente, idei și face posibilă punerea în practică a acestora.
Arta constituie forma de exprimare, prin care se dezvoltă atât sensibilitatea senzorială, cât și
cea artistică, având o mare contribuție în formarea comportamentului. Deși are la bază factorul
genetic, educația rămâne modalitatea prin care se dezvoltă și modelează orice formă de
exprimare artistică.
Activitățile artistice ( pictură, desen, modelaj, colaj) sunt pentru copii mijloace de exprimare
atât de bogate ca și limbajul, permițând copilului să creeze în realitate tot ceea ce a văzut, trăit sai
imaginat, sunt de asemeni foarte importante pentru dezvoltarea gândirii, stimulează dezvoltarea
inteligenței emoționale , a empatiei și abilitățile de comunicare cu celălalt.
Termenul de creativitate a fost introdus în psihologie de G. W. Allport pentru a desemna o
formațiune de personalitate. În opinia lui, creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre
categoriile de manifestare a personalității, respectiv la aptitudini ( inteligență), atitudini sau
trăsături temperamentale.. Acesta este unul din motivele principale pentru care , în dicționarele
de specialitate apărute înainte de anul 1950, termenul creativitate nu este inclus
Privită în ansamblu, creativitatea poate fi considerată o capacitate complexă ce ține de
personalitate, este construită din factori ce favorizează obținerea a “ceva nou” și este proprie
tuturor indivizilor. Într-o dezvoltare normală, fiecare dispune, într-o măsură mai mare sau mai
mică, de un potențial creator. Diferențele se exprimă prin intensitatea cu care se manifestă acest
potențial, prin ponderea și modul în care se corelează factorii creativității.
Înainte ca termenul creativitate să fie introdus in cărțile de specialitate, noțiunea era descrisă
sub alte denumiri꞉ inspirație, talent, supradotare, geniu, imaginație sau fantezie creatoare.
În prezent există sute de modalități prin care este definită creativitatea. Psihologii susțin în
general ca a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original și adecvat realității.
A crea înseamnă꞉ a face să existe, a aduce la viață, a cauza, a genera, a produce, a fi primul
care interpretează rolul și dă viață unui personaj, a compune repede, a zămisli etc.
Dicționarul de pedagogie ( 1976) definește creativitatea ca fiind capacitatea de a produce, de a
realiza ceva nou și de valoare pe baza celor știute, existente. Alți autori definesc creativitatea ca
pe un proces prin care se realizează un produs nou.
Al. Roșca afirmă꞉ “creativitatea este considerată ca fiind un proces care duce la un anumit
produs caracterizat prin originalitate pentru societate”. El este de părere că , datorită
complexității fenomenului, este puțin probabil să se ajungă la o definiție unanim recunoscută .
Dicționarul de psihologie Larousse definește creativitatea ca o “ dispoziție de a crea, dispoziție
care există în stare potențială la toți indivizii de toate vârstele”.
Psihologii și educatorii înțeleg prin creativitate potențialul copiilor de a se integra în mod creativ
în desfășurarea jocurilor și activităților care stimulează imaginația, inteligența, perspicacitatea.
Copilul care gândește independent face observații personale, rezolvă probleme în diverse
domenii, este un copil cu reale posibilități de creație.
Creativitatea este cea care generează progresul în artă, tehnică, etc. Ea apare ca꞉
- Potențial uman caracteristic tuturor vârstelor
- Produs al dialogului valorilor, raportat la diferite vârste
- Modalitate de originalitate, relativă și absolută, a produsului obținut
În cadrul începerii școlarizării, în jurul vârstei de 6-7 ani constituie din multe puncte de vedere
o vârstă a schimbărilor. Școlarizarea are, desigur, o influență asupra evoluției modului de a fi și
de a acționa al copilului. Familiarizarea cu materialul plastic ( hârtie, carton, vopsele, creioane,
etc) are, în general, un efect benefic asupra interesului pe care îl acordă copilul exprimării
plastice. Apoi numeroase exerciții motrice și perceptive, precum decupajele, colajele, clasarea
formelor, jocurile de observație, etc. sunt tot atâtea situații care colaborează la îmbogățirea
potențialului copilului și la elaborarea unor scheme, soluții plastice foarte diversificate.
Cu cât avansează în vârstă, copilul arată un interes mai mare către diversificarea elementelor
reprezentate, apar detalii de reprezentare ale obiectelor și au o răbdare mai mare în a realiza
compoziții plastice cât mai complexe și cât mai diferite față de anii anteriori.
Compozițiile plastice vor fi un amestec de imaginație și de reprezentare a obiectului, ele vor fi
mai puțin schematice, mai puțin stereotipe, mai elaborate și vor fi, de regulă, figurative.
În toate demersurile didactice concepute în sens creativ, nu putem ignora specificitatea
vârstei, a câmpului ideatic si a tendințelor, aptitudinilor, sensibilității fiecărui copil.
Metodele didactice folosite în educația plastică nu trebuie să ducă la un dirijism excesiv care
este nociv pentru stimularea creativității. Coordonarea activității plastice, a realizării
compozițiilor aplicative trebuie să pună în valoare munca independentă, tendințele personale ale
elevului pentru ca acesta să poată sa își afirme spontaneitatea specifică vârstei, gândirea,
imaginația proprie.
Indiferent ce metode folosim ( exercițiul, exercițiul joc, demonstrația, explicația, conversația,
problematizarea, brainstorming-ul etc.) ele trebuie adaptate specificului educației plastice,
gândind mereu procedee incitante, stimulative, care să activeze câmpurile perceptive , motrice,
ideatice ( imaginația, gândirea, inteligența emoțională). Dar nu trebuie să omitem niciodată că
latura ludică, atât de specifică artei, să fie prezentă în mai toate activitățile plastice, mai ales la
grădiniță și la școlarii mici.
A fi creativ înseamnă în general a crea ceva nou, original și adecvat realității.
În perspectiva metodologică, prin creativitate se poate înțelege acea aptitudine mintală de
reorganizare, de rearanjare în mod original a câmpului cunoștințelor; o reorganizare, o rearanjare
a ceea ce alcătuiește zestrea mintală, cultural intelectuală a fiecărui individ, adică a fondului de
idei, de atomi de semnificații, de fragmente de idei, imagini, etc. de care dispune orice gândire