CURBE PLANE.

CURBE PE SUPRAFETE

Galilei spunea: „Natura vorbeste in limba

matematicii –literele acestei limbi sunt
cercuri, triunghiuri si alte figuri
matematice”.

Geometria a fost cultivata cu un deosebit rafinament de gandire de catre

lumea antica, in special de greci. Mari filosofi ca Thales, Pitagora, Platon etc. prin
descoperirile lor au pus bazele acestei ramuri a matematicii. Dar, cel care a
adunat si ordonat intregul material al predecesorilor sai, la care a adaugat
contributia sa si a prezentat geometria ca un corp inchegat de stiinta, logic
inlantuit, a fost Euclid. Celebra sa opera „Elemente” este una din cele mai
raspandite carti din lume. Mai tarziu, alti geometri au adus contributii importante
la dezvoltarea geometriei printre care marii geometri ai antichitatii – Arhimede si
Apollonius.
Importanta geometriei in cadrul matematicii si in alte stiinte este demult
stiuta si se amplifica mereu.
In esenta, geometria este studiul realitatii inconjuratoare asa cum aceasta
este perceputa de simturile noastre, in special de catre vaz. In acest fel,
geometria se apropie de fizica, de arhitectura si de alte domenii care isi propun in
plus sa exploreze realitatea si sa faca predictii pornind de la rezultate
experimentale. Descrierea realitatii se face prin modele, existand mai multe
geometrii. Cel mai simplu model este cel euclidian (geometria euclidiana), care
are drept corespondent in fizica modelul newtonian. Geometria euclidiana are
ca notiuni fundamentale notiunile de punct, dreapta si plan, ce sunt cuprinse in
anumite axiome. In cadrul geometriei euclidiene se pot defini conceptele de
curba si suprafata. O geometrie mai cuprinzatoare este geometria
riemanniana care corespunde in fizica modelului relativist si in care spatiul si
timpul sunt unificate printr-o varietate spatio-temporala cvadrimensionala.
Exista si alte tipuri de geometrii, de exemplu geometria fractala.
In geometria clasica, curbele si suprafetele sunt niste figuri ideale de
dimensiune unu si respectiv doi, avand o anumita regularitate. In geometria
fractala se considera figuri mai neregulate, avand dimensiuni fractionale.
Scopul geometriei analitice este de a studia proprietatile figurilor
geometrice cu ajutorul calcului algebric. Pentru realizarea acestui scop, punctelor
sau elementelor care compun figurile geometrice, li se ataseaza, dupa metoda
considerata de Descartes (1596-1650), unul sau mai multe numere zise
coordonate, astfel ca proprietatile figurilor sunt exprimate prin legaturi algebrice
sau analitice intre aceste coordonate. In studiul proprietatilor figurilor, geometria
considera unele notiuni din spatiul in care traim, ca notiuni primitive sau
fundamentale: punctul, dreapta, planul. Orice alt element geometric trebuie sa
poata fi definit cu ajutorul notiunilor fundamentale.
Proprietatile geometrice se pot imparti in doua mari categorii, si anume:
proprietati metrice si proprietati grafice. Propritatile metrice ale figurilor
constituie obiectul geometrie metrice (geometria euclidiana) pe cand proprietatile
grafice constituie obiectul geometriei proiective. Intre geometria metrica si
geometria proiectiva exista evident relatii stranse, geometria metrica putand fi
considerata ca un caz particular al geometriei proiective. Un caz particular al
geometriei proiective il constituie geometria afina.
Utilizarea calculului in studiul proprietatilor figurilor geometrice compuse
din curbe si suprafete ne ajuta sa deosebim curbele si suprafetele algebrice
(acele curbe si suprafete ce pot fi definite prin ecuatii algebrice) de cele care nu
sunt algebrice. De asemenea in studiul curbelor si suprafetelor algebrice un rol
special il au curbele si suprafetele de gradul I (dreptele si planele) si curbele si
suprafetele de gradul II (conice si cuadrice).
Un punct care se misca intr-un plan descrie o curba plana. Legea de
generare a curbei se exprima printr-o relatie intre coordonatele punctului
generator. Aceasta relatie este ecuatia curbei. Altfel spus, graficul unei functii
derivabile ƒ: I→R, I fiind un interval, este un exemplu de ceea ce ar trebui sa fie
o curba. De asemenea anumite submultimi din plan descrise prin ecuatii de
forma F(x,y)=0 pot fi numite curbe. In sfarsit, din punct de vedere intuitiv,
traiectoria unui punct material in miscare ar trebui sa fie numita curba.
In matematica, pentru notiuniea de curba exista mai multe intelesuri. In
cele ce urmeaza vom prezenta conceptul care este cel mai comod atat pentru
geometrie cat si pentru mecanica.
 O aplicatie α: I→ Rn de clasa Ck , k ≥ 1, unde I R este un interval sau o
reuniune finita de intervale disjuncte doua cate doua, se numeste curba
de clasa Ck in Rn . Multimea α(I) (multimea valorilor functiei α) se numeste
suportul curbei α sau imaginea curbei α.
Uneori, in mod abuziv vom spune ca multimea α(I) este o curba, iar functia
α va fi numita in acest caz reprezentare parametrica sau parametrizare. Dupa
cum vom vedea, doua reprezentari parametrice diferite pot avea acelasi suport.
In cele ce urmeaza vom considera doar cazurile n=2 si n=3, adica ne referim la
curbele din plan si curbele din spatiu. De asemenea, pentru o curba oarecare nu
va fi mentionata explicit clasa sa.
A da o functie vectoriala α: I→ Rn inseamna a da n functii reale x i :I→ R,
astefel incat α(t) = (x1(t),…..,xn(t)), pentru orice tI. Prin definitie functia vectoriala
α este de clasa Ck, k ≥ 1, daca fiecare functie reala x i este derivabila de k ori si
derivata de ordin k este contiuna.
Deci, o curba plana α: I→ R2 de clasa Ck, este definita prin
α(t) = (x(t),y(t)) unde functiile reale x(t) si y(t)sunt de clasa C k. In acest caz,
α(t)=Oα(t)=x(t)i+ y(t)j reprezinta vectorul de pozitie al punctului α(t). Consideratii
asemenatoare se pot face si in cazul unei curbe in spatiu.
 In cele ce urmeaza , pentru a simplifica limbajul, prin curba in R n vom
intelege, in functie de context, fie o curba parametrizata α: I→ Rn , fie o multime
din Rn care este suportul α(I) al unei curbe parametrizate. In primul caz, notiunea
de curba are un caracter cinematic, pe cand in al doilea caz notiunea are un
caracter geometric.
Fie α: I→ Rn o curba . In general I este o reuniune finita de intervale. Daca
I este un interval, vom spune ca α este un arc de curba; I = [a,b] vom spune ca
α(a) si α(b) sunt extremitatile arcului α. Daca α(a)= α(b), vom spune ca α este o
curba inchisa. Daca I contine cel putin doua intervale, atunci restrictia lui α la
fiecare interval se va numi ramura a curbei α. Daca α: [a,b] → Rn este o curba
inchisa si restrictia functiei α la [a,b) este injectiva vom spune ca α este o curba
simpla (adica nu are puncte multiple) si inchisa. Faptul ca α este o curba simpla,
inseamna intuitiv ca α nu „trece” la doua „momente” diferite prin acelasi punct,
dar, aceasta nu inseamna neaparat ca suportul lui α nu se autointersecteaza.
Daca P α(I) (adica P este un punct apartinand suportului lui α), rezulta
ca exista t0 astfel incat P= α(t0). Vom spune ca punctul P este situat pe curba α,
sau ca α trece prin punctul P. Daca P = α(t 0) este un punct al curbei α si din
α(t0)= α(t1) rezulta ca t1 = t0 vom spune ca P este un punct simplu al curbei α. In
caz contrar P este punct multiplu.

Exemplu: Fie curba , t (- ,-1) (-1, ) numita

foliul lui Descartes. Este evident ca α(0)= O(0,0) si ca din α(t)= O(0,0) rezulta t=0,
deci α trece o singura data prin origine. Pe de alta parte, ,
adica suportul lui α are puncte oricat de „apropiate” de origine. Mai precis
suportul lui α este format din doua arce de curba, arcul α( (- ,-1) ), fig. a. si
arcul α( (-1, ) ), fig. b .Reunind cele doua arce obtinem suportul curbei α, fig.
c.

In aceasta lucrare vor fi exemplificate doar cateva curbe de gradul al III-

lea si al IV-lea precum si unele curbe transcendente ce se intalnesc foarte des in
aplicatii. Unele dintre aceste curbe, cum sunt cisoida lui Diocles si concoida lui
Nicomede, prezinta si un interes istoric, prima prezentandu-se in problema
dublarii cubului si a doua in problema impartirii in trei parti egale a unui unghi,
problema de care s-au ocupat mult geometri greci.
Cisoida :
sau in coordonate carteziene
(x2+y2)x-ay2=0

Concoida dreptei :
(x2+y2)(x-a)2=l2x2

Curbe rulete
O deplasare infinit mica a unei figuri plane in planul sau este o rotatie
infinit mica in jurul unui punct care se numeste centru instantaneu de
rotatie.Pentru diferitele pozitii ale unei figuri mobile (C) in planul sau, unui sir de
puncte ale sale P0,P1…….., ii corespunde in planul fix, sirul de puncte Q 0,
Q1………. care devin pe rand centre instantanee de rotatie. Rostogolirea unei
curbe fara alunecare pe o curba fixa se numeste deplasare epicicloidala.
 Cicloida- Este curba plana descrisa de un punct situat pe un cerc ce se
rostogoleste fara alunecare pe o dreapta.
Sa presupunem ca raza cercului are lungimea a si ca dreapta pe care se
rostogoleste cercul este axa Ox. Alegem originea O astfel incat punctul M care
descrie curba sa treaca prin origine. Atunci, conditia de rostogolire fara alunecare
se exprima prin egalitatea OT= ℓ(MT). Sa notam cu t masura in radiani a acestui
arc. Atunci xM=OM`=OT-M`T=ℓ(MT) – acos(t - )=a(t – sin t);

yM= MM`=a+ asin(t - )= a(1 – cos t).

Deci, o reprezentare parametrica a cicloidei este α(t)= ( a(t – sin t), a(1 – cos t)), t
R, care este evident o curba de clasa . Pentru t [0,2 ] obtinem arcul
de curba OT. (fig. 2)
Aplicatiile cicloidei in tehnica sunt numeroase; se mentioneaza ca unele
profiluri ale rotilor dintate sunt arce de cicloida; de asemenea se intalneste
aceasta curba in unle probleme ale geometriei descriptive- proiectia oblica a unei
elice cilindrice pe un plan perpendicular pe axa este o cicloida.
Epicicloida- Este curba descrisa de un punct situat pe un cerc de raza r
ce se rostogoleste fara alunecare ramanand tangent exterior unui cer de raza R.
O reprezentare parametrica a epicicloidei este

Hipocicloida- este curba descrisa de un punct situat pe un cerc de raza r

ce se rostogoloste fara alunecare in interiorul unui cerc de raza R>r. O
reprezentare parametrica a hipicicloidei este

.Pentru cazul
particular in care R=4r, obtinem o astroida:
= (Rcos3t,Rsin3t); eliminand pe t in relatiile x= Rcos3t, y= Rsin3t,
obtinem ecuatia implicita a astroidei .
 In concluzie conceptul de curba prezentat mai sus se aproprie foarte mult
de ceea ce intuitia noastra numeste curba. Ideea de baza este ca, din punct de
vedere intuitiv, o multime este o curba, daca in „jurul” fiecarui punct al sau
multimea se comporta ca un interval dintr-o dreapta, care este flexibil si
extensibil. Totusi, conceptul de curba introdus este destul de general, deoarece
pot aparea diverse situatii care nu mai corespund notiunii intuitive de curba.
Ilustram aceasta afirmatie printr-un exemplu foarte simplu. Functia α: R→ R2
definita prin α(t)=(0,0) este evident o curba de clasa , in sensul de mai sus.
Dar suportul acestei curbe, adica originea, nu este o curba in sensul intuitiei
noastre.
Exista diverse procedee de a descrie cu ajutorul coordonatelor imaginea
unei curbe plane sau in spatiu. In multe situatii este comod sa utilizam in
descrierea unei curbe plane asa numitele coordonate polare. Se stie ca pentru
orice punct M(x,y), diferit de origine , exista o unica pereche de numere reale ( r,
), r , unde r reprezinta distanta de la punctul M la origine, iar
reprezinta masura unui arc de cerc cu centrul in O format de semidreptele Ox
si OM. Punctul O se numeste pol iar semidrepata Ox se numeste axa polara.
Renuntand la conditia ), numarul nu mai este unic, dar in acest mod
putem descrie rotatii ale punctului M in jurul polului. Legatura dintre coordonatele
carteziene si coordonatele polare este data prin relatiile x= rcos , y=rsin ce
ne ajuta sa definim o curba plana in urmatoarele moduri:
 r=r(t), = (t), unde functiile r(t), (t) sunt de clasa C1 pe un interval I ;
 r=f( ), unde functie f este de clasa C1 pe un interval I
 F(r, )=0, unde functia F indeplineste conditiile din teorema functiilor
implicite (F:D de clasa C1 pe multimea deschisa D, (x0,y0) D
a.i. F(x0,y0)= 0, (x0,y0) )
Cea mai utilizata este varianta a doua r=f( )- ecuatia polara a curbei. Atunci,
o reprezentare parametrica in coordonate carteziene este evident
.

Curbe spirale
Daca o dreapta se roteste in jurul unui punct fix O cu o miscare uniforma,
iar un punct mobil al dreptei, avand ca pozitie initiala punctul fix, se deplaseaza
pe o dreapta cu o miscare uniforma, descrie o curba numita spirala care
inconjoara punctul O de un numar infinit de ori. Deoarece miscarea punctului pe
dreapta poate avea doua sensuri, vor rezulta doua curbe simetrice in raport cu o
axa perpendiculara pe dreapta in punctul de plecare. Aceasta curba fiind
descoperita de Arhimede se numeste Spirala lui Arhimede.

1. Spirala lui Arhimede:

r=a , >0
2. Spirala logaritmica: r=a , >0. Ea se deosebeste de toate celelalte
spirale prin faptul ca taie orice raza dusa prin O dupa un unghi constant.
Spirala logaritmica este singura dintre spirale care se inrudeste in acest
sens cu cercul, iar daca unghiul este drept, atunci spirala se inchide
transformandu-se in linia cercului. Insa proprietatea de la care i se trage si
numele se refera la relatia intre segmentele OA, OB, OC…..
, deci segmentele determinate astfel pe oricare raza
a spiralei logaritmice, prin care se si separa o spira de alta sunt intr-un
raport constant. Spirala logarotmica nu s-a nascut din imaginatia
matematicienilor, ci din pulsatia vietii, din crestere regulata prin adaugare
de elemente asemenea. Si ea are proprietatea ca este asemenea cu ea
insasi; daca vrem sa marim sau sa micsoram o spirala logaritmica ca sa o
transform intr-o alta asemenea ei, regasim aceeasi spirala de la care am
pornit.

Jacob Bernoulli a ramas asa de incantat si de uimit de aceasta

proprietate, pe care a descoperit-o el intai cu zece sau douazeci de ani
inainte de 1700, incat a cerut ca pe piatra mormantului sa-i fie sapata
spirala logaritmica cu inscriptia: „Eadem mutata resurgo” (ma transform
ramanand aceeasi). Aceasta curba fiind expresia geometrica a
mecanismului cresterilor organice, a fost identificata si pe femur, pe
coarnele animalelor si in foarte multe alte forme vii.
 3. Spirala hiperbolica:

Se intalnesc curbe spirale in unele aplicatii tehnice ale geometriei

descriptive; de exemplu sectiunea facuta cu un plan normal intr-un elicoid surub
triunghiular este o spirala Arhimede. In fig. a , este reprezentata o piesa a carui
profil este o spirala Arhimede.

Curbe podare: Curba podara a unei curbe (C) in raport cu un pol O este
locul geometric al proiectilor ortogonale ale polului pe tangentele la curba (C).
Sunt trei tipuri de podare ce corespund unei aceleasi curbe, dupa cum polul se
gaseste in interiorul curbei, pe cuba, sau in exterior. Dintre podarele care
prezinta mai mult interes tehnic este aceea a cercului cunoscuta sub numele de
Melcul lui Pascal.
Melcul lui Pascal:

Curbe pe suprafete
Daca un punct se misca in spatiu dupa o anumita lege, el poate sa descrie
una sau mai multe linii curbe, una sau mai multe suprafete. Presupunand spatiul
raportat la un sistem de coordonate carteziene Oxyz, faptul ca un punct P(x,y,z)
poate varia in spatiu dupa o anumita lege se va exprima prin una sau mai multe
ecuatii intre coordonatele x,y,z. Diversele solutii ale acestor ecuatii ne vor indica
diferitele pozitii in care se poate gasi punctul P. Daca legaturile pe care le
satisfac x,y,z sunt de asa natura incat se reduc la o singura ecuatie
F(x,y,z)=0 (1), unde F este o functie care satisface anumite conditii
de regularitate, punctul corespunzator descrie o suprafata.
 Daca coordonatele x,y,z ale unui punct sunt functii de un parametru t ,
x=f(t), y= (2), punctul P(x,y,z) descrie o curba, cand t variaza, iar
ecuatiile (2) constituie ecuatiile parametrice ale curbei. Daca punctul P ramane
mereu in acelasi plan, deci f, satisfac o ecuatie de forma
A f(t)+B +C + D=0, t, curba este o curba plana.
O curba poate fi considerata ca intersectia a doua suprafete; daca
eliminam pe t in prima si a doua ecuatie (2)si in prima si a treia ecuatie (2),
obtinem doua ecuatii de forma F(x,y)=0 si (3), ce reprezinta
ecuatiile a doua suprafete cilindrice; curba apare ca loc al punctelor de
intersectie a doi cilindri, unul cu generatoarele paralele cu Oz si altul cu
generatoarle paralele cu Oy. Sunt cilindri care proiecteaza curba paralel cu axele
de cordonate Oz, Oy. In general, fiind date doua suprafete, punctele comune la
aceste doua suprafete se gasesc pe o curba. Daca suprafetele (3) sunt
algebrice, curba se numeste algebrica.
O curba stramba care nu este algebrica se numeste transcendenta. Ca
exemplu de curba transcendenta sa consideram elicea circulara – o curba
trasata pe un cilindru de rotatie astfel , coordonata z a unui punct P este
proportionala cu lungimea arcului de pe unul din cercurile cilindrului.
In ecuatia (1) a suprafetei (S) putem presupune ca avem x,y,z in functie de doi
parametri u,v: x=f(u,v), y= (4), obtinand astfel o
reprezentare parametrica a punctelor suprafetei cu ajutorul parametrilor u,v. Este
evident ca se poate obtine intr-o infinitate de moduri o reprezentare parametrica
a unei suprafete.
In spatiul euclidian obisnuit exista trei suprafete: planul, pseudosfera si sfera pe
care au loc cele trei geometrii: cea euclidiana, cea neeuclidiana (a lui
Lobacevski) si geometria neeuclidiana a lui Riemann. In aceasta lucrare sunt
evidentiate doar cateva exemple dintre curbele care au prezentat de-a lungul
timpului o importanta deosebita si au condus la rezultate care au aplicatii in
diferite domenii ale stiintei dintre cele mai variate.