Libertate si sensul uman

„Manole* despre libertate şi morală: Societatea e în stare să se opună unei măsuri

tiranice sau imorale numai când e ea însăşi foarte morală. Cu atât mai mult o democraţie: ea
nu se poate lipsi de morală şi nici de regalitate (regalitatea autentică o aflăm în Biserică –
n.n.). Cu cât se merge mai departe cu dreptul de vot, cu atât democraţii ar trebui să se sprijine
pe cele mai rigide principii morale. (De parcă n-a spus-o Montesquieu! La el cuvintele sunt:
republică şi virtute). Sufragiul e acum absolut: dacă deţinătorii lui nu sunt înfrânaţi de morală,
vor putea face orice vor, vor putea proclama cele mai imorale măsuri pe cale de lege.
Democraţii nu-şi dau seama ce fac atunci când, în numele libertăţii scrisului, cer drepturi
depline pentru autorii imorali şi afirmă inexistenţa pornograflei. Pentru a putea fi liberală se
cere ca societatea să fie întâi supusă moralei. Cine nu vrea să înţeleagă această necesitate şi
nici nu-i convine să o recunoască deschis, recurge Ia un subterfugiu şi afirmă – auzi, mă – că
societatea are nevoie de „cultură adevărată şi adâncă”. E o formulă care cântăreşte o mie de
tone de greoaie ce e, iar înăuntru e goală. Trebuie să ai curajul de a spune lucrurilor pe nume:
nu ajunge cultura, mai e nevoie de morală. Ăsta-i cuvântul pe care-I evită cu toţii şi de care se
tem: morala. Cultura singură nu ajunge: poţi să fii instruit şi totuşi brutal, simplist, nătâng şi
elementar. Ceea ce cred democraţii că ajunge – aşa-zisul sentiment democratic – e fireşte şi
mai puţin suficient. Sentimentul democratic nu-i decât o părere politică, vine şi se duce, o iei
şi o Iaşi după împrejurări şi potrivit cu interesele tale. Dar morala e temelia culturii şi vieţii
politice a societăţii. Cultură „adevărată”, „adâncă”, „ştiinţă înaintată”, „spirit democratic
puternic, înalt”: vorbe goale. Câtă vreme ţine de ele, libertatea dansează pe o sârmă subţire, e
o ladă cu indicaţia „atenţie! fragil” încăpută pe mâini de hamal ameţit. O consolidează morala,
numai ea. Ascultă, morala e izvorul libertăţii, morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza.”
Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii *Emanuel Neuman (Manole din Jurnalul fericirii) a fost
unul dintre cei mai buni prieteni ai lui N. Steinhardt. Coleg cu N. Steinhardt la Facultatea de
Drept, este pasionat de dreptul constituţional. Doctor în Drept cu teza Limitele puterii statului
(1937). Părintele Nicolae Steinhardt a făcut ani grei de închisoare, sub comunişti, iar Jurnalul
fericirii a fost rescris din memorie, după ce primul manuscris a fost confiscat şi distrus de
Securitate.

Cu privire la libertatea alegerii, proprie omului, zice şi marele Vasile: „Pus-a înaintea
ta foc şi apă, viaţa şi moartea, binele şi răul, două firi opuse; supune-le pe amândouă judecăţii
tale, cântăreşte-le bine, ce îţi este mai de folos? A alege o plăcere vremelnică şi pentru aceasta
să primeşti o moarte veşnică sau alegând reaua pătimire în nevoinţa virtuţii, să te bucuri prin
ea de dăruitorul desfătării celei veşnice”. Şi din cuvintele Sfântului Vasile cel Mare se arată
libertatea omului de a rămâne liber moral sau de a deveni rob, de a-şi păstra libertatea morală
sau de a fi dus în robie, de a rămâne în virtute sau de a fi predat răului. Dar nu va greşi cu nici
un chip cel care spune că libertatea morală este virtute, iar nelibertatea morală este păcatul.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009,

p. 12)