Universitatea „Ovidius” din Constanța,

Facultatea de Psihologie și Științele Educației,

Specializarea: Psihologie

Referat
Abraham Maslow și Teoria Motivației

Curs:
Psihologia Personalității

Coordonatori științifici:
Lect. Univ. Dr. Barbaroș Tatiana
Asis. Univ. Drd. Florena Antonescu

Student: Niculae Mădălin

Anul II, Grupa II

Constanța, 2021

1
 Cuprins

1.Biografia lui Abraham Maslow..............................................................pag 3

2.Psihologia umanistă.................................................................................pag 5

2.1. Mișcarea umanistă...............................................................................pag 6

3. Motivația ca proces psihic reglator......................................................pag 7

3.1. Ierarhia trebuințelor în concepția lui Abraham Maslow................pag 8

4.Sfaturile lui Maslow privind auto-actualizarea...................................pag 11

Bibliografie..............................................................................................pag 13

2
 1.Biografia lui Abraham Maslow

Abraham Harold Maslow s-a născut la 1 aprilie 1908 în Brooklyn, New York.
Părinții lui erau evrei ruși imigranți. Maslow a fost primul dintre cei șapte copii ai
familiei. În tinerețe era extrem de timid, nevrotic, depresiv, îngrozitor de nefericit,
singuratic și cu stimă de sine foarte scăzută.

„Data fiind copilăria mea, mă mir că n-am ajuns psihotic. Eram micul evreu dintr-o
comunitate nonevreiască. Era aproximativ ca și cum aș fi fost primul negru înscris
la o școală a albilor. Eram izolat și nefericit. Am crescut prin biblioteci, fără
prieteni, înconjurat de cărți. Niciunul dintre părinții mei nu avea studii. Tata voia să
devin avocat...

Am încercat să urmez Dreptul vreme de două săptămâni... Apoi m-am întors acasă
la bietul meu tată într-o seară și i-am spus că nu pot să devin avocat.

Ei bine, fiule, a zis, atuncice vrei să fii? I-am spus că doream să studiez totul. Nu
era un om școlit și nu-mi înțelegea pasiunea pentru învățătură, dar era un om de
treabă.” (Maslow, în Hall, 1968, p.37.)

Dragostea pentru învățătură a lui Maslow combinatăcu inteligența sa extraordinară

au făcut din el un student strălucit. (Mai târziu, IQ-ul său a fost evaluat la 195, al
doilea dintre cele mai mari scoruri înregistrate la vremea aceea.) Maslow a
explorat viața culturală bogată din New York și s-a îndrăgostit de teatru și de
muzica clasică. Mergea la două concerte pe săptămână la Carnegie Hall și chiar
vindea alune ca să poată intra la spectacol. Maslow s-a îndrăgostit profund de
verișoara sa, Bertha. La 19 ani și-a găsit curajul de a o săruta. A fost uimit și fericit
că ea nu l-a respins. Acceptarea și iubirea Berthei au determinat o creștere imensă a
stimei de sine șubrede a lui Maslow. Un an mai târziu s-au și căsătorit.

În 1928, Maslow s-a transferat la Universitatea Wisconsin, unde s-a înscris la

Psihologie. Acolo a dobândit cunoștințe solide de cercetare experimentală de la unii
dintre cei mai valoroși psihologi experimentaliști ai țării. Harry Harlow, cunoscut
cercetător al primatelor, a devenit profesorul principal al lui Maslow. El a fost
primul dintre serie de distinși savanți atrași de acest tânăr genial, timid, care l-au
inspirat, l-au învățat, l-au hrănit și l-au ajutat să-și găsească de lucru.

3
Prima funcția pe care a ocupat-o Maslow după obținerea doctoratului a fost aceea
de cercetător asociat pe lângă distinsul behaviorist Edward Thorndike. Maslow a
fost impresionat de potențialul behavioristului, exemplificat de convingerea
optimistă a lui J.B. Watson că psihologia științifică poate fi folosită pentru a instrui
pe oricine să devină orice și-ar dori „doctor”, avocat, șef de trib”. Maslow a înțeles
într-un final că abordarea strict behavioristă a vieții avea anumite limitări.

„Minunatul program al lui Watson m-a apropiat de psihologie. Dar neajunsul fatal
al acestuia consta în faptul că se aplica muncii de laborator și era gândit pentru ea,
dar îl îmbrăcai și-l dezbrăcai ca pe un halat. Nu reușea să creeze o imagine a
omului,o filosofie de viață, o concepție despre natura umană. Nu este un ghid
existențial, un ghid al valorilor sau al alegerilor. Este un mod de a aduna informații
despre comportament, ceea ce poți vedea, simți și auzi prin intermediul simțurilor”
(Maslow, în Lowry, 1979, vol. II.)

Maslow a acceptat postul de profesor de psihologie la Brooklyn College și a predat

acolo vreme de 14 ani. Și-a molipsit studenții cu dragostea sa de cunoaștere și cu
entuziasmul față de psihologie. Mulți dintre ei erau imigranți și nu se simțeau deloc
în largul lor în acel mediu academic cu totul nou. Maslow era unul dintre cei mai
iubiți profesori de acolo era cunoscut drept „Frank Sinatra de la Brooklyn College”.

În 1951, Maslow a părăsit în cele din urmă Colegiul Brooklyn pentru a se muta la
nou-înființata universitate Brandeis. A devenit primul șef al catedrei de Psihologie
de acolo și s-a dedicat complet dezvoltării și evoluției universității. Maslow a rămas
la Brandeis până în 1969, cu un înainte să moară. În această perioada și-a rafinat
ideile, având mereu ca scop alcătuirea unei teorii cât mai complete asupra naturii
umane. În 1962 a contribuit la înființarea Asociației de Psihologie Umanistă,
împreună cu un grup de colegi emineți, între care se numărau Rollo May și Carl
Rogers. Continuând să exploreze adândcimilie potențialului uman, Maslow a
inspirat și întemeierea Revistei de psihologie transpersonală.

„Ar trebui să spun, de asemenea, că eu consider psihologia umanistă, psihologia

celei de-a treia forțe, drept o etapă de trecere, pregătirea pentru o a patra psihologie
mai „înaltă”, transpersonală, transumană, centrată pe cosmos, și nu pe trebuințele și
interesele umane. ”

4
 2.Psihologia umanistă
„Psihologia umanistă de astăzi înseamnă multe lucruri. Este deopotrivă o mișcare
culurală, o rețea socială, o serie de experiențe umane, un set de tehnici, un sistem
de valori, o organizare și o teorie. La modul ideal, fiecare dintre acestea
interacționează cu celelalte și le îmbogățeste.” (Maslow, în Greening, 1984, p. 3)

Teoriile lui Maslow despre motivația umană și actualizarea sinelui sunt puse de
obicei în opoziție cu modelul freudian și cu cel behaviorist. Totuși, pentru Maslow,
ierarhia trebuințelor a însemnat extinderea firească a activității sale inițiale după
modelul behaviorist, cel adlerian și cel freudian. Se considera deopotrivă freudian
și behaviorist, și nu părintele revoluției pornite împotriva acestor școli de gândire.
Maslow se vedea ca un gânditor care sintetizează creativ, nu ca un critic, și își
privea opera drept o extindere a tendințelor moderne din psihologie.

De ce au fost teoriile ale lui Maslow și ale altor gânditori umaniști atât de
revoluționare? Opera lui și a altor psihologi umaniști este științifică, în sensul că se
bazează pe studierea empirică a comportamentului uman, și totuși se deosebește de
alte sisteme psihologice prin faptul că accentuează anumite convingeri filosofice
privind ființele umane.

Psihologia umanistă este revoluționară prin aceea că prezintă un model pozitiv al

experienței umane. Psihologii umaniști se prezintă în primul rând ca ființe umane și
în al doilea rând ca oameni de știință. Nu au pretenția că sunt obiectivi. Ei doresc să
descopere, în interacțiunea extrem de subiectivă dintr-o relație, metodele care să
scoată la iveală cunoașterea unei alte ființe umane.

Următoarele teme principale constituie caracteristicile distinctive ale psihologiei

umaniste contemporane:

-Nemulțumirea față de teoriile centrate de patologie;

-Recunoașterea capacității potențialului uman de dezvoltare, autodeterminare și de

asumare a alegerilor și a responsabilităților;

-Convingerea că oamenii u trăiesc numai pentru pâine, ci și pentru trebuințe

superioare cum ar fi învățarea, munca, iubirea, creativitatea;

5
-Convingerea că oamenii sunt capabili de a discerne între bine și rău și a se
comporta în concordanță cu ceea ce este mai bine; credința în valorile supreme,
cum ar fi adevărul, fericirea, iubirea și frumusețea.

2.1.Mișcarea umanistă
Definiția de mai jos a celei de a „treia forțe” din psihologie a fost scrisă de Maslow
în vara anului 1957 și inclusă în introducerea la primul număr al revistei Journal of
Humanistic Psychology

„The Journal of Humanistic Psychology a fost în ființată de un grup de psihologi și

specialiști de ambele sexe din diverse domenii care sunt interesați de acele
capacități și potențiale umane ce nu dețin un loc stabil nici în teoria pozitivistă sau
comportamentalistă, nici în teoria psihanalitică clasică, de exemplu: creativitatea,
iubirea, sinele, dezvoltarea, organismul, gratificarea trebuințelor primare,
actualizarea sinelui, valorile superioare, transcenderea eului, obiectivitatea,
autonomia, identitatea, responsabilitatea, sănătatea psihologică etc...”

Două organizații au modelat identiatea psihologiei umaniste ca mișcare intelectuală

la începutul anilor 60. Institutul Esalen din California, prototipul centrelor de
dezvoltare personală, a fost înființat în 1962. De asemenea, Abraham Maslow și
colegii săi au creat în 1962 Asociația de Psihologie Umanistă (AHP). Scopul
principal al revistei și al asociației consta în explorarea caracteristicilor
comportamentului și a dinamicii afective a ființei umane depline și sănătoase. Noua
asociație reprezenta un act de revoltă împotriva ortodoxiei mecaniciste,
deterministe, psihanalitice și comportamentaliste. În 1985, asociația număra 5200
de membri în toate cele 50 de state din SUA și în multe alte țări.

Psihologii umaniști au descoperit modurile în care actualizarea sinelui poate fi

stimulată și măsurată la nivelul indivizilor, grupurilor și organizațiilor. În 1968 a
fost conceput Inventarul de Orientare Personală (POI) menit să măsoare gradul de
actualizare a sinelui. Acest instrument a fost intens aplicat în afaceri, în educație și
în psihologie.

6
 3.Motivația- Proces psihic reglator

Motivația este un proces psihic reglator care ghidează și orientează

comportamentul individului către reușită.

Funcțiile motivației:

Funcția de activare internă difuză și de semnalizare a unui dezechilibru

fiziologic sau psihologic. În această fază, starea de necesitate apare, dar nu
declanșează încă acțiunea. De obicei, această funcție este specifică trebuințelor care
au o dinamică deosebită: debutează cu o alertă internă, continuă cu o agitație
crescândă, ajungând chiar la stări de mare încordare internă, pentru a se finaliza
prin satisfacerea lor.

Funcția de declanșare a acțiunilor efective asigură pregătirea și punerea în

disponibilitate a verigilor motorii, activatorii, în vederea satisfacerii stării de
necesitate.

Funcția de direcționare constă în orientarea și centrarea atenției pe scop, pe

obiectiv, lipsa ei face ca motivația să rămână dezordonată, haotică, să se consume
în gol.

Funcția de susținere și energizare presupune menținerea în activitate a

comportamentului declanșat până la consumarea adecvată a stării de necesitate.

Forme ale motivației:

Motivația pozitivă și Motivația negativă

Motivația intrinsecă și Motivația extrinsecă

Motivația cognitivă și Motivația afectivă

7
 3.1. Ierarhia trebuințelor în concepția lui Abraham Maslow

Trebuințele fiziologice

Trebuințele trebuie luate drept punct de plecare pentru o teorie a motivației sunt
așa-numitele trebuințele fiziologice. Două direcții de cercetare impun o revizuire a
noțiunilor obișnuite legate de aceste trebuințe: prima, elaborarea conceptului de
homeostazie, și a doua, descoperirea că apetitul este un indicator destul de eficient
al trebuințelor și lipsurilor reale din organism. Homeostazia se referă la eforturile
automate ale corpului de a menține o stare constantă, normală a fluxului sangvin.
Cannon a descris acest proces pentru: (1) conținutul de apă din sânge, (2)
conținutul de sare, (3) conținutul de zahăr, (4) conținutul de proteine, (5) conținutul
de grăsimi, (6) conținutul de calciu, (7) conținutul de oxigen, (8) constanța
nivelului de ioni de hidrogen și (9) temperatura constantă a sângelui. Astfel, pare
imposibil și inutil să alcătuim o listă a trebuințelor fiziologice fundamentale, căci
ele pot ajunge la orice număr ne-am dori, în funcție de gradul specificității
descrierii. Nu putem cataloga toate trebuințele fiziologice drept homeostazice. Încă
nu s-a demonstrat că dorința sexuală, trebuința de somn, exercițiul fizic și
activismul pur și comportamentul matern la animale sunt homeostazice. Mai mult,
această listă nu va include diversele plăceri senzoriale (gusturile, mirosurile,
gâdilatul, mângâierea) care sunt probabil fiziologice și care ar putea deveni
obiectivele comportamentului motivat.

Trebuințele de securitate

Dacă trebuințele fiziologice suntrelativ satisfăcute, apare o nouă grupă, pe care o

putem cataloga drept trebuințe de securitate (siguranță, stabilitate, dependență,
protecție, lipsa fricii, a anxietății și a senzației de haos, trebuința de structură,
ordine și limite, puterea unui protector și așa mai departe). Tot ceea ce s-a spus
despre trebuințele fiziologice este adevărat și pentru acestea, dar în mică măsură.
Organismul poate fi dominat în întregime de ele, ca și în cazul primei grupe de
trebuințe. Ele pot servi drept organizatori aproape exclusivi ai comportamentului,
mobilizând toate capacitățile acestuia, astfel putem descrie că pe bună dreptate
întreg organismul ca pe un mecanism al căutării securității. Putem spune că
receptorii, efectorii, intelectul și alte capacități sunt în principal instrumente de
căutare a siguranței. Iarăși, la fel ca la omul înfometat, descoperim că obiectivul
8
dominant este un determinant puternic nu numai al viziunii și filosofiei curente
asupra lumii, ci și al valorilor și filosofiei de viitor. Practic, totul pare mai puțin
important decât securitatea și protecția. Se poate considra că persoana aflată în
această situație, dacă starea este extremă și cronică, trăiește în exclusivitate pentru
a-și satisface trebuința de securitate.

Trebuințele de apartenență și dragoste

Dacă trebuințele fiziologice și cele de securitate sunt satisfăcute la un nivel bun,

vor apărea trebuințele de dragoste, afecțiune și apartenență, și întregul ciclu deja
descris se va repeta, având acest nou centru. Trebuința de dragoste implică oferirea
și primirea afecțiunii. Când ea nu este satisfăcută, persoana va simți în mod acut
lipsa prietenilor, a partenerului sau a copiilor. O astfel de persoană va jindui să aibă
relații cu oamenii în general, la un loc, în grup sau familie, și va încerca din toate
puterile să-și atingă obiectivul. Obținerea unui astfel de loc va conta mai multe
decât orice pe lume, iar persoana ar putea chiar să uite că, mai demult, când prima
foamea, iubirea părea ireală, inutilă și lipsită de importanță. Acum, suferințele
provocate de singurătate, ostracizare, respingere, lipsa prietenilor și a rădăcinilor
sunt dominante. Avem foarte puține informații științifice despre trebuința de
apartenență, deși ea constituie o temă frecvent întâlnită în romane, autobiografii,
poezii și piese de teatru, ca și în literatura sociologică mai nouă. De aici cunoaștem,
la modul general, efecte distructive ale mutărilor dese asupra copiilor,
dezorientarea , excesul general de mobilitate la care obligă industrializarea;
imposibilitatea de a prinde rădăcini sau disprețuirea propriilor rădăcini, a originii, a
grupului din care face parte individul, despărțirea forțată, dureroasă de familie, casă
prieteni.

Trebuințele de stimă și respect

Toți oamenii din societatea contemporană au trebuința unei evaluări de obicei

înalte, stabile, cu baze solide a propriei persoane, trebuința respectului de sine sau a
stimei de sine și cea a respectului din partea celorlalți. Aceste trebuințe pot fi
clasificate, prin urmare, în două grupuri secundare. Acestea sunt: în primul rând,
dorința de putere, reușită, adecvare, măiestrie și competență, încredere în fața lumii,
independență și libertate. În al doilea rând, avem ceea ce putem numi dorință de
bună reputație sau prestigiu, de statut, faimă și glorie, de dominație, recunoaștere,
atenție, importanță, demnitate sau apreciere. Aceste trebuințe au fost subliniate
întru câtva de Alfred Adler și discipolii săi, și relativ neglijate de Freud. Totuși, în
9
prezent, importanța lor centrală se bucură de tot mai multă recunoaștere atât în
rândul psihanaliștilor, cât și în rândul psihologilor clinicieni. Satisfacerea
trebuințelor de stimă de sine determină sentimente de încredere în sine, valoare,
putere, capacitate și adecvare, dea fi util și necesar lumii. Dar nesatisfacerea lor
provoacă sentimente de inferioritate, slăbiciune și vulnerabilitate. La rândul lor,
aceste simțăminte nasc fie descurajare, în forma ei de bază, fie tendințe de
compensare sau nevrotice. Din discuțiile despre mândrie și hubris, din teoriile lui
Fromm privind trădarea autopercepută a adevăratei naturi a individului.

Trebuința de actualizare a sinelui

Chiar dacă toate aceste trebuințe sunt satisfăcute, ne putem aștepta adeseasă apară
în scurt timp o nouă nemulțumire și neliniște dacă individul nu face ceea ce ise
potrivește lui în mod individual. Muzicienii trebuie să facă muzică, artiștii plastici
să picteze, poeții să scrie, dacă vor să fie împăcați cu ei înșiși. Oamenii trebuie să
fie ceea ce pot să fie. Trebuie să rămână fideli propriei naturi. Putem numi această
nevoie de actualizare a sinelui. Acest termen, inventat de Kurt Goldstein (1939),
este folosit în această lucrare cu un sens mult mai particular și mai limitat,
referindu-se la dorința de împlinire de sine a oamenilor, mai exact de a-și atinge
potențialul maxim în conformitate cu predispoziția naturală. Această tendință poate
fi descrisă drept dorință de a deveni tot mai mult ceea ce este persoana în toată
specificitatea ei, de a deveni tot ce poate deveni. Firește, forma particulară pe care o
iau aceste trebuințe variază foarte mult de la o persoană la alta. La un individ poate
lua forma dorinței de a fi un părinte excelent, la altul se poate exprima în dorința de
a fi un atlet, iar la un al treilea, în a picta sau în a inventa diverse lucruri. La acest
nivel, diferențele dintre oameni ating cota maximă. Totuși trăsătura comună a
trebuințelor de actualizare a sinelui constă în aceea că apariția lor este precedată de
obicei de satisfacerea trebuințelor fizilogice, a celor de siguranță, dragoste, stimă și
respect.

10
 4.Sfaturile lui Abraham Maslow privind auto-actualizarea

În cursul anilor de profesorat, lui Abraham Maslow i s-a cerut de mai multe ori,
sfaturi specifice referitoare la modul în care poți să devii un auto-actualizator.
Uneori, se părea că oamenii doreau răspunsuri facile și soliții rapide. Maslow a
scris: „Problema cu cei mai mulți dintre acești tineri care adră la ideile mele este că
ei înțeleg auto-actualizarea ca pe un fulger care te lovește instantaneu, fără ca tu să
faci ceva pentru asta. Se pare că toți vor să aștepte pasiv ca acest lucru să se
întâmple fără efort din partea lor. În plus, cred că toți practic aveau tendința să
definească auto-actualizarea ca eliminare inconștientă a tuturor inhibițiilor și
controalelor în favoarea spontaneității și impulsivității. Din contră, a afirmat
Maslow, tendința oamenilor care se auto-actualizează este orientarea spre munca
grea și spre disciplină.”

Care au fost cele câteva sfaturi pe care Maslow le-a oferit studenților săi? Și ce este
„resacralizarea”?

Studenții au dorit sfaturi specifice. Ei au vrut răspunsuri la întrebarea practică:„ Ce

face un astfel de om?” ; „Cum au ajuns oamenii să se auto-actualizeze în acest
fel?”; „Ce ar putea face studenții pentru a încuraja auto-actualizarea în propriile lor
vieți, presupunând că asta s-ar putea face în mod voluntar?”

Maslow nu a vrut să-și asume rolul unui guru. Însă, el a crezut că astfel de întrebări
nu ar trebui evitate. Așa că le-a oferit studenților cea mai bună estimare despre
modalitățile de a se auto-actualiza. Iată lista din cartea publicată după moartea sa,
The Faster Achievements of Human Nature.

1.Faceți lucrurui care să permită absorția, lipsa cinismului sau cunoștința de sine.
Concentrați-vă 100% într-un act de creație de înaltă calitate sau cultivați aprecierea
deschisă asupra naturii sau a muzicii.

2.Alegeți alternativele de creștere, mai degrabă decât alternativele de frică. Când vă

confrunați cu un moment decisiv în viață, optați pentru calea provocatoare, care vă
face să creșteți, mai degrabă decât pentru calea ușoară, care vă reduce frica.

3.Îndrăzniți să aveți încredere în intuițiile, valorile și percepțiile voastre.

11
4.Când aveți îndoieli fiți cinstiți. Există excepții, momente când „minciunile albe”
sunt necesare pentru a evita rănirea sentimentelor. Dar, de regulă, onestitatea are
rezultate bune și este valoroasă în sine.

5.Acordați importanță la ceea ce faceți. Nu contează dacă este atletism, creșterea

unui copil, artă sau grădinărit.

6.Permiteți condițiile care să faciliteze experiențele de vârf. De exemplu, ascultați

muzică frumoasă. Mergeți în împrejurimile naturale. Bucurați-vă la maxim de
relațiie romantice.

7.Cultivați atitudinele care „resacralizează” lucrurile (arta, familia, natura). Aceasta

înseamnă depășirea cinismului pe care mulți îl învață în timpul adolescenței.
Înseamnă redescoperirea răspunsurilor puternice latente la om pentru lucruri
precum bebelușii, muzica, sentimentele spirituale, comunicarea socială, ritmul și
dansul, natura și arta. Resacralizarea înseamnă a face din nou ca aceste lucruri să
fie sacre.

12
 Bibliografie

Maslow, A. (2012). Maslow despre Management. București: METEOR PRESS.

Maslow, A. (2013). Motivația și afaceri . București: TREI.

Maslow, A. (2013). Motivație și personalitate. București: TREI.

Scientia.ro - Psihologia motivațională a lui Abraham Maslow

13