UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Disciplina: Psihologia Educației- Nivelul I- POSTUNIVERSITAR, semestrul I

Specializare student: EFS,anul I IFR

TITULAR CURS: conf. univ. dr. Anișoara Sandovici

ASPECTE MOTIVAȚIONALE ALE ÎNVĂȚĂRII ÎN ȘCOALĂ

-referat pentru evaluare finală aferentă disciplinei Psihologia Educației-

Student:

Hudișteanu Florin-Radu
 Aspecte motivaționale ale învățării în școală

Odată cu evoluția, omul principalul pion, a stat în centrul acesteia, depățindu-și limitele prin
intermediul inteligenței sale. Dacă la început, toate eforturile sale erau axate pe supraviețuire și celelalte
necesități biologice, mai târziu au apărut acțiunile mai complexe.

La baza dezvoltării umane a stat motivația. Putem spune că în desfășurarea unor activități mai
complexe au fost implicați mai mulți factori, printre care s-a realizat un schimb de energie și informație,
între mecanism și mediu, ce adus la unele schimbări de natură fiziologică, psihologică și socială.
Motivația reprezintă o forță a dezvoltării umane și nu numai, ci și a progresului social. Crescând
motivația, va crește și nivelul de performanță.

La baza motivației stau motivele, ce sunt fenomene psihice ce au rolul de a declanșa și orienta;
motivația fiind constituită dintr-o multitudine de motive, generând comportamentul unei persoane.

Un rol important îl are și învățarea, deoarece prin intermediul ei se urmărește depășirea unor obstacole.
Dintre motivațiile esențiale putem aminti: motivațiile biologice, cele de supraviețuire, motivația sexuală,
cea de orientare, cea de informare, motivația ludică, cele legate de poziția eu-lui în societate, etc.

Conceptul de motivație, în sens larg s-a dovedit o provocare pentru cercetătorii acestui domeniu, fiind
considerat un domeniu cheie în dezvoltarea și funcționarea umană.

Motivația include totalitatea forțelor intrapsihice care duc la comportamente orientate în acest scop.
Ea urmărește factorii care influențează inițierea, direcția, intensitatea și persistența comportamentelor din
viața de zi cu zi. Factorii se împart în trei categorii:

- Factori primari sau biologici;

- Necesitatea de stimulare fizică;
- Cognitivi-emoționali.

Particularitățile motivației în domeniul școlar

Înțelegerea factorilor motivaționali în succesul școlar, prin studierea pe diferiți subiecți, elevi de
diferite vârste, privind capacitatea dezvoltării anumitor sarcini de învățare, cu un nivel ridicat de
dificultate, cu idealuri înalte, având ca scop neîmplinirea lor ( Graham și Weiner 1996).

Un alt studiu a afost motivația către succes într-un anumit domeniu de activitate școlară, a determinat
detalierea comportamentului tipic, motivația fiind direcționată către scopuri, în funcție de provocări și
apoi finalizată. În cadrul acestui studiu, psihologii au urmărit anumite aspecte, precum:

 Selectarea comportamentelor;
 Timpul care trece până se inițiază activitatea;
 Efortul pentru realizarea activității;
 Cât de mut își dorește să stea motivat în realizarea activităților, măsurat în timp;
 Comportamentul cognitiv-emoțional în timpul realizării activității;
 Aceste studii au ajuns la un numitor comun, motivația reprezentând cheia în atingerea
succesului, în domeniul școlar.

S-au adus argumente, precum că elevii ar trebui să posede abilități cognitive și motivaționale,
acestea contribuind la succesul în domeniul școlar.

Motivația este un fenomen dinamic, potrivit căruia, elevii pot fi îndrumați diferit în funcție de
domeniul învățării, în funcție de situațiile sociale și emoționale ce se ivesc, astfel motivația se poate
schimba de-a lungul timpului.

Motivația este variabilă, poți excela într-un anumit domniu, specific, în funcție de evoluția
individului. Elevii pot varia în funcție de activitățile instructiv-educative.

În funcție de situațiile demografice, culturale, motivația poate varia, delimitarea învățării

depinzând de eforturile fiecăruia.

În urma studiilor prezentate anterior s-a ajuns la concluzia că toate cuprind motivația cognitivă,
afectivă și comportamentală.

Teoria autodeterminării se bazează pe concepte precum reglarea comportamentului, nevoile

umane, învățare și adaptare. Pot fi diferențiate trei tipuri: anmotivația, motivația intrinsecă și
motivația extrinsecă.

Diferența dintre cele trei stări, constă în faptul că încă de la naștere suntem purtați de dorința de
cunoaștere, de stimuli și de a învăța, aceste stări pot fi influențate de mediu, denumind-o motivație
intrinsecă. Teoria autodeterminării este un precursor al motivației intrinseci.

Motivele pentru care un copil vine la școală și ascultă și să învețe

 Anmotivația este caracterizată prin sentimentul persoanei ce nu poate controla evenimentele

din propria viață, neavând un scop notabil prin care să-i orienteze acțiunile și
comportamentele, este absența intenției și acțiunii persoanei de a realiza activitatea, creând
motive pentru a nu face acele acțiuni.
 Motivația extrinsecă este atunci când elevul este lipsit de interes, pentru ceea ce se predă,
însă el se străduiește pentru a primi anumite recompense; asfel se naște:
 dorința de afiliere, elevul învață pentru a mulțumi familia, ce se interesează ce face la
școală, aducându-i-se laudă, uneori recompense; dorința de a corespunde așteptărilor
învățătotului, dorința de a fi ca alți copii;
 tendințe normative, părinții și profesorii le cer elevilor să se supună îndoctrinărilor
sociale, iar copilul ascultă și se supune;
 teama consecințelor, frica, sentimentul dominant în școlile noastre, încă de acum 100
de ani, a disprut complet;
 ambiția este dorința de a fi printre primii, fiind stimulent în unele cazuri.
 Motivația intrinsecă susține din interior învățarea, îl face pe elev să-și dorească mai mult,
fiind o trezire a dorinței de a învăța, rezultat al identificării cu scopurile educaționale.

În școală, plecând de la premisa că trebuie să existe un randament școlar ce implică procese

intelectuale măsurabile, cadrele didactice, folosesc motivația pentru obținerea unor rezultate cât mai
înalte de la elevii lor.
 Unul din mijloacele de formare a intereselor de cunoaștere pentru anumite domenii de activitate
este procesul de învățământ.

Atât prin activitățile școlare, cât și prin cele extrașcolare se atrage elevul, trezind interesul
acestuia spre anumite domenii, ajutându-l în timp să-și dezvolte anumite aptitudini pe care le are.

Astfel, lecțiile trebuie să fie organizate corespunzător temei abordate, atractive, documentate,
pentru a trezi interesul elevilor și a le stârni curiozitatea.

Îmbinarea activităților școlare cu cele extrașcolare, dar și utilizarea unor metode de învățare
moderne, le stimulează dorința de cunoaștere, de cercetare, de descoperire, dezvoltându-se astfel
motivația cognitivă.

Însă o provocare pe care o au cadrele didactice este aceea că fiecare individ are propria-i
personalitate, ceea ce crează situații diferite de abordare la nivel educațional.

Psihologul american, E. B. Hurlock, a demonstrat pe baza unui experiment că „motivația pozitivă

este mai eficientă decât cea negativă”, de aici denotă faptul că stările negative, declanșate de mustrări,
scad motivația.

Un comportament mai blând, al unui cadru didactic poate crea o motivație pozitivă, însă uneori
excesul de blândețe, poate avea un impact negativ, diminuând motivația învățării și odată cu aceasta și
progresul școlar.

În cadrul actului educațional, cadrul didactic se confruntă mereu cu situații în care motivația
elevilor este în scădere, însă implicarea acestor elevi în actul didactic, prin simple intervenții ale lor,
lăudându-i, complimentându-i, se va constata că acești elevi vor dori să se implice mai mult, crescând
astfel motivația lor. Un simplu exercițiu i-ar putea stimula să depună eforturi, mai mari, spre a se
ridica la un stadiu mai înalt, acest lucru ducând la motivația intrinsecă. Elevii conștientizând
necesitatea actului educațional, fiind conștienți de faptul că trebuie să parcurgă fiecare etapă a
dezvoltării lor intelectuale.

Motivația lor vine și din faptul că vor fi recompensați, fie imediat printr-o notă, o atenție, fie pe
viitor prin construirea unei cariere favorite.

Un rol important îl are familia, dar și mediul social în care elevul își desfășoară activitatea.

În alt plan, motivației cognitive, stă motivația afectivă, fiind cea care determină nevoia elevului
de a-i fi aprobate părerile, de alte persoane.

În realizarea unui țel, motivația subiectivă este determinată de factori precum mediul și
ereditatea.

Atunci când elevii au de îndeplinit sarcini simple, acestea devin automotizate, însă odată cu
creșterea intensității motivației, creșterea intensității motivației, crește și nivelul performanței. Dacă
vorbim despre sarcini mai complexe, creșterea motivației spre performanță merge până într-un punct,
când aceasta din urmă scade.

În activitatea didactică motivația începe cu jocul și învățare, continuându-se cu munca și creația.

 Astfel că elevul așteaptă atât de la cadrele didactice, cât și de la familie, justificări care să-i creeze
motivații.

Pe lângă motivațiile extrinseci lansate de școală și familie, el are nevoi de modele demne de
urmat pentru a-i crește încrederea în sine și totodată motivației.

Motivația extrinsecă este exterioară acțiunii de învățare, ea nu reiese din ceea ce are de făcut, ci
din realizarea sarcinii printr-un volum mare de timp.

Eficacitatea sistemului motivațional crește odată cu procesul instruirii și învățării, sub forma
metodelor și procedeelor acționale:

 Fixarea unui scop clar;

 Fixarea progresivă a unor scopuri;
 Individualizarea scopurilor;
 Apecierea în termeni pozitivi;
 Utilizarea competiției pe fondul unei cooperării stimulative;
 Cunoașterea progreselor elevilor;
 Evitarea presiunii externe.

Controlul și dirijarea motivației specific activității de învățării constituie una din cele mai mari
probleme ale cadrului didactic. Acestea se pot realiza mai ușor cunoscând personalitatea elevului,
precum și evoluția lui. Nu întotdeauna o capacitate scăzută de învățare, poate duce la insucces, uneori
ea poate duce la o motivație puternică.

Bibliografie
 Bernat, E., S., (2000), Tehnica învățării eficiente, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca.
 Cosmovici, A., Iacob, L., (1999), Psihologia școlară, Editura Polirom, Iași.
 Gagne, R., (1975), Condițiile învățării, Editura Didactice și Pedagogică, București.
 Neacșu, I., (1990), Instruire și învățare, Editura Științifică, București.
 Pânișoară, G., (2005), Motivarea eficientă, Editura Polirom, Iași.
 Popescu-Neveanu, P., (1976), Curs de psihologie generală, Editura Universitară,
București.
 Radu, I., (1969), Psihologia învățării, Editura Enciclopedică Română, București.
 Vintilescu, D., (1977), Motivația învățării școlare, Editura Flacăra, Timișoara.
 Zlate, M., (2000), Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iași.