Sunteți pe pagina 1din 148

Hipotermia 

reprezinta o urgență medicală care se produce pe fondul scăderii

anormale a temperaturii corpului. Având în vedere valoarea normală a temperaturii
corporale, care este în jur de 37-37,5 ° C, hipotermia apare la valori mai mici de 35°C,
producând încetinirea funcționării sistemelor circulator, cardiac și respirator. (2) 
Fenomenul de hipotermie se instaleaza treptat, pe o perioada scurta de timp - în
câteva minute sau ore. Daca nu se intervine rapid prin eliminarea factorului
cauzator (în special frigul), organismul începe sa piarda caldura mai repede decât
poate produce, activitatea cordului și ventilația sunt grav afectate, pacientul intră în
stare de inconstienșa și în cele din urma, se instituie decesul.

Cauze și factori de risc

De cele mai multe ori, hipotermia se poate instala ca urmare a expunerii la
temperaturi ale aerului foarte scăzute, dincolo de limitele organismului de
suportabilitate sau a contactului cu apa rece (înghețată). 
De altfel, hipotermia poate fi cauzata atât de răni severe, fracturi,
contuzii, arsuri grave generalizate, cât și de diverse afecțiuni ale organismului, care
împiedică menținerea temperaturii corpului în limite normale.

Factorii de risc predictibili pentru instalarea hipotermiei sunt: 

 expunerea îndelungată la frig – de exemplu, practicarea sporturilor de iarnă sau

drumețiile în condiții meteorologice extreme și fără echipamente adecvate;
 contactul îndelungat cu apa rece sau înghețată – imersia parțiala sau totală a
corpului;
 rani severe, contuzii cerebrale, arsuri;
 lipsa de mișcare pentru o perioadă lungă de timp (mai ales în condiții de
temperatură scăzută);
 copiii – cu cât vârsta acestora este mai mică, cu atât riscul de hipotermie este
mai mare, în principal pentru ca nu se pot proteja singuri de condițiile extreme
ale mediului, precum temperatura scăzută (ex: nou-nascuții). De altfel, un copil
este mai sensibil la frig decât un adult, scăderea temperaturii instalându-se mult
mai rapid;
 batrânii (vârsta înaintata) – mai mult de jumătate din decesele ce au drept
cauza principală hipotermia se produc la persoanele de peste 65 de ani. În
aceste cazuri, scăderea marcată a temperaturii corpului este favorizată, pe lânga
factorii externi, de încetinirea proceselor metabolice, cantitatea redusă de țesut
adipos, probleme ale distribuției sangvine sau de alte afecțiuni preexistente
(cardiovasculare, renale, cerebrale etc. ).
 infecțiile sau problemele sistemului endocrin;
 consumul de droguri și de alcool corelat  sau nu cu malnutriția, lipsa unei
locuințe și a unei surse de căldură pe timp de iarnă;
 consumul de hipnotice, sedative, antipsihotice;
 probleme psihice – pot duce la expunere voluntară, inconștiența la temperaturi
foarte scăzute.

Semne și simptome
Hipotermia poate avea diferite grade de severitate în funcție de intensitatea factorului
cauzator, de timpul expunerii și de starea generala a organismului implicat. Astfel,
identificam trei stadii ale hipotermiei: 

 Hipotermia ușoară - excitație hipotermica;

 Hipotermia moderata - paralitică;
 Hipotermia severa - coma hipotermica.

Hipotermia ușoara
Temperatura centrală scade la 35-32° C iar semnele și simptomele sunt următoarele: 

 frisoane;
 oboseală musculara;
 somnolență, letargie;
 halucinații;
 tulburări de comportament;
 tegumente reci, palide;
 hipersensibilitate cutanată;
 tahipnee;
 tahicardie;
 hipertensiune arterială.

Hipotermia moderată
Temperatura scade la 32-28° C iar simptomatologia caracteristică este reprezentată
de: 

 dispariția frisoanelor;
 diminuarea starii de conștiență;
 incontinență urinară;
 rigiditate, hipertonie musculară, reflexe osteotendinoase diminuate;
 tegumente reci, cianoză, degeraturi;
 scaderea frecvenței respiratorii (bradipnee), scăderea tensiunii arteriale și a
pulsului (colaps);
 risc de apariție a tulburărilor cardiace (fibrilația ventriculară, stop
cardiorespirator).

Hipotermia reprezinta o urgență medicală care se produce pe fondul scăderii

The best part is – the service is completely free." – RoseDownload and use
TextNow on any device to get a free phone number, and call
and text anywhere in North America for free. Always free nationwide
connectivity "Buying a SIM card from TextNow gave me cellular service so
I can use my new phone number anywhere. The best part is – the service
is completely free." – RoseDownload and use TextNow on any device to
get a free phone number, and call and text anywhere in North America for
free. Always free nationwide connectivity "Buying a SIM card from TextNow
gave me cellular service so I can use my new phone number anywhere.

TextNow on any device to get a free phone number, and call is completely
free." – RoseDownload and use TextNow on any device to get a free
phone number, and call and text anywhere in North America for free.
Always free nationwide connectivity "Buying a SIM card from TextNow
gave me cellular service so I can use my new phone number anywhere.
The best part is – the service is completely free." – RoseDownload and use
TextNow on any device to get a free phone number, and call
and text anywhere in North America for free. Always free nationwide
connectivity "Buying a SIM card from TextNow gave me cellular service so
I can use my new phone number anywhere. The best part is – the service
is completely free." – RoseDownload and use TextNow on any device to
get a free phone number, and call and text anywhere in North America for
free. Always free nationwide connectivity "Buying a SIM card from TextNow
gave me cellular service so I can use my new phone number anywhere.
The best part is – the service is completely free." – RoseDownload and use
TextNow on any device to get a free phone number, and call
and text anywhere in North America for free. Always free nationwide
connectivity "Buying a SIM card from TextNow gave me cellular service so
I can use my new phone number anywhere. The best part is – the service
is completely free." – RoseDownload and use TextNow on any device to
get a free phone number, and call and text anywhere in North America for
free. Always free nationwide connectivity "Buying a SIM card from TextNow
gave me cellular service so I can use my new phone number anywhere.
The best part is – the service is completely free." – RoseDownload and use
TextNow on any device to get a free phone number, and call The best part
is – the service is completely free." – RoseDownload and use TextNow on
any device to get a free phone number, and call and text anywhere in North
America for free. Always free nationwide connectivity "Buying a SIM card
from TextNow gave me cellular service so I can use my new phone number
anywhere. The best part is – the service is completely free." –
RoseDownload and use TextNow on any device to get a free phone
number, and call and text anywhere in North America for free. Always free
nationwide connectivity "Buying a SIM card from TextNow gave me cellular
service so I can use my new phone number anywhere. The best part is –
the service is completely free." – RoseDownload and use TextNow on any
device to get a free phone number, and call is completely free." –
RoseDownload and use TextNow on any device to get a free phone
number, and call and text anywhere in North America for free. Always free
nationwide connectivity "Buying a SIM card from TextNow gave me cellular
service so I can use my new phone number anywhere. The best part is –
the service is completely free." – RoseDownload and use TextNow on any
device to get a free phone number, and call and text anywhere in North

device to get a free phone number, and call The best part is – the service is
completely free." – RoseDownload and use TextNow on any device to get
a free phone number, and call and text anywhere in North America for free.
Always free nationwide connectivity "Buying a SIM card from TextNow
gave me cellular service so I can use my new phone number anywhere.
The best part is – the service is completely free." – RoseDownload and use
TextNow on any device to get a free phone number, and call
and text anywhere in North America for free. Always free nationwide
connectivity "Buying a SIM card from TextNow gave me cellular service so
I can use my new phone number anywhere. The best part is – the service
is completely free." – RoseDownload and use TextNow on any device to
get a free phone number, and call is completely free." – RoseDownload
and use TextNow on any device to get a free phone number, and call

get a free phone number, and call The best part is – the service is

get a free phone number, and call
Transportati persoana inghetata intr-un loc incalzit
Persoana care sufera de hipotermie trebuie transportata imediat intr-un loc incalzit.
Atentie insa, nu este bine sa incalziti bolnavul brusc, cu surse externe de caldura de
genul radiatoarelor sau caloriferelor electrice, deoarece se pot produce leziuni. Pentru
a-i regla temperatura corpului, cel mai bine este sa i se scoata hainele ude si reci si sa se
acopere cu paturi calde si sticle sau comprese cu apa fierbinte, pe care ar fi bine sa i le
puneti la gat, torace si in zona inghinala. Este foarte important sa ii acoperiti si capul,
aceasta fiind metoda cea mai sigura si rapidă de a creste temperatura corporala cu pana
la 2˚ Celsius.

Sfaturi pentru prevenirea hipotermiei

Pentru a evita hipotermia, cel mai bine este sa stati in casa pe timp de ger. In caz
contrar, medicii va sfatuiesc sa va echipati corespunzator:

 Acoperiti-va extremitatile, adica urechile, nasul, degetele de la maini, dar si

picioarele, deoarece acestea sunt locurile prin care se pierde caldura si riscati sa
suferiti degeraturi;
 Pentru a suporta mai bine frigul, este necesar sa aveti o alimentatie bogata in
grasimi si glucide (dulciuri) si sa consumati doua cani de ceai pe zi. Printre
plantele care imbunatatesc circulatia periferica se numara iasomia si busuiocul,
dar sunt recomandate si scortisoara, afinele, macesele, paducelul sau mugurii de
pin.

Batranii, copiii si bolnavii cu afectiuni cronice, cum ar fi diabet, hipotiroidism, afectiuni

neurologice sau psihice, sunt principalele categorii care prezinta risc crescut de aparitie
a hipotermiei. In plus, cardiacii sunt mai predispusi la a suferi un infarct miocardic.

Verificati daca prezinta degeraturi

Daca pacientul este constient, este indicat sa consume multe lichide calde, deoarece
riscul de deshidratare este mare dupa reincalzirea organismului. Nu uitati sa urmariti
reactiile bolnavului in timp ce il ingrijiti, verificati daca prezinta degeraturi sau daca
starea s-a ameliorat de cand l-ati adus in mediul cald. De asemenea, verificati constant
temperatura si urmariti-i respiratia. Daca nu remarcati nicio imbunatatire, chemati de
urgenta ambulanta. La spital i se vor administra fluide calde intravenos, oxigen si alte
tratamente care il vor ajuta sa-si revina.

De retinut! Nu se vor da bauturi alcoolice victimei (exista unele conceptii gresite

conform careia alcoolul incalzeste); in cazul in care victima este constienta si nu prezinta
varsaturi, se pot oferi bauturi calde (ceai, supa).

S-ar putea să vă placă și