Împrumuturile publice

I. Destinatia si rolul împrumuturilor publice

I.1. Generalitati:

La împrumuturi statul apeleaza fie din necesitati de trezorerie, fie din

necesitati de echilibru bugetar.

În primul caz, desi pe întregul an bugetul de stat se prezinta echilibrat,

este posibil ca pe parcursul acestuia, si cu deosebire în primele luni ale anului,
poate ca nu exista o concordanta perfecta între termenele la care se încaseaza
veniturile si cele la care se efectueaza cheltuielile. Prin urmare, pe timpul
executiei bugetare, pot sa apara fie goluri de casa (când platile devanseaza
încasarile), fie un plus de resurse fata de ritmul normal al platilor.

Trezoreria publica trebuie sa cunoasca, din timp, perioadele în care pot sa

apara goluri de casa pentru a putea procura resursele necesare acoperirii acestora
din afara bugetului public national.

Daca toate resursele financiare publice, încasate pe teritoriul national, se

colecteaza la Trezoreria finantelor publice, golurile de casa ale bugetului public
pot fi acoperite cu ajutorul sumelor împrumutate de la late institutii de stat, care
înregistreaza un surplus de resurse financiare. Ulterior, în momentul încasarii
veniturilor bugetare prevazute, suma împrumutata se restituie institutiei
creditoare.

Daca resursele financiare disponibile ale institutiilor publice nu sunt

suficiente pentru a acoperi golurile de casa ale bugetului, atunci se solicita
împrumuturi, pe termen scurt, de la alti detinatori de resurse banesti de pe piata,
inclusiv de la banca centrala a tarii (sub forma unui avans în contul veniturilor
bugetare viitoare, în limitele si în conditiile prevazute de lege). Resursele
banesti, împrumutate de la diversi detinatori publici sau privati, nu maresc masa
monetara, ci numai o redistribuie. În schimb, resursele împrumutate de la banca
centrala constituie o emisiune de bani fara acoperire materiala. De asemenea,
apelul la împrumuturi din necesitati de trezorerie poate avea consecinte negative

1| Page
asupra circulatiei monetare daca sumele obtinute nu se ramburseaza la termenele
stabilite.

Pentru finantarea deficitului bugetar, statul se împrumuta pe piata interna

sau în strainatate. Potrivit datelor Fondului Monetar International, în tarile
dezvoltate, în tarile în curs de dezvoltare din Asia si Orientul Mijlociu, precum
si în tarile europene aflate în tranzitie s-a apelat preponderent la împrumuturi
interne si într-o masura mai mica la cele externe.

Pentru împrumuturile contractate pe piata interna, inclusiv la banca

centrala, pe termen scurt, se emit bonuri de tezaur. Emisiunea bonurilor de
tezaur, în unele tari, este limitata prin lege, în timp ce în altele este nelimitata.

Bonurile de tezaur sunt titluri de împrumut, purtatoare de dobânda, la fel

ca obligatiunile si împreuna fac parte din categoria efectelor publice protejate,
prin Codul Penal, împotriva falsificarii sau contrafacerii. Fiecare bon de tezaur
cuprinde denumirea, emitentul, precizarea sumei de bani stabilita ca unitate
valorica a împrumutului, precum si alte informatii privind dobânda, termenul de
rambursare, eventual numarul de serie si alte conditionari din ansamblul carora
rezulta ca titlul respectiv dovedeste si reprezinta o creanta a detinatorului fata de
stat.

În România, potrivit Legii nr. 72/1996 privind finantele publice,

Ministerul Finantelor poate fi autorizat anual, prin legea bugetului de stat, si cu
aprobarea Guvernului, sa emita bonuri de tezaur, purtatoare de dobânda, si a
caror scadenta nu trebuie sa depaseasca sfârsitul anului bugetar.

Bonurile de tezaur se pun în circulatie prin Banca Nationala a României,

având la baza o conventie încheiata de aceasta cu Ministerul Finantelor. Totalul
bonurilor de tezaur si a altor instrumente specifice, aflate în circulatie, nu trebuie
sa depaseasca 8% din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat. De
asemenea, emiterea bonurilor de tezaur si a altor instrumente specifice se
efectueaza numai în primele zece luni ale exercitiului bugetar, iar retragerea lor
trebuie sa se faca fara a depasi anul financiar în care au fost emise.

Totodata, în cursul exercitiului financiar anual, pentru acoperirea

decalajului temporar dintre încasarile si platile din contul curent general al
Trezoreriei statului, Banca Nationala a României poate acorda împrumuturi, pe
o perioada de cel mult 180 de zile si în conditii de dobânda la nivelul pietei, pe
baza unor conventii încheiate cu Ministerul Finantelor. Suma totala a

2| Page
împrumuturilor acordate statului, de catre Banca Nationala a României, nu poate
depasi în nici un exercitiu financiar anual echivalentul a 7% din veniturile
bugetului de stat realizate în anul precedent, iar soldul permanent al
împrumuturilor acordate si nerambursate nu poate depasi suma totala rezultata
din dublarea capitalului si a fondului de rezerva al Bancii Nationale a României.

I.1. Acoperirea deficitelor bugetare:

Pentru acoperirea deficitelor bugetare, guvernul tarii are de ales între

cresterea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau
introducerea altora noi) si contractarea de împrumuturi, de regula, pe termene
medii (1-5 ani) si lungi (mai mari de 5 ani). Deseori, guvernul opteaza pentru
contractarea de împrumuturi din urmatoarele motive:

a) majorarea impozitelor afecteaza standardul de viata al populatiei, iar

partidul (coalitia) de la putere evita, de regula, sa aplice aceasta masura,
considerata nepopulara, pentru a nu-si pierde electoratul; în tarile cu un nivel
ridicat al fiscalitatii, o noua crestere a acesteia ar genera o împotrivire ferma a
categoriilor de populatie care ar urma sa suporte sarcina fiscala suplimentara;

b) împrumuturile de stat, pe piata interna, ofera celor care au disponibilitati

banesti un plasament sigur;

c) împrumuturile de stat constituie o modalitate mai rapida de procurare a

resurselor financiare decât impozitele directe, deoarece perioada necesara
identificarii si evaluarii materiei impozabile este mai îndelungata decât cea de
subscriere la împrumut si efectuarea varsamintelor în contul acestuia;

d) împrumutul solicitat bancii centrale, de regula, se obtine într-un termen mai

scurt decât în cazul în care acesta se plaseaza în rândul altor persoane juridice si
populatiei.

I.2. Rolul împrumuturilor de stat a generat, de-a lungul timpului,

opinii diferite, astfel:

Ø în perioada de ascensiune a capitalismului, specialistii vremii erau adeptii

cresterii impozitelor si criticau recurgerea la împrumuturi publice, deoarece
considerau ca:

3| Page
– echilibrarea bugetului de stat trebuie sa se asigure exclusiv pe seama
veniturilor ordinare (fiscale si domeniale);

– împrumuturile genereaza cheltuieli bugetare suplimentare sub forma de

dobânzi, comisioane etc., care fac necesara, în final, majorarea impozitelor;

– împrumuturile usureaza sarcina fiscala a generatiei prezente, dar

împovareaza generatiile viitoare, datorita cheltuielilor reclamate de rambursarea
ratelor scadente si plata dobânzilor;

– împrumuturile afecteaza capitalul natiunii, în timp ce impozitele

diminueaza numai veniturile acesteia.

Ø în perioada crizei economice din 1929-1933, numerosi specialisti au

renuntat la conceptia neamestecului statului în viata economica a tarii, sustinând
necesitatea influentarii acesteia cu ajutorul pârghiilor economico-financiare,
între care, împrumuturile, cheltuielile publice, rata scontului, cursul valutar s.a.
detin un rol important;

Ø în perioada contemporana:

– unii economisti apreciaza nefondata opinia potrivit careia împrumuturile

constituie un mijloc de transferare a sarcinilor financiare asupra generatiilor
viitoare, deoarece plusului de cheltuieli ce vor avea de suportat platitorii de
impozite în legatura cu împrumuturile contractate în trecut, îi va corespunde un
plus de venituri (dobânzi si restituiri de împrumuturi), ce va reveni creditorilor
statului;

– este respinsa si opinia potrivit careia împrumuturile de stat afecteaza

capitalul natiunii deoarece se apreciaza ca nu împrumuturile distrug capitalul
natiunii, ci slaba preocupare a unor unitati economice pentru buna întretinere,
reparare si modernizare a echipamentelor industriale, a mijloacelor de transport
si a instalatiilor energetice, pentru formarea profesionala a fortei de munca etc.;

Asigurarea echilibrului bugetar sau acoperirea unor necesitati curente de

trezorerie, prin apelarea la împrumuturi publice, genereaza anumite procese de
redistribuire a produsului intern brut, care se manifesta atât în interiorul fiecarei
tari, cât si pe plan international.

4| Page
 Pe plan intern, efectele redistribuirii produsului intern brut încep sa apara
odata cu subscrierea la împrumuturile lansate de autoritatile publice. În acest
moment are loc o redistribuire între partea destinata formarii brute de capital (de
acumulare) si cea destinata consumului, deoarece o parte din capitalul banesc
disponibil este plasata în înscrisuri ale împrumuturilor de stat si se utilizeaza,
preponderent, în scopuri neproductive. Aceasta redistribuire se realizeaza si
ulterior, prin plata dobânzilor si a eventualelor câstiguri promise de autoritati,
care se realizeaza în favoarea subscriitorilor la împrumuturi, din veniturile
încasate prin impozite.

De asemenea, redistribuirea P.I.B. este determinata si de rambursarea

împrumuturilor scadente, care se realizeaza în favoarea celor îndreptatiti, dar de
la toti contribuabilii perioadei respective.

Procesul redistribuirii interne a P.I.B. se manifesta si în perioada utilizarii

efective a resurselor financiare provenite din împrumuturi, prin platile efectuate
catre unitatile economice furnizoare ale statului.

Resursele financiare procurate prin împrumuturi publice se folosesc si

pentru finantarea unor obiective cu caracter economic, pentru infrastructura si
protectia mediului. În acest caz, nu are loc o redistribuire între fondul de
acumulare si cel de consum, ci doar între subiectii care materializeaza utilizarea
fondului de acumulare.

Împrumuturile publice contractate în strainatate contribuie la

redistribuirea produsului intern brut între tarile care acorda împrumuturi si cele
care le solicita.

Initial, la acordarea acestor împrumuturi, fluxurile financiare pornesc de la

tarile împrumutatoare catre cele împrumutate. Din momentul începerii restituirii
împrumuturilor si al platii dobânzilor aferente sensului fluxurilor financiare se
schimba, respectiv pornesc de la tarile împrumutate catre tarile împrumutatoare.
Daca redistribuirea produsului intern brut al tarii împrumutatoare catre tara
împrumutata are caracter temporar, împrumutul fiind rambursabil, în schimb
platile efectuate de tara debitoare, cu titlu de dobânzi si comisioane, catre tara
creditoare reprezinta o redistribuire nerambursabila si definitiva a produsului
intern brut pe plan international.

5| Page
 II. Trasaturile caracteristice ale împrumuturilor publice

Pe masura evolutiei lor si sub constrângerea a numeroase necesitati

economico-sociale, statele si-au asumat sarcini si atributii din ce în ce mai ample
si complexe, care au generat o crestere apreciabila a volumului resurselor
banesti necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice impuse de realizarea
acestor sarcini si atributii.

În acest context, veniturile ordinare (obtinute de stat din impozite si taxe,

precum si cele de la întreprinderile si proprietatile sale) au devenit insuficiente
în raport cu necesitatile curente de resurse banesti ale statelor. Astfel, a aparut
un deficit bugetar, a carui acoperire a impus apelul statelor la alte resurse. Pe
acest fond, în cadrul cuprinzator al creditului, s-a conturat creditul public, prin
intermediul caruia statele au început sa-si procure complementul de resurse de
care au nevoie.

Ca forma specifica a creditului, creditul public reprezinta expresia

ansamblului operatiilor prin care statul îsi procura o parte din resursele publice
necesare acoperirii cheltuielilor publice, în conditiile platii de dobânzi si
acordarii altor avantaje în favoarea subscriitorilor, precum si ale unei rambursari
viitoare.

În definitia de mai sus, statul nu este reprezentat ca un subiect singular, ci

trebuie înteles în pluralitatea determinarilor sale, fiind personificat prin
intermediul guvernului, regiilor publice autonome, întreprinderilor sau
institutiilor publice, consiliilor locale.

II.1. Angajarea creditului public:

Bazat pe încrederea în solvabilitatea statului, creditul public se angajeaza

prin doua forme distincte, respectiv:

a) pe calea contractarii directe de catre stat (si asimilatele acestuia) a

împrumuturilor ce urmeaza a fi angajate de la persoanele fizice sau/si juridice,
dispuse sa ofere o parte din mijloacele lor banesti disponibile temporar;

b) prin intermediul unor institutii specializate – banci, case de economii, case

de asigurari sociale, case de pensii, societati de asigurari si reasigurari etc. – care
colecteaza o parte din disponibilitatile banesti de pe piata si le pun la dispozitia

6| Page
statului (si asimilatelor sale) pe o perioada de timp determinata si în conditii
expres precizate.

II.2. Intreprinderile si organizatiile cooperatiste in sfera

imprumuturilor publice

Într-o economie, în afara de autoritatile publice – centrale si locale – apel

la resurse de împrumut mai fac întreprinderile private, publice si mixte,
organizatiile cooperatiste, anumite categorii ale populatiei, pentru:

Ø asigurarea desfasurarii normale a activitatii lor (credite pe termen scurt);

Ø efectuarea unor investitii (credite pe termen mediu si lung);

Ø satisfacerea unor nevoi ale populatiei (credite de consum).

Prin urmare, cererea de credit – public si privat – este formata din

solicitarile autoritatilor publice, unitatilor economice, populatiei, iar oferta de
resurse de împrumut este alcatuita din capitalurile si rezervele libere ale bancilor
si altor institutii financiare, veniturile rentierilor, economiile banesti ale
populatiei.

Având aceleasi surse de formare, creditul public intra în competitie cu

creditul privat, resursele banesti temporar disponibile fiind puse la dispozitia
acelor solicitanti care accepta conditiile de acordare a creditului, respectiv
garantii, termene de rambursare, rate ale dobânzii s.a.

II.3. În continuare, vom încerca sa identificam asemanarile si

deosebirile între creditul public si creditul privat.

În general, creditul este rezultatul unui act de încredere* si presupune

schimbul a doua prestatii disociate în timp. Creditorul acorda debitorului sau
bunuri sau mijloace de plata, în schimbul promisiunii acestuia de a-i plati
bunurile respective sau de a-i rambursa banii împrumutati, la care se adauga o
dobânda, spre a remunera timpul care se scurge pâna la scadenta si riscul pe care
creditorul si-l asuma în acea perioada de timp.

7| Page
 Creditul privat a aparut si s-a dezvoltat în cadrul economiei de schimb, pe
fondul multiplicarii relatiilor reciproce dintre solicitantii si ofertantii de marfuri.
El se practica sub urmatoarele forme:

a) creditul comercial, care are ca obiect marfurile tranzactionate;

b) creditul bancar, al carui obiect este reprezentat de dreptul de folosinta

temporara a unei sume de bani, creditor fiind o institutie specializata, denumita
banca.

În strânsa legatura cu creditul bancar a aparut si s-a dezvoltat piata

capitalului banesc de împrumut, pe care se manifesta atât cererea de credit
privat, cât si cererea de credit public.

Oferta comuna de resurse de împrumut si caracterul limitat al resurselor

care formeaza aceasta oferta de capital determina, asa cum am precizat anterior,
aparitia unei competitii între creditul privat si cel public.

II.3.1. De asemenea, între creditul public si cel bancar mai exista si alte
asemanari, cum sunt:

Ø angajarea resurselor necesare pe baze contractuale;

Ø plata de dobânzi în favoarea creditorilor;

Ø folosirea temporara a resurselor angajate si rambursarea la scadenta a

acestora.

II.3.2. Alaturi de aceste asemanari, între creditul public si cel privat exista
si deosebiri semnificative.

Prima deosebire se refera la sursa de plata a dobânzii. Astfel, în cazul

creditului bancar, capitalul împrumutat, prin valorificare, genereaza obtinerea
profitului. Din acest profit, unitatile economice debitoare cedeaza bancii o
anumita parte, sub forma dobânzii, ca pret pentru creditul angajat.

Aceasta realitate, specifica creditului bancar, a creat iluzia ca orice suma

de bani acordata cu titlu de împrumut este capabila sa produca dobânda. Ca
atare, în practica s-a generalizat perceperea de dobânzi si la împrumuturile

8| Page
utilizate în scopuri neproductive, angajate sub forma creditelor de consum
(specifice populatiei si în mare masura, autoritatilor publice).

Resursele procurate pe calea creditului public si utilizate pentru finantarea

functionarii serviciilor publice, a cheltuielilor militare, pentru mentinerea ordinii
publice, plata de dobânzi pentru datoria publica efectiva si pentru rambursarea
celei scadente, apar ca mijloace de plata si nu în calitate de capital. De aceea,
rambursarea la scadenta a acestor resurse, care se consuma fara a se reproduce,
precum si plata dobânzilor aferente se efectueaza pe seama veniturilor bugetare.

De la aceasta regula exista unele exceptii. Astfel când creditul public se

utilizeaza pentru finantarea unor lucrari ample în domeniul infrastructurii sau
pentru crearea si dezvoltarea de activitati productive, dobânda se suporta din
valoarea nou creata în urma utilizarii împrumuturilor respective.

O alta deosebire între creditul public si cel privat se refera la înscrisurile

care certifica creantele generate de raporturile de creditare. Astfel, autoritatile
publice emit efecte publice sau titluri de credit public, care atesta calitatea de
subscriitori a detinatorilor si certifica dreptul acestora la o anumita dobânda, un
anumit câstig sau atât la o dobânda, cât si la un câstig. Societatile de capital care
doresc sa obtina resursele banesti de care au nevoie pot sa emita actiuni,
obligatiuni, bilete la ordin, trate, cecuri si alte înscrisuri de credit privat (efecte
comerciale).

Atât efectele publice, cât si efectele comerciale sunt hârtii de valoare care
nu au o valoare proprie, intrinseca si difera din punct de vedere al acoperirii lor.
Astfel, efectele comerciale sunt reprezentante ale unei valori exprese, data de
capitalul real concretizat în active fixe, materii prime s.a., care s-au cumparat cu
banii primiti de la detinatorii titlurilor respective. Aceste hârtii de valoare
deoarece circula independent de capitalul real pe care îl reprezinta (adica se
cumpara, se vând si se gajeaza), formeaza capitalul fictiv sau iluzoriu.

Efectele publice sunt, de regula, nenominative si pot fi negociate, având o

circulatie proprie, ca si când ar avea o valoare intrinseca. Deoarece resursele
obtinute de autoritatile publice pe baza lor sunt utilizate, în mare masura, pentru
acoperirea unor cheltuieli de natura consumului definitiv, efectele publice nu
certifica drepturi asupra unui capital real, capabil sa produca valoare adaugata.
Cu toate acestea, ele asigura detinatorului lor dreptul de a primi o dobânda din
partea statului, care se suporta din resursele bugetare. prin urmare, efectele
publice formeaza dublu capital fictiv.

9| Page
 II.4. Caracteristicile imprumuturilor publice

Având în vedere cele mentionate anterior, rezulta ca împrumutului de

stat îi sunt caracteristice urmatoarele trasaturi:

1) are caracter contractual, fiind expresia acordului de vointa al partilor;

2) are caracter rambursabil;

3) asigura detinatorilor de înscrisuri publice, pe lânga rambursarea sumei

împrumutate si o anumita contraprestatie.

1) Spre deosebire de impozit, care este o prelevare obligatorie, stabilita

unilateral de catre stat în sarcina unei persoane fizice sau juridice, creditul public
are caracter contractual si exprima acordul de vointa al partilor implicate. Cu
toate acestea, acest acord de vointa prezinta o specificitate a sa, deoarece, fara sa
se realizeze o consultare prealabila a subscriitorilor potentiali, organele
competente ale statului sunt cele care stabilesc:

Ø conditiile de emisiune si de rambursare a împrumutului;

Ø forma si marimea venitului pe care îl asigura;

Ø alte avantaje acordate pe care le acorda subscriitorilor.

În acest context, persoanele interesate pot sa accepte sau sa respinga în

bloc conditiile stabilite de autoritatile publice, dar nu pot cere sa li se asigure un
tratament preferential fata de ceilalti subscriitori.

De regula, împrumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii.

Practica internationala a cunoscut, însa, si împrumuturi publice fortate, când
subscrierea nu a fost lasata la latitudinea subscriitorilor, ci a avut un caracter
obligatoriu.

Statele au recurs la împrumuturile fortate în împrejurari exceptionale,

respectiv atunci când independenta nationala si integritatea teritoriala a statului
au fost amenintate grav.

De asemenea, sunt cunoscute si cazuri de împrumuturi publice contractate

pentru pregatirea si ducerea de razboaie, refacerea economiei distruse de
calamitati naturale, înlaturarea urmarilor unor crize economice de amploare s.a.,
când libertatea de actiune a subscriitorilor este mult îngradita prin masurile luate
de autoritatile publice. Chiar daca prospectul de emisiune si conditiile de

10 | P a g e
rambursare ale unor asemenea împrumuturi sunt mai putin atractive, subscriitori
apreciaza interesul national si îsi fac datoria patriotica de a subscrie.

Împrumuturile publice fortate se manifesta si sub alte forme. Astfel, prin

împrumuturi fortat direct statul obliga regiile autonome sau întreprinderile
proprii sa-si constituie depozite de titluri publice, în proportie de 10-15% din
trezoreria proprie. Împrumutul fortat deghizat, reprezinta o alta forma de
împrumut public fortat si se manifesta atunci când statul, în calitate de client al
diverselor furnituri, înlocuieste, în platile sale, moneda cu bonuri de tezaur,
bonuri de impozite, obligatiuni ale împrumuturilor de stat etc.

2) Ca modalitate de procurare a resurselor banesti de care statul are

nevoie, împrumutul se caracterizeaza prin aceea ca se restituie, la scadenta,
persoanelor fizice si juridice care l-au acordat. De aceea, în momentul plasarii
unui împrumut public, statul fixeaza termenul de rambursare a acestuia, care
poate fi mai îndepartat sau mai apropiat, în functie de evolutia previzibila a
veniturilor si cheltuielilor publice.

De la aceasta regula, fac exceptie împrumuturile perpetue, la emiterea

carora statul se angajeaza doar sa plateasca anumite dobânzi creditorilor sai, pe
perioade de timp nedeterminate, fara sa se precizeze termenele de restituire a
împrumuturilor propriu-zise. Totusi, în timp, daca prezinta convenienta
economica, statul poate sa-si rascumpere la bursa înscrisurile împrumutului
respectiv.

3) Împrumuturile publice nu se acorda cu titlu gratuit, ci în schimbul unor

contraprestatii directe la care autoritatile statale se obliga solemn. „Pretul“
dreptului de folosinta temporara a sumelor împrumutate poate îmbraca forma
dobânzii, forma câstigului sau ambele forme, dupa caz, la care se adauga, des, si
alte avantaje materiale, inclusiv de natura unor facilitati fiscale.

III. Tipologia împrumuturilor publice

Împrumuturile publice se emit si se contracteaza în diverse forme, atât pe

piata interna, cât si pe cea externa si sunt însotite de o serie de conditii, care,
practic, le individualizeaza.

De aceea, este necesara clasificarea acestora prin luarea în considerare atât

a caracteristicilor comune, cât si a celor operationale.

11 | P a g e
 III.1. Prin urmare, împrumuturile de stat se clasifica astfel:

1. dupa forma de exprimare, împrumuturile publice sunt:

a) în natura;

b) în bani

2. în functie de moneda în care se exprima distingem:

a) împrumuturi publice în moneda nationala;

b) împrumuturi publice în moneda straina, care poate fi a statului creditor sau

o terta moneda straina (D.T.S., EURO, etc.);

3. în functie de garantiile acordate de state subscriitorilor la împrumuturi, exista:

a) împrumuturi publice cu garantii personale (care obliga statul debitor sa

angajeze cautiunea asiguratorie a altui stat);

b) împrumuturi publice cu garantii reale

4. dupa clauza rambursarii, împrumuturile publice sunt:

a) amortizabile (termenele de rambursare si modalitatile de efectuare a

rambursarii se stabilesc în prealabil);

b) împrumuturi neamortizabile

5. dupa forma titlurilor emise de stat, distingem:

a) împrumuturi cu titluri nominative sau cele cu clauza de inscriptiune (se

emit când numarul subscriitorilor este redus si se caracterizeaza prin restrictia
platii veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente doar catre titulari);

12 | P a g e
b) împrumuturi cu titlu „la purtator“ (se emit în cazul unor subscrieri cu larga
adresabilitate, în scopul asigurarii operativitatii în încasarea cupoanelor aferente
veniturilor promise si în transmiterea capitalului);

c) împrumuturi cu titluri mixte (capitalul, fiind nominativ, se ramburseaza

doar titularilor, iar dobânzile se platesc pe baza cupoanelor „la purtator“).

6. în functie de natura raporturilor juridice dintre parti, împrumuturile publice

sunt:

a) voluntare sau liber consimtite (în acest caz, subscrierea este voluntara, fara
nici o constrângere directa);

b) fortate (în acest caz, statul obliga anumite categorii de contribuabili sa

subscrie, iar aceste împrumuturi pot fi, asa cum s-a precizat anterior, directe sau
deghizate).

7. în functie de perioada de timp pentru care se contracteaza, deosebim:

a) împrumuturi pe termen scurt sau flotante (au termene de rambursare de

pâna la 1 an);

b) împrumuturi pe termen mediu (contractate pe perioade cuprinse între 1 si 5

ani);

c) împrumuturi pe termen lung (contractate pe perioade mai mari de 5 ani);

d) împrumuturi fara termen (este cazul împrumuturilor perpetue si a rentelor

viagere).

8. în functie de posibilitatea negocierii titlurilor de credit public, deosebim:

a) împrumuturi publice certificate cu titluri negociabile (titlurile au o

circulatie asemanatoare cu aceea a efectelor de comert si pot fi
vândute/cumparate la bursele de valori, în functie de cotatia lor efectiva);

b) împrumuturi publice certificate cu titluri nenegociabile (titlurile nu sunt

cotate la bursa, dar pot fi vândute la valoarea lor nominala);

13 | P a g e
c) împrumuturi publice certificate cu titluri nelombardabile (aceste titluri nu
pot fi în gaj pentru constituirea garantiei în scopul obtinerii unui împrumut de la
banca sau de la alta institutie de credit).

9. în functie de avantajele acordate de stat creditorilor sai, împrumuturile publice

pot fi:

a) cu dobânda (în acest caz rata dobânzii este stabilita de emitent, putând fi
fixa sau variabila si este precizata în cupoanele atasate titlurilor de credit
înmânate subscriitorilor);

b) cu câstiguri sau premii (acestea asigura participarea subscriitorilor la

tragerile la sorti periodice, iar suma totala a câstigurilor sau premiilor se
stabileste în functie de rata dobânzii aferenta unor împrumuturi similare si se
repartizeaza, cu titlu de câstig, doar posesorilor titlurilor iesite câstigatoare);

c) cu dobânda si câstiguri (în cazul carora dobânda se stabileste si se plateste

la fel ca la împrumuturile cu dobânda, iar câstigurile revin sub forma primelor
de emisiune sau/si a primelor de rambursare);

d) cu clauza de indexare (care presupun dependenta lor de o valoare reala si

sunt lansate de stat în scopul prevenirii discriminarii ofertei de capital pentru
creditul public, datorate inflatiei).

10. în functie de locul de plasare a titlurilor de credit public, împrumuturile

lansate si angajate de autoritatile statale se grupeaza în:

a) împrumuturi publice interne (se contracteaza pe piata interna de capital si

se exprima în moneda nationala sau/si în unele monede straine);

b) împrumuturi publice externe (se contracteaza pe piata internationala de

capital sau în terte tari, iar titlurile emise se exprima în valutele tarilor
creditoare, în valuta unei terte tari, în EURO, în D.S.T. etc.).

11. în functie de scopul lansarii lor catre public, împrumuturile publice pot fi:

14 | P a g e
a) financiare (când se contracteaza în scopul finantarii unor investitii ale
statului);

b) bugetare (se angajeaza în scopul acoperirii unor parti din cheltuielile

bugetare ordinare);

c) monetare (se contracteaza în scopul restrângerii masei monetare si al

reducerii preturilor);

d) de repartitie (vizeaza atragerea unei fractiuni din disponibilitatile temporare

ale pietei de capital, în care se includ si economiile banesti ale populatiei, pentru
realizarea unor redistribuiri de produs intern brut, prin acoperirea unei parti din
necesitatile financiare ale prezentului);

e) ciclice-conjuncturale (se emit în perioadele de recesiune în scopul

finantarii unor lucrari publice de anvergura, de pe urma carora se asteapta o
relansare economica);

f) de razboi (militare), lansate în scopul obtinerii de resurse financiare pentru

finantarea dotarii armatei, pentru sustinerea financiara a razboiului aflat în
desfasurare si, în ultima instanta, pentru suportarea consecintelor financiare ale
razboiului (plati de despagubiri de razboi, plati de pensii pentru veterani,
invalizi, orfani si vaduve de razboi, refacerea zonelor distruse).

III.2.Metode indirecte de imprumut

În finalul acestei clasificari, mentionam ca, în afara împrumuturilor

publice, prezentate anterior, trezoreria publica, în cazul unor nevoi urgente de
finantare, poate apela la o serie de metode indirecte de împrumut, cum sunt:

Ø cumpararea de pe piata monetara a unor titluri emise de stat, prin banca de

emisiune, pe baza politicii de open-market promovata de catre aceasta;

Ø cumpararea de catre banca centrala (de emisiune) a monedei metalice

existente în seifurile Trezoreriei publice peste nevoile reale ale acesteia, care
înseamna un ajutor indirect pentru Tezaur, în sensul modificarii structurii
sumelor banesti cu circulatie efectiva;

Ø utilizarea, în anumite limite relativ înguste, a disponibilitatilor din

conturile postale deschise la banca de emisiune s.a.

15 | P a g e
Bibliografie:

 * * Legea nr.313/2004 privind datoria publicã

 * * Legea nr.500/2002 privind finanţele publice

 * * Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale

 Bãcescu, Angelica, Bãcesu, Marius, Macroeconomie -bazele

macroeconomiei, Ed. ALL, 2000

 Vacarel, Iulian, Bercea Florian, Anghelache Gabriela, Bistriceanu Gh.,

Bodnar Maria, Stolojan Theodor, Mostean ,Tatiana, Finante publice,
Ed.Didacticã şi Pedagogicã, R.A. Bucureşti, 2003

 Mosteanu, Tatiana, Buget si trezorerie publicã, Ed.Didacticã şi

Pedagogicã, R.A. Bucureşti, 2004

 Vãcãrel, Iulian, Politici economice şi financiare de ieri şi de azi, Ed.

Economica, 1996

 www.wikipedia.org

16 | P a g e
17 | P a g e